România merge într-o direcție greșită din punct de vedere economic, iar actuala guvernare dă dovadă de iresponsabilitate transferând astfel nota de plată pentru următorii ani, a avertizat miercuri președintele Klaus Iohannis, precizând că povara deficitelor se accentuează.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

”În prezent, din punct de vedere economic, România merge într-o direcție greșită. Politicile actuale se găsesc pe contrasensul responsabilității economice. De aceea, este deosebit de important ca sectorul financiar să facă el însuși dovada preocupării pentru sustenabilitate. Politica guvernamentală neglijează tocmai sursele vitale ale creșterii pe termen lung: investițiile. Lipsa investițiilor în infrastructura de transport ne va costa foarte mult în viitor. Din păcate, guvernarea actuală și-a demonstrat neputința în a construi ceva durabil pentru viitorul României”, a transmis președintele Klaus Iohannis într-un mesaj adresat forumului Pieței Financiare.

În același timp, povara deficitelor se tot accentuează, cu implicații asupra nivelului de trai al românilor în viitor. ”România este singura țară din Uniunea Europeană al cărei deficit bugetar începe cu cifra 3. Iar deficitul bugetar în creștere nu înseamnă cifre abstracte, ci consecințe reale, care afectează viața de zi cu zi a românilor: prețuri și inflație în creștere, dobânzi înalte și îndatorarea continuă a României, adică a generațiilor viitoare”, a mai spus președintele.

Cifrele ne arată că deficitul comercial se adâncește tot mai mult. În 2018, deficitul comercial a crescut cu 17%, la un nivel record de peste 15 miliarde de euro. Pe primul trimestru din 2019, deficitul comercial a crescut cu 34% în raport cu anul trecut. Suntem singura țară din regiune ale cărei deficite comerciale se intensifică, ori aceasta înseamnă că pierdem oportunități pentru producția națională.

”Am văzut cu toții, recent, cum guvernarea actuală invocă producțiile record din agricultură. Într-adevăr, România este în prezent campioana exporturilor de cereale, deși valoarea adăugată a producției de cereale este una scăzută. Însă, trebuie cunoscut faptul că România este, în același timp, și campioana importurilor de alimente și produse alimentare. Exportăm cereale și importăm alimente!”, spune șeful statului.

Iohannis mai spune că acestea sunt doar câteva dintre manifestările modelului economic volatil, bazat aproape exclusiv pe expansiunea consumului, care însă neglijează tocmai principalul motor de dezvoltare – investițiile.

”Trebuie să înceteze acest mod de guvernare, care nu face decât să transfere nota de plată în anii următori. În condiții de normalitate, am fi așteptat de la Guvern garanții de sustenabilitate pentru viitor. Finanțele publice ale României nu se pot baza, la nesfârșit, pe cosmetizarea situației bugetare”, a mai transmis Iohannis.

Poziția președintelui vine în contextul în care INS a anunțat miercuri că Produsul intern brut a înregistrat o creştere în primul trimestru 2019 (față de primul trimestru din 2018) cu 5,0% pe seria brută şi cu 5,1% pe seria ajustată sezonier. Comparativ cu trimestrul IV 2018, produsul intern brut în trimestrul I 2019 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,3%.

De asemenea, marți, premierul Viorica Dăncilă a susținut, marți, la începutul ședinței de guvern, că venitul mediu al românilor a crescut în luna martie a acestui an cu 13,5% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 50% față de martie 2016, salariul mediu net depășind 3.000 de lei.

”În luna martie câștigul salarial mediu net a depășit 3.000 lei, iar câștigul salarial mediu brut a depășit 5.000 lei. Asta înseamnă că românii câștigă în medie cu 13.5% mai mult față de aceeași lună a anului trecut și cu 50% mai mult față de luna martie 2016. Aceste creșteri salariale sunt înregistrate atât în sectorul public, cât și în sectorul privat, ceea ce arată că economia merge bine și că măsurile luate de guvern au produs rezultatele așteptate de cetățeni”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern, invocând datele INS.