În 2018, cele 28 de state-membre au acordat regim de protecţie pentru peste 300.000 de solicitanţi de azil din care o treime sunt sirieni, potrivit datelor Eurostat publicate astăzi. Concret, în 2018, cele 28 de state membre UE au acordat protecție pentru 333.400 de solicitanți de azil, cifră mai mică cu aproximativ 40% față de 2017 (533.000), potrivit Kathimerini, citată de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

În plus, statele membre UE au efectuat 24.800 de relocări de refugiați din țări terțe. Cetățenii sirieni rămân cel mai mare grup de beneficiari de protecție din UE (96.100, respectiv 29% din numărul total al solicitanților de azil în statele membre UE). Urmează cetățenii din Afganistan (53.500 sau 16%) și Irak (24.600 sau 7%). Se remarcă faptul că, în 2017, cetățenii sirieni au reprezentat 32% din solicitanții de azil din UE, în timp ce afganii au reprezentat 19%, iar irakienii 12%. Din cei 96.100 de sirieni cărora li s-a acordat azil în UE în 2018, peste 70% au primit azil din partea Germaniei (67.000).

În ceea ce privește Grecia, în 2018 au primit regim de protecție 15.805 de solicitanți de azil. Dintre aceştia, majoritatea sunt cetățeni din Siria (6.015 sau 38%), Irak (3.545 sau 22%) și Afganistan (2.635 sau 17%).

În cifre absolute, cel mai mare număr de regimuri de protecție au fost furnizate de Germania (139.600), Italia (47.900) și Franța (41.400). În raport cu populația, în 2018 în UE, a fost acordat azil unui număr de 650 de refugiați la un milion de locuitori. În Grecia, numărul refugiaților care au primit azil a fost de 1.470 la un milion de locuitori.