Antrenorul Mauricio Pochettino i-a lăudat pe jucătorii echipei sale, Tottenham, despre care a spus că au fost eroi în dubla cu Manchester City, în urma căreia au obţinut calificarea în semifinalelel Ligii Campionilor, scrie News.ro.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Sunt atât de fericit, atât de mândru. Jucătorii mei sunt eroi. Sunt fericit pentru ei, atât de fericit pentru suporteri. La ultimul gol, refuzat de VAR, într-un moment multe lucruri mi-au trecut prin cap, decepţia era uriaşă, dar apoi decizia a fost schimbată. Meciul acesta este motivul pentru care noi iubim fotbalul. Astăzi, am arătat mult caracater şi personalitate. A fost un meci incredibil. Este greu să faci o comparaţie cu marii Europei. Pentru a fi campion al Europei trebuie să începi să câştigi titluri, dar nu este uşor să creezi o echipă care să aibă această cultură de a câştiga. Dar suntem pe drumul cel bun", a declarat Pochettino.

Formaţia Tottenham Hotspur s-a calificat, miercuri seară, în semifinalele Ligii Campionilor, datorită golurilor marcate în deplasare, deşi a fost învinsă, cu scorul de 4-3, de Manchester City, în manşa secundă a sferturilor competiţiei.

În tur, scorul a fost 1-0 pentru Tottenham, care a jucat atunci acasă.

Miercuri, s-au marcat cinci goluri în primele 21 de minute şi gazdele au avut un gol anulat pe final, care dacă ar fi fost validat le-ar fi adus lor calificarea.

Au marcat Sterling ‘4, ’21, Bernardo Silva ’11 şi Aguero ’59 pentru City, respectiv Son ‘7, ’10 şi Llorente ’73 pentru Tottenham.

În minutul 90+3, Sterling (Man. City) a mai înscris un gol, dar reuşita sa a fost anulată cu VAR pentru ofsaid.

Tottenham va întâlni în semifinalele Ligii Campionilor echipa Ajax Amsterdam.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO De la extaz la agonie - Bucuria nebună a lui Pep Guardiola și deznădejdea după anularea golului de 5-3

Pep Guardiola, fair-play după eliminarea din Champions League: "Echipa mai bună s-a calificat. Suţin VAR-ul, sunt pentru un fotbal corect"

VIDEO Manchester City - Tottenham 4-3 / Thriller pe Etihad Stadium - Trupa lui Guardiola, trădată de VAR și eliminată dramatic în sferturi

Manchester City, VAR-ul și eliminarea dramatică vs Tottenham / Liverpool, calificare en-fanfare cu Porto