Judecătorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au întrunit joi pentru a discuta scrisorile șefilor de instanțe care au condamnat protestele magistraților, iar unii dintre membri au spus că sunt alături de colegii lor care protestează, în timp ce președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, a afirmat că motivul protestelor trebuie căutat și în CSM, deoarece ar avea agendă cu dublă măsură.

Cristina TarceaFoto: Agerpres

"Suntem alături de colegii noștri. (...) Înțeleg îngrijorarea președinților de instanță cu privire la întreruperea activității. (...) Dar nu cred că acest serviciu public (activitatea instanțelor, n.r.) va putea fi de calitate în orice condiții. Iar colegii noștri nu au ieșit pe trepte degeaba. Chiar nu au ieșit degeaba. Se întâmplă ceva în justiție, se întâmplă destul de grav ca noi să ne întrunim de două ori într-o săptămână, ca președinții de tribunale și de curți să ne sesizeze și noi să nu punem punctul pe I”, a spus judecătorul Mihai Bălan, în Secția de judecători a CSM, potrivit Mediafax.

La rândul său, președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, a spus că nu a putut participa la prima convocare a Secției de judecători deoarece se afla într-o ședință de judecată, însă a observat că problema nu a fost rezolvată.

"În calitate de observator neutru, din ce s-a întâmplat în ultima perioadă, îmi pun întrebări pe care trebui să ni le punem fiecare dintre noi: de ce există nemulțumire în sistem? Și există nemulțumire în sistem. Uitați-vă la numărul de pensionări (...) Uitați-vă la toate atacurile din spațiul public, insuficient sancționate sau chiar nesancționate. Trăim într-o lume a percepțiilor. Percepțiile nu cad ca ploaia din senin. Sunt generate de fapte și manipulări”, a spus Cristina Tarcea.

Șefa instanței supreme s-a întrebat retoric dacă nu cumva și Consiliul Superior al Magistraturii are o parte din vină pentru situația din justiție.

"Oare nu noi creăm percepția că există uneori dubla agendă, că există dublă măsură? Dau exemple care îmi vin în cap: delegările sunt bune la judecători, nu sunt bune la procurori; protocoalele sunt bune atunci când sunt încheiate sau trec neobservate atunci când sunt încheiate de persoane pe care le promovăm sau le ținem în funcție, dar sunt de condamnat atunci când sunt încheiate cu mult timp înainte, de persoane care nu mai există. (...) Cauza trebuie să o căutăm la noi”, a mai spus Tarcea.

Totodată, judecătorul Gabriela Baltag a subliniat că în cele două scrisori transmise șefii de tribunale și de curți de apel din țară au solicitat un punct de vedere de la CSM cu privire la protestele magistraților.

"Să nu uităm, de fapt, că președinții și vicepreședinții au vrut să sublinieze că justiția este pentru cetățeni, și nu pentru noi. Este adevărat, nu neg, în sistemul judiciar nu e prima oară când sunt forme de manifestare care au dus la întreruperea activității. S-a mai întâmplat acum 10 ani în urmă, dar ceea ce a fost pentru ei important a fost semnalul pe care trebuiau să-l tragă, pentru că durează întreruperea activității câteva săptămâni, până la o lună. (...) Tăcerea CSM pe aspectele acestea a fost îngrijorătoare pentru dumnealor. A fost un punct. Alt aspect important privește echipa de 30 de magistrați cu un anumit lider pentru deplasarea la Bruxelles”, a spus Gabriela Baltag.

Discuția din cadrul Secției pentru judecători a CSM vine după ce 30 de șefi de parchete și 30 de șefi de tribunale au transmis câte o scrisoare prin care cer membrilor să ia atitudine în privința protestelor magistraților. Șefii de instanțe au spus, în scrisori, că dezaprobă anumite chestiuni privind protestele și modalitatea unor magistrați de a se exprima.