Fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, condamnat la cinci ani și zece luni de închisoare pentru fapte de corupție, va fi pus în libertate marți, în urma deciziei instanței de a-l elibera condiționat, scrie opiniabuzau.ro. Bîgiu a fost încarcerat în decembrie 2016, astfel că a executat puțin peste doi ani din pedeapsa de aproape șase ani.

Cristinel BigiuFoto: CJ Buzau

Potrivit purtătorului de cuvânt al unității de detenție, comisar Georgeta Gură, fostul președinte al Consiliului Județean Buzău a primit astăzi hotărârea defintivă a Judecătoriei Focșani prin care i s-a admis cererea de eliberare condiționată și va fi pus în libertate în următoarele ore. Judecătoria Focșani a admis în 6 februarie cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul președinte al Consiliului Județean Buzău Cristinel Bîgiu și punerea în libertate a acestuia.

Intervalul cuprins între data eliberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei - 20.09.2021- constituie termen de supraveghere, a decis instanța.

"Pune în vedere petentului condamnat dispoziţiile art. 100 alin. (5) C. pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. Dispune punerea în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 26/2018, emis de Tribunalul Vrancea, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Ia act că asistenţa juridică a fost asigurată de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.02.2019", se precizează în soluția pe scurt de la Judecătoria Focșani.

În mai 2018, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Cristi Bîgiu a primit un plus de 8 luni de detenţie, după ce procurorii DNA au făcut contestaţie la decizia magistraţilor de la Tribunalul Vrancea care au admis cererea lui Bigiu de contopire a două pedepse. Curtea de Apel Galaţi a decis ca Bîgiu să primească un plus de 8 luni la pedeapsa iniţială de 5 ani și două luni.

Cristi Bîgiu a fost condamnat în două dosare, iar într-un al treilea a fost achitat.

El a fost condamnat la 5 ani şi 2 luni de detenţie într-un dosar în care a fost prins în flagrant, în decembrie 2014, luând mită pe vremea când era preşedinte al CJ Buzău.

În mai 2017, Bîgiu a fost condamnat la doi ani de inchisoare într-un dosar în care a recunoscut că a primit 75.000 de euro mită de la fostul director al RA-APPS Georgian Surdu.

În al treilea dosar, în care a fost judecat alături de fostul ministru de Interne Cristian David, Bîgiu a fost achitat.