Autoritățile române nu au transpus integral anumite prevederi ale Directivei​ 2011/85/UE a Consiliului privind cerinţele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre.

Ministerul Finantelor PubliceFoto: Hotnews

Acesta este motivul pentru care Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere un nou proiect de lege.

Vezi documentul aici

Directiva 2011/85/UE a Consiliului privind cerinţele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre conține prevederi referitoare la standarde minime de calitate pe care cadrele bugetare ale Statelor Membre trebuie să le îndeplinească, planificarea fiscal-bugetară care trebuie să se efectueze într-o perspectivă multianuală pe termen mediu astfel încât să se atingă obiectivul bugetar pe termen mediu (OBTM) și existența unor reguli fiscale numerice care să susțină respectarea de către Statele Membre a valorilor de referință pentru deficitul şi datoria publică prevăzute în Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

Comisia Europeană a constatat, după ce a analizat modul în care România a transpus prevederile că:

  • legislația națională nu prevede o comparație a previziunilor bugetare naționale cu previziunile bugetare ale Comisiei în ceea ce privește cadrul bugetar pe termen mediu, în conformitate cu art.4 alin.(1) din Directivă;
  • legislația națională nu respectă dispozițiile art.4 alin.(5) din Directivă întrucât este necesară publicarea metodologiilor, ipotezelor și parametrilor relevanți care stau la baza previziunilor macroeconomice şi bugetare oficiale;
  • legislația națională nu prevede consecințele nerespectării regulilor fiscale numerice în ceea ce privește regula privind creșterea anuală a cheltuielilor administrației publice (în limba engleză: rule on expenditure growth limitation);
  • legislația națională nu respectă dispozițiile art. 9 alin.(2) lit. (d) din Directivă, întrucât în materia cadrului bugetar pe termen mediu nu reglementează procedurile privind stabilirea unei evaluări a modalității în care schimbările politicilor pe termen mediu cu impact asupra finanțelor administrației publice vor afecta sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice.

Prin adoptarea proiectului de act normativ sunt vizate următoarele schimbări față de situația curentă:

I. Completarea Legii responsabilității fiscal-bugetare nr.69/2010 republicată (LRF) cu o prevedere expresă referitoare la o comparație a prognozelor bugetare naționale cu previziunile bugetare ale Comisiei în ceea ce privește cadrul bugetar pe termen mediu, în conformitate cu art.4 alin.(1) din Directivă. Această completare se realizează prin punctul 4 al art.I din proiectul de act normativ. (Se răspunde la constatarea de la primul punct din concluziile Comisiei Europene formulate în contextul dosarului EU PILOT 8829/16/ECFI)

II. Modificarea (în cazul prognozelor macroeconomice) și completarea (în cazul prognozelor bugetare) LRF cu prevederi clare privind publicarea metodologiilor, ipotezelor și parametrilor relevanți care stau la baza acestor prognoze, pentru transpunerea completă a prevederilor art.4 alin.(5) din Directivă. Aceasta se realizează prin punctul 2 şi punctul 3 ale art.I din proiectul de act normativ. (Se răspunde la constatarea de la al doilea punct din concluziile Comisiei Europene formulate în contextul dosarului EU PILOT 8829/16/ECFI)

III. Completarea LRF cu o prevedere expresă referitoare la consecințele nerespectării regulilor fiscale numerice în ceea ce privește regula privind creșterea anuală a cheltuielilor administrației publice. Dat fiind scopul regulii de creștere a cheltuielilor bugetare – şi anume sprijinirea respectării Obiectivului Bugetar pe Termen Mediu (în limba engleză: MTO) – precum şi corelația strânsă și direct proporțională între (i) raportul dintre rata de creștere a cheltuielilor administrației publice şi rata de referință pe termen mediu a creșterii PIB potențial pe de o parte și (ii) deficitul structural anual pe de altă parte (cheltuielile administrației publice sunt parte integrantă din formula de calcul a soldului structural anual al administrației publice), s-a ales varianta reglementării unor consecințe unice în cazul nerespectării celor două reguli. Aceasta se realizează prin punctul 1 al art.I din proiectul de act normativ şi se asigură astfel transpunerea completă a prevederilor art.6 alin.(1) lit.(c) din Directivă. (Se răspunde la constatarea de la al treilea punct din concluziile Comisiei Europene formulate în contextul dosarului EU PILOT 8829/16/ECFI).

IV. Completarea LRF cu o prevedere expresă prin care să se asigure transpunerea completă a prevederilor art.9 alin.(2) lit.(d) din Directivă. Astfel, evaluarea impactului politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu asupra sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice este reglementată prin punctul 3 al art.I din proiectul de act normativ.