Cine sunt europarlamenarii PSD care au votat „împotriva“ proiectului care prevede îngheţarea fondurilor pentru ţările ce nu respectă statul de drept. Zece social-democraţi români au votat, joi, împotriva raportului referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind îngheţarea fondurilor pentru ţările membre care nu respectă statul de drept. Din grupul Socialiştilor şi Democraţilor europeni români au votat „împotrivă” Andi Cristea, Doru Frunzulică, Maria Grapini, Dan Nica, Ioan-Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Ciprian Tănăsescu, Claudia Ţapardel şi Gabriela Zoană, scrie Adevarul.

politicFoto: Colaj foto

Scenariul care se discută în PSD pentru alegerile din 2019. Preşedintele PSD a fost confirmat în repetate rânduri ca primă figură a partidului. Nu a vrut însă în niciunul dintre prilejuri să spună dacă va duce bătălia pentru prezidenţiale pentru Partidul Social Democrat. PSD a lansat un sondaj naţional să afle care profilul candidatului pentru Palatul Cotroceni, dar şi intenţia de vot pentru europarlamentare. Rezultatele urmează să fie analizate în şedinţa Coaliţiei din februarie, potrivit Digi24.

Ponta, despre scandalul energetic: ALDE şi PSD au numit proşti şi hoţi. În contextul crizei de la Compania Energetică Oltenia, Victor Ponta a atacat-o dur pe Viorica Dăncilă într-un mesaj postat pe Facebook. ”Au trecut 6 zile de la inceputul crizei de la Compania Energetica Oltenia si Guvernul nu a facut NIMIC! Doamna Viorica Dancila trebuie sa mearga maine la Targu Jiu sa dezamorseze situatia de la CEO , sa opreasca hotia si prostia impusa de politrucii si baronii locali; sa ii dea pe mana Parchetului pe directorii care au furat si au mintit", a scris el potrivit Stirile ProTv.

Zegrean: Toate dosarele cu probe obținute cu ajutorul SRI vor fi afectate după decizia CCR, inclusiv cele de omor, viol, trafic de persoane. Fostul președinte al Curții Constituționale (CCR), avocatul Augustin Zegrean, a explicat pentru G4Media că decizia CCR de miercuri prin care protocoalele de colaborare dintre SRI și Parchet au fost declarate neconstituționale va conduce la înlăturarea probelor obținute de procurori cu SRI în toate dosarele, nu doar în cele de corupție, adică și în cele de omor, pornografie infantilă, trafic de persoane sau trafic de droguri.

Calul breaz de la Cultură, ultima picătură de otravă în vena Centenarului. Daniel Breaz de la Cultură părea a fi o excepţie, dar, din fericire pentru constanţa PSD care şi-a asumat promovarea non-valorilor în viaţa noastră publică, a reuşit şi el să dea cu bâta în baltă. Trecând peste încercările penibile de a evita întrebările referitoare la prezenţa unor condamnaţi penal în lojele de la Ateneu, la festivitatea de preluare de către România a mandatului de preşedinte al Consiliului European, Breaz a arătat că nici el, deşi este profesor universitar, nu este în stare să ţină mult timp gramatica sub control atunci când este supus „torturii“ într-o discuţie cu un jurnalist care nu are întrebările trimise pe SMS de biroul de presă al Guvernului, scrie Adevarul.