Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că este în interesul Germaniei să își asume o mai mare responsabilitate la nivel global, într-un moment în care "multilateralismul" se află sub atacuri periodic, relatează AFP.

Angela MerkelFoto: Agerpres/EPA

În discursul ei tradițional de Anul Nou, Merkel notează că vechile certitudini din jurul cooperării internaționale sunt testate și că este de datoria Germaniei să "mențină, să argumenteze și să lupte pentru propria convingere“.

Nici unadintre provocările globale, cum ar fi schimbările climatice, migrația saulupta împotriva terorismului, nu poate fi rezolvată de o singură țară, a avertizat ea.

„Pentru propriile noastre interese, vrem să răspundem la toate aceste întrebări, și o putem face chiar mai bine ținând cont de interesele altora“, a spus ea într-un discurs carevafi difuzat în întregime la ora 18:00, ora locală.

"Aceasta este lecția a două războaie mondiale din secolul trecut", a spus ea, avertizând însă că "certitudinile cooperării internaționale au fost supuse încercării".

"În interesul nostru, trebuie să ne asumăm maimulteresponsabilități", a continuat ea.

Potrivit cancelarului, Germania, carevaocupa unul dintre locurile membrilor nepermanenți ai Consiliului de Securitate al ONU în 2019 și 2020, va face campanie pentru "soluții globale".

Merkel s-a angajat, de asemenea, să sporească ajutorul umanitar și de dezvoltare, precum și bugetul pentru apărare.

Deși ea nu l-a numit pe președintele american în acest discurs, remarcile salesereferăla criticile lui Donald Trump asupra multilateralismului.

Cu ocazia Adunării Generale a ONU din septembrie, președintele american a respins "ideologia globalizării", preferând "doctrina patriotismului".

Câteva zile mai târziu, cancelarul german a reacționat avertizându-l împotriva tentației de a distruge multilateralismul, inclusiv Organizația Națiunilor Unite.

"Dar distrugerea a ceva fără a fi dezvoltat ceva nou este extrem de periculoasă și poate distruge ordinea actuală care garantează pacea, mai repede decât credem noi", a avertizat ea în timpul unui miting electoral pentru alegerile legislative regionale din Bavaria.