Președintele Klaus Iohannis a contestat la Curtea Constituțională Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2018 pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, informează Cotroceniul.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

Această lege a fost aprobată de Parlament și a fost trimisă șefului statului, pentru promulgare, în data de 21 noiembrie 2018.

”Prin conținutul normativ, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine normelor și principiilor constituționale prevăzute la art. 1 alin. (5), art. 121 alin. (1) și (2), art. 136 alin. (2), precum și la art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru motivele prezentate în continuare”, spune șeful statului.

”Prin articolul unic al O.U.G. nr. 56/2018, după art. 3 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, art. (31), al cărui prim alineat prevede: „Regiile autonome pot fi reorganizate ca societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărârea consiliului local/hotărârea consiliului județean sau prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București, având ca unic acționar/asociat statul român sau autoritatea administrației publice locale”.

Această soluție legislativă încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 121 alin. (1) și alin. (2), precum și pe cele ale art. 136 alin. (2) din Legea fundamentală și contravine jurisprudenței Curții Constituționale (Deciziile nr. 574/2014, nr. 888/2015, nr. 53/2018) prin posibilitatea instituită pentru autoritatea administrației publice locale de a dobândi calitatea de acționar/asociat la societatea rezultată din reorganizarea unei regii autonome”, spune Klaus Iohannis.

Întreg textul sesizării președintelui, AICI.