Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților a sesizat, vineri, Curtea Constituțională în legătură cu Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, a anunțat partidul într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Deputații PNL susțin, în obiecția de neconstituționalitate, că prin adoptarea acestei ordonanțe Guvernul a schimbat regimul juridic care este aplicat contractelor individuale de muncă part-time.

"În opinia noastră, prin soluția normativă aleasă, Guvernul României a modificat regimul juridic aplicabil contractelor individuale de muncă cu timp parțial. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. I din Ordonanța Guvernului României nr.4/2017, cu referire la art.140 alin.(2) din Legea nr.227/2015 Codul Fiscal, contractelor individuale de muncă cu timp parțial sau cu plata în acord al căror nivel „este sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora, este salariul minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună, în care contractul a fost activ”", precizează liberalii în textul sesizării transmise CCR.

Totodată, PNL susține că ordonanța Guvernului avea caracter ordinar, iar regimul juridic fiscal care este aplicat contractelor individuale de muncă este reglementat printr-o lege cu caracter organic. Prinrși din acest motiv nu putea modifica normele pri cu caracter organic.

Regimul juridic fiscal aplicabil contractelor individuale de muncă este reglementat prin dispozițiile Legii nr.227/2015 - Codul Fiscal-, lege cu caracter organic. Norma care formează obiectul de reglementare al Ordonanței Guvernului României nr.4/2017 conținută în Codul Fiscal la articolul 140, se află în legătură directă cu dispozițiile art.103 – 107 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii-. Conform art.106 din Codul Muncii, lege cu caracter organic „(1)Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile.

(2)Drepturile salariale se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru”, normă specială subscrisă normei generale de la art.10 din Codul Muncii care dispune: „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu”. Stabilirea de contribuții de asigurări sociale aplicabile salariului aflat în plată în cuantum diferențiat prin prevederile art. I din Ordonanța Guvernului nr.4/2017 cu referire la art.140 alin.(2) din Codul Fiscal, pentru salariații care prestează o activitate în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parțial sau în acord în raport cu salariații care prestează o activitate în temeiul unui contract individual de muncă cu durată normală de lucru afectează cuantumul salariului ca element esențial al contractului individual de muncă. Cuantumul salariului stabilit între părțile la contractul individual de muncă este parte a unui element esențial al acestui tip de contract și, pe cale de consecință, orice modificare a acestuia prin normă legală se poate realiza numai prin reglementări având aceiași forță juridică cu normele juridice care sunt modificate, expres sau implicit, respectiv normele Codului Fiscal (art.140) cât și Codul Muncii (art.106), norme juridice cu caracter organic.

Conform Legii nr.161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Ordonanța Guvernului României nr.4/2017 are caracter ordinar. Prin urmare, având caracter ordinar, dispozițiile ordonanței de urgență în cauză nu puteau modifica norme cu caracter organic conform argumentelor de mai sus.

"Evidențiem, așadar, încălcarea dispozițiilor art.115 alin. (1) din Constituția României: „Parlamentul României poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", precizează parlamentarii PNL în textul sesizării.

Liberalii mai argumentează că Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal încalcă dispozițiile Constituției, "sub aspectul nerespectării principiului securității juridice, situație dedusă din încălcarea de către Guvernul României a Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică în cadrul procesului de adoptare a Ordonanței de Guvern nr.4/2017".

Totodată, PNL susține că Legea criticată încacă dreptul la muncă prevăzut în Constituție.

"Suprataxarea unei singure categorii de salariați, în condițiile în care contribuțiile sociale plătite de angajator pentru salariul angajatului său se reflectă în cuantumul salariului net plătit acestuia din urmă nu poate reprezenta un demers legislativ legitim în raport cu scopul declarat pentru adoptarea actului normativ. Din această perspectivă este legitimă raportarea măsurii legislative criticate direct la afectarea unui element esențial al contractului individual de muncă, în speță salariul care reprezintă contraprestația angajatorului la activitatea depusă de salariat", potrivit sursei citate.

În plus, susțin liberalii Legea criticată încalcă dispozițiile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor români.

"Din perspectivă constituțională, apare ca transgresând art.16 alin.(1) din Constituția României orice dispoziție legală care instituind un tratament diferit între persoane care au același statut social, în cazul de față acela de salariați, nu are o justificare obiectivă și rațională. În mod evident, excluderea salariaților care desfășoară activitate cu timp parțial sau în acord a căror salariu se situează sub cuantumul salariului minim brut pe economie de la regimul fiscal referitor la contribuțiile sociale aplicat celorlalți salariați din România nu poate fi justificată prin necesitatea asigurării unui cuantum crescut al contribuției de asigurări sociale pentru realizarea dreptului viitor la pensie deoarece sistemul de pensii în România nu se constituie în mod esențial pe principiul contributivității, ci are ca fundament principiul solidarității care determină ca prestația pentru pensiile aflate astăzi în plată să fie asigurată din contribuțiile actuale de asigurări sociale.

Prin urmare, realizarea dreptului viitor la pensie pentru persoanele care își desfășoară activitatea cu tip parțial sau în acord și nu realizează venituri la nivelul salariului minim brut pe economie va fi asigurată din contribuțiile de asigurări sociale plătite la momentul împlinirii de către cei în cauză a vârstei de pensionare. Apare ca irațională justificarea scopului actului normativ pe motivul protecției sociale a acestei categorii de persoane atât timp cât prestația socială va depinde de contribuțiile pentru asigurări sociale care vor fi colectate la momentul îndeplinirii de către acestea a condițiilor de pensionare. Această situație așează categoria descrisă mai sus într-o situație discriminatorie, de excludere de la realizarea dreptului de a beneficia de un salariu în cuantum mai mare rezultat din aplicarea unei contribuții sociale în cuantum egal cu cel aplicat celorlalți salariați din România", conchide textul PNL.