​Fosta jucătoare de tenis Amelie Mauresmo a renunţat la preluarea funcţiei de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a Franţei, pentru a-l antrena pe tenismenul Lucas Pouille, informează Reuters, conform News.ro.

Mauresmo s-a retras din activitateFoto: AGERPRES

La finalul acestui sezon, Yannick Noah a pus capăt celui de-al treilea mandat în funcţia căpitan al echipei Franţei, după înfrângerea din finala Cupei Davis, scor 1-3, cu Croaţia, la Lille.

Locul lui urma să fie luat de Amelie Mauresmo, 39 de ani, care în trecut a fost căpitanul nejucător al echipei feminine franceze. Însă fosta jucătoare a renunţat la naţionala masculină pentru a-l pregăti pe Pouille.

Deşi nu are încă o soluţie pentru echipa de Cupa Davis, federaţia a salutat decizia lui Mauresmo, considerând-o în interesul tenisului francez.

"Amelie Mauresmo a acceptat această provocare şi renunţă la poziţia de căpitan al echipei Franţei pentru a-şi îndeplini misiunea. Federaţia Franceză de Tenis susţine şi încurajează acest proiect, care serveşte tenisului francez", a precizat forul de la Paris, într-un comunicat.

Fostul lider WTA are experienţă în a-i pregăti pe tenismeni, ea mai lucrând cu Michael Llodra (2010) şi cu Andy Murray (iunie 2014 - mai 2016). Mauresmo a antrenat şi jucătoare, pe Victoria Azarenka şi pe Marion Bartoli.

În vârstă de 24 de ani, Lucas Pouille, locul 32 ATP, fost număr 10 mondial, în martie, îl are ca manager pe Ion Ţiriac. Pouille are cinci titluri al simplu în carieră şi alte patru finale disputate. În 2016, el a pierdut finala turneului de la Bucureşti, în faţa spaniolului Fernando Verdasco.