​Procesul electoral din Libia ar trebui să demareze în primăvara lui 2019 după organizarea unei conferinţe naţionale la începutul anului, a afirmat joi emisarul Naţiunilor Unite pentru această ţară pradă diviziunilor politice, relatează AFP, potrivit Agerpres.

LibiaFoto: Wikipedia

Adusă în discuţie încă de anul trecut, această conferinţă naţională reunind diferiţi actori libieni a fost amânată, dar "în prezent condiţiile sunt mai favorabile", a declarat Ghassan Salame în cursul unei videoconferinţe cu Consiliul de Securitate al ONU.

"Conferinţa naţională ar urma să se ţină în primele săptămâni din 2019. Procesul electoral ce va decurge de acolo ar trebui să înceapă în primăvara lui 2019", a precizat Ghassan Salame, aflat în vizită la Tripoli.

Alegerile sunt menite să pună capăt unei perioade de tranziţie interminabile şi haotice în această bogată ţară petrolieră pradă anarhiei după căderea în 2011 a regimului Muammar Gaddafi.

Reuniţi la Paris la sfârşitul lui mai la iniţiativa preşedintelui francez, Emmanuel Macron, cei patru protagonişti ai conflictului libian şi-au luat angajamentul să organizeze alegeri generale la 10 decembrie. Acest plan a fost însă abandonat în septembrie, după ce Statele Unite, Rusia şi alţi membri ai Consiliului de Securitate au refuzat să valideze calendarul.

O conferinţă internaţională privind Libia urmează să aibă loc la 12 şi 13 noiembrie la Palermo, în Sicilia.