Fanii au reacționat în mediul online după ce graba fenomenală pentru bilete pentru Glastonbury 2019 s-au vândut în 35 de minute Glastonbury este un festival de muzică de 5 zile care are loc în Anglia. Prima ediție a festivalului a avut loc în anul 1970. De atunci, festivalul a avut ediții în aproape toți anii. Line-up-ul la festivalul din Glastonbury din 2019 nu a fost anunțat încă, dar se zvonește că Arctic Monkeys, The Cure, ABBA, Madonna, Taylor Swift și Paul McCartney vor fi unii dintre capetele de afiș, scrieNME.

GlastonburyFoto: Wikipedia

Primul pachet de bilete s-a vândut în doar 30 de minute, iar cererea pentru bilete este încă ridicată. „Vă mulțumim pentru răbdare și pentru suportul pe care ni l-ați dat, iar pentru cei care nu au reușit să prindă un bilet, va mai fi o vânzare în luna aprilie”, a scris Emily Eavis, una dintre organizatoarele festivalului pe Twitter.