Proiectul de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative, publicat de Ministerul Finanțelor Publice în data de 18.09.2018, prevede o serie de modificări și completări ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În cele ce urmează, vom face o scurtă prezentare a elementelor de noutate relevante, prin raportare (acolo unde se impune) la prevederile actuale ale Legii nr. 85/2014.

Mihai Stanescu, Cornelia Deaconescu Foto: STOICA & Asociatii

1. Deschiderea procedurii și desemnarea administratorului judiciar

O primă completare apare în materia cererii privind deschiderea procedurii insolvenței formulată de către debitor, cuantumul maxim al creanțelor bugetare (impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora) trebuie să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanțelor debitorului.

Tot în cazul cererii debitorului, nedepunerea dovezii notificării organului fiscal competent va conduce la respingerea cererii, sancțiune nereglementată în prezent.

În ceea ce privește desemnarea provizorie a administratorului special, forma actuală a legii prevede posibilitatea numirii practicianului în insolvență de către creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi aparţine acestuia. Această posibilitatea este eliminată prin proiectul de ordonanță de urgență, desemnarea urmând a se face de către judecătorul sindic, dintre practicienii în insolvență care și-au depus oferta la dosar. Chiar și în aceste condiții, practicianul numit provizoriu de către instanță va fi, ulterior, confirmat/infirmat de către adunarea creditorilor.

2. Administratorul special și persoanele de specialitate

În prezent, în practică, se întâmplă adesea ca unul dintre asociații debitoarei, poate chiar unicul asociat, să cumuleze atât calitatea de creditor (ca urmare a împrumuturilor acordate societății), cât și pe cea de administrator special (persoana desemnată de asociați și împuternicită să le reprezinte interesele în procedură şi, atunci când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea, să efectueze actele de administrare necesare). Proiectul de ordonanță de urgență elimină această posibilitate, precizând că un creditor al debitoarei nu va mai putea fi desemnat drept administrator special.

O altă incompatibilitate apare în situația persoanelor de specialitate (avocaţi, experţi contabili, evaluatori sau alţi specialişti). Proiectul de ordonanță de urgență prevede că aceste persoane nu vor mai putea fi desemnate dintre cele care se află într-o relație contractuală sau într-o relație de afiliere, așa cum este aceasta definită în Codul Fiscal, cu administratorul judiciar, cu lichidatorul judiciar, cu debitorul în insolvență sau cu vreunul dintre creditori. Dacă "relația de afiliere" este definită într-un mod previzibil în Codul fiscal, nu același lucru se poate spune și despre cealaltă categorie, respectiv "persoanele aflate într-o relație contractuală". Pe de-o parte, semnalăm timpul prezent al verbului "a se afla", de unde ar rezulta că interdicția vizează strict relațiile contractuale/de afiliere existente in derulare la momentul la care se pune problema desemnării, respectiv la momentul desemnării efective. Pe de altă parte, formularea este extrem de generală, de natură a genera blocaje în practică, mai ales în cadrul creditorilor pentru care specificul activității reclamă implicarea în numeroase proceduri de insolvență (spre exemplu, instituțiile bancare).

Plecând de la realitatea potrivit căreia majoritatea persoanelor de specialitate, în desfășurarea activității,au relații contractualecu instituțiile financiar-bancare din România, legiuitorul ar trebui să acorde o atenție sporită circumstanțieri acestei restricții, având în vedere că:

1) aceste instituții financiar-bancare sunt, în procedura insolvenței, în majoritatea cazurilor, creditori a societății debitoarei (în aproape fiecare procedură de insolvență, există cel puțin o instituție bancară ce se înscrie la masa credală);

2) în forma actuală, dispoziția se poate interpreta în sensul că nu poate fi desemnat, ca persoană de specialitate, cel care areorice relație contractualăcu practicianul în insolvență/creditor/societatea debitoare, ceea ce va naște, în practică, o problemă majoră, dat fiind că, astfel cum aminteam mai sus, este aproape imposibil ca acel specialist să nu aibă, în derulare, un raport contractual cu o instituție bancară (un contract de cont curent, spre exemplu);

3) în forma actuală a proiectului, nu există nicio mențiune din care să reiasă, măcar indirect, cum ar putea administratorul să verifice existența/inexistența unei relații contractuale între persoana de specialitate și debitor/vreunul din creditori. În practică, apare destul de dificil de realizat această verificare, fiind oricum un proces de durată, care ar duce la întârzierea inutilă a derulării procedurii, în dauna creditorilor. Singura soluție la care s-ar putea recurge ar fi ca, anterior desemnării, persoana de specialitate să declare eventualele legături cu debitorul/creditorul/practicianul în insolvență.

Credem că incompatibilitatea pe care proiectul urmărește să o implementeze ar trebui să vizeze existența unei relații contractuale (între persoana de specialitate și practicianul în insolvență/debitor/creditori) care are o legătură cu procedura de insolvență respectivă. Cu titlu de exemplu, nu ar putea reprezenta un impediment desemnarea unui evaluator într-o procedură de insolvență în care are calitatea de creditor o instituție bancară, cu care respectivul evaluator are un contract de colaborare (deci relație contractuală), al cărui obiect este evaluarea unui imobil ce se dorește a fi adus în garanție de un viitor client (persoană fizică, care nu are nicio conexiune cu persoana juridică în insolvență) care dorește să obțină un credit (deci, relație contractuală care nu are absolut nicio legătură cu procedura de insolvență în discuție). Este, așadar, imperios necesar ca legiuitorul să circumstanțieze relația contractuală (dintre persoana de specialitate și unul din actorii procedurii, enumerați de legiuitor), de natură a împiedica desemnarea specialistului, trebuie să aibă legătură cu elemente ce vizează respectiva procedură de insolvență.

3. Reorganizarea și creditorii bugetari

O primă noutate o reprezintă posibilitatea stipulării, în planul de reorganizare, a conversiei creanțelor bugetare în acțiuni, însă doar în situația în care conversia se face la valoarea creanței bugetare deținute, ea neputând fi cumulată cu măsura reducerii acesteia. Normele tranzitorii prevăd că posibilitatea conversiei creanțelor bugetare în acțiuni va exista și în cazul procedurilor de insolvență începute înainte de data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, cu condiția ca planul de reorganizare să nu fie aprobat de adunarea generală a creditorilor până la data intrării în vigoare a acesteia.

Proiectul de ordonanță de urgență introduce o serie de condiții în materia exprimării votului asupra planului de reorganizare de către creditorul bugetar, atunci când planul propune reducerea creanței acestuia. În cazul unei reducere a creanței cu până la 50%, proiectul prevede obligația creditorului bugetar de a aproba planul de reorganizare, în situația în care:

a) rezultă un nivel de 50% al obligațiilor fiscale curente datorate pe perioada executării planului de reorganizare față de nivelul mediu anual al acestora înaintea intrării în insolvență;

b) societatea debitoare trebuie să desfășoare o activitate de interes public;

c) societatea debitoare trebuie să desfășoare o activitate strategică într-o anumită ramură economică.

Proiectul nu prevede modalitatea în care se exprimă votul în cazul în care planul de reorganizare prevede o reducere a creanței bugetare cu mai mult de 50%, însă apreciem că, într-o asemenea situație, aprobarea planului devine o facultate pentru creditorul bugetar, iar nu o obligație.

4. Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență

După cum este cunoscut, în prezent, legea prevede posibilitatea ca judecătorul-sindic să dispună ca o parte sau întregul pasiv al debitorului să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societății, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului.

Proiectul de ordonanță de urgență aduce o serie de modificări importante în această materie. În primul rând, se elimină posibilitatea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar de a hotărî că nu este cazul să introducă acțiune în răspundere patrimonială împotriva persoanei culpabile de starea de insolvență. Astfel, de fiecare dată când practicianul în insolvență identifică persoanele culpabile de starea de insolvență, va promova acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale, fără a avea un drept de opțiune în acest sens.

În al doilea rând, se modifică ponderea creanței creditorului care poate introduce acțiunea în răspundere patrimonială, de la 50% la 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Astfel, poate introduce o acțiune în răspundere patrimonială creditorul care deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.

În al treilea rând, se simplifică posibilitatea formulării căii de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale, în sensul că aceasta va putea fi exercitată direct de președintele comitetului creditorilor, iar în lipsa constituirii unui comitet, de către orice creditor interesat care deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, iar nu doar de creditorul majoritar. Astfel, sunt sporite șansele de formulare a căii de atac, prin extinderea numărului de persoane care au calitate (creditori ce dețin creanțe de peste 30% versus singurul creditor ce deține peste 50%).

Nu în ultimul rând, se modifică momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii de antrenare a răspunderii patrimoniale, împotriva persoanei care a contribuit la apariția stării de insolvență. În forma actuală, prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Așadar, momentul limită de la care începe să curgă termenul de prescripție este 2 ani de la data pronunțării sentinței de deschidere a procedurii. Proiectul ordonanței de urgență, se prevede că acest moment obiectiv este data publicării în buletinul procedurilor de insolvență a raportului administratorului judiciar/lichidatorului judiciar privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă.

Deși nota de fundamentare justifică modificarea prin aceea că"în practică sunt foarte des întâlnite cazurile în care derularea procedurii se desfășoară pe o perioadă îndelungată de timp, foarte multe din aspectele ce vizează activitatea anterioară a deschiderii procedurii și, în particular, persoanele care se fac vinovate de cauzarea acestei stări de insolvență, fiind cunoscute de administratorul/lichidatorul judiciar ulterior expirării termenului de 2 ani de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii", efectul real al modificării pare a fi acela de a restrânge semnificativ perioada în care poate fi formulată acțiunea pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanei care a contribuit la apariția stării de insolvență, întrucât raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă este întocmit, de regulă, într-un termen mult mai scurt de 2 ani.

Deși nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență face referire inclusiv la necesitatea luării unor măsuri pentru crearea premiselor legislative și administrative, care să conducă la creșterea siguranței circuitului economic și a atractivității investiționale a pieței românești, nu putem să nu remarcăm faptul că majoritatea modificărilor propuse sunt axate pe întărirea poziției creditorilor bugetari, fără a fi vorba de corectarea deficiențelor pe care mediul de afaceri le-a semnalat de la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014.

Un articol semnat de Mihai Stănescu, Managing Associate și Cornelia Deaconescu, Junior Lawyer STOICA & Asociații