Ambasadorul României în SUA, George Maior, va fi chemat pentru explicații la MAE, după ce declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Giuliani, actual avocat al președintelui Trump, că aceasta este expresia unui lobby inițiat de forțe interesate să apere persoane cu probleme cu legea, scrie Mediafax.

George MaiorFoto: Facebook/ Ambasada Romaniei in SUA

”Îi asigurăm pe partenerii noștri internaționali că în România există voința politică necesară din partea Guvernului României și a Coaliției de Guvernământ de a garanta funcționarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democrații și combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupției. Domnul Ambasador George Maior a avut o poziție care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, și nu reprezintă poziția MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul național așa cum decurge el din consensul la nivel instituțional și să se abțină de la declarații publice de natură să afecteze negativ relațiile bilaterale cu alte state. Reamintim că liniile de acțiune ale amabasadorilor sunt agreate la nivelul instituțiilor din România și orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicații în Centrala MAE”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

George Maior, actual ambasador al României în SUA și fost director SRI, a declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, actual avocat al președintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby inițiat de forțe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.

"Un personaj spumos și extrem de combativ în discuțiile din Statele Unite, nu știu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, inițiat de anumite forțe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiția, asta vă spun clar"a declarat, luni, George Maior, ambasadorul României în SUA.

George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

"În plus, față de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoștință cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI", se arată în scrisoarea transmis de Rudolph Giuliani președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români.

George Maior este unul dintre principalii semnatari ai protocoalelor, care au funcționat în perioada în care era director al Serviciului Român de Informații, înțelegeri prin care se contituiau echipe operative din justiție și serviciul secret. Maior a fost acuzat în repetate rânduri că este cel care a permis implicarea în Justiție a SRI și a intervenit în favoarea unor anumite personaje politice.

Potrivit legii și Constituției, ministrul de externe nu poate decide rechemare în țară a ambasadorului, drept sancțiune, acest acest atribut revenindu-i președintele Klaus Iohannis.