Şantaj electoral. Dragnea promite pensii mai mari, cu condiţia ca PSD sa câştige alegerile viitoare. Promisiunile Guvernul privind un trai mai bun se pot concretiza abia peste trei ani, după cum este clar menţionat în proiectul noii legi a pensiilor, adică ulterior alegerilor privind Preşedinţia şi Parlamentul. Cu alte cuvinte, în cazul în care nu vor câştiga alegerile, PSD va putea spune că nu a fost lăsat să-şi pună planul în aplicare, potrivitAdevarul.

politicFoto: Colaj foto

CV de deputat. Aleșii se laudă că știu să folosească o imprimantă. PSD-iștii, școliți la institute de casă. Unii se laudă că știu să folosească o imprimantă sau un email, ori că au 'capacitatea de exprimare orală'. Adică vorbesc. Alții nu au trecut nici măcar ce studii au sau nu și-au publicat deloc CV-ul. Dincolo de detalii, se observă un trend în rândul studiilor: din ce în ce mai mulți politicieni aleg să urmeze cursuri la institutele de casă ale partidelor, pe bani mulți, dar care aduc diplome cu titlu pompos. La o universitate normală, privată sau de stat, un masterat durează doi ani. La un astfel de institut, așa-zisul program de masterat ține doar câteva luni, potrivit Liberatea.

Miniștrii la raport. Cine pleacă și cine scapă de remaniere. Guvernul împreună cu Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză au început deja o evaluare a fiecărui minister în parte cu privire la îndeplinirea prevederilor Programului de guvernare. Surse din cadrul PSD ne-au precizat că cei care nu şi-au îndeplinit angajamentele, aşa cum şi-au asumat la preluarea funcţiei, vor fi înlocuiţi. Aceleaşi surse au menţionat că premierul Viorica Dăncilă nu îşi doreşte o remaniere, evaluarea nefiind făcută asupra persoanei ci din punct de vedere al îndeplinirii programului de guvernare, potrivitCapital.

Turcan: “Există semnale că PSD a adus în Piaţa Victoriei persoane asociate grupărilor interlope”. Raluca Turcan susţine că există numeroase semnale că PSD a adus în Piaţa Victoriei “persoane asociate grupărilor interlope”, aceleaşi care l-au însoţit pe liderul PSD Liviu Dragea şi la DNA, pentru a crea incidente la protestul din Piața Victoriei. De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL spune că unele dintre persoane erau în atenţia Ministerului Afacerilor Interne, iar PNL va face tot ce poate pentru ca ele să răspundă în faţa justiţiei, potrivitStirile ProTv.

​Violenţe în Piaţa Victoriei. Liviu Pop: Klaus Iohannis, îţi place?Fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop îl întreabă pe preşedintele Klaus Iohannis dacă îi place ceea ce vede, referitor la incidentele din Piaţa Victoriei, când doi jandarmi au fost atacaţi de protestatari violenţi. “Klaus Iohannis, îţi place? Sunt cei care te-au votat în 2014 şi, poate, te vor vota şi în 2019? Nu mă înţelege greşit. Nu e vorba de jandarmi, ci de cei care îi bat pe jandarmi. PS poate ne dai tu explicaţii de ceea ce fac protestatarii cu jandarmii”, a scris Liviu Pop pe contul său de Facebook, scrieDigi24.