Reprezentanții Jandarmeriei București precizează că forțele de ordine au folosit spray-urile cu piper din dotare în momentul în care protestatarii din Piața Victoriei au început să arunce în agenți cu obiecte contondente. Aceștia mai spun că nu s-a dat un ordin pentru spray-uri, transmite Mediafax.

Jandarmi in fata GuvernuluiFoto: Hotnews

„Cei din Piață au forțat gardurile de protecție instalate și cordonul de jandarmi, s-au deplasat către sediul Guvernului, colegii mei au realizat un nou dispozitiv pe trotuarul din fața Guvernuluu României. Circulația a fost blocată. Colegii mei asupra cărora s-a aruncat cu bețe de straguri, cu pietre, cu obiecte contondente au folosit spray-urile individuale pe care le au asupra lor.

Nu s-a dat ordin de intervenție cu gaze lacrimogene, fiecare a folost sprayul individual, în funcție de situația în care a fost pus. Când s-a forțat gardurile, și pentru a ieși din situația de pericol, au folosit sprayurile cu piper”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.

În urma incidentelor, un jandarm are o fractură la deget, acesta fiind transportat la spital.

Pentru a elibera bulevardul Aviatorilor (zona din fața Guvernului), jandarmii au folosit gaze lacrimogene, mare parte din protestatarii prezenți în Piața Victoriei fiind afectați de aceste sprayuri.