”Viitorul raport MCV al Comisiei Europene va fi mai rău pentru România decât precedentele”. Avertismentul este lansat la RFI de profesorul Vasile Pușcaș, fost negociator șef al României cu UE.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Mă aștept la un raport MCV cu foarte multe semne de întrebare”, spune Vasile Pușcaș.

El atrage atenția că Bruxelles-ul este iritat de impredictibilitatea guvernării actuale de la București, fapt evidențiat și de criticile formulate de șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, după întâlnirea de marți cu premierul Viorica Dăncilă.

”În 2019, riscăm să fim puși în aceeași oală cu state precum Polonia sau Ungaria”, mai spune fostul negociator șef al României cu UE, care afirmă totuși că România e departe de a fi amenințată cu articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, așa cum s-a întâmplat în cazul Poloniei.

În ceea ce privește preluarea de către România a președinției Consiliului UE la 1 ianuarie 2019, Vasile Pușcaș remarcă discursul partidist și populist al actualei guvernări.

Interviul audio, pe RFI.