Muzicianul britanic Elvis Costello a fost supus unei intervenţii de eliminare a unei tumori canceroase "foarte agresive" şi şi-a anulat concertele din turneul european pe care îl susţinea în această perioadă, scrie bbc.com, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Intervenția chirurgicală a avut loc în luna mai, iar muzicianul în vârstă de 63 de ani a insistat să susțină concertele programate în iunie.

Însă, curând, și-a dat seama că are nevoie să se recupereze fizic, motiv pentru care a anulat restul turneului. Recuperarea după o astfel de intervenție chirurgicală durează trei-patru săptămâni.

Cel de-al 31-lea album al său este programat pentru lansare în luna octombrie.

Cunoscut pentru balade de dragoste memorabile, cântăreţul şi compozitorul Elvis Costello a concertat și în România, în 2011. Artistul combină diferite stiluri de muzică - pop, rock, soul, jazz - cu o voce unică şi o percepţie muzicală aparte. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără baladele "She", de pe coloana sonoră a filmului "Notting Hill", şi "I Want You", inclusă pe coloana sonoră a filmului omonim. În anul 2004 a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun cântec original, pentru "The Scarlet Tide", de pe coloana sonoră a filmului "Cold Mountain".