​Monedele Europei emergente au pierdut miercuri teren față de euro, perechea EUR-RON fiind cotată la peste 4.6625. BNR a calculat o medie a tranzacíilor de 4.6647 lei pentru un euro și de 3.9701 lei pentru un dolar. Miercuri dimineață, euro a rămas aproape neschimbat față de dolar înainte de ședințele de politică monetară ale Fed și BCE. Piețele așteaptă decizia de politică monetară a Rezervei Federale în urma ședinței de două zile ce se va încheia azi. Se estimează că ratele vor crește cu 25 de puncte de bază, dar atenția va fi concentrată asupra formulărilor din comunicatul băncii și asupra conferinței de presă a șefului Fed din care investitorii speră să desprindă sugestii privind lungimea ciclului de înăsprire a politicii monetare și a pasului în care vor avea loc următoarele creșteri.

Rata de creditare overnight a Fed ar sta (în cazul unei creșteri azi) între 1.75% și 2.00%, aproape de valorile atinse în perioada 2001-2004.

Segmentul scurt al curbei randamentelor implicite se găsește miercuri dimineață cu puțin peste 2.40% în timp ce segmentul 1M-3M este în zonă 2.80%-3.05%.

Miercuri dimineață, piața secundară a titlurilor de stat denominate în lei era calmă, cumpărătorii manifestându-și prezența mai discret decât marți.

Prețurile metalelor prețioase s-au menținut aproape constante miercuri dimineață înaintea celor două ședințe de politică monetară (azi cea a Fed, mâine cea a BCE). Aurul este cotat în jurul nivelului 1,295.00 dolari pe uncie, argintul se tranzacționează puțin sub 16.85 dolari pe uncie, prețul platinei s-a menținut aproape de 895.00 dolari pe uncie, iar paladiul a fluctuat la 1,010.00 dolari pe uncie.