Faptul că juriul prezidat de Cate Blanchett a decis să dea la Palme d’or lui “Shoplifters“ de Hirokazu Kore-eda dovedește că, în ciuda presiunilor prezentului, juriul a ales filmele cele mai remarcabile artistic, nu politic. Păcat însă că în palmares nu s-a regăsit și un alt film iubit de critici, “Burning“, de Lee Chang-Dong, care fusese distins cu câteva ore în urmă cu Premiul FIPRESCI.
Momentul când s-a anunțat că Premiul Juriului merge la “Capernaum“, de Nadine Labaki, a fost cel în care jurnaliștii de la Cannes au înțeles că lupta rămâne deschisă. “Capernaum“ fusese prezentat către sfârșitul festivalului și furnizase bârfa că președinta juriului ar fi suspinat când l-a văzut.
Se preconiza un Palme d’or feminin, care să fie în ton cu mișcările #MeToo și de includere a femeilor. Dar filmul nu era totuși făcut pentru marele trofeu, nu era cel mai bun. Acest juriu eteroclit, format mai ales din cineaști bărbați și actrițe femei, a negociat până la urmă un palmares echilibrat, de bun gust și, mai ales, de bun simț.
E adevărat că, judecând după ce toate filmele au fost arătate, juriul a avut de unde alege. Au rămas pe dinafară titluri care meritau premiate, dar care n-au întrunit voturile tuturor. Comparativ cu anul trecut, a fost o ediție mai bună. În mod surprinzător, cele mai slabe titluri au fost cele franțuzești.
În egală măsură rafinat și ușor de înteles, “Shoplifters“ e povestea umană a unei familii sărace ce crește copii adunați de pe stradă pentru a se răsuci la final dezvăluind trecutul nu foarte idilic al acelei familii. Filmul pune în abis noțiuni ca familia, paternitatea sau valorile morale, făcându-te să te întrebi cât de relative sunt, până la urmă nu doar normele sociale dar și păcatele biblice. Să nu furi – dar copiii fură din magazine pentru că n-au ce mânca, să nu ucizi – dar dacă e caz de legitimă apărare? Totul cu multă delicatețe și răbdare.
Palme d’or-ul special acordat lui Jean-Luc Godard pare mai degrabă inventat de festival și nu de juriu - ”pentru un artist care împins limitele cinematografului”, sună motivația, dar și pentru un cineast încă intens artistic, dar care are totuși 87 de ani. Mă îndoiesc că acest film despre care (pentru prima dată) până și ”Variety” a scris că e ininteligibil a fost pe gusturile lui Kristen Stewart sau al cântăreței Kadja Din din Burundi, dar e un gest frumos al festivalului să-l premieze pe acest cineast care, surprinzător, n-a luat niciodată un la Palme d’or.
Castigatoarele premiului pentru scenariu
Foto: Facebook/ Festival de Cannes
Faptul că au fost mai multe filme bune decât premii e trădat și de ruperea Premiului pentru scenariu în două – jumate pentru ”Lazzaro felice”, de Alice Rohrwacher, jumate pentru ”Three Faces”, de Jafar Panahi. Premiul pentru scenariu era singurul, în opinia mea, pe care ar fi putut să-l ia ”Lazzaro felice”, care vorbește despre Italia oamenilor săraci străluminată de apariția unui sfânt pe care nimeni nu-l crede sfânt, ci profită de el. Eu totuși n-aș fi păstrat acest film în palmares. În locul lui putea intra elegantul ”Burning”, de Lee Chang-dong, chiar dacă e adaptare după Haruki Murakami (cineastul a completat mult nuvela evazivă a japonezului).
Poate putea intra în palmares și ”The Wild Pear Tree” de Nuri Bilge Ceylan, despre care nu mă pot exprima pentru că nu l-am văzut, dar care are cronici bune.
Premiul dat filmului lui Jafar Panahi mi se pare mai mult unul politic. Așa cum era de așteptat, iranianul nu a fost lăsat să vină la Cannes, unde fusese selecționat pentru prima dată în Competiție. ”Three Faces” intră însă în volutele vremii pentru că vorbește despre situația femeii în societatea iraniană prin intermediul a trei generații de femei actrițe. (Probabil că de aceea au rezonat cu el actrițele din juriu).
Nu e însă printre cele mai bune filme ale lui Panahi. Nader Saeivar, fiica lui Jafar Panahi, a venit să ridice premiul în numele tatălui său (ea e și co-scenarista filmului) și a transmis din partea lui Panahi regretul că prietenul său, cineastul Abbas Kiarostami, nu mai trăiește, pentru că altfel ar fi văzut la Teheran ceremonia împreună.
Premiul pentru regie
Foto: Facebook/ Festival de Cannes
Cineastul polono-britanic Pawel Pawlikowski (a emigrat cu părinții la 10 ani în Anglia, acum s-a reîntors în Polonia) a fost premiat pe merit pentru melancolicul ”Cold War”, un inedit love story în alb-negru dintre doi oameni care nu pot fi împreună nici în Estul comunist, nici în Occidentul cosmopolit al anilor '60. Filmul e inspirat din viața părinților săi.
Premiul pentru interpretare masculina
Foto: Facebook/ Festival de Cannes
Premiul de interpretare masculină s-a dus, după cum prevăzusem, la interpretul din ”Dogman”, de Matteo Garrone. Marcello Fonte a mărturisit pe scenă că în copilărie închidea ochii și auzea aplauze (un self-fulfilling prophecy) și, la fel ca eroul lui, a fost atât de modest încât n-a îndrăznit să ia trofeul atunci când i s-a înmânat. Adevărul e că n-au prea existat roluri masculine remarcabile în acest an, cu excepția extraordinarului protagonist din ”Capernaum”, Zain Alrafeea.
Până la urmă, ”Capernaum” a primit Premiul Juriului, care e un premiu mai important decât cel de interpretare masculină. Nadine Labaki a venit cu un text pregătit de acasă (se aștepta să câștige) și a spus pe scenă că fetița care o joacă în film pe sora eroului trăiește în continuare în stradă, oricât s-a străduit ea s-o ajute.
„Cred că toți putem schimba ceva. Nu le putem întoarce spatele acestor copii care se descurcă cum pot. Vreau să vă invit să reflectați pentru că să nu fii iubit în copilărie e la baza răului care există azi în lume”, a spus Labaki.
Spike Lee si Grand Prix
Foto: Facebook/ Festival de Cannes
Grand Prix, al doilea premiu ca importanță din palmares (în afara acelui la Palme d’or special inventat pentru Godard) pleacă în SUA la Spike Lee pentru reușitul “BlacKkKlansman“, care reconstituie povestea reală a unui polițist de culoare din Colorado care se infiltrează undercover în Ku Klux Klan, în anii 70.
Premiul pentru interpretare feminina
Foto: Facebook/ Festival de Cannes
Premiul de interpretare feminină a recompensat actrița kirghiză Samal Yeslyamova care interpretează în „Aika”, de Serghei Dvorțevoi, rolul unei femei care își abandonează copilul după naștere. Filmul (nu l-am văzut) a intrat în ultima zi în concurs și se bazează pe statisticile îngrijorătoare ale femeilor kirghize care-și părăsesc copiii din cauza sărăciei.
Momentul #MeToo al serii și, în același timp, momentul mea culpa pentru Festivalul de la Cannes a fost invitarea actriței italiene Asia Argento sub pretextul de a înmâna Premiul de interpretare feminină. Aceasta a mitraliat scurt: „ În 1997 am fost violată de Harvey Weinstein la Cannes. Aveam 21 de ani. Acest festival era terenul lui de vânătoare. Vreau să prezic următoarele: Harvey Weinstein nu va mai fi invitat la acest festival. (...) Chiar și acum sunt printre voi bărbați care ar trebui trași la răspundere pentru comportamentul lor asupra femeilor. Vă știți care sunteți dar, mai important, și noi vă știm.”
Într-o altă ceremonie, care a avut loc cu câteva ore înaintea anunțării palmaresului oficial, Premiul FIPRESCI (acordat de Federația Internațională a Criticilor de Film) a fost dat filmului „Burning”, de Lee Chang-dong, în vreme ce Premiul Juriului Ecumenic a fost acordat lui „Capernaum”.
„Girl“ a luat în această seară - dar din partea altui juriu - Premiul Caméra d’or, după ce primise the Queer Palme plus Premiul de interpretare în secțiunea Un Certain Regard. Acest film de debut e povestea unui adolescent transgender care visează să devină balerină.
Despre „Capernaum”
Câteva vorbe despre „Capernaum”, despre care n-am apucat să scriu în relatările precedente. Al treilea lungmetraj al libanezei Nadine Labaki înfățișează o lume aproape post-apocaliptică, unde copiii trebuie să se descurce singuri în stradă, într-o sărăcie lucie și fără a avea încredere în adulți.
Filmul se desfășoară aproape numai pe străzile Beirutului și începe când Zain, un băiat de 12 ani, își dă în judecată părinții pentru că l-au născut. Zain e arestat pentru că a atacat un bărbat cu cuțitul, iar structura laxă a filmului operează cu flashback-uri pentru a ne arăta evenimentele care au dus la prezentul proces. Printre ele sunt inserate lamentațiile părinților care își deplâng soarta.
Labaki are intenția evidentă de a acumula toate motivele pentru care Zain să regrete că s-a născut. Fugit într-un oraș vecin după ce sora lui preferată e vândută de părinți (la 11 ani și pe patru găini) unui negustor mai chivernisit, Zain întâlnește o etiopiancă fără acte, care-l adăpostește în baraca unde își ascunde băiețelul. Când etiopianca dispare (fusese arestată), Zain trebuie să aibă grijă de beleluș.
Punctul de rezistență filmului e acest extraordinar interpret Zain Alrafeea, care are și el experiența străzii și a cărui reziliență naturală e atât de pregnantă încât de la un moment dat încolo nu-ți mai faci griji pentru el. Alt atu e stilul naturalist. Multe scene par de film documentar.
Și mai e și bebelușul etiopian (în realitate, fetiță) despre care aproape ai crede că joacă. Probabil că scena în care Zain încearcă să-l lase singur, pe o stradă circulată, doar-doar îl ia cineva și-l hrănește, a fost cea care posibil să o fi făcut-o pe Cate Blanchett, președinta juriului, să plângă. Asta e scena emblematică a filmului (așa cum eroina dansând pe „Rock Around the Clock” e scena emblematică din „Cold War”).
La polul opus e străduința realizatoarei de a ne rupe inima în mod categoric și definitiv, lucru care se vede în lăcomia cu care acumulează toate belelele posibile. De acord, îți spui, astfel de lucruri se pot întâmpla și se întâmplă, dar pe ecran trebuie să existe un termostat astfel încât spectatorul să nu simtă manipulat sentimental. „Capernaum” ar fi putut fi un mare film, dar așa e doar unul foarte bine făcut și care defilează cu intențiile la vedere.
Clip din Capernaum:
PALMARES Cannes 2018
La Palme d’or – “Shoplifters“, de Hirokazu Kore-eda
Grand Prix (înmânat de Benicio del Toro) – “BlacKkKlansman“, de Spike Lee
Palme d’or special – “Livre d’image” de Jean-Luc Godard
Prix du jury (înmânat de Gary Oldman) – “Capernaum“, de Nadine Labaki
Premiul de regie (înmânat de regizorul Abderrahmane Sissako) – Pawel Pawlikoswki pentru “Cold War”
Premiul de scenariu (înmânat de Chiara Mastroianni) – ex-aequo Alice Rohrwacher pentru “Lazzaro felice” și Nader Saeivar & Jafar Panahi pentru “Three Faces”
Cel mai bun actor (înmânat de Roberto Benigni) – Marcello Fonte pentru “Dogman“, de Matteo Garrone
Premiul pentru cea mai bună actriță (înmânat de Asia Argento) – Samal Yeslyamova pentru „Aika”, de Serghei Dvorțevoi
Premiul Caméra d’or - “Girl“, de Lukas Dhont
Palme d’or pentru scurtmetraj – “All These Borders“, de Charles Williams
Mențiune – “On the Border“ de Wei Shujun
Citește și:
17
6
