​Consiliul General a aprobat, de principiu, transferul RADET și ELCEN către Compania Municipală Energetica București, proaspăt înființată de primarul Gabriela Firea. Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi, de principiu, transferul RADET, distribuitorul de energie termică aflat în subordinea municipalității și a ELCEN, producătorul de energie, aflat la Guvern, către Compania Municipală Energetica București, proaspăt înființată de primarul Gabriela Firea. CGMB a abrogat și hotărârea prin care municipalitatea își exprima intenția de a cumpăra ELCEN, astfel că nu este clar dacă transferul se va face gratuit sau nu. Proiectul a fost pus pe ordinea de zi suplimentară, în timpul ședinței de Consiliu General, fără să fie postat în dezbatere publică. În expunerea de motive a proiectului se arată că transferul a fost solicitat de RADET și ELCEN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Consilierii PNL au votat proiectul însă au avut mai multe întrebări și comentarii.

Cătălin Deaconescu, consilier PNL, a declarat că în urma adoptării acestei hotărâri Primăria Capitalei va plăti o parte din datoriile RADET, iar Compania Municipală o parte din datoriile ELCEN.

”În ultimele 11 luni ați propus 3 soluții pentru rezolvarea acestei probleme, toate trei pe Ordinea de zi suplimentară, ascunse de ochii beneficiarilor, fără dezbatere reală pe soluții. Astăzi ne propuneți să uităm de angajamentele dvs referitoare la salvarea RADET! Să uităm de promisiunile dvs că nicio sumă de bani nu va fi plătită de bucureșteni în contul datoriei istorice, pe care dvs. o considerați nelegală! Să uităm că de 2 ani nicio investiție nu s-a realizat în sistemul de transport și de distribuție, iar pe zona de producție nici atâta, ba mai rău, au mai trecut 2 ani din cei câțiva rămași până la închiderea centralelor nemodernizate! Să ne facem că nu vedem că nu aveți niciun plan și nicio viziune și că bâjbâiți, schimbând soluțiile de la un trimestru la altul! Ce va însemna pentru bucureșteni adoptarea acestui proiect? Plata sumei de 1,1 mld către RADET și de la RADET către creditorii săi. Plata unei sumei de la noua Companie Energetica, RADET 2, către RADET 1, în contul transferului de bussiness. Plata de către compania Energetica către ELCEN a sumei pentru transferul de business. Plata către RADET a unui impozit pe profit de circa 170 milioane de lei. Am câteva întrebări. Aveți o analiză din punct de vedere juridic pentru această soluție? Aveți o analiză a implicațiilor fiscale ale acestui aranjament? Cine și ce taxe trebuie să plătească la realizarea transferului de business? Aveți o înțelegere preliminară cu creditorii RADET care acceptă acest procent de rambursare de maxim 30%? Aveți o înțelegere preliminară cu creditorii ELCEN care au constituite garanții reale pe capacitățile de producție, astfel încât aceștia să își dea acordul să ridice aceste garanții? Aveți o estimare a necesarului de investiții în capacitățile de producție? Și un road map, să vedem că municipalitate le poate susține până în 2023? Care sunt până la urmă costurile totale pe care și le asumă municipiul București și cum sunt finanțate acestea?”, a declarat Cătălin Deaconescu, consilier general PNL.

Acesta a cerut și înființarea unui Comitet de monitorizare a implementării soluției, format din reprezentanții fiecărui grup politic din Consiliu, astfel încât membrii consiliului general să fie implicați și informați despre demersurile realizate.

Grupul consilierilor USR s-a abținut la vot pe motiv că proiectul nu a fost pus în dezbatere publică și fiindcă proiectul va greva bugetul municipalității de câteva sute de milioane de euro.

Roxana Wring, consilier USR: ”Ce se întâmplă în cazul RADET dovedește încă o dată amatorismul Gabrielei Firea și a celor din jurul ei. După ce anul trecut spuneau că Primăria trebuie să cumpere ELCEN, acum s-au răzgândit. Pentru actualul primar, RADET este un experiment continuu. Această incompetență și lipsă cronică de soluții ne-a costat deja prea mult timp și prea mulți bani. Suntem la jumătatea mandatului Gabrielei Firea, iar RADET e în aceeași situație ca la început. Și-a asumat cineva răspunderea pentru bâlbele de până acum? Răspunde cineva – eventual prin demisie – pentru eșecul de a soluționa problema RADET? Se pare că nu. Mai grav însă este faptul că Gabriela Firea nu învață absolut nimic din propriile greșeli. În continuare vine pe furiș în consiliu cu proiecte de hotărâre extrem de importante. Proiectul referitor la RADET a fost inclus pe ordinea suplimentară și a fost trimis consilierilor cu o zi înainte. Este imposibil chiar și pentru un specialist să facă o analiză pertinentă a acestui document într-un timp atât de scurt. În plus, documentul este prea vag. Anumite aspecte extrem de importante nu sunt explicate tranșant. De exemplu, nu scrie nicăieri cât vor plăti bucureștenii. Din calcule, costul total poate fi oriunde între 1 și 3 miliarde de lei, ceea ce este enorm. Aș vrea ca, dacă tot supunem la vot un document atât de important, să știm exact ce votăm și care este impactul bugetar. E treaba celor de la PSD și ALDE dacă votează în orb. Noi la USR nu putem să dăm votul pe o hotărâre care ar putea angaja o sumă echivalentă cu jumătate din bugetul capitalei pe un an de zile. Pe acest proiect așadar, USR se va abține. Situația de la RADET trebuie rezolvată de urgență. Dar secretomania, eșecurile succesive în a găsi drumul corect și lipsa totală de comunicare din partea celor implicați ne ridică prea multe semne de întrebare cu privire la viabilitatea soluției propuse. Problemele RADET nu se vor rezolva prin artificii contabile și juridice. Sau cel puțin nu toate. RADET pierde bani pentru că managementul este defectuos, pentru că rețeaua este învechită și pentru că niciun primar, nici măcar Gabriela Firea, nu a investit suficient. Degeaba ștergem datoriile, degeaba cumpărăm și transferăm activitatea. Dacă RADET va funcționa la fel, atunci vom ajunge în aceeași situație”.

”Prin adresa nr. 14713/11.05.2018 înregistrată la Cabinet Primar General cu nr. 3210/14.05.2018, transmisă de către RomInsolv SPRL - administratorul judiciar al RADET Bucureşti, se solicită aprobarea de principiu de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a transferului afacerii RADET Bucureşti către Compania Municipală Energetică Bucuresti S.A.. De asemenea, prin adresa nr. 10584/ 14.05.2018, transmisă de către ELCEN S.A. şi înregistrată la Cabinet Primar General cu nr. 3247/14.05.2018, se solicită aprobarea de principiu a transferului afacerii ELCEN S.A. către Compania Municipalā Energetică Bucureşti S.A”, se arată în raportul de specialitate al proiectului.

De ce se dorește RADET transferul și care este planul regiei

”Este necesară aprobarea, în principiu, a transferului afacerii RADET către Compania Municipală Energetica Bucuresti SA şi plata de către Municipiul Bucureşti a creanțelor asupra RADET rămase de achitat. Modificarea planului de reorganizare al RADET ar urma să preradă în esență:

• transferul afacerii, respectiv al tuturor activităților întreprinse de regie către Compania Municipală Energetica Bucureşti SA, mai precis toate activele, inclusiv softurile, brevetele, stocurile, bazele de date, proiectele tehnice, contractele cu furnizorii și cele cu clienții etc, precum si salariaţii. Totodată, raportate la data agreată cu cumpărătorul ("data transferului"), va transfera şi creanţele şi debitele născute în timpul procedurii împreună cu încasările şi plățile curente, cu excepţia creanțelor bugetare curente (inclusiv efectul fiscal al ştergerii de datorie prin modificarea planului).

• în schimbul transferului de activitate, RADET va primi de la Compania Municipalā Energetica Bucureşti SA un pret egal cu suma tuturor creanțelor rămase la masa credală după confirmarea planului de reorganizare modificat (inclusiv cheltuieli estimate de procedură), mai puțin creanța chirografară deținută de ELCEN şi creanțele bugetare.

• Municipiul Bucuresti, prin hotărârea Consiliului General, va aproba alocarea către RADET a sumelor ce vor fi destinate plății creanțelor rămase de achitat în urma confirmării planului de reorganizare modificat şi a realizării transferului de business.

Odată cu plata creanțelor rămase înscrise la masa credală, planul de reorganizare modificat va fi considerat încheiat cu succes, chiar şi în lipsa activității comerciale a RADET. Regia va ieşi din insolvenţă fără reversarea creanţelor şterse prin efectul confirmării planului de reorganizare modificat, va fi descărcată de obligaţii, apoi va fi radiată în conformitate cu legislaţia specifică, fapt ce va conduce la descărcarea RADET şi a Primăriei Municipiului Bucureşti de răspundere pentru diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan”, se arată în scrisoarea transmisă de RADET către Consiliul General.