Premierul macedonean Zoran Zaev a declarat joi că a ajuns la o "soluție acceptabilă" cu omologul său grec Alexis Tsipras în negocierile privind numele țării sale, Macedonia, scrie AFP.

MacedoniaFoto: Wikipedia

"Am examinat diferitele opțiuni. Una dintre ele este o soluție acceptabilă pentru cele două țări", a declarat, la Sofia, într-o conferință de presă, șeful guvernului macedonean, care negociază de mai multe luni cu Grecia un compromis asupra acestei chestiuni care divizează cele două țări de 27 de ani.

Zaev și Tsipras s-au întâlnit la Sofia, în marja summitului UE - țările din Balcani.

"Vom avea consultări în țările noastre pentru a vedea dacă această soluție este posibilă", a adăugat Zaev.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a precizat însă că "nu suntem încă în poziția de a vorbi de un acord".

Cele două țări confirmă însă discuțiile care au ca obiectiv un acord final și global până la finele lui iunie, a adăugat Tsipras, solicitând o "evoluție foarte rapidă" din partea macedoneană.