Mark Zuckerberg. șeful Facebook, va fi audiat pe 22 mai în Parlamentul European pe tema modului în care Facebook a utilizat datele personale a milioane de oameni, scrie AFP. Șeful Facebook va vizita și Franța, unde se va întâlni cu președintele Macron și cu șefii unor mari companii de IT.

Mark Zuckerberg, audiat in CongresFoto: Captura YouTube

Zuckerberg a fost audiat în aprilie în Congresul SUA, pe tema scandalului Cambridge Analytica, iar oficialii europeni au cerut în repetate rânduri ca Zuckerberg să vină în persoană la Bruxelles să răspundă la întrebări.

Miercuri, președintele Parlamentului European a confirmat că șeful Facebook va veni în persoană, dar nu se anunțase ziua. Acum s-a confirmat că este vorba de 22 mai, iar întâlnirea va fi cu ușile închise, de la 17.45.

La discuții vor participa șefii diverselor grupuri politice din PE, dar câțiva euro-deputați, dar și Comisarul European pentru Drepturile Consumatorului, Vera Jourova, spun că regretă faptul că întâlnirea este cu ușile închise.

Șeful Facebook vine în Europa cu doar câteva zile înaintea întrării în vigoare a GDPR, Regulamentul UE privind protecția generală a datelor.