Casa Albă a anunțat luni că ia în considerare adoptarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, după presupusul atac chimic din Siria, dar că nu a luat încă o decizie, transmite Reuters.

Sarah Huckabee SandersFoto: Agerpres/EPA

"Luăm în calcul noi sancțiuni contra Rusiei, iar o decizie în acest sens va fi luată în viitorul apropiat", a informat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Ea nu a precizat pentru ce anume vor fi impuse sancțiunile, însă ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a declarat cu o zi în urmă că Statele Unite pregătesc noi sancțiuni contra Rusiei ca răspuns la sprijinul acordat de Moscova regimului condus de președintele sirian Bashar al-Assad.

Dacă vor fi puse în aplicare, ar fi vorba de cel de-al doilea set de sancțiuni americane din ultimul an față de programul sirian privind armele de distrugere în masă. Bashar al-Assad este un aliat apropiat al Moscovei.

Statele Unite au mai impus la începutul acestei luni și sancțiuni împotriva a 24 de ruși, drept răspuns la ceea ce serviciile secrete americane au susținut că a fost o ingerință în alegerile prezidențiale din SUA. Moscova a respins orice amestec.

Washingtonul spune că are dovezi că forțele siriene au desfășurat pe 7 aprilie un atac cu arme chimice, soldat cu zeci de morți, deși o vizită ce urma să fie efectuată de inspectorii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) la presupusul loc al atacului a fost amânată în cursul zilei de luni.