Irina Gheorghe și Vlad Huțuleac, experți BCR în procesele de creditare a persoanelor fizice, au discutat în cadrul unui interviu despre programul Prima Casă 2018, despre piața imobiliară și despre opțiunile pe care le au tinerii care doresc să își cumpere o locuința. “În ultima perioadă a fost observată în piață și toți specialiștii vorbesc de o creștere a prețurilor pe zonă imobiliară. (…) Ne așteptăm ca în perioada următoare să nu observăm o creștere accelerată a prețurilor, ci mai degrabă o evoluție naturală care să fie în linie cu cererea clienților”. În ceea ce privește costurile de finanțare, specialiștii recomandă creditele cu dobânzi fixe și în moneda în care se încasează salariul, drept soluție pentru a contracara volatilitatea pieței și o eventuală creștere.

Vlad Hutuleac, Irina GheorgheFoto: Smile Media

Urmăriți prima parte a interviului

Despre programul Prima Casă 2018 și utilitatea sa

Vlad Huțuleac: Aș spune că programul Prima Casă a fost un real succes în 2018. Fondurile s-au alocat undeva la jumătatea lunii februarie. Noi am primit peste un sfert din totalul plafonului alocat în România, ceea ce ne dă posibilitatea să finanțăm ușor peste 5.500 de clienți care vor să își cumpere prima lor locuința.

Irina Gheorghe: În primul rând programul și-a dovedit utilitatea după perioada crizei, atunci când a ajutat întregul ecosistem imobiliar, și nu mă refer aici doar la piața imobiliară, ci și la dezvoltatori, constructori și chiar și oamenii care au muncit în acest sector.

O retragere a statului din acest program este de preferat să se facă treptat, cum este și în linie cu strategia programului Prima Casă. Anul trecut au fost alocați 2,5 miliarde de lei la nivelul programului Prima Casă. Anul acesta a scăzut la 2 miliarde. În următorii 2 ani va fi același nivel - 2 miliarde, urmând după aceea să ajungă la 1,5 miliarde. Este nevoie de o retragere treptată.

Pe lângă asta, noi am observat intern și am făcut eforturi susținute să creăm produsele standard competitive și am observat că și clienții noștri preferă creditul standard. Am avut luni de zile în care vânzările pe creditul standard au depășit Prima Casă.

De asemenea, dacă ne uităm un pic la profilul clienților care iau creditul Prima Casă, în comparație cu clienții care iau creditul BCR Standard Casa Mea, observăm similarități. Sunt tot tineri, cu vârstă medie 31-35 de ani. Creditul mediu este undeva la 200.000 lei. De asemenea, tipul locuinței este destul de asemănător - oamenii preferă apartamente, în general cu 2 camere.

Urmăriți partea a doua a interviului

Despre piața imobiliară

Vlad Huțuleac: În ultima perioadă a fost observată în piață și toți specialiștii vorbesc de o creștere a prețurilor pe zona imobiliară. Noi considerăm că această creștere este naturală și este în linie cu evoluția economiei din ultimii ani, care a fost o evoluție pozitivă.

Creșterea prețurilor vine ca urmare a creșterii cererii de locuințe, și asta e dată de faptul că o mare parte dintre români au nevoie să își îmbunătățească spațiul în care locuiesc. Datele noastre arată ca peste 600.000 de familii din România sunt dispuse să își îmbunătățească spațiul în care locuiesc.

Totodată, ne așteptăm ca în perioada următoare să nu observăm o creștere accelerată a prețurilor, ci mai degrabă să vedem o evoluție naturală care să fie în linie cu cererea clienților. Practic, spun asta pentru că o pondere foarte mică din achizițiile de apartamente din prezent este destinată investițiilor. Mare parte dintre clienți își cumpără apartamente în care sa trăiască.

Despre costurile de finanțare și produsele de creditare imobilară

Vlad Huțuleac: Venim după o perioadă în care costurile de finanțare au fost foarte reduse, 6-9 luni - am văzut o volatilitate destul de mare a pieții. Acum costurile de finanțare s-au stabilizat, doar că pe termen mediu ne așteptăm la o creștere graduală a lor. Practic, cum răspundem noi la acest lucru? Venim în ajutorul clienților cu rate cu dobândă fixă. Creditul nostru ipotecar standard, Casa Mea, vine cu dobânzi fixe în primii 5 ani, sau în primii 10 ani, dând practic posibilitatea clienților să aibă o predictibilitate asupra bugetului lor de venituri și cheltuieli lunare.

Irina Gheorghe: În piața sunt două variante: creditul Prima Casă, ale cărui fonduri se apropie de final, și creditul standard - pentru BCR creditul Casa Mea. Noi recomandăm clienților să opteze pentru un credit standard și aici aș vrea să menționez 4 avantaje.

Primul avantaj este dobânda fixă a creditului standard - dobândă fixă pe 5 ani ulterior variabilă sau pe 10 ani, ulterior variabilă. Dobânda fixă are avantajul că oferă predictibilitate și un control al bugetului final. După finalizarea perioadei de dobândă fixă, clientul poate veni la bancă să opteze în continuare pentru o ofertă cu dobândă fixă.

Al doilea avantaj este acela că oferim clienților o reducere de dobândă în cazul în care optează pentru o asigurare de viață. Și prin această reducere încurajăm clienții să se asigure.

Al treilea avantaj este acela al procesului mai simplu în cazul creditului standard pentru că participă doar banca și clientul.

Iar al patrulea avantaj, care de multe ori este văzut că un dezavantaj, este avansul. În cazul creditului Prima Casă, avansul este mai mic, într-adevăr, dar un avans mai mic se traduce printr-un credit mai mare și o rată mai mare. În cazul creditului standard, dacă este un avans mai mare și creditul va fi mai mic, deci la final rata va fi mai mică.

Despre creditele pentru locuință

Vlad Huțuleac: Sunt multe lucruri de menționat aici, dar aș vrea să punctez 5 aspecte. În primul rând este foarte important cum privește clientul rata lunară de plată pe care urmează să o aibă. Eu cred că ar trebui să o privească ca pe o investiție făcută pe termen lung, nu ca pe o povară care să îi îngreuneze viață de zi cu zi.

Apoi i-aș sfătui să realizeze o simulare, și aici mă gândesc ca, la cel puțin 3-4 luni înainte de contractarea creditului, să facă un exercițiu prin care să încerce să pună deoparte suma de bani care ulterior ar reprezenta plata ratei, pentru a vedea dacă pot să susțină împrumutul. Noi, ca bancă, facem simulări și verificăm capacitatea de îndatorare a fiecarul client, dar considerăm că e bine ca fiecare să facă exercițiul ăsta pe cont propriu.

Mergând pe zona de parametri efectivi de credit - aș spune că este foarte important ca moneda în care se încasează salariul să fie aceeași cu moneda creditului, pentru a nu avea niciun fel de risc valutar.

Apoi, tot pe zona de riscuri este indicat de a evita și riscul de creștere a ratelor dobânzii, și aici mă refer la faptul că eu, drept consumator, dacă aș vrea să îmi iau un credit, cu siguranță mi-aș lua un credit care sa aibă o dobândă fixă. Creditul nostru ipotecar standard, Casa Mea, vine cu dobânzi fixe în primii 5 sau 10 ani, și practic astfel dăm o predictibilitate asupra sumei lunare de plată și inducem clienților un control asupra bugetului lor lunar de cheltuieli.

Și în ultimul rând aș menționa produsele de asigurare atașate creditelor. Creditele de achiziție de imobile sunt pe perioade lungi - 20-25 de ani. Nu știi ce se poate întâmpla în toată această perioadă. Noi recomandăm contractarea asigurării de viață - care asigură riscul de deces, dar și riscul de șomaj sau de îmbolnăviri grave. Costul acestor asigurări este destul de redus, dacă e să ne gândim - 2,5 lei pe zi pentru o asigurare de 3,5 lei pe zi pentru o asigurare de șomaj - sume mici în comparație cu beneficiile pe care poți să le ai când efectiv îți apare evenimentul asigurat.

Irina Gheorghe:Noi recomandăm dobânda fixă și credem atât de mult în această recomandare încât încă din 2011 am introdus în oferta băncii creditul cu dobândă fixă, iar în prezent avem exclusiv credite imobiliare cu dobândă fixă. Deci, nu pot să optezi între un credit cu dobândă variabilă și fixă, ci poți să mergi pe dobândă fixă 5 ani, ulterior variabilă, sau fixă 10 ani, ulterior variabilă. Și aici ar fi avantajul legat de predictibilitate, de controlul bugetului despre care am vorbit - să știi foarte clar cât ai de plătit în fiecare luna.

Irina Gheorghe (BCR) este coordonator Biroul Credite Persoane Fizice, BCR, iar Vlad Huțuleac este șef Departament Produse și Procese Credite Persoane Fizice, BCR

Vezi aici răspunsurile invitaților la întrebările cititorilor.