Constanta Vintila – Ghitulescu a cercetat arhiva judiciara.
Documentele erau procese intentate de una dintre parti la Dicasterie (Mitropolia din Bucuresti). “N-a fost complicat sa intru in arhive, dupa ’89 sunt la dispozitia oricui, pot fi consultate de oricine la Biblioteca Academiei Române sau la Arhivele Statului. Doar ca trebuie sa cunosti chirilica, sa cunosti scrisul de mana, pentru ca sunt rapoarte ale acelor procese transcrise de diferitii grefieri ai tribunalelor ecleziastice, unele sunt mai greu de descifrat, altele mai usor. Trebuie sa cunosti si vocabularul. Trebuie sa te ajuti un pic cu limba greaca, un pic cu limba turca, un pic de limba romaneasca veche, cu slavona. Alminteri este "greu”
Cam atatea limbi trebuie sa stii ca sa cercetezi dragostea.
“Te ajuti cu dictionarele, daca descifrezi primul document, la al doilea ai facut deja un pas, si apoi te obisnuiesti, inveti.”
Raportul grefierului de secol XVIII. Seductie, divort, viol
Termenul “grefier” e un barbarism, de fapt, explica cercetatorul. E vorba de diaconul sau logofatul din cancelarie ecleziastică sau dinr-un departament de judecată civil, care intocmea raportul de divort. El nu transcria chiar tot ce i se spunea, intra intr-un tipar. Capatul si sfarsitul documentului imbracă aceeasi forma. La mijloc intervin vocile celor care au ajuns in poveste. “Sunt si procese de seductie, procese de viol, lumea e diferita, cum este si astazi.”, spune Constanta Vintila – Ghitulescu.
Cat de aranjata era dragostea in secolul al XVIII-lea?
Exista o prejudecata: dragostea de secol XVIII era mai degraba aranajata de documente decat dirijat de sentimente. Intr-adevar, casatoria era aranjata de parinti, daca vorbim de un cuplu statornic, oficial. Dragostea exista, dar se manifesta, mai degraba, in afara cuplului. Asa transpare din documente epocii. O familie era un lucru serios: era o institutie economica. “Trebuia sa supravietuiesti. Si-atunci, mult mai importanta era averea cu care vii, cu care pornesti la drum. Preotii – cei care se ocupau cu prelucrarea familiei – recomandau dragostea dintre soti, dar, ca si azi, insemna mai multe lucruri in acelasi timp. Insemna prietenie, ajutor reciproc, mai degraba decat ceea ce ne imaginam noi azi.”
In afara relatiilor conjugale gaseai dragostea-pasiune pentru ca ea devine obiect de litigiu, exprimata in cuvintele sau gesturile ibovnicilor.
VIDEO Cabinetul de Perspektive. Constanța Vintilă Ghițulescu
“Dragoste, iubire, liubov”
Erau mai multi termeni pentru dragoste in epoca. Dragoste, iubire, liubov. Erau, intr-un fel, cu sensuri multiple. Cand preotul spunea ca “mahalagii sa se iubeasca cu dragoste” nu insemna acelasi lucru ca atunci cand ii spunea unei sotii “sa-l aiba in dragoste pe sotul ei.”
Dragostea era intelegere & prietenie. « Dar cand se spunea in Indreptarea legii despre iubire ca “decat sa arda, mai bine sa se ia”, acolo regaseai sentimentele şi focul iubirii ».
Sunt notiuni diferite pentru fatetele iubirii.
“Casatoria” Decizia parteneriatului era luata, asadar, de parinti. La cat se casatoreau, la cat se luau, la cat se incheia contractul? Fata avea in jur de 14 – 15 ani, era minora. Majoratul era stabilit pentru barbat la 25 de ani, dar tinerii se casatoreau mai devreme de 25 de ani, deci se aflau sub tutela parintilor. “Nu puteau sa ia o decizie pe cont propriu. Spre deosebire de lumea catolica, unde se introduce institutia consimtamantului, in Valahia sau Moldova aceasta institutie a cam lipsit.” Parteneriatul se incheia intre parinti, iar cei doi trebuiau sa se supuna.
Uite o anecdota povestita de Constanta Vintila – Ghitulescu: Tatal baiatul a incheiat un acord cu tatal fetei. Dar intre timp baiatul s-a indragostit de sora fetei de maritat. Se facusera pregatirile de nunta, zestrea era deja asezată în ladă. Ca sa nu rupa intelegerea, pana la urma tatal de fete i-a dat-o pe cealalta fiica din casa.
Cealalta a ramas sa-si caute sot in alta parte. Foarte importanti erau parintii in constituirea familiei. Ei alcatuiau baza economica care dadea viata acestei familii. Unde-ti vedeai ursitul ca sa-nchei parteneriat? De la hora la carciuma In lumea rurala, comunitatea era foarte mica. Ursitul fetei era unul de pe strada, de pe ulita. “Unul care probabil a aruncat cu pietre in casa ta, nu era unul pe care sa nu-l cunosti.”
Se organizau hore cu diferite ocazii, la sarbatorile religioase, cand toata comunitatea se aduna, se dansa, prilej să se cunoasca. Sub privirile parintilor.
Dar hotararea e luata de mica comunitate, de familie. In lumea urbana, in marile orase (cam 50.000 de locuitori avea Bucurestiul la sfarsit de secol XVIII), erau foarte multi straini. Negustori, artizani, mestesugari.
Se putea intampla ca omul sa nu-l / n-o vada pe ursit(a) decat in ziua nuntii.
“Tatal putea sa bea la carciuma cu mestesugarul Dumitru Tutungiu de la Ianina, astfel ca tu, fata de maritat din casa, esti pusa in fata faptului implinit.” Dar si la oras se vad, se incruciseaza pe diferitele drumuri care duc la carciuma, la biserica, la apă. In marile familii boieresti, partenerii erau alesi strict de parinti.
Revoltele impotriva acestor parteneriate erau putine.
E o lume care invatase mecanismele de supravietuire economica si care intra in tipar. Cand vin rusii, la inceput de secol al XIX-lea, se schimba un pic modelele de comportament. Incep revoltele, parasiri ale domiciliului conjugal cu ofiterii sau soldatii rusi.
Femeile sunt de vina?
Cand armata rusa se retrage, multe romance pleaca cu soldatii ruşii. Asa se intampla in razboi. “Armata ia multe sotii de oameni cumsecade.”, admite Constanta Vintila – Ghitulescu.
Despartirile de secol XVIII
De ce se desparteau cuplurile in secolele trecute?
Infidelitatea: “Infidelitatea este cea mai putin valorizata, cea mai rara. Cel mai intalnit motiv este starea economica, materiala. Se despart pentru ca, de pilda, El i-a risipit zestrea. Statutul femeii in familie este destul de puternic, contrar credintelor noastre contemporane. Ea avea o zestre care trebuia tot timpul sa o urmeze. In teorie sotul putea doar s-o foloseasca, dar nu putea s-o vanda sau s-o risipeasca. In practica nu se intampla deloc asa.”
Violenta domestica: “Violenta domestica este omniprezenta.”
Intra in gura lumii. Sotii se bat in casa. Se bat in uliţă. De cele mai multe ori intervin vecinii. Femeia este cea care cere despartirea. Dupa multe tergiversari, primeste aceasta despartire. Copiii? Existau si cazuri de violenta impotriva copiilor. Dar violenta este parte din cotidian, nu mira pe nimeni. Parasirea domiciului conjugal: Daca dupa cinci ani consortul nu se intorcea, cel abandonat avea dreptul sa ceara recasatorirea, sa poarte plangeri. Se da jalba la Mitropolie, se face ancheta in sat sau mahala, se aduc martori si marturii. Si abia după un proces în toata regula, se lua o hotarare.
Bigamia: sotia afla ca barbatul e insurat si la Buzau, si la Arges, avea familie ici si colo.
Nu exista internet, nici registre de stare civila. Mai erau unii insurati la Ianina, la Thessaloniki, la Constantinopole. Se insurau si-n Valahia. Se afla.
Un caz de divort din Urlati, judetul Prahova
El intenteaza proces pentru ca a gasit ceva “farmece” in buzunarul sotiei. In fata instantei de judecata a fost pus sa aduca dovezile. A adus paine, zicand ca-i sfintita (anafura), un soarece si o mana de busuioc. A depus marturie ca acestea erau farmecele, caci el s-a simtit rau, şi de acolo trebuie sa fie.
Marturia barbatului frizeaza mania persecutiei: Spune raspicat in fata judecatorului ca sotia vrea sa-l omoare si ca e vrajitoare.
Procesul a tot curs, s-a rostogolit ca un bulgare de zapada. Pana la urma, cand a inceput ancheta, s-a dovedit ca el risipise zestrea, lumea din comunitate il cunostea ca betiv notoriu. Amenintat de tatal fetei, a dat jalba mai devreme, ca sa nu trebuiasca sa restituie zestrea fetei, sa nu fie el in pielea vinovatului in proces. “Documentele iti spun multe despre religie, despre farmece.”
Se casatoreau pentru a pune mana pe avere?
Iata o poveste: un barbat a luat de sotie o fata cu zestre. La o saptamana dupa nunta, a vandut zestrea, si-a cumparata pantofi, un cal si-un costum. Apoi a fugit, a disparut de parca l-ar fi inghitit pamantul.
Credinta
Institutia casatoriei sub ce tutela era, a dragostei sau a lui Dumnezeu, a unui act care parca te constrange, strange surubul, te aduce catre norme, sau e o zona mai libertina?
“Institutia se afla sub tutela Domnului, evident. Mitropolitul, seful dicasteriilor (tribunale ecleziastice) spunea mereu acest lucru
Ortodoxia de atunci era plina de practici pagane, nu existau reguli care sa tina clar de dogma.
Oamenii cum invatau, asa faceau. Daca li se cerea sa explice, nu stiau ce sa spuna despre credintele lor. De pilda, farmecele. Dovezile despre farmece ajungeau la Mitropolit, dar el nu le lua in seama, pentru ca nu faceau parte dintre credintele bisericii. Pe de alta parte, nici nu le explica. Pur si simplu le trecea cu vederea, facea ancheta si descoperea ca, de fapt, realitatea era alta.
Credintele sunt raspandite: strigoii din Olt, dezgroparea mortilor, infigerea tepuselor in inima.
Biserica nu intervine decat atunci cand Voda ii cerea sa intervina. “Sunt practici pagane care prin tacerea Bisercii, devin lucruri normale.” Ridicau biserici: faceau un bordei, ii puneau o cruce si-i ziceau biserica. Nici atunci Biserica nu intervenea. “Faptul ca era un loc cu cruce, casa Domnului, care ajuta credinciosii sa se stranga in jurul preotilor si sa-si manifeste credinta avea importanta. Nu-ti trebuiau cladiri uriase, catedrale, pe care, de altminteri, nici nu aveai cum si pentru cine sa le ridici, intr-o lume atat de saraca”.
Celibatul si concubinajul
Casatoria era o forma de protectie in fata intemperiilor sociale, politice. Nu difera omul de azi de cel de secol al XVIII-lea. “Da, s-a schimbat, mai mult forma de manifestare. Acum e internetul, sampania, chestiile roz, atunci erau biserica si ceremonia in fata preotului. Acum nu mai e necasar sa faci ceremonie religioasa, daca nu vrei. Intr-adevar, e o forma de protectie. Face parte din regulile societatii.
Celibatul e destul de rau privit. La fel concubinajul. » De ce? «
O persoana care ramane singura pune semne de intrebare. De ce sa ramai singur? Te duceai la manastire daca erai singur. Plus ca erai o povara economica, daca erai femeie. Daca erai barbat, te descurcai. Daca ramaneai singur, ori erai considerat bolnav, ori aveai ceva de ascuns, de nu intrai in regula, nu intrai in cuplu, in tiparul propus de societate.
Concubinajul este, din nou, destul de rau vazut, dar si sanctionat.
Nu esti prins in norme, intr-o ceremonie ritualica. Ce inseamna concubinajul? Esti intr-o poveste, dar a doua zi tu te poti duce intr-o alta parte, nu te leaga nimic de ceea ce ai construit cu femeia sau barbatul in timp. Oamenii aveau nevoie de ceilalti.” Omul singur era si o primejdie pentru ceilalti, era imprevizibil. Societatea avea nevoie de reguli, de introducerea omului in cadre cu ajutorul carora sa poata fi controlat.
“Cum poti sa-l controlezi? A fost la biserica, are o sotie sau un sot, are o casa, vecini, ca atare, poate fi controlat.
E un fel de control al lui vodă si al societatii asupra supusului, care-i platitor de taxe, pentru ca este cap de familie, are o slujba, sau daca nu, isi gaseste, ca sa-si intretina familia si sa se intretina pe el, sa plateasca darile la vistierie.”
Secolele XIX – XX. Urbanizare & secularizarea dragostei
Secolul al XIX-lea devine incert. O parte e cu piciorul catre Dumnezeu, o parte catre zona rationala si birocratica. Credinta in cele invizibile vs. certitudinea descoperirilor stiintifice, birocratia catre sfarsitul secolul XIX. Cat de vulnerabila sau stabila e familia, cum face fata tranzitiilor? Pana la noul Cod Penal din vremea lui Cuza, venirea rusilor, razboiul Crimeei – societatea se urbanizeaza vizibil, iar familia este intr-o degringolada. Mitropolitii fac o serie de circulare catre domn de pe la 1850, cerandu-i sa nu se mai acorde atat de repede despartirea.
Biserica isi pierde dreptul de a se ocupa de astfel de cazuri.
De pe la 1800, Biserica are dreptul sa se ocupe de defacerea religioasa a casatoriei (desfacerea Sfintelor Taine), dar nu mai are dreptul sa se ocupe si de partaj. Pana atunci avea monopol asupra partajului si succesiunii. Pierde incet, incet dreptul de a mai fi un tribunal in sine, de a se ocupa de anchete in teren, ascultarea martorilor, analiza probelor.
Biserica constata criza societatii.
“Mitropolitii faceau circularele catre domnitori. Doar ca domnitorii nu mai au cum sa intervina, pentru ca tot ceea ce se intampla in Europa are impact si asupra societatii romanesti. De la Luminile secolului al XVIII-lea pana la revolutiile din toata Europa, revolutia de la 1830 din Franta, apoi 1848, care vin cu idei si cu schimbarea modului de a gandi. Nu ating insa prea mult lumea rurala. Dar lumea urbana trece prin prefaceri vizibile, citadinii incepe sa citeasca, tiparul face progrese si apar gazetele, raspandirea cartilor, sunt foarte multe carti aduse din afara, se citea in franceza destul de usor. Un import destul de consistent de tot ceea ce inseamna romane si romanturi inunda piata de carte din Bucuresti si Iasi.” Conform documentelor, lumea continua sa se desparta. Prin lentila literaturii franceze, dragostea prinde un alt contur.
“Sa nu ne imaginam ca nu se mai aranjau casatoriile si in secolul al XIX-lea. Continua sa fie aranjate pana la Primul Razboi Mondial, si pana dupa Al Doilea Razboi Mondial pentru lumea rurala.
Continua mecanismul de supravietuire economica. Dragostea patrunde mai degraba in mediile educate, urbane, cu o anumita educatie si bunastare, cu lectura unei literaturi care sa le dea idei despre drepturile fiecaruia.”
Caragiale. O Noapte furtunoasa. “Te gandesti intai la stomac si pe urma la iubire”
Avem doua dame. Stapana, indragostita de admnistrator. Divortata, care se indragostete de Rica Venturiano. “Poti sa iubesti, dar nu-ti permiti sa te casatoresti din dragoste, pentru ca ar insemna saracie. Primeaza interesul imediat.
Casatoria din dragostea e un concept impus, asadar, dupa al Al Doilea Razboi Mondial, mai ales, in societatea romaneasca atat de rurală." Un studiu al lui Pierre Bourdieu arata ca in Franta, in lumea rurala, abia in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial se schimba mentalitatile.
Ion de Liviu Rebreanu.
“Lucrurile erau aranjate” Chiar daca Ion avea sentimente, le traia altfel, nu in relatia conjugala. “Am si-n documentele mele cazuri. Sunt vecini care se dau in judecata pentru ca se frecventau, sotia celuilalt vecin se iubea cu sotul celeilalte. Se dau in judecata. Exista o ipocrizie, dar, de fapt, e ipocrizia noastra, a celor contemporani, dar atunci oamenii respectau regulile, iar timpul din afara familiei le apartinea.
Timpul din interiorul familiei apartinea lui Dumnezeu, iar in afara, Dumnezeu era mare si ierta totul.”
Constanta Vintila – Ghitulescu spune ca nu a gasit documente care sa arate ca se caiesc. Oamenii traiau pur si simplu. “Era conceptia: ce-o fi, om vedea.”
Cum se tradau? “Floarea, nevasta lui Anghel, umbla la orele doua cu un ipochimen in butca”
Cand aveai timp sa-l tradezi pe celalalt? Exista o rutina care se putea verifica. Nevasta statea acasa, barbatul putea umbla dupa femei, dar invers era greu. Erau slujitori in casa, deci martori. Ce spun documentele despre tradari?
“Tradarile sunt si de-o parte si de alta. Tocmai asta-i deliciul.
Tradarile aveau loc in mijlocul unei comunitati care Vede. E unul dintre scopurile comunitatii: sa vada si sa mearga sa spuna. Se face zvon. Cand se face zvon, el ajunge fie la urechile sotilor, fie direct la urechile Mitropolitului. Vecinii, vecinatatile se duc si fac jalba la Mitropolit. Mai ales comunitatile urbane, unde mahalagii, de pilda, au vazut-o pe Florea care la orele doua din noapte a iesit cu un ipochimen la plimbare-n butca.
Au oprit-o ei, vecinii, la Poarta Targului de Afara, pentru că stiau ca este nevasta lui Anghel si au intrebat-o.
Vecinatatile se aparau, pe de alta parte. Individul, amantul, putea fi un pericol si pentru sotiile lor.
Cer, astfel, sa fie pedepsit. “Acum noi nu mai suntem asa, suntem liberi, ar fi un atentat la libertatea personala. Atunci si sotul avea nevoie de un astfel de sprijin, iar mahalagii vor sa fie pedepsit si sa-l excluda din comunitatea lor pe un « ipochimen » cu un astfel de comportament. Mitropolia zice
Tradarile depind de un moment, de prilej. “Se duceau la fantana si-si ridicau poalele”.
Relatiile femeilor erau, de multe ori, in interiorul casei cu slugile. “Ziceau: A mangaiat-o pe Catincuta, ceea ce nu se cade unei slugi si mi-a spus alta sluga, se vaita sotul. Apoi o expulzeaza si dadea jalbă la mitropolit să ceară despărţire. Nici despartirile nu se dau asa usor cum am crede. Trebuie sa existe probe, sa vina toate slugile din casa sa marturiseasca despre comportamentul Catincutei, e un intreg proces, poate sa dureze si 10 ani, trebuia sa ai rabdare si bani.”
Cazul Chiriachi.
“Mergea din mahala in mahala si-si vindea trupul” In secolele al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea, cu 5 -6 razboaie, si implica ocupatii militare, instabilitatea si insecuritatea afecteaza inevitabil viata din cuplu. Turcii care vin si raman, nemtii si rusii asemenea. Razboaiele schimba regulile jocului. “De multe ori,
Agoniseala se risipea, iar femeia nu avea ce sa faca.
“Am scris anul trecut o carte, incercand sa merg pe urmele unei sotii, Chiriachi, care vine de la Ostroavele Marii, probabil de la Marea Egee, iar sotul ei vine de la Tarnovo, se casatoresc aici, sunt greci sau aromani, cred eu. Stau in mahalaua Sfantul Ilie. Incep sa-si puna ancore in comunitate, cununa un cuplu din vecini, pune pe picioare o mica afacere cu tutun cu un alt vecin. Apoi el pleaca. Pe ea o lasa singura, insa cu acele ancore, practic s-ar zice ca nu o lasa singura, o lasa langa un fin si un vecin cu care face afaceri. Numai ca el nu se intoarce decat dupa 2 – 3 ani. Atunci sotia, Chiriachi, incepe sa mearga din mahala in mahala, sa faca ce putea si ea sa faca, sa-si vanda trupul. Intr-una din zile, Chiriachi fura ceva din casa finului. Finul, care-o primise in casa se revolta si merge pe urmele ei in cautarea lucrurilor furate, si spune o poveste tulburatoare:
Doar ca ea, dupa parerea mea, a incercat sa supravietuiasca, pur si simplu. Dar e lumea de la 1802 care judeca ca la 1802.”
Dupa razboi. Regulile societatii comuniste
A existat libertate pe taram romanesc? “In privinta dragostei, comunismul i-a lasat pe oameni sa se casatoreasca, cum vroiau.” Era, totusi, un rang. Erai comunist, nu te casatoreai cu o mosiereasa. “Da, dar in mediul rural functionau inca regulile interne ale comunitatii, de reglare, dar altminteri, comunismul te-a lasat sa iubesti pe cine vrei si sa-ti asumi saracia cu cine vrei. Eu provin din mediul rural.
Nu-mi aduc aminte decat de dragoste si de saracie lucie.
Ce e dragostea?
« O studenta mi-a scris un lung email, cerandu-mi sa definesc dragostea, trebuia sa stiu, de vreme ce am scris nişte cărţi în acest sens. Dragostea mea transpare doar din ce ramane dintr-un litigiu si mai putin din amintirile oamenilor care au trait altfel decat certandu-se. Răspunsul se afla cu si la fiecare dintre noi. Dragostea este ceea ce ne dorim sa fie, in imaginarul nostru. Avem o viata sa descoperam dragostea cu nuantele si provocarile ei. Probabil toate la un loc. Prietenia pe care o recomanda Biserica, emotiile si sentimentele care-s la inceput si te fac sa fii alaturi de cineva, probabil ca dureaza 3 ani, sau doar 1 an… Ce ramane-n urma, dacă rămâne, e dragoste. Solidaritatea, prietenia, dorinta de a fi cu cineva. Cu iubirea trebuie sa fie mai complicat… Oamenii mei din secolele trecute au cunoscut acest sentiment. Ma rog, unii dintre ei. Altii s-au supus doar normelor.”
CE ESTE CABINETUL DE PERSPEKTIVE de la FOTOCABINET?
Invitații Cabinetului de Perspektive au fost:
Constanța Vintilă Ghițulescu
Mircea Florian
Următorul invitat: SORIN IONIȚĂ, ExpertForum joi, 26 aprilie, ora 19,30. New Media, bula și Conflictul. De ce nu în Siria. De ce nu în România. Inscrieri pe eugen.istodor@hotnews.ro
CINE ESTE CONSTANȚA VINTILĂ GHIȚULESCU
CONSTANȚA VINTILĂ-GHIȚULESCU este doctor în „istorie şi civilizaţie“ la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris (2004) şi doctor în sociologie la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti (2012). Cercetător la Institutul de istorie „Nicolae Iorga“. A predat la Facultatea de Sociologie, Facultatea de Litere, Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti.
Colaborator la săptămânalul de cultură Dilema Veche.
Directorul proiectului european (ERC): Luxury, Fashion and Social Status in Early Modern South-Eastern Europe.
Scrieri: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1780-1860) , Humanistas, 2013; În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea (Editura Humanitas, 2004, reeditare în 2011).
Cartea a primit mai multe premii: premiul de debut „Prometeus“ al revistei România Literară (2004), premiul „Nicolae Bălcescu“ al Academiei Române, premiul Fundaţiei Naţionale de Ştiinţă şi Artă a Academiei Române (2005), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (2005). A fost tradusă în germană cu titlul Im Schalwar und mit Baschlik. Kirche, Sexualität, Ehe und Scheidung in der Walachei im 18. Jarhundert, Frank&Timmme, Berlin (2013).
Alte scrieri: Focul amorului: despre dragoste şi sexualitate în societatea românească (1750–1830), Humanitas, (2006), tradusă în germană cu titlul Liebesglut: Liebe und Sexualität in der rumänischen Gesellschaft 1750–1830, Frank&Timme, Berlin (2011); Evgheniţii, Humanitas (2006) ; Mode et luxe aux Portes de l’Orient. Tradition et modernité dans la société roumaine, Iniciativa Mercurio, Valadolid, 2011; From işlic to top hat: fashion and luxury at the gate of the Orient, Iniciativa Mercurio, Valadolid, 2011; Moda y lujo a las Puertas de Oriente: Tradición y modernidad en la sociedad rumana, Iniciativa Mercurion, Valadolid, 2011; De la işlic la joben. Modă şi lux la Porţile Orientului, Peter Pan, Bucureşti, 2013 (cu fotografii realizate de Cătălin D. Constantin).
Coordonator al următoarelor volume: Penser le XIXe siècle : nouveaux chantiers de recherche, alături de Silvia Marton, Editura Universităţii A.I. Cuza, Iaşi, Iaşi, 2013 ; From Traditional Attire to Modern Dress: Modes of Identification, Modes of Recognition in the Balkans (XVIth-XXth Centuries), Cambridge Scholars Publishing, 2011; Le corps et ses hypostases en Europe et dans la société roumaine du Moyen Âge à l’époque contemporaine, alături de Alexandru-Florin Platon, NEC, 2010 ; Social Behaviour and Family Strategies in the Balkans (16th–20th Centuries)/Comportements sociaux et stratégies familiales dans les Balkans (XVIe-XXe siècles) alături de Ionela Băluţă şi Mihai-Răzvan Ungureanu, NEC, 2008; Spectacolul public între tradiţie şi modernitate: sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii (secolele XIV–XIX), alături de Mária Pakucs Willcocks, Institutul Cultural Român, 2007; Les bonnes et les mauvaises mœurs dans la société roumaine d’hier et d’aujourd’hui, EDR, NEC, Bucureşti, 2005, alături de Ionela Băluţă.
