Doina Ruxandra Dimulescu, fost manager al Spitalului Universitar de Urgenta "Elias" din Bucuresti, a fost declarata in stare de incompatibilitate, dupa ce a desfasurat, in acelasi timp, activitati medicale ca persoana fizica autorizata la Clinica Academica - S.C. Medical Prestige S.R.L. Bucuresti, anunta Agentia Nationala de Integritate.

Un alt fost manager, de aceasta data al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, judeᅢul Hunedoara, Ionel Circo, a fost si el declarat in stare de incompatiblitate de ANI, dupa ce a exercitat simultan si functia de medic specialist pneumolog in cadrul CMA Dr. Udrescu.

"Persoanele evaluate au fost informate despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, in exercitarea dreptului la aparare", precizeaza ANI, intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Ce articol de lege sunt acuzati cei doi fost manageri ca au incalcat:

  • art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea 95/2006: "Funcᅢia de manager persoana fizica este incompatibila cu: a) exercitarea oricaror altor funcᅢii salarizate, nesalarizate sau/ᅡi indemnizate, cu excepᅢia funcᅢiilor sau activitaᅢilor in domeniul medical in aceeaᅡi unitate sanitara, a activitaᅢilor didactice, de cercetare ᅡtiinᅢifica ᅡi de creaᅢie literar-artistica, cu respectarea prevederilor lit. b) ᅡi alin. (6)".

Potrivit legii, persoana fata de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului.

Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului.