Seful Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a afirmat, dupa audierea de 7 ore a fostului prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, ca discutiile nu au vizat prezenta la evenimentele SRI a lui Liviu Dragnea sau a altor politicieni si nici subiectele "SRI - DNA, SRI-camp tactic si SRI-ANI". In schimb, a spus Manda, Coldea a spus, in cadrul audierilor, ca a semnat cereri de mandate pe securitate nationala pentru amenintari de coruptie sau de evaziune, care au fost ulterior supuse aprobarii unui judecator.

Claudiu MandaFoto: Agerpres

"Nu am parcurs relatia (SRI) cu presa", a precizat Manda, afirmand ca "ne-am oprit la jumatate".

Potrivit lui Manda, Florian Coldea a declarat ca, in ceea ce priveste mandatele pe securitate nationala, a fost vorba de "decizii ale instantelor".

Fostul prim-adjunct SRI a fost intrebat in Comisie daca "in constructia care viza vulnerabilitatile la securitatea nationala s-a vorbit de amenintari de coruptie sau de evaziune si a spus da, am semnat in calitate prim adjunct astfel de solicitari", a continuat Manda, care a mentionat ca "ne-a interesat acest aspect tehnic" pentru a vedea daca ar fi putut fi folosit ca "pretext" pentru a pune sub urmarire oameni politici.

"Am inteles clar ca nu mai aveau nevoie de un pretext, invocand deciziile CSAT si strategia de securitate nationala", a subliniat Claudiu Manda.

Subiectul prezentei lui Coldea acasa la Gabriel Oprea, in noaptea alegerilor prezidentiale din 2009, a fost "atins tangential" iar Florian Coldea "suprinzator, a spus ca nu confirma nu infirma daca a fost la domnia ei acasa".

"A fost o abordare tengentiala a subiectului, nu am continuat discutiile in acest sens foarte mult. Ramane sa vedem daca revenim, despre prezenta domniei sale exista referiri" din alte declaratii, a raspuns Manda, la intrebarile jurnalistilor.

Chestionat de ziaristi daca Florian Coldea a fost intrebat daca Liviu Dragnea a participat la vreo petrecere in vilele SRI, Claudiu Manda a raspuns ca "avem foarte multe lucruri de lamurit in viitor".

"Eu nu am spus ca s-a taiat vreun porc, dl Maior (fostul director al SRI) a spus ca a fost o masa de Craciun", a precizat acesta, inainte de a adauga: "Cand o sa stim exact care au fost persoanele toate o sa le prezentam in spatiul public".

Intrebat din nou daca Liviu Dragnea a fost prezent la o astfel de petrecere, Claudiu Manda s-a multumit sa raspunda: "In momentul in care o sa am un raspuns o sa va dau un raspuns".

Acesta a mai spus ca ramans sa fie abordate subiectele relatiei SRI cu DNA, "campul tactic" si relatia cu Agentia Nationala de Integritate.

"Am discutat doar o parte dintre aspecte", a adaugat el, ramanand sa fie stabilita o data pentru noua audiere.

Florian Coldea a fost intrebat si daca a contribuit la constructia unui partid politic dar a raspuns ca nu, a continuat Claudiu Manda.

In ceea ce priveste ideea numirii Alinei Bica la conducerea DIICOT, Coldea a "confirmat ca din partea SRI, si a sa si a lui Maior, a fost o discutie cu presedintele Romaniei, la initiativa serviciului, o chestiune proactiva, in care a informat care ar fi motivele pentru care Bica nu ar trebui sa fie la DIICOT", a mai spus Manda.