Deputatul PSD Florin Iordache si-a justificat joi propunerea de modificare a regulamentului Camerei Deputatilor astfel incat amendamentele sa fie votate in bloc, nu individual, prin faptul ca daca o propunere a fost respinsa in comisie, inseamna ca nu exista o majoritate pentru adoptarea sa, deci nu mai are rost sa fie supusa la vot, relateaza News.ro.

Florin IordacheFoto: cdep.ro

"Ati vazut ieri ca a existat la plen o dubla votare a amendamentelor. Prin propunerea pe care am facut-o, atunci cand amendamentele admise sunt acceptate, amendamentele respinse clar nu mai au numarul de voturi, deci nu mai are rost sa mai votam (...) Aceasta pleaca de la o ratiune foarte simpla: ce ne facem in cazul bugetului care are mii de amendamente si zeci de mii de alineate? Ar trebui sa dam voturi o data pe amendamente admise si apoi vot pe amendamentele respinse (...) Nici au nici in viitor si nici in vecii vecilor acele amendamente care sunt respinse nu vor putea fi cunoscute mai mult", a sustinut Florin Iordache.

Intrebat daca propunerea sa vine dupa experienta de miercuri, cand sedinta Camerei Deputatilor a durat peste 13 ore, Iordache a raspuns: "Fara indoiala, da".

Chestionat in continuare daca va initia si modificarea regulamentului sedintelor comune, deoarece proiectul de buget se discuta in plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului, Iordache a spus ca nu este nevoie.

"Nu cred ca este necesar, pentru ca regulamentul sedintelor comune se completeaza cu regulamentul uneia din Camere. Deci, daca avem o prevedere in regulamentul unei din Camere, fara indoiala se aplica si la plenul reunit", a sustinut deputatul PSD.

Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Parlament, impreuna cu Tudor Ciuhodaru (PSD) si Marian Cucsa (ALDE), un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputatilor, astfel incat, in plen, dupa epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse doar in unele cazuri.

Astfel, cei trei initiatori vor ca Regulamentul sa stabileasca aceasta procedura: "In situatia in care timpul de dezbatere aprobat s-a epuizat, dezbaterea se incheie si presedintele Camerei supune unui singur vot toate amendamentele admise la un articol cuprinse in raportul comisiei. Amendamentele respinse se supun votului numai in cazul in care, prin vot, Camera a respins amendamentele admise de comisie".

Initiativa a fost semnata si de deputatii Tudor Ciuhodaru (PSD) si Gheorghe Cucsa (ALDE) si a fost inregistrata miercuri, chiar in ziua dezbaterii legii privind statutul magistratilor.

"Iordache si PSD modifica Regulamentul pentru a pune pumnul in gura Opozitiei. Ultima hotie marca PSD, de astazi: Iordache a depus modificare de Regulament pentru a se vota in bloc amendamentele in plen. Iar cele respinse (ale Opozitiei, in general) sa nu mai poata fi sustinute. Am descoperit grozavia sapand in site-ul Camerei astazi pentru ca au facut totul pe repede inainte. Ieri au depus proiectul de lege la Biroul Permanent, imediat i-au dat numar de inregistrare si numar de proiect de hotarare a Camerei si azi l-au si bagat in sedinta de B.P. cu termen de depunere amendamente pana luni", a scris deputatul USR Catalin Drula pe Facebook. "Oamenii astia nu au niciun fel de respect fata de democratie! Pumnul in gura e tot ce stiu!", a adaugat el.

Initiativa PSD-ALDE vine dupa ce miercuri adoptarea pe articole a Legii privind statutul magistratilor a durat 13 ore in plenul Camerei Deputatilor, pentru ca USR a recurs la prevederile regulamentare de a sustine amendamentele in plen, incercand astfel sa impiedice majoritatea sa treaca in timp record prin Parlament modificarile la legile justitiei.

Florin Iordache i-a criticat, la finalul dezbaterii legii 303/2004, pe reprezentantii opozitiei care au incercat sa blocheze dezbaterea actului normativ, sustinand ca modul in care s-au desfasurat lucrarile plenului nu a fost unul normal.

La randul lor, partidele de opozitie, PNL si USR, au criticat dur modul in care s-a desfasurat sedinta de plen a Camerei Deputatilor, acuzand partidele din arcul guvernamental, PSD, ALDE si UDMR, de abuz si incalcarea regulilor democratice.