Firmele de investitii, clientii lor - persoane juridice si emitentii trebuie sa detina un cod LEI (Legal Entity Identifier) incepand cu 3 ianuarie 2018. In caz contrar vor intampina dificultati in desfasurarea tranzactiilor cu instrumente financiare, existand chiar riscul de a nu le putea efectua.
Codul LEI este un cod alfanumeric de 20 de caractere, bazat pe standardul ISO 17442 elaborat de Organizatia Internationala pentru Standardizare (ISO), care are ca scop identificarea clara si unica a entitatilor (in principal entitatile juridice) care se angajeaza in tranzactii financiare. Acest cod va deveni vital pentru realizarea de tranzactii cu instrumente financiare prin intermediul firmelor de investitii incepand cu 3 ianuarie 2018, pentru ca de la aceasta data se vor aplica Directiva nr. 65/2014 privind pietele instrumentelor financiare (MiFID II) si Regulamentul (UE) nr. 600/2014 privind pietele instrumentelor financiare (MiFIR).
Sintagma "No LEI, No Trade" capteaza esenta si importanta cerintelor pachetului legislativ MiFiD II/MiFIR privind utilizarea codului LEI.
Conceptul de cod LEI
Odata alocat unei entitati eligibile, codul LEI va fi automat inclus intr-un sistem de date global (Global LEI System) ce va permite ca entitatea care il detine si participa la o tranzactie financiara relevanta sa fie identificata in orice jurisdictie.
Implementarea si utilizarea codului LEI de catre entitatile eligibile, precum si administrarea bazei de date globale sunt realizate de organizatia internationala Global Legal Entity Identifier Foundation (GLEIF), fondata in 2014, cu sediul in Basel, Elvetia.
Utilizarea codului LEI a fost prevazuta fie ca cerinta obligatorie, fie ca recomandare in cadrul mai multor reglementari ale Uniunii Europene relevante pentru intregul sector financiar, dar, in special, in reglementarile specifice pietei de capital.
Printre actele europene care prevad utilizarea codului LEI se afla Regulamentul (UE) nr. 648/2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartile centrale si registrele centrale de tranzactii (EMIR), Regulamentul (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piata (MAR), Directiva (UE) 61/201 privind administratorii fondurilor de investitii alternative (AIFMD), Regulamentul (UE) nr. 575/2013 privind cerintele prudentiale pentru institutiile de credit si firmele de investitii (CRR), Directiva 138/2009 privind accesul la activitate si desfasurarea activitatii de asigurare si de reasigurare (SOLVENCY II), Directiva 2366/2015 privind serviciile de plata in cadrul pietei interne (PSD II).
Obiectivul cerintei
Sistemul global care are la baza codul LEI a fost dezvoltat si implementat in primul rand ca o masura de reducere a riscurilor sistemului financiar, inclusiv a riscului privind abuzul de piata printr-o crestere a transparentei si exactitatii datelor privind tranzactiile financiare. Odata cu declansarea crizei financiare din 2008, una dintre cele mai mari provocari pentru sectorul financiar a fost sa gaseasca solutii optime si accesibile care sa le permita atat entitatilor ce activeaza in acest sector, cat si autoritatilor de supraveghere din domeniul financiar sa monitorizeze si sa gestioneze in mod eficient riscurile financiare care pot aparea la nivel international.
Cerintele impuse de pachetul legislativ MiFID II/MiFIR cu privire la codul LEI
Acest nou set de reguli stricte le impune firmelor de investitii sa obtina un cod LEI din partea clientilor lor chiar inainte de a oferi servicii care ar putea declansa obligatii de raportare pentru tranzactiile desfasurate in numele clientilor respectivi si, de asemenea, sa identifice obligatoriu clientii persoane juridice prin codurile LEI aferente in rapoartele de tranzactie.
Pornind de la acelasi rationament, si anume cresterea transparentei si exactitatii datelor cu privire la tranzactiile de instrumente financiare, firmele de investitii se vor identifica la randul lor in raportul de tranzactie cu un cod LEI, atunci cand vor executa o astfel de tranzactie.
De asemenea, firmele de investitii se vor asigura ca lungimea si structura codului LEI furnizat de catre clienti acestora sunt conforme cu standardul ISO 17442 si ca respectivul cod este inclus in Global LEI System si apartine clientului in cauza.
Obligatia emitentilor de a obtine un cod LEI survine atat din perspectiva cerintelor de raportare privind tranzactionarea prin intermediul firmelor de investitii, cat si din perspectiva datelor de referinta privind instrumentele financiare ce vor fi raportate de catre operatorii locurilor de tranzactionare catre autoritatile competente.
Codul LEI va deveni incepand cu 3 ianuarie 2018 un element indispensabil pentru majoritatea participantilor la piata de capital si pentru desfasurarea in mod optim a tranzactiilor cu instrumente financiare.
Consecintele nerespectarii cerintelor din MiFID/MiFIR privind obtinerea codului LEI
Practic, incepand cu 3 ianuarie 2018, firmele de investitii nu vor putea sa mai efectueze o tranzactie, fie ca vorbim de primirea si trimiterea de ordine, executarea de ordine, transferul de instrumente financiare catre sau din conturi etc, in numele unui client (persoana juridica) care este eligibil pentru un cod LEI si nu are obtinut un astfel de cod la acea data.
In cazul emitentilor, consecintele sunt cu atat mai grave dat, fiind ca acestia pot risca chiar suspendarea de la tranzactionare a instrumentelor financiare emise.
Cine este obligat sa obtina un cod LEI
Categoria de entitati eligibile sa obtina un cod LEI este foarte larga tinand cont de numarul mare de reglementari europene ce prevad necesitatea acestuia si include o varietate de entitati din sectorul financiar, in special persoane juridice, dar si sucursalele persoanelor juridice, fonduri de investitii, trusturi, organizatii de caritate, organizatii guvernamentale si multinationale, contraparti centrale etc.
Strict cu privire la cerintele de raportate a tranzactiilor impuse de MiFID II/MiFIR, entitatile pentru care se naste obligatia de a obtine un cod LEI sunt in principal: emitentii de instrumente financiare, operatorii de piata, firmele de investitii (inclusiv persoanele fizice care actioneaza in business capacity si indeplinesc conditiile din MiFID II), clientii firmelor de investitii financiare (investitorii persoane juridice, fondurile de investitii), societatile de administrare a fondurilor de investitii etc.
Cum se poate obtine codul LEI? Recomandari preliminare
In vederea conformarii cu cerintele din pachetul legislativ MiFID II/MiFIR, este recomandabil ca entitatile carora li se aplica obligatia de a avea un cod LEI (in special firmele de investitii, emintentii si investitorii-persoane juridice) sa intreprinda toate demersurile necesare in vederea obtinerii un astfel de cod pana la data de 3 ianuarie 2018.
Codul LEI poate fi obtinut printr-o simpla solicitare transmisa catre una dintre entitatile abilitate sa emita un astfel de cod.
In acest sens organizatia GLEIF vine in ajutorul entitatilor eligibile si furnizeaza pe website-ul sau o lista a partenerilor abilitati sa emita un cod LEI. Dupa obtinerea codului LEI, entitatea in cauza are obligatia sa isi reinnoiasca codul LEI anual. Firmelor de investitii nu le revine si obligatia de a se asigura ca reinnoirea unui cod LEI pentru un client sau o contrapartida a fost efectuata in termen.
Alocarea unui cod LEI implica atat un cost initial pentru emitere, cat si un cost anual de administrare. Detaliile despre costurile exacte practicate de catre entitatile abilitate sa emita un astfel de cod pot fi solicitate direct acestora.
Necesitatea obtinerii unui cod LEI de catre majoritatea participantilor la piata de capital, pana la 3 ianuarie 2018, a fost subliniata si de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara prin comunicatul de presa emis la 3 august 2017.
Un articol semnat de Andrei Burz-Pinzaru, Partener, Reff & Asociatii, si Roxana Maria Bratosin, Avocat, Reff & Asociatii
0
0
