Liderii coalitiei de guvernare au decis vineri ca legile Justitiei sa fie modificate prin proiect de lege asumat de parlamentarii PSD - ALDE si sa nu mai astepte ca pachetul sa fie asumat de Guvern, si abia apoi trimis in Parlament, potrivit News.ro.

De asemenea, Coalitia a mai decis ca modificarile legilor Justitiei sa fie adoptate de Parlament pana la finalul acestui an.

Si premierul Mihai Tudose a declarat, luni seara la Antena 3, ca, in opinia sa, legile Justitiei ar trebui trimise direct Parlamentului, pentru consultari si dezbateri in comisii.

"Ca sa nu ne mai chinuim, eu cred ca legile Justitiei ar trebui duse direct la Parlament, sa faca consultari, sa se duca in Comisii", a afirmat Tudose.

In ceea ce priveste Inspectia Judiciara, premierul a spus ca este necesara o dubla subordonare.

"In mod normal, Inspectia Juridica ar trebui sa fie un organism independent. Numai ca cine ii numeste? Si atunci, poate aparea subordonarea. Poate veni cineva cu o solutie. Trebuie si un anumit control apoi - daca oamenii aia superbi care sunt pusi o iau razna? O solutie.... am vorbit cu domnul Toader sa incercam sa imaginam o dubla cheie, sa nu fie doar mana cuiva, ci si a altcuiva, iar daca ambele decid ca lucrurile au luat-o razna, sa poata interveni. Teoretic, inca legile justitiei nu sunt la Guvern, asteapta niste avize, Comisia de la Venetia se intruneste parca abia prin decembrie, poate atunci Parlamentul si-o asuma", a afirmat premierul.

El a mai spus ca sustine legea raspunderii magistratilor, dar intr-o anumita forma.

"Nu in ideea de a le pune hat, dar un pic de responsabilitate trebuie. Nu sa facem un capastru. Luam la intamplare un magistrat, cand numara spetele in zeci, sute de dosare, e o problema, nu poti sa faci asta fara sa faci o greseala", a mai spus Tudose.