De la Mircea cel Batran & Stefan cel Mare la Gheorghe Gheorghiu Dej & Ceausescu. Am urmarit firul istoriei Romaniei - prin prisma barbatilor romani ridicati la rang de „mit”: voievozi, regi, presedinti. N-am gasit niciun model de familie traditionala. Referendumul anuntat de PSD porneste de la o obsesie. Ea n-are nicio baza exemplara. Asadar, e de citit o noua Istorie Haute Culture de dezmeticit si de pus pe tricou.

Istorie Haute CultureFoto: Haute Culture

Mircea cel Batran. Dezmat in Evul Mediu

A fost sotul doamnelor Mara si Anca, a batut moneda, a intarit economia, a luptat ca un animal la Rovine, in uralele nostalgicilor nationalisti. Cum arata familia extinsa a domnitorului?

”Acest Mircea nu de putine ori tinandu-se cu femei tinere a avut de la ele nu putini copii nelegitimi prin toata Dacia”, scrie cronicarul grec Laon Chalcocondil in cartea ”Expuneri istorice”.

Alt cronicar bizantin din secolul al XV-lea, Ducas, deconspira amantlacurile medievale ale lui Mircea: ”Acesta ducand o viata destrabalata a avut mai multi copii naturali“.

Se stie si cum ii cheama pe fiii nelegitimi, bastarzii care au revendicat tronul Tarii Romanesti: Se numesc Radu Praznaglava si Alexandru Aldea, sunt fii avuti de Mircea cu ibovnice “hot”.

Radu cel Frumos. Concubinul lui Mahomed al II-lea

Fratele vitreg al odiosului Vlad Tepes. Iubit al sultanului Mahomed al II-lea inca din adolescenta.

„Mohamed al doilea pe Radu cel Frumos il avea la sine din 1445 si-l folosea la fapte de rusine, tinandu-l la masa cu sine. Ci mare price a fost intru inceput intre imparat si pruncul acesta, cand a vrut intaia data sa faca cu el dupa naravul turcesc. Dupa ce s-au intrupat in curtea imparateasca, l-au surghiunit la Caramanu, ca mai omorase pre imparatul, impungandu-l cu sabia. Dar dupa aceia s-a facut concubin imparatului”, citim in volumul "Medicina si farmacia in trecutul romanesc”

Stefan cel Mare. Muma sau amanta lui Stefan cel Mare?

Ne-am intrebat aievea cine e Muma lui Stefan cel Mare (stiti?), ca asa ne-au bagat in cap la scoala. Dar amantele domnitorului cine sunt? El era iubitor de Hristos, dar se iubea cu moldovencele, de-i sarea sceptrul din pantalonul domnesc.

Stefan cel Mare a fost casatorit de trei ori, cu Evdokia de Kiev, cu Maria de Mangop si cu Maria Voichita, fiica lui Radu cel Frumos.

Cu Maria de Mangop & Voichita ar fi facut “menaj in trei”, de a murit Mangop de necaz, ca o sotie devotata, pe care cel Mare o tinea din interes economic. Cum a facut capul familiei traditionale romanesti, Stefan?

”Chiar in anul casatoriei sale cu Maria de Mangop, Stefan cel Mare luase ca prinse, in razboiul purtat contra lui Radu cel Frumos, pe sotia acestuia Maria si pe fiica lui, pe care cronicarii o numesc Voichita. Aici se vede ca farmecul fiicei lui Radu prinse in lat simtirile lui Stefan, care incepu a umbla dupa ea. Probabil ca dupa timpurile de atunci si fiind inca si prinsa o lua de concubina si alipindu-se tot mai mult de ea se desfacea de legiuita lui sotie.”, scrie A.D. Xenopol.

O alta amanta e mentionata intr-un pomelnic al manastirii Bistrita: o chema Marusca si a zamislit pe unul Alexandru, fiu al lui Stefan.

Alta amanta, Raresoaia, Maria Rares din Harlau, muma lui Petru Rares.

Mihai Viteazul. Copilul din flori & Velica, blonda tiitoare

Viteazul era copil din flori. Desi casatorit cu doamna Stanca, se iubea cu Velica, o fiica de boier blonda.

Le spune Nicolae Iorga: “puternica tiitoare a lui Mihai Viteazul si stapana prin iubire a Ardealului”.

Velica e ubicua in istoria Romaniei. S-a cunoscut cu Mihai la Calugareni, in 1595, dupa batalie. Se povesteste ca Mihai ar fi inceput oficial relatia cu Velica chiar in anul de gratie, 1599, la Alba Iulia.

La 15 martie 1600 un diplomat imperial scrie: ”Afacerile tarii le are in mana o jupaneasa romanca, maritata cu Fabio Genga. Cu aceasta Domnul se tine in stiinta tuturora si pana intr-atata incat a poruncit sub pedeapsa de moarte sotului ei sa nu aiba a face cu dansa”.

Altul, C. Gane in cartea ”Trecute vieti de doamne si domnite” : "Fiind acum singur in Alba Iulia, singur, cuceritor, glorios, atotputernic, nu se mai sfii a-si ascunde dragostea; dimpotriva, voi ca toata lumea sa stie ca Velica era a lui - un omagiu adus frumusetei ei. O afisa, o impunea, cerea sa i se inchine lumea ca unei fete de domnita ce era si ca unei Doamne ce ar fi putut fi”.

Despre bila neagra melancholica a doamnei Stanca, tot C. Gane scrie: "Nu se poate sa fi fost o femee fericita. Caci, oricat am dori ca femeile acelea sa fi avut suflete de otel si inimi impietrite in dureri, nu putem crede ca jupanesele si Doamnele romane vedeau cu inima buna pe barbatii lor stand mai mult in lagare decat in iatacuri, si cand se intorceau acasa, mai mult in iatacurile tiitoarelor decat in ale lor".

Alexandru Ioan Cuza. Maria Obrenovici & domnitorul gol pusca in noaptea abdicarii

O printesa sarboaica pe nume Maria Obrenovici i-a pus mreje lui Cuza. Domnitorul avea drag de femei. Cu Elena Cuza avea o casatorie anchilozanta-n rutina. Cu amicul Kogalniceanu, Cuza umbla teleleu prin casele de toleranta din Bucuresti. Dar Mariei ii cumpara casa langa Biserica Amzei. Au avut doi copii: Dimitrie si Alexandru.

Se spune ca domnitorul i-a tras teapa sotiei Elena: intr-o noapte a adus in casa doi copii aciuati dupa o furtuna care inundase orasul. I-a spus sotiei ca vrea sa aiba grija de cei doi baieti. Erau fiii lui neligitimi cu Maria. Elena a infiat copiii.

Maria insa avea dorinta de putere, astfel ca a ajuns sa faca parte din camarila lui Cuza. Isi petrecea noptile in Palat, in acelasi loc unde traia sotia. In tot acest timp, Maria si Cuza infiripau alte relatii. Maria cu toata camarila. Cuza prin bordeluri cu Kogalniceanu.

In noaptea de 11 februarie 1866, cand “Monstruoasa Coalitie” si-a pus in aplicare planul prin care Cuza a fost obligat sa abdice, complotistii au dat buzna peste domnitor: a semnat actul abdicarii gol pusca. Era in pat, langa Maria. Cuza a plecat in exil, si-a parasit familia si copiii. Amanta Maria a stat o vreme cu el, apoi l-a inselat cu un camarad de-ai lui. Dupa ce a mai umblat catva timp pe la Curti imparatesti in Europa, Maria s-a sinucis.

Carol al II-lea. Lupeasca, moravuri usoare. Priapismul mitic, abdicarea de la tron

Era considerata vulgara. Se spune ca traia in desfrau. Mama lui Carol, Regina Maria, o descria: “chipul pacatului incoronat in suvite rosii.” Carol al II-lea a abdicat de la tronul Romaniei pentru Lupeasca. “Este esenta vietii mele, este talismanul cel divin si in clipele de greutati este refugiul meu suprem. Aceasta dragoste este asa incat nici nu pot concepe viata fara ea. Am o nevoie imperioasa de ea, clipa dupa clipa. Imi este indispensabila. E carne din carnea mea. Femeia asta imi aduce o bucurie infinita”, ar fi spus Carol al II-lea despre Elena Lupescu.

S-au cunoscut cand Elena avea 9 ani, iar Carol 19, in timpul unei vizite a fetitei impreuna cu tatal ei la Regina Maria. Lupeasca era roscata, Carol i-a dat sa manance o bomboana, i-a bagat-o propriu-zis in gura. S-au revazut in 1925, cand ambii erau casatoriti, la o receptie. Lupeasca i-a spus: “Hai in apartamentul meu maine.” Toti o faceau boarfa, tarfa. Dar ea il iubea cu patima pe regele suspect de priapism. O poveste, de fapt.

Care priapism? E un mit. Regele o iubea pe femeie ca un fante desucheat. Fug la Venetia impreuna, Carol renunta la tron pentru ea, cu mentiunea “sa fie sters din registrul familiei regale si sa i se acorde dreptul de a trai sub alt nume.” Regina Maria a numit “hidos” gestul fiului, desi nici ea nu era usa de biserica, ci barfele spun ca avea “vicii mici”, de ii cadeau in patul regal numerosi iubiti.

Elena & Carol s-au refugiat intr-o casa la Paris, dupa ce au colindat Europa. In 1930, cand situatia politica din Romania era instabila, Carol s-a intors si s-a autoproclamat rege. Elenei i-a luat o vila in capitala. Presa o numea “Lupeasca”. Regele ii spunea “Duduia”. Politicienii ii ziceau “eminenta cenusie, puterea din spatele tronului.” Voia sa-i fie ingropata cenusa la picioarele Regelui. Dar la Curtea de Arges ramasitele i-au fost depuse la 450 de metri de cripta lui Carol.

Gheorghe Gheorghiu Dej. Mituri: Amor cu Ceausescu & actritele

In 1936, cand divortatul Dej se afla in inchisoarea Vacaresti, s-ar fi iubit cu Ceausescu insusi, pe cand Nicolae era pustan. Ceausescu era in parnaie pentru ca fusese prins la un bairam, considerat miting subversiv. Dej era la racoare pentru miscarile ceferistilor de la Grivita, din 1933.

Speculatia? Agitatorul comunist versat l-a initiat pe micul Ceausescu in tainele amorului (Burakovsky - Dictatura lui Ceausescu, Polirom, 2016)

Dictatorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a terminat cu brio doar patru clase primare, era dornic, pe de alta parte, de relatii cu actrite. Actrite din Romania: Dina Cocea sau Elvira Godeanu, dar si diva cinematografului francez din anii ‘60, Michele Morgan.

Istoria a fost povestita de fosta sotie a ex-premierului Petre Roman, Mioara, al carui tata a fost nomenclaturist: „Se stie, Gheorghiu-Dej avea o amanta celebra, actrita Michele Morgan. Ii trimitea saptamanal un avion de vanatoare sa o aduca in Romania”, spune Mioara Roman.

De la Dej incoace stiti ce a urmat. Completati voi. Jocul e interactiv. Care-s capetele de prima mana pe care iubirea traditionala le-a avut drept model? Votati-i la referendum pentru iubirea traditionala.

DE-TI placeIstoria asta si vrei desenul, da un semn pe Facebook/haute culture. Ti-l trimitem sa-l pui pe tricou.