Discutie tensionata joi seara, in emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, intre liderul PNL Ludovic Orban si Mihai Gadea, realizatorul emisiunii. Orban a fost acuzat de Gadea ca "a facut un blat" dupa ce s-a ferit sa atace in emisiune procurorii, in contextul discutiei despre dosarul sau din instanta, din cauza caruia s-a retras anul trecut din cursa pentru Primaria Capitalei. "Domnule Gadea, dumneavoastra m-ati chemat pe mine aici ca sa ma certati?", a reactionat Orban, adaugand ca "Nu cred ca ati discutat cu domnul Tudose despre implicarea fiicei sale in afaceri din domeniul energiei sau despre angajarea sotiei sale intr-o firma care a avut contracte publice. Nu cred ca l-ati intrebat pe domnul Dragnea despre implicarea baiatului domniei sale in afaceri cu porcii sau in alte afaceri. Din cate tin eu minte, in interviuri pe care le-ati facut cu ceilalti lideri politici, v-ati referit la chestiuni care afecteaza viata de zi cu zi a romanilor, nu la chestiuni care afecteaza viata lor personala."

Ludovic Orban la Sinteza ZileiFoto: Captura Antena 3

Dialog Mihai Gadea - Ludovic Orban, in contextul discutiei despre dosarul din instanta al lui Ludovic Orban:

Gadea: Pare ca ati facut un blat, domnul Orban.

Orban: Un blat cu cine, domnul Gadea?

Gadea: Nu stiu, in conditiile in care cineva va scoate din cursa electorala nedrept, va face un dosar nedrept.

Orban: Si ce credeti ca as putea sa fac in situatia asta, domnul Gadea?

Gadea: Mie mi se pare ca daca unui presedinte de partid i se poate intampla asta, unui om simplu i se poate intampla sa fie calcat in picioare asa cum este in fiecare zi, iar cine nu raspunde in aceasta tara sunt cei care fac abuzuri. Iar dumneavoastra spuneti ca nu umblati dupa razbunari. Dumneavoastra va ascultati?

Orban: Nu cred ca rolul unui om politic este acela de a se rafui cu procurorii.

Gadea: Mi-e teama ca nu intelegeti subiectul. Despre dreptate e vorba, domnule Orban.

Orban: Domnule Gadea, dumneavoastra m-ati chemat pe mine aici ca sa ma certati?

Gadea: Da. Eu va platesc pe dumneavoastra.

Orban: Nu cred ca ati discutat cu domnul Tudose despre implicarea fiicei sale in afaceri din domeniul energiei sau despre angajarea sotiei sale intr-o firma care a avut contracte publice. Nu cred ca l-ati intrebat pe domnul Dragnea despre implicarea baiatului domniei sale in afaceri cu porcii sau in alte afaceri. Din cate tin eu minte, in interviuri pe care le-ati facut cu ceilalti lideri politici, v-ati referit la chestiuni care afecteaza viata de zi cu zi a romanilor, nu la chestiuni care afecteaza viata lor personala.

Gadea: Sunteti foarte simpatic.