Suspectul arestat de politia britanica dupa ce a intrat cu o camioneta intr-un grup de credinciosi musulmani care ieseau dintr-o moschee din Finsbury Park, in nordul Londrei, este in prezent "retinut pentru terorism", a anuntat luni politia, potrivit AFP.

Barbatul, in varsta de 48 de ani, arestat initial pentru tentativa de omor, este retinut "pentru ca a comis, planuit sau incitat la un act de terorism, inclusiv omor sau tentativa de omor", a pecizat politia intr-un comunicat.

Daily Mirror scrie in pagina sa online ca localnicii l-au identificat pe cel suspectat de comiterea atacului drept Darren Osborne, un englez originar din Weston-super-Mare, tata a patru copii.

Tabloidul britanic citeaza fosti amici ai suspectului, care au relatat ca Darren Osborne a copilarit la Weston-super-Mare, districtul North Somerset (Anglia), dar locuia in prezent la Cardiff (Tara Galilor), impreuna cu partenera sa si cei patru copii ai lor.

Un fost coleg de scoala, care a invatat impreuna cu Osborne la Colegiul de matematica si informatica Broadoak, a afirmat ca il stie pe acesta de peste trei decenii.

Uitandu-se la o fotografie cu suspectul la locul atacului, el a declarat pentru Mirror Online: "Am fost coleg de scoala cu el, il stiu de 35 de ani, este el 100%".

"Traieste in Tara Galilor, are patru copii si o partenera", a adaugat acesta.

O dubita a intrat duminica noapte in credinciosii care ieseau dintr-o moschee londoneza, una dintre cele mai mari din tara, ucigand cel putin o persoana si ranind mai multe. Premierul Theresa May a spus ca incidentul este tratat ca un potential atac terorist, iar cea mai mare organizatie musulmana britanica a afirmat ca este un act deliberat de islamofobie in timpul Ramadanului. Soferul, in varsta de 48 de ani, a fost imobilizat de civili inainte sa fie arestat de politie.