Sportiva romana Sorina Hulpan a cucerit, luni, medalia de bronz la total, in limitele cat. 63 kg, la Campionatele Mondiale de haltere pentru juniori de la Tokyo, informeaza Agerpres.

Hulpan a totalizat 213 kg, la fel ca americanca Madeleine Isabel Myers, clasata pe locul al patrulea. Primele doua pozitii au fost ocupate de chinezoaicele Ting Huang, 239 kg, si Xiaojing Zhou, 236 kg.

Sorina Hulpan a ocupat locul 4 la stilul smuls, cu 93 kg, dupa doua tentative ratate la 97 kg, si locul 5 la aruncat, cu 120 kg, ratand incercarea de la 123 kg.

Romania, care a participat cu patru sportivi la competitie, termina Mondialele de juniori cu doua medalii de bronz, prima fiind cucerita duminica de Paul Dumitrascu, in limitele categoriei 69 kg, la stilul aruncat.

Obiectivul delegatiei noastre a fost obtinerea unei clasari pe locurile 4-6, la o proba neolimpica, si o clasare tot pe locurile 4-6, la o proba olimpica.