Gata cu concursurile: functiile de director, atribuite doar pe criterii politice, potrivit proiectului de cod administrativ pregatit in Parlament. Senatarul de Olt Paul Stanescu a declarat vineri, 16 iunie, ca in Parlamentul Romaniei se lucreaza la un nou cod administrativ, potrivit caruia functiile de conducere din institutiile deconcentrate vor fi atribuite, in mod oficial, pe criterii politice. Potrivit senatorului Paul Stanescu, cel mai probabil in toamna va fi adoptat in Parlamentul Romaniei un nou cod administrativ, potrivit caruia functiile de prefect si directori de institutii deconcentrate vor fi, oficial, politizate. Prefectul, subprefectul, precum si directorii institutiilor din teritoriu ar urma sa fie numiti imediat dupa instalarea guvernului si sa paraseasca functiile tot prin decizia politicienilor care i-au instalat. "Asa mi se pare si normal. De ce sa ne mai ascundem dupa deget si sa spunem ca e altceva, pentru ca nu e", a spus vicepresedintele PSD Paul Stanescu, presedinte al organizatiei PSD Olt, in cadrul unei conferinte de presa sustinute la Slatina, conform Adevarul.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Cea mai mare organizatie din Coalitia pentru Familie sustine ca gayii sunt la fel ca pedofilii. Cartea scrisa de autori anonimi de la Pro Vita e un fel de indrumar care sa le ofere romanilor toate motivele de a-si uri semenii. Crestineste, nu? Cum iti aratam in articolul asta, Asociatia Pro Vita, parte marcanta din Coalitia pentru Familie (aia care vor sa organizeze un referendum pe banii tai de schimbare a definitiei familiei in Constitutie) are o carte (PDF si print) unde-si expune conceptiile despre lume si viata. Lumea ta si viata ta, pentru ca vrea sa le schimbe cu totul, sa nu te mai lase sa divortezi, sa iei contraceptive, sa te oblige sa faci copii si multe altele. Citeste toata selectia de aici si, daca ai probleme cu tensiunea, fa-ti un ceai si citeste aici toata capodopera. Si da-o mai departe, serios, chiar da-o mai departe. Stii de ce? Nimic nu se schimba peste noapte. Asta cu restrangerea drepturilor vine treptat. Azi redefinesc familia in Constitutie, maine interzic contraceptia, poimaine pedepsesc avortul, apoi interzic divortul si vei ajunge urmarit si controlat in cele mai intime aspecte ale vietii tale private. Nu e nicio exagerare, daca citesti agenda lor, iti dai seama cum se leaga lucrurile intre ele. Se deschide usa, si asa foarte subreda, pentru abuzuri imense si limitari ale libertatilor omului, noteaza Vice.

Dar noi, cu partea cui votam? Criza fara precedent izbucnita prin motiunea de cenzura, insolita in termeni democratici, introdusa de partidul la putere impotriva propriului guvern, ridica o seama de stranii chestiuni politice si etice. E posibil sa fi participat la revolutia #rezist, a luminii si civilitatii, sa fi cerut "demisia lui Tariceanu, Dragnea si Grindeanu", iar acum sa faci o deosebire intre ticalosii targului, uniti in opera distrugerii statului de drept? E posibil. Fiindca, din pacate, exista un clivaj intre politica si moralitate. Acest hiat a generat zicerea potrivit careia politica e o curva, un truism de tot problematic, de vreme ce istoria e plina de lideri care au preferat lupta si autosacrificiul, tradarii, compromisului putred si dezertarii. E posibil si pentru ca, asa cum n-am obosit sa repet de enspe mii de ori, democratia nu e doar despre principii, ci si despre raul cel mai mic. Si este posibil si pentru ca oamenii, ca si natiunile, mai gresesc, dar se mai si schimba, in cuie fiind batuta doar rautatea, nu si raii. La inceputul acestui an Grindeanu era o sluga umila. Ca personalitate, nu exista. Era pur si simplu nul si neavenit. In fapt, lipsit de orice urma de barbatie, nu reprezenta, ca om si lider, decat nimicul si nimicnicia, conducatorul unic si nedisputat (dincolo de CCR) al tarii fiind Liviu Dragnea, scrie Deutsche Welle.

Primarie din Romania somata sa achite fabuloasa suma de 97 de milioane de euro pentru un act emis in vremea lui Carol I. Primaria Iasi a primit, pe 12 iunie, o somatie de plata din partea unui executor judecatoresc prin care i se imputa suma de 97 de milioane de euro. Suma este solicitata in baza unei asa-zise "obligatiuni la purtator", emisa in 1906, in timpul regelui Carol I, despre care un judecator din Iasi a considerat ca este inca valabila. Reprezentantii Primariei Iasi spun ca documentul ar fi, de fapt, cumparat de pe Internet cu o suma modica. Dosarul de executare silita in care este implicata Primaria Iasi a fost deschis dupa ce, la finalul lunii martie 2017, un anume Nicolae Limbasan s-a adresat Biroului de executori judecatoresti Dominte si Asociatii, cerand demararea procedurilor de executare in baza unei asa-zise obligatiuni. Limbasan a cerut sa ii fie valorificata o pretinsa obligatiune la purtator, emisa in 1906, prin decret regal, de catre "Regatul Romaniei - Orasul Iasi". Presupusa valoare a documentului era de 500 de lei, insa Limbasan a cerut executorilor sa ii obtina suma actualizata la rata inflatiei din 1906 pana in prezent. In numele creditorului, executorul judecatoresc Bogdan Tufeanu a solicitat, in aprilie, Judecatoriei Iasi incuviintarea executarii silite impotriva Primariei municipiului Iasi, in solidar cu statul roman, prin Ministerul de Finante. Atunci cand a cerut incuviintarea executarii, executorii nu realizasera o expertiza contabila pentru a stabili valoarea actuala a presupusei obligatiuni, relateaza Adevarul.

Livia Stanciu a zdrobit-o pe judecatoarea care a condamnat-o pe Rarinca: CCR a decis ca Anamaria Tranca s-a plasat in afara legii fundamentale. Fosta sefa a Inaltei Curti, a distrus-o profesional pe Anamaria Tranca, adica tocmai judecatoarea care i-a dat dreptate in procesul de santaj cu Mariana Rarinca. Stanciu, din postura de judecator CCR, a decis ca Tranca a luat o decizie neconstitutionala. In unanimitate, judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei au decis ca Anamaria Tranca, judecatoare a Curtii de Apel din Bucuresti, a incercat sa se substituie chiar Curtii Constitutionale si a fortat legea fundamentala cand a sesizat neconstitutionalitatea OUG 13 a Guvernului Grindeanu. Pe 1 februarie a.c., Ordonanta de Urgenta a Guvernului 13 (menita sa salveze de la urmarire penala si condamnare politicieni acuzati de abuz in serviciu si nu numai) a fost publicata in "Monitorul Oficial". Actul guvernamental a dus la proteste masive de strada si, in cele din urma, a fost abrogat prin OUG 14. La numai doua zile de la publicarea in "Monitorul Oficial" a OUG 13, pe 3 februarie a.c., ordonanta a fost contestata la CCR de catre judecatoarea Anamaria Tranca de la Curtea de Apel Bucuresti. Desi, in fond, multe dintre observatiile judecatoarei Tranca erau valabile, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceasta a fost respinsa ca "inadmisibila" pe 7 martie a.c. de catre CCR. Trei luni mai tarziu, pe 8 iunie a.c., a fost publicata si motivarea deciziei in "Monitorul Oficial", anunta Romania Libera.

UE: Poluarea e ignorata in Romania. O noua atentionare pentru Romania! Uniunea Europeana trage un semnal de alarma, in ceea ce priveste, monitorizarea aerului. O scrisoare, care a ajuns in tara noastra, arata ca autoritatile din Romania, nu se grabesc sa creeze, o retea de monitorizare, care sa ajute la imbunatatirea calitatii aerului. Primaria Capitalei promite ca anul viitor va implementa un sistem propriu. Uniunea Europeana vrea sa vada rezultate in ceea ce priveste calitatea aerului in Romania. Schimbarile sunt asteptate de 10 ani."Ne aflam in procedura de pre-infrigement, probabil cand va incepe noua seiune a istantelor europene, in toamna, Romania va intra in procedura clara de infrigement. Este imposibi sa mai eviti infrigementul in ceea ce priveste Bucurestiul.", afirma Dan Trifu, presedintele Asociatiei Eco-Civica, citat de Digi 24.