Revizuirea legislatiei privind imunitatea, sporirea transparentei in achizitiile publice si revizuirea procedurilor pentru achizitii publice sunt cateva dintre masurile de prevenire "absolut necesare" care trebuie luate in lupta impotriva coruptiei la nivel guvernamental in Romania, a afirmat luni procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Laura Codruta Kovesi, la conferinta de la Strasbourg a GRECO, organismul anticoruptie al Consiliului Europei (CoE), potrivit Agerpres.

Laura Codruta Kovesi a facut o prezentare a tipurilor de activitati de coruptie cel mai frecvente la nivel guvernamental in Romania, conform cazurilor instrumentate de DNA.

Kovesi a spus ca "legislatia privind imunitatea ministrilor trebuie revizuita si trebuie limitata la durata mandatului lor" si s-a referit la cazul unui ministru banuit ca a primit in jur 45.000 euro pentru a-si influenta subordonatii sa acorde contracte anumitor firme, potrivit Agerpres.