In Italia, la Torino şi Roma, au avut loc pe 1 februarie manifestaţii de protest împotriva ordonanţei de urgenţă aprobate de guvernul Grindeanu. La Torino, potrivit organizatorilor, circa 80 de persoane au manifestat paşnic în faţa Consulatului României. La Roma, un grup de români şi-a dat întâlnire sub columna lui Traian din centrul capitalei. Chestura din capitala Italiei a aprobat pentru duminică, 5 februarie, organizarea unui protest începând cu ora 16:00 în Piazza dell'Esquilino, în centrul oraşului.

Protest TorinoFoto: Hotnews

“Circa 80 de români din Torino au protestat miercuri seara, solidari cu sutele de mii de manifestanţi din ţara - mamă. Protestul a fost paşnic, sub supravegherea DIGOS (diviziune a forţelor de ordine din Peninsulă) şi a unui grup de 10 jandarmi ai poliţiei italiene”, a declarat pentru Hotnews.ro Cristian Gaiţă unul din promotorii evenimentului, jurnalist în Italia.

“Dragnea e un Mailat 2, strică imaginea românilor din Italia”

Organizatorul manifestaţiei de la Torino, Vasile Ungurean, a spus că “este inacceptabil ca România să fie pusă pe centura Europei de către un condamnat penal care îşi dă legi cu dedicaţie, ca să scape de puşcărie. Dragnea şi Guvernul Grindeanu ne fac de râs în toata lumea. Dragnea este un Mailat 2, care ne strică imaginea în faţa italienilor şi a tuturor ţărilor civilizate. Ordonanţa de Urgenţă a ruşinii umileşte toţi românii, oriunde s-ar afla. Am dublă cetăţenie dar mă doare şi mi se rupe inima de halul în care este umilită ţara noastră. Dacă nu se rezolva situaţia, ne revedem duminică, tot în faţa consulatului din Torino, începând cu ora 17.00".

Potrivit colegului Cristian Gaiţă, “Consulul General Tiberiu Dinu a coborât în stradă pentru a sta de vorbă cu manifestanţii însă nu s-a alăturat în niciun fel protestului, pastrând neutralitatea diplomatică”.

Eşarfele şi steagurile tricolore pe care manifestanţii le-au purtat au fost oferite de Daniel Robu, celebru designer român din Italia.

15 români şi-au dat întâlnire miercuri seara sub Columna lui Traian din centrul Romei, pentru a transmite apelul lor. "Ne-aţi furat speranţa ca într-o bună zi să trăim acasă" este mesajul lor.

“Am fost puţini aseară, de fapt protestul nostru a fost unul spontan, neavând autorizaţie. Însă ieri am obţinut aprobarea din partea Chesturii pentru organizarea unei manifestaţii pe data de 5 februarie, în Piazza dell’Esquilino, în centru, o piaţa accesibilă din ambele linii de metrou. Am fi vrut să obţinem autorizaţie şi pentru zilele anterioare, dar legea italiană spune că putem face cerere cu un preaviz de minim cinci zile”, a declarat pentur Hotnews.ro Cerasella Ponta, organizatoarea protestului de duminică, fost candidat la alegerile parlamentare din partea USR. Stabilită de 12 ani în Italia, Cerasella Ponta e cadru didactic, ajutând elevii cu handicap din şcolile de la Roma.

Pe 5 februarie, protest la Roma “al bunului simţ şi pentru justiţie”

“Îi invit să participe pe toţi românii din Roma, nu e un protest politic, ci unul de bun simţ”, a ţinut să ne precizeze Cerasella Ponta. “Mesajul nostru va fi: Jos mâna de pe justiţie, nu vrem o ţară de tâlhari! De aceea, susţinem şi organizarea unui referendum, să ştim o dată dacă suntem sau nu o ţară în care se admite hoţia. Să vedem câţi români cinstiţi suntem ».

Printre românii stabiliţi în Italia sunt şi cei care nu văd rostul manifestaţiilor sau nu sunt de acord cu cererile protestatarilor: « De la revoluţie încoace, nici unul nu e bun. Iar daca stăm acasă, se aleg între ei. Cine mai înţelege ce e de făcut? Vorba cântecului, pleacă ai noştri, vin ai noştri”, scrie pe o reţea de socializare Gabriela C.

O altă româncă din Peninsulă, Mariana Popa, critică reacţia celor 6 diplomaţi care au atenţionat guvernul României în cursul zilei de ieri: «Ambasadorii respectivi sigur nu vorbesc în interesul României. Ei ştiu că trebuie să apere interesele ţărilor lor, nu ale României”.