Reprezentanti ai Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, beneficiari de fonduri europene, reprezentanti ai mediului bancar si de afaceri au discutat despre oportunitatile de finantare in mediul rural, despre proceduri, reguli, dar si obstacole, in cadrul unei conferinte specializate, la Constanta.

"Finantarea investitiilor in mediul rural", Constanta, 20.10Foto: Hotnews

Un semnal de alarma a fost tras in cadrul conferintei de un reprezentant din mediul bancar, intrucat nu toți fermierii au încasat subvențiile pe 2015 de la APIA, astfel incat s-a ajuns la o situație inedită: avansurile pentru 2016 vor fi plătite înainte de a fi achitate toate subvențiile pe 2015.

"Mulți fermieri au probleme din această cauză, au credite care nu pot fi prelungite chiar așa simplu.", a spus Valentin Boldeiu, coordonator departament fonduri europene, UniCredit Bank.

Vedeti mai jos declaratiile reprezentantilor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si ale coordonatorului de fonduri europene din mediul bancar.

Temele conferintei

  •  finantarea investitiilor in agricultura
  • transpunerea in PNDR a propunerilor din pachetul "Clasa de Mijloc la Sate" 
  • stadiul actual al depunerilor de proiecte si al schemelor de plata in zona Constanta

In prima parte a conferintei au luat cuvantul si au raspuns la intrebarile participantilor:

- Bogdan ALECU - director, Directia Generala Dezvoltare Rurala, MADR

- Mihai HERCIU - sef serviciu, Directia Generala Dezvoltare Rurala, MADR Finantarea investitiilor in agricultura cu focus pe investitiile in tehnologie si infrastructura

- Valentin BOLDEIU, coordonator departament fonduri europene, UniCredit Bank.

  • Important: Transmisia LIVE VIDEO se realizeaza via Facebook. Daca nu sunteti logati in Facebook, puteti urmari transmisia/inregistrarea aici.

Bogdan ALECU,director, Directia Generala Dezvoltare Rurala, MADR:

- PNDR inseamna si dezvoltare rurala, satul romanesc nu inseamna doar agricultura, putem forma o clasa mijlocie puternica la sate.

- submasura 6.2 "Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale" si submasura 6.4 "Investittii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole" sprijina tot ceea ce intra in zona non-agricola.

- vorbim de activitati de productie, mestesugaresti, turistice si servicii (medicale, reparatii masini, consultanta, contabilitate, alte servicii destinate populatiei din spatiul rural)

- vorbim de activitati de productie, mestesugaresti, turistice si servicii (medicale, reparatii masini, consultanta, contabilitate, alte servicii destinate populatiei din spatiul rural)

- banii pe submasura 6.2 se acorda in doua transe pe baza planului de afaceri. Transa I reprezinta 70% din totalul sprijinului la semnarea Deciziei de Finantare.

- la submasura 6.4, sprijinul va fi acordat sub forma rambursarii cheltuielilor efectuate.

- dupa doi ani de implementare, se face o analiza si se pot face schimbari. dupa cele doua apeluri depuse, trebuie sa vedem daca ne-am atins tintele propuse. daca targeturile au fost atinse, se pot face schimbari pentru 2017.

- strategia de dezvoltare a zonei Delta Dunarii a fost aprobata, va avea impact asupra tututor programelor finantate din fonduri europene.

- cele doua submasuri fac parte din aceasta strategie, speram sa lansam call-uri in noiembrie.

- pe zona Investitii Teritoriale Integrate - ITI se vor dezvolta si proiecte pe infrastructura (masura 7), bineinteles si pe agricultura si forestier.

- Grupurile de Actiune Locala - parteneriat autoritati publice locale, societatea civila si mediul privat dintr-o anumita zona. acestia contureaza o strategie de dezvoltare la nivel local, impactul va fi doar asupra zonei respective, se tine cont de specificitatea fiecarei zone.

- abordarea LEADER 2014-2020 isi propune reducerea saraciei.

- oportunitati: diversificarea activitatilor non-agricole, diminuarea migratiei dinspre rural spre urban si dinspre Romania spre alte tari.

- comparativ cu 2007-2013, avem mai mai multe grupuri de actiune locala. in judetul Constanta avem 7 Grupuri de Actiune Locala (GAL) cu o alocare totala de 15 milioane de euro. circa 30% din judet nu este acoperit de GAL-uri.

- am incercat sa acoperim intregul teritoriu eligibil, pentru a nu crea diferente de dezvoltare intre comune apropiate.

- analizam posibilitatea unui sistem de vouchere pentru formare profesionala. in cazul masurii 1 incercam sa gasim un sistem foarte simplu pentru formare profesionala, acordarea unui voucher cu care fermierul se va duce la orice firma acreditata, va fi simplificat astfel procesul birocratic si la nivelul autoritatilor, si al beneficiarilor.

- saptamana viitoare vom pune pe site-ul MADR cateva documente, chestionare, in dezbatere pentru a primi un feedback. - vrem sa ne trimiteti sugestii, pentru a creiona un sistem cat mai apropiat de nevoile beneficiarilor.

Mihai HERCIU – șef serviciu, Direcția Generală Dezvoltare Rurală, MADR:

- punem accent pe dezvoltarea clasei de mijloc la sate

- România are o particularitate pe zona agricolă, avem o bipolaritate a actorilor prezenți: marile exploatații agricole și gospodăriile mici dar în număr foarte mari. noi trebuie să asigurăm o dezvoltare echilibrată pentru ambele categorii.

- ne confruntăm cu o îmbătrânire a populației active, o plecare a tinerilor din rural. trebuie să intervenim prin măsuri de sprijin, să încurajăm tinerii să rămână sau să revină.

- urmărim îndeaproape acele măsuri care să sprijine și să încurajeze asocierea fermierilor, cei mici nu găsesc mereu cele mai bune soluții pentru a-și valorifica produsele. prin asociere pot pătrunde mai ușor pe canalele de distribuție.

- asocierea nu este întotdeauna ușoară, există diverse interese, dar fermierii trebuie să vadă interesul comun.

- investițiile în spațiul rural: în zona vegetală, în zootehnie, în sectorul de procesare a produselor agroalimentare. e mai eficient să valorifici un produs agricol procesat, se mărește competitivitatea.

- dorim să avem cât mai multe unități de procesare, pentru a nu mai exista un export de materie primă agricolă, sigur e bun și e necesar, dar putem la fel de bine exporta produse agroalimentare procesate.

- sub-măsura 6.3 sprijină fermele de subzistență: un grant de 15.000 de euro pentru o fermă, bani care se dau în două tranșe.

- ne propunem lărgirea segmentului de eligibilitate cu 312 mii de posibili beneficiari.

- am propus ca plafonul minim de eligibilitate să fie de 4.000 de unități.

- sub-măsura 6.1 este foarte importantă pentru încurajarea stabilirii tinerilor fermieri în zona rurală. ne adresăm și celor aflați în țară, dar și celor care doresc să revină din străinătate. tinerii care se întorc în țară reprezintă un avantaj, revin cu altă mentalitate, cu noțiuni noi, cu o cunoaștere a managementului agricol.

- avem o măsură care sprijină grupurile de producători, timp de cinci ani, degresiv, se primește un sprijin financiar pentru activitatea acestor grupuri.

- rețeaua națională de dezvoltare rurală: poate distribui acele informații necesare pentru activitatea agricolă, dezvoltarea spațiului rural.

Valentin BOLDEIU, coordonator departament fonduri europene, UniCredit Bank:

  • avem ocazia de a absorbi mai mulți bani față de primul exercițiu financiar. dacă la agricultură lucrurile stau destul de bine, dar, în cazul politicii de coeziune și al fondurilor structurale, din cele 22,5 mld de euro doar puțin peste 10% sunt alocate sectorului privat. din acest motiv, e deosebit de importantă capacitatea autorităților locale de a implementa.
  • în precedentul exercițiu s-au pierdut bani prin fazarea proiectelor, astfel că acestea vor consuma bani de pe 2014-2020.
  • subvențiile agricole au alocate 10,5 mld de euro.
  •  există o capacitate extraordinară și o sete de a atrage investiții.
  • 95% din finanțarea UniCredit s-a dus către sectorul privat, am înțeles foarte bine importanța susținerii investițiilor în agricultură.
  • vă încurajez să apelați la PNDR, altfel este greu.
  • încercați să discutați din timp programele de investiții cu banca, discutați inclusiv un subiect foarte la modă: crearea condițiilor artificiale. noi am avut surprize când s-a făcut verificarea de către AFIR a condițiilor post-finanțare, unii actori au fost nevoiți să restituie banii.
  • nu toți fermierii au încasat subvențiile pe 2015 de la APIA, vom avea o situație inedită: avansurile pentru 2016 vor fi plătite înainte de a fi achitate toate subvențiile pe 2015.
  • mulți fermieri au probleme din această cauză, au credite care nu pot fi prelungite chiar așa simplu.

In partea a doua a conferintei, Paul FULEA - Administrator Viticola SA, prezinta experienta sa in accesarea fondurilor pentru programul de reconversie-replantare a vitei de vie.

Anghel PANAIT, director general adjunct, Centrul Regional pentru Finantarea Investitiilor Rurale, Sud-Est Constanta, ofera ultimele informatii privind stadiul actual al depunerilor de proiecte si al schemelor de plata in zona Constanta.

Conferinta este organizata de EurActiv.ro, in parteneriat cu grupul financiar UniCredit.