In peisajul achizitiilor publice se intalneste frecvent situatia in care, la expirarea termenului unui contract de servicii, autoritatea contractanta trebuie sa organizeze o noua procedura de achizitie pentru continuarea prestarii acestora. Situatia prezinta anumite particularitati in domenii precum IT&C, cand se pune problema dezvoltarii si mentenantei unor sisteme si programe deja implementate si operate de actualul contractant, iar acesta se decide sa participe la noua procedura de achizitie, fie ca ofertant, fie ca subcontractant.

Foto:

Intr-un astfel de caz, contractantul existent sau ofertantul care a incheiat un subcontract cu acesta porneste in competitie dintr-o pozitie diferita fata de ceilalti ofertanti. Acesta dispune de o foarte buna cunoastere a codului sursa, a erorilor existente si a necesitatilor de dezvoltare, in multe cazuri contractantul initial fiind chiar dezvoltatorul acestuia.

Totodata, nu de putine ori, autoritatea contractanta depinde de contractantul existent pentru a putea pregati si pune la dispozitia altor ofertanti informatiile necesare pentru pregatirea ofertei, iar, uneori, astfel de informatii nici nu sunt oferite potentialilor participanti la procedura in mod complet si inca de la inceput.

Nu in ultimul rand, contractantul existent are personalul si alte resurse deja alocate, costurile pentru preluarea serviciilor si familiarizarea cu sistemul aflat in functiune fiind reduse sau chiar zero.

In schimb, ceilalti participanti la procedura sunt nevoiti sa includa in pretul ofertat costurile de tranzitie sau cele necesare pentru a asigura acoperirea eventualelor complicatii neprevazute, ce pot rezulta din cunoasterea incompleta a sistemului aflat in functiune. Acesti participanti pierd din competitivitatea pretului ofertat.

Prin urmare, contractantul existent se bucura de avantaje semnificative fata de ceilalti potentiali ofertanti. Achizitiile publice functioneaza insa pe baza principiului ca ofertantii trebuie sa se gaseasca pe o pozitie de egalitate atat la momentul formularii ofertelor, cat si la cel al analizarii lor de catre autoritatea contractanta. Se pune deci intrebarea daca autoritatea contractanta ar avea obligatia de a restabili egalitatea intre ofertanti si, daca da, care sunt masurile pe care ar trebui sa le ia.

Cadrul legislativ actual, la fel ca acela anterior, nu ofera un raspuns direct la aceasta problema. In schimb, jurisprudenta instantelor europene contine elemente care pot fi de ajutor atat autoritatilor contractante, cat si ofertantilor.

Tribunalul din cadrul Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a apreciat ca o astfel de imprejurare reprezinta un "avantaj de facto inerent" pentru contractantul existent, nefiind consecinta unui anumit comportament al autoritatii contractante. Potrivit instantei europene, principiul egalitatii de tratament nu impune autoritatii contractante sa neutralizeze in mod absolut toate avantajele de care se bucura acesta sau ofertantul al carui subcontractant este, cu atat mai mult cu cat neutralizarea absoluta ar determina consecinte contrare interesului autoritatii contractante.

Totusi, pentru a proteja pe cat posibil principiul egalitatii de tratament, Tribunalul a aratat ca o neutralizare ar trebui realizata, in masura in care este usor de realizat tehnic, este acceptabila economic si nu incalca drepturile contractantului existent. Modul in care pot fi indeplinite aceste conditii trebuie analizat de la caz la caz de autoritatile contractante (sau de ofertantii nemultumiti de masurile luate).

In general, discutiile se vor purta in legatura cu punerea la dispozitia ofertantilor a informatiilor considerate necesare sau utile pentru elaborarea ofertelor, precum, in cazul IT&C, cele referitoare la codul sursa sau arhitectura sistemelor. In abordarea Tribunalului, analiza trebuie efectuata in trei pasi.

In primul rand, trebuie stabilit daca a existat intr-adevar o inegalitate de tratament in raport cu contractantul existent in ce priveste accesul la informatie. Acest acces se poate realiza, de exemplu, prin organizarea unei "camere de date" care sa cuprinda informatiile si documentele relevante.

In mod evident, caracterul incomplet al informatiilor puse la dispozitie reprezinta o incalcare a egalitatii de tratament, atat timp cat contractantul existent beneficiaza, prin ipoteza, de o informare completa, care ii permite sa prezinte o oferta mai competitiva decat a altor ofertanti.

Momentul punerii la dispozitie a informatiilor - chiar complete - este si el important: daca accesul a fost acordat ulterior initierii procedurii, se poate considera ca egalitatea ofertantilor a fost incalcata atat timp cat intarzierea ar putea determina pentru toti ceilalti ofertanti, cu exceptia contractantului existent, eforturi inutile si pierdere de timp si resurse.

In acest punct trebuie mentionat ca legislatia actuala a achizitiilor publice prevede obligatia autoritatii contractante ca, in cazul in care organizeaza o astfel de camera de date, sa stabileasca o perioada de depunere a ofertelor mai mare decat cea minima prevazuta de lege, astfel incat ofertantii interesati sa poata obtine informatiile necesare. Insa respectarea acestei obligatii s-ar putea sa nu fie suficienta, in masura in care accesul nu este acordat odata cu initierea procedurii, ci ulterior, iar decalajul intre contractantul existent si ceilalti ofertanti se mentine. In orice caz, stabilind durata accesului la informatii si apoi termenul de depunere a ofertelor, autoritatea contractanta ar trebui sa aiba in vedere aceasta situatie si sa puna la dispozitie o cantitate de informatii si o perioada suficiente pentru a neutraliza, in masura posibila, avantajul de facto inerent contractantului existent.

Totusi, potrivit jurisprudentei Tribunalului, constatarea existentei unei nereguli privind tratamentul egal nu poate conduce prin ea insasi la anularea procedurii sau a deciziilor autoritatii contractante, ci trebuie dovedit ca, in lipsa acestei nereguli, procedura ar fi putut duce la un rezultat diferit.

Astfel, intr-un al doilea pas, trebuie vazut daca informatiile concrete furnizate incomplet sau cu intarziere sunt relevante pentru elaborarea ofertelor. Analiza va putea continua numai daca aceste informatii sunt de natura a-i oferi contractantului existent un avantaj nejustificat in elaborarea ofertei. Inegalitatea de tratament referitoare la informatii nerelevante pentru ofertare nu reprezinta un viciu al procedurii care sa conduca la anulare.

In ultimul pas, trebuie analizata posibilitatea ca inegalitatea de tratament cu privire la informatii relevante pentru formularea ofertelor sa fi influentat decisiv oferta reclamantului (ofertantul nemultumit de actele autoritatii contractante), de exemplu pretul ofertei, intr-o masura care sa afecteze rezultatul procedurii. Accentul trebuie pus pe posibilitate, nu pe certitudine. Nu este necesar sa se demonstreze ca, in mod sigur, in lipsa neregularitatii, procedura ar fi avut un rezultat diferit, ci doar ca reclamantul ar fi avut o astfel de sansa.

Daca toate conditiile de mai sus sunt indeplinite, exista temei pentru anularea actelor in cauza ale autoritatii contractante.

In concluzie, in momentul in care contractantul existent participa la procedura de achizitie pentru continuarea prestarii serviciilor, autoritatea contractanta trebuie sa ia anumite masuri, suplimentar fata de obligatiile ce ii revin in mod normal potrivit legii, pentru a neutraliza avantajele inerente de care se bucura acesta si a restabili, pe cat posibil, egalitatea intre ofertanti. In caz contrar, procedura poate fi viciata, iar autoritatea contractanta se expune riscului anularii actelor sale, la cererea altui participant la procedura.