Cabinetul Ponta, cu Titus Corlatean nominalizat la Justitie, pare sa acorde acorde o importanta redusa temei anticoruptiei si integritatii in programul de guvernare in comparatie cu prioritatile identificate in ultimul raport de tara al Comisiei Europene. Din cele 53 de pagini ale programului de guvernare, doua sunt rezervate justitiei (31-32), iar in aceste doua pagini, doar doua paragrafe fac referire la lupta anticoruptie. La capitolul masuri specifice, nici una nu se refera la accelerarea judecarii marilor dosare de coruptie, la coerenta sanctiunilor aplicate sau la intarirea raspunderii in sistemul judiciar. In programul de guvernare al guvernului Ponta nu exista nici o referire la activitatea Agentiei Nationale de Integritate.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

In programul de guvernare al guvernului Ponta, dat publicitatii joi, 3 mai, scrie ca "progresele în cadrul MCV – prioritate esenţială pentru parcursul european al justiţiei române". Astfel, PSD isi propune sa urmareasca "realizarea cu prioritate a obiectivelor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), iar în acest sens implementarea noilor coduri rămâne un obiectiv fundamental". Acest obiectiv apare ca important si in ultimul raport de tara al Comisiei Europene.

In singurele referinte explicite la lupta anticoruptie, Guvernul Ponta mentioneaza doua chestiuni concrete:

  • iniţierea unui dialog de substanţă cu oficialii europeni, pentru o concretizare mai bună a modului în care sistemul judiciar român trebuie să îşi îndeplinească obiectivele, în cadrul MCV;
  • urmărirea aplicării obiectivelor şi principiilor fundamentale ale Strategiei Naţionale Anticorupţie – componentă a politicilor publice privind integritatea şi combaterea corupţiei, întemeiate pe cele mai bune practici europene şi internaţionale.

Nu e limpede ce inseamna si ce scop ar avea "initierea unui dialog de substanta cu oficialii europeni, pentru o concretizare mai buna a modului in care sistemul judiciar roman trebuie sa-si indeplineasca obiectivele, in cadrul MCV" cata vreme acest dialog exista deja prin misiunile de evaluare formate din expertii Comisiei Europene, prezente in Romania la fiecare sase luni.

In tot cazul, mai trebuie notat ca PSD nu si-a stabilit in mod explicit ca obiectiv politic ridicarea Mecanismului de Cooperare si Verificare insa nici nu isi propune, asa cum rezulta din masurile pe care cabinetul Ponta le detaliaza in programul de guvernare, la capitolul masuri specifice, sa urmeze recomandarile Comisiei Europene. Pe de alta parte, in legatura cu mentinerea MCV, premierul desemnat, Victor Ponta, a facut de-a lungul timpului declaratii contradictorii, declarandu-se cand pentru cand impotriva acestui mecanism.

Astfel, pe 20 iulie 2011, intr-un interviu pentru RFI, intrebat daca MCV-ul ar putea fi ridicat in anul 2012, Victor Ponta a raspuns: "Ar fi foarte bine pentru noi, el trebuia eliminat de mult timp, dar ar fi foarte bine daca se intampla la anul [n.r. 2012]". Pe 9 februarie, la investirea Cabinetului Ungureanu in Parlament, Victor Ponta tinea un discurs in care declara: "Ne dorim ridicarea MCV, justitia noastra este in acest moment perfect functionala la standarde europene".

In februarie 2012, Victor Ponta si-a schimbat in mod radical pozitia referitoare la ridicarea MCV: "Cred ca trebuie sa mergem mai departe pe ideile MCV, chiar daca ne deranjeaza. MCV trebuia sa se incheie demult, dar sunt de parere ca, cel putin pentru primul an al guvernarii noastre, ar trebui sa se pastreze un gen de mecanism, un fel de supervizare pe justitie. Nu am orgoliul ca vin altii... chiar si la Schengen: de ce sa nu primim experti la vami, fie ei olandezi, danezi, englezi? Avem ceva de ascuns? Pentru ca acolo exista coruptie. De fiecare data cand ne opunem la asemenea lucruri starnim suspiciuni ca de fapt avem ceva de ascuns", a mai aratat Ponta intr-o emisiune la Digi24.

Ce-si propune PSD in programul de guvernare la capitolul justitie

  • mai buna organizare a instanţelor şi parchetelor în administrarea resurselor materiale si umane, inclusiv în managementul dosarului, creşterea specializării profesionale a magistraţilor – domenii în care dialogul şi buna conlucrare cu instanţele judecătoreşti, parchetele şi CSM sunt esenţiale;
  • reluarea procesului de înfiinţare de tribunale specializate, în baza unor evaluări pertinente – măsură insistent cerută de magistraţi şi de investitorii străini (spre ex., instanţele specializate în materia familiei şi a minorilor – justiţia juvenilă, dar şi instanţele specializate în materia comercială şi a falimentului);
  • generalizarea metodelor moderne de soluţionare pre-judiciară a conflictelor, rapide şi necostisitoare pentru cetăţean (medierea). Introducerea obligativităţii medierii într-o serie de cauze civile;
  • extinderea şi îmbunătăţirea corespunzătoare a asistenţei juridice din oficiu (gratuită), cu o atenţie specială faţă de zonele rurale, dar şi de comunităţile defavorizate;
  • măsuri pentru simplificarea procedurii de acordare a asistenţei juridice pentru victimele infracţiunii şi facilitarea accesului justiţiabililor la expertiza judiciară, prin găsirea unor soluţii combinate, de tip legislativ şi managerial;
  • accesarea fondurilor europene (structurale), de către sistemul judiciar român, Ministerul Justiţiei având rolul de coordonator şi de principală instituţie de implementare. În acest scop, se va demara imediat pregătirea includerii sistemului judiciar între domeniile prioritare, eligibile, în cadrul viitorului exerciţiu de accesare a fondurilor structurale, care va începe în 2013; 
  • continuarea şi finalizarea în bune condiţii a Acordului de Împrumut cu Banca Mondială, pentru Programul privind Reforma Sistemului Judiciar.

Recomandarile Comisiei Europene in ultimul raport MCV publicat in februarie 2012

  • Pentru a asigura o mai mare răspundere a sistemului judiciar, Comisia a recomandat în special României să demonstreze că a adoptat decizii de management transparente si obiective, să continue reformarea Inspectiei Judiciare si să asigure publicarea în format electronic a întregii jurisprudente si motivarea în timp util a hotărârilor judecătoresti.
  • Pentru a asigura o eficacitate sporită a actiunii judiciare în cazurile de coruptie la nivel înalt, Comisia a recomandat în special României să îmbunătătească modul de gestionare a cazurilor si procedurile judiciare în cazurile de coruptie la nivel înalt si să îmbunătătească caracterul disuasiv si coerenta sanctiunilor judecătoresti aplicate în acest domeniu. Comisia a recomandat, de asemenea, continuarea reformei Înaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a putea demonstra rezultate mai bune în ceea ce priveste frauda în domeniul achizitiilor publice si pentru a adopta norme procedurale pentru ridicarea imunitătii parlamentare.
  • Pentru a asigura o mai mare eficacitate a punerii în aplicare a politicilor în domeniul integritătii, Comisia a recomandat României să demonstreze existenta unor rezultate pozitive în ceea ce priveste pronuntarea de sanctiuni prin care să se dea curs hotărârilor Agentiei Nationale pentru Integritate (ANI), să îmbunătătească si să uniformizeze practicile comisiilor de cercetare a averilor si să amelioreze capacitatea investigativă a ANI si cooperarea sa cu alte institutii.
  • Pentru a obtine rezultate mai bune în combaterea coruptiei, Comisia a recomandat României să asigure o mai bună coordonare la cel mai înalt nivel, să elaboreze o nouă strategie multianuală anticoruptie si să creeze în acest scop un grup de monitorizare. Comisia a recomandat, de asemenea, ca România să demonstreze că a obtinut rezultate convingătoare în ceea ce priveste recuperarea produselor provenite din săvârsirea de infractiuni si din spălarea de bani, să adopte o nouă lege privind confiscarea extinsă, să elaboreze norme pentru prevenirea conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice si să consolideze procedurile si capacitatea autoritătilor competente din domeniul achizitiilor publice.

Nota HotNews.ro: Din masurile specifice propuse de USL in programul de guvernare rezulta ca accentul cabinetului Ponta cade, la fel ca in timpul Guvernarii Nastase, pe chestiuni de ordin administrativ, legate de gestionarea justitiei in timp ce marea problema - coruptia si integritatea - trece in plan secund. Fara indoiala ca o serie din punctele propuse de PSD in programul de guvernare, cu tot aspectul lor populist (gratuitati pentru cetateni), sunt justificate si au importanta lor. Guvernul Ponta transmite insa un semnal politic descurajant preferand sa scoata in relief probleme de sistem mai degraba minore in loc sa se angajeze fara echivoc in rezolvarea marilor vulnerabilitati generate de coruptie si integritate. Spre comparatie, a se vedea in paralel care sunt, in viziunea Bruxelles-ului, restantele justitiei romane care isi asteapta o rezolvare, mentionate in ultimul raport de tara dat publicitatii in februarie 2012.