Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială anunţă finalizarea pregătirii stagiilor de practică destinate studenţilor selectaţi din cadrul proiectului

„Programul de practică pentru studenţi: Protecţia copilului – de la teorie la practică” (PractiPASS),

proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Contract: POSDRU90/2.1/S/61957.

Obiectivul principal al proiectului este facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă a studenţilor prin intermediul creşterii competitivităţii sistemului educativ şi al eficientizării stagiilor de practică, astfel încât acestea să corespundă cerinţelor pieţei muncii.

Vă anunţăm progresul obţinut în cadrul proiectului, care se materializează prin finalizarea instrumentelor de lucru destinate activităţii de practică a studenţilor în domeniul protecţiei copilului: Ghidul de practică, Caietul de practică, Grila de observare a instituţiilor, Fişa de observare şi evaluare a activităţii studentului de către tutore. În elaborarea acestor instrumente de lucru au fost implicaţi 14 experţi elaborare metodologie incluşi în proiect, din cele trei locaţii ale proiectului: Oradea, Bucureşti şi Arad.

Grupul ţintă format din Tutori şi Coordonatori tutori, specialişti selectaţi din instituţiile partenere în proiect, care găzduiesc stagiile de practică, au fost instruiţi în cadrul unor Cursuri de formare pentru dezvoltarea abilităţilor de lucru cu studenţii şi pentru aplicarea în practică a instrumentelor de lucru. Modulele de formare s-au derulat în cele trei locaţii ale proiectului, la sediile Universităţilor din Oradea, Bucureşti şi Arad, în perioada 20-30 iunie 2011. Tutorii şi coordonatorii tutori au fost instruiţi de către cadrele didactice universitare din cele trei centre, cărora li s-a adăugat un specialist de la Universitatea din Belgia.

În paralel, a fost asigurată promovarea şi informarea studenţilor din cele trei centre universitare partenere în cadrul proiectului cu privire la derularea stagiilor de practică în domeniul protecţiei copilului. Grupul ţintă format din studenţii care vor participa la stagiile de practică, a fost selectat pe baza unei metodologii de selecţie elaborată de către experţii incluşi în proiect. Supervizorii practică, alături de ceilalţi experţi, au planificat desfăşurarea stagiilor de practică şi au constituit şi organizat grupul ţintă studenţi pe stagii, respectiv pe instituţii. Activităţile de pregătire a stagiilor de practică se vor încheia în luna septembrie, primul stagiu urmând să înceapă în luna octombrie 2011.

În cadrul proiectului a fost continuată activitatea specifică de consiliere şi orientare profesională, adresată studenţilor în vederea creşterii şanselor de tranziţie la viaţa activă. Aceasta le oferă posibilitatea obţinerii de informaţii privind tehnicile de căutare a unui loc de muncă: promovare personală, elaborarea scrisorii de intenţie, întocmirea unui CV, prezentarea la interviu. Mai mult, studenţii au acum posibilitatea consultării Ghidului de orientare în carieră, care a fost elaborat de către experţii incluşi în proiect. Pentru facilitarea serviciului de consiliere, a fost demarată dotarea şi amenajarea unui spaţiu destinat Centrului de consiliere şi orientare în carieră în cadrul Universităţii din Bucureşti. De asemenea, centrele vor fi funcţionale şi la nivelul celorlalte două universităţi partenere.

Studenţii pot accesa baza de date cu potenţiali angajatori, disponibilă pe pagina de internet a proiectului www.practipass.ro. Totodată, pagina de internet se adresează cu informaţii utile tuturor celor interesaţi de domeniul protecţiei copilului.

Partenerii incluşi în cadrul proiectului sunt: Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, în calitate de beneficiar, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Administraţia Socială Comunitară Oradea, Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie - Biroul Operaţional Oradea, Centrul Şcolar pentru Educaţiei Incluzivă nr. 1 Oradea, Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 Bucureşti, Fundaţia „Copii în Dificultate” Bucureşti, Şcoala Specială nr. 7 Bucureşti, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad - Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, Consiliul Local al Municipiului Arad - Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, Fundaţia Creştină R.C.E. Speranţa Copiilor Arad.

Manager de proiect: prof. univ. dr. Floare Chipea, Universitatea din Oradea;

Director teritorial Bucureşti: Conf. univ. dr. Doru Buzducea

Persoană de contact: cercetător ştiinţific Sorana Săveanu, director de promovare, comunicare şi imagine, e-mail: soranasav@gmail.com, tel.: 0744367063.