I-am văzut și acum 2 săptămâni, și acum o lună, și acum 2 luni. El trăgând un căruț cu boarfe, svelt, înalt, figură visătoare de profesor de fizică apreciind cuanții, ea cu părul alb, alb, alb, mers șovăitor, trupul din care anii au scos carnea. Se plimbă încet prin oraș, tăcându-și singurătățile, ieri se încălzeau la soare, unul lângă altul, el se descălțase și își aranjase pantofii lângă căruțul unde e îngrămădită viața lor, ea primea căldura doar pe obrazul stâng, părea că privește rușinată undeva în dreapta, cu ce-au greșit?
Cât de departe înapoi e răscrucea care i-a băgat pe poteca asta care s-a terminat cu ei doi stând la soare pe-o piatră la un colț de stradă, fără mâine, doar cu un azi fragil înghesuit într-un cărucior de piață?
Miercuri seară l-am văzut pe primarul orașului. A cinat la un restaurant scump și, oprit în fața ușii cu un grup de bărbați, vorbește despre cumpărarea unor autobuze noi. E la al 3 lea dosar penal și la al 4 lea mandat, a făcut ronduri, sensuri giratorii, raliuri, maratoane, festivaluri, târguri, va tăia dealul ăsta și muntele ăstălalt și sigur nu va fura, nu ca ăștia de vor să vină la primărie care sigur vor fura și care vor tăia pensii și vor tăia salarii și vor izgonii investitorii străini.
Cât de departe înapoi e răscrucea care l-a băgat pe băiatul ăsta simplu pe poteca care l-a scos în luminișul unde cresc fotolii de primar și uriașe bugete locale?
Andreea nu știe cu cine să voteze. Are o casă superbă într-un complex de locuințe construit pe drumul de Poiană exact unde edilul care vrea să cumpere autobuze organizează raliuri. Când se organizează raliuri, drumul de Poiană se închide și Andreea nu poate să iasă din casă, nu cu mașina, nu cu bicicleta și nici pe jos, că nu sunt trotuare.
Pe cine să voteze? Primarul este ales politic, el ar trebui să fie administrator, să se priceapă la managementul orașului, să știe ce-i cu pugul și puzul, nu să facă dezbateri și să întrebe alegătorii ce părere au despre parcări și piste de biciclete, de unde să știe alegătorul urbanism și infrastructură?
Candidații sunt niște domni, la Brașov niciodată doamne, doamnele la Brașov pun gogonele și castraveți nu au timp să candideze la primărie, candidații sunt deci niște domni care au echipă de experți dar asta nu o liniștește pe Andreea.
Geaba schimbi primarul dacă oamenii din primărie sunt de neclintit, verișoara și cumnata, nășicul și finuțul, sedimente aduse de torenții altor administrații, înțepeniți în culoarele instituției, ei nu au luat-o la răscruce la dreapta sau la stânga, nu au luat în viața lor o decizie care să-i proptească într-un scaun de primar sau pe-o piatră, la soare, lângă un cărucior de homeless, ei sunt oamenii-pietriș, cei care nu gândesc și deci nu greșesc, sunt mutați cu roaba de neamuri, înghesuiți în crăpăturile statului crăpat, special construit prost ca să fie plin de crăpături pe care să le umpli cu oamenii-pietriș care apoi lucrează pentru tine, familia.
Familia.
Mama cu păr alb și băiatul cu pantofi albi tac alb la un colț de stradă într-o lume gri plină de răscruci și drumuri pe care cari cruci, niciodată ale tale.
Uneori crucile arată ca un cărucior de piață.
Alteori ca un mandat de primar.

„Când eram mică, visam că o să ajung să mă plimb prin Camps Bay, o să intru din magazin în magazin și o să-mi cumpăr o grămadă de lucruri frumoase. Între timp m-am făcut mare și încă visez la chestia asta”, spune Cornelia, ghidul nostru Xhosa, în timp ce-și conduce van-ul plin de turiști prin stațiunea exclusivistă a Cape Town-ului. Nu e neapărat tristețe în vocea Corneliei pentru că femeia matură de acum nu și-a îndeplinit visul din copilărie și trăiește în continuare într-unul din township-urile orașului. E mai degrabă o acceptare a unei realități evidente pentru că, deși apartheidul s-a încheiat de 23 de ani, mahalalele Cape Town-ului continuă să fie singurele cartiere accesibile pentru cei mai mulți dintre negrii care trăiesc în Mother City. Un oraș în care deși salariul mediu depășește 1000 de dolari pe lună, prețurile la locuințe sunt exorbitante.

„Și asta este o formă de apartheid. Albii au ridicat atât de mult prețurile la case, încât noi, cei din townshipuri, nici nu putem visa măcar că, într-o zi, ne vom putea permite un apartament în oraș”, mai spune Cornelia. „Dar cât de mult ar costa o locuință cu două camere în Cape Town?”, întreb eu. „Oooo, enorm. 2 milioane de ranzi (n.r.-153 de mii de dolari) cea mai ieftină. Dar ajung și la 9 milioane de ranzi (689 de mii de dolari)”, răspunde Cornelia.

Deși în acest moment cam o treime din cei 3,7 milioane de locuitori ai orașului trăiesc în mahalalele de la periferie, lucrurile se mișcă totuși într-o direcție bună. Încet ce-i drept, mult mai încet decât și-ar dori locuitorii Africii de Sud, townshipurile se modernizează, locuințele improvizate construite din table și cartoane, fără apă și canalizare, sunt demolate iar în locul acestora statul construiește case decente, cu parter și etaj, care sunt date gratuit oamenilor. Devin proprietari, dar nu au voie să le vândă niciodată.

E un proces complex de gentrificare, de modernizare/renovare a cartierelor mărginașe care are loc în Cape Town. Townshipurile nu vor dispărea probabil niciodată, dar vor arăta poate decent, vor avea școli moderne, magazine, spitale, parcuri. Africa de Sud este totuși o țară bogată, dar modernizarea ei este mult întârziată de corupția și incompetența de la vârful statului. Ca o ironie a sorții, într-o țară în care principala problemă a majorității populației este cea locativă, președintele Jacob Zuma este acuzat că ar fi cheltuit 246 de milioane de ranzi (18,8 milioane de dolari) din fondurile publice pentru renovarea propriei locuințe. Zuma a refuzat să de banii înapoi chiar și după ce Curtea Constituțională l-a obligat să facă acest lucru în aprilie 2016.

Puțină istorie a township-urilor

Township-urile nu sunt neaparat o creație a apartheidului. Au apărut prin secolul 19, când mulți sud-africani din mediul rural au început să vină la oraș pentru a-și găsi un loc de muncă. Cum nu-și permiteau altceva, și-au construit locuințe improvizate la marginea marilor aglomerări urbane.

În 1948, în Africa de Sud a fost introdusă politica de apartheid, de separare rasială, iar în 1950 a fost emis primul „Group Areas Act”. Această lege a împărțit zonele de locuit în funcție de rasă. Astfel, cei denumiți „non-whites” au fost obligați să părăsească zonele urbane dezvoltate, care au fost declarate zone exclusive de albi. În categoria „non-whites” intrau negrii și așa-numiții „coloured” (amestec de rase, în special albi cu negri).

Un caz celebru de relocare din Cape Town a fost cel al Districtului 6 și a avut loc în 1966. Cartierul respectiv era locuit de negri și „coloured”, dar autoritățile orașului l-au dărâmat cu buldozerul, iar locuitorii au fost mutați într-un township, aflat la 25 de kilometri depărtare. 60.000 de oameni au fost strămutați atunci. După 1994, foștii proprietari și-au primit pământurile înapoi.

O vizită în township-ul Langa

Townshipurile din jurul Cape Town-ului sunt considerate zone cu infracționalitate ridicată, unde SIDA și alte boli fac ravagii. În general, ți se spune să stai deoparte de astfel de cartiere, albii nu au ce căuta acolo pentru că riscă să fie jefuiți, răpiți, omorâți. Lucrurile sunt însă un pic mai nuanțate. Dacă-ți iei un ghid de-al locului cu tine, nu prea ai de ce să te temi. Și oricum nu toate townshipurile sunt la fel.

Într-una din zile, împreună cu Joseph, un american din Texas, am fost într-o excursie în Langa, unul dintre cele mai cunoscute townshipuri din Cape Town. O mașină a venit și m-a luat de la hotel, iar la intrarea în cartier am fost dați pe mâna unui puști care ne-a plimbat o jumătate de zi prin cartier (numele acestuia înseamnă ”Soare” în limba Xhosa, populația majoritară).

Cartierul era în reconstrucție, ca să zic așa. Pe de o parte, buldozerele demolau coșmeliile din tablă, pe de altă parte se construiau case noi. Relativ decente, cu o cameră la parter și două dormitoare sus, noile locuințe îmi aminteau de cartierul Pipera, unde tot așa, stau aliniate, una lângă alta, casele middle-class-ului bucureștean.

Ghidul mi-a explicat că demolarea a început cu ultimele locuințe construite în cartier, considerate ilegale de guvern. De fapt, obiceiul locului este ca atunci când familia devine prea numeroasă și casă neîncăpătoare, cei tineri trebuie să plece și-și ridică o nouă locuință la marginea cartierului. Chestia asta a devenit ilegală în ultima perioadă, așa că oamenii fugiți din casa părintească sunt primii demolați și, logic, primii care primesc noi locuințe.

În orice caz, Langa nu mai arată ca acum zeci de ani. În unele părți, au apărut multe case frumoase, cu grădini spațioase, dovadă că nu toți rezidenții o duc rău. „Un alb, ar putea să se mute aici? Adică, ar fi lăsat?” l-am întrebat pe puști. „Da. De ce nu? Dacă vrea el asta, sigur”, mi-a spus ghidul, deși nu trebuia să fiu geniu ca să-mi dau seama că eram singurul alb pe o rază de câțiva kilometri (americanul care era cu mine era negru :)).

E greu însă de crezut că un european alb s-ar simți confortabil într-o zonă în care totul era Xhosa. Pe marginea drumului, se înșirau tarabe unde niște femei corpolente vindeau delicatese locale, căpățâni de oaie pe care le puteai fierbe sau frige la grătar. Nu am încercat, mulțumesc de întrebare, deși nu cred că aș fi pățit ceva dacă o făceam.

După aceea am fost într-o pub local în care singura băutură disponibilă era o chestie tulbure și albă pe care ei o numeau bere. Era păstrată în niște butoaie albastre din plastic, unde „barmanul” băga o carafă uriașă din tablă pe care apoi ți-o punea în față. Musai trebuia să o împarți cu prietenii pentru că halba respectivă avea vreo 5 kile și dacă o dădeai singur pe gât, alcoolul ți se urca la cap și făceai scandal. Berea era produsă doar de femeile Xhosa, după o rețetă proprie, adusă cu ele din satele de origine. Deși ele erau de fapt berarii, nevestele nu aveau acces în cârciumă, puteau să-și bea produsul finit doar acasă. „Nu au cu cine să lase copiii, de aia nu pot să vină în pub”, mi-a explicat ghidul. Băutura părea gustoasă, cel puțin așa mi-a zis Joseph, care a și gustat-o, dar am zis din nou pas. Chestii tulburi pot să beau și în România.

Cu siguranță în Langa existau și dispensare locale, dar localnicii ajungeau acolo doar în cazurile grave. Cei mai importanți erau vindecătorii/ vracii, cum vrei să le spui, care aveau soluții pentru orice durere. Ba chiar și pentru altfel de probleme, cum ar fi găsirea unui loc de muncă sau întoarcerea nevestei fugare. Vindecător nu poate fi oricine, adică nu înveți meseria asta la școală sau de la părinți. Pur și simplu erai ales de Divinitate să faci acest serviciu comunității, iar instrumentarul medical consta în ierburi și rădăcini care se combinau, în funcție de problema specifică, rezultând o licoare pe care pacientul trebuia să o bea.

Am trecut și pe lângă o școală care arăta bine pe dinafară. În orice caz, avea porțile închise și înțeleg că regulile erau stricte pentru că de partea asta a gardului rămăseseră și niște fete care întârziaseră. Dacă tot nu au mai ajuns la ore, au zis ca măcar să-și facă niște poze, că tot treceam prin zonă și aveam aparatul foto în mână.

În general, lumea părea relaxată pe străzile din Langa, în orice caz cei mai mulți rezidenți erau la muncă în oraș.

„Nu prea sunt infracțiuni în Langa, este totuși un township mic, ne cam cunoaștem între noi. Dar, sigur, în alte townshipuri mai mari, altfel stau lucrurile. Nu ți-aș recomanda să umbli singur pe acolo”, mi-a mai spus ghidul. La despărțire, l-am întrebat dacă-și dorește să plece vreodată din Langa. Mi-a spus că nu, are deja o casă aici, în care trăiește cu cele trei surori. Tot ce visează însă este să ajungă la facultate și să se facă ghid turistic cu licență, așa cum era vărul său care ne adusese acolo cu mașina. I-am urat succes și eu și Joseph din Texas, după care ne-am urcat în mașină și ne-am întors în oraș. Pe drumul de întoarcere ne-a prins ploaia, așa că ne-am băgat într-un pub adevărat din centru, ca să bem o bere adevărată și să filozofăm despre Trump și viitorul omenirii.

Citește și Tot ce trebuie să știi dacă vrei să pleci în vacanță în Cape Town, Africa de Sud

Articolul Africa de Sud. Am fost într-un township din Cape Town și am văzut cum trăiesc oamenii Xhosa a aparut prima data pe Travel Zoom.

Am fost în Marsilia pentru câteva zile, într-un însorit weekend prelungit de toamnă, special pentru a mânca bouillabaisse, celebra supă de pește provensală. Dar nu am stat numai în restaurante (aș fi falimentat, desigur), ci am făcut și alte chestii interesante.

Nu am numărat șobolanii de pe străzi, nici locurile unde miroase a urină. Și nici nu m-am uitat lung după localnicii cu origini africane sau arabe, cum fac alți români, mult mai exigenți decât mine în materie de metropole europene. Am încercat doar să mă bucur de unul dintre cele mai pline de viață orașe pe care le-am văzut până acum.

Am scris mai jos câteva chestii pe care ai putea să le faci în Marsilia, în afară de obiectivele turistice clasice. Acestea pot fi găsite oricum în orice ghid de travel, respectabil sau mai puțin respectabil.

Să mănânci bouillabaisse, desigur

Nu trebuie să fii mare gurmand ca să-ți dorești să mănânci o supă cu cel puțin patru feluri diferite de pește. Bouillabaisse este un fel de mâncare pescăresc, integrat în istoria Marsiliei. Dacă vrei să citești mai multe despre acest subiect poți intra aici.

Pe scurt, există multe restaurante în Marsilia unde se poate mânca un bouillabaisse cât mai apropiat de cel tradițional, dar cele mai cunoscute sunt două: Le Miramar, în Portul Vechi și Chez Fonfon, în Vallon des Auffes.

Primul este mai turistic și mai spectaculos, dar și mai scump (69 de euro porția de bouillabaisse), al doilea- mai discret, amplasat într-un mic golf pitoresc, și-ți oferă o experiență gastronomică cu adevărat interesantă. Chez Fonfon este puțin mai ieftin decât Le Miramar: o porție de bouillabaisse costă aici 53 de euro porția.

Fie că mergi într-unul din cele două restaurante, fie în altul, bouillabaisse este, în topul meu personal, prima atracție turistică din Marsilia.

Să urci la Notre Damme de la Garde

„Basilique Notre Damme de la Garde” este pe un deal (154 metri), se vede din Portul Vechi și, când te uiți la ea, nu poți să nu te gândești: „Uau, oare cum se vede orașul de acolo?” Se vede frumos și, de sus, poți să faci și niște poze superbe pentru Instagram. Nu trebuie decât să iei un autobuz local (linia 60, dacă țin bine minte), un trenuleț turistic sau autobuzul turistic hop-on, hop-off „Colorbus” (linia roșie).

Clădirea este construită în stil bizantin, e din secolulul 19, dar o să afli mai multe amânunte după ce ajungi în vârf.

Dacă ai văzut seria „Marseille” de pe Netflix pot să-ți spun că o parte din cadrele superbe cu orașul sunt filmate de la Notre-Damme de la Garde.

Să te plimbi prin Marsilia cu autobuzul turistic Colorbus

Ca orice oraș cu mulți turiști (7 milioane în 2018), Marsilia are și o linie de autobuz de tipul „hop on, hop off”, adică cu etaj deschis. De fapt, două linii- cea roșie costă 19 euro, biletul pe toată ziua, cea albastră (mai scurtă)- 15 euro. Un abonament pentru ambele linii costă 24 de euro.

Autobuzul turistic e mai scump ca în alte orașe, dar dacă vrei să vezi cele mai importante locuri din Marsilia merită banii. În timpul zilei, Colorbus circulă din 20 în 20 de minute.

Să mergi dimineața să-i vezi pe pescarii din Marsilia care-și vând marfa în Portul Vechi

În fiecare dimineață, pe Quai des Belges, în Portul Vechi, se adună pescari care-și vând marfa scoasă în ziua respectivă din Mediterană. Piața de pește din cea mai turistică zonă a Marsiliei face parte din viața orașului.

Chiar dacă nu cumperi nimic, merită să caști ochii la spectacol. Localnici și turiști se plimbă printre tarabe, unii ca să cumpere, ceilalți doar ca să facă poze.

Să te uiți împreună cu localnicii la un meci al echipei Olympique de Marseille într-o cârciumă (sau chiar pe stadion)

După cum spunea Robert Taro, personajul principal din seria „Marseilles” de pe Netflix, stadionul este locul care adună la un loc toate categoriile sociale din oraș, de la oamenii din ghettouri la bogătași. La stadion vin localnici care altfel nu ar avea niciun motiv să stea împreună.

Fotbalul este foarte important în Marsilia, localnicii sunt în cap după echipa lor favorită, Olympique, iar dacă te nimerești într-un bar în timpul unui meci vei avea parte de un adevărat spectacol, cu oftaturi disperate și strigăte de bucurie (în perioada asta, Olympique nu merge foarte bine. Când am fost noi acolo a făcut 1-1 acasă cu Rennes).

Dacă ești cu adevărat pasionat de fotbal, atunci poți să mergi pe Velodrome, stadionul echipei, care este o adevărată bijuterie.

Să mergi pe insula care l-a inspirat pe Dumas să scrie „Contele de Monte Cristo”

Dacă urci la Notre Damme de la Garde vei vedea în largul mării o insulă cu un castel în mijloc, care se cheamă Château d’If. Aici a fost închisoare politică unde au fost închiși mai mulți revoluționari din timpul Comunei din Paris. Insula a devenit celebră după ce Alexandre Dumas și-a plasat aici acțiunea cărții „Contele de Monte Cristo”.

Acum, Chateau d’If poate fi vizitată de turiști, iar o călătorie cu vaporul până acolo costă 11 euro.

Să te plimbi prin Le Panier

Vezi această postare pe Instagram

Marsilia. In cautarea bouillabaisse-ului perfect. #travelzoomro #marseille #travelling #instatravel

O postare distribuită de Gabriel Bejan (@gbejan) pe Sep 29, 2019 la 12:22 PDT

„Le Panier” înseamnă „Coșul” și este numele celui mai vechi cartier din Marsilia, aflat la nord de Vechiul Port. În Le Panier se poate ajunge pe jos. Este foarte colorat, cu ziduri pictate, cu multe magazine, restaurante și cafenele. Nu cu mult timp în urmă, aici s-au stabilit valurile de imigranți care au venit în Marsilia, în special magrebieni.

Să te duci la Gara Saint Charles din Marsilia

Gara din Marsilia este o veritabilă operă de artă care oferă și o priveliște unică asupra orașului. Noaptea, zona respectivă este plină de cerșetori și oameni fără adăpost, dar ziua este plină de viață și pasiune.

Despre bouillabaisse poți afla mai multe aici.

Dacă vrei să citești mai multe despre muzeele, clădirile istorice, restaurantele celebre și alte locuri de vizitat în Marsilia, o poți face aici.

Mai jos, găsești mai multe fotografii din Marsilia. Pe mine poți să mă găsești și pe Facebook și Instagram.

Articolul 8 lucruri pe care poți să le faci în Marsilia a aparut prima data pe Travel Zoom.

Nu sunt un mare gurmand, dar când aud de pește lucrurile se schimbă complet. Așa că atunci când un prieten m-a întrebat dacă nu merg cu el la Marsilia să mâncăm bouillabaisse, celebra supă de pește provensală, nu am avut puterea să zic pas. Și, dacă tot am ajuns acolo, am căutat nu doar o rețetă de bouillabaisse, ci mai multe. Și în restaurantele turistice și în cele recomandate de localnici și în cele pentru connaisseurs. Chiar și în cărți.

Mai întâi, ce este bouillabaisse?

Un cârcotaș ar răspunde exact așa: „Ei, un borș de pește. Toată lumea face borș de pește, ce mare chestie?” E un borș de pește și nu prea.

Nici marseillezii nu au știut de la început unde să încadreze mâncarea lor tradițională, dacă la supe sau la tocane.

Într-o librărie din Marsilia am descoperit cartea „La veritable histoire de la bouillabaisse”, unde scrie că, la început, mâncarea asta a fost o tocană.

Cuvântul „bouillabaisse” apare pentru prima într-un dicționar francez din 1785 sub forma „bouilhe-abaiso”, care este un termen pescăresc pentru un fel de tocană din pește, gătită cu apă de mare. Nu e precizat ce fel de pește, iar în ceea ce privește apa de mare nu există nicio dovadă că ar fi fost folosită la începuturile bouillabaisse-ului.

Mai departe, într-un dicționar din 1823, tocana se transformă în supă. O supă în care se amestecă peștele și usturoiul.

În 1839, aflăm că bouillabaisse devine „supa favorită a localnicilor din Marsilia”. Și rămâne supă până în zilele noastre.

Bun, supă de pește, dar ce fel de pește?

Apelăm tot la istorie și aflăm dintr-o rețetă din 1859 că printre peștii care se puneau atunci în supă erau calcanul și dorada.

În zilele noastre, „le vrai bouillabaisse” trebuie să conțină: pește scorpion, la vive araignee (eu am tradus peștele păianjen), le grondin galinette, le congre, la lotte (pește călugăr), peștele St. Pierre (sau John Dory în engleză) și așa-numiții pești de stâncă. Nu toți în același timp, ci cel puțin patru dintre speciile de mai sus.

Mai sunt și alți pești care se pot pune în supă. Calcanul, de exemplu. Dar dacă vrei să respecți rețeta din carte, atunci trebuie să fie cât mai mulți pești din cei enumerați de autorii cărții „La veritable histoire de la bouillabaisse”.

Condiția esențială este însă este ca peștele să fie proaspăt.

După aceea, ingredintele care se pun în bouillabaisse sunt următoarele: sare, ceapă, piper, chimen, șofran, pătrunjel, ulei de măsline, cartofi. Plus un sos tradițional care se cheamă „La Raouille”.

Deci, pe scurt, bouillabaisse-ul este o supă cu cel puțin patru feluri diferite de pește, care se mănâncă pe rând: întâi supa și apoi peștele. Peștele cu supă, sau peștele singur, că și aici sunt mai multe școli de gândire.

Dar să mergem mai departe.

Unde se gătește bouillabaisse cum scrie la carte?

Răspunsul e banal: depinde pe cine întrebi. Mai întâi, eu și amicul meu, am căutat supa la Nisa. Am găsit-o în meniurile unor restaurante de pe Promenade des Anglaise, la 30-40 de euro porția, dar ce oroare: conținea homar! Până și doi români ca noi știau că bouillabaisse-ul a fost inventat de pescarii din Marsilia pentru a folosi într-un mod cât mai practic și mai gustos bucățile de pește, mai puțin arătoase, care nu puteau fi vândute la piață. Deci cum să pui homar în bouillabaisse?

În fine, poate chestia asta ține la bugetarii români și milionarii din afaceri cu statul care-și numără banii pe riviera franceză. Nicidecum la doi cunoscători ca noi, așa că ne-am păstrat pentru Marsilia.

La Marsilia părerile erau, desigur, împărțite. De exemplu, gazda noastră din Portul Vechi ne-a recomandat Chez Loury, un restaurant de pe Rue Fortia, „the best of all”, ne-a zis doamna. Numai că restaurantul era închis duminică și luni, deci opțiunea asta nu mai stătea în picioare. Și tot gaza ne-a mai spus că evităm Miramar, pentru că e scump și nu gătesc „adevăratul bouillabaisse” din Marsilia.

Noi aveam totuși rezervare la Miramar, acest restaurant foarte turistic, de care știe toată lumea. Ok, nu e recomandat de localnici, dar dacă tot avem rezervare acolo, hai să vedem despre ce este vorba.

Ce-i drept a fost o experiență scumpă, dar altceva nu găsesc să-i reproșez. 69 de euro porția de bouillabaisse, plus un vin recomandat de somelier, Chateau de Pibarnon, de 75 de euro sticla.

Amuzant e că la banii ăștia nu prea ai vrea să auzi scuze de genul „vinul nu are zece grade cum ar trebui, pentru că e frigiderul stricat”. Dar am trecut cu vederea oroarea după ce am primit în compensație, din partea bucătarului, ca aperitive, bruschete cu măsline și icre cu pesmet. Și, la sfârșit, un desert.

Plus că ne-au lăsat să ne facem și poze cu platoul cu pește. Ce am observat era că pozatul cu peștii e o chestie foarte răspândită în restaurant: cam toți turiștii făceau același lucru, motiv pentru care gazdele plimbau același platou, cu eticheta Miramar, pe la toate mesele, pentru ședința foto de dinaintea meciului gastronomic.

Chelnerul ne-a adus mai întâi supa, un castron cu usturoi și altul cu sos, plus un coș cu pâine prăjită. Pâinea se freca cu usturoi, apoi se ungea cu sos, după care se punea în supă și se mânca ca atare. Apoi a venit peștele, cu alt rând de supă.

La sfârșit, desertul.

Scumpă dar totuși gustoasă a fost experiența de la Miramar (rețeta poți s-o găsești aici). Am rămas totuși cu întrebarea cu care venisem în cap: unde este totuși bouillabaisse-ul perfect?

În ziua următoare ne-am dus la un alt restaurant, de data aceasta unul recomandat atât de localnici, cât și de cărțile de specialitate: Chez Fonfon.

Chez Fonfon nu este în Portul Vechi, ci într-un loc pitoresc numit „Vallon des Auffes”. E cam la 2,5 kilometri de Vieux Port din Marsilia, într-un golfuleț cu bărci pescărești și restaurante locale.

Restaurantul este destul de mic, am putut să facem rezervare cu o zi înainte, doar pentru prânz. Nicio șansă la cină.

Și aici chelnerii ne-au adus peștele înainte, să-l vedem și să-l pozăm. Chez Fonfon părea mai puțin turistic decât Miramar și mai autentic. Și, mai important, era mai ieftin: 53 de euro porția de bouillabaisse, iar vinul recomandat de somelier, Domaine Des Quatre Vens Cassis, a costat 33 de euro.

La fel, mai întâi ne-a venit supa, apoi peștele. Iar tot timpul cât am mâncat, un chelner s-a plimbat printre mese cu o oală cu supă și ne-a completat în farfurie. Și am completat așa, până mai aveam puțin de cădeam sub masă.

Și acum cei doi arbitri au trebuit să decidă: unde a fost bouillabaisse-ul mai bun, la Miramar sau la Chez Fonfon?

Dacă ar fi să ne luăm după raportul preț/calitate, un criteriu unanim acceptat, atunci Chez Fonfon iese câștigător detașat. Dacă scoți prețul din ecuație, atunci nu ai ce să le reproșezi oamenilor de la Miramar. Oricum știu să facă spectacol. Doar sunt în buricul târgului din Marsilia, adică exact în calea hoardelor de turiști. Serviciul a fost fără reproș în ambele localuri.

Deci, ca să încheiem aventura gastro-pescărească din Marsilia, depinde ce cauți. Dacă vrei un pic de spectacol atunci du-te la Miramar. Dacă vrei o experiență gastronomică sută la sută, atunci Chez Fonfon e o idee mai bună. Sau la Chez Loury, cine știe?

Pe mine poți să mă găsești și pe Facebook și Instagram.

Articolul Marsilia. În căutarea bouillabaisse-ului perfect a aparut prima data pe Travel Zoom.

Că tot am glumit pe Facebook cu Șora, e ceva care mă deranjează în tot blamul pe care filozoful centenar și l-a încasat în ultimele zile. E ideea că un om de cultură ar trebui să zboare cu un fel de aerostat moral care să-i interzică total lucruri acceptabile pentru alții (cântăreți, vedete TV, sportivi), […]

The post Problema cu reclama lui Șora la eMag appeared first on Comanescu.ro.

Că tot am glumit pe Facebook cu Șora, e ceva care mă deranjează în tot blamul pe care filozoful centenar și l-a încasat în ultimele zile. E ideea că un om de cultură ar trebui să zboare cu un fel de aerostat moral care să-i interzică total lucruri acceptabile pentru alții (cântăreți, vedete TV, sportivi), […]

The post Problema cu reclama lui Șora la eMag appeared first on Comanescu.ro.

Timp de vreo zece ani, mi-am dat cu presupusul pe Comanescu.ro despre trecutul, prezentul și viitorul jurnalismului din România și nu numai. Am publicat și o carte, la Humanitas, despre toată povestea și am răspuns la sute de întrebări, în presă sau la TV, despre cutare evoluție media sau cutare emisiune nouă. Dar, de câtăva […]

The post Jurnaliști, analiști, bloggeri, influenceri appeared first on Comanescu.ro.

Am scris acest text la invitația revistei Cariere, cu ceva timp în urmă, pe subiectul mult discutat al liderului smerit.

Smerenia e, într-adevăr, asimilată adeseori cu modestia sau, cel puțin, cu comportamente submisive. Din această perspectivă e incompatibilă cu conducerea. Grupurile umane au nevoie de lideri, e o nevoie adâncă, atavică, transmisă prin gene de la o generație la alta. Ne­voia nu e absurdă. Au existat în istorie o seamă de experimente naturale ale unor micro-societăți construite în situații limită: naufragiații. Pentru cineva care citește istoria celor câteva sute de nau­fragii ale căror istorii se cunosc, încep să iasă la iveală niște modele destul ce clare.

Evoluția acestor micro-comunități, aflate mereu în situații limită, e foarte diferită, radical diferită. O parte dintre ele reușesc foarte bine în jocul supraviețuirii. Altele nu, cei mai mulți dintre membrii lor pier. Foarte puține se regăsesc la mijloc. Diferența între cele două extreme e mereu aceeași: raportarea la regulile sociale general umane și un conducător respectat, dar nu autoritar. Lipsa unui conducător sau, aproape în egală măsură, prezența unui conducător dominator, opresiv au dus mai mereu la dispariția sau diminuarea drastică a comunităților respective.

Un conducător, însă, nu poate fi nici umil, nici submisiv, pentru că atunci nu își mai îndeplinește rolul de conducător. El trebuie, însă, să înțeleagă, în primul rând, care e acel rol. Foarte mulți conducători se văd pe sine ca sursa unică (sau principală) de putere și autoritate a gru­pului, proprietarii tuturor deciziilor, sursa viziunii despre viitor și a căilor de acțiune. E modelul liderului eroic. Dacă se retrag din această postură, acești lideri o fac pe bază de delegare, dau din puterea lor altora, discreționar și cu înțelegerea implicită că și-o pot lua în orice moment înapoi. Acest comportament de con­ducere produce dependență din partea celorlați, pasivitate sau, uneori, revoltă și conflict. El poate da rezultate bune, dar e total dependent de calitatea liderului și de abilitatea lui de a ține ordine în grup.

Dar nu acesta e, de fapt, rolul unui lider, nu de acest fel de lider au oamenii, cu adevărat, nevoie. Principalul rol al unui lider e de a fi păstrătorul binelui comun. Este persoana care ține vie co­munitatea, adună oamenii unul în jurul celuilalt, păstrează și întreține valorile sociale umane, face distincția între bine și rău, apără morala comună. Acest lider este cel care dă putere și coeziune comunității și îi mărește enorm capaci­tatea de a performa și a supraviețui în situații grele. Într-o comunitate astfel unită, dificultățile sunt obstacole de sur­montat, ele unesc și adună. Într-o comu­nitate condusă autoritar, dificultățile sunt scuze pentru a diminua eforturile, ele împrăștie oamenii. De aici rezultatele complet diferite pe care le obțin.

Un lider care își asumă acest rol, de catalizator al comunității, e un lider care conduce din interior, e un conducător în sensul literal al cuvântului. Latina, ca și româna, au surprins bine acest rol: conduce, duce cu sine, adună oamenii în jurul său și conduce din mijlocul lor. Din această postură, un astfel de lider nu se percepe pe sine ca pe un erou pe un piedestal. Mai mult decât atât, nu caută și nu-și dorește acastă poziție pentru că știe că de acolo nu mai poate să-și exercite la fel de bine această menire. Înțelege că nu e superiorul celorlalți, ci catalizatorul lor. În această cheie trebuie înțeleasă, de fapt, smerenia.

În cultura creștină, smerenia are adeseori conotații religios-monastice. Mo­tivul pentru asta este că Învățătorul ei e primul și cel mai bun exemplu al subiectului. Iisus nu a fost nici umil, nici sub­misiv, nici naiv. Atunci când a fost ne­voie a știut să fie aprig și tăios. Dar nu a fost niciodată șeful discipolilor săi, ci sursa lor de bine și înțelepciune. Și cu aceste calități a schimbat lumea.

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Am mai scris despre asta; suntem o societate bântuită de o boală cronică: hiper-competitivitatea. O vezi la tot pasul, în aproape toate interacțiunile pe care le ai cu ceilalți, mai ales în București și în sudul țării, unde fenomenul e acut. E un fenomen extrem de insidios și cu efecte colaterale de la neplăcute la dezastruoase, cu atât mai mult cu cât mulți dintre noi îl valorizăm ca pe ceva bun, ceva care îți dă putere și ambiția de a reuși. În realitate, cel mai adesea face exact contrariul. 

Astăzi vreau să mă opresc, însă, asupra unui unghi mai puțin vizibil și mai puțin acceptat al hiper-competitivității noastre: relația ei cu derapajul etic. Există o corelație semnificativă între credințele noastre competitive și comportamentul nostru etic. Relația e inversă: cu cât valorizăm mai mult competiția și cu cât ne mână mai tare nevoia de a câștiga în fața altora, cu atât mai mare șansa să deviem de la comportamentul moral. E un fapt stabilit și para-stabilit de multe cercetări. Când vă mai mirați cum de a ajuns România așa de jos, gândiți-vă și la asta.

Trebuie să spun de la bun început că această relație nu e 1:1, adică asta nu înseamnă nici că toți hiper-competitivii sunt ne-etici nici că toți ne-eticii sunt hipercompetitivi. Înseamnă, însă, că o proporție semnificativ mai mare dintre hiper-competitivi sunt ne-etici, comparat cu restul populației.

Adeseori, când vorbesc cu clienții mei despre subiectul ăsta mi se aduce repede drept contra-exemplu cazul sportului de performanță. “Acolo – mă întreabă clienții mei – cum de funcționează?”. Păi, în primul rând nu așa funcționează sportul de performanță, deloc. Predau un curs de leadership la un MBA din Olanda unde învață, în paralel, trei categorii de manageri: generaliști, manageri din sănătate și manageri din sport. Când apare acolo întrebarea asta, o redirecționez către sportivii profesioniști, manageri de cluburi și antrenori de succes, din grupa de manageri sportivi. Îi întreb: “voi așa vă antrenați atleții? Să se gândească doar la victorie?” Răspunsul unanim și foarte vocal e, firește, “Nu”. Pentru că până la victorie, un atlet are de trecut multe, multe înfrângeri. Dacă doar victoriile contează, atunci nu va face față acestui parcurs anevoios și va capota. Unii capotează renunțând. Alții se auto-sabotează și nu ajung niciodată performeri. Alții, însă, capotează trișând.

Am văzut zilele trecute un serial la Netflix, se numește Icarus. E absolut uluitor, vi-l recomand. E despre felul în care statul rus a fraudat în masă Jocurile Olimpice printr-un program național de dopaj al atleților. E un caz extrem, mai ales prin organizarea lui chiar de către autoritățile mandatate să prevină fenomenul, dar nu e deloc singurul. Să ne amintim doar de Lance Armstrong, dintre cei mai cunoscuți și mai șocanți protagoniști ai acestui joc murdar. Și nu poți să nu stai să te întrebi ce-i determină pe oamenii ăștia să facă așa ceva? Ce valoare are un titlu câștigat prin furt? Cum îți raționalizezi faptul că toată viața ta e o farsă? Ceilalți nu știu, dar tu știi. E și ăsta un subiect interesant.

Cel mai adesea explicația e dată prin faptul că miza e enormă și corupe. Eu cred că e mai subtilă decât atât, pentru că fenomenul se întâmplă și la mize mici. Cred că de vină e competitivitatea. Să vă explic de ce.

Am fost cu niște ani în urmă invitat să vorbesc la o conferință pe teme de etică în afaceri și am ales să vorbesc despre acest fenomen, din perspectiva mai ales a datelor de cercetare pe care le aveam. Din sală, cineva mi-a ridicat o obiecție. Mi-a zis: “problema nu e cea pe care o descrieți, ci e faptul că la noi lipsa de etică e încurajată social”. “Cum adică?”, am întrebat. “Păi, să vă dau un exemplu. Dacă eu stau disciplinat la coadă la semafor dimineața și vine unul cu un BMW negru și taie coada, el nu pățește nimic și ajunge la serviciu cu 5 minute mai devreme, deci e răsplătit pentru lipsa lui de etică”. Am rămas tablou la contorsiunea asta de judecată. Și l-am întrebat: “OK, și atunci ce faceți?” “Păi, ce să fac, fac și eu la fel, nu am încotro”. Tocmai s-a adeverit cercetarea. Aici e cheia răspunsului: fac și eu la fel, nu am încotro. Dar de ce nu ai încotro? Pentru că dacă nu faci la fel, ăla cu BMW-ul e un șmecher și tu ești un fraier. Nu e vorba despre minute. Am un prieten canadian care, atunci când a venit prima oară în București, mi-a spus amuzat: “voi sunteți foarte ciudați. Faceți tot felul de prostii în trafic dimineața ca să ajungeți la serviciu cu 5 minute mai devreme apoi stați o oră să vă beți cafeaua”. Nu înțelegea că nu e despre minute. E despre putere. E despre cine e șmecher și cine e fraier. 

Pentru că, dacă decodezi lumea așa, dacă tot ce contează e să câștigi sau, la limită, să nu pierzi. Dacă lumea e mereu prada șmecherilor și pierderea fraierilor, atunci nu poți să fii fraier. Atunci, dacă cineva calcă morala publică și are un rezultat bun, ăla e șmecher și tu ești fraier. Etica, pentru tine, a devenit extrinsecă, ea nu mai e susținută de morală ci de rezultatul ei imediat. Argumentam într-un articol anterior că comportamentul moral e să faci binele pentru că e bine. Dacă ești competitiv, faci binele doar dacă toți ceilalți îl fac, faci binele cu condiții. Nu mai ești o ființă morală, nu ești nici una imorală, dar ai devenit una a-morală. Binele nu mai e, pentru tine, propria lui răsplată, e condiționat de comportamentul celorlalți. Ca orice alt reper din viața ta și acesta, esențial, a devenit extrinsec, este determinat și măsurat prin alții. 

Dacă ești un om echilibrat și asumat cu bunele și relele tale, când cineva încalcă morala și reușește, atunci acela e prostul. Dacă ești un om competitiv, preocupat de imaginea ta în ochii altora și de nevoia obsesivă de a te ridica deasupra lor, dacă cineva încalcă morala și reușește, tu ești prostul. Și la acest sentiment nu poți rezista la infinit. Într-o bună zi, vei face și tu la fel.

Acest text a apărut în revista Biz

Acum ceva ani, revista Capital a publicat un top al celor mai buni angajatori. Topul a fost construit pe baza unei cercetări care a măsurat gradul de satisfacție al angajaților din diversele companii participante. Cercetarea, coordonată de GfK, a pus mare accent pe o metodologie care să asigure date de calitate, cât mai apropiate de realitate. Printre altele, au fost puse oamenilor două tipuri de întrebări, despre 41 de factori care contează în satisfacția oamenilor față de un loc de muncă. Prima întrebare a fost: “în ce măsură acest factor contează pentru tine?”. A doua a fost “În ce măsură acest factor se regăsește în compania în care lucrezi”. În afara clasamentului care a rezultat, această metodologie a produs și o informație foarte interesantă pentru mine: ce factori contează cel mai tare în satisfacția oamenilor față de un loc de muncă? An după an, în toți anii în care această cercetare a avut loc, pe primul loc ca importanță s-a aflat respectul pe care compania îl arată față de angajați.

Această nevoie vine dintr-un fel ciudat în care înțelegem respectul în organizații și chiar în societate: el pare să aibă eminamente o direcție ierarhică. Inferiorii trebuie să-și respecte superiorii. Studenții-profesorii, asisentele-medicii, angajații-șefii, tinerii-vârstnicii și tot așa. Reciproca, însă, nu e adevărată, în sensul în care respectul de sus în jos nu e inexistent dar e puternic asimetric. Respectul superiorilor față de inferiorii ierarhici capătă forme paternaliste, patria(sau matria)rhale, dar nu se extinde vreodată către apropiere și egalitate. Respectul față de ceilalți, însă, e o valoare profund umană, nu are legătură cu ierarhia și e unul dintre lianții esențiali ai societății. Și e foarte legat de subiectul toleranței.

Într-un articol cu puțin timp în urmă abordam tangențial subiectul toleranței față de ceilalți și am promis că am să-l reiau cândva. Profit de ocazie ca să o fac acum. Descriam atunci o conversație cu un amic care m-a marcat și mi-a schimbat cumva filozofia despre lume. Eu mă consideram o persoană tolerantă și argumentam asta amicului meu când el mi-a zis ceva ce m-a lovit: “Tu nu ești tolerant, tu ești nesimțit. Pentru tine toleranță înseamnă să iei distanță de cei care nu îți plac, până când nu te mai afectează”. M-a lovit pentru că avea dreptate și, într-adevăr, așa făceam. Acest mod de a te uita la subiect e pasiv și e bazat pe distanțare. El nu cere din partea celor care-l practică niciun efort, chiar dimpotrivă, produce detașare și confort. 

Desigur, eu asimilam comportamentul cu o formă de toleranță, pentru că îl disociam de atitudinea agresivă de intoleranță, de comportamentul celor care vor să-i aducă pe ceilalți în modelele lor de înțelegere a lumii și tratează diferențele ca inacceptabile și, uneori, chiar deviante. Gândiți-vă, de exemplu, la ce tipuri de dezbateri a generat referendumul Coaliției pentru Familie, la ce fel de argumente și la ce feluri de etichetări, de ambele tabere. Comparat cu un astfel de comportament, detașarea pare într-adevăr o formă de toleranță, dar nu e. E doar o formă de nesimțire, de a te îndepărta până când nu mai simți nevoia de a tolera ceva. 

În sens profund, umanist, toleranța e despre respect, înainte de orice, despre a respecta nu dreptul altei persoane de a fi diferită de tine (asta e ușor și minimal) ci despre a respecta ideea că acel fel de a fi e valoros. În sens umanist, toleranța e, deci, despre integrarea unei persoane sau a unui comportament care nu îți e propriu, despre a-i înțelege resorturile, a empatiza cu ele și a include persoana în cercul celor din jurul tău, chiar dacă nu toate valorile sale sunt compatibile cu ale tale. E despre a respecta diversitatea umanității și a respecta valorile altora, a le respecta legitimitatea. Dacă abordezi subiectul din acest unghi, atunci vei descoperi repede presiunea de a înțelege profund și din perspective diferite nevoile, fricile, aspirațiile și credințele unei persoane diferite de tine. Înseamnă, dacă ești ateu, de pildă, să-ți explici altfel decât prin prostie sau bigotism nevoia unor persoane de a se identifica transcendent cu entități superioare lor, de a căuta un sens deasupra lor pentru existență, chiar dacă tu nu ai această nevoie. Și invers. Dacă ești creștin practicant să empatizezi și respecți persoane care nu au aceleași credințe ca tine, să încerci să înțelegi cum funcționează lumea lor, să te abții de la a pune toate virtuțile omenirii pe cei ca tine și toate scăderile ei pe cei ca ei. 

Mai mult decât atât, acest fel de a interacționa cu valori pe care nu le împărtășești se va extinde și asupra unor idei pe care nu le împărtășești. Dacă o persoană pe care o respecți spune ceva cu care ești în profund dezacord, primul tău sentiment va fi de mirare. Cum e posibil? Ce nu înțeleg aici? Prima reacție e să te pui pe tine în dubiu, să te asiguri că ai înțeles corect ce propune și, mai ales de ce, să pleci de la premiza că punctul tău de vedere e posibil să nu fie cel mai potrivit. Nu să cedezi, asta e ușor și neproductiv, dar să-ți suspenzi judecata până când înțelegi în profunzime ce propune cel din fața ta. Următorul pas de gândire firesc e să încerci să integrezi ce poți integra din punctul de vedere al celui din fața ta, să cauți punți de legătură. Acest fel de a aborda dezacordul va produce două lucruri esențiale pentru calitatea relației dar și a soluției pe care o veți găsi împreună pentru conflict: va produce o platformă de acord de pe care veți putea negocia eventualele dezacorduri și va produce o înțelegere clară, netă a diferenței de abordări și a surselor ei. O astfel de abordare va duce, necesarmente, la rezolvări care vor diferi de punctul de pornire al ambilor participanți la dialog și va crea o relație armonioasă, durabilă între ei.

Toleranța și respectul se întemeiază pe a înțelege întâi ce ne apropie, ce ne unește. Psihologia noastră e adeseori părtinitoare în a vedea mai cu seamă ce ne deosebește, mintea noastră e antrenată să identifice excepțiile de la ceea ce considerăm normal și să reacționeze la ele. Dar simplul fapt că psihologia există, că există o știință care poate explica cum funcționăm toți, e un argument puternic că ceea ce ne face asemănători e cu mult mai puternic și mai important decât ceea ce ne desparte. Rămâne doar să ne folosim inteligența pentru a înțelege asta, în loc de a ne scoate în evidență diferențele.

Dacă nu era Președintele Iohannis, nici USR nu era ce e azi.

Acum că v-am atras atenția, să vă spun o poveste mai lungă, cu o concluzie mai scurtă.

În 2015, s-a întâmplat la noi o modificare a legislației electorale. Îi putem spune și reformă, deși poate fi prea pretențios. Privind retrospectiv, au fost trei motive majore pentru care partidele parlamentare au dorit aceste schimbări:
(1) Partidele parlamentare erau într-o mare problemă financiară, cu datorii uriașe acumulate în timp.
(2) Toată lumea dorea să scape de catastrofa numită „vot uninominal”, dar și să clarifice pe cât se poate procedurile ce se aplică în perioada electorală.
(3) Politicienii s-au speriat puțin de mânia populară de la turul 2 al alegerilor prezidențiale din 2014.

După cum poate vă amintiți, s-a format o Comisie specială în Parlament, au început discuțiile. Comisia a fost inițial condusă de dl. Zgonea, de la PSD, apoi de dl. Voicu, de la PNL. În Parlament, activitatea Comisiei a fost relativ transparentă (comparat cu altele), adică nu chiar toate deciziile s-au luat în spatele ușilor închise.

Ca urmare a punctului (3) de mai sus, au fost acceptați la dezbateri și niște civili mai insistenți. Așa am ajuns și eu să particip, alături de alți colegi oengiști.

Au fost mai multe schimbări adoptate de Comisia respectivă. Partidele parlamentare și-au bifat toate doleanțele. Spre exemplu, legea finanțării partidelor, care prevede decontarea cheltuielilor de campanie din fonduri publice, a fost pusă pe masă deja scrisă și adaptată ca atare.

Dintre prevederile relevante pentru deschiderea vieții politice, tot retrospectiv, au trecut două mari schimbări, ambele mici reforme.

Prima este generalizarea SIMPV, sistemul electronic de monitorizare a votării. Acesta este o armă letală împotriva fraudei la urne. Meritul principal revine AEP și STS, care au pilotat sistemul și au venit cu propunerea de implementare imposibil de refuzat.

A doua prevedere importantă este reducerea numărului minim de membri fondatori ai unui partid de la 25.000 la doar 3. Asta era o doleanță veche a societății civile. Înainte să apară cineva pe-aici să se bată cu cărămida în piept că el sau ea a cerut primul, vă rog să citiți scurtul istoric de aici.

Șansa și perseverența unor oameni a făcut ca în perioada de funcționare a Comisiei, Curtea Constituțională să admită sesizarea Partidului Pirat și să spună că 25.000 e prea mult. În paranteză fie spus, nu vă mirați dacă nu ați auzit de Partidul Pirat în alegeri: oamenii respectivi au urmărit un principiu, nu neapărat puterea.

Acum, Parlamentul putea să aleagă și 10.000: există o altă decizie a CCR care spune că 10.000 nu e chiar așa mult (vezi istoricul din link-ul de mai sus). Totuși a ales 3. Poate a făcut-o să scape de gura civililor. Oricum a combinat acest pas înapoi cu alte prevederi excesive care să limiteze accesul la alegeri (spre exemplu, numărul ridicat de semnături).

Ceea ce știe mai puțină lume e că singurele întâlniri între reprezentanții Comisiei și societatea civilă, la care cu adevărat a existat un dialog real, aplicat pe textul de lege, au fost cele mediate de Administrația Prezidențială. Sunt ferm convins că fără aceste discuții, unele dintre ele organizate efectiv la Cotroceni, nici măcar minimele concesii făcute de partidele parlamentare nu ar fi trecut. Fără influența directă a dlui. Iohannis în PNL, mica reformă s-ar fi blocat.

Nu e singura situație în care Președintele și-a exercitat funcția de mediere discret, dar cu rezultate. Mai știu și de altele, nu neapărat din experiența directă. Este modul în care dl. Iohannis a ales să își exercite funcția, în limitele ei și în condițiile unui mandat ingrat, în care a avut permanent o majoritate parlamentară ostilă.

Uneori a fost frustrant. Uneori, în enervarea momentului, poate mi-aș fi dorit și eu un președinte-jucător veșnic la atac, veșnic virulent, veșnic la televizor. La rece, nu cred că ar fi fost mai bine: ar fi dat PSD o imagine publică a „Statului Paralel”, consolidându-i discursul.

Eu cred că abordarea președintelui Iohannis, combinată cu libertatea celui de-al doilea mandat (cel pentru istorie, nu pentru realegere), cu un guvern care nu e complet ostil, va contribui puternic la creșterea capacității statului de a construi, de a genera o renaștere socială. Și pentru asta sunt hotărât să îl votez la alegerile din anul ăsta.

Revenind la discuția despre reforma electorală, cert e că această modificare, partidul cu 3 membri, a spart oligopolul partidelor parlamentare. A permis înființarea USB în timp util. Rezultatul nesperat al echipei lui Nicușor Dan în alegerile locale din București a generat energia civică din care s-au strâns 200.000 de semnături (nu se așteptau alde PSD și PNL!), a permis noului USR să candideze și să intre în Parlament. Asta i-a oferit o tribună de exprimare și, foarte important, acces la importante fonduri publice. Noul partid a ajuns azi la peste 20% din voturi, în doar trei ani. Iar la toate aceste lucruri, a contribuit discret, dar eficient, președintele Iohannis.

(nb. am pus inițial acest text pe Facebook. Apoi am zis să rămână undeva. Și să fac un test cu acest blog rămas în adormire: mai citește cineva bloguri în 2019?)

Pe când era director al SIE, presa a scris că Teodor Meleșcanu strângea ilegal semnături pentru a candida la președinție, cu ajutorul lui Mircea Dogaru, fost general, actual mare admirator și amic al lui Alexandr Dughin, nimeni altul decât teoreticianul eurasianismului și consilier al președintelui Dumei de Stat. Același Mircea Dogaru a fost printre invitații extremei drepte europene la reuniunile organizate de aceștia în România.

La începutul protestelor, Teodor Meleșcanu l-a chemat pe ambasadorul SUA la București să-l avertizeze cu privire la declarațiile acestuia din media.

PSD își duce de 27 de ani eticheta de Partid Mineriadă. De marți pentru următorul sfert de secol, numele PSD trebuie rostit doar în asociere cu cuvintele Pușcărie, Tâlhari, Hoție, Infractori. De la Partidul-Mineriadă la Partidul-Pușcărie și înapoi.

Între un jandarm și un huligan, de fiecare dată voi rămâne de partea jandarmilor. Cine a mai fost pe la meciuri îi știe cum strică cheful tuturor. Avem nevoie de jandarmerie bine organizată care să curețe zona de acești descreierați.

Dar.

Jandarmeria trebuie să răspundă la câteva întrebări foarte importante. De manual.

• Cum s-a pregătit strategia din această seară, având în vedere proximitatea stadionului Dinamo de Palatul Victoria într-o zi de meci (de handbal)? De la Perla la Guvern sunt două stații de tramvai.
• Câți jandarmi au fost infiltrați în civil la meciul desfășurat în această seară?
• Cum de a permis Jandarmeria întâlnirea celor două grupuri de manifestanți?

În rest, nu discut aici despre istoria colaborărilor dintre galerii și partide, mai ales în mitinguri electorale.

Nu de mult partidul unui general izmenar de la Ministerul de Interne era cel mai vechi client al huliganilor de la Dinamo. Există tot felul de conexiuni subterane cu aceste grupuri de huligani. Practic o sută de mineri 2.0. Patetici.

Nu trebuie alunecat după această fentă. Față de anii ’90 jandarmii sunt cu noi, ăsta e norocul acestei generații.

Vorba cuiva, ăștia vor să ne fure și mitingurile.

Subiectul ăsta legat de privacy începe să mă intereseze tot mai mult în ultima vreme, iar asta grație scandalurilor recente. Mai ales cele legate de...  Mai departe »

© Copyright 2018
Subiectiv.ro.

Subiectul ăsta legat de privacy începe să mă intereseze tot mai mult în ultima vreme, iar asta grație scandalurilor recente. Mai ales cele legate de...  Mai departe »

© Copyright 2018
Subiectiv.ro.

Subiectul ăsta legat de privacy începe să mă intereseze tot mai mult în ultima vreme, iar asta grație scandalurilor recente. Mai ales cele legate de...  Mai departe »

© Copyright 2018
Subiectiv.ro.

Am fost întrebat de mai mulți dacă am emigrat din România. Nu, dar sunt plecat pentru aproape un an în Statele Unite cu o bursă Fulbright/Humphrey la Facultatea de Medicină a Emory University din Atlanta. Așa se explică postările mele din ultimele săptămâni. Ce fac aici? În primul rând voi învăța practic cum funcționează în … Continue reading Am fost intrebat daca am emigrat… →

The post Am fost intrebat daca am emigrat… appeared first on mixich.ro.

Eram în matinalul de la Digi FM și povesteam despre chirurgia robotică când Cătălin Striblea a avut o idee bună: “Hai să-i întrebăm pe ascultători dacă ar fi să aleagă între a fi operați de un chirurg-om sau de un chirurg-robot, pe cine ar alege?” Și au început să sune telefoanele… dar să sune, nu … Continue reading Pilot de robot si secretul despre care au inceput sa vorbeasca si chirurgii romani →

The post Pilot de robot si secretul despre care au inceput sa vorbeasca si chirurgii romani appeared first on mixich.ro.

Vreau să vă prezint un membru al “grupurilor organizate extremiste care atacă ordinea constituțională” (citatul este din domnul L. Dragnea): doamna din dreapta este mătușa mea bună. Noi îi spunem în familie Genuța, dar ea fiind călugăriță se numește sora Maria. Are 81 de ani și, cu câteva luni în urmă, a avut și o … Continue reading Sora Maria si gazele lacrimogene →

The post Sora Maria si gazele lacrimogene appeared first on mixich.ro.

According to the Gas Law, consumers will be able to have a fair treatment, in a competitive market, which can be achieved only by ensuring conditions of competition and transparent and non-discriminatory access of buyers to the gas amounts offered on the competitive market.

According to a press release of ANRE, the gas market in Romania must ensure price references based on supply and demand, leading to fair competition among operators in the gas sector, in favor of consumers.

According to the Intelligent Energy Association, which has repeatedly shown that stopping the massive increase in gas prices for population can only be achieved through a functional market.

Although at declaratory level there are no divergent points, actions taken are different and in contradiction with legal provisions. The Intelligent Energy Association supports the need to comply with the obligations established by the Gas Law and the preparation in emergency regime of General rules on the gas market, ensuring:

1. A truly competitive gas market (on the centralized market and on the market for bilateral contracts)

• Gas suppliers should be forced to come up with gas offers in line with their own Best Practice Guides for Selling Gas in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner.
• Gas suppliers should be obliged to regularly conduct self-assessment reports on how the offers are made and make proof that they are carried out in line with the Best Practice Guides.
• Suppliers should be obliged to make gas offers in line with demand in the market, at least in terms of quantity packages, guarantee conditions, payment terms etc.
• Suppliers should be obliged to provide public reports analyzing monthly, quarterly, half-yearly and yearly the requests for offer received, respectively the requests for offer in the market, and adapt its offer to the entire range of requests for offer according to its own algorithm, publicly motivated.
• Suppliers should be obliged to periodically prepare self-assessment reports and make proof that their offers in the market are in line with the requests for offer in the market.

2. Real conditions of transparent and non-discriminatory access of buyers to the gas amounts offered on the competitive market

• the obligation of each supplier to publish on its own website the Best Practice Guide for Gas Acquisition in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner, containing how the supplier will purchase its gas. These Guides aim to ensure transparency of its gas purchase intentions for multi-annual, annual, half-yearly, quarterly, monthly and daily periods. Best Practice Guides must substantiate each intention established.
• If gas is purchased for population, the Supplier should be obliged to additionally establish under the Best Practice Guides how gas purchased for population is the one purchased in conditions of minimization of cost of resources allocated and, at the same time, the supplier allows the equal and non-discriminatory treatment of persons participating in the gas procurement procedure, as bidders.
• the obligation of each supplier to publish on its own website the Best Practice Guide for Gas Sale in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner, containing how the supplier will sell its gas. These Guides aim to ensure transparency of its gas sale intentions for multi-annual, annual, half-yearly, quarterly, monthly and daily periods. Best Practice Guides must substantiate each intention established.
• the obligation of each supplier to publish on its own website regular reports to prove how it implemented the elements self-imposed under its own Best Practice Guides for Gas Acquisition/Sale in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory manner in the acquisition and sale of natural gas, while presenting the reasons why it has not fulfilled its objectives.
• the supplier’s obligation to establish Procedures to ensure the conditions of transparent access to gas in its portfolio for any potential customer.
• the supplier’s obligation to implement an electronic public system in which to register any request for gas sale addressed to the supplier (date of receiving the request, delivery point, quantity, requested price, date of resolution, how it was resolved).
• the supplier’s obligation to regularly prepare public self-assessment reports to prove how the Procedures that ensure the conditions of transparent access meet the public needs and how its behavior as supplier is in line with the requirements of transparency and non-discrimination.

The Association believes that this approach is the only one complying with the legislation in force and aims to ensure price references based on supply and demand, leading to a real fair competition of operators in the gas sector in favor of consumers.

Note: Fair competition is defined by some authors as being the prefect competition. The gas market in Romania tends to normality, which should go through the current realities, before becoming “perfect”.

Conform Legii gazelor naturale, consumatorii vor putea avea parte de un tratament correct, într-o piață concurențială, care se poate realiza doar asigurând condiții de concurență și de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială.

Conform unui comunicat al ANRE, piața de gaze din România trebuie să asigure referințe de preț bazate pe cerere și ofertă, care să conducă la o concurență loială a operatorilor din sectorul gazelor naturale în favoarea consumatorilor.

Conform Asociației Energia Inteligentă, care a arătat în repetate rânduri că stoparea creșterii masive a prețului gazelor naturale la populație, se poate face doar într-o piață funcțională.

Desi, afirmativ nu există puncte divergente, se acționează diferit și mai ales diferit de prevedrile din lege. Asociașia Energia Inteligentă susține necesitatea respectării obligațiilor stabilite prin Legea gazelor și realizarea în Regim de Urgență a Regulilor generale privind piața de gaze naturale, care să asigure:

1. Realizarea unei piețe concurentiale reale a gazelor naturale (pe piața centralizată și pe piața contractelor bilaterale)

• Furnizorii de gaze să fie obligați să pună pe piață oferte de gaze în concordanță cu elementele stabilite prin propriile Ghidurile de Bune Practici pentru Vânzarea Gazelor în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu.
• Furnizorii de gaze să fie obligați să efectueze periodic rapoarte de autoevaluare a modului de ofertare și să facă dovada că aceasta se desfășoară în concordanță cu elementele stabilite prin propriile Ghidurile de Bune Practici.
• Furnizorii să fie obligați să pună pe piața oferte de gaze în concordanță cereriile de ofertă din piață, cel puțin sub aspectul pachetelor de cantitate, condiților de garantare, termenelor de plată etc.
• Furnizorii să fie obligați să realizeze rapoarte publice prin care analizează periodic lunar, trimestrial, semestrial, anual cererile de ofertă care i sunt adresate, respectiv cererile de ofertă din piață și își adaptează oferta la toată gama de cereri de ofertă după un altgoritm propriu, motivat public.
• Furnizorii să fie obligați să efectueze periodic rapoarte de autoevaluare și să facă dovada că ofertele lor în piață răspund cererilor de oferte de pe piață.

2. Condiții reale de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială

• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propriu un Ghid de Bune Practici pentru Achiziționarea Gazelor în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu care să coțtină modul în care furnizorul își va achiziționa gazele. Aceste Ghiduri au ca și scop asigurarea transparenței intenților sale de cumpărare a gazelor pentru perioade multianuale, anuale, semestriale, trimestriale, lunare și zilnice. Ghidurile de Bună Practică trebuie să aibă fundamentate fiecare intenție stabilită.
• În situația în care gazele sunt achiziționate pentru populație Furnizorul trebuie să fie obligat să și stabilească suplimentar în cadrul Ghidurilor de Bună Practică, modul în care gazele achiziționate pentru populație sunt cele achiziționate în condițiile de minimizare a costului resurselor alocate și în același timp, furnizorul permite tratamentul egal și nediscriminatoriu al persoanelor care participă la procedura de achiziție a gazelor naturale, în calitate de ofertanți
• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propriu un Ghid de Bune Practici de Vânzare Gaze în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu care să conțină modul în care furnizorul își va vinde gazele. Aceste Ghiduri au ca și scop asigurarea transparenței intenților sale de vânzare a gazelor pentru perioade multianuale, anuale, semestriale, trimestriale, lunare și zilnice. Ghidurile de Bună Practică trebuie să aibă fundamentate fiecare intenție stabilită.
• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propiriu, rapoarte periodice prin care să dovedească modul în care și a realizat elementele autoimpuse prin propriile Ghiduri de Bună Practică pentru Achiziționare/Vânzare Gaze în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu în achiziționarea și vânzarea gazelor naturale, cu expunerea motivelor pentru care nu au îndeplinit ceea ce și au propus.
• obligația furnizorului să si stabilească Proceduri care să asigure condițiile de acces transparent la gazele pe care le are în portofoliu a oricărui potențial client.
• obligația furnizorului să si implementeze un sistem electronic public, în care să se înregistreze orice solicitare de vânzare gaze adresată furnizorului (data primirii solocitării, punct de livrare, cantitate, preț solicitat, data soluționării, modul în care a fost soluționată).
• obligația furnizorului să realizeze periodic rapoarte publice de autoevaluare prin care să dovedească modului în care Procedurile care asigură condițile de acces transparent răspund nevoilor publice și a modului în care comportamentul său în calitate de furnizor răspund cerințelor de transparență și nediscriminare.

Asociația consideră că această abordare este singura care respectă legea în vigoare și este menită să asigure referințe de preț bazate pe cerere și ofertă, care să conducă la o concurență loială reală a operatorilor din sectorul gazelor naturale în favoarea consumatorilor.

Notă: Concurența loială, este definită de unii autori ca fiind concurența perfectă. Piața de gaze din România tinde după normalitate, care trebuie să treacă prin realitățile curente, înainte să devină “perfectă”.

Zilele trecute ANRE și TRANSGAZ, a organizat o dezbatere pe modificările care se intenționează a fi aduse Codului Rețelei de Transport Gaze Naturale la care au fost invitate entitățile de pe piața de gaze. Întâlnirea, a scos în evidență încă o data, dezorientarea care însoțește acest subiect.

Având în vedere incoerența și lipsa de orizont, privind unul dintre cele mai importante acte normative care poate asigura funcționarea pieței de gaze din România – Codul rețelei – Asociația Energa Inteligentă se constituie Parte Civică împotriva incompetenței. Asociația Energia Inteligentă, în cadrul  proiectului de țară intitulat Punct și de la capăt pe piața gazelor în 10 pași, a hotărât pe data de 28 februarie 2018, cu ocazia Mesei Rotunde organizată de Asociația Energia Inteligentă împreună cu Publicația Energy-Center.ro cu tema : “Putem avea un preț corect la gaze naturale doar cu un Cod de Rețea obiectiv și o piață funcțională“, lansarea Inițiativei Civice pentru rescrierea Codului rețelei de transport gaze naturale. Ultima experiență asupra acestui subiect, eșecul unei dezbaterii, arată că singura cale de a evita blocarea pieței de gaze, ca și evitarea a nenumărate procese în instanță este Initiativa Civică.

Codul rețelei de transport, pe lângă lipsa funcționalității sale, crează și o problemă în relația România – UE, aceasa din urmă considerând că România încă nu are o piața de gaze funcționale. Pentru a asigura UE de transpunerea legislației europene și asigurarea funcționalității elementelor de piață a gazelor se impune realizarea Codului de rețea a sistemului de transport în interiorul unui pachet mai larg, pe care l-am intitulat Codul pieței de gaze, care alături de Codul rețelei de transport trebuie să cuprindă: Codul de tranzacționare, Codul rețelei de distribuție, Codul rețelei din amonte de SNT, Codul rețelei de branșamente multiplu de consumatori, Codul sistemelor de înmagazinare și Codul sitemelor de transport adiacente.

Aplicabilitatea Codului rețelei de transport (cât și a viitorului Cod al pieții de gaze) trebuie să ia în considerare cateva din principii importante, pe care Asociatia Energia Inteligenta le promovează încă de la înființarea ei:

• separarea contractării capacității de intrare, de capacitatea de ieșire,
• capacitatea de intrare contractată exclusiv de partenerul de sistem sau de împuternicitul acestuia (producător, operator de înmagazinare, importatorul intern),
• capacitatea de ieșire se poate realiza de către orice partener de sistem
• tranzacționarea cantităților se va face exclusiv în Punctul Virtual de Transport (PVT) dupa introducerea gazelor în SNT si inainte de livrarea catre Sistemele de Distribuție din SNT. Pentru gazelle in care in circuitul fizic nu se interpune SNT, sunt necesare definirea a altor tipuri de Puncte de Tranzactionare, în sistemele de distribuție, în conductele de transport regionale sau locale, in conductele din amonte etc.
• asigurarea excepției legale, privind permisiunea persoanelor fizice sau juridice de a tranzacționa dezechilibre intraday și expost, fără a deține licență comercială, prin intermediul introducerii in Legea Gazelor a Titlurilor de Schimb,
• înființarea unui Operator de Piață Gaze, independent de activitatea de transport, organizat ca societate comercială, licențiat de ANRE și cu activitate reglementată, care va avea exclusiv rol de contraparte în tranzacții, fără a putea deveni proprietar pe gazele tranzacționate, respectiv care va beneficia de profit 0 din această activitate. Astfel, se asigură echidistanța între UR și OST, și există posibilitatea sancționării și a OST atunci când introduce dezechilibre în SNT, respectiv plata către alți UR a gazelor consumate de OST și neprimite de UR.

Asociația Energia Inteligentă va supune discuției publice un set de principii pentru Codul Pieței de Gaze din România și va organiza întâlniri periodice cu participanții la piața de gaze sub forma unor Mese Rotunde , unde se vor dezbate documentele supuse discuției publice alături de invitați din țară și străinătate:

Formarea pietei gazelor naturale in Romania.

19 Aprilie 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Aura Sabadus – Editor, Turkish Energy Hub Daily, Agentia de presa ICIS Londra

Regândirea activității de proiectare-execuție-exploatare a obiectivelor din sectorul gazier ca o acțiune destinată stimulării tranzacțiilor

21 Mai 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Flavius Dordea – expert tehnic gaze naturale

Scaderea/cresterea pretului gazelor prin restructurarea sectorului gazelor naturale

26 Septembrie 2018,  Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Sorin Elisei – expert in energie

Reducerea saraciei energetice in Romania

11 Octombrie 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Corina Murafa – expert saracie energetica

„8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, se arata in rezolutia impusa de Sindicatul Dulgherilor si Tamplarilor americani. De la 1889, ziua de 1 Mai devine Ziua Muncii

La 128 de ani de atunci, avem 350.000 de romani in stare de a munci, dar care fie nu cauta de lucru fie nu sunt dispusi sa munceasca, avand alte resurse de trai, potrivit unui comunicat de saptamana trecuta al Statisticii.

Cum s-a ajuns in Romania la ziua de munca de 8 ore?

Pe scurt:

• Prima Conferinta internationala a Muncii s-a tinut la Washington in 28 Octombrie-29 Noiembrie 1919. Primul proiect votat a fost acela privitor la fixarea zilei de munca la 8 ore. Pentru Romania se fäcea o exceptie si se amaria punerea in vigoare a proectului pana la 1 Iulie 1924, gratie staruintelor lui Gr. Trancu-Iasi, Ministrul Muncii, conventia a fost ratificata de parlamentul roman Inca din 1921. Tot atunci s-au infiintat birourile de plasare, s-a interzis lucrul de noapte a femeilor in industrie, acestea capatand si dreptul la concediul de maternitate.
  La fel, se interzicea copiilor mai mici de 14 ani de a lucra in industrie sau in munci de noapte.
  Parlamentul roman a ratificat dupa doi ani aceste hotarari, prin legea din 17 Mai 1921.
• Conferinta de la Geneva in Octombrie 1921.S-a discutat despre reglementarea orelor de munca in agricultura. Impotriva inscrierii la ordinea de zi, a acestei chestiuni, a potestat atat guvernul francez, cat si guvernul roman.
  S-au adoptat: fixarea la 14 ani etatea minima de admitere a copiilor la munca agricola; aplicarea repaosului saptamanal in magazine
• Conferinta de la Geneva in Iunie 1930. “Intrucat priveste cererea ca ziua de 8 ore de munca care fusese admisa in intreprinderile industriale, sa fie admisa  si in intreprinderile comerciale, conferinta a admis extinderea regimului de 8 ore si la intrepriderile comerciale”
• Iunie 1931 si Aprilie 1932. In aceste conferinte s’a hotarat ca durata lucrului in mina nu va putea depasi “7 ore si 3/4, in care timp intra si timpul necesar scoborarei si esirei din mina”.  De asemenea s’a adoptat un proect de convente potrivit caruia, interzicerea muncii copiilor mai mici de 14 ani se extinde la orice fel de munca, nu numai la munca industriala
• Iunie 1935. Apare interdictia muncii femeii in galerii subterane.. Dupa alti doi ani, se reduce durata muncii in industria textllá la 40 ore pe saptamana. Orele suplimentare sunt posibile, dar nu mai mult de 100 ore pe an, iar in cazuri exceptionale 175 ore pe an.

In acest tim, in Romania…

• In Romania, cele dintai masuri de protectie s-au luat prin regulamentul industriilor insalubre, alcatuit de catre D-rul Felix, Directorul serviciului sanitar, prin regulamentul publicat In Monitorul Oficial din 24 Septembrie 1894, modificat apoi in 1898. Industriasii erau obligati sa asigure fiecarui muncitor cel putin 5 m.c. de spatiu de lucru. Dar orele nu munca nu erau limitate. Potrivit art. 12 din regulament, “Lucratorul adult de sex barbatesc este stapan pe timpul si felul muncii sale”. Copiii intre 12 si 14 ani si femeile dupa, 14 ani, zice regulamentul,lucreazä dela ora 5 dimineata, pana la ora 8 seara, cu o intrerupere de 2 ore si adica o ora la amiaza si cate o jumatate de ora la pranzul de dimineata si cel de dupa amiaza..
• A doua masura pentru ocrotirea muncii o intalnim in 1906. Legea din 22 Februarie 1906 se ocupa de protectia minorior si femeilor in industrie Legea fixeaza la 12
  ani varsta de la care vor fi primiti copiii la munca in industrie. La lucrarile insalubre si primejdioase insa, copiii nu vor fi primiti inainte de 15 ani iar femeile inainte de 17 ani. Lucrul de noapte pentru baietii sub 15 ani si pentru femeile sub 17 ani, este interzis.
• Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 a redus limita minima pentru admitere la lucru la 11 ani, a stabilit durata muncii de opt ore pentru copiii intre 11-15 ani si la zece ore pentru cei intre 15-18 ani, femeile, chiar peste 18 ani, neputand fi obligate la mai mult de 11 ore pe zi.

Sursa:Politica socială a României (legislatia muncitorească) de G. Taşcă (link)

The post Sa ciocnim un mic, sa mai luam o bere. Romania a fost printre foarte putinele tari care s-au opus atat reglementarii orelor de munca cat si zilei de munca de 8 ore appeared first on Dan Popa.

„8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, se arata in rezolutia impusa de Sindicatul Dulgherilor si Tamplarilor americani. De la 1889, ziua de 1 Mai devine Ziua Muncii

La 128 de ani de atunci, avem 350.000 de romani in stare de a munci, dar care fie nu cauta de lucru fie nu sunt dispusi sa munceasca, avand alte resurse de trai, potrivit unui comunicat de saptamana trecuta al Statisticii.

Cum s-a ajuns in Romania la ziua de munca de 8 ore?

Pe scurt:

• Prima Conferinta internationala a Muncii s-a tinut la Washington in 28 Octombrie-29 Noiembrie 1919. Primul proiect votat a fost acela privitor la fixarea zilei de munca la 8 ore. Pentru Romania se fäcea o exceptie si se amaria punerea in vigoare a proectului pana la 1 Iulie 1924, gratie staruintelor lui Gr. Trancu-Iasi, Ministrul Muncii, conventia a fost ratificata de parlamentul roman Inca din 1921. Tot atunci s-au infiintat birourile de plasare, s-a interzis lucrul de noapte a femeilor in industrie, acestea capatand si dreptul la concediul de maternitate.
  La fel, se interzicea copiilor mai mici de 14 ani de a lucra in industrie sau in munci de noapte.
  Parlamentul roman a ratificat dupa doi ani aceste hotarari, prin legea din 17 Mai 1921.
• Conferinta de la Geneva in Octombrie 1921.S-a discutat despre reglementarea orelor de munca in agricultura. Impotriva inscrierii la ordinea de zi, a acestei chestiuni, a potestat atat guvernul francez, cat si guvernul roman.
  S-au adoptat: fixarea la 14 ani etatea minima de admitere a copiilor la munca agricola; aplicarea repaosului saptamanal in magazine
• Conferinta de la Geneva in Iunie 1930. “Intrucat priveste cererea ca ziua de 8 ore de munca care fusese admisa in intreprinderile industriale, sa fie admisa  si in intreprinderile comerciale, conferinta a admis extinderea regimului de 8 ore si la intrepriderile comerciale”
• Iunie 1931 si Aprilie 1932. In aceste conferinte s’a hotarat ca durata lucrului in mina nu va putea depasi “7 ore si 3/4, in care timp intra si timpul necesar scoborarei si esirei din mina”.  De asemenea s’a adoptat un proect de convente potrivit caruia, interzicerea muncii copiilor mai mici de 14 ani se extinde la orice fel de munca, nu numai la munca industriala
• Iunie 1935. Apare interdictia muncii femeii in galerii subterane.. Dupa alti doi ani, se reduce durata muncii in industria textllá la 40 ore pe saptamana. Orele suplimentare sunt posibile, dar nu mai mult de 100 ore pe an, iar in cazuri exceptionale 175 ore pe an.

In acest tim, in Romania…

• In Romania, cele dintai masuri de protectie s-au luat prin regulamentul industriilor insalubre, alcatuit de catre D-rul Felix, Directorul serviciului sanitar, prin regulamentul publicat In Monitorul Oficial din 24 Septembrie 1894, modificat apoi in 1898. Industriasii erau obligati sa asigure fiecarui muncitor cel putin 5 m.c. de spatiu de lucru. Dar orele nu munca nu erau limitate. Potrivit art. 12 din regulament, “Lucratorul adult de sex barbatesc este stapan pe timpul si felul muncii sale”. Copiii intre 12 si 14 ani si femeile dupa, 14 ani, zice regulamentul,lucreazä dela ora 5 dimineata, pana la ora 8 seara, cu o intrerupere de 2 ore si adica o ora la amiaza si cate o jumatate de ora la pranzul de dimineata si cel de dupa amiaza..
• A doua masura pentru ocrotirea muncii o intalnim in 1906. Legea din 22 Februarie 1906 se ocupa de protectia minorior si femeilor in industrie Legea fixeaza la 12
  ani varsta de la care vor fi primiti copiii la munca in industrie. La lucrarile insalubre si primejdioase insa, copiii nu vor fi primiti inainte de 15 ani iar femeile inainte de 17 ani. Lucrul de noapte pentru baietii sub 15 ani si pentru femeile sub 17 ani, este interzis.
• Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 a redus limita minima pentru admitere la lucru la 11 ani, a stabilit durata muncii de opt ore pentru copiii intre 11-15 ani si la zece ore pentru cei intre 15-18 ani, femeile, chiar peste 18 ani, neputand fi obligate la mai mult de 11 ore pe zi.

Sursa:Politica socială a României (legislatia muncitorească) de G. Taşcă (link)

The post Sa ciocnim un mic, sa mai luam o bere. Romania a fost printre foarte putinele tari care s-au opus atat reglementarii orelor de munca cat si zilei de munca de 8 ore appeared first on Dan Popa.

Organizarea moderna a ministerelor dateaza de la unificarea administrativa a principatelor, realizata de Cuza la 1861. La acea data existau 8 ministere: interne, finante, justitie, al cultelor si instructiunii publice, al afacerilor straine, al lucrarilor publice, de razboi si cel de control (actuala Curte de Conturi). E drept, Romania avea pe atunci circa 4 milioane de locuitori ( la 1860 — 3,9 mil locuitori, iar  la 1866 — 4,1 mil. locuitori). Dupa 150 de ani, avem 27 de ministere, exceptie facand Primul Ministru, dar avem si aproape de 5 ori mai multi cetateni.

• Germania are in prezent 15 cabinete ministeriale  (sursa), la 80 de milioane de locuitori. Cred ca sunt exemplul de cea mai buna eficienta din aceasta perspectiva. In alte tari, lucrurile stau altfel.

• Franta are 17 cabinete ministeriale plus premierul (sursa) la 66 de milioane de locuitori.
• Ungaria are 10 ministere si un vicepremier. E drept, populatia Ungariei e la jumatate din cea a Romaniei. Dar in Polonia, la o populatie dubla fata de a noastra, gasim 22 de ministri (sursa).
• In Cehia avem 16 ministere (sursa), la o populatie cam tot la jumatate fata de cea a tarii noastre.
• Consiliul Federal Elvetian are 7 membri (sursa) si slava Domnului, elvetienii o duc bine din punct de vedere al politicilor publice.

Tot atunci capul guvernului devine presedinte al Consiliului de Ministri. Situatia se mentine pana in 24 Ianuarie 1864 cand Ministerul Controlului dispare si se infiinteaza Curtea de conturi.

Dupa Statutul dat de domnitorul Cuza la 2 Mai 1864 ministerul justitiei s-a contopit cu ministerul cultelor si instructiunilor publice, modificare care insa nu a durat decat doi ani (pana la 11 Februarie 1966), cand Locotenenta Domneasca a despartit din nou, cele doua departamente.

Sub domnia lui Carol I la 1883 se infiinteaza Ministerul Domeniilor, care de la 1897 ia numele de ministerul Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, mentinut pana la 1908, cand directiile industriei si comertului formeaza un minister aparte.

In cursul Razboiului de Intregire aoar ministrii fara portofoliu, prin infiintarea unui minister nou al materialului de razboi, minister care a durat pana la 5 Februarie 1918.

In 1920 mai apar trei ministere noi : ministerul muncii si ocrotirilor sociale, cultelor si artelor (acesta desprins din vechiul minister al cultelor si instructiunii publice) si al comunicatiilor desprins din ministerul lucrarilor publice. Tot acum apar pentru prima oara subsecretarii de stat, exercitand prin delegare administrativa o parte din atributiunile ministrilor. Din 1919, ministrii fara portofoliu poarta numele de ministri de stat.

In 1921 se infiinteaza Ministerul Agriculturii prin desprinderea directiilor respective din ministerul agriculturii si domeniilor, iar in 1922 din Ministerul Muncii si Sanatatii Publice se desprinde Ministerul Sanatatii Publice.

In 1922 avem astfel 13 ministri (pentru ca  Ministerul Agriculturii fusese din nou contopit cu cel al Domeniilor), doi ministri de Stat (fara portofoliu) si un subsecretar de Stat.

In 1927 s-a adauga un nou ministru de Stat : Comisarul superior pentru Basarabia si Bucovina, ca asa erau vremurile…

Prin legea pentru organizarea Ministerelor din 2 August 1929 se limita la zece numarul departamentelor ministeriale (exceptandu-se Presidentia Consiliului): Interne, Externe, Finante, Justitie, Instructie Publica si Culte, Armata, Agricultura si Domenii, Industrie si Comert, Lucrari Publice si Comunicatii, Munca, Sanatate si Ocrotiri Sociale.

Aceiasi lege decide ca numarul subsecretarilor de Stat sa nu il depaseasca pe cel al ministrilor, repartitia lor  pe ministere fiind atributul Presedintelui Consiliului.

De la 1934 numarul departamentelor a inceput din nou sa creasca, prin scindarea unora din cele ce fusesera unite prin legea din 1929 sau prin infiintarea de noi ministere ca cel al Armamentului (1934) al Cooperatiei (1936) sau cel al Aerului si Marinei (1936).

In 1932 s-a pornit o miscare de reorganizare a tuturor departamentelor, provocata de necesitatea economiilor, dar si din nevoia  unei grupari mai bine organizate a diferitelor directii din ministere. Asa apar Cabinetul Ministrului, Secretariatul general, Directia Personalului, Directia Contabilitatii, Serviciul Inspectorilor, Registratura, Statistica, Serviciul Contencios, Serviciul Tehnic, cel Medical si Biroul Mobilizarii.

Pentru a nu intra cu deficitul bugetar in gard, sau pentru a evita angajarea de cheltueli mai mari decat  fondurile disponibile, s-a instituit pe lânga fiecare minister cate un controlor financiar care apartinea de Ministerul Finantelor.

Interesant e ca pe langa Ministerul de Interne, functiona : atat Institutul Central de Statistica, cat si Oficiul emisiunilor radiofonice si al cinematografiei si Oficiul National de turism.

Prin legea din 12 Aprilie 1933, Ministerul Finantelor reorganizat primeste ca atributii , pe langa administrarea finantelor Statului,  supravegherea politicii monetare si de credit a B. N. R. De asemenea, pe lânga Ministerul Finantelor functioneaza ca servicii speciale organizate prin legi distincte , atat Inalta Curte de Conturi cat si  Directia Monitorului Oficial si Imprimeriilor Statului ;

• Citeste si Chiar e nevoie de patru ministere noi? Cum a evoluat dupa Revolutie numarul ministrilor din diferitele

The post De la 8 ministere in vremea lui Cuza, am ajuns la 27 appeared first on Dan Popa.

Din februarie, împreună cu Librăriile Humanitas, am pornit într-o aventură din toate punctele de vedere. Mulțumesc Bogdan Baciu!

Am pus în discuție literatura noastră, românească. Am spus încă o dată ce-mi place mie din literatura națională. Am arătat defecțiunile de parcurs și creatorii autentici. Atunci aveam și un argument.

Am povestit încă o dată poveștile altora.

Acum îmi dau seama că recapitularea mea nu avea cum să aibă un ecou de mărime. Felul de a face școală în România i-a declupat pe puști de la această literatură. Deschiderea gugăliană a lumii a pus la punct literatura în sine. Codul este dat de experiențe, azi.

Așa că, acum, la finalul acestei campanii, pot să traduc-spun că asta este experiența mea. Și așa cum unii urcă Himalaya, ajung pe bicicletă la mare, descoperă că pâinea bună este din maia, așa și eu am stat ani în bibliotecă, cu drag și spor. Am reușit! Să citesc, să călătoresc din carte în cărți, să le înțeleg, să scriu ce-mi place. Tare! Am fost tare. Este greu să stai în bibliotecă, să cauți Cartea! Să scrii. Și mai greu. Nu e ușor să scrii. Singur. În contra curentului actual și-n toiul tuturor prejucăților la modă.

Dacă vrei să avem âmpreună experiențe, iată-mă aici și aici facebook.com/istodor

Cartea "101 cărți românești" este la Polirom.

PRIMELE OPT: DE LA "JURNALUL" LUI JENI ACTERIAN LA "AMAZOANELE" LUI BABEȚI, DE LA "PATIMA" CONSTANȚEI GHIȚULESCU LA "EUROPA" LUI BOGDAN MURGESCU + MATEIU CARAGIALE, SADOVEANU, TOPÎRCEANU.

Anton Pann, Lucian Boia, Aerul cu diamante, Sorin Vieru

http://istodor.ro/listaluiistodor-recapitulare-inainte-de-vacanta-de-vara-victoria-insolita-a-unei-culturi-mici-2/

Cărțile copilului

Ficțiunea. Boașe pentru ficțiune

Cărțile memoriei. Ion Ghica cel bucolic, cruzimile îndurate de Lena Constante

Umorul românesc. Caragiale, Ionesco

Cărțile care te-nvață. Liiceanu, Pleșu, Noica, Vintilă Mihăilescu, Cioran

Proza de la Ciocoii la Degetele mici a lui Filip Florian și Lucian Teodorovici și Adi Șchiop

Poezia. Dela Alecsandri și poesia populară culeasă de el la Arghezi-Blaga-Bacovia-Arghezi

Istoria poeziei. Dela Nichita la Cărtărescu, Cristi Popescu și Ioan Es Pop

Post-ul #ListaluiIstodor Final. Aveți Istoria literaturii române Aici. Experiența mea, pentru voi apare prima dată în Istodor.

Prima parte a #listeiluiIstodor o puteți citi aici. Campanie susținută de Librăriile Humanitas.

1964

O viziune a sentimentelor de Nichita Stănescu

Dragoste. O generație a iubit ș-a cîntat pe versurile astea.

„Leoaică tînără, iubirea mi-a ieșit în față.” „ploua infernal, și noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în lumea lui Marte.”„ „Nimic nu-i Simplu” este, vibrație avem, surpriză cît cuprinde, viziunea ne cheamă și chiar ne alintă. Ascultă-l pe muzica lui Nicu Alifantis.

Cartea îi place Mirabelei Sofronie, contabilă en-gros:

„Mi-e dor de Nichita din carne și oase, frumosul meu poet, magicianul cuvintelor. Știu cînd a venit la Buhuși la aceea serată. Deja îi știam întregul volul de versuri pe dinafară. I-am recitat o poezie. Și mi-a dat căldura aceea a vieții ce mă ține și azi în viață.”

1966

11 elegii de Nichita Stănescu

Poezie despre poezia poeziei.

A fanatizat o lume înghețată. Cu poezia și felul lui poetic de-a trăi. Miracolul Nichita. Ce face Nichita? Nichita e însăși starea poetică. Așa au bîntuit prefabricate formule de-a spune cîte ceva despre starea poetică Nichita, dar nu de-a o înțelege.

Cartea îi place lui Vladimir Brilinsky, jurnalist, apărător al Sarmisegetuzei:

„ Frumosul nebun al poeziei româneşti reuşea să reinventeze elegia, sau, mai pe înţelesul tuturor, să inventeze o nouă specie literară, Elegia lui Nichita.

1967

Păsarea tăiată de Ileana Mălăncioiu

Ritualuri, jertfiri, tăieri, rugi, loc de plîns, somn fără trezire, frică, noapte.

A cui o fi poezia asta? A angoasei, a morții. A morții, da! Himere bîntuie, parabole scurtcircuitează, violența e aproape, dar nu-i poezia unei „fete rele”. E neagră, e urîtă, te umpli de sînge și noroi.

Cartea îi place lui Robert Șerban, poet&jurnalist:

“Este o carte ce taie timpul, e ca o teleportare, nu lucrează asupra exteriorului. Dar pe dinăuntru te ţine sus, sus de tot!”

1968

Athanor de Gellu Naum

Athanorul este un cuptor, în viziunea alchimistă, ce dă temperatură uniformă. Athanorul lui Naum este cartea ce-adună versuri de tinerețe, versuri ce s-au călit după focurile suprarealismului parizian, războiului trăit pe viu și rătăcirilor comuniste. Cînd zici Naum, zici suprarealism. stranietăți, alunecări, fragmentarism, somnambulism, inconștiențe fără bătrînețe, dureri abisale pînă la moarte.

Cartea îi place Simonei Popescu, critic literar:

“Poezia lui Gellu Naum se împarte în două mari perioade: poezia de dinainte şi de după  Athanor. Primele volume ar putea sta sub semnul "suprarealismului istoric" (din vremea când "viciul numit suprarealism e – cum spunea, de pilda, Louis Aragon – folosirea dezordonată şi pasională a stupefiantului numit imagine")..”

1969

Cartea de vise de Leonid Dimov

Vise ca la carte.

Ia visul, neamule, cu institutoare, de mahala, sezonier, deviscerații, amalgamat, matinal cu haltă, cu berbece, cu bufon, cu licorn, cu spovedanie, cu leneș, vesperal cu un vîrf de cărămidă, de cocoș, de carnedar nu uita de Și caută să nemurești în mintea ta pe cele două dudui: „Lili și densitatea”.

Cartea îi place Ruxandrei Cesereanu, profesoară universitară:

„ Pentru că a visat pînă a pierit și n-a văzut moartea ca moarte.”

1970

Poeme de Mircea Ivănescu

Mopete face poezie.

O joacă de-a anagramele și lecturile. Mopete are ficțiunile lui și le tot plimbă la vedere: spațiu e mizer, însoțirile îi sînt bizare cu rinocalul, broscoporcul, picicîinele, crocomurul, și starea lor este de așteptare a ceea ce nu se întîmplă.

Cartea îi place Luizei Vasiliu, jurnalist:

„Odată ce-ai citit poemele cu mopete, pisicîinele benone, broscoporcul sau bruna rowena, toată blîndeţea lumii coboară peste umerii tăi.”

1971

Invocație nimănui de Mircea Dinescu

Cîntecul unui tînăr pururi veșnic.

Obraznic, trufaș, energic, imaginativ. Direct, sincer, melancolic cu viața imediată, neînchipuit de apropiată, dureros de tangibilă. Cuvintele? N-au taine!

Cartea îi place Claudiei Fitcoschi, PR manager:

“Colind copilăria cum viermele un fruct”. Arghezi? Nu, Dinescu. Unde? “În piatră toarnă fluturi şi-n trupul meu dovezi”.”

1990

Levantul de Mircea Cărtărescu

Epopeea voluptății.

Voluptate a slovelor și filosofiei omenești ce stăpînesc lumea noastră mică. O istoria a literaturii române într-o epopee. Divină Comedie este Levantul ăsta!

Cartea îi place lui Adrian Papahagi, filolog&om politic:

„De cetit, cetesc Levantul an de an, precum Băsescu,

Râd parșiv, ca postmodernu, de amestecul livrescu

Ce în epopeul neaoș cogitat-a Cărtărescu.”

1994

Ieudul fără ieșire de Ioan Es Pop

Ieud bărbătesc și desnădăjduit.

„De vineri pînă luni nu mai am la ce trăi.” „Mîine n-o să fie nicicînd mîine.” „Ne trezim într-o zi vii și nu știm ce-i cu noi.” „N-am avut curajul unui strigăt niciodată.” „E fericit are 30 de ani de moarte de la naștere încoace.” „Unde totul este posibil nimic nu mai are rost.” Poezia vegetării în viață, oh, nu, nu cu lamentări, nu, nu cu fericiri, ci conservînd clipa cu spirt medicinal administrat intern.

Cartea îi place lui Bogdan Stănescu, editor:

„Ieudul fără ieșire a însemnat războiul total cu joaca optzecistă, a tras cortina și a arătat o scenă unde actorii mureau pe bune, unde lipsea butaforia, iar lacrimile erau, din nou, de sînge. Ieudul a căscat o gură ca un prădător acvatic și a mușcat din poezie, pentru a i se strecura apoi în măruntaie. Nu e ușor să mai scrii astăzi despre singurătate, alienare, suferință și să o faci astfel încît nimeni să nu mai uite cîntecul tău de sirenă. Ioan Es. Pop a făcut-o: Ieudul lui a lovit cu forța unui cutremur de magnitudine nemăsurabilă. Din dărîmăturile lăsate în urmă încă ies strigoi cu foc în ochi și venin pe buze...”

1994

Arta Popescu de Cristian Popescu

Să faci din familia ta o artă.

Poetul Popescu își scrie-rescrie-revizuiește arta sa poetică numită Arta Popescu. Asta-i este cartea, practic el definește la infinit universul în care trăiește-visează-cugetă-se învîrtește. Și astfel, își povestește-interpretează copilăria, tinerețile, lecturile (inclusiv anunțurile de publicitate ori înscrisurile de pe pereți), maturitățile. Asta face, tu crezi că citești o realitate banală și te trezești aruncat într-un bizar bazar. Nu te aștepta să rîzi sau să plîngi. Popescu nu rîde-nu șochează. Popescu face artă. Așa cum pe o cîntăreață o cheamă Arta Popescu, așa și pe el îl apucă să creeze un prenume banalului Popescu. Și-l găsește în Arta, adică o de-numire, re-numiere a ce-l înconjoară. Bine v-o spun, ca să nu muriți proști, Popescu sîntem noi.

Cartea îi place Tatianei Niculescu Bran, jurnalist și autor al cărții „Spovedanie la Tanacu”:

“Familia Popescu” e, pentru mine, cel mai gingaș și mai profund poem dedicat vreodată morții celor dragi și morții proprii, scris cu melancolia unică pe care o purta în ochi Cristi Popescu. În cartea asta și în amintirea privirii lui regăsesc anii studenției noastre lipsite și de ambiții și de speranțe, dar atât de îndrăgostite de lumile celorlalți...

2000

Opera Somnia de Șerban Foarță

Cunoști vreo altă poezie în care omul ei să se distreze atît?

Aparent, un exercițiu de copil. Cuvînt, cultură, vers, univers - stau însă în inteligența poetului de a-i da rimă, dreptul la joc. Și cum intră în joc acolo i se văd fața, faima și bucuria. E un întreg caleidoscop de lecturi și aventuri ce venind în contagiune cu balansoarul-malaxorul Foarță primesc înțelesuri și sonorități. Luciu și adîncime. S-o ții așa o viață de poet este „defect”-excelent. Ascultă „Phoenix-Cantafabule”.

Cartea îi place Liei Faur, jurnalist:

„Opera Somnia este tărâmul unde se întâlnește rafinamentul estetic al unui scriitor îndrăgostit iremediabil de cuvinte, cu povestea nespus de frumoasă a propriului vis, descifrat mereu printr-un alt vis, uneori al său, alteori al cititorului, martor tăcut al mirajului lingvistic.”

Post-ul #ListaluiIstodor. Poezia românească dela Viziunea lui Nichita la crocomurul lui Ivănescu și levantul lui Cărtărescu apare prima dată în Istodor.

Banal, logic, senzațional: Poezia este metaforă. Adică, un limbaj și un imaginar fără termen de comparație. Poezia românească începe prin secolul XX. Târziu. Dar fără truda și uzura limbii române de către Alecsandri, Văcărești, Eminescu greu de închipuit Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi. Limbajul poetic are nevoie de uzură mai mult decât limbajul prozei. Iar explicație: oglinda acestui limbaj nu este realitatea (vezi Ion Barbu), ci jocul intelectual al este semnificațiilor metaforei. Abstractul te refuză, dar și stimulează, declanșează speculații. Descifrarea metaforei este mai sus de găsirea în iarbă de Pokemoni, desigur, este deliciul de a fi tu însuți Pokemonul cel rar.

De aveți poftă, cărțile, parte din ele, le puteți achiziționa dela Librăriile Humanitas.

Mâine, citiți din "101 cărți românești de citit într-o viață", poezia de după 1960.

1866

Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri

 Esența poeziei populare românești.

Avem prelucrate de către Alecsandri tot ce știm noi mai bine din creația populară: Miorița, Monastirea Argeșului, Toma Alimoș… Creații-pericol: au dat naționalisme ieftine. De fapt, fapte, impulsuri și dubii de om cu capul pe umeri.

Cartea îi place lui Marius Niță, taximetrist Pelicanul:

„Nu-i zi de la Dumnezeu să nu înjur „Miorița” asta. E ca un blestem. Sîntem neam care nu se răscoală, este călcat în picioare ca un microb și asta de ce? Un cioban se uită pe cer și vede nunți, în loc să pună mîna pe topor!”

1884

Poesii de Mihai Eminescu

Dragoste&filosofie. Romantic buchet.

Citește-l pe Eminescu! Dar află: Eminescu vine la capătul unei istorii infantile de versificare. Asta-I calitate: să faci limba română nu doar să spună, ci s-o faci să și gîndească. Cam de aceea, Eminescu e văzut ca fiind intrat în limba și imagistica noastră zilnică.

Vrei să știi mai mult? „Viața lui Mihail Eminescu” de George Călinescu.

Cartea îi place lui Solomon Marcus, profesor universitar de matematică:

„Impact puternic asupra devenirii mele”

1908

Poeziile Văcăreștilor

Ce-i mai delicat, mai delicios și mai amuzant în literatura română.

Ienăchiță Văcărescu este cuceritorul, rostul poeziei lui este să înaripeze inima iubită. Alecu Văcărescu e poetul amorului, amor iute. Nicolae Văcărescu e simțitorul, iar dragostea pentru el este jertfă. Iancu Văcărescu sobru, cîntă amorul stăpînit. Văcăreștii au șic. Pentru o mai bună înțelegere a Văcăreștilor, „Dimineața poeților” (1980) de Eugen Simion.

Cartea îi place lui Marcel Tolcea

“Pentru literatură română, Văcăreștii sunt ce au fost Brătienii în politică: numeroși, greu de deosebit, întemeietori, virili, romanțați. Sortiți colectivizării, au apărut în antologia Poeziile Văcăreștilor. Care se adresează și rafinatului filolog, și filosofului, și amorezului.

Mai mult, ecologistul exultă când Ienăchiță nu taie floarea dintr-o grădină, manelistul din noi renaște când Nicolae exclamă: „A trăi făr-a iubi/Mă mir ce trai o mai fi”, iar timidul își tatuează pe inimă un distih al lui Alecu ce sună așa: „Când nu te văz, am chinuri / Iar când te văz, leșinuri".

1909

Romanțe pentru mai tîrziu de Ion Minulescu

Ciocnirea lumilor. Romanță și cinism.

Ambele îți stimulează euforiile și imaginația. Bonomia, ingenuitatea, sinceritatea, vitalitatea cu care te seduce și autoironia, blazarea, afectarea cu care te omoară.

Cartea îi place Cristinei Stihi, PR manager:

„Romanțele” lui Ion Minulescu ce ne învață? mulțumești vieții că simți ceva zguduitor și nu te ascunzi ca de o boală rușinoasă. Să te aștepți să iei viața de la capăt, gol și singur, cu cuvintele tale, oricînd între 20 și 100 de ani –fără să innebunesti  dizgrațios sau inutil.”

1916

Plumb de George Bacovia

Eul alienat.

Simbolist. Citadin. Teritorii sufletești obscure. Incertul. Vagul. Nevroza. Acuta, maladiva acuitate a simțurilor. Descompunerea materiei organice. Catastrofa. Sinistrul. Tenebrosul. Negrul. De cimitir. Cavoul. Plumbul. Cadavrul. Singurătatea. Pustiul. Obsesivul. „O, țară tristă. Plină de humor!”. Brrr!

Cartea îi place Costinei Barbu, funcționar bancar

„ „Plumbul” se citește cum se mănîncă o mîncare nouă: întîi trebuie să guști, trebuie să-i dai vreme să se așeze și înveți să-ți placă.”
 

1919
Poemele luminii de Lucian Blaga

Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!

Atît aș spune despre poezia lui Blaga. Dar nu mă astîmpăr și continui: luminoasă, de foc de lemne cu dragostea întinsă pe iarbă, îndrăgostită, ritmată înăuntrul sufletului. Dragostea înseamnă începutul lumii îndrăgostitului, acesta zburînd, fără limite, spre originile lumii, spre esențele curate.

Cartea îi place Doinei Ghiță, Biblioteca Franceză Omnia:

„Cum stau mereu sub semnul jocului și-al întîmplării (deh, zodia...) tot așa mă regăsesc/stau în spațiul mioritic al lui Blaga. Cel în care dealurile încrederii alternează cu văile răstignirii...

1921

După melci de Ion Barbu

O joacă de secol 20, în ritm balcanic.

„Buhuhu la lună șuie, Pe gutuie să mi-l suie, Ori de-o fi pe rodie: Buhuhu la Zodie; Uhu, Scorpiei surate, Să-l întoarcă d-a-îndărate,/ Să nu-i rupă vrun picior Cîine ori Săgetător!”

Cartea îi place lui T.O.Bobe, scriitor:

„Pentru că este o expresie clară, atît de clară încît devine transparentă, a unei teme puțin abordate, și anume crima comisă cu inocență, din joacă, asupra a ceea ce iubim. Iar pentru că arma crimei sînt cuvintele, După melci e în aceeași măsură și despre responsabilitatea literaturii.”

1927

Cuvinte potrivite de Tudor Arghezi

Harță cu Dumnezeu. Limbă poetică dată de pămînt.

În seria sa de „Psalmi”, începută în „Cuvinte potrivite” și răspîndită prin volumele sale poetice, își tot iscodește Dumnezeul, își tot caută credința, își tot vede limitele de heruvim bolnav, își caută rostul, nu întrevede „astîmpărul”.

1930

Joc secund de Ion Barbu

Matematica dă profunzime poeziei.

De mergi într-un restaurant cu pretenții te indispune porția mică de mîncare și gotic construită. Nu recunoști nici gustul adevărat al bucatelor. Dar, culmea, după desert, te trezești sătul. Construcția lui Barbu se adresează minții neîndoios, iar asemănarea cu restaurantul rafinat face parte din deconstrucția voită a unui inaccesibil.

Cartea îi place lui Lucian Mîndruță, realizator tv:

„Joc Secund. Pentru cei care vor sa uite "Sara pe deal". Domnule Ion Barbu, iti multumesc ca dupa 10 ani de scoala chinuita cu clasici plicticosi, am dat de tine sa respir un pic!”

1931

ArgheziFlori de mucigai de Tudor Arghezi

Poezia puroaielor. Vigoare, umor.

Exercițiul împunsului acestei bolgii de pe pămînt este continuarea firească a împunsului lui Dumnezeu din cer din „Cuvinte potrivite” (1927).. Duium de licențe lexicale și sintactice. Revalorizări de cuvinte vechi, mixaj de jeg și politețe.

Cartea îi place Andreei Pleșoianu, profesor de limba spaniolă:

„Flori de mucigai e o culegere de koan-uri mai ample, e drept aparţinând unui spaţiu creştin şi scrise de un răspopit.”

Mâine, citiți din "101 cărți românești de citit într-o viață" poezia de după 1960.

Post-ul #ListaluiIstodor. Poezia românească de la Populare și Eminescu la Mucegaiul lui Arghezi. Deliciul de a fi Pokemonul cel rar apare prima dată în Istodor.

Guest blog by Sir Martyn Poliakoff, Foreign Secretary and Vice-President of the Royal Society

I am delighted to be contributing to the Embassy’s blog. I am a British chemist, born in London, with a Russian father and English mother. I work at the University of Nottingham, and my research is focussed on Green Chemistry, a hugely important area of research. Green Chemistry is looking for environmentally cleaner and more economic approaches to making chemicals and materials; it seeks to reduce the negative impact of chemistry on the environment by minimizing the use of hazardous chemicals, reducing toxic chemical wastes and using fewer natural resources among others.
I am also the Foreign Secretary of the Royal Society (RS), the UK Academy of Sciences. The Society was founded in 1660 and has a long connection with Russia. As long ago as the 17th century, a letter was sent to Russia asking more than 50 questions about science in Russia and Peter the Great visited the Society in 1698.

The Society is still very much collaborating with Russia. In 2013, we organized a joint Frontiers of Science conference in Kazan attended by 70 young British and Russian scientists. The meeting was a joint project of the Academy of Sciences of the Republic of Tatarstan, the Russian Academy of Sciences (RAS) and the RS with the support of the Embassy. When in Kazan, I also took the opportunity to visit the chemical museum there to see where the element Ruthenium was discovered, a rare transitional metal belonging to the platinum group with curious application potential. For instance, ruthenium-based compounds have been used for light absorption in dye-sensitized solar cells, a promising new low-cost solar cell system.

As a chemist, I was excited by the discovery of chemical element No 114, synthesized in December 1998 in the Dubna Institute, which I look forward to visiting at first opportunity.

I have a long record of scientific collaboration with Russia and visit Russia frequently. Since 1999, I have been an Honorary Professor at Moscow State University and, in 2012, I was elected a Foreign Member of the RAS. I was a speaker at the 2013 launch of the EU-Russia Year of science and a year later at the UK- Russia Chemistry Week. This year I will be participating in International Conference on Supercritical Fluids in the Kaliningrad Oblas’t in September.
Today UK-Russia scientific cooperation is continuing and the Embassy’s Science and Innovation team has a crucial role to play in catalysing partnerships between researchers in our two countries. I feel that there are good opportunities for UK-Russian collaboration in areas outside my own, for example in the science of the Arctic and Accelerator Science.
I’m also excited about the Russian Government’s Global Education Scheme, which will provide funding to Russian Bachelor and Specialist degree holders to continue their studies in top UK universities I am delighted that the University of Nottingham is one of the UK universities covered by the funding scheme. I am particularly pleased that chemistry, chemical technology, nanomaterials and nanotechnologies can be funded by the Scheme as they all contribute to Green Chemistry.
The University of Nottingham has a long history of Russian scientists doing their research here and contributing to the advance of science. Our School of chemistry currently has two Russian scientists: Elena Bichoutskaia, a leading theoretician, and Andrei Khlobystov, Director of our Nanotechnology Centre.
I look forward to welcoming more Russian students to Nottingham in the near future and, as Vice President of the Royal Society, will continue to work with Russia to develop scientific collaboration.

Sir Martyn Poliakoff

Guest post by Keith Allan, Consul General in St. Petersburg

The Russian ice-breaker, the Krasin, was built in Newcastle in 1916-17 and went on to play an important role in the Arctic Convoys of World War II. In this blog, Consul General Keith Allan talks about his recent visit to Newcastle University where a model of the Krasin is displayed in the Naval Architecture Department.

The Krasin is a fine example of shared British/Russian history. She was commissioned by Russia, built in Newcastle, and went on to play a significant role in the Arctic Convoys during World War II. For more on the Arctic Convoys, including the recent visit by British veterans, please see my earlier articles on the recent Arctic Convoys exhibition in St Petersberg and Sir Nicholas Soames’ message to St Petersburg Veterans.

HRH The Princess Royal visits Russian ice-breaker The Krasin

The Krasin is now a floating museum on the Neva river in St Petersburg. I have visited her many times and we were honoured when HRH The Princess Royal visited the ship and met Russian veterans of the convoys during her visit to St Petersburg in February 2014.

I read an article about the ship which said there was a model in a glass case at Newcastle University, and decided I would seek it out during a future visit to the UK. This finally happened on 21 May when I was in Newcastle visiting a veterans association. Sure enough, an excellent model of the ship stands in a glass case in a corridor along with a number of others in the Department of Naval Architecture.

Model of the The Krasin at Newcastle University

The plate on the case reads: ‘Triple screw icebreaking steamer ‘Sviatogor’ built by Sir W. G. Armstrong, Whitworth & Co. (Shipbuilders) Ltd. Newcastle-On-Tyne for the Imperial Russian Government.’

The ship was designed by the famous Russian seaman, Admiral Stepan Makarov, and was originally named after the Russian mythological warrior, ‘Sviatogor’. The Sviatogor sailed from Newcastle to Arkhangelsk on its maiden voyage in 1917 and was soon involved in the civil war hostilities following the October 1917 Revolution.  During the allied intervention against the Bolsheviks in Northern Russia (1918–19) the ice-breaker was scuttled in the Dvina River. The Royal Navy raised her for use in the White Sea and later brought her back to the UK for minesweeping in Scapa Flow. She was returned to the USSR under the Krasin trade agreement in 1921. In 1927 the ice-breaker was renamed by the Soviet government to honour a recently deceased Bolshevik leader and Soviet diplomat Leonid Krasin.

The plate on the glass case display

The Krasin played an important role in the Arctic Convoys. In February 1942, the Krasin crossed the Atlantic (from the US) and reached Glasgow in early April. On 26 April 1942, she joined convoy PQ-15 and left Reykjavik for Murmansk. During the convoy Krasin shot down two German planes. Between 1942-1944 the ice-breaker continued to lead cargo convoys through ice in the Arctic despite heavy bombardment and the constant threat of submarine attacks. Many Allied ships and cargo vessels failed to reach their destination, but the Krasin was lucky enough to survive. In October 1945, the Krasin was disarmed. In addition to the convoys, the ship also participated in rescue expeditions in the Arctic in the 1920-30s, including one led by Umberto Nobile.

As a museum ship on the Neva river, the Krasin will continue to play an important role in reminding us of our shared British/Russian history and the heroic sacrifice made by British and Russian participants of the Arctic Convoys during World War II.

A number of military anniversaries are being celebrated at the moment. Earlier this month there were striking images from the centenary of the Gallipoli landings. I’m sure there will be similar scenes throughout the period leading to 2018 and the centenary of the ending of World War I. In Russia we have been marking the centenary with a number of events aimed, in particular, at young people which have sought to highlight Britain and Russia’s shared history in WW1. We have been holding reading aloud contests in cities across the country of British war poetry and literature. We have also invited people to nominate quotations from Russian and British literature to be inscribed on a new WW1 memorial which will be unveiled this summer at our Embassy in Moscow.

This year is also the 70th anniversary of the end of World War II and the Great Patriotic War between the Soviet Union and Nazi Germany with its allies. The anniversary will be commemorated across Russia on 9 May, Victory Day.

Here in Ekaterinburg we have been marking our shared history, and our alliance to defeat Nazi Germany, with a joint photographic exhibition which I opened last month. Working with the local photography and history museums, and with colleagues from the American Consulate, we have displayed images that demonstrate the personal triumphs and tragedies of World War II. The title of the exhibition is taken from Winston Churchill’s book of the same name, part of his six-volume history of the conflict. The exhibition includes images from the Imperial War Museum’s archives which show parts of the conflict that are less well known in Russia, such as the Battle of Britain and the fighting in the Far East. It also includes images from the local archives, which have not been displayed before.

Some of the images can be seen here.

Opening of the exhibition in Ekaterinburg

Opening of the exhibition in Ekaterinburg

Imagineaza-ti ca ai luat acasa la tine un DRAGON. Sa zicem ca l-ai luat in data de 13.11.2013. Face parte din “familia” ta, il iei cu tine peste tot, te bucuri de el, el se bucura de tine, rezolvati probleme impreuna, ajungeti in impas impreuna, se intampla si bune, dar si rele, apoi… intr-o zi, sa zicem ca pe data de 03.03.2014, DRAGON-ul spune ca lui nu ii mai place “atmosfera” si ca nu i-a placut niciodata. Pai bine, mah, DRAGON-ule, dar de ce nu ai spus mai devreme…? Te-a fortat cineva? Poate ca da…

Lectia 1: Nu forta un DRAGON. Lasa-l in ritmul lui.

Tocmai de aceea, din data de 04.03.2013 si pana astazi, noi, “romanii din Birmania (Myanmar)” am fost ocupati cu “astuparea” gaurilor facute de DRAGON.

Lectia 2: DRAGON-ul face gauri in jurul lui. Dureaza cam 3-4 saptamani sa le astupi.

In tot acest scenariu au fost implicati atat prieteni, cat si “parteneri”. Unul dintre ei, american. DRAGON-ul a plecat la american. Dar a incercat sa se mai uite printre gaurile facute, chiar sa intre prin ele. Totodata a sustinut incercarea sa de a intra printre gaurile lasate in urma prin expresia: “Am semnat noi “ceva”?”. Indiferent de raspunsul la aceasta intrebare:

Lectia 3: Pentru un DRAGON doar semnaturile conteaza! Gentlemen agreement-ul nu!

Va mai amintiti ca, la un moment dat, DRAGON-ul a scris pe acest blog despre asa-numitul “Junior”? Pe vremea aceea DRAGON-ul era considerat (pe buna dreptate!) “Senior”. Cat despre blog, tot ce a fost postat pana acum, a fost postat de “Senior” (DRAGON). Vorba noastra: “Da-ti, da-ti!” (imi cer scuze daca nu o intelegeti). Noi suntem destul de tristi ca am pierdut un DRAGON, dar trebuie sa mergem mai departe… e trist, e dureros, dar trebuie, trebuie, sa mergem mai departe. In momentul in care ne-am despartit de DRAGON, lumea si evenimentele au stat in loc… o zi, doua zile, trei zile… o saptamana, doua saptamani… apoi am invatat:

Lectia 4: Nu iti lua un DRAGON “Made in Romania”! Ia-ti, mai bine, doi Junior-i “Made in Myanmar”! Vei fi mai satisfacut; vei fi mai performant.

Cunoasteti vorba aceea: “Doamne, pazeste-ma de prieteni, caci de dusmani ma pazesc singur”? Aceasta se poate aplica si in Myanmar. Iar, prin extrapolare, se poate (se va!) aplica chiar si in America. Nu stiam pana de curand ca ea se aplica chiar si DRAGON-ilor. “Prietenii” si “dusmanii” se regasesc in folclorul romanesc, nu-i asa? Atunci de ce am senzatia ca daca voi mai scrie multe despre acest lucru, o voi da in “manele”? Probabil ca din cauza “lui”, din cauza DRAGON-ului. Sic!

Lectia 5: Daca ai stat mai multe luni langa un DRAGON, atunci te numesti SUPRAVIETUITOR.

Spuneam, in titlu, ca DRAGON-ul a scos flacari. Da, asa este, a scos flacari si a ars cateva lucruri in jurul lui… printre care si oameni. Intr-o anumita masura este si vina mea pentru ca am intretinut focul. L-am invatat pe DRAGON sa aiba flacari “perfecte”. Dar de-acum spun “piua”!

Lectia 6: DRAGON-ul e viclean. DRAGON-ul nu are nimic sfant! Este ruda cu sarpele.

DRAGON-ii nu fac parte din cultura si folclorul Myanmarului. Mai degraba fac parte din peisajul romanesc. Socant!

Lectia 0: Ai grija ce vrei sa exporti in Myanmar!

Asadar, cei “trei” romani din Myanmar sunt tot doi! Cei doi!

F & F

Apuc sa scriu mai rar, din varii motive. Multa treaba de facut, multa viata de trait. Astazi, cel mai important proiect investitional al nostru (de pana acum) a facut primii pasi in lume. In avanpremiera lansarii, din aprilie, a noului nostru produs software pentru piata myanmareza, ne-am gandit sa facem o pre-lansare, ca sa “luam pulsul pietei”. In consecinta, am participat la un targ de job-uri, in parcarea MICT park, mandria Myanmarului si epicentrul zonei de tech din Yangon.

Ieri si azi ne-am hamalit din greu. Am intins bannere, am carat scaune si mese, am printat topuri peste topuri de hartie, am adunat un palc de rawange rapitoare care sa se alature staff-ului nostru pe perioada evenimentului (booth babes) – din nou, sunt absolut uluit de neamul lor minuscul si de ce oameni poate sa produca -, am facut un chef monstru cu toata lumea aseara, asa, ca sa ne dam chef de munca in weekend, am dormit 3 ore, apoi am stat toata ziua sub soarele tropical gestionand un flux de vizitatori si candidati de vreo 3 ori mai mare decat ne asteptam. Dat fiind ca maine la ora 7 o luam de la inceput, pun acum cateva selfie-uri si ne citim dupa ce trece nebunia

Datele BNR publicate marti arata o scadere semnificativa a restantelor la credite in luna decembrie, insa aceasta scadere s-a datorat cel mai probabil acceptarii de catre banci a pierderilor, fapt care care explica si scaderea semnificativa a profiturilor inregistrate de sistemul bancar in T4.13.

Astfel, daca in primele 9 luni din 2013, profitul cumulat inregistrat de bancile din Romania era de 1,5 miliarde lei, in ultimul trimestru, pierderile au insumat 1 miliard, astfel incat, la nivelul intregului an, profitul a ajuns la 497 milioane lei, fata de o pierdere de 2,3 miliarde lei in 2012.

In suma absoluta, la sfarsitul lunii decembrie, restantele au insumat 32,69 miliarde lei, in scadere cu 1,38 miliarde fata de noiembrie, insa in crestere cu 4 miliarde lei comparativ cu decembrie 2012. Variatia lunara a soldului restantelor atat in cazul creditelor in lei, cat si in cazul creditelor in valuta se poate observa in graficul de mai jos, click pe imagine pentru marire.

Ca pondere in soldul total de credite, restantele la creditele in lei au ajuns la 15,27%, in crestere de la 13,18% in urma cu un an, iar restantele la creditele in valuta au ajuns la 14,59%, in crestere de la 12,19%, detalii in graficul numarul doi

Continue reading: Sistemul bancar: restantele la credite au scazut in decembrie cu 1,4 miliarde lei

Gradul de educatie al populatiei influenteaza in mod semnificativ gradul de dezvoltare economica, iar faptul ca Romania se situeaza pe ultimul loc in Uniunea Europeana din punctul de vedere al ponderii populatiei cu studii superioare nu este o surpriza.

Astfel, dupa cum se poate observa in graficul de mai jos, daca in anul 2000, doar 7,5% dintre romanii cu varsta intre 15 si 64 de ani aveau studii superioare, procentul a crescut la 13,5% in anul 2012, in timp ce ponderea celor care aveau cel mult 8 clase a scazut de la 35,6%, la 28,8%. Ponderea persoanelor cu studii medii s-a mentinut in jurul a 57%.

In cifre absolute, in 2012, numarul romanilor pe segmentul de varsta 15-64 ani era de 14,9 milioane, dintre care 2 milioane aveau studii superioare, aproape dublu fata de anul 2000, 8,6 milioane aveau studii medii (numar similar celui din anul 2000), in timp ce numarul celor care au absolvit cel mult 8 clase a scazut la 4,33 milioane (fata de circa 5,4 milioane in 2000). Sursa datelor este Eurostat

Continue reading: Gradul de educatie al populatiei: cum stam in comparatie cu alte tari din Europa?

Datele publicate recent de Ministerul Muncii arata ca, in trimestrul trei al anului trecut s-a inregistrat o scadere semnificativa a numarului de angajati cu contract de munca, acest numar reducandu-se cu 588.815 fata de T3.12, detalii in graficul de mai jos, click pe imagine pentru marire. Comparativ cu T3.11, scaderea este de 521.000, iar comparativ cu T3.10, scaderea este de circa 272.000.

In ce priveste evolutia in procente, scaderea anuala inregistrata in T3.13 este de 10,8%, de departe cel mai mare procent de cand aceste date au inceput sa fie publicate, respectiv din T2.10, detalii in graficul numarul doi. Datele reflecta evolutia numarului de asiguratii cu norma intreaga si/sau cu timp partial, sursa fiind declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor raportate de angajatori. Cei cu mai multe contracte de munca sunt numarati o singura data

Continue reading: Piata muncii: numarul persoanelor cu contract de munca a scazut cu peste jumatate de milion in ultimul an

Spuneam în prima rundă că vom povesti oleacă și despre mirificele prețuri practicate cu ocazia Black Friday. Oamenii care comentează pe marginea subiectului par a se împărți în două categorii: cei care urăsc evenimentul și consideră că e o șarlatanie uriașă și cei care iubesc reducerile de BF și trompetează cu entuziasm despre ce-și vor cumpăra ei cu acea ocazie. Aceștia din urmă, în marea lor majoritate blogeri, jurnaliști și alte specii înrudite (inclusiv al dumneavoastră subsemnat) care “condimentează” mai mult sau mai puțin discret articolele/blogurile cu linkuri de afiliat la diferite magazine online.

La cealaltă extremă, prima categorie va sta să-ți explice cu lux de amănunte cum au văzut “cu ochii lor” (și un eventual screenshot “dovadă”) un produs scumpit cu nesimțire înainte de BF pentru ca apoi magazinul cu pricina să se laude cu o reducere consistentă. In consecință Black Friday nu e altceva decât un gigantic șmen. Sau cel puțin așa susțin ei.

Adevărul este – așa cum era și firesc – undeva la mijloc. Explică foarte bine acest articol mai vechi din WSJ care deși surprinde metode folosite de magazinele din US cred că se aplică fără probleme comerțului de pe frumoasele plaiuri mioritice.

Cifrele sunt clare: din 2009 până în 2012 numărul produselor vândute la reduceri a crescut cu 60%, iar reducerea medie a crescut de la 25% la 36%. In același interval, marja de profit a magazinelor a rămas aproximativ aceeași. Fenomenul nu are decât o singură explicație: multe produse apar pe raft cu un preț inițial mai mare tocmai în ideea de a fi vândute în timpul reducerilor și nu în sezonul normal. Vi s-a întâmplat probabil și vouă să intrați într-un magazin într-o perioadă oarecare din an și să remarcați niște articole interesante dar parcă exagerat de scumpe în raport cu prețurile uzuale? Raționamentul e simplu: nu se intenționează vânzarea acelor produse la prețul întreg, ci doar discountate. Ele vor juca un simplu rol de decor pe rafturi până la sosirea reducerilor din iarnă sau a soldurilor.

Un exemplu interesant. Gigantul Amazon.com a introdus în oferta din vara 2013 un televizor Samsung de 60″ la 1800$ care se vindea în alte locuri pe Internet la doar 1300$. Ori, nu stă în obiceiul celor de la Amazon să se ocupe cu astfel de “cascadorii” de neam prost. Misterul s-a lămurit de Black Friday când televizorul cu pricina a fost redus un “amețitor” 45% până spre 1000$.

Altfel, metoda urcării prețurilor în “pregătirea” perioadelor de reduceri este o realitate. Market Track au constatat că prețurile urcă în medie cu 8% în noiembrie, înainte de BF și de sărbătorile de iarnă. Așa cum era de așteptat, cele mai spectaculoase creșteri de prețuri le înregistrează jucăriile, care iau un “avânt” mediu de 23%. De unde rezultă că bietul Moș Crăciun este cel mai lovit de aceste perioade de reduceri. Ar fi înțelept să-și facă stocurile încă din vară.

Sau cel mai bine-ar fi să revenim cu toții la obiceiul strămoșesc de a ne cumpăra un obiect pentru că avem nevoie de acesta, atunci când avem nevoie. Greu?

Căutarea ta s-a sfârșit: ai ajuns la punctul în care vei afla tot ceea ce trebuie să știi dar în special ceea ce nu trebuie să știi despre Black Friday. N-are rost să mai consumi energie în mod inutil, astfel încât poți închide chiar acum toate celelalte taburi de browser inclusiv cel în care George Buhnici explică modul în care a importat el BF în România (pro tip: n-a “adus” nimic nici George, și nici vreun alt jurnalist – ci magazinele online și în special eMag-ul).

Primul lucru important de reținut este că spre deosebire de datele altor “sărbători comerciale” mai mult sau mai puțin inventate (gen Sf. Valentin) momentul Black Friday este foarte clar plasat. Si anume: ultima vineri din noiembrie dă startul sezonului de cumpărături de final de an (la americani și în general în lumea occidentală). E momentul în care consumatorii încep să se îmbulzească în neștire prin magazine iar comercianții își maximizează profitul într-un final de an mai mult sau mai puțin euforic. Pentru cei interesați de etapele acestei frenezii de cumpărături am detaliat codul culorilor într-un articol mai vechi.

Cu alte cuvinte, ideea de a muta Black Friday cu o săptămână în avans este complet lipsită de logică. La fel de bine ne putem apuca să întârziem oleacă echinocțiul până de Paște. Ceea ce nu i-a împiedicat pe mai mulți comercianți din România să “mute” cu nonșalanță BF 2013, în premieră mondială. Explicația fiind ceva aburitor cu ziua de 1 decembrie care pică prost și taie cheful de cumpărături. Să vedem totuși adevărata cauză.

Da, anul acesta Black Friday pică foarte aproape de 1 decembrie dar nu are nici o legătură cu sărbătoarea națională a românilor. Pur și simplu sezonul cumpărăturilor în lumea occidentală – care începe cu Black Friday și se termină de Crăciun – este mai scurt cu câteva zile decât de obicei. Mai precis, este cel mai scurt sezon de shopping din 2002 ceea ce se va traduce într-o pierdere potențială de 1.5 miliarde $ la nivel mondial. Asta nu va împiedica magazinele să bată noi recorduri anul acesta, dar ar fi putut să încaseze și mai mulți bani.

Sigur că în ultimă instanță dacă oamenii chiar au nevoie de acele lucruri înseamnă că le vor cumpăra la un moment dat, chit că e în sezon sau în afara lui. Dar comercianții nu gândesc astfel – orice bănuț potențial pierdut în trimestrul 4 îi face să intre în fibrilație. Parcă îmi imaginez discuția:

- Sefu’, sefu’ ce ne facem că anul ăsta sezonul de cumpărături e mai scurt?
- Nici o problemă Costele, îl lungim.
- Sefu’, sefu’ nu înteleg cum o să lungim sezonul?
- Mutăm Crăciunul de Anul Nou, hai că-i simplu Costele. Pac, pac – am adăugat o săptămână.
- Sefu’, sefu’ cred că e o mică problemă acolo cu Crăciunul…
- Bine atunci dă Black Friday mai încoace o săptămână, că doar noi am inventat chestia asta.
- Da sefu’, ce idee deșteaptă! 

Sigur că puteau să-i spună “Zi Specială de Reduceri Masive ca Voi să Credeți că Sezonul de Cumpărături a Inceput Deja” (ZSRMVCSCID). Dar cred c-ar fi fost un pic complicat de reținut așa încât s-a preferat formula cu mutatul Black Friday.

Uite cum am lămurit chestiunea cu mutatul sezonului. In partea a II-a voi clarifica treaba cu prețurile.

Se apropie gerul, serile lungi de iarnă și zilele relaxante de sărbătoare când tot omul stă la gura sobei și joacă un shooter, un adventure sau strategy game pe Playstation. V-ar interesa poate să știți că prietenii de la Amazon au lansat un nou store din care puteți cumpăra coduri pentru achiziția de jocuri de pe PSN, și ca să fie treaba bună cumpărătura e însoțită de un cupon de 5$ reducere pentru următorul joc luat de la ei.

Pentru achiziție trebuie să declari un Billing Address oarecare în SUA (și dacă problemele continuă să apară, verifică țara conform discuției de pe forumul Kindle). Cam orice card bancar este acceptat (eu am de la Unicredit – a mers din prima), iar livrarea este doar un cod astfel încât nu veți avea bătăi de cap cu vama sau orice altă minunată instituție a statului nostru de drept.

Pe mine mă tentează The last of us, am auzit că merge bine cu vinul fiert…

"Wishes won’t wash dishes"

Google a anuntat ca de azi serviciul Google Apps nu mai este disponibil in varianta gratuita (Free) pentru 10 utilizatori. Este un anunt important, deoarece serviciul este folosit deja de 5 milioane de companii in intreaga lume, iar in Romania are zeci de mii de utilizatori. Schimbarile vor fi aplicate doar noilor utilizatori, cei vechi nefiind afectati. 

Suita Google Apps include Gmail, o suita colaborativa office online numita Docs, stocare in cloud prin Drive, o solutie Calendar si multe alte componente. Este extrem de populara deoarece poate fi instalata pe domeniul utilizatorului (ex: companie.ro), este usor de folosit si se integreaza perfect cu dispozitivele mobile.

Estimarea mea este ca in Romania sunt intre 10.000 si 20.000 de companii mici care folosesc serviciul Google Apps gratuit. Retragerea sa va avea cu siguranta un impact. Google nu ofera cifre exacte pentru fiecare tara, de aceea estimarea mea se bazeaza pe un raport dintre numarul utilizatorilor de Internet, numarul de companii locale si totalul domeniilor inregistrate.

Un pic de istorie: Google Apps a fost lansat in 2006, fiind prima solutie de email si colaborare in cloud destinata companiilor de orice dimensiune. Prima versiune a oferit gratuit accesul a 250 de utilizatori per domeniu. In 2007 limita a fost scazuta la 100, in 2009 la 50 de utilizatori, iar in 2011 au ramas 10 utilizatori. Ieri, 6 Decembrie 2012, Google a anuntat ca varianta gratuita nu mai este disponibila, existand doar o perioada de proba gratuita timp de 30 de zile, pentru oricati utilizatori.

Ce se intampla cu cei care si-au activat serviciul cand era gratuit? Nimic. Acesta functioneaza in continuare, cu limitarile de la data activarii (unele domenii au 250 de utilizatori, altele 50 sau 10). Serviciul este in continuare gratuit. Daca numarul de utilizatori alocat este depasit, atunci clientii trebuie sa treaca la varianta Apps for Business si sa plateasca pentru toata baza de utilizatori.

Cat costa Google Apps for Business? 40 de euro anual sau 4 euro lunar per utilizator. Un cost care sub jumatate pretul total al oricarui serviciu similar. Pretul include SLA, suport si activarea oricarei noi functionalitati pe durata abonamentului. Nu exista costuri ascunse. 

Ce se ofera in plus in varianta Apps for Business?  Garantia serviciului, minim 99.9% disponibilitate, 25GB stocare pentru email,  contract cu Google Irlanda guvernat de legislata UE (nu SUA), suport tehnic samd. 

Google Apps Free a fost, vreme de 6 ani, un produs exceptional. Cu toate limitarile sale, cred ca a fost atat de bun incat a concurat varianta comerciala. In Romania, ca si in restul tarilor cu o putere scazuta de cumparare, solutia Free a fost mereu cea mai populara. Pretul, 3-4 EUR, este minuscul comparat cu serviciul adus – scapi de grija arhivarii emailurilor, de antivirus si antispam de email, ai o interfata web intuitiva si sincronizare perfecta cu tableta sau telefonul mobil.

Ce surprize de pret ne mai rezerva Google? Niciuna. Miscarea anunta azi era prevazuta de ani buni. Politica de preturi a Google este foarte simpla: preturile nu scad, nu cresc, nu se ofera discounturi. Cu siguranta Gmail va ramane mereu gratuit. Pretul Apps for Business nu se va schimba. Orice firma, oricat de mica, isi poate permite acest serviciu. E un serviciu business critical ce costa lunar, per utilizator, cat o cafea la Starbucks. Experienta mea cu clienti Google Apps de dimensiuni mici imi spune ca va exista o usoara revolta, urmata de o analiza competitiva a ofertelor de pe piata, ce se va incheia cu folosirea solutiei Apps for Business. Concurentul principal, Office 365, e in continuare mult mai scump si limitat ca si functionalitate la platforme Microsoft. Mi-ar placea sa fac o comparatie directa de pret, dar e imposibil, dat fiind sistemul de licentiere al Microsoft. As spune cu aproximatie ca Office 365 este cel putin dublu ca si cost total.

Si daca vreau sa plec cu datele de la Google? E o intrebare legitima, pe care o aud des. Poti sa pleci de la Google la fel de usor cum vii la Google – detalii pe pagina echipei interne a Google denumita Data Liberation Front, echipa care ofera uneltele si formatele pentru mutarea datelor de pe platformele Google.

Modelul de business al Google este bazat pe veniturile din publicitate. Asa au fost sustinute costurile pentru Apps. Utilizatorul final deseori are impresia ca serviciul este complet gratuit, deoarece nu cunoaste metodele prin care Google isi asigura un venit. Stim ca nu exista "pranz gratuit", nu la infint cel putin. Platforma pentru Google Apps a evoluat in cel mai mare mediu de mesagerie si colaborare online din lume. Era nevoie ca si clientii comerciali de Apps sa plateasca pentru a sustine calitatea si dezvoltarea serviciului.  

Cum sunt afectati clientii din Romania? Plata efectiva a serviciului se poate face doar cu cardul, catre Google Irlanda. Dezavantajul este ca firma care plateste trebuie aiba cardul activat pentru plati externe si sa fie inscrisa in Registrul Operatorilor Intracomunitari, deoarce factura vine de la entitate straina. 

Solutia simpla este folosirea unui partener autorizat al Google. Appnor, parte a grupului international Revevol, este cel mai important partener al Google pentru zona Enterprise in Romania. Portofoliul nostru de clienti variaza de la organizatii cu 1 cont Apps pana la peste 2000, din zona comerciala sau educationala. Revevol te va ajuta cu suport tehnic in limba romana, change manegement, training pentru utilizare. Serviciile Google au acelasi pret prin Revevol, insa factura este emisa din Romania, iar clientii pot folosi orice instrumente de plata.

+4 021 569 4657 este numarul de telefon la care ne puteti contacta direct pentru consultanta gratuita pentru orice nelamurire tehnica sau comerciala legata de produsele Google Enterprise (Apps, Geo, Chromebooks, Search). Aflati mai mult pe Revevol.ro

PS: Anuntul de azi a venit ca o surpriza pentru toata lumea. Nu auzisem de vreun plan in acest sens. M-a prins in Mountain View, unde reactia utilizatorilor (nu angajatilor Google) cu care am discutat a fost: "Mai exista si versiunea gratuita?!" :-) Cred ca pentru pietele emergente stirea este importanta, iar in cele mature va ramane un detaliu usor de trecut cu vederea.

"Fact without theory is trivia. Theory without fact is bullshit!"

Black Friday inseamna reduceri pentru toata lumea si scalabilitate pentru oamenii tehnici. Anul acesta PR-ul magazinelor online s-a facut in jurul solutiilor tehnice folosite pentru a acomoda cresterea substantiala de trafic din Vinerea Neagra. Evident, problemele n-au lipsit si au urmat traditionalele dezbateri despre costul scalabilitatii.

Pentru mine Black Friday este ziua bacalaureatului aplicatiilor web. Deoarce predic teoria sclabilitatii si in celelalte 364 de zile ale anului, am hotarat sa scriu cateva randuri despre cum functioneaza businessul scalabilitatii, avand experienta acumulata cu clientii Appnor (care au fost online permanent, cu exceptia 2Parale a caror platforma a fost unresponsive sub 100 secunde in ziua respectiva).

Voi cum ati petrecut Black Friday-ul? Eu – pe metereze, in biroul unui magazin online din New York care a avut intr-o singura saptamana o campanie de Grupon, oferta de Thanksgiving si Black Friday. Fiind un startup, au migrat catre o solutie scalabila atunci cand au ajuns la masa critica de utilizatori, iar saptamana trecuta a fost testul de foc. Nu au facut PR pe tema serverelor, pentru ca traficul imens sustinut este o componenta traditionala pentru orice retailer online de pe piete mari. Implicarea in scalarea unei asemenea operatiuni este absolut entuziasmanta!

Cat costa o solutie care sa scaleze la trafic mare? Mult. Costa mult deoarece:

1. Trebuie sa fie gandita modular, pentru a o putea scala.
2. Implica extra costuri de infrastructura atunci cand traficul este scazut.
3. Presupune folosirea unor echipamente de o minima calitate, ce-si dovedesc utilitatea mai ales in asemenea momente.
4. Necesita o echipa tehnica foarte competenta, cu experienta in scalare, care sa inteleaga fiecare componenta sotfware din spatele magazinului online.
5. Nu poate fi facuta fara planificare, masurare si testare constanta.

Magazinele online din Romania opereaza cu margini josnic de mici, de aceea principala lor grija de-a lungul anului este cum pot scadea costurile operationale. Serverele si oamenii tehnici sunt o bucata sanatoasa din costurile magazinelor online. Traficul este in mod normal foarte scazut, astfel ca aproape orice server ieftin si orice junior tehnic pot face treaba, mai putin atunci cand apare o avalansa de trafic.

Crapa serverele – este explicatia pe care o auzim de obicei. Serverele in sine rareori crapa, iar asta se intampla doar cand au probleme hardware sau sunt colocate impropriu. Aplicatiile care ruleaza pe acele servere crapa, din cauza volumului de cereri care trebuie procesate. De retinut ca orice solutie este la fel de buna ca cel mai slab element – poate fi vorba de o baza de date cu o arhitectura proasta, cod scris cu picioarele (foarte popular in aplicatii comerciale), apeluri incete catre servicii externe samd. Cata vreme nu stii ce face fiecare element, cu cine interactioneaza, cum il poti masura, cum faci un stress test – e imposibil sa scalezi o aplicatie.

Nu uitati ca magazinele online, ca si jocurile sau siteurile de stiri, sunt in esenta mega aplicatii web. In Romania sunt foarte rare aplicatiile web care au nevoie adevarata de scalare, de aceea cred ca oameni tehnici care sa fi lucrat la construirea unui setup scalabil sunt mult sub 100. Nu va lasasi amagiti de inflatia de cuvinte cheie: node.js, noSQL, Mongo, cloud, autoscale, bonding samd.; sunt doar cuvinte care suna bine in materialele online pe tema scalabilitatii.

Scalabilitatea infinita de la Amazon e alt element din mitologia scalabilitatii. Aud des solutia simpla: “adaugarea de servere create instant cand traficul creste, servere ce preiau din incarcare si scaleaza orizontal aplicatia web”. Desigur, orice om cu un minim de experienta in lucrul cu Amazon sau alta solutie cloud stie ca asemena afirmatii de marketing sunt un mare busllhit in 99.9% din scenariile de utilizare din viata reala. M-as intinde pe zeci de pagini pentru a explica pe scurt motivele, asa ca ma rezum la va asigura ca scalarea, inclusiv in cloud, nu este niciodata simpla sau infinit automatizabila.

Dupa ce trece valul, fie ca se numeste Black Friday, Cyber Monday sau Decembrie :) ramane povestea de marketing. Cifre fascinante – vizitatori, utilizatori simultani, comenzi, conexiuni la bazele de date samd. Imparititi la 5 sau 10 orice cifra anuntata public si ajungeti intr-o zona vecina cu realitatea. Adevarul este ca niste cifre mari pot masca deficiente grave de design sau simpla nepregatire. Deseori costurile scalarii vs. pierderile cauzate de downtime nu justifica investitia. E (mai) corect sa admiti asta, decat sa imbraci toata povestea in marmelada.

Rezumand:

• Cifrele anuntate si teoriile de scalabilitate pentru Black Friday sunt materiale de PR.
• Scalabilitatea trebuie sa fie pe agenda tehnica tot anul, nu cateva zile pe agenda de marketing.
• Solutiile bune costa, vorbele nu. Clienti saraci si cu pretentii vor fi serviti de toti banii, cu vorbe, pentru ca are sens economic.
• Economisesti mai multi bani atunci cand nu cumperi nimic.
• Educatia nu se face in ziua de BAC, nici saptamana urmatoare in presa.

Astept cu nerabdare urmatoarea Vinere Neagra. Oare care va fi tema de PR?

"The best thing about the future is that it comes one day at a time."

Ma bucur sa pot anunta ca Appnor MSP are un nou CEO, in persona domnului Lucian Bila.

Am ajuns la o faza importanta in cresterea companiei. Lucian e cel mai bun comercial pe care l-am intalnit vreodata. Sunt convins ca va face o treba mai buna ca mine in coordonarea echipei din Romania. Are maturitatea necesara, dar si experienta pe piata locala pentru a asigura succesul Appnor.

Pe viitor ma voi ocupa de business development pe pietele externe. Avem un potential deosebit in afara Romaniei si vreau sa ma concentrez pe a creste compania international. In plus, experienta de pana acum imi spune ca ma potrivesc bine intr-un astfel de mediu. Un pas mic pentru omenire, un pas mare pentru mine ;-)

Nu pot sa inchei fara sa le multumesc celor care ne acorda increderea si ne sunt clienti. La fel si colegilor mei care fac o treaba foarte buna constant. Un merit deosebit au si investitorii nostri, care ne impartasesc viziunea si fac un efort deosebit pentru a ne ajuta sa ne dezvoltam fara a face compromisuri de calitate.

Toate detaliile despre mutare, ce este si ce face Appnor, in comunicatul de presa.

Back to work! 

O vorba din batrani ne invata ca cine n-are curte trebuie sa-si cumpere gard. Acest gospodar din Dristor a plecat urechea la izvorul de inteleciune populara, drept pentru care a imprejmuit ceea ce i se cuvine, a tras o scara din balconul neautorizat dar dotat cu centrala termica si a pus niste iedera si mana maicii domnului pentru a se pune la adapost de privirile invidioase. La vara apare masuta, umbreluta si gratarul.

Uniunea Notarilor Publici ar trebui sa ia nota si sa-si revizuiasca grila cu valori orientative, parterul si ultimul etaj nefiind actualmente apreciate la intregul potential. Parterul poate anexa oriand o curte, atat cat permite gradina blocului si, cu o ajutorul unei scari interioare, un racoros demisol e chiar realizabil, dar numai dupa evacuarea pisicilor maidaneze oplosite la subsol. Ultimul nivel nu se lasa nici el mai prejos: un sezlong, o bere rece si nelipsitul gratar, adica un trio de argumente imbatabile, sunt gata oricand sa orneze terasa blocului dupa placul proprietarului de la ultimul etaj.

Undeva in zona Garii de Nord, am intalnit si fotografiat casa unui prop’ietar optimist care a pornit campania renovarilor de primavara. O singura nelamurire am: garantia “termopanelor” este pe viata? Si daca da, viata cui? A cladirii?