Am râs un pic la treaba asta. Alina Ceușan e o bloggeriță / vloggeriță / instagrammeriță / influensăriță de beauty / fashion / lifestyle /...  Mai departe »

© Copyright 2015 Subiectiv.ro.

Am râs un pic la treaba asta. Alina Ceușan e o bloggeriță / vloggeriță / instagrammeriță / influensăriță de beauty / fashion / lifestyle /...  Mai departe »

© Copyright 2015 Subiectiv.ro.

Am râs un pic la treaba asta. Alina Ceușan e o bloggeriță / vloggeriță / instagrammeriță / influensăriță de beauty / fashion / lifestyle /...  Mai departe »

© Copyright 2015 Subiectiv.ro.

În părculețul de lângă prefectură sunt îngropați morții revoluției din 1989. Au gărdulețe din fier forjat ridicate în jurul mormintelor, nu sunt făcute să țină afară pe nimeni, au 30 de centimetri înălțime, un copil de 2 ani poate să le sară. Gărdulețele sunt puse ca să delimiteze suprafața alocată fiecărui mort și astfel vezi cât de mici sunt morții revoluției. Pe vremea aia se mânca prost, oamenii nu ajungeau vreodată mari. Sau poate erau doar niște puști de 12 ani. La capul unui mormânt, sprijinindu-se de cruce, un cetățean face pipi. E duminică, soare, a băut o bere și acum s-a tupilat după mormintele ăstea ascunse sub ogrăzi în care nu crește nimic, amenajate riguros de asociația de luptă cu uitarea, și face pipi. Oftează din rărunchi când termină, se uită precaut în jur, mortul 1 tace, mortul 2 tace, mortul 3 mormăie ceva, îl știe pe ăsta, mereu a avut ceva de comentat. Dar mai lasă-ne domnule în pace, d-aia am murit noi la revoluție ca să vii matale acum să comentezi că fac pipi în parc? Și, în definitiv, cine e boul cu ideea să pui cimitiru în parc, adică mâine, poimâine, puneți morți în sensurile giratorii, unde e pământul scump și panseluța de 3000 firul!
Mortul 2 îi dă dreptate domnului cu vezica slabă și se întoarce pe-o parte.
Mașina intră ca o ampicilină pe gâtlejul Făgărașului, două benzi pe sens decupate în defileul urban, blocuri în stânga, blocuri în dreapta. Ce este în spatele blocurilor?, mă întreb gândindu-mă la domnul din cimitirul-parc din Brașov și cotesc la stânga. Blocurile aleargă pe lângă roata mașinii, ca un câine nervos, încercând să o prindă. Și brusc, se sfârșesc, se opresc, țărani cu fruntea plecată și cușma în mână în fața curții boierului.
Făgărașul e un kinder cu surprize, un ou de beton în care, atunci când îl spargi, găsești un orășel  cu grădini cu viță de vie și case săsești acoperite cu țiglă, cu geamuri cu cearcăne gri, obosite de înfigerea unui termopan în găvanul ferestrei vechi, întotdeauna mai mare, pe care gospodarul l-a umplut grabnic cu ciment. Câinii latră, manelele urlă, Leo de la Londra, Jean de la Roma, făgărășenii s-au risipit în lume și au trimis acasă bani de inoxuri și porți de tablă, de termopane și acoperișuri de fier, și-au făcut cazemate în spatele blocurilor, au închis grădinile în spatele unor garduri de beton armat, să nu fugă grădinile cu primul venit, se știe că sunt rele de muscă grădinile.
Garduri și ziduri. În spatele lor sunt alte garduri și alte ziduri.
După ele sunt oameni care beau bere și fac pipi pentru că le-a venit să facă pipi și de ce să se abțină sau să caute o toaletă? Nu au murit tinerii ăia la revoluție ca ei să se abțină.
Dar de ce au murit tinerii la revoluție?
Ca să aveți voi de toate, că noi ne-am spetit să vă creștem bine și uite, nimic nu aveți în cap, sunteți puturoși și risipitori, un ban nu ați pune deoparte.
Orășelul cel vechi se izbește-n peretele de blocuri. La dreapta sunt niște ruine noi. O vilă neterminată, două blocuri neterminate, betoane neisprăvite invadate de iarbă.
Mormintele unor vise avortate la 6 luni, în spatele cărora un bărbat care a băut bere face pipi și fredonează De unde vii la ora asta și unde ai umblaaaaat!!!

Azi e ziua cărții. Aș fi putut să pun o poză cu raftul cu ultimele lecturi sau cu lecturile viitoare dar mi-am zis să vă servesc încă o bucățică din trilerul psihologic pe care încă îl mai festonez intitulat: Cea mai lungă crimă din lume.
Sau cam așa ceva.
Dacă dă domnu să îi placă lu editura, vă anunț cum facem mai departe.
Până atunci la mulți ani lu cartea de ziua cărții care, ce să vezi, este fix de sfântu Gheorghe, cel care, prin lectură a înfrânt balaurul.

“Ura este o rotiță pe care oamenii căsătoriți de 40 de ani aleargă ca niște șoricei agitați, e necesară ca să îi țină în formă. Fără ură nu ar avea nimic, ar pluti în liniștea vidă ca un gunoi cosmic, lipsit de gravitația pasională a țelului.
Ura este o construcție vitală a relației de cuplu. Scandalurile, înjurăturile, bodogănelile sunt sania făcută vara pentru iarna vieții, când ceva trebuie să ardă în cămin, să nu crăpi de frig. Iubirea piere prima, copiii sunt de mult plecați, îți trebuie vreascurile urii.

Ele fac pălălaie, mai pune iubito niște ură în vatră că s-a făcut frig de la atâta indiferență.

Mily și Vick nu dorm de 38 de ani împreună. Când m-am născut eu, dormeau cu frate-miu în pat și eu în pătuț. Când ne-am mutat, eu am dormit cu maică-mea și frate-miu cu taică-miu. Când Vlad a plecat la facultate, taică-miu s-a mutat în camera liberă, eu în camera lui și a lui Vlad și maică-mea a rămas singură în sufragerie. Apoi am plecat eu și ei doi și-au păstrat cetățuile, întărindu-și pozițiile, au săpat șanțuri de apărare și au ridicat metereze și mai înalte pe care au așezat arcași și butoaie cu ulei încins.
Zilele aveau un program precis, chiar și după ce Vick a ieșit la pensie la 50 de ani profitând de falimentul institutului.
-Un puturos, toți bărbații cu pregătirea lui și-au luat un serviciu, ceva, au încercat să mai facă niște bani. Dar el, comod ca ta-su, nimic. S-a mulțumit cu pensia, cum să trăim amândoi din pensia asta mică? Cine m-a blestemat să am un bărbat că ăsta, nu știu.

Puturosul nu s-a bucurat prea mult de pensie. În serviciul casnic era trezit la 8 dimineața și începeau corvoadele casei. El ducea gunoiul, dădea mâncare la pisicile strânse în grădina din spatele blocului. El ștergea praful, peste tot, în fiecare zi, în timp ce ea dădea harnic cu aspiratorul, apoi el făcea salată (vara) sau tăia slăninuța (iarna) și ea pregătea masa, scoatea fundurile de lemn și farfurioarele și paharele și punea ibricul pe foc.

Apoi, spălau vasele, le puneau la loc și se pregăteau să plece în oraș sau la piață sau la bibliotecă, la biserică sau la plimbare în lumea nouă care creștea pe câmpul pe care Ceaușescu punea cartofi sau grâu și în care noi, copiii, am găsit prin `84 un fetus împuțit, lăpădat de o femeie disperată.

A venit miliția atunci și a cercetat lanul pe care Ceaușescu pusese grâu, nu puteai să furi grâu, ce să faci cu el, că trebuia măcinat. Nici sfecla pe care o punea Ceaușescu nu era bună. Doar cartofii. Familii întregi, cu săpăligi, orbecăiau în bezna nopții, scormonind după cartofii din avutul obștesc, speriați că vor fi văzuți, pârâți, închiși pentru că au furat piciocii neamului.

Mulți ani după revoluție, în locul în care Ceaușescu punea grâu, sfeclă sau cartofi, au crescut doar haite de câini vagabonzi și grădinile locatarilor din blocurile de la marginea orașului au început să muște din pământul buruienos. Iar mai nou, în ultimii 15 ani, și-a făcut loc o cârciumioară care arată așa, pe picior de plecare, înjghebată în pripă de un cetățean care știe că mâine, dacă ar vrea, miliția acum poliție ar putea să-i radă stabilimentul. Și apoi, daaa, asta a fost momentul în care Mily a știut că Dumnezeu și-a întors fața spre ea căci la nici 100 de metri de blocul privind munții a apărut triada Carrefour-Kaufland-Selgros. Acum nimeni nu se mai uita la zăpada de pe fruntea Pietrei Mari ci spre containerele metalice ale supermarketurilor-parc căci toată activitatea comunității s-a mutat între rafturi unde pensionari și casnice își plimbă paltoanele vechi jonglând cu prețuri, planuri și procente care arată dezvoltarea fără precedent a zonei.
-O să vezi că apartamentele de aici o să coste o avere. Ai de toate, aer curat, transport aproape-practic ești la 25 de minute de centrul orașului și la 1 minut cu mașina de magazine.
-Sunteți la mama dracului, cine ar vrea să stea în câmp?
-Cum dragă, doamna Marcu de la blocul vecin a vândut cu 90.000 de euro un apartament de 3 camere, mai mic ca al nostru și Leni de la blocul grecilor a luat 75.000 pe unul de 2 camere.

-Bați câmpii. Ai văzut tu contractele, ai numărat tu bănuții ăia, sunt niște distruse care …

-Sunt niște femei oneste și nu au niciun interes să mă mintă pe mine.”

De restul vă puteți bucura, așa cum v-am promis, după ce zice editura: bine băi Feher, uite că poți să scrii și alte tâmpenii decât preumblări prin Mexic.

1. Timea are 27 de ani, e terapeut, învață suedeză ca să lucreze la un call-center la Microsoft și oricum vrea să emigreze în Suedia unde oamenii au rezolvat problema gunoiului, îl transformă în energie, acum s-au apucat să preia gunoiul altor popoare pentru că ei, suedezii, nu mai au gunoi. Vrea să învețe în Suedia tehnici de protejare a naturii, să le importe aici, în Covasna, unde șoseaua e halită de flămânda molie de beton, urcă dealul găurită, spartă, năruită, printre copaci golași înfipți ca totemurile secuiești în capul tumulilor de peturi, pungi și conserve, moarte dar nepieritoare. Nimeni nu repară șoseaua pentru că o bucată din ea e în Covasna și o bucată e în Harghita, cine dă banul, cine fură banul, uite așa nu se hotărăsc de ani de zile să facă nimic dar mai e un drum, prin Târgu Secuiesc, ăla e mai bun. Timea zice că politicienii sunt toți așa, nu a mers la vot și nici nu va merge până nu știe că s-a schimbat generația asta, a bătrânilor cu comportamentele modelate de comunism. Și vor muri ăștia, vor dispărea nicăieri, nu are nicio îndoială Timea pentru că ea a citit Harry Potter și acolo, în carte, scrie foarte clar răspunsul la toate problemele noastre: de fiecare dată când răul apare pe pământ, binele se naște odată cu el. Răul și binele nu pot trăi unul fără altul, sunt concomitenți și de sens opus dar au aceeași forță. Când a fost Hitler, a fost și Churchill, când a fost Stalin, au fost americanii.
   Iar acum suntem înghesuiți într-un colț, politicienii ne bagă într-un colț și când se întâmplă asta, când nu mai ai spațiu și ești îngrămădit, strivit, când cei de-afară sar cu fundul pe geamantanul în care au vârât 2 dulapuri, aragazul, cușca lui Lupu și patul pliant, atunci …boooooom!!!!
   Big Bang.
   Universul nu poate să fie ținut în pumn. Și nici mânia.
   O să vedeți, zice Timea și apoi îmi spune că în Statele Unite atunci când mori poți să alegi să fii copac. Cum adică Timea?
   Adică cenușa ta să fie plantată la baza unui lăstar de copac. Să alergi în cercurile din trunchi, să te ridici în vârful unui mugure, pe vârfuri, să vezi valea.
   Aș vrea să renasc copac, îmi zic și mă uit la Timea care pregătește o cremă hidratantă care să-mi alunge oboseala. Poate ar trebui totuși să citesc Harry Potter.
2. Nici nu știu cum izbucnește discuția. Doamna Escu are 63 de ani și vrea să meargă la mitingul PSD ca să-și arate atașamentul față de ideea de familie. E familistă, spune și domnul Tinu zice că poate să fie familistă la ea acasă, dar de ce să meargă în stradă să fie instrumentul unor ticăloși care uite, îi doare-n cur de familie, unul e la a nșpea nevastă, ălălalt e divorțat și umblă cu una mai tânără cu 30 de ani decât el? Fiica doamnei Escu îmi dă un cot și îmi spune că vrea să plece din țară. Doamna Escu interceptează fraza și se repede asupra noastră acuzându-ne că dăm bir cu fugiții, că ar trebui să rămânem aici să schimbăm ceva. Intervine nepotul domnului Tinu care sesizează persoana a doua plural din sfatul doamnei Escu: ar trebui să schimbați ceva.
   Dar dumneavoastră sunteți spectator? Pe dumneavoastră nu vă afectează inflația, ticăloșenia, minciunile, hoția, corupția? De ce nu faceți nimic?
   Doamna Escu se uită la noi trăznită și spune: noi suntem bătrâni, e timpul să faceți voi ceva. Noi ne-am făcut treaba.
   E rândul fiicei doamnei Escu să-și întrebe mama ce a făcut exact ea.
   Desigur, a crescut-o. Fără mama ei, fiica doamnei Escu nu ar fi ajuns medic. A stat de capul ei să învețe, să termine o facultate. S-a chinuit, a stat la cozi să facă rost de mâncare, au îndurat…
   -De ce nu v-ați revoltat împotriva sistemului? De ce nu ați schimbat ceva?
   -Pe vremea aia nu puteai să te revolți împotriva sistemului, era dictatură, securitatea…
   -Tocmai atunci când e dictatură te revolți, căci atunci când e libertate, alegi, căci ai de unde.
   -Lasă, faci pe deșteptul cu mine, îi spune doamna Escu fiului domnului Tinu, dar voi sunteți puturoși, nu munciți cum am muncit noi pe vremea lui Ceaușescu, nu vreți să învățați, vreți să vă ținem noi în spate toată viața, nu vă comparați cu noi, noi am făcut…
   -Ce ați făcut?
   -Trăiți de pe urma realizărilor noastre. Noi am făcut metroul, voi ce ați făcut în ultimii 29 de ani?
   -Cine l-a votat pe Iliescu acum 28 de ani? Cine l-a votat pe Iliescu acum 26 de ani? Cine l-a votat pe Iliescu acum 18 ani? Cine a stat cu mâinile în sân când ăștia furau țara?
   Domnul Dan intervine și spune așa: deși nu-mi place să vorbesc politică trebuie să recunoaștem că Ceaușescu a făcut și lucruri bune. O grămadă de lucruri bune.
   Adunarea aprobă, plimbând capul pe axa OY.
   Și ce dacă nu aveam libertate de călătorie sau libertatea de vorbire, aveam industrie, aveam agricultură, aveam de toate și ne-am plătit datoriile externe. Aveam mândria noastră.
   Fiica doamnei Escu intervine și îi amintește că nu exista mâncare, curent, apă, căldură. Că parcă eram în război.
   Domnul Dan îi răspunde decis: eram. Cu rușii eram în război.
   Și acum suntem în război cu multinaționalele care ne-au cumpărat. Și noi ne-am vândut pe 3 lei.
3. Taximetristul îl regretă pe Ceaușescu. Orașul e praf, se conduce anapoda, pensionarii fac taximetrie și nu-i lasă pe ei, oamenii ăștia în putere, să muncească. Uite, el știe unul, un căpitan care a fost la Târgoviște în completul de judecată al lui Ceaușescu, e șofer de 20 de ani la Cobălcescu. Are spre 70 de ani și nu iese la pensie. El și nemernicii ăștia din politică, l-au ucis pe Ceaușescu de frică să nu-i dea în gât, să spună lumii întregi că sunt spioni ruși. D-aia l-au omorât pe săracul Ceaușescu. El i-ar alinia pe toți, în Piaț Victoriei, și i-ar executa pe toți. Tot parlamentul ăla de hoți și loaze. Asta ar face și am lua-o de la zero.
4. Copacul din poarta cimitirului crește strâmb. De el e rezemat un țigănuș mic cu un iphone mare. E bătut cu pietre nestemate. Telefonul, nu țigănușul. Mă gândesc la morți, cum stau într-o coadă imensă la rădăcina copacului-periscop pentru șansa unică de a urca pe trunchi până în vârful rămuricii să privească peste gardul cimitirului la tramvai și la parcare și la institutul de construcții.
   Tot mai bine era pe vremea lui Ceaușescu, o să spună ei. Și apoi se vor gândi dacă Ceaușescu era un om  rău, cine era omul bun născut ca-n Harry Potter, ca o reacție la rău? Sau dacă era un om bun, cine era omul rău?

“…amin.” Apoi urmează un moment de linişte. Aşa se încheie Tatăl Nostru. Cu linişte. Am auzit preotul vorbind despre “erezia liniştii”. Despre cât de inacceptabilă social e liniştea în lumea noastră. Ştiu bine ce spune. Când eram student obişnuiam să petrec în fiecare vară o săptămână complet singur, retras undeva între două dealuri frumoase. Până … Continue reading Amin. Si abia atunci incepe →

The post Amin. Si abia atunci incepe appeared first on mixich.ro.

‘…facă-se voia Ta…’ E greu să accept asta. Că nu s-ar face voia mea, că felul și ritmul curgerii vieții mele nu-mi stă în control. În epoca asta exagerat pozitivistă, în care într-un workshop de o zi ești învățat și cum să atingi succesul profesional maxim și rețeta unei familii fericite, nu e popular acest … Continue reading Cea mai nepopulara parte din cea mai cunoscuta rugaciune →

The post Cea mai nepopulara parte din cea mai cunoscuta rugaciune appeared first on mixich.ro.

…”precum în cer așa și pe pământ”… M-a mirat întotdeauna cum mii și mii de oameni – mai educați sau mai puțin, tineri sau bătrâni, bogați sau tare săraci – se adună duminica prin biserici. De ce vin acolo? Dincolo de grosimea credinței fiecăruia dintre noi, dincolo de clasicele discuții despre religie/superstiții/etc, totuși de ce … Continue reading Fragil →

The post Fragil appeared first on mixich.ro.

Zilele trecute ANRE și TRANSGAZ, a organizat o dezbatere pe modificările care se intenționează a fi aduse Codului Rețelei de Transport Gaze Naturale la care au fost invitate entitățile de pe piața de gaze. Întâlnirea, a scos în evidență încă o data, dezorientarea care însoțește acest subiect.

Având în vedere incoerența și lipsa de orizont, privind unul dintre cele mai importante acte normative care poate asigura funcționarea pieței de gaze din România – Codul rețelei – Asociația Energa Inteligentă se constituie Parte Civică împotriva incompetenței. Asociația Energia Inteligentă, în cadrul  proiectului de țară intitulat Punct și de la capăt pe piața gazelor în 10 pași, a hotărât pe data de 28 februarie 2018, cu ocazia Mesei Rotunde organizată de Asociația Energia Inteligentă împreună cu Publicația Energy-Center.ro cu tema : “Putem avea un preț corect la gaze naturale doar cu un Cod de Rețea obiectiv și o piață funcțională“, lansarea Inițiativei Civice pentru rescrierea Codului rețelei de transport gaze naturale. Ultima experiență asupra acestui subiect, eșecul unei dezbaterii, arată că singura cale de a evita blocarea pieței de gaze, ca și evitarea a nenumărate procese în instanță este Initiativa Civică.

Codul rețelei de transport, pe lângă lipsa funcționalității sale, crează și o problemă în relația România – UE, aceasa din urmă considerând că România încă nu are o piața de gaze funcționale. Pentru a asigura UE de transpunerea legislației europene și asigurarea funcționalității elementelor de piață a gazelor se impune realizarea Codului de rețea a sistemului de transport în interiorul unui pachet mai larg, pe care l-am intitulat Codul pieței de gaze, care alături de Codul rețelei de transport trebuie să cuprindă: Codul de tranzacționare, Codul rețelei de distribuție, Codul rețelei din amonte de SNT, Codul rețelei de branșamente multiplu de consumatori, Codul sistemelor de înmagazinare și Codul sitemelor de transport adiacente.

Aplicabilitatea Codului rețelei de transport (cât și a viitorului Cod al pieții de gaze) trebuie să ia în considerare cateva din principii importante, pe care Asociatia Energia Inteligenta le promovează încă de la înființarea ei:

• separarea contractării capacității de intrare, de capacitatea de ieșire,
• capacitatea de intrare contractată exclusiv de partenerul de sistem sau de împuternicitul acestuia (producător, operator de înmagazinare, importatorul intern),
• capacitatea de ieșire se poate realiza de către orice partener de sistem
• tranzacționarea cantităților se va face exclusiv în Punctul Virtual de Transport (PVT) dupa introducerea gazelor în SNT si inainte de livrarea catre Sistemele de Distribuție din SNT. Pentru gazelle in care in circuitul fizic nu se interpune SNT, sunt necesare definirea a altor tipuri de Puncte de Tranzactionare, în sistemele de distribuție, în conductele de transport regionale sau locale, in conductele din amonte etc.
• asigurarea excepției legale, privind permisiunea persoanelor fizice sau juridice de a tranzacționa dezechilibre intraday și expost, fără a deține licență comercială, prin intermediul introducerii in Legea Gazelor a Titlurilor de Schimb,
• înființarea unui Operator de Piață Gaze, independent de activitatea de transport, organizat ca societate comercială, licențiat de ANRE și cu activitate reglementată, care va avea exclusiv rol de contraparte în tranzacții, fără a putea deveni proprietar pe gazele tranzacționate, respectiv care va beneficia de profit 0 din această activitate. Astfel, se asigură echidistanța între UR și OST, și există posibilitatea sancționării și a OST atunci când introduce dezechilibre în SNT, respectiv plata către alți UR a gazelor consumate de OST și neprimite de UR.

Asociația Energia Inteligentă va supune discuției publice un set de principii pentru Codul Pieței de Gaze din România și va organiza întâlniri periodice cu participanții la piața de gaze sub forma unor Mese Rotunde , unde se vor dezbate documentele supuse discuției publice alături de invitați din țară și străinătate:

Formarea pietei gazelor naturale in Romania.

19 Aprilie 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Aura Sabadus – Editor, Turkish Energy Hub Daily, Agentia de presa ICIS Londra

Regândirea activității de proiectare-execuție-exploatare a obiectivelor din sectorul gazier ca o acțiune destinată stimulării tranzacțiilor

21 Mai 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Flavius Dordea – expert tehnic gaze naturale

Scaderea/cresterea pretului gazelor prin restructurarea sectorului gazelor naturale

26 Septembrie 2018,  Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Sorin Elisei – expert in energie

Reducerea saraciei energetice in Romania

11 Octombrie 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Corina Murafa – expert saracie energetica

Over the past few weeks, a true hysteria has sparked regarding BRUA project, the gas pipeline that should carry the gas from the Black Sea, proving once again that we are able to open a debate in the natural gas sector only when a scandal breaks out. The difference between debate and scandal is that, following the scandal, to a large extent, the projects have stopped.

The numerous examples in the recent years in all activity sectors validate the statements made here. The lack of facile and appropriate communication, based on permanent transparency and not only when, in order to approve a project, it is necessary to hold a public debate, determines us not to learn anything from the lessons recently experienced by Romanians firsthand and especially at their expense.

When BRUA project was started, from our positions, we showed that in Romania the development of a STAR transmission system prevents major vulnerabilities of a project dedicated to a single transmission corridor. We showed at the time that this type of construction (a single dedicated transmission route) has proven its vulnerability through the “economic blackmail” that those from one end or the other of the pipeline can exercise on the transmission activity, thus being able to impose their conditions or even bankrupt the transmission activity. It is known how a company, controlling an entire market through the customer portfolio held, to which gas was intended, in order to obtain more advantageous commercial clauses, has blocked for almost two years the functioning of the transmission system Blue Stream, after its completion, causing huge losses for the transmission operator. Owners of gas sources that were to be transported through Nabucco were those who decisively contributed to stopping the huge European project Nabucco. These behaviors determined me in 2012 to claim that Romania had to commit in a STAR project, allowing it to carry gas to various foreign transmission directions and from various foreign transmission areas, thus avoiding the possibility that one party could block a project at a certain point, during construction or at any time during the functioning of the project started. Unfortunately, we are in such a situation.

Today, in BRUA project there are procurement contracts for services and equipment signed for the construction of the pipeline, there are loans hired, there are other sources attracted, and stepping back would mean being in a similar situation as that with the Braşov – Comarnic highway, meaning without a gas transmission pipeline and with the money spent. This situation would throw the gas system in Romania at the verge of despair. Blocking BRUA project will not affect gas producers in the Black Sea, but rather the Romanian gas consumers.

The gas transmission system in Romania was continuously neglected in terms of re-engineering and it permanently operates in a phase of pre-failure. With over 70% of the pipelines and equipment morally and physically worn out, with an increased failure to adapt to the current consumption requirements, with an annual repair plan below 20% of the scheduled repairs (not the repairs that would be necessary to be realized immediately), with tariffs loaded with costs due to past failed projects, if all the costs involved by stopping BRUA project were to burn this transmission system, without any prospect for new revenues, this would bring us in a serious situation. Failure to complete BRUA project is a higher danger for Romania than its implementation for Russia.

Thus, today I am in the situation of supporting this project, but only with a massive change of the strategy for the development of the gas transmission system in Romania, pragmatic and based on realities, with a detailed and real analysis of vulnerabilities, with the full elimination of pride dominating the present and with a continuous and professional communication with the internal and external environment.

In this context, it is necessary to clarify the various questions that have emerged lately and focus our analyzes and public debates, so necessary, to the areas that are truly important: the development of national transmission systems able to meet consumption demand, focusing on activity efficiency, diminishing the costs and reducing the transmission tariffs, increasing safety in system operation etc.

We need to admit that Hungary plays smart a strategy started since 2000, that it knew to pursue and adapt depending on times, but without losing its target: the diversification of gas sources and an important regional role in the gas market. The excellent energy diplomacy of Hungary, doubled by an excellent ability in communication continue the “game”, also relying on how the ‘debate’ of the project evolves in Romania. This perspective is important to be debated and not the issue of “selling Romanian gas to Hungary”. How would the situation of Romanians change if gas was sold to Austria, Slovakia, Ukraine etc.?

The construction of transmission pipelines is preceded by a number of commercial actions to determine the interest of potential customers, and to validate the feasibility of the project with the purpose, at least theoretically, not to load the cost at the level of other consumers (in this case the Romanian consumers). Thus, auctioning the capacity on entry/exit points in a transmission system is a normal practice, carried out in several stages. The transmission capacity represents the maximum gas amount tradable that a pipeline has the possibility to carry, respectively the maximum gas amount that can be introduced at an entry point in the transmission system and the maximum gas amount that can be extracted at the exit point from the gas transmission pipeline. The transmission capacity is contracted by the gas shipper, which does not have to be the owner of the gas that it carries. At the same time, the practice recommends, in order to avoid the hoarding (blocking other players on the gas market), that a shipper who does not use the capacity booked to lose it, the transmission company being forced to put it again for auction for other shippers.

In December 2017, Transgaz organized such an auction for binding transmission capacity booking in Csanadpalota point, and in February 2018 an auction was held for booking non-binding transmission capacity in Tuzla point (the point of takeover of amounts of gas from the fields exploited in the Black Sea).

I would make some comments on the organization of both auctions:

• in my opinion, more stringent elements could have been introduced in the auction documentation on the existence of non-binding prior agreements that shippers should have with the owners of gas sources and/or customer portfolios, for the contractual period, which perhaps would have determined a more fierce competition in the auction. At the same time, it should be mentioned that in the auction procedure organized by TRANSGAZ winners of the auction for capacity booking must make proof within a certain period of time of contracting the gas to be transported by the pipeline,
• the absence from the capacity booking contract, concluded between the winning companies and Transgaz of the “use or lose” clause, which can prevent the same monopolistic situation as the one in which Romania is until 2030 in Isaccea and Medieșu Aurit points for gas coming from Russia.

Thus, it is important to establish that currently the two Hungarian companies that won the auction won a right, to use the Csanadpalota transmission point, in order to carry amounts of gas both from Romania to Hungary and from Hungary to Romania, for a period of 25 years, without having documents attesting agreements on owning the future amounts to be transported through this point from Romania to Hungary and the vice versa.

The immediate future of this action can lead to several of the following potential scenarios:

• terminating the capacity booking contracts concluded, in the event of failure to contract the gas amounts by the companies that won the auction,
• terminating the capacity booking contracts concluded following the negative economic analysis that TRANSGAZ will conduct in 2019 at the latest;
• assigning the rights by the companies that won the right to use the capacity booked to third parties (e.g. companies that own gas resources in the Black Sea),
• conclusion of gas acquisition contracts between the companies that contracted the transmission capacity and the companies that have gas resources (e.g. companies that own gas resources in the Black Sea).
• refocus on the companies that own gas in the Black Sea to other transmission routes and markets.

In my opinion however it is much more important to analyze how Romania will be influenced in the long run by the current actions:

• rewriting the energy map of Europe,
• reducing the degree of energy security,
• increasing the degree of vulnerability of consumers,
• the prefiguration of a captivity in terms of energy.

Translation from Romanian by Romaniascout.

În ultimele săptămâni s-a declanșat o adevărată isterie față de proiectul BRUA, gazoductul care ar trebui să transporte gazele din Marea Neagră, dovedind încă o dată că suntem capabili să deschidem o dezbatere în sectorul gazelor naturale, doar atunci când se iscă un scandal. Deosebirea între dezbatere și scandal este că, în urma scandalului, într-o proporție mare, proiectele s-au oprit.

Nenumăratele exemple din ultimii ani, în toate sectoarele de activitate validează afirmațiile făcute aici. Lipsa unei comunicări facile, corespunzătoare, bazată pe transparență permanentă și nu doar atunci, când pentru a trece un proiect, este necesară o dezbatere publică, face ca să nu învățăm nimic din lecțiile de curând trăite de români pe propria piele și mai ales pe proprii bani.

În momentul demarării proiectului BRUA, din pozițiile pe care le dețineam, am arătat că în România dezvoltarea unui sistem de transport STEA, elimina vulnerabilitățile majore pe care le are un proiect dedicat unui singur culoar de transport. Arătam atunci că acest tip de construcție (o singură rută de transport dedicată) și-a dovedit vulnerabilitatea prin ”șantajul economic” pe care cei de la un capăt sau altul al conductei îl pot exercita asupra activității de transport, putând astfel să-și impună condițiile sau chiar să falimenteze activitatea de transport. Se cunoaște modalitatea în care o societate comercială, care controla o întreagă piață prin portofoliul de clienți deținut, cărora le era destinat gazul, pentru obținerea unor clauze comerciale mai avantajoase, a blocat aproape doi ani funcționarea sistemului de transport Blue Stream, după finalizarea acestuia, cauzând pierderi imense operatorului de transport. Deținătorii surselor de gaze care urmau să fie transportate prin Nabucco, au fost cei care au contribuit în mod hotărâtor la stoparea Mega Proiectului European Nabucco.Aceste comportamente m-au determinat în 2012 să susțin că România trebuia să se angajeze într-un proiect de tip STEA care să-i permită să transporte gaze în diverse direcții de transport externe și din diverse zone de transport externe, evitând astfel posibilitatea ca o parte să poată bloca la un moment dat un proiect, în timpul construcției sau oricând în funcționarea proiectului demarat. Din păcate, am ajuns într-o astfel de situație.

Astăzi, în proiectul BRUA, există contracte de achiziție de servicii și echipamente semnate pentru construcția conductei, există credite angajate, există alte surse atrase, și a da înapoi echivalează cu a ne găsi într-o situație asemănătoare cu situația autostrăzii Brașov – Comarnic, adică și fără o conductă de transport gaze și cu banii cheltuiți. Această situație ar arunca sistemul gazier din România în pragul disperării. O blocare a proiectului BRUA nu se va răsfrânge asupra producătorilor de gaze naturale din Marea Neagră, ci se va răsfrânge mai mult asupra consumatorilor români de gaze.

Sistemul de transport gaze naturale din România, a fost neglijat continuu sub aspectul reengineringului și el funcționează în permanență într-o fază de pre-avarie. Cu peste 70% din conducte și echipamente uzate moral și fizic, cu o neadaptabilitate sporită la cerințele actuale de consum, cu un plan de reparații anuale sub 20% din reparațiile programate (nu din reparațiile care ar fi urgent necesar a fi realizate), cu tarife încărcate de costuri datorate unor proiecte trecute eșuate, dacă s-ar adăuga și toate costurile pe care le-ar implica stoparea proiectului BRUA, pe umerii acestui sistem de transport, fără nici o perspectivă de noi venituri, acest fapt ne-ar găsi într-o situație gravă.

Nerealizarea proiectului BRUA, este un pericol mai mare pentru România, decât ar fi realizarea lui pentru Rusia.

Astfel, astăzi sunt pus în situația, de a susține acest proiect, dar doar cu o schimbare masivă a strategiei de dezvoltare a transportului gazelor naturale în România, pragmatică, bazată pe realități, cu o analiză detaliată și reală a vulnerabilităților, cu eliminarea totală a orgoliilor care domină prezentul și cu o comunicare continuă și profesionistă cu mediul interior și exterior.

În acest context se impune să clarificăm diveresele întrebări care s-au născut în ultima vreme și să ne concentrăm analizele și dezbaterile publice, atât de necesare, către zonele care sunt cu adevărat importante: dezvoltarea unor sisteme naționale de transport capabile să satisfacă necesitățile deconsum, concentrarea asupra eficientizării activității, diminuării costurilor și reducerii tarifelor de transport, a creșterii siguranței în funcționarea sistemului etc.

Trebuie să admitem că Ungaria joacă”inteligent”, o strategie începută încă din anul 2000, pe care a știut să o urmeze și să se muleze în funcție de vremuri, dar fără a-și pierde ținta: diversificarea surselor de gaze și un important rol regional pe piața de gaze. Excelenta Diplomație Energetică Ungară, dublată de o excelentă abilitate în comunicare își continuă ”jocul”, bazându-se și pe modul în care evoluează ”dezbaterea” subiectului în România. Această perspectivă este importantă a fi dezbătută și nu problema ”vânzării gazelor românești ungurilor”. Cu ce s-ar schimba situația românilor, dacă gazele s-ar vinde în Austria, Slovacia, Ucraina etc.?

Construcția conductelor de transport, este precedată de o serie de acțiuni cu caracter comercial pentru a determina interesul potențialilor clienți, cât și pentru a valida fezabilitatea proiectului cu scopul, cel puțin teoretic, de a nu încărca costul la nivelul altor consumatori (în cazul de față consumatorii români). Astfel, licitarea capacității pe punctele de ieșire / intrare într-un sistem de transport este o practică normală, și se desfășoarăîn mai multe etape. Capacitatea de transport reprezintă, cantitatea maximă de gaze comercializabile pe care o conductă are posibilitatea să le transporte, respectiv cantitatea maximă de gaze care pot să fie introduse la un punct de intrare în sistemul de transport și cantitatea maximă de gaze care pot să fie extrase din punctul de ieșire din conducta de transport gaze. Capacitatea de transport este contractată de cărăușul de gaze, care nu trebuie să fie neaparat și proprietarul gazului pe care acesta îl transportă. În același timp practica recomandă  ca pentru a se evita tezaurizarea (blocarea altor jucători de pe piața de gaze), un cărăuș care nu folosește capacitatea pe care a rezervat-o, o pierde, compania de transport fiind obligată să o scoată din nou la licitație către alți cărăuși.

În luna decembrie 2017 Transgaz, a organizat o astfel de licitație pentru rezervarea capacității de transport angajatăîn punctul Csanadpalota, iar în februarie 2018 s-a desfășurat o licitație pentru rezervarea capacității de transport neangajată în punctul Tuzla (punctul de preluare a unor cantități de gaze din zăcămintele exploatate din Marea Neagră).

Aș face câteva comentarii cu privire la organizarea ambelor licitatii:

• în opinia mea se puteau introduce la nivelul documentației de licitații, elemente mai stringente în ceea ce privește prezentarea de dovezi, privind existența unor preacorduri neangajante pe care firmele cărăuș, să le aibă cu deținătorii surselor de gaze și/sau a portofoliilor de clienți, pentru perioada de contract, care astfel ar fi determinat, poate, o concurență mai acerbă la nivelul licitației.
• lipsa din contractul de rezervare a capacității, încheiat între firmele câștigătoare și Transgaz a clauzei ”use or lose”, care poate preveni o situație monopolistică în care se găsește România, până în anul 2030 în punctele Isaccea și Medieșu Aurit pentru gazele provenite din Rusia.

Astfel, este important de stabilit că în momentul de față cele două firme maghiare care au câștigat licitația, au câștigat un drept, acela de a folosi punctul de transport Csanadpalota, pentru a transporta cantități de gaze atât din România în Ungaria, cât și din Ungaria în România pentru o perioadă de 25 de ani, fără să existe, documente care să ateste înțelegeri și asupra deținerii viitoarelor cantități care vor fi transportate prin acest punct din România în Ungaria sau vice-versa.

Viitorul imediat al acestei acțiuni poate aduce cateva din următoarele potențiale scenarii:

• încetarea Contractelor de rezervare de capacitate încheiate, în situația necontractării cantității de gaze de către firmele câștigătoare a licitației,
• încetarea Contractelor de rezervare de capacitate încheiate, în urma analizei economice negative,pe care TRANSGAZ o va realiza cel târziu în 2019;
• cesionarea drepturilor de către firmele câștigătoare de a folosi capacitatea rezervată către terți (ex. companii care dețin resurse de gaze în Marea Neagră),
• încheierea de contracte de achiziție gaze între firmele care au contractat capacitatea de transport și firmele care au resurse de gaze (ex. companii care dețin resurse de gaze în Marea Neagră).
• reorientarea firmelor care dețin gaze în Marea Neagră și către alte rute de transport și piețe.

În opinia mea însă este mult mai important analiza modului în care România va fi influențată pe termen lung de acțiunile din prezent:

• rescrierea hărții energetice a Europei,
• reducerea gradului de securitate energetică,
• creșterea gradului de vulnerabilitate a consumatorilor,
• prefigurarea unei captivități energetice.

Am o poveste cu Andrei Gheorghe, una dintr-o grămadă de povești cu care v-aș putea distra sau aș putea să mă laud că am fost prieten cu el, am, cum spuneam, o poveste care merită spusă, fiindcă arată ce pierdem, dincolo de un om care este personificarea radioului FM din România. Prin 2005, scriam de […]

The post Ce pierdem odată cu Andrei Gheorghe appeared first on Comanescu.ro.

Am o poveste cu Andrei Gheorghe, una dintr-o grămadă de povești cu care v-aș putea distra sau aș putea să mă laud că am fost prieten cu el, am, cum spuneam, o poveste care merită spusă, fiindcă arată ce pierdem, dincolo de un om care este personificarea radioului FM din România. Prin 2005, scriam de […]

The post Ce pierdem odată cu Andrei Gheorghe appeared first on Comanescu.ro.

Nu demult, am scris pe Facebook cum am scăpat de vreo 70-80 de prieteni, până pe la vreo 4.900, ca să-mi fac loc de alții. Am strâns rapid de vreo 150 de like-uri, haha-uri și nu mai știu ce. Păi stați puțin: de ce ar strânge chestia asta 150 de like-uri, scurt? Fiindcă e despre […]

The post Trei locuri în care poți să scapi de Facebook spleen appeared first on Comanescu.ro.

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Acum ceva vreme am fost invitat de un client să am o intervenție într-o conferință pe care o organiza. Conferința era pe teme de marketing și retail. Cum nu mă pricep nici la retail și nici la marketing, am zis să vorbesc despre ceva la care mai am ceva idee și care le-ar putea fi util și am vorbit despre loialitatea clienților.

Subiectul loialității clienților e foarte important pentru oricine are ceva de vândut. El a ajuns în atenția lumii de afaceri prin anii ’90 când un profesor de la Harvard, Frederick Reichheld, astăzi partener senior în firma de consultanță strategică Bain, a scris o carte extrem de influentă, “The Loyalty Effect”. În ea, Reichheld argumenta că loialitatea clienților e un activ al unei afaceri, unul care poate fi chiar evaluat, pentru că produce efecte cuantificabile. Din cercetările lui știm despre impactul semnificativ pe care loialitatea clienților îl are asupra profitabilității. Știm, de pildă, că e cam de 7 ori mai ieftin să vinzi unui client existent decât unuia nou, că un client mulțumit spune la alți doi, dar unul nemulțumit spune la alți opt, pe scurt, că loialitatea e direct legată de profit.

În aceeași carte, Reichheld argumenta și că motorul loialității e satisfacția clienților, felul în care o afacere știe să-și țină clienții mulțumiți, să le satisfacă așteptările și să le rezolve nemulțumirile. Ecuația pe care o propunea era Satisfacție-»Loialitate-»Profit. O ecuație seducătoare și cu beneficii pentru toată lumea. Cartea lui Reichheld a avut un mare succes și impact și a contribuit la pornirea unei mișcări de întoarcere a companiilor cu fața spre clienți. O mișcare bună și utilă care a generat și o mare cantitate de date. Câțiva ani mai târziu, însă, analiza acestor date a dus la o concluzie neașteptată: cea mai mare parte (peste 80%) dintre clienții care schimbau marca unui produs cumpărat erau mulțumiți de produsul anterior, nu schimbau datorită unei nemulțumiri. Cu alte cuvinte, satisfacția nu produce loialitate. Nu produce nici lipsa ei, e pur și simplu neutră față de subiect.

Cum ne explicăm acest fenomen, oarecum surprinzător? Explicația e simplă și stă pe câțiva piloni.

Primul e că loialitatea e un fenomen emoțional, nu rațional, e o emoție nu un calcul. Din acest motiv toate programele de așa zisă loialitate care se bazează pe acumulări de puncte și carduri nu au nimic de a face cu loialitatea, sunt metode tranzacționale de mituire a clienților și de ridicare a unor bariere la ieșire. În general, ele funcționează, dar cu limite. Cea mai importantă limită e că, din moment ce nu propun o relație specială ci doar o tranzacție, poți avea tranzacția respectivă cu oricine. Poți avea carduri de mile la orice linie aeriană sau carduri de discount și fidelitate la orice retailer. Desigur, loialitatea nu e singurul motiv al retailerilor de a oferi carduri de discount, probabil nici măcar cel mai important acum, dar din perspectiva loialității efecul lor e foarte mic. Mai mult decât atât, odată practica generalizată, efectul dispare. În schimb furnizorii rămân agățați cu costurile. Asta s-a întâmplat, bunăoară, cu liniile aeriene, de asta majoritatea oferă azi beneficii care nu prea mai interesează pe nimeni. Pentru a-mi genera loialitate, deci, trebuie să mă faci să mă simt diferit, special. Un bun exemplu aici e programul Sky Priority de la Air France. În toate aeroporturile Air France, dacă ai un card de client fidel ai parte de un tratament preferențial de când intri în aeroport până te urci în avion și uneori și după. Acest tratament preferențial e mult mai valoros decât discounturile și milele la care, de fapt, nu prea se mai uită nimeni, oricum.

Al doilea e că loialitatea e personală, trebuie să mă simt atins personal cumva de produsul sau serviciul tău, trebuie să mi se adreseze direct mie. Sigur că asta nu se poate întâmpla cu adevărat în cazul produselor de masă, dar trebuie să am acest sentiment. El îmi poate fi generat dacă cei care proiectează produsul petrec timp și efort în a înțelege comportamentele de consum ale clienților lor și creează produse care rezolvă nevoi adânci, adeseori inconștiente, intime. Un foarte bun exemplu aici e Apple și ecosistemul în care-și închide clienții. Și se poate realiza foarte bine în cazul firmelor care vând servicii.

Al treilea și, poate cel mai important e că standardele nu creează loialitate. Nu o fac pentru că nu le observăm. Mintea noastră e construită în așa fel încât să fie atentă la orice iese din comun și să ignore ceea ce nu iese. Dacă nu am funcționa așa, nu am putea funcționa deloc. Vasta majoritate (mult peste 99%) din deciziile pe care le luăm într-o zi le lum fără să gândim, pe baza obișnuințelor, stereotipurilor și răspunsurilor automate la stimuli. Avem un sistem extrem de complex și de performant, cantonat în centrul creierului, în sistemul limbic, numit de Daniel Kahnemann Sistemul Unu. El definește ce e normal, pe baza experiențelor comune și tot el răspunde la normalitate cu stereotipuri, fără să angajeze vreodată niveluri ale conștiinței. Din acest motiv, orice e standard trece neobservat și e ignorat, nu produce efecte. Mai mult decât atât, orice experiență nouă, repetată suficient de mult timp încetează de a mai fi nouă și de a genera reacții, fenomen numit „extincție”. În treacăt, ăsta e motivul principal pentru care salariul are un potențial motivator foarte limitat. În schimb, ne atrag atenția lucrurile care ies din normal, fie ele în sens pozitiv sau negativ, excepțiile. Încercați să vă gândiți la ultima situație când ați fost foarte mulțumit de un furnizor. V-ați gândit? Gândiți-vă, nu trișați! Așa, acum pot pune pariu că situația a fost una în care furnizorul respectiv a acționat excepțional, a ieșit din pluton. Problema e că dacă ieși cu regularitate din pluton, creezi alt pluton, adică alt standard, care la rândul lui devine invizibil Așa că, în ciuda a tot ce fac cele mai multe companii ca să crească loialitatea clienților, răspunsul nu e să aveți standarde înalte ci să vă cunoașteți clienții și să reacționați la cererile deosebite, unice, atunci când e nevoie, să vă depășiți propriile standarde. Pentru asta e nevoie de organizații agile, cu oameni competenți și împuterniciți și care colaborează bine unii cu ceilalți fără să aibă nevoie de un script sau de reguli. Iar asta e greu de făcut. Cea mai sigură cale de a ucide loialitatea unui client e răspunsul “așa sunt regulile pe la noi”.

La 5 ani după ce a scris “The Loyalty Effect”, Reichheld a scris și o continuare, “Loyalty Rules”. În noua carte, studiind niște cazuri de excelență în servirea clienților, el caută și răspunsul la întrebarea “de ce satisfacția nu creează loialitate?” și ajunge pe undeva și la ideea cea mai valoroasă, după părerea mea, anume aceea că ceea ce contează e tratarea excepțiilor, generarea surprizelor plăcute, efectul de “wow!” nu ridicarea standardelor. Cu încă niște ani mai târziu tot el a sublimat toată această știință într-un număr cu care azi toți lucrăm: Net Promoter Score. Dacă vreți să înțelegeți ce trebuie să faceți ca să-l îmbunătățiți, recitiți acest articol.

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz.

Am ținut recent o prelegere la CEO Club pe tema responsabilității, împreună cu distinsul profesor Mircea Dumitru, rectorul Universității București. E o conferință inspirată de programul Emeritus al asociației Erudio, în care mă număr printre membrii fondatori. Gazdele noastre amabile au găsit acest titlu sugubăț dar foarte potrivit. Aș vrea să vă împărtășesc aici câteva idei din ea.

O să încep cu o întâmplare. Acum ceva ani lucram cu o mare firmă din servicii financiare. Aveau un CEO nou, expatriat, pentru prima oară în România. Era foarte nedumerit de felul în care se comportatu angajații companiei. Deși erau (și el era primul care o recunoștea) oameni capabili și foarte bine pregătiți, mai bine decât media celor cu care lucrase până atunci, îți pierdeau timpul și energia în conflicte, erau pasivi și așteptau mereu decizii și inițiative de sus. “Mă simt ca un director de grădiniță”, mi se plângea clientul meu.

Într-un articol publicat tot în aceste pagini cu aproape un an în urmă argumentam cum înțelegerea contextului în care punem oamenii e mai importantă decât caracterul lor atunci când încercăm să le înțelegem comportamentul. Cumva, clientul meu căzuse și el în eroarea asta. Asuma că acest comportament colectiv era, cumva, datorat unui fel de a fi a oamenilor, poate un atribut cultural al nației. Nu e. I-am spus și lui, așa cum am tot spus și tot spun multor clienți: “ori de câte ori vedeți oameni care arată comportamente colective sistematice, există un sistem care le determină”. E, practic, imposibil ca o astfel de corelație între comportamente să fie întâmplătoare sau să se datoreze unei improbabile auto-selecții.  În afara cazului în care compania recrutează, păstrează și promovează sistematic persoane cu responsabilitate scăzută, trebuie să fie un sistem care-i împinge în astfel de manifestări. Oamenii nu sunt inerent iresponsabili. Responsabilitatea e un pilon esențial al moralei sociale, nu am putea funcționa fără ea. Sigur, afirmația nu e absolută, există variații în caractere, dar are o valabilitate generală. Uitați-vă cum se comportă majoritatea oamenilor în relație cu lucrurile care contează pentru ei, cu familia, bunăoară. Explicația faptului că așa de puțini oameni o arată în mediul muncii trebuie căutată întâi la mediu, apoi la oameni.

Sistemul care extrage responsabilitate nu e greu de înțeles, de fapt. El are câțiva piloni foarte ușor de observat. Primul, cel mai evident, e înlocuirea ei cu răspunderea. Responsabilitatea și răspunderea sunt două lucruri foarte diferite. Prima e intrinsecă, a doua e extrinsecă. Te simți responsabil, dar ești ținut răspunzător. Răspunderea presupune un sistem de reguli stricte și un mecanism de urmărire a lor. Ea induce ideea că orice nu intră în acest sistem de reguli e permis. În loc de responsabilitate avem un joc de-a șoarecele și pisica. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la copiii voștri: cu cât mai multe reguli le impuneți, cu atât mai inventivi devin în a le ocoli și cu atât mai rigizi deveniți în a pune noi și noi reguli.

Al doilea pilon evident e relația cu autoritatea. Atunci când un superior ordonă unui subordonat ce să facă, îi neagă și reduce autonomia. Pe scurt, îl tratează într-o relație părinte-copil, ca să preiau un model al lui Eric Berne. Acel subordonat are două șanse: ori se revoltă, ori se conformează. Dacă se revoltă are o mare șansă să fie exclus, sau pleacă singur. Dacă se conformează, atunci trebuie să accepte să regreseze psihologic până la vârsta de 6 ani, vârsta limită la care relația părinte-copil poate funcționa neperturbată și necontestată. Prin acest simplu mecanism ajungi repede să fii director de grădiniță. Problema e că, dacă vă gândiți bine, vârsta de 6 ani e una mișto, cineva are grijă de tine, ești confortabil. Dar și vârsta de părinte grijuliu și implicat în viața copiilor e mișto. Așa că toți actorii piesei ăsteia se simt bine în pielea lor, deși ceea ce rezultă e o relație disfuncțională. Când vorbesc despre asta clienților mei toți dau aprobator din cap. Apoi luăm pauză și sar pe telefoanele pe care i-am forțat să le închidă în timpul seminarului și îi auzi cum împart ordine în stânga și în dreapta, de parcă ar avea o echipă de handicapați intelectual. Pentru că obișnuința e mare, iar dacă nu ar mai face asta, cu ce s-ar mai ocupa, la ce ar mai fi buni?

Un al treilea pilon e vina. Societatea noastră echivalează responsabilitatea cu vina. Am mai scris odată despre asta. Responsabilitatea e despre proprietatea asupra soluțiilor, deci asupra viitorului. Vinovăția e despre proprietatea asupra cauzelor, deci asupra trecutului. Responsabilitatea e activă, vina e pasivă. Responsabilitatea e onorantă, vina dezonorantă. Organizațiile care caută obsesiv vinovați, pedepsesc greșeli și semnalează doar deviații creează un mediu încărcat de vină, în care oamenii vor fugi de responsabilitate pentru a se feri de vină. E valabilă și invers. Am văzut cu mulți ani în urmă, când încă mă mai uitam la televizor, un talk-show politic. Victor Ponta fusese proaspăt ales președinte al PSD. În săptămâna cu pricina, însă, consilierii locali de București ai PSD făcuseră o alianță monstruoasă cu consilierii PRM ca să trecă niște decizii foarte dubioase. Moderatorul l-a întrebat pe Ponta cum e asta posibil, într-un partid reformat așa cum declara el că va conduce? Ponta i-a răspuns că e în totalitate responsabilitatea lui, că a fost ocupat cu alegerile și i-a scăpat, dar își asumă integral responsabilitatea. Atunci moderatorul l-a întrebat ce l-aș fi întrebat și eu: “adică, ce aveți de gând să faceți?” Ponta a clipit nedumerit sub ochelari. Adică ce să facă?? Tocmai făcuse! Își asumase responsabilitatea. Sfârșitul discuției. O asimila și el cu vina.

Acum mai mulți ani am avut un proiect de consultanță la o companie mare din România, cu câteva mii de angajați. Unul dintre vicepreședinții ei, când le-am prezentat concluziile mele, s-a uitat la mine cu o bunăvoință îngăduitoare, ca și cum aș fi fost un pic cam încetuț la minte și mi-a zis: « Domnule, nu asta e problema noastră, pe care o povestiți aici. Problema noastră e mult mai simplă: avem mulți oameni proști, asta e. Trebuie să facem curățenie. » « Cum adică, aveți mulți oameni proști?, l-am întrebat. Cât de mulți? ». « Mulți, mi-a răspuns, majoritatea ». « Majoritatea, adică câți? ». « 85% »- a venit răspunsul, halucinant. « Atunci aveți o mare oportunitate », i-am spus. « Cum așa? ». « Păi, singurul fel în care puteți să aveți 85% oameni proști e dacă aveți o metodă sistematică de a selecta și reține oameni proști, pentru că ei nu sunt atâția în populația generală, e chiar invers. Ca atare tot ce trebuie să faceți e să păstrați procesul, dar să inversați deciziile: pe ăia pe care-i respingeți să-i, luați și invers. La fel și cu promovatul. Și așa veți termina curând cu 85% oameni deștepți. Direcția e bună, sensul e greșit ». « Hai domne’, faci mișto de mine? »

Făceam și nu făceam. Sigur, i-am pus problema în glumă, dar am vrut să-i arăt cât de absurdă e poziția lui. Și nu e deloc singura persoană cu care mă întâlnesc care gândește așa, e doar un exemplu extrem. Dar aș vrea să am câte o sută de euro pentru fiecare misiune de consultanță în care am fost invitat și în care problema mi s-a pus, implicit sau expolicit, cam în termenii ăștia: « avem o problemă, oamenii trebuie să se schimbe ». M-aș putea retrage acum.

Sunt mai multe unghiuri din care putem comenta asta, dar azi vreau să mă opresc doar la unul. Liderii, adeseori, nu înțeleg ceva extrem de simplu, anumă că comportamentele oamenilor nu sunt derivate exclusiv din sistemul lor individual de valori ci sunt influențate în măsură covârșitoare de contextul în care li se cere să performeze. Mai mult decât atât, puterea contextului primează asupra caracterului, în două feluri: dacă disonanța între valorile mele și cele ale grupului e foarte mare, mai devreme sau mai târziu, din inițiativa mea sau a grupului, îl voi părăsi. Dacă disonanța nu e foarte mare, în schimb, mă voi adapta și voi internaliza drept normale comportamente pe care altminteri nu le-aș fi abordat de capul meu. Oricare ar fi mecanisul, grupurile termină prin a avea membri care se conformează. E un fenomen ultra-studiat, pe toate părțile.

Fenomenul e mai extins decât atât. În psihologie are și un nume, se numește eroarea fundamentală de atribuire. Tindem să atribuim acțiunile oamenilor mai degrabă caracterului decât contextului. Asta e fundamental eronat. Contextul joacă un rol absolut primordial. Sunt și caractere tari, dar ele, după cum spuneam mai sus, tind să fie eliminate pe o cale sau alta. Dar, mai cu seamă, ele sunt rare. Avem multe exemple despre asta, nu am loc acum să le descriu, dar știm destul de precis: cam două treimi din oameni se supun presiunii de adaptare la context, chiar dacă vine în contradicție cu valorile lor personale. Din acest motiv, contextul primează. Eu le spun managerilor cu care lucrez că un caracter bun se vede într-un context favorabil. Într-unul nefavorabil, chiar caractere bune pot face lucruri rele, uneori extrem de rele după cum ne-au arătat multele războaie ale umanității.
Mai avem și un fel de ipoteză a lumii juste, care ne ferește de mesajul că suntem parte din problemă: dacă ceilalți fac ceva prost e din vina lor și e drept ca ei să suporte toate consecințele acțiunilor. Unele dintre cele mai iresponsabile persoane pe care le-am întâlnit în organizații erau manageri care pur și simplu fugeau de responsabilitatea de a crea în jurul lor o lume coerentă, justă și stimulatoare pentru ceilalți. Nu era problema lor, ci a celorlalți, ei erau de vină. Am auzit chiar pe unul spunând, de față cu mine, unui angajat: « tu trebuie să devii mai motivat! ».

Așa că, atunci când ai 85% oameni proști, asta nu e pentru că ei sunt proști de felul lor ci pentru că i-ai pus într-un contex în care se manifestă ca atare, care le reduce creativitatea, inovația, responsabilitatea, atașamentul la cauza comună. Ori de câte ori vezi în jurul tău comportamente sistematice care nu-ți plac, de orice fel, întreabă-te cine le-a indus așa și întreabă-te dacă nu cumva ești chiar tu. Și chiar dacă nu ești tu, chiar dacă sunt comportamente învățate de acasă sau din școală sau din viața socială contorsionată pe care mulți dintre noi o ducem uneori, întrebă-te ce fel de context poți crea tu prin care să schimbi asta. Răspunsul la întrebarea asta nu e ușor, poate voi da unele exemple în articole viitoare, dar acest articol are doar scopul de a vă stimula să vă puneți această întrebare. Pentru că ea este, după părerea mea, întrebarea fundamentală a conducerii oamenilor.

„8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, se arata in rezolutia impusa de Sindicatul Dulgherilor si Tamplarilor americani. De la 1889, ziua de 1 Mai devine Ziua Muncii

La 128 de ani de atunci, avem 350.000 de romani in stare de a munci, dar care fie nu cauta de lucru fie nu sunt dispusi sa munceasca, avand alte resurse de trai, potrivit unui comunicat de saptamana trecuta al Statisticii.

Cum s-a ajuns in Romania la ziua de munca de 8 ore?

Pe scurt:

• Prima Conferinta internationala a Muncii s-a tinut la Washington in 28 Octombrie-29 Noiembrie 1919. Primul proiect votat a fost acela privitor la fixarea zilei de munca la 8 ore. Pentru Romania se fäcea o exceptie si se amaria punerea in vigoare a proectului pana la 1 Iulie 1924, gratie staruintelor lui Gr. Trancu-Iasi, Ministrul Muncii, conventia a fost ratificata de parlamentul roman Inca din 1921. Tot atunci s-au infiintat birourile de plasare, s-a interzis lucrul de noapte a femeilor in industrie, acestea capatand si dreptul la concediul de maternitate.
  La fel, se interzicea copiilor mai mici de 14 ani de a lucra in industrie sau in munci de noapte.
  Parlamentul roman a ratificat dupa doi ani aceste hotarari, prin legea din 17 Mai 1921.
• Conferinta de la Geneva in Octombrie 1921.S-a discutat despre reglementarea orelor de munca in agricultura. Impotriva inscrierii la ordinea de zi, a acestei chestiuni, a potestat atat guvernul francez, cat si guvernul roman.
  S-au adoptat: fixarea la 14 ani etatea minima de admitere a copiilor la munca agricola; aplicarea repaosului saptamanal in magazine
• Conferinta de la Geneva in Iunie 1930. “Intrucat priveste cererea ca ziua de 8 ore de munca care fusese admisa in intreprinderile industriale, sa fie admisa  si in intreprinderile comerciale, conferinta a admis extinderea regimului de 8 ore si la intrepriderile comerciale”
• Iunie 1931 si Aprilie 1932. In aceste conferinte s’a hotarat ca durata lucrului in mina nu va putea depasi “7 ore si 3/4, in care timp intra si timpul necesar scoborarei si esirei din mina”.  De asemenea s’a adoptat un proect de convente potrivit caruia, interzicerea muncii copiilor mai mici de 14 ani se extinde la orice fel de munca, nu numai la munca industriala
• Iunie 1935. Apare interdictia muncii femeii in galerii subterane.. Dupa alti doi ani, se reduce durata muncii in industria textllá la 40 ore pe saptamana. Orele suplimentare sunt posibile, dar nu mai mult de 100 ore pe an, iar in cazuri exceptionale 175 ore pe an.

In acest tim, in Romania…

• In Romania, cele dintai masuri de protectie s-au luat prin regulamentul industriilor insalubre, alcatuit de catre D-rul Felix, Directorul serviciului sanitar, prin regulamentul publicat In Monitorul Oficial din 24 Septembrie 1894, modificat apoi in 1898. Industriasii erau obligati sa asigure fiecarui muncitor cel putin 5 m.c. de spatiu de lucru. Dar orele nu munca nu erau limitate. Potrivit art. 12 din regulament, “Lucratorul adult de sex barbatesc este stapan pe timpul si felul muncii sale”. Copiii intre 12 si 14 ani si femeile dupa, 14 ani, zice regulamentul,lucreazä dela ora 5 dimineata, pana la ora 8 seara, cu o intrerupere de 2 ore si adica o ora la amiaza si cate o jumatate de ora la pranzul de dimineata si cel de dupa amiaza..
• A doua masura pentru ocrotirea muncii o intalnim in 1906. Legea din 22 Februarie 1906 se ocupa de protectia minorior si femeilor in industrie Legea fixeaza la 12
  ani varsta de la care vor fi primiti copiii la munca in industrie. La lucrarile insalubre si primejdioase insa, copiii nu vor fi primiti inainte de 15 ani iar femeile inainte de 17 ani. Lucrul de noapte pentru baietii sub 15 ani si pentru femeile sub 17 ani, este interzis.
• Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 a redus limita minima pentru admitere la lucru la 11 ani, a stabilit durata muncii de opt ore pentru copiii intre 11-15 ani si la zece ore pentru cei intre 15-18 ani, femeile, chiar peste 18 ani, neputand fi obligate la mai mult de 11 ore pe zi.

Sursa:Politica socială a României (legislatia muncitorească) de G. Taşcă (link)

The post Sa ciocnim un mic, sa mai luam o bere. Romania a fost printre foarte putinele tari care s-au opus atat reglementarii orelor de munca cat si zilei de munca de 8 ore appeared first on Dan Popa.

„8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, se arata in rezolutia impusa de Sindicatul Dulgherilor si Tamplarilor americani. De la 1889, ziua de 1 Mai devine Ziua Muncii

La 128 de ani de atunci, avem 350.000 de romani in stare de a munci, dar care fie nu cauta de lucru fie nu sunt dispusi sa munceasca, avand alte resurse de trai, potrivit unui comunicat de saptamana trecuta al Statisticii.

Cum s-a ajuns in Romania la ziua de munca de 8 ore?

Pe scurt:

• Prima Conferinta internationala a Muncii s-a tinut la Washington in 28 Octombrie-29 Noiembrie 1919. Primul proiect votat a fost acela privitor la fixarea zilei de munca la 8 ore. Pentru Romania se fäcea o exceptie si se amaria punerea in vigoare a proectului pana la 1 Iulie 1924, gratie staruintelor lui Gr. Trancu-Iasi, Ministrul Muncii, conventia a fost ratificata de parlamentul roman Inca din 1921. Tot atunci s-au infiintat birourile de plasare, s-a interzis lucrul de noapte a femeilor in industrie, acestea capatand si dreptul la concediul de maternitate.
  La fel, se interzicea copiilor mai mici de 14 ani de a lucra in industrie sau in munci de noapte.
  Parlamentul roman a ratificat dupa doi ani aceste hotarari, prin legea din 17 Mai 1921.
• Conferinta de la Geneva in Octombrie 1921.S-a discutat despre reglementarea orelor de munca in agricultura. Impotriva inscrierii la ordinea de zi, a acestei chestiuni, a potestat atat guvernul francez, cat si guvernul roman.
  S-au adoptat: fixarea la 14 ani etatea minima de admitere a copiilor la munca agricola; aplicarea repaosului saptamanal in magazine
• Conferinta de la Geneva in Iunie 1930. “Intrucat priveste cererea ca ziua de 8 ore de munca care fusese admisa in intreprinderile industriale, sa fie admisa  si in intreprinderile comerciale, conferinta a admis extinderea regimului de 8 ore si la intrepriderile comerciale”
• Iunie 1931 si Aprilie 1932. In aceste conferinte s’a hotarat ca durata lucrului in mina nu va putea depasi “7 ore si 3/4, in care timp intra si timpul necesar scoborarei si esirei din mina”.  De asemenea s’a adoptat un proect de convente potrivit caruia, interzicerea muncii copiilor mai mici de 14 ani se extinde la orice fel de munca, nu numai la munca industriala
• Iunie 1935. Apare interdictia muncii femeii in galerii subterane.. Dupa alti doi ani, se reduce durata muncii in industria textllá la 40 ore pe saptamana. Orele suplimentare sunt posibile, dar nu mai mult de 100 ore pe an, iar in cazuri exceptionale 175 ore pe an.

In acest tim, in Romania…

• In Romania, cele dintai masuri de protectie s-au luat prin regulamentul industriilor insalubre, alcatuit de catre D-rul Felix, Directorul serviciului sanitar, prin regulamentul publicat In Monitorul Oficial din 24 Septembrie 1894, modificat apoi in 1898. Industriasii erau obligati sa asigure fiecarui muncitor cel putin 5 m.c. de spatiu de lucru. Dar orele nu munca nu erau limitate. Potrivit art. 12 din regulament, “Lucratorul adult de sex barbatesc este stapan pe timpul si felul muncii sale”. Copiii intre 12 si 14 ani si femeile dupa, 14 ani, zice regulamentul,lucreazä dela ora 5 dimineata, pana la ora 8 seara, cu o intrerupere de 2 ore si adica o ora la amiaza si cate o jumatate de ora la pranzul de dimineata si cel de dupa amiaza..
• A doua masura pentru ocrotirea muncii o intalnim in 1906. Legea din 22 Februarie 1906 se ocupa de protectia minorior si femeilor in industrie Legea fixeaza la 12
  ani varsta de la care vor fi primiti copiii la munca in industrie. La lucrarile insalubre si primejdioase insa, copiii nu vor fi primiti inainte de 15 ani iar femeile inainte de 17 ani. Lucrul de noapte pentru baietii sub 15 ani si pentru femeile sub 17 ani, este interzis.
• Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 a redus limita minima pentru admitere la lucru la 11 ani, a stabilit durata muncii de opt ore pentru copiii intre 11-15 ani si la zece ore pentru cei intre 15-18 ani, femeile, chiar peste 18 ani, neputand fi obligate la mai mult de 11 ore pe zi.

Sursa:Politica socială a României (legislatia muncitorească) de G. Taşcă (link)

The post Sa ciocnim un mic, sa mai luam o bere. Romania a fost printre foarte putinele tari care s-au opus atat reglementarii orelor de munca cat si zilei de munca de 8 ore appeared first on Dan Popa.

Organizarea moderna a ministerelor dateaza de la unificarea administrativa a principatelor, realizata de Cuza la 1861. La acea data existau 8 ministere: interne, finante, justitie, al cultelor si instructiunii publice, al afacerilor straine, al lucrarilor publice, de razboi si cel de control (actuala Curte de Conturi). E drept, Romania avea pe atunci circa 4 milioane de locuitori ( la 1860 — 3,9 mil locuitori, iar  la 1866 — 4,1 mil. locuitori). Dupa 150 de ani, avem 27 de ministere, exceptie facand Primul Ministru, dar avem si aproape de 5 ori mai multi cetateni.

• Germania are in prezent 15 cabinete ministeriale  (sursa), la 80 de milioane de locuitori. Cred ca sunt exemplul de cea mai buna eficienta din aceasta perspectiva. In alte tari, lucrurile stau altfel.

• Franta are 17 cabinete ministeriale plus premierul (sursa) la 66 de milioane de locuitori.
• Ungaria are 10 ministere si un vicepremier. E drept, populatia Ungariei e la jumatate din cea a Romaniei. Dar in Polonia, la o populatie dubla fata de a noastra, gasim 22 de ministri (sursa).
• In Cehia avem 16 ministere (sursa), la o populatie cam tot la jumatate fata de cea a tarii noastre.
• Consiliul Federal Elvetian are 7 membri (sursa) si slava Domnului, elvetienii o duc bine din punct de vedere al politicilor publice.

Tot atunci capul guvernului devine presedinte al Consiliului de Ministri. Situatia se mentine pana in 24 Ianuarie 1864 cand Ministerul Controlului dispare si se infiinteaza Curtea de conturi.

Dupa Statutul dat de domnitorul Cuza la 2 Mai 1864 ministerul justitiei s-a contopit cu ministerul cultelor si instructiunilor publice, modificare care insa nu a durat decat doi ani (pana la 11 Februarie 1966), cand Locotenenta Domneasca a despartit din nou, cele doua departamente.

Sub domnia lui Carol I la 1883 se infiinteaza Ministerul Domeniilor, care de la 1897 ia numele de ministerul Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, mentinut pana la 1908, cand directiile industriei si comertului formeaza un minister aparte.

In cursul Razboiului de Intregire aoar ministrii fara portofoliu, prin infiintarea unui minister nou al materialului de razboi, minister care a durat pana la 5 Februarie 1918.

In 1920 mai apar trei ministere noi : ministerul muncii si ocrotirilor sociale, cultelor si artelor (acesta desprins din vechiul minister al cultelor si instructiunii publice) si al comunicatiilor desprins din ministerul lucrarilor publice. Tot acum apar pentru prima oara subsecretarii de stat, exercitand prin delegare administrativa o parte din atributiunile ministrilor. Din 1919, ministrii fara portofoliu poarta numele de ministri de stat.

In 1921 se infiinteaza Ministerul Agriculturii prin desprinderea directiilor respective din ministerul agriculturii si domeniilor, iar in 1922 din Ministerul Muncii si Sanatatii Publice se desprinde Ministerul Sanatatii Publice.

In 1922 avem astfel 13 ministri (pentru ca  Ministerul Agriculturii fusese din nou contopit cu cel al Domeniilor), doi ministri de Stat (fara portofoliu) si un subsecretar de Stat.

In 1927 s-a adauga un nou ministru de Stat : Comisarul superior pentru Basarabia si Bucovina, ca asa erau vremurile…

Prin legea pentru organizarea Ministerelor din 2 August 1929 se limita la zece numarul departamentelor ministeriale (exceptandu-se Presidentia Consiliului): Interne, Externe, Finante, Justitie, Instructie Publica si Culte, Armata, Agricultura si Domenii, Industrie si Comert, Lucrari Publice si Comunicatii, Munca, Sanatate si Ocrotiri Sociale.

Aceiasi lege decide ca numarul subsecretarilor de Stat sa nu il depaseasca pe cel al ministrilor, repartitia lor  pe ministere fiind atributul Presedintelui Consiliului.

De la 1934 numarul departamentelor a inceput din nou sa creasca, prin scindarea unora din cele ce fusesera unite prin legea din 1929 sau prin infiintarea de noi ministere ca cel al Armamentului (1934) al Cooperatiei (1936) sau cel al Aerului si Marinei (1936).

In 1932 s-a pornit o miscare de reorganizare a tuturor departamentelor, provocata de necesitatea economiilor, dar si din nevoia  unei grupari mai bine organizate a diferitelor directii din ministere. Asa apar Cabinetul Ministrului, Secretariatul general, Directia Personalului, Directia Contabilitatii, Serviciul Inspectorilor, Registratura, Statistica, Serviciul Contencios, Serviciul Tehnic, cel Medical si Biroul Mobilizarii.

Pentru a nu intra cu deficitul bugetar in gard, sau pentru a evita angajarea de cheltueli mai mari decat  fondurile disponibile, s-a instituit pe lânga fiecare minister cate un controlor financiar care apartinea de Ministerul Finantelor.

Interesant e ca pe langa Ministerul de Interne, functiona : atat Institutul Central de Statistica, cat si Oficiul emisiunilor radiofonice si al cinematografiei si Oficiul National de turism.

Prin legea din 12 Aprilie 1933, Ministerul Finantelor reorganizat primeste ca atributii , pe langa administrarea finantelor Statului,  supravegherea politicii monetare si de credit a B. N. R. De asemenea, pe lânga Ministerul Finantelor functioneaza ca servicii speciale organizate prin legi distincte , atat Inalta Curte de Conturi cat si  Directia Monitorului Oficial si Imprimeriilor Statului ;

• Citeste si Chiar e nevoie de patru ministere noi? Cum a evoluat dupa Revolutie numarul ministrilor din diferitele

The post De la 8 ministere in vremea lui Cuza, am ajuns la 27 appeared first on Dan Popa.

Pe când era director al SIE, presa a scris că Teodor Meleșcanu strângea ilegal semnături pentru a candida la președinție, cu ajutorul lui Mircea Dogaru, fost general, actual mare admirator și amic al lui Alexandr Dughin, nimeni altul decât teoreticianul eurasianismului și consilier al președintelui Dumei de Stat. Același Mircea Dogaru a fost printre invitații extremei drepte europene la reuniunile organizate de aceștia în România.

La începutul protestelor, Teodor Meleșcanu l-a chemat pe ambasadorul SUA la București să-l avertizeze cu privire la declarațiile acestuia din media.

PSD își duce de 27 de ani eticheta de Partid Mineriadă. De marți pentru următorul sfert de secol, numele PSD trebuie rostit doar în asociere cu cuvintele Pușcărie, Tâlhari, Hoție, Infractori. De la Partidul-Mineriadă la Partidul-Pușcărie și înapoi.

Între un jandarm și un huligan, de fiecare dată voi rămâne de partea jandarmilor. Cine a mai fost pe la meciuri îi știe cum strică cheful tuturor. Avem nevoie de jandarmerie bine organizată care să curețe zona de acești descreierați.

Dar.

Jandarmeria trebuie să răspundă la câteva întrebări foarte importante. De manual.

• Cum s-a pregătit strategia din această seară, având în vedere proximitatea stadionului Dinamo de Palatul Victoria într-o zi de meci (de handbal)? De la Perla la Guvern sunt două stații de tramvai.
• Câți jandarmi au fost infiltrați în civil la meciul desfășurat în această seară?
• Cum de a permis Jandarmeria întâlnirea celor două grupuri de manifestanți?

În rest, nu discut aici despre istoria colaborărilor dintre galerii și partide, mai ales în mitinguri electorale.

Nu de mult partidul unui general izmenar de la Ministerul de Interne era cel mai vechi client al huliganilor de la Dinamo. Există tot felul de conexiuni subterane cu aceste grupuri de huligani. Practic o sută de mineri 2.0. Patetici.

Nu trebuie alunecat după această fentă. Față de anii ’90 jandarmii sunt cu noi, ăsta e norocul acestei generații.

Vorba cuiva, ăștia vor să ne fure și mitingurile.

Sursa foto: Cristian Bisca si Mihnea Dumitru.

Din februarie, împreună cu Librăriile Humanitas, am pornit într-o aventură din toate punctele de vedere. Mulțumesc Bogdan Baciu!

Am pus în discuție literatura noastră, românească. Am spus încă o dată ce-mi place mie din literatura națională. Am arătat defecțiunile de parcurs și creatorii autentici. Atunci aveam și un argument.

Am povestit încă o dată poveștile altora.

Acum îmi dau seama că recapitularea mea nu avea cum să aibă un ecou de mărime. Felul de a face școală în România i-a declupat pe puști de la această literatură. Deschiderea gugăliană a lumii a pus la punct literatura în sine. Codul este dat de experiențe, azi.

Așa că, acum, la finalul acestei campanii, pot să traduc-spun că asta este experiența mea. Și așa cum unii urcă Himalaya, ajung pe bicicletă la mare, descoperă că pâinea bună este din maia, așa și eu am stat ani în bibliotecă, cu drag și spor. Am reușit! Să citesc, să călătoresc din carte în cărți, să le înțeleg, să scriu ce-mi place. Tare! Am fost tare. Este greu să stai în bibliotecă, să cauți Cartea! Să scrii. Și mai greu. Nu e ușor să scrii. Singur. În contra curentului actual și-n toiul tuturor prejucăților la modă.

Dacă vrei să avem âmpreună experiențe, iată-mă aici și aici facebook.com/istodor

Cartea "101 cărți românești" este la Polirom.

PRIMELE OPT: DE LA "JURNALUL" LUI JENI ACTERIAN LA "AMAZOANELE" LUI BABEȚI, DE LA "PATIMA" CONSTANȚEI GHIȚULESCU LA "EUROPA" LUI BOGDAN MURGESCU + MATEIU CARAGIALE, SADOVEANU, TOPÎRCEANU.

Anton Pann, Lucian Boia, Aerul cu diamante, Sorin Vieru

http://istodor.ro/listaluiistodor-recapitulare-inainte-de-vacanta-de-vara-victoria-insolita-a-unei-culturi-mici-2/

Cărțile copilului

Ficțiunea. Boașe pentru ficțiune

Cărțile memoriei. Ion Ghica cel bucolic, cruzimile îndurate de Lena Constante

Umorul românesc. Caragiale, Ionesco

Cărțile care te-nvață. Liiceanu, Pleșu, Noica, Vintilă Mihăilescu, Cioran

Proza de la Ciocoii la Degetele mici a lui Filip Florian și Lucian Teodorovici și Adi Șchiop

Poezia. Dela Alecsandri și poesia populară culeasă de el la Arghezi-Blaga-Bacovia-Arghezi

Istoria poeziei. Dela Nichita la Cărtărescu, Cristi Popescu și Ioan Es Pop

Post-ul #ListaluiIstodor Final. Aveți Istoria literaturii române Aici. Experiența mea, pentru voi apare prima dată în Istodor.

Prima parte a #listeiluiIstodor o puteți citi aici. Campanie susținută de Librăriile Humanitas.

1964

O viziune a sentimentelor de Nichita Stănescu

Dragoste. O generație a iubit ș-a cîntat pe versurile astea.

„Leoaică tînără, iubirea mi-a ieșit în față.” „ploua infernal, și noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în lumea lui Marte.”„ „Nimic nu-i Simplu” este, vibrație avem, surpriză cît cuprinde, viziunea ne cheamă și chiar ne alintă. Ascultă-l pe muzica lui Nicu Alifantis.

Cartea îi place Mirabelei Sofronie, contabilă en-gros:

„Mi-e dor de Nichita din carne și oase, frumosul meu poet, magicianul cuvintelor. Știu cînd a venit la Buhuși la aceea serată. Deja îi știam întregul volul de versuri pe dinafară. I-am recitat o poezie. Și mi-a dat căldura aceea a vieții ce mă ține și azi în viață.”

1966

11 elegii de Nichita Stănescu

Poezie despre poezia poeziei.

A fanatizat o lume înghețată. Cu poezia și felul lui poetic de-a trăi. Miracolul Nichita. Ce face Nichita? Nichita e însăși starea poetică. Așa au bîntuit prefabricate formule de-a spune cîte ceva despre starea poetică Nichita, dar nu de-a o înțelege.

Cartea îi place lui Vladimir Brilinsky, jurnalist, apărător al Sarmisegetuzei:

„ Frumosul nebun al poeziei româneşti reuşea să reinventeze elegia, sau, mai pe înţelesul tuturor, să inventeze o nouă specie literară, Elegia lui Nichita.

1967

Păsarea tăiată de Ileana Mălăncioiu

Ritualuri, jertfiri, tăieri, rugi, loc de plîns, somn fără trezire, frică, noapte.

A cui o fi poezia asta? A angoasei, a morții. A morții, da! Himere bîntuie, parabole scurtcircuitează, violența e aproape, dar nu-i poezia unei „fete rele”. E neagră, e urîtă, te umpli de sînge și noroi.

Cartea îi place lui Robert Șerban, poet&jurnalist:

“Este o carte ce taie timpul, e ca o teleportare, nu lucrează asupra exteriorului. Dar pe dinăuntru te ţine sus, sus de tot!”

1968

Athanor de Gellu Naum

Athanorul este un cuptor, în viziunea alchimistă, ce dă temperatură uniformă. Athanorul lui Naum este cartea ce-adună versuri de tinerețe, versuri ce s-au călit după focurile suprarealismului parizian, războiului trăit pe viu și rătăcirilor comuniste. Cînd zici Naum, zici suprarealism. stranietăți, alunecări, fragmentarism, somnambulism, inconștiențe fără bătrînețe, dureri abisale pînă la moarte.

Cartea îi place Simonei Popescu, critic literar:

“Poezia lui Gellu Naum se împarte în două mari perioade: poezia de dinainte şi de după  Athanor. Primele volume ar putea sta sub semnul "suprarealismului istoric" (din vremea când "viciul numit suprarealism e – cum spunea, de pilda, Louis Aragon – folosirea dezordonată şi pasională a stupefiantului numit imagine")..”

1969

Cartea de vise de Leonid Dimov

Vise ca la carte.

Ia visul, neamule, cu institutoare, de mahala, sezonier, deviscerații, amalgamat, matinal cu haltă, cu berbece, cu bufon, cu licorn, cu spovedanie, cu leneș, vesperal cu un vîrf de cărămidă, de cocoș, de carnedar nu uita de Și caută să nemurești în mintea ta pe cele două dudui: „Lili și densitatea”.

Cartea îi place Ruxandrei Cesereanu, profesoară universitară:

„ Pentru că a visat pînă a pierit și n-a văzut moartea ca moarte.”

1970

Poeme de Mircea Ivănescu

Mopete face poezie.

O joacă de-a anagramele și lecturile. Mopete are ficțiunile lui și le tot plimbă la vedere: spațiu e mizer, însoțirile îi sînt bizare cu rinocalul, broscoporcul, picicîinele, crocomurul, și starea lor este de așteptare a ceea ce nu se întîmplă.

Cartea îi place Luizei Vasiliu, jurnalist:

„Odată ce-ai citit poemele cu mopete, pisicîinele benone, broscoporcul sau bruna rowena, toată blîndeţea lumii coboară peste umerii tăi.”

1971

Invocație nimănui de Mircea Dinescu

Cîntecul unui tînăr pururi veșnic.

Obraznic, trufaș, energic, imaginativ. Direct, sincer, melancolic cu viața imediată, neînchipuit de apropiată, dureros de tangibilă. Cuvintele? N-au taine!

Cartea îi place Claudiei Fitcoschi, PR manager:

“Colind copilăria cum viermele un fruct”. Arghezi? Nu, Dinescu. Unde? “În piatră toarnă fluturi şi-n trupul meu dovezi”.”

1990

Levantul de Mircea Cărtărescu

Epopeea voluptății.

Voluptate a slovelor și filosofiei omenești ce stăpînesc lumea noastră mică. O istoria a literaturii române într-o epopee. Divină Comedie este Levantul ăsta!

Cartea îi place lui Adrian Papahagi, filolog&om politic:

„De cetit, cetesc Levantul an de an, precum Băsescu,

Râd parșiv, ca postmodernu, de amestecul livrescu

Ce în epopeul neaoș cogitat-a Cărtărescu.”

1994

Ieudul fără ieșire de Ioan Es Pop

Ieud bărbătesc și desnădăjduit.

„De vineri pînă luni nu mai am la ce trăi.” „Mîine n-o să fie nicicînd mîine.” „Ne trezim într-o zi vii și nu știm ce-i cu noi.” „N-am avut curajul unui strigăt niciodată.” „E fericit are 30 de ani de moarte de la naștere încoace.” „Unde totul este posibil nimic nu mai are rost.” Poezia vegetării în viață, oh, nu, nu cu lamentări, nu, nu cu fericiri, ci conservînd clipa cu spirt medicinal administrat intern.

Cartea îi place lui Bogdan Stănescu, editor:

„Ieudul fără ieșire a însemnat războiul total cu joaca optzecistă, a tras cortina și a arătat o scenă unde actorii mureau pe bune, unde lipsea butaforia, iar lacrimile erau, din nou, de sînge. Ieudul a căscat o gură ca un prădător acvatic și a mușcat din poezie, pentru a i se strecura apoi în măruntaie. Nu e ușor să mai scrii astăzi despre singurătate, alienare, suferință și să o faci astfel încît nimeni să nu mai uite cîntecul tău de sirenă. Ioan Es. Pop a făcut-o: Ieudul lui a lovit cu forța unui cutremur de magnitudine nemăsurabilă. Din dărîmăturile lăsate în urmă încă ies strigoi cu foc în ochi și venin pe buze...”

1994

Arta Popescu de Cristian Popescu

Să faci din familia ta o artă.

Poetul Popescu își scrie-rescrie-revizuiește arta sa poetică numită Arta Popescu. Asta-i este cartea, practic el definește la infinit universul în care trăiește-visează-cugetă-se învîrtește. Și astfel, își povestește-interpretează copilăria, tinerețile, lecturile (inclusiv anunțurile de publicitate ori înscrisurile de pe pereți), maturitățile. Asta face, tu crezi că citești o realitate banală și te trezești aruncat într-un bizar bazar. Nu te aștepta să rîzi sau să plîngi. Popescu nu rîde-nu șochează. Popescu face artă. Așa cum pe o cîntăreață o cheamă Arta Popescu, așa și pe el îl apucă să creeze un prenume banalului Popescu. Și-l găsește în Arta, adică o de-numire, re-numiere a ce-l înconjoară. Bine v-o spun, ca să nu muriți proști, Popescu sîntem noi.

Cartea îi place Tatianei Niculescu Bran, jurnalist și autor al cărții „Spovedanie la Tanacu”:

“Familia Popescu” e, pentru mine, cel mai gingaș și mai profund poem dedicat vreodată morții celor dragi și morții proprii, scris cu melancolia unică pe care o purta în ochi Cristi Popescu. În cartea asta și în amintirea privirii lui regăsesc anii studenției noastre lipsite și de ambiții și de speranțe, dar atât de îndrăgostite de lumile celorlalți...

2000

Opera Somnia de Șerban Foarță

Cunoști vreo altă poezie în care omul ei să se distreze atît?

Aparent, un exercițiu de copil. Cuvînt, cultură, vers, univers - stau însă în inteligența poetului de a-i da rimă, dreptul la joc. Și cum intră în joc acolo i se văd fața, faima și bucuria. E un întreg caleidoscop de lecturi și aventuri ce venind în contagiune cu balansoarul-malaxorul Foarță primesc înțelesuri și sonorități. Luciu și adîncime. S-o ții așa o viață de poet este „defect”-excelent. Ascultă „Phoenix-Cantafabule”.

Cartea îi place Liei Faur, jurnalist:

„Opera Somnia este tărâmul unde se întâlnește rafinamentul estetic al unui scriitor îndrăgostit iremediabil de cuvinte, cu povestea nespus de frumoasă a propriului vis, descifrat mereu printr-un alt vis, uneori al său, alteori al cititorului, martor tăcut al mirajului lingvistic.”

Post-ul #ListaluiIstodor. Poezia românească dela Viziunea lui Nichita la crocomurul lui Ivănescu și levantul lui Cărtărescu apare prima dată în Istodor.

Banal, logic, senzațional: Poezia este metaforă. Adică, un limbaj și un imaginar fără termen de comparație. Poezia românească începe prin secolul XX. Târziu. Dar fără truda și uzura limbii române de către Alecsandri, Văcărești, Eminescu greu de închipuit Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi. Limbajul poetic are nevoie de uzură mai mult decât limbajul prozei. Iar explicație: oglinda acestui limbaj nu este realitatea (vezi Ion Barbu), ci jocul intelectual al este semnificațiilor metaforei. Abstractul te refuză, dar și stimulează, declanșează speculații. Descifrarea metaforei este mai sus de găsirea în iarbă de Pokemoni, desigur, este deliciul de a fi tu însuți Pokemonul cel rar.

De aveți poftă, cărțile, parte din ele, le puteți achiziționa dela Librăriile Humanitas.

Mâine, citiți din "101 cărți românești de citit într-o viață", poezia de după 1960.

1866

Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri

 Esența poeziei populare românești.

Avem prelucrate de către Alecsandri tot ce știm noi mai bine din creația populară: Miorița, Monastirea Argeșului, Toma Alimoș… Creații-pericol: au dat naționalisme ieftine. De fapt, fapte, impulsuri și dubii de om cu capul pe umeri.

Cartea îi place lui Marius Niță, taximetrist Pelicanul:

„Nu-i zi de la Dumnezeu să nu înjur „Miorița” asta. E ca un blestem. Sîntem neam care nu se răscoală, este călcat în picioare ca un microb și asta de ce? Un cioban se uită pe cer și vede nunți, în loc să pună mîna pe topor!”

1884

Poesii de Mihai Eminescu

Dragoste&filosofie. Romantic buchet.

Citește-l pe Eminescu! Dar află: Eminescu vine la capătul unei istorii infantile de versificare. Asta-I calitate: să faci limba română nu doar să spună, ci s-o faci să și gîndească. Cam de aceea, Eminescu e văzut ca fiind intrat în limba și imagistica noastră zilnică.

Vrei să știi mai mult? „Viața lui Mihail Eminescu” de George Călinescu.

Cartea îi place lui Solomon Marcus, profesor universitar de matematică:

„Impact puternic asupra devenirii mele”

1908

Poeziile Văcăreștilor

Ce-i mai delicat, mai delicios și mai amuzant în literatura română.

Ienăchiță Văcărescu este cuceritorul, rostul poeziei lui este să înaripeze inima iubită. Alecu Văcărescu e poetul amorului, amor iute. Nicolae Văcărescu e simțitorul, iar dragostea pentru el este jertfă. Iancu Văcărescu sobru, cîntă amorul stăpînit. Văcăreștii au șic. Pentru o mai bună înțelegere a Văcăreștilor, „Dimineața poeților” (1980) de Eugen Simion.

Cartea îi place lui Marcel Tolcea

“Pentru literatură română, Văcăreștii sunt ce au fost Brătienii în politică: numeroși, greu de deosebit, întemeietori, virili, romanțați. Sortiți colectivizării, au apărut în antologia Poeziile Văcăreștilor. Care se adresează și rafinatului filolog, și filosofului, și amorezului.

Mai mult, ecologistul exultă când Ienăchiță nu taie floarea dintr-o grădină, manelistul din noi renaște când Nicolae exclamă: „A trăi făr-a iubi/Mă mir ce trai o mai fi”, iar timidul își tatuează pe inimă un distih al lui Alecu ce sună așa: „Când nu te văz, am chinuri / Iar când te văz, leșinuri".

1909

Romanțe pentru mai tîrziu de Ion Minulescu

Ciocnirea lumilor. Romanță și cinism.

Ambele îți stimulează euforiile și imaginația. Bonomia, ingenuitatea, sinceritatea, vitalitatea cu care te seduce și autoironia, blazarea, afectarea cu care te omoară.

Cartea îi place Cristinei Stihi, PR manager:

„Romanțele” lui Ion Minulescu ce ne învață? mulțumești vieții că simți ceva zguduitor și nu te ascunzi ca de o boală rușinoasă. Să te aștepți să iei viața de la capăt, gol și singur, cu cuvintele tale, oricînd între 20 și 100 de ani –fără să innebunesti  dizgrațios sau inutil.”

1916

Plumb de George Bacovia

Eul alienat.

Simbolist. Citadin. Teritorii sufletești obscure. Incertul. Vagul. Nevroza. Acuta, maladiva acuitate a simțurilor. Descompunerea materiei organice. Catastrofa. Sinistrul. Tenebrosul. Negrul. De cimitir. Cavoul. Plumbul. Cadavrul. Singurătatea. Pustiul. Obsesivul. „O, țară tristă. Plină de humor!”. Brrr!

Cartea îi place Costinei Barbu, funcționar bancar

„ „Plumbul” se citește cum se mănîncă o mîncare nouă: întîi trebuie să guști, trebuie să-i dai vreme să se așeze și înveți să-ți placă.”
 

1919
Poemele luminii de Lucian Blaga

Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!

Atît aș spune despre poezia lui Blaga. Dar nu mă astîmpăr și continui: luminoasă, de foc de lemne cu dragostea întinsă pe iarbă, îndrăgostită, ritmată înăuntrul sufletului. Dragostea înseamnă începutul lumii îndrăgostitului, acesta zburînd, fără limite, spre originile lumii, spre esențele curate.

Cartea îi place Doinei Ghiță, Biblioteca Franceză Omnia:

„Cum stau mereu sub semnul jocului și-al întîmplării (deh, zodia...) tot așa mă regăsesc/stau în spațiul mioritic al lui Blaga. Cel în care dealurile încrederii alternează cu văile răstignirii...

1921

După melci de Ion Barbu

O joacă de secol 20, în ritm balcanic.

„Buhuhu la lună șuie, Pe gutuie să mi-l suie, Ori de-o fi pe rodie: Buhuhu la Zodie; Uhu, Scorpiei surate, Să-l întoarcă d-a-îndărate,/ Să nu-i rupă vrun picior Cîine ori Săgetător!”

Cartea îi place lui T.O.Bobe, scriitor:

„Pentru că este o expresie clară, atît de clară încît devine transparentă, a unei teme puțin abordate, și anume crima comisă cu inocență, din joacă, asupra a ceea ce iubim. Iar pentru că arma crimei sînt cuvintele, După melci e în aceeași măsură și despre responsabilitatea literaturii.”

1927

Cuvinte potrivite de Tudor Arghezi

Harță cu Dumnezeu. Limbă poetică dată de pămînt.

În seria sa de „Psalmi”, începută în „Cuvinte potrivite” și răspîndită prin volumele sale poetice, își tot iscodește Dumnezeul, își tot caută credința, își tot vede limitele de heruvim bolnav, își caută rostul, nu întrevede „astîmpărul”.

1930

Joc secund de Ion Barbu

Matematica dă profunzime poeziei.

De mergi într-un restaurant cu pretenții te indispune porția mică de mîncare și gotic construită. Nu recunoști nici gustul adevărat al bucatelor. Dar, culmea, după desert, te trezești sătul. Construcția lui Barbu se adresează minții neîndoios, iar asemănarea cu restaurantul rafinat face parte din deconstrucția voită a unui inaccesibil.

Cartea îi place lui Lucian Mîndruță, realizator tv:

„Joc Secund. Pentru cei care vor sa uite "Sara pe deal". Domnule Ion Barbu, iti multumesc ca dupa 10 ani de scoala chinuita cu clasici plicticosi, am dat de tine sa respir un pic!”

1931

ArgheziFlori de mucigai de Tudor Arghezi

Poezia puroaielor. Vigoare, umor.

Exercițiul împunsului acestei bolgii de pe pămînt este continuarea firească a împunsului lui Dumnezeu din cer din „Cuvinte potrivite” (1927).. Duium de licențe lexicale și sintactice. Revalorizări de cuvinte vechi, mixaj de jeg și politețe.

Cartea îi place Andreei Pleșoianu, profesor de limba spaniolă:

„Flori de mucigai e o culegere de koan-uri mai ample, e drept aparţinând unui spaţiu creştin şi scrise de un răspopit.”

Mâine, citiți din "101 cărți românești de citit într-o viață" poezia de după 1960.

Post-ul #ListaluiIstodor. Poezia românească de la Populare și Eminescu la Mucegaiul lui Arghezi. Deliciul de a fi Pokemonul cel rar apare prima dată în Istodor.

Guest blog by Sir Martyn Poliakoff, Foreign Secretary and Vice-President of the Royal Society

I am delighted to be contributing to the Embassy’s blog. I am a British chemist, born in London, with a Russian father and English mother. I work at the University of Nottingham, and my research is focussed on Green Chemistry, a hugely important area of research. Green Chemistry is looking for environmentally cleaner and more economic approaches to making chemicals and materials; it seeks to reduce the negative impact of chemistry on the environment by minimizing the use of hazardous chemicals, reducing toxic chemical wastes and using fewer natural resources among others.
I am also the Foreign Secretary of the Royal Society (RS), the UK Academy of Sciences. The Society was founded in 1660 and has a long connection with Russia. As long ago as the 17th century, a letter was sent to Russia asking more than 50 questions about science in Russia and Peter the Great visited the Society in 1698.

The Society is still very much collaborating with Russia. In 2013, we organized a joint Frontiers of Science conference in Kazan attended by 70 young British and Russian scientists. The meeting was a joint project of the Academy of Sciences of the Republic of Tatarstan, the Russian Academy of Sciences (RAS) and the RS with the support of the Embassy. When in Kazan, I also took the opportunity to visit the chemical museum there to see where the element Ruthenium was discovered, a rare transitional metal belonging to the platinum group with curious application potential. For instance, ruthenium-based compounds have been used for light absorption in dye-sensitized solar cells, a promising new low-cost solar cell system.

As a chemist, I was excited by the discovery of chemical element No 114, synthesized in December 1998 in the Dubna Institute, which I look forward to visiting at first opportunity.

I have a long record of scientific collaboration with Russia and visit Russia frequently. Since 1999, I have been an Honorary Professor at Moscow State University and, in 2012, I was elected a Foreign Member of the RAS. I was a speaker at the 2013 launch of the EU-Russia Year of science and a year later at the UK- Russia Chemistry Week. This year I will be participating in International Conference on Supercritical Fluids in the Kaliningrad Oblas’t in September.
Today UK-Russia scientific cooperation is continuing and the Embassy’s Science and Innovation team has a crucial role to play in catalysing partnerships between researchers in our two countries. I feel that there are good opportunities for UK-Russian collaboration in areas outside my own, for example in the science of the Arctic and Accelerator Science.
I’m also excited about the Russian Government’s Global Education Scheme, which will provide funding to Russian Bachelor and Specialist degree holders to continue their studies in top UK universities I am delighted that the University of Nottingham is one of the UK universities covered by the funding scheme. I am particularly pleased that chemistry, chemical technology, nanomaterials and nanotechnologies can be funded by the Scheme as they all contribute to Green Chemistry.
The University of Nottingham has a long history of Russian scientists doing their research here and contributing to the advance of science. Our School of chemistry currently has two Russian scientists: Elena Bichoutskaia, a leading theoretician, and Andrei Khlobystov, Director of our Nanotechnology Centre.
I look forward to welcoming more Russian students to Nottingham in the near future and, as Vice President of the Royal Society, will continue to work with Russia to develop scientific collaboration.

Sir Martyn Poliakoff

Guest post by Keith Allan, Consul General in St. Petersburg

The Russian ice-breaker, the Krasin, was built in Newcastle in 1916-17 and went on to play an important role in the Arctic Convoys of World War II. In this blog, Consul General Keith Allan talks about his recent visit to Newcastle University where a model of the Krasin is displayed in the Naval Architecture Department.

The Krasin is a fine example of shared British/Russian history. She was commissioned by Russia, built in Newcastle, and went on to play a significant role in the Arctic Convoys during World War II. For more on the Arctic Convoys, including the recent visit by British veterans, please see my earlier articles on the recent Arctic Convoys exhibition in St Petersberg and Sir Nicholas Soames’ message to St Petersburg Veterans.

HRH The Princess Royal visits Russian ice-breaker The Krasin

The Krasin is now a floating museum on the Neva river in St Petersburg. I have visited her many times and we were honoured when HRH The Princess Royal visited the ship and met Russian veterans of the convoys during her visit to St Petersburg in February 2014.

I read an article about the ship which said there was a model in a glass case at Newcastle University, and decided I would seek it out during a future visit to the UK. This finally happened on 21 May when I was in Newcastle visiting a veterans association. Sure enough, an excellent model of the ship stands in a glass case in a corridor along with a number of others in the Department of Naval Architecture.

Model of the The Krasin at Newcastle University

The plate on the case reads: ‘Triple screw icebreaking steamer ‘Sviatogor’ built by Sir W. G. Armstrong, Whitworth & Co. (Shipbuilders) Ltd. Newcastle-On-Tyne for the Imperial Russian Government.’

The ship was designed by the famous Russian seaman, Admiral Stepan Makarov, and was originally named after the Russian mythological warrior, ‘Sviatogor’. The Sviatogor sailed from Newcastle to Arkhangelsk on its maiden voyage in 1917 and was soon involved in the civil war hostilities following the October 1917 Revolution.  During the allied intervention against the Bolsheviks in Northern Russia (1918–19) the ice-breaker was scuttled in the Dvina River. The Royal Navy raised her for use in the White Sea and later brought her back to the UK for minesweeping in Scapa Flow. She was returned to the USSR under the Krasin trade agreement in 1921. In 1927 the ice-breaker was renamed by the Soviet government to honour a recently deceased Bolshevik leader and Soviet diplomat Leonid Krasin.

The plate on the glass case display

The Krasin played an important role in the Arctic Convoys. In February 1942, the Krasin crossed the Atlantic (from the US) and reached Glasgow in early April. On 26 April 1942, she joined convoy PQ-15 and left Reykjavik for Murmansk. During the convoy Krasin shot down two German planes. Between 1942-1944 the ice-breaker continued to lead cargo convoys through ice in the Arctic despite heavy bombardment and the constant threat of submarine attacks. Many Allied ships and cargo vessels failed to reach their destination, but the Krasin was lucky enough to survive. In October 1945, the Krasin was disarmed. In addition to the convoys, the ship also participated in rescue expeditions in the Arctic in the 1920-30s, including one led by Umberto Nobile.

As a museum ship on the Neva river, the Krasin will continue to play an important role in reminding us of our shared British/Russian history and the heroic sacrifice made by British and Russian participants of the Arctic Convoys during World War II.

A number of military anniversaries are being celebrated at the moment. Earlier this month there were striking images from the centenary of the Gallipoli landings. I’m sure there will be similar scenes throughout the period leading to 2018 and the centenary of the ending of World War I. In Russia we have been marking the centenary with a number of events aimed, in particular, at young people which have sought to highlight Britain and Russia’s shared history in WW1. We have been holding reading aloud contests in cities across the country of British war poetry and literature. We have also invited people to nominate quotations from Russian and British literature to be inscribed on a new WW1 memorial which will be unveiled this summer at our Embassy in Moscow.

This year is also the 70th anniversary of the end of World War II and the Great Patriotic War between the Soviet Union and Nazi Germany with its allies. The anniversary will be commemorated across Russia on 9 May, Victory Day.

Here in Ekaterinburg we have been marking our shared history, and our alliance to defeat Nazi Germany, with a joint photographic exhibition which I opened last month. Working with the local photography and history museums, and with colleagues from the American Consulate, we have displayed images that demonstrate the personal triumphs and tragedies of World War II. The title of the exhibition is taken from Winston Churchill’s book of the same name, part of his six-volume history of the conflict. The exhibition includes images from the Imperial War Museum’s archives which show parts of the conflict that are less well known in Russia, such as the Battle of Britain and the fighting in the Far East. It also includes images from the local archives, which have not been displayed before.

Some of the images can be seen here.

Opening of the exhibition in Ekaterinburg

Opening of the exhibition in Ekaterinburg

Imagineaza-ti ca ai luat acasa la tine un DRAGON. Sa zicem ca l-ai luat in data de 13.11.2013. Face parte din “familia” ta, il iei cu tine peste tot, te bucuri de el, el se bucura de tine, rezolvati probleme impreuna, ajungeti in impas impreuna, se intampla si bune, dar si rele, apoi… intr-o zi, sa zicem ca pe data de 03.03.2014, DRAGON-ul spune ca lui nu ii mai place “atmosfera” si ca nu i-a placut niciodata. Pai bine, mah, DRAGON-ule, dar de ce nu ai spus mai devreme…? Te-a fortat cineva? Poate ca da…

Lectia 1: Nu forta un DRAGON. Lasa-l in ritmul lui.

Tocmai de aceea, din data de 04.03.2013 si pana astazi, noi, “romanii din Birmania (Myanmar)” am fost ocupati cu “astuparea” gaurilor facute de DRAGON.

Lectia 2: DRAGON-ul face gauri in jurul lui. Dureaza cam 3-4 saptamani sa le astupi.

In tot acest scenariu au fost implicati atat prieteni, cat si “parteneri”. Unul dintre ei, american. DRAGON-ul a plecat la american. Dar a incercat sa se mai uite printre gaurile facute, chiar sa intre prin ele. Totodata a sustinut incercarea sa de a intra printre gaurile lasate in urma prin expresia: “Am semnat noi “ceva”?”. Indiferent de raspunsul la aceasta intrebare:

Lectia 3: Pentru un DRAGON doar semnaturile conteaza! Gentlemen agreement-ul nu!

Va mai amintiti ca, la un moment dat, DRAGON-ul a scris pe acest blog despre asa-numitul “Junior”? Pe vremea aceea DRAGON-ul era considerat (pe buna dreptate!) “Senior”. Cat despre blog, tot ce a fost postat pana acum, a fost postat de “Senior” (DRAGON). Vorba noastra: “Da-ti, da-ti!” (imi cer scuze daca nu o intelegeti). Noi suntem destul de tristi ca am pierdut un DRAGON, dar trebuie sa mergem mai departe… e trist, e dureros, dar trebuie, trebuie, sa mergem mai departe. In momentul in care ne-am despartit de DRAGON, lumea si evenimentele au stat in loc… o zi, doua zile, trei zile… o saptamana, doua saptamani… apoi am invatat:

Lectia 4: Nu iti lua un DRAGON “Made in Romania”! Ia-ti, mai bine, doi Junior-i “Made in Myanmar”! Vei fi mai satisfacut; vei fi mai performant.

Cunoasteti vorba aceea: “Doamne, pazeste-ma de prieteni, caci de dusmani ma pazesc singur”? Aceasta se poate aplica si in Myanmar. Iar, prin extrapolare, se poate (se va!) aplica chiar si in America. Nu stiam pana de curand ca ea se aplica chiar si DRAGON-ilor. “Prietenii” si “dusmanii” se regasesc in folclorul romanesc, nu-i asa? Atunci de ce am senzatia ca daca voi mai scrie multe despre acest lucru, o voi da in “manele”? Probabil ca din cauza “lui”, din cauza DRAGON-ului. Sic!

Lectia 5: Daca ai stat mai multe luni langa un DRAGON, atunci te numesti SUPRAVIETUITOR.

Spuneam, in titlu, ca DRAGON-ul a scos flacari. Da, asa este, a scos flacari si a ars cateva lucruri in jurul lui… printre care si oameni. Intr-o anumita masura este si vina mea pentru ca am intretinut focul. L-am invatat pe DRAGON sa aiba flacari “perfecte”. Dar de-acum spun “piua”!

Lectia 6: DRAGON-ul e viclean. DRAGON-ul nu are nimic sfant! Este ruda cu sarpele.

DRAGON-ii nu fac parte din cultura si folclorul Myanmarului. Mai degraba fac parte din peisajul romanesc. Socant!

Lectia 0: Ai grija ce vrei sa exporti in Myanmar!

Asadar, cei “trei” romani din Myanmar sunt tot doi! Cei doi!

F & F

Apuc sa scriu mai rar, din varii motive. Multa treaba de facut, multa viata de trait. Astazi, cel mai important proiect investitional al nostru (de pana acum) a facut primii pasi in lume. In avanpremiera lansarii, din aprilie, a noului nostru produs software pentru piata myanmareza, ne-am gandit sa facem o pre-lansare, ca sa “luam pulsul pietei”. In consecinta, am participat la un targ de job-uri, in parcarea MICT park, mandria Myanmarului si epicentrul zonei de tech din Yangon.

Ieri si azi ne-am hamalit din greu. Am intins bannere, am carat scaune si mese, am printat topuri peste topuri de hartie, am adunat un palc de rawange rapitoare care sa se alature staff-ului nostru pe perioada evenimentului (booth babes) – din nou, sunt absolut uluit de neamul lor minuscul si de ce oameni poate sa produca -, am facut un chef monstru cu toata lumea aseara, asa, ca sa ne dam chef de munca in weekend, am dormit 3 ore, apoi am stat toata ziua sub soarele tropical gestionand un flux de vizitatori si candidati de vreo 3 ori mai mare decat ne asteptam. Dat fiind ca maine la ora 7 o luam de la inceput, pun acum cateva selfie-uri si ne citim dupa ce trece nebunia

Datele BNR publicate marti arata o scadere semnificativa a restantelor la credite in luna decembrie, insa aceasta scadere s-a datorat cel mai probabil acceptarii de catre banci a pierderilor, fapt care care explica si scaderea semnificativa a profiturilor inregistrate de sistemul bancar in T4.13.

Astfel, daca in primele 9 luni din 2013, profitul cumulat inregistrat de bancile din Romania era de 1,5 miliarde lei, in ultimul trimestru, pierderile au insumat 1 miliard, astfel incat, la nivelul intregului an, profitul a ajuns la 497 milioane lei, fata de o pierdere de 2,3 miliarde lei in 2012.

In suma absoluta, la sfarsitul lunii decembrie, restantele au insumat 32,69 miliarde lei, in scadere cu 1,38 miliarde fata de noiembrie, insa in crestere cu 4 miliarde lei comparativ cu decembrie 2012. Variatia lunara a soldului restantelor atat in cazul creditelor in lei, cat si in cazul creditelor in valuta se poate observa in graficul de mai jos, click pe imagine pentru marire.

Ca pondere in soldul total de credite, restantele la creditele in lei au ajuns la 15,27%, in crestere de la 13,18% in urma cu un an, iar restantele la creditele in valuta au ajuns la 14,59%, in crestere de la 12,19%, detalii in graficul numarul doi

Continue reading: Sistemul bancar: restantele la credite au scazut in decembrie cu 1,4 miliarde lei

Gradul de educatie al populatiei influenteaza in mod semnificativ gradul de dezvoltare economica, iar faptul ca Romania se situeaza pe ultimul loc in Uniunea Europeana din punctul de vedere al ponderii populatiei cu studii superioare nu este o surpriza.

Astfel, dupa cum se poate observa in graficul de mai jos, daca in anul 2000, doar 7,5% dintre romanii cu varsta intre 15 si 64 de ani aveau studii superioare, procentul a crescut la 13,5% in anul 2012, in timp ce ponderea celor care aveau cel mult 8 clase a scazut de la 35,6%, la 28,8%. Ponderea persoanelor cu studii medii s-a mentinut in jurul a 57%.

In cifre absolute, in 2012, numarul romanilor pe segmentul de varsta 15-64 ani era de 14,9 milioane, dintre care 2 milioane aveau studii superioare, aproape dublu fata de anul 2000, 8,6 milioane aveau studii medii (numar similar celui din anul 2000), in timp ce numarul celor care au absolvit cel mult 8 clase a scazut la 4,33 milioane (fata de circa 5,4 milioane in 2000). Sursa datelor este Eurostat

Continue reading: Gradul de educatie al populatiei: cum stam in comparatie cu alte tari din Europa?

Datele publicate recent de Ministerul Muncii arata ca, in trimestrul trei al anului trecut s-a inregistrat o scadere semnificativa a numarului de angajati cu contract de munca, acest numar reducandu-se cu 588.815 fata de T3.12, detalii in graficul de mai jos, click pe imagine pentru marire. Comparativ cu T3.11, scaderea este de 521.000, iar comparativ cu T3.10, scaderea este de circa 272.000.

In ce priveste evolutia in procente, scaderea anuala inregistrata in T3.13 este de 10,8%, de departe cel mai mare procent de cand aceste date au inceput sa fie publicate, respectiv din T2.10, detalii in graficul numarul doi. Datele reflecta evolutia numarului de asiguratii cu norma intreaga si/sau cu timp partial, sursa fiind declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor raportate de angajatori. Cei cu mai multe contracte de munca sunt numarati o singura data

Continue reading: Piata muncii: numarul persoanelor cu contract de munca a scazut cu peste jumatate de milion in ultimul an

Spuneam în prima rundă că vom povesti oleacă și despre mirificele prețuri practicate cu ocazia Black Friday. Oamenii care comentează pe marginea subiectului par a se împărți în două categorii: cei care urăsc evenimentul și consideră că e o șarlatanie uriașă și cei care iubesc reducerile de BF și trompetează cu entuziasm despre ce-și vor cumpăra ei cu acea ocazie. Aceștia din urmă, în marea lor majoritate blogeri, jurnaliști și alte specii înrudite (inclusiv al dumneavoastră subsemnat) care “condimentează” mai mult sau mai puțin discret articolele/blogurile cu linkuri de afiliat la diferite magazine online.

La cealaltă extremă, prima categorie va sta să-ți explice cu lux de amănunte cum au văzut “cu ochii lor” (și un eventual screenshot “dovadă”) un produs scumpit cu nesimțire înainte de BF pentru ca apoi magazinul cu pricina să se laude cu o reducere consistentă. In consecință Black Friday nu e altceva decât un gigantic șmen. Sau cel puțin așa susțin ei.

Adevărul este – așa cum era și firesc – undeva la mijloc. Explică foarte bine acest articol mai vechi din WSJ care deși surprinde metode folosite de magazinele din US cred că se aplică fără probleme comerțului de pe frumoasele plaiuri mioritice.

Cifrele sunt clare: din 2009 până în 2012 numărul produselor vândute la reduceri a crescut cu 60%, iar reducerea medie a crescut de la 25% la 36%. In același interval, marja de profit a magazinelor a rămas aproximativ aceeași. Fenomenul nu are decât o singură explicație: multe produse apar pe raft cu un preț inițial mai mare tocmai în ideea de a fi vândute în timpul reducerilor și nu în sezonul normal. Vi s-a întâmplat probabil și vouă să intrați într-un magazin într-o perioadă oarecare din an și să remarcați niște articole interesante dar parcă exagerat de scumpe în raport cu prețurile uzuale? Raționamentul e simplu: nu se intenționează vânzarea acelor produse la prețul întreg, ci doar discountate. Ele vor juca un simplu rol de decor pe rafturi până la sosirea reducerilor din iarnă sau a soldurilor.

Un exemplu interesant. Gigantul Amazon.com a introdus în oferta din vara 2013 un televizor Samsung de 60″ la 1800$ care se vindea în alte locuri pe Internet la doar 1300$. Ori, nu stă în obiceiul celor de la Amazon să se ocupe cu astfel de “cascadorii” de neam prost. Misterul s-a lămurit de Black Friday când televizorul cu pricina a fost redus un “amețitor” 45% până spre 1000$.

Altfel, metoda urcării prețurilor în “pregătirea” perioadelor de reduceri este o realitate. Market Track au constatat că prețurile urcă în medie cu 8% în noiembrie, înainte de BF și de sărbătorile de iarnă. Așa cum era de așteptat, cele mai spectaculoase creșteri de prețuri le înregistrează jucăriile, care iau un “avânt” mediu de 23%. De unde rezultă că bietul Moș Crăciun este cel mai lovit de aceste perioade de reduceri. Ar fi înțelept să-și facă stocurile încă din vară.

Sau cel mai bine-ar fi să revenim cu toții la obiceiul strămoșesc de a ne cumpăra un obiect pentru că avem nevoie de acesta, atunci când avem nevoie. Greu?

Căutarea ta s-a sfârșit: ai ajuns la punctul în care vei afla tot ceea ce trebuie să știi dar în special ceea ce nu trebuie să știi despre Black Friday. N-are rost să mai consumi energie în mod inutil, astfel încât poți închide chiar acum toate celelalte taburi de browser inclusiv cel în care George Buhnici explică modul în care a importat el BF în România (pro tip: n-a “adus” nimic nici George, și nici vreun alt jurnalist – ci magazinele online și în special eMag-ul).

Primul lucru important de reținut este că spre deosebire de datele altor “sărbători comerciale” mai mult sau mai puțin inventate (gen Sf. Valentin) momentul Black Friday este foarte clar plasat. Si anume: ultima vineri din noiembrie dă startul sezonului de cumpărături de final de an (la americani și în general în lumea occidentală). E momentul în care consumatorii încep să se îmbulzească în neștire prin magazine iar comercianții își maximizează profitul într-un final de an mai mult sau mai puțin euforic. Pentru cei interesați de etapele acestei frenezii de cumpărături am detaliat codul culorilor într-un articol mai vechi.

Cu alte cuvinte, ideea de a muta Black Friday cu o săptămână în avans este complet lipsită de logică. La fel de bine ne putem apuca să întârziem oleacă echinocțiul până de Paște. Ceea ce nu i-a împiedicat pe mai mulți comercianți din România să “mute” cu nonșalanță BF 2013, în premieră mondială. Explicația fiind ceva aburitor cu ziua de 1 decembrie care pică prost și taie cheful de cumpărături. Să vedem totuși adevărata cauză.

Da, anul acesta Black Friday pică foarte aproape de 1 decembrie dar nu are nici o legătură cu sărbătoarea națională a românilor. Pur și simplu sezonul cumpărăturilor în lumea occidentală – care începe cu Black Friday și se termină de Crăciun – este mai scurt cu câteva zile decât de obicei. Mai precis, este cel mai scurt sezon de shopping din 2002 ceea ce se va traduce într-o pierdere potențială de 1.5 miliarde $ la nivel mondial. Asta nu va împiedica magazinele să bată noi recorduri anul acesta, dar ar fi putut să încaseze și mai mulți bani.

Sigur că în ultimă instanță dacă oamenii chiar au nevoie de acele lucruri înseamnă că le vor cumpăra la un moment dat, chit că e în sezon sau în afara lui. Dar comercianții nu gândesc astfel – orice bănuț potențial pierdut în trimestrul 4 îi face să intre în fibrilație. Parcă îmi imaginez discuția:

- Sefu’, sefu’ ce ne facem că anul ăsta sezonul de cumpărături e mai scurt?
- Nici o problemă Costele, îl lungim.
- Sefu’, sefu’ nu înteleg cum o să lungim sezonul?
- Mutăm Crăciunul de Anul Nou, hai că-i simplu Costele. Pac, pac – am adăugat o săptămână.
- Sefu’, sefu’ cred că e o mică problemă acolo cu Crăciunul…
- Bine atunci dă Black Friday mai încoace o săptămână, că doar noi am inventat chestia asta.
- Da sefu’, ce idee deșteaptă! 

Sigur că puteau să-i spună “Zi Specială de Reduceri Masive ca Voi să Credeți că Sezonul de Cumpărături a Inceput Deja” (ZSRMVCSCID). Dar cred c-ar fi fost un pic complicat de reținut așa încât s-a preferat formula cu mutatul Black Friday.

Uite cum am lămurit chestiunea cu mutatul sezonului. In partea a II-a voi clarifica treaba cu prețurile.

Se apropie gerul, serile lungi de iarnă și zilele relaxante de sărbătoare când tot omul stă la gura sobei și joacă un shooter, un adventure sau strategy game pe Playstation. V-ar interesa poate să știți că prietenii de la Amazon au lansat un nou store din care puteți cumpăra coduri pentru achiziția de jocuri de pe PSN, și ca să fie treaba bună cumpărătura e însoțită de un cupon de 5$ reducere pentru următorul joc luat de la ei.

Pentru achiziție trebuie să declari un Billing Address oarecare în SUA (și dacă problemele continuă să apară, verifică țara conform discuției de pe forumul Kindle). Cam orice card bancar este acceptat (eu am de la Unicredit – a mers din prima), iar livrarea este doar un cod astfel încât nu veți avea bătăi de cap cu vama sau orice altă minunată instituție a statului nostru de drept.

Pe mine mă tentează The last of us, am auzit că merge bine cu vinul fiert…

"Wishes won’t wash dishes"

Google a anuntat ca de azi serviciul Google Apps nu mai este disponibil in varianta gratuita (Free) pentru 10 utilizatori. Este un anunt important, deoarece serviciul este folosit deja de 5 milioane de companii in intreaga lume, iar in Romania are zeci de mii de utilizatori. Schimbarile vor fi aplicate doar noilor utilizatori, cei vechi nefiind afectati. 

Suita Google Apps include Gmail, o suita colaborativa office online numita Docs, stocare in cloud prin Drive, o solutie Calendar si multe alte componente. Este extrem de populara deoarece poate fi instalata pe domeniul utilizatorului (ex: companie.ro), este usor de folosit si se integreaza perfect cu dispozitivele mobile.

Estimarea mea este ca in Romania sunt intre 10.000 si 20.000 de companii mici care folosesc serviciul Google Apps gratuit. Retragerea sa va avea cu siguranta un impact. Google nu ofera cifre exacte pentru fiecare tara, de aceea estimarea mea se bazeaza pe un raport dintre numarul utilizatorilor de Internet, numarul de companii locale si totalul domeniilor inregistrate.

Un pic de istorie: Google Apps a fost lansat in 2006, fiind prima solutie de email si colaborare in cloud destinata companiilor de orice dimensiune. Prima versiune a oferit gratuit accesul a 250 de utilizatori per domeniu. In 2007 limita a fost scazuta la 100, in 2009 la 50 de utilizatori, iar in 2011 au ramas 10 utilizatori. Ieri, 6 Decembrie 2012, Google a anuntat ca varianta gratuita nu mai este disponibila, existand doar o perioada de proba gratuita timp de 30 de zile, pentru oricati utilizatori.

Ce se intampla cu cei care si-au activat serviciul cand era gratuit? Nimic. Acesta functioneaza in continuare, cu limitarile de la data activarii (unele domenii au 250 de utilizatori, altele 50 sau 10). Serviciul este in continuare gratuit. Daca numarul de utilizatori alocat este depasit, atunci clientii trebuie sa treaca la varianta Apps for Business si sa plateasca pentru toata baza de utilizatori.

Cat costa Google Apps for Business? 40 de euro anual sau 4 euro lunar per utilizator. Un cost care sub jumatate pretul total al oricarui serviciu similar. Pretul include SLA, suport si activarea oricarei noi functionalitati pe durata abonamentului. Nu exista costuri ascunse. 

Ce se ofera in plus in varianta Apps for Business?  Garantia serviciului, minim 99.9% disponibilitate, 25GB stocare pentru email,  contract cu Google Irlanda guvernat de legislata UE (nu SUA), suport tehnic samd. 

Google Apps Free a fost, vreme de 6 ani, un produs exceptional. Cu toate limitarile sale, cred ca a fost atat de bun incat a concurat varianta comerciala. In Romania, ca si in restul tarilor cu o putere scazuta de cumparare, solutia Free a fost mereu cea mai populara. Pretul, 3-4 EUR, este minuscul comparat cu serviciul adus – scapi de grija arhivarii emailurilor, de antivirus si antispam de email, ai o interfata web intuitiva si sincronizare perfecta cu tableta sau telefonul mobil.

Ce surprize de pret ne mai rezerva Google? Niciuna. Miscarea anunta azi era prevazuta de ani buni. Politica de preturi a Google este foarte simpla: preturile nu scad, nu cresc, nu se ofera discounturi. Cu siguranta Gmail va ramane mereu gratuit. Pretul Apps for Business nu se va schimba. Orice firma, oricat de mica, isi poate permite acest serviciu. E un serviciu business critical ce costa lunar, per utilizator, cat o cafea la Starbucks. Experienta mea cu clienti Google Apps de dimensiuni mici imi spune ca va exista o usoara revolta, urmata de o analiza competitiva a ofertelor de pe piata, ce se va incheia cu folosirea solutiei Apps for Business. Concurentul principal, Office 365, e in continuare mult mai scump si limitat ca si functionalitate la platforme Microsoft. Mi-ar placea sa fac o comparatie directa de pret, dar e imposibil, dat fiind sistemul de licentiere al Microsoft. As spune cu aproximatie ca Office 365 este cel putin dublu ca si cost total.

Si daca vreau sa plec cu datele de la Google? E o intrebare legitima, pe care o aud des. Poti sa pleci de la Google la fel de usor cum vii la Google – detalii pe pagina echipei interne a Google denumita Data Liberation Front, echipa care ofera uneltele si formatele pentru mutarea datelor de pe platformele Google.

Modelul de business al Google este bazat pe veniturile din publicitate. Asa au fost sustinute costurile pentru Apps. Utilizatorul final deseori are impresia ca serviciul este complet gratuit, deoarece nu cunoaste metodele prin care Google isi asigura un venit. Stim ca nu exista "pranz gratuit", nu la infint cel putin. Platforma pentru Google Apps a evoluat in cel mai mare mediu de mesagerie si colaborare online din lume. Era nevoie ca si clientii comerciali de Apps sa plateasca pentru a sustine calitatea si dezvoltarea serviciului.  

Cum sunt afectati clientii din Romania? Plata efectiva a serviciului se poate face doar cu cardul, catre Google Irlanda. Dezavantajul este ca firma care plateste trebuie aiba cardul activat pentru plati externe si sa fie inscrisa in Registrul Operatorilor Intracomunitari, deoarce factura vine de la entitate straina. 

Solutia simpla este folosirea unui partener autorizat al Google. Appnor, parte a grupului international Revevol, este cel mai important partener al Google pentru zona Enterprise in Romania. Portofoliul nostru de clienti variaza de la organizatii cu 1 cont Apps pana la peste 2000, din zona comerciala sau educationala. Revevol te va ajuta cu suport tehnic in limba romana, change manegement, training pentru utilizare. Serviciile Google au acelasi pret prin Revevol, insa factura este emisa din Romania, iar clientii pot folosi orice instrumente de plata.

+4 021 569 4657 este numarul de telefon la care ne puteti contacta direct pentru consultanta gratuita pentru orice nelamurire tehnica sau comerciala legata de produsele Google Enterprise (Apps, Geo, Chromebooks, Search). Aflati mai mult pe Revevol.ro

PS: Anuntul de azi a venit ca o surpriza pentru toata lumea. Nu auzisem de vreun plan in acest sens. M-a prins in Mountain View, unde reactia utilizatorilor (nu angajatilor Google) cu care am discutat a fost: "Mai exista si versiunea gratuita?!" :-) Cred ca pentru pietele emergente stirea este importanta, iar in cele mature va ramane un detaliu usor de trecut cu vederea.

"Fact without theory is trivia. Theory without fact is bullshit!"

Black Friday inseamna reduceri pentru toata lumea si scalabilitate pentru oamenii tehnici. Anul acesta PR-ul magazinelor online s-a facut in jurul solutiilor tehnice folosite pentru a acomoda cresterea substantiala de trafic din Vinerea Neagra. Evident, problemele n-au lipsit si au urmat traditionalele dezbateri despre costul scalabilitatii.

Pentru mine Black Friday este ziua bacalaureatului aplicatiilor web. Deoarce predic teoria sclabilitatii si in celelalte 364 de zile ale anului, am hotarat sa scriu cateva randuri despre cum functioneaza businessul scalabilitatii, avand experienta acumulata cu clientii Appnor (care au fost online permanent, cu exceptia 2Parale a caror platforma a fost unresponsive sub 100 secunde in ziua respectiva).

Voi cum ati petrecut Black Friday-ul? Eu – pe metereze, in biroul unui magazin online din New York care a avut intr-o singura saptamana o campanie de Grupon, oferta de Thanksgiving si Black Friday. Fiind un startup, au migrat catre o solutie scalabila atunci cand au ajuns la masa critica de utilizatori, iar saptamana trecuta a fost testul de foc. Nu au facut PR pe tema serverelor, pentru ca traficul imens sustinut este o componenta traditionala pentru orice retailer online de pe piete mari. Implicarea in scalarea unei asemenea operatiuni este absolut entuziasmanta!

Cat costa o solutie care sa scaleze la trafic mare? Mult. Costa mult deoarece:

1. Trebuie sa fie gandita modular, pentru a o putea scala.
2. Implica extra costuri de infrastructura atunci cand traficul este scazut.
3. Presupune folosirea unor echipamente de o minima calitate, ce-si dovedesc utilitatea mai ales in asemenea momente.
4. Necesita o echipa tehnica foarte competenta, cu experienta in scalare, care sa inteleaga fiecare componenta sotfware din spatele magazinului online.
5. Nu poate fi facuta fara planificare, masurare si testare constanta.

Magazinele online din Romania opereaza cu margini josnic de mici, de aceea principala lor grija de-a lungul anului este cum pot scadea costurile operationale. Serverele si oamenii tehnici sunt o bucata sanatoasa din costurile magazinelor online. Traficul este in mod normal foarte scazut, astfel ca aproape orice server ieftin si orice junior tehnic pot face treaba, mai putin atunci cand apare o avalansa de trafic.

Crapa serverele – este explicatia pe care o auzim de obicei. Serverele in sine rareori crapa, iar asta se intampla doar cand au probleme hardware sau sunt colocate impropriu. Aplicatiile care ruleaza pe acele servere crapa, din cauza volumului de cereri care trebuie procesate. De retinut ca orice solutie este la fel de buna ca cel mai slab element – poate fi vorba de o baza de date cu o arhitectura proasta, cod scris cu picioarele (foarte popular in aplicatii comerciale), apeluri incete catre servicii externe samd. Cata vreme nu stii ce face fiecare element, cu cine interactioneaza, cum il poti masura, cum faci un stress test – e imposibil sa scalezi o aplicatie.

Nu uitati ca magazinele online, ca si jocurile sau siteurile de stiri, sunt in esenta mega aplicatii web. In Romania sunt foarte rare aplicatiile web care au nevoie adevarata de scalare, de aceea cred ca oameni tehnici care sa fi lucrat la construirea unui setup scalabil sunt mult sub 100. Nu va lasasi amagiti de inflatia de cuvinte cheie: node.js, noSQL, Mongo, cloud, autoscale, bonding samd.; sunt doar cuvinte care suna bine in materialele online pe tema scalabilitatii.

Scalabilitatea infinita de la Amazon e alt element din mitologia scalabilitatii. Aud des solutia simpla: “adaugarea de servere create instant cand traficul creste, servere ce preiau din incarcare si scaleaza orizontal aplicatia web”. Desigur, orice om cu un minim de experienta in lucrul cu Amazon sau alta solutie cloud stie ca asemena afirmatii de marketing sunt un mare busllhit in 99.9% din scenariile de utilizare din viata reala. M-as intinde pe zeci de pagini pentru a explica pe scurt motivele, asa ca ma rezum la va asigura ca scalarea, inclusiv in cloud, nu este niciodata simpla sau infinit automatizabila.

Dupa ce trece valul, fie ca se numeste Black Friday, Cyber Monday sau Decembrie :) ramane povestea de marketing. Cifre fascinante – vizitatori, utilizatori simultani, comenzi, conexiuni la bazele de date samd. Imparititi la 5 sau 10 orice cifra anuntata public si ajungeti intr-o zona vecina cu realitatea. Adevarul este ca niste cifre mari pot masca deficiente grave de design sau simpla nepregatire. Deseori costurile scalarii vs. pierderile cauzate de downtime nu justifica investitia. E (mai) corect sa admiti asta, decat sa imbraci toata povestea in marmelada.

Rezumand:

• Cifrele anuntate si teoriile de scalabilitate pentru Black Friday sunt materiale de PR.
• Scalabilitatea trebuie sa fie pe agenda tehnica tot anul, nu cateva zile pe agenda de marketing.
• Solutiile bune costa, vorbele nu. Clienti saraci si cu pretentii vor fi serviti de toti banii, cu vorbe, pentru ca are sens economic.
• Economisesti mai multi bani atunci cand nu cumperi nimic.
• Educatia nu se face in ziua de BAC, nici saptamana urmatoare in presa.

Astept cu nerabdare urmatoarea Vinere Neagra. Oare care va fi tema de PR?

"The best thing about the future is that it comes one day at a time."

Ma bucur sa pot anunta ca Appnor MSP are un nou CEO, in persona domnului Lucian Bila.

Am ajuns la o faza importanta in cresterea companiei. Lucian e cel mai bun comercial pe care l-am intalnit vreodata. Sunt convins ca va face o treba mai buna ca mine in coordonarea echipei din Romania. Are maturitatea necesara, dar si experienta pe piata locala pentru a asigura succesul Appnor.

Pe viitor ma voi ocupa de business development pe pietele externe. Avem un potential deosebit in afara Romaniei si vreau sa ma concentrez pe a creste compania international. In plus, experienta de pana acum imi spune ca ma potrivesc bine intr-un astfel de mediu. Un pas mic pentru omenire, un pas mare pentru mine ;-)

Nu pot sa inchei fara sa le multumesc celor care ne acorda increderea si ne sunt clienti. La fel si colegilor mei care fac o treaba foarte buna constant. Un merit deosebit au si investitorii nostri, care ne impartasesc viziunea si fac un efort deosebit pentru a ne ajuta sa ne dezvoltam fara a face compromisuri de calitate.

Toate detaliile despre mutare, ce este si ce face Appnor, in comunicatul de presa.

Back to work! 

O vorba din batrani ne invata ca cine n-are curte trebuie sa-si cumpere gard. Acest gospodar din Dristor a plecat urechea la izvorul de inteleciune populara, drept pentru care a imprejmuit ceea ce i se cuvine, a tras o scara din balconul neautorizat dar dotat cu centrala termica si a pus niste iedera si mana maicii domnului pentru a se pune la adapost de privirile invidioase. La vara apare masuta, umbreluta si gratarul.

Uniunea Notarilor Publici ar trebui sa ia nota si sa-si revizuiasca grila cu valori orientative, parterul si ultimul etaj nefiind actualmente apreciate la intregul potential. Parterul poate anexa oriand o curte, atat cat permite gradina blocului si, cu o ajutorul unei scari interioare, un racoros demisol e chiar realizabil, dar numai dupa evacuarea pisicilor maidaneze oplosite la subsol. Ultimul nivel nu se lasa nici el mai prejos: un sezlong, o bere rece si nelipsitul gratar, adica un trio de argumente imbatabile, sunt gata oricand sa orneze terasa blocului dupa placul proprietarului de la ultimul etaj.

Undeva in zona Garii de Nord, am intalnit si fotografiat casa unui prop’ietar optimist care a pornit campania renovarilor de primavara. O singura nelamurire am: garantia “termopanelor” este pe viata? Si daca da, viata cui? A cladirii?