Concluzia zilei este următoarea: dacă eu îţi spun că ai un produs prost şi îţi arăt şi de ce, sînt un idiot că nu fac eu unul mai bun. Nu contează că, de fapt, eu îţi arăt unde greşeşti pentru ca tu să îmbunătăţeşti şi să faci bani de pe spatele meu, că-ţi ofer consultanţă gratuită. Nu contează că, dacă tu îmbunătăţeşti produsul ăla, nu [...]

© Copyright subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.

Concluzia zilei este următoarea: dacă eu îţi spun că ai un produs prost şi îţi arăt şi de ce, sînt un idiot că nu fac eu unul mai bun. Nu contează că, de fapt, eu îţi arăt unde greşeşti pentru ca tu să îmbunătăţeşti şi să faci bani de pe spatele meu, că-ţi ofer consultanţă gratuită. Nu contează că, dacă tu îmbunătăţeşti produsul ăla, nu [...]

© Copyright subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.

Mă amuză teribil “investigaţiile” preluate de prin ziare sau de pe bloguri americane, în care se explică ce nenorocite sînt companiile astea de tehnologie, fie că-i vorba de Apple, fie că-i vorba de altele. Nenorociţii îi plătesc pe săracii chinezi cu 1 dolar pe oră, vai!, mama lor! Adică opt dolari pe zi, 40 pe săptămînă, 160 pe lună plus sîmbete. Adică minimul pe economie [...]

© Copyright subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.

mi-aţi scris pe blog şi vă mulţumesc. Spui Ioana că e tulbure Piaţa şi a fost tulbure şi va fi tulbure, dar nu-i scopul ei să fie limpede. Piaţa este un protest. Un protest poate limpezi. Îi poate limpezi un pic pe băieţii din ambele tabere. Din nefericire, noi am lăsat să se aşeze cele două tabere, din plictis, din nevroză, din chef de a cîştiga existenţa zilnică.

Vreau să fie zguduit Băsescu, a face rau chiar cind poti face bine-arafat si alte chestii.

Vreau să fie ucisă oboseala celor din opozitie, merită o scatoalcă, o crimă somnabuleala lor. De asta sînt pentru revoltă. Înţelegi? Revolta e pentru Ei, dar este pentru Noi. Să ne trezim, să ne privim, să fim civici, să participăm, să vedem alb-negru, să arătăm bine-rău. Nu se poate trăi într-un Mall continuu şi alţii să aibă dreptul să ne decidă viitorul.

E bine că Băsescu a decis stoparea majorării pensiilor, salariilor. Pe vremurile astea a făcut bine. În stilul lui autoritar. Dar încurcă lucrurile, poţi fi autoritar la nesfîrşit, grav lucru. Discursurile lui din ultimele zile arată că aştepta zăpada ca să-l salveze, cuvinte-gesturi par a fi “în reluare”. Nu funcţionează. Sper să-nţeleagă că existăm, că putem fi raţionali împreună. Nu cred că a înebunit, nu cred în dictatura lui, dar cred că irascibil cum e, nu face întocmai bine sănătăţii democraţiei. mai stai olecuţă, trage aer în piept.

Să iau în tărbacă şi Opoziţia asta. Susţinută fără noimă de televiziuni disperate, Opoziţia e bătrînă, mîncată de carii, ameţită de o poziţie eternă. Băsescu i-a făcut fluturaşi înţepaţi în aripi, discursurile lor sînt ca ale unei maimuţe cu blana pîrlită.

sîntem prinşi între două menghine. Una care funcţionează pe prea multe fronturi şi începe să dea rateuri grave. Se pare, imposibil de oprit. Alta care nu funcţionează decît unsă, împinsă de televiziuni scabroase.

Oameni care dădeau pentru mine semne bune: Cristi Preda, Sever Voinescu, Baconschi, Monica Macovei sînt greu de văzut în linia întîi, fără a nu se pierde într-o lume politică ce n-are legătură cu inteligenţa, buna cuviinţă. Uite-i în zilele astea. Îţi dai seama că aflaţi pe poziţiile acestea, susţinuţi de Băsescu, niciodată asimilaţi de Boc, e greu de crezut că vor răzbi prin gunoaie-noroaie. Bocii îi prăduie, îi macină, îi bagă la fund.

Am auzit voci că protestul ideal al lor nu e aici, că în Piaţă teveurile manipulează. Aşa e, dar altul n-avem. Piaţa e plină de nebuni, utopişti, imbecili. I-am văzut. Dar sînt şi tineri, deştepţi, creativi, frumoşi.

E tulbure, dragă Ioana, dragă Mihaela. Eu prefer vinul roşu, fără tulburări. Mai tragem un şut propriile inerţii, ce-i rău în asta?

Uite e sîmbătă, e frig, e zăpadă.

Perjovschi despre Piaţa Universităţii. Da,da, Dan Perjo

oamenii mari cînd văd zăpadă se poartă precum copiii. anonimul aduce vidul, boc penibilul.

In marea majoritate de provenienta europeana, expatul de Jurassic Park traieste pe un areal intins si se hraneste cu carne, vin si iluzia superioritatii fatza de populatia originala incapabila sa-si rezolve problemele de capul ei. Sa-l luam pe Stephane, francez, trecutul in industria “ospitalitatii”, venit acum 4 ani in mendoza cu 7000 de euro in buzunar si o sotie mai tanara cu 6 ani de brat, lucreaza sef de restaurant apoi inchiriaza un vilau pe care il transforma-ilegal, pentru ca desigur nu plateste nicio taxa, in bed&breakfast. Ma nimeresc la dinsu’n pravalie cu o familie de olandezi pe care am recuperat-o de la rentacar, ei aveau gps, eu aveam adresa, daca nu ai acces la mail esti mancat de balena pentru ca nu exista adresa fizica nici pe site-ul hotelului si nici pe site-urile de bucuit cazare-pai de ce? pai gandeste-te, altfel vin baietii de la fisc si il fac sa scuipe bani, uite aici la nenea in caldarusa, scuipaaa, vezi ca mai ai 1000 de pesos dupa maseaua de minte din dreapta sus, da cu limba si scuipaa. Ca sa ajungi “la maison” trebuie sa iti trimita datele stephane cu mana lui fina de manager, olandezii nu pot sa priceapa mersul lumii, ei sunt corecti, drepti, doi metri de dreptate blonda care ii impiedica sa dea 150 de dolari pe un tur de 3 vinarii cu tata stelelor michelin, isi iau bicicletele si baga singuri printre vii, stephane e scarbit si jignit de alegerea lor asa ca nu le arata privelistea de pe casa unde doar amicii sunt adusi, chercez la amitie, 16 minute mai tarziu ma combina sa  facem schimb de vinuri, desigur in defavoarea mea, sunt ca poporul roman in ’30, tzapit de traditionalul frate de sange latin, merdre, omul e un munte de chitrosenie, stii doar uitandu-te la oul ochi daca el sau sotia au robotit la bucatarie, la ea e cu sunca, la el fara, ce tot atata carne? uh? iti cade parul de la ea si te constipi.

Spune ca stie sa piloteze Cessna, ca a ajutat la organizarea Dakarului, el si cu motociclistul invizibil care se presupune ca ocupa camera vecina, elvis si carlos sacalul e posibil sa imparta un dormitor la etajul 2, nu i-am vazut pe niciunul dar daca stephane zice ca sunt eu cred, e definitiv, hotarat, priceput, la ce? la ce nu e, stie politica, publicitate, le are cu gatitul, negociatul, organizeaza excursii, gaseste cazari, se aseaza la masa si bea trei pahare din vinul spumant pe care l-am cumparat de la familia Cecchin dar nu da un pahar din vinul lui, ca ala e de vanzare, credeam ca suntem prieteni, pai din prietenie ti-am baut vinul, hehehe, e un ciupitor, un mermelitor, un monument de avaritie si implinire financiara, cum reuseste sa fie atat de mult cu atat de putin? “simt energia anzilor care-mi da putere si ma face sa reusesc”.

Welcome to Jurassic Park dar fiti cu grija la expatul avar de frantza. Il recunosti dupa accent si dupa urmele de colti de pe portofel. Succes.

Valea se deschide enorma, 3 motociclisti cu fundu mare se incapataneaza sa ramina in mijlocul soselei desi nu le trage motoru, diii calutzule, motocicleta sforaie dar nu poate sa care mai iute matzele pline de parilla, un tir enorm ii depaseste in curba, linie continua ca sa fie oprit dupa 30 de metri de bariera de politie, “siii, unde mergeti”, mai sunt 80 de kilometri pina in granita cu chile si politia are vreo 4-5 posturi d-astea care sa te faca sa te razgandesti, ce sa cauti tu in chile cind uite ce tara frumoasa avem noi aici, dar nu merg in chile, merg la punte del inca, eee, pai zi asa hermana, tzusti.

Punte del Inca s-a rupt acum vreo 10 ani sub greutatea unui domn d-asta cu ceafa si burta, a fost inchis, acusi autocarele borasc umplutura de turisti in slapi, brrrrrrr, ce frig e, normal duduitelor sunt 3500 de metri, toata lumea se inghesuie la bariera, uau-oo-uuu-aaa-uuu, un raulet in vale serpuieste sub formatiunea carstica-eee? hai ca v-am spart cu chestia asta, podul e nimic fatza de exemplarele artizanale de vanzare pe tarabele unui domn parlit de soare ca un muc de tigara, iaca bocancul carstic si sticlutza carstica, si-n pungile astea ce e? nisip care te vindeca de inima rea, stomac obraznic si stranut obscen, nisip razuit de pe podul lu inca, cred ca d-aia s-a rupt, au dat astia la pila de n-au mai putut.

Da’ dreapta e Aconcagua, mare si gras, 10 zile ca sa-l urci, 14 permise, e mai usor sa-ti iei niste fonduri phare in romania, la 20 de metri e un delusor cu cruci, cimitirul montaniarzilor, morti in fatza ghiseelor asteptand aprobarea, glumesc, baieti pe care muntele i-a facut, or fi si fete dar nu vad. Mine parasite si cai ferate parasite si tuneluri inchise, incepem urcusul catre Cristo Redentor, 8 kilometri de golgota, fundul fiatzelului fuge pe praful rosu, dau sa deschid usa, vantul o tine, imping, sar afara, freeze, sunt la 4000 de metri in pantaloni scurti, pun geana pe o baba care vinde aguardiente cu miere, e la 10 metri de mine dar ajung in 8 minute, vantul ma impinge inspre cristo redentor, dinsu zambeste vesel, nu-l misca nimic, e din fonta, din tunuri topite, simbolul pacii dintre chile si argentina, eu zic ca daca faceau o parilla gigantica aveau mai mult succes, pacea trece prin stomac, hehehe, niste domnite se tin de soclu, chicotele le zboara in vale, uiiiiuiiiiii.

8 kilometri la vale cu fundul fiatzelului facind ocho-ocho ca la tango, iote o coada gigantica, ce se da, ce se da? e granita cu chile, sute de masini, biciclete, motociclete, carute cu coviltir, exodul biblic mixat cu birocratie corupta=12 ore in granita, dar las ca se va rezolva, mi-a spus mie natalia ca chilienii iar faceau figuri si argentinienii i-au luat de-o parte si le-au zis, vedeti portofelu asta mare si plin de bani? da, au zis chilienii, bine, alegeti, putem sa bagam banii astia in arme sau putem sa ii bagam in cai ferate, ce preferati? chilienii s-au speriat rau si au zis cai ferate mariile voastre, sunt pe vine acusi, o sa stearga praful de pe astea vechi, o sa curete de paianjeni tunelurile si se va circula brici. Stati in pianti ca sigur se va intampla.

Welcome to Jurassic Park, avem de toaaa-tee, in curand cai feraa-teee, vami aglomerate, bocanci de piatra, cristosi de fonta, vulcani hartzogari si motoristi supraponderali.

generalul san martin n-a prea stat pe acasa, am eliberat argentina, acusi sa trecem la peru si la chile, hop pe calutz si la drum peste anzi in sus, in jos, unde intorci capul vezi o tablita cu “ruta sanmartiniana”, omul in haine de hipster, cu epoleti si tricorn, pe cal, explicatii trilingve, pe aici s-a oprit si a fumat o tigara, aici s-a scarpinat la tampla nestiind care incotro, aici a intalnit un nandu care i-a citit viitorul in palma.

Neaparat trebuie sa vedeti manzano historico, marul istoric adicatelea, ce e aia frate? ma simt intr-un film coreean cind kim ir sen boteza o cale ferata si satenii din lu pong dong plantau 3 copaci in cinstea lui, cu san martin nu suntem departe, omul a trecut inspre chile sa ii scoata de sub spaniolii cei rai, a dormit si el la umbra unui mar si in 1950 argentinienii, suflete de vioara au ridicat iute un monument, vezi bine spunind bai chilienilor daca nu era san martinu nostru putrezeati in sclavie, tristilor, maru e unu nou, o copie chinezeasca a vechiului mar, din ala adevarat pe care si-a uscat san martin ciorapii a ramas doar o bucata care e varata intr-un muzeut plin de fotografii de la inaugurarea monumentului, niste turisti isi fac poze cu marul fake iar tataia de 120 de ani care vinde la chioscul din colt, un supravietuitor al campaniei din 1812 a lui san martin se intereseaza ce cred despre legalizarea avortului, dau un raspuns in doi peri si plec, nu stiu incotro pentru ca nu exista indicatoare decat cele care te anunta ca vaca este in zona, dar nu vezi niciuna, e mai rusinoasa ca o puma, de ce dracului iti spun sa fii atent la vaci daca nu-i picior in zona?

Gata, uite tablita care zice ca esti pe drumul cel bun spre villavicencio, locul de unde izvorasc cele mai faimoase ape minerale din tara, hotelul e inchis dar parcarea e deschisa si plina de cocalari in slapi, mai slabi ca ai nostri, fara ceafa si lant de aur, fara mertz sau bmw, dar cocalari inconfundabili, flip-flop-flip-flop, isi tarasc picioarele prin gradinile descompuse ale complexului, copiii urla, babele gem, urmeaza drumul anului, 365 de curbe, san martin le-a numarat ca a trecut bineinteles si el pe aici, si darwin si-a facut drum pe la villavicencio si a dat de fosile de araucaria, valea se deschide si aconcagua apare gigantic, bate un vant rece, rinichii plang si mainile imi ingheata, o turma de guanaco paste calma la 3 metri de masini, san martine, san martine, da mama cu biciu-n mineee. Neaparat sa incercati chivitoul de aici zice o domnita, e cel mai bun din tara, pe gratarul gigantic generatii dupa generatii de capre-tzapi-iezi au fost caramelizate, afara incepe grindina, cade curentul dar chelnerita imi aduce un pahar de vin de 700 de grame si entuziasmul urca la cote nebanuite, consult meniul, nu-i departe de ala de la cocosatu: lengua a la vinagreta este language with vinaigrette, cima de pollo este top chicken, porcion of vacio este portion of empty si chivito a las brasas este can be grill goat. Merg pe recomandare, tzapul e  sec si tare dar scot pasta de halapenios pe care am luat-o de la osvaldo, inginerul transformat in artizan de beri, arde, sting cu vin, sunt atat de vesela incat as putea acum sa pornesc sa eliberez niste popoare, astept totusi sa se opreasca ploaia si inhat un desert. Curentul nu a venit, dar e un intuneric de han medieval. Welcome to Jurassic Park, se intra pe o ruta sanmartiniana, urmati-o cu incredere.

Motto: I refuse to live in a country like this, and I am not leaving ! – Michael Moore (Refuz sa traiesc intr-o astfel de tara, si nu plec!)

Suntem atatia care suntem nemultumiti de starea tarii noastre. Toata lumea pare a fi de acord ca asa nu se mai poate, si ca trebuie ca cineva sa faca ceva. Ei bine, nu trebuie sa faca cineva ceva. Fiecare dintre noi trebuie sa faca ceva in aceasta directie. Vaietul acesta mioritic continuu de plangere de mila nu ajuta nimanui.

In cercul meu de prieteni suntem cativa care incercam, ne luptam pentru o Romanie mai buna. Din pacate, de fiecare data cand reactionam suntem priviti ca niste nebuni, chiar de cei care ar trebui sa ne sprijine, pentru ca si pentru mai binele lor luptam. Nu lupta epuizeaza, cat fraternizarea victimei (cetateanului) cu calaul (statul, administratia locala, furnizorul de servicii proaste, etc) este mai mult decat dezarmanta.Avem nevoie de mai mult sprijin. Asa ca sa va prezint regulile de baza a ceea ce aplicam noi zi de zi.

Schimbarea incepe de la tine: inainte de a cere celorlalti sa respecte legile si normele de bun simt, fi tu primul care o face. Nu arunca gunoi pe jos, respecta legile, regulile de circulatie, normele de bun simt, nu da spaga, etc. Nu poti cere altuia sa le respecte daca tu nu faci acest lucru.

Nu fi pasiv, reactioneaza: este un proverb care spune ca “cel mai inteligent cedeaza” dar in acelasi timp altcineva a propus si o continuare “si asa incepe domnia prostiei”. Daca va simtiti confortabil in a o face,  nu va puneti integritatea fizica in pericol, intr-un mod civilizat, calm, respectand legile si normele mai sus amintite, reactionati. Daca cineva, intr-un loc public, atrage atentia unui functionar, sofer de autobus, vanzator, samd cand a avut un comportament nelalocul lui, sprijiniti-l pe reclamant.

Pune presiune asupra autoritatilor statului sa isi faca datoria: fiind un platitor de taxe, de fapt platesti niste oameni sa faca ceea ce tu nu ai timp/chemare/pregatire sa faci. Asa cum un angajator isi pune angajatii la treaba si ii verifica sa isi faca treaba, pana cand isi intra in ritm, apoi face verificari periodice, tu, cetateanul, angajatorul statului, trebuie sa il verifici periodic, mai des decat numai prin vot. Daca un furnizor de servicii ofera servicii proaste, aveti OPC-ul, directia sanitar veterinara, etc. Daca este vorba de o multinationala, contactati si filiala mama, mai ales daca este dintr-o tara vestica. Daca un functionar al statului nu isi face treaba, cere spaga, reclamati-l sefului direct, cereti numar de inregistrare la sesizare si raspuns scris pentru masurile luate. Mergeti mai sus pe scara ierarhica, primarie, prefectura, minister, dupa caz. Postati cazul pe un blog site, incercati sa atrageti atentia presei (o sa suferiti o dezamagire daca subiectul nu are acoperire, nu sunt multe persoane implicate si televiziunile il refuza) dar merita incercat.

O poza/un film fac mai mult decat o mie de cuvinte: Traim intr-un secol al tehnologiei. Orice telefon mai de doamne-ajuta are o camera foto sau chiar video. Surprindeti faptul nelalocul lui, folositi-l ca proba, faceti-l public pe internet, si in presa.

Acum bomboana de pe coliva, cireasa de pe tort: politicienii sunt tot angajatii cetateanului, nu stapanii cetateanului. I-am angajat (=votat) in urma interviului (=campanie electorala) si le platim salariul (=taxe si impozite).  Pe baza unei retete folosite de Ovidiu aici,  (presupun ca in urma sugestiei mele) pe site-ul celor care lupta impotriva cianurilor de la Rosia Montana gasiti modalitatea de a cere deputatului din colegiul in care va aflati sa voteze pentru sau impotriva unei legi aici. Mecanismul este similar pentru a contacta senatorul. Primarii se pot contacta mai usor, ca majoritatea stiu unde este primaria. Ministerele au de asemenea registraturi, unde vi se dau numere de ordine si sunt obligate sa va raspunda la cerere in termen de X zile. Se cunosc foarte bine cazurile in care parlamentarii voteaza impotriva unor propuneri numai pentru ca e “de-a alorlalti” desi cetatenii din colegiu doresc aplicarea acelei legi.  In America presiunea asta asupra politicienilor se cheama lobby, noi suntem foarte la inceput. Ideea este ca trebuie sa le amintim politicienilor ca existam, si ca sunt acolo in slujba cetateanului. Protestele la adresa intregii clase politice nu-s foarte eficiente. Asa, daca iti alegi senatorii/deputatii din colegiul in care te afli, primarul localitatii/sectorului,  si ii urmaresti activitatea, il tragi de maneca atunci cand o ia pe aratura, va fi mai usor. Acesta este rostul uninominalului, nu se vor mai putea ascunde in spatele unei liste, sau unui partid, fiecare om, trebuie judecat individual pentru ceea ce face. Asa se alege graul de neghina.

Nu uita, ca trebuie sa te ajuti singur, nu ii cere statului sa iti mature curtea. Statul democratic este creat pentru a iti oferi servicii : siguranta persoanei si proprietatii (politie, procuratura, justitie, jandarmerie, armata) servicii de urgenta (pompieri, SMURD) eventual infrastructura, servicii medicale, educatie (desi sunt de parere ca astea 3 trebuiesc privatizate, partial sau integral) si protectie fata de abuzuri(OPC, ansvsa, samd). Curatenia in propria ograda, procurarea de bunuri de stricta (casa si masa) sau larga (concedii, masina, swarowski) necesitate este treaba ta sa o faci. Statul nu iti pune mancare pe masa, nu-ti schimba scutecele copiiilor.

Ajutoarele sociale sunt un gest de bunavointa, nu un drept care ti se cuvine. Unul dintre cititori mi-a povestit ce s-a intamplat intr-o localitate din Bucovina. Primarul, nou ales, a observat ca ajutoarele sociale atarna greu in bugetul localitatii, si nu mai avea fonduri pentru alte necesitati. Si s-a gandit ca dintre cei care primeau ajutoare sociale, care erau valizi si in putere, sa dea o mana de ajutor, part-time, la chestiuni cum ar fi curatenia localitatii, varuirea pomilor si gardurilor, deszapezire, ca tot suntem la capitolul acesta, etc. Rezultatul a fost ca cererile de ajutor social au scazut la un sfert, iar localitatea chiar era mai curata, bine intretinuta, etc. Asa ca daca beneficiezi de ajutor social vreodata, arata recunostinta celor din ale caror impozite si taxe le primesti (valabil si pentru politicieni).

Lista este deschisa, astept sugestii de la voi, si mai ales, actiune ! Majoritatea lucrurilor din lista de mai sus le-am aplicat sau le-am vazut aplicate, functioneaza. Poate nu perfect, poate nu cum ne-am dorit, dar este un pas pentru imbunatatire. Inactivitatea si plangerea de mila mioritica nu sunt eficiente, hai sa incercam altceva.

Dintr-un reportaj de ieri din Adevărul:

“Este viziunea mea despre cum s-ar putea detensiona situația în cazul meu și situația socială din România“, a spus ofițerul.
„Am propus ca Armatei să-i fie încredințată pe durata de o lună administrarea acestei țări. Armata să-și ia angajamentul ca într-o lună de zile să organizeze alegeri libere și democratice, supravegheate de presa română liberă“, a declarat tânărul. În opinia sa, Armata ar fi fost potrivită să asigure democrația. „Superiorii m-au întrebat: bun, și ce invocăm? Le-am spus că situația de urgență. Dacă acum, când oamenii sunt în stradă, nu se poate invoca asta, nu știu ce să mai spun“, a mai arătat locotenentul.

De reținut și întrebarea “superiorilor”. Niciun “du-te d-aici”, “vezi-ți de treaba ta”, “să revenim cu picioarele pe pământ”. Nu. Ei au întrebat “Bun, și ce invocăm?”.

În afara isteriei politice și a isteriei reporterilor-șoc! breiching nius! nemaivăzut! ninsoare în ianuarie! se mai întâmplă și alte lucruri prin centrul capitalei. Lucruri bune, de notat.

Azi se lansează revista “Bucureștiul meu drag” iar poimâine 27 ianuarie are loc lansarea numărului șapte al Revistei Comics. Ambele sunt embeduite mai jos pentru răsfoire.

Despre vremuri și vreme, vă las cu Nenea Iancu:

Miroase în aer, nu după expresia clasică, a iarbă de puşcă – din nenorocire, moravurile poporului nostru sunt mai blânde decât ale altor popoare, mai civilizate chiar. Miroase a… ghiontuială. Dar ce e? De ce fierbe lumea? Se face o manifestaţie populară monstră în contra guvernului [...]

Drept să spun să merg la manifestaţie, n-am curaj, fiindcă am aflat că guvernul este hotărât să reprime cu toată energia mişcarea populară, şi n-am poftă să-mi stric vreun os pentru o simplă curiozitate de gură-cască. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; şi afară de asta, te pomeneşti că mă încurc în vreo discuţie şi-mi capăt beleaua… Continuarea.

Și fiindcă până la urmă Nenea Iancu a ales cârciuma în locul manifestației, vă solicit imaginația. Sondaj de final! Pe care român din trecut v-ar plăcea să-l aduceți în viitor la un vin fiert, o bere, un ceai fierbinte pe centrul vechi al Bucureștilor?

Mie mi-ar plăcea să beau cu Nenea Iancu, Maria Tănase și Smaranda Brăescu. Umor, muzică, sport extrem, ar fi o ieșire formidabilă.

Voi?

Cred că tanti Nicoleta ar fi trebuit să îşi pună întrebarea din titlu înainte să se apuce să facă un ditai căsoiul de 300.000 euro. La fel, românii cărora li se pare acum mult încălzirea cinci milioane, şi ei ar trebui să se întrebe de câte camere sau cât spaţiu au nevoie şi câte persoane vor locui în casa pe care o cumpără/construiesc.

In boom si-au construit vila mult-visata. Criza i-a facut sa se razgandeasca, insa: ar vinde-o acum, dar n-au cui VIDEO pe www.incont.ro

Succesul solutiilor si strategiilor  «companiei» este liantul integrator al modalitatilor de pozitionare si de crestere a notorietatii companiei pe piata imobiliara.

Dacă veţi căuta fraza de mai sus pe google, o veţi găsi de zeci de ori. Zeci de companii au inserat-o in prezentările proprii.

Fiind deja în al patrulea an în care ţine preţurile sus, programul “Prima Casă” are muşterii noi: oameni care n-au bani nici măcar de avans, dar îşi doresc foarte mult o casă.

Cum o vor plăti? Eh, suntem români, ne descurcăm noi…

Ministerul de Finante a publicat joi executia bugetara pe luna decembrie, iar datele arata o crestere semnificativa a incasarilor din TVA si a veniturilor din impozitul pe venit si salarii, in timp ce deficitul bugetar pe intreg anul 2011 s-a incadrat in limitele stabilite cu FMI.

Veniturile la bugetul general consolidat

Au insumat 18,48 miliarde lei in decembrie si 181,57 miliarde lei in 2011, in crestere cu 2,3%, respectiv 7,6% fata de perioada corespunzatoare a anului anterior.

Evolutia celor mai importante surse de venit:

- incasarile din TVA au explodat in decembrie, fiind cu 42,8% mai mari decat in decembrie 2010, semn ca sfarsitul anului a adus o crestere si a consumului. In 2011, incasarile au insumat 47,9 miliarde lei, in crestere cu 22,1%.

- incasarile din accize au scazut in decembrie cu 6%, dar au crescut in 2011 cu 10,4% si a ajuns la 19,1 miliarde lei.

- incasarile din impozitul pe venit si salarii au crescut cu 16,9% in decembrie si cu 6,2% in 2011. Doar in T4.11, cresterea a fost de 15,5%, evolutie care arata ca piata muncii isi revine. Anul trecut, incasarile au insumat 19,1 miliarde lei.(...)
Citeste continuarea articolului: Cum arata executia bugetara pe luna decembrie si intreg anul 2011

© Cristian Orgonas for businessday.ro, 2012. | Permalink | No comment |

La sfarsitul lunii decembrie, potrivit datelor BNR, restantele la banci inregistrate de populatie si companii au insumat 21,33 miliarde lei, in scadere cu 0,56 miliarde lei fata de noiembrie, insa in crestere cu 5,17 miliarde lei fata de decembrie 2010. Sunt considerate restante creditele care, in ultima zi lucratoare a lunii pentru care se efectuează raportarea, inregistreza intarzieri la plata de cel putin o zi.

In ce priveste ponderea creditelor restante in soldul total de credite, aceasta a ajuns la 9,47%, in scadere de la 9,69% la sfarsitul lunii noiembrie.

Pe monede, situatia se prezinta in felul urmator:

- la creditele in lei, restantele au scazut in decembrie cu 211,8 milioane lei si au ajuns la 9,3 miliarde lei, respectiv 11,36% din totalul soldului de credite acordate in lei. Cea mai mare pondere a creditelor restante se regaseste in Salaj (24,6%), Suceava (21,8%) si Bistrita-Nasaud (21,5%), iar cea mai redusa pondere se regaseste in Bucuresti (8,6%), Teleorman (8%) si Gorj (5,6%).

- la creditele in valuta, restantele au scazut in decembrie cu 352 milioane lei si au ajuns la 12 miliarde lei, respectiv 8,4% din totalul soldului de credite acordate in valuta. Pe judete – cele mai mari ponderi sunt in Alba (15,2%), Ialomita (14,2%) si Arad (13,3%), iar cele mai mici in Tulcea (3,2%), Teleorman (2,7%) si Dambovita (2%). In Bucuresti si Timis, ponderea restantelor este de 8,5%, in Cluj de 9,4%, iar in Iasi de 6,4%.(...)
Citeste continuarea articolului: BNR: restantele la banci au scazut in decembrie cu 0,56 miliarde lei

© Cristian Orgonas for businessday.ro, 2012. | Permalink | No comment |

In aceasta saptamana, Ministerul Muncii a publicat un raport care arata ca, intre septembrie 2010 si septembrie 2011, numarul persoanelor cu contracte de munca cu norma intreaga si/sau cu timp partial a crescut cu aproape 250.000 si a ajuns la 5.148.064, aceasta crestere fiind probabil influentata intr-o oarecare masura de noul Cod al Muncii intrat in vigoare in luna mai. De remarcat faptul ca nu discutam despre numarul contractelor de munca, ci despre numarul persoanelor cu contract de munca, cei care au realizat venituri din mai multe surse fiind numarati o singura data.

Pentru comparatie, cercetarea efectuata lunar de INS pe un esantion de 25.000 de companii arata ca, intre septembrie 2010 si septembrie 2011, numarul salariatilor a scazut cu 22.800 si a ajuns la 4,2 milioane (cifrele nu includ angajatii din MApN si din companiile cu mai putin de 4 angajati), in timp ce o alta cercetare efectuata trimestrial pe un esantion de 25.000 de gospodarii arata ca, intre T3.10 si T3.11, numarul total al romanilor care presteaza o munca de pe urma careia obtin un venit a crescut cu 139.000 si a ajuns la 6,172 milioane, aici fiind inclusi si cei care muncesc fara forme legale.

Pe de alta parte insa, ambele cercetari efectuate de INS au o anumita marja de eroane pentru ca se bazeaza pe esantioane de salariati/gospodarii, in timp ce, in cazul datelor de la Ministerul Muncii, marja de eroare ar trebui sa fie zero pentru ca se bazeaza pe evolutia numarului angajatilor pentru care angajatorii platesc asigurari sociale, datele fiind astfel mult mai cuprinzatoare.(...)
Citeste continuarea articolului: Ministerul Muncii: numarul oficial al salariatilor a crescut cu 250.000 in ultimul an, iar venitul mediu brut cu 4%

© Cristian Orgonas for businessday.ro, 2012. | Permalink | No comment |

Întotdeauna am crezut că alergarea are ceva mistic în ea. Este ceva ascuns, ceva tainic, ceva dincolo de sine în tot acest efort, doar aparent fizic, dar care este în cele din urmă o modalitate de a te cunoște mai bine pe tine însuți.

Cartea “Ironman. Drumul meu spre împlinire“ de Tudor Buțu mi-a confirmat încă o dată acest lucru.

Volumul este o mărturie sinceră și emoționantă, lipsită de artificii sau adjective inutile, care – doar aparent – vorbește despre drumul autorului (pe care mă bucur să îl consider și prieten) de la nivelul de simplu pasionat de mișcare până la acela de finisher al unei competiții de IronMan. Scurtă paranteză, pentru cine nu știe: în această cursă se înoată 3.8 km, se merge pe bicicletă 180 km și se încheie cu un maraton, adică alergare 42 de km.

Revenind… Drumul parcurs de Tudor Buțu nu e unul în care urmărește stahanovist atingerea unor performanțe fizice, ci unul ghidat de împlinirea senină a unui vis, a unui ideal ce pare imposibil la început. Iar frumos în toate acestea e faptul că asta se petrece sub semnul iubirii și al prieteniei.

Căci Tudor iubește muntele, iubește alergarea, iubește să meargă pe bicicletă sau să înoate (evident, toate în măsuri diferite) dar în același timp se bucură de prieteni, se bucură să privească oamenii din jur, să admire peisaje, să descopere sensuri.

Drumul său e ciclic și stă totodată sub semnul unor întâmplări care la prima vedere par coincidențe, dar care sunt mai curând semne ale destinului. În 1994 descoperă muntele, într-o expediție alături de tatăl său și de un prieten, în timpul căreia au parcurs cu toții creasta Făgărașului. Dar tot atunci, pe munte, și aparent întâmplător, se întâlnește cu Lucian Clinciu, un om care ulterior avea să joace un rol important în viața sa.

O spune chiar Tudor Buțu în carte: “Astfel, mai presus de a cunoaşte muntele este treapta la care ajungi să îl simţi, să îl percepi ca pe o Fiinţă Vie, să-i simţi chemarea sau dimpotrivă, să-i simţi refuzul. Eu i-am urmat chemarea şi muntele mi-a dăruit condiţiile prielnice şi şansa de a mă iniţia în tainele lui, şi nu în ultimul rând, muntele mi-a dăruit şansa de a-l cunoaşte pe unul dintre prietenii săi care, mai apoi, avea să îmi devină şi mie prieten”.

Urmează alte descoperiri (aparent) exterioare, dar care devin curând descoperiri de sine: triatlonul (la primul, este descalificat, dar continuă și termină cursa la o oră după festivitatea de premiere), alergarea montană, fiecare dintre acestea fiind intermediate de Lucian Clinciu, în calitatea sa de organizator al competițiilor.

La unul dintre aceste concursuri aude (aparent) întâmplător despre IronMan și începe să își dorească să termine această competiție extremă. Nu prea crede că e în stare, dar visează. Face așadar primul pas necesar: să visezi.

Următorii vin de la sine. Iar Tudor Buțu e un ardelean sadea, așa că o ia încet, face totul temeinic: începe să se antreneze cu metodă, este tot mai atent la alimentație, respectă la minut programul de odihnă și, nu în ultimul rând, își programează cursele, riguros și în crescendo, fără să forțeze.

Aleargă, treptat, semi-maraton, maratoane, curse montane, triatloane. Iar pe 7 august 2011, la Regensburg, în Germania, visul lui capătă contur clar: termină o cursă de IronMan, în 13 ore și 14 minute. Iata cum își descrie senzațiile de după competiție: “Stau întins pe un pat, închid ochii şi simt cum o lacrimă îmi udă obrazul, mă cuprinde un sentiment de împlinire, de satisfacţie nemăsurată că de astăzi Ironman nu mai este un vis, ci o amintire”.

Drumul lui spre împlinire – presărat cu impresii și multe întâlniri cu prieteni, pe care le puteți afla din carte – pare (aparent) să se fi încheiat. Dar nu este deloc așa.

Pentru că drumul lui Tudor se închide ciclic… pentru a continua.

E ciclic pentru că în final povestește despre o tură la munte, tot prin locurile unde pornise la drum, în 1994. Acum, 17 ani mai târziu, aleargă pur și simplu pe acolo, se antrenează. Are însă parte de un moment de beatitudine: “Trăiesc o stare de totală mulţumire, nu mă gândesc la nimic, nici nu mai ştiu cine sunt şi unde sunt, am senzaţia că întreaga natură din jurul meu constituie o prelungire a corpului meu. Trăiesc în prezent, nu mai există trecut, nu mai există viitor. Sunt în întregime aici şi acum. Acest moment este totul. Acum este singurul timp, şi aici este singurul spaţiu. Mă simt atât de aproape de cer încât simt cum vântul care bate din faţă şi respiraţia mea se contopesc de parcă ar fi un singur element”.

Înțelege că pe drumul său a descoperit nu doar noi peisaje, noi oameni și întâmplări, nu a realizat pur și simplu performanțe sportive ci a reușit să găsească “noi peisaje interioare“, ale propriei ființe.

Află acum și răspunsul la întrebarea “de ce alergi?“. E un răspuns simplu: “Alerg pentru pace. Pentru pacea mea interioară!“

Cartea “IronMan. Drumul meu spre împlinire“ de Tudor Buțu va fi lansată oficial sâmbătă 28 ianuarie, ora 19:00, la Daimon Wellnes Club din București. Volumul va putea fi găsit și la semi-maratonul Gerar, a doua zi.
Fondurile obținute din vânzarea cărții vor fi donate către Așezământul Social pentru copii și mame fără adăpost “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril“.

Ultra-maratonistul australian, Pat Farmer, 48 de ani, a reușit să parcurgă în alergare distanța de 21.000 de kilometri între Polul Nord și Polul Sud, de-a lungul continentelor americane. Conform unui articol publicat de Calgary Herald, el a reușit săptămâna trecută să înfigă steagul Crucii Roșii în punctul cel mai sudic al globului, după nouă luni de la startul cursei, care a avut loc pe 2 aprilie 2011, la Polul Nord.

Farmer, care este un fost politician și căruia i se spune și „Forrest Gump”, deține mai multe recorduri de anduranță. El a reușit totodată să strângă 105 milioane de dolari pentru a sprijini programele de furnizare de apă potabilă şi igienizare ale organizaţiei Crucea Roşie.

Aventura sa este extraordinară, ținând cont de faptul că a reușit să alerge circa 80 de km în fiecare zi, fără nicio zi de pauză. A traversat 14 țări și nu o dată a avut de înfruntat pericole, furtuni de zăpadă, s-a rătăcit în deșert în Peru, confruntându-se cu situații în care a suferit de deshidratare sau a avut parte de fracturi de stres.

“Această cursă va lăsa urme asupra organismului meu pentru întreaga viață. Dar fiecare pas pe care l-am făcut, fiecare moment de frustrare, fiecare clipă în care nu îmi doream decât să mă întind pe pământ și să nu mai alerg, toate acestea au meritat în cele din urmă”, a spus Pat Farmer. “Cred alergarea pe distanțe lungi este darul meu, este modul meu de a mă face prezent”.

Farmer, care de mai multe ori a suferit incredibil în cursele sale dar nu s-a oprit, este deținătorul a șapte recorduri mondiale, inclusiv cea mai rapidă alergare în jurul Australiei: 15.000 km în 191 de zile.

Foto: Calgary Herald.

Poate vă mai amintiți că anul trecut, pe vremea aceasta, scoteam la iveală niște documente incendiare: Stenogramele Secrete ale lui Gerar. Era o transcriere exactă și completă a discuțiilor purtate în interiorul comitetului de organizare a semi-maratonului Gerar, competiție de alergare a cărei a doua ediții se va desfășura în curând, pe 29 ianuarie.

Discuțiile de atunci – o radiografie a subteranelor din lumea alergării, o mostră de cum se exercită puterea și care sunt deliciile acesteia – sunt încă disponibile aici și aici.

Merită (re)citite, merită înțeles mecanismul ascuns care pune în mișcare această cabală a alergării. Personajele care populează această lume sunt la rândul lor fascinante, shakesperiene, amestec de pulsiuni discreționare și generozitate, dornice de a organiza și a deține cât mai bine controlul. Numai citindu-le numele din stenograme îți dai seama de acest lucru.

Am încercat și anul acesta să punem mâna pe stenogramele ședințelor de la Gerar 2. Nu s-a putut însă. Măsurile de securitate pe care le-au luat au fost prea puternice, semn al unei organizări și mai bune.

Dar după cum bine știți, nici noi nu ne lăsăm ușor, nu ne temem de nimic, așa că prin metode specifice am reușit totuși să punem mâna pe câteva dovezi care devoalează, încă o dată, sistemul din spatele comitetului de organizare. Dovezile sunt halucinante și conduc spre o singură concluzie: Comitetul nu se dă în lături de la nimic pentru a scoate cât mai multă lume în stradă.

Și acum dovezile. Priviți ce va fi în kitul de participare, ce se va oferi ca “mită” pentru participanții la Gerar, cum vor fi “momiți” oamenii să alerge. Menționăm că pe moment lista nu este completă.

1. Un buff. Și nu de orice fel, ci inscripționat. (vezi imaginea 1)

2. Medalie de participare. Dintr-un material nemaifolosit până acum la cursele din România

3. Revista Alerg (vezi imaginea 2)

4. produse de la sponsori, plus – țineți-vă bine -  fel de fel de fluturași și materiale de prezentare.

La toate acestea se adaugă premii în bani pentru câștigători și alte produse de la sponsori.

Nu uitați, suntem cu ochii pe voi!

PS – mai sunt câteva locuri libere la cros.

In Europa se protesteaza. Maghiarii impotriva amestecului in treburile interne, la bulgari e problema extractiei gazelor, la Greci se iese in strada din orice motiv- nicaieri situatia nu poate fi definita drept calma si cristalina. Acolo unde situatia economica e deteriorata, intelegi protestele. Sa luam de pilda somajul in Europa

In graficul de mai sus aveti rata somajului. In cel de mai jos, somerii ca numar total

Nu comentez cifrele, graficele sunt interactive, ve puteti plimba cu mouseul pentru detalii. Mai jos avem salariul minim in cateva state europene (exprimat in echivalent eur)

In urmatorul grafic, datoria guvernamentala totala, exprimata in euro

iar mai jos, exprimata ca procent din PIB

Ne ducem apoi la deficit si gasim urmatoarea situatie:

Daca ne uitam la GNI per capita (2005 PPP International $) stam ca mai jos:

“Bag-o pe aia cu Jandarmii e cu noi!”, ii zice tipului cu portavoce, barbatul aflat in spate. Vreo 20 de jandarmi tocmai treceau prin parculetul din fata Interului. Lasa, ma, ii rapunde omul cu portavocea. Jandarmii sa vina sa se plimbe, ca doar de aia ii platesc, mai puncteaza Titularul.

Daca vrei sa iti upgradezi setul de injuraturi colectia iarna-primavara, la Universitate trebuie sa ajungi. Nicaieri sentimentul mortii (plural, Mortilor),  al Mamelor si al Sexului, cu toate formele sale din antichitate pana in prezent  nu e parca mai actual. Freud si-ar rescrie teoriile, daca ar fi acolo si nu ar fi luat in duba.

La 12 metri in fata Grupului, trei tigani (rromi etc) privesc la nivelul buzunarelor celorlalti. Categorie oprimata, nu indraznesc socialmente sa ridice privirea mai sus. . Isi fac semn din cand in cand, iar unul dintre ei dispare pentru cateva minute. Cand se intoarce, are un zambet ciudat pe fata.

Un batran cu o plasa de MegaImage sta in spatele Grupului, pe o banca. E clar venit din provincie- are o privire mult prea blanda. De unde esti, bunicule?, il intreb cu maxim curaj. Slobozia, taica. Uite biletul de tren, zice, scotand din buzunar un bilet din acela de pensionari. Mai fac si eu un ban, da`am zis sa vin sa vad ce-i aicea inainte sa ma intorc acasa. Si cum vi se pare? Taica, pensia e mica, banii e putini, il inteleg pe Calafat ca s-a luat cu Basescu in gura…Pe cine?, intreb nedumerit. Pe arab taica, pe Calafat. Ca cine se mai ajunge cu banii astazi? Si eu i-as fi spus vreo doua, ca de cand sunt eu pe pamant nu am vazut asa saracie.

Unul dintre rromi ii face iar semn altuia si dispare.

Un tanar care striga ca din gura de sarpe “Jos Basescu”, e luat pe sus de prietena lui care nu e jandarm ‘Hai prostule ca pierdem trenul si mai avem de facut cumparaturi”. Tanarul tace si o urmeaza spasit.

Batranul din Slobozia are chef de vorba. “Pe vremea lui Ceausescu mai furai mai stiai o treaba. Acu mori cu serviciu cu tot”, zice trist. “Ce faceeee? Astia a vandut tot! Gazele le-a dat, petrolul l-a dat, fabricile le-a dat!”, aud o voce in stanga. Un tip la vreo 40 de ani, in geaca rosie trei sferturi  se plimba ca un fitil caruia ii lipsea scanteia.  Batranul se ridica. “Nu vreau scandal, taica. Ma duc in drumul meu”, zice. Ma ridic si eu si ma indepartez incet de fitilul aprins.  Ma asez iar in spatele Titularului cu  portavocea.

Cineva din grup scapa niste gaze, aproape lacrimogene. Discrete, silentioase dar eficiente.  I-as fi sugerat sa le distribuie mai catre seara, dar era prea tarziu. Fac cativa pasi sa-mi revin.

Din cand in cand grupul izbucneste intr-un “Huoooooo”adresabil oricui. Bine, toti stiu ca ii e adresat lui Basescu, dar e un Huooo atat de impersonal incat te simti personal huiduit cand ii auzi. Cand sa pleci inghetat de frig, un microfon iti rasare in dreptul gurii. “Ati fost si ieri? Cum a fost in confruntarea cu Jandarmii? Va asteptati la violente? Cum veti reactiona daca va vor lua Jandarmii?”Te uiti la femeia din spatele microfonului, ii spuii ca esti un biet gazetar la fel ca ea si o rogi sa te lase in pace. In fond, ai venit sa faci un reportaj, nu sa dai interviuri. Si in timp ce te gandeai ce sa-I mai spui, auzi iar aluziile Grupului  la Moarte, Mame, Sex. Zici soptit “Corect” si mergi inapoi spre redactie.

N. red. Autorul nu este in mod automat fan Basescu  asa cum nu e nici a priori dusman al lui. Gaseste, la fel ca altii, ca anumite pozitii publice sunt exagerate si ca uneori in Romania se incurca rolul Guvernului cu cel al Presedintelui. Pe romaneste, ca e bine sa stii cand sa taci si cand sa vorbesti. Mai ales cand oala ta fierbe la kilometri departare. Dar unde comunicare nu e, nimic nu e.

Am iesit la o cafea unu unuk dintre cetatenii rromi. Urmeaza poveste.

New Normality: Nu te intreba ce poate face Guvernul impotriva ta. Intreaba-te ce poti tu face impotriva Guvernului

Un must read: Trials and Errors: Why Science Is Failing Us

Alt must read: Will Europe walk it off? It is not that simple

S-au gasit cateva cecuri semnate de Lincoln (in ajunul asasinarii sale), Twain s.a.

Perte du triple A : « La majorité des assureurs français devraient être dégradés en janvier ou février »

The unofficial problem bank list

The world’s worst passenger ship disasters

Iran Foreign Ministry Claims Nuclear Scientist Was Executed By CIA, As Nigeria Strike Talks Collapse

The end of Europe

A false down

Libienii inca asteapta 150 de miliarde de dolari…

Merkel vows faster eurozone reform after S&P downgrades

Un interviu cu CEO-ul Societe Generale

"Good bankers, like good tea, can only be appreciated when they are in hot water."

Acum aproximativ 2 ani am decis sa fac un credit de nevoi personale pentru o a acoperi o investitie in care credeam foarte tare. Am ales o banca cu care aveam deja o relatie si care avea si cea mai buna oferta de pe piata in acel moment.

Cu toata relatia mea, am hotarat sa iau imprumutul in iunie si l-am primit la sfarsitul lui octombrie. A fost vorba de 25.000 EUR.

Zilele astea am achitat integral imprumutul, intr-un demers de a-mi plati datoriile acumulate in trecut.

Pentru a vedea eficienta investitiei facute si din orgoliu personal, am facut un calcul al costului acestui imprumut.

Dupa analiza contului au rezultat cifrele de mai jos.

Suma imprumutata – 25.000 EUR, in urmatoarele conditii:
DAE: 10%
Perioada: 10 ani, 120 luni
Suma primita: 24.125 EUR (875 EUR comision de administrare oprit de la bun inceput)

Cost credit – 6.922 EUR, compus din urmatoarele costuri:
Dobanda: 4.760 EUR
Asigurare: 310 EUR
Penalitati: 22 EUR
Comsioane de administrare: 1.830 EUR

Suma rambursata – 31.922 EUR, dupa 25 de luni.

Interpretare:

In 2 ani am platit apoximativ 7.000 EUR pentru un credit de 25.000 EUR, adica am cheltuit 32.000 EUR pentru a-l acoperi.

DAE 10% nu include si restul costurilor si comisioanelor. In termeni reali am avut un cost anual de aproximativ 14%, adica cu 40% mai mare decat dobanda afisata, care e perceputa de consumatori ca fiind costul total.

Pentru banca, imprumutul a avut un IRR de 14.4%. Considerand rata medie de inflatiei de 6.4% in perioada imprumutului rezulta ca banca a facut un imprumut foarte profitabil.

Morala:

1. Calculeaza costul real al oricarui imprumut. Adauga 50% peste ce-ti spune banca, pentru a fi un cost acoperitor.
2. Vezi daca investitia (cheltuiala?) pe care o faci are un randament mai bun decat randamentului imprumutului de la banca. Practic, vezi daca nu te costa mai mult sa imprumuti banii fata de ce obtii din investitie.
3. Banca va castiga mereu. Ca un cazinou, insa gestionand riscurile la un nivel mult mai mic.
    

Desigur, investitia mea a avut un randament mai slab decat a bancii pana acum ;-)

Pentru cei pasionati de subiect, am descoperit o lucrare interesanta despre costul real al creditarii si impactul sau in tarile UE.

Imprumutati-va inteligent!

"If everyone is moving forward together, then success takes care of itself."

Ma bucur sa anunt ca maine vom lansa oficial Revevol Romania, un parteneriat intre Appnor MSP si Revevol Group.

Revevol ajuta corporatiile sa migreze catre Google Apps, cea mai avansata platforma de comunicare si colaborare gazduita in Cloud. In ultimii 4 ani grupul multinational Revevol a migrat peste 300.000 de utilizatori business catre Google Apps, in toata lumea. Romania este cea de-a 20 tara care sa se alature grupului prezent pe 5 continente.

Appnor este prima companie romaneasca ce s-a definit prin promovarea solutiilor Cloud Computing. Implementarile de Google Apps din ultimii 2 ani ne-au demonstrat ca fenomenul de migrare catre Cloud a inceput si pentru companiile din Romania. Am hotarat sa ne asociem cu grupul Revevol pentru a putea adresa mai bine clientii Enterprise.  Expertiza si suportul oferite de grup sunt cerinte esentiale ale companiilor mari ce vor beneficiile mutarii in Cloud.

Vom continua sa oferim serviciile managed sub brandul Appnor, insa produsele Google si software ca serviciu (SaaS) vor fi oferite de Revevol Romania. Pentru a fi foarte clar, nu fuzionam cu Revevol si nici nu suntem cumparati. Vrem doar sa adresam mai bine piata si cred ca o putem face la cel mai inalt nivel in aceasta formula.

Lansarea Revevol Romania va avea loc in cadrul unui eveniment organizat la Pullman World Trade Center, pe 22 Septembrie. La ora 14:00 va avea loc o conferinta de presa, iar de la ora 16:00 va incepe sesiunea pentru invitati. Vor participa Laurent Gasser (Group CEO Revevol), Dan Bulucea (Country Manager Google Romania) si Agnes Horvath (CEE Manager Revevol). Vor fi prezentate avantajele majore aduse de suita de aplicatii business de la Google, dar si studii de caz ale companiilor care deja au adoptat aceste solutii.

Mai multe detalii vor fi oferite in cadrul evenimentului de maine. Daca doriti sa participati va rog sa-mi confirmati prin email la dragos manac at appnor com.

"When love is not madness, it is not love!"

Dragilor, am o surpriza imensa!

Astazi este cea mai importanta zi din viata mea! Ma casatoresc cu logodnica mea iubita, Ioana. 

Stiu ca este un anunt neasteptat. Este surprizator chiar si pentru noi, insa este momentul perfect si am hotarat sa nu pierdem timpul ;-) Povestea noastra de dragoste are o doza mare de nebunie frumoasa, iar decizia de a ne casatori imediat a fost evidenta. Suntem foarte fericiti ca astazi facem acest pas.

Eu mi-am dorit o nunta mare, la care sa-mi invit toti prietenii. Ioana si-a dorit o ceremonie in familie. Am hotarat sa facem cununia civila in familie si ceremonia religioasa incojurati de prieteni.

Asadar, va invitam la nunta! Grandiosul eveniment va avea loc pe 28 Iulie 2012 la Palatul Snagov. Nu va faceti alte planuri! Vom trimite tuturor invitatii formale inainte de eveniment. Daca cititi aceste randuri inseamna ca deja ati fost invitati si asteptam confirmarile voastre.

Le multumim celor care au fost si sunt alaturi de noi. Ne dorim ca toti sa simta din plin  emotiile frumoase pe care le traim noi acum.

Cu multa dragoste,

Dragos si Ioana MANAC

10 Septembrie 2011 Bucuresti

Am scris și publicat acest articol în revista Capital, cu un an și jumătate în urmă. Am fost înjurat în fel și chip de comentatori. Și iată, că se întâmplă…

După cea a capitalismului și cea a comunismului, o nouă fantomă bântuie acum Europa: cea a statului social. Născut în focurile Războiului Rece, ca un răspuns pseudo-capitalist la binefacerile cu care comunismul ademenea intelectualitatea de stânga, statul social și-a dat măsura propriilor limite. Ca și comunismul, el a produs, printre multe lucruri bune, o mare și periculoasă iluzie: că supraviețuirea fiecăruia dintre noi, ca indivizi, e problema altcuiva decât noi înșine. Perpetuarea aceastei iluzii a dus la o descreștere constantă a numărului celor angajați activ în a-și face o viață mai bună pentru ei și familiile lor și o creștere accelerată a celor care stau cu mâna întinsă la stat, dintr-un motiv sau altul. De la studenți la fermieri, de la pensionari la șomeri, trecând prin multe și variate categorii sociale sau profesionale susținute de stat, numărul celor care beneficiază de asistență a crescut tot timpul până l-a depășit pe cel al contribuabililor. Într-o țară democratică această balanță de forțe a produs o situație foarte periculoasă în care majoritatea inertă și din ce în ce mai mare voteză pentru ca privilegiile ei să continue pe seama unei minorități active din ce în ce mai mici. Rezultatul e colaps total.

Toate statele sociale din lume sunt în dificultate, nu doar România. Noi suntem poate într-o situație mai critică pentru că avem o economie mai fragilă și mai dependentă de bunăvoința schimbătoare a piețelor externe. Dar nimeni nu e scutit de griji. Pentru că toate statele sociale au creat un monstru politic și economic insustenabil, finațat doar prin datorie publică de neplătit vreodată. E un Caritas gigantic, care învârte sume de multe mii de miliarde de euro la nivelul Europei. Oprirea caruselului va avea consecinte inimaginabil de dure. Iar piețele financiare încep să se teamă serios că morișca se va opri.

Din păcate, sistemul e de nereformat. Într-un stat democratic majoritatea va vota mereu pentru a fi ținută în spate de minoritate. Orice încercare de reformă se va lovi de replici dure. Politicieni fără scrupule vor alimenta revolta celor mulți și asistați și o vor exploata pentru câștig politic. Ce altceva este moțiunea de cenzură împotriva guvernului Boc, al cărei rezultat, la ora la care scriu, e încă necunoscut?

Statul centralizat e o invenție recentă și, mai degrabă, proastă. Deși are meritele lui, el nu poate fi furnizor de solidaritate. Solidaritatea socială e importantă, ne-a asigurat supraviețuirea ca specie și face parte din valorile fundamentale ale umanității. Dar ea nu se poate desfășura în termeni abstracți. Și, mai ales, ea nu e altruistă ci reciprocă. Cu alte cuvinte sunt dispus să ajut oameni pe care-i cunosc, care-mi sunt aproape, și de regulă pentru că mă aștept să o facă și ei pentru mine dacă voi fi vreodată în nevoie. Statul social solidar este, deci, din toate punctele de vedere, economic, politic și antropologic, un non-sens periculos. E mort, dar continuă să bântuie. E o fantomă.

O versiune editată a acestei opinii a apărut în revista Biz

Aș vrea să am câte un euro pentru fiecare ocazie când am auzit pe cineva menționându-mi cu mândrie acronimul KISS, adică, pe românește Keep It Simple (acum urmează un zâmbet malițios și eventual o ocheadă) Stupid. După cum puteți intui, mă scoate din minți.

O mulțime din managerii pe care i-am cunoscut au o adevărată obsesie cu simplitatea. Ea e de înțeles. Lumea în care evoluează, sistemele pe care le folosesc, procedurile, instrucțiunile, ghidurile de orientare, toate documentele pe care se sprijină mașinăria conducerii tind să devină mereu mai complicate, până la a fi de neînțeles. De aici nevoia de simplitate, dusă până la un fel de religie.

Să ne înțelegem de la început. Eu nu sunt deloc opus ideii că simplitatea ajută. Există, însă, o distincție importantă între simplitate și simplism. Managerii au ideea că orice e ușor de înțeles e ușor de urmărit și dă rezultate. Până aici suntem de acord. Unde părerile noastre diverg este că nu orice e simplu e și inteligent. Uneori e doar simplu. Iar rezultatele pe care le dă sunt mai degrabă proaste. Albert Einstein spunea: “Lucrurile trebuie făcute cât mai simple posibil, dar nu mai simple de atât”. E=mc2 e o idee revoluționară, genială și simplă. E=mc e și mai simplă. Dar e tâmpă.

Distincția dintre simplitate și simplism se bazează pe disjuncția dintre sistemele complicate și cele complexe. Ca să o înțelegem ar trebui să pornim de la sistemele simple. Am să fac o analogie. Un mecanism bielă-manivelă e un sistem simplu. Oricine îl poate înțelege.

Un automobil e un sistem complicat. El e compus din zeci de mii de părți care interacționează între ele în moduri foarte complicate, deasupra puterii de înțelegere a unui singur om. Desigur, știm generic cum funcționează un automobil, dar nu înțelegem exact cum se leagă toate aceste subsisteme între ele în fiecare moment. Mecanismul, însă, oricât de complicat ar fi, e determinist. Există o legătură logică previzibilă exact între funcționarea diverselor părți. Sistemul a fost creat pas cu pas într-o încrengătură logică și această logică poate fi prinsă într-o diagramă de funcționare, un manual sau un program pe calculator. Fără să îl înțeleagă complet, un tehnician de service cu școala de maiștri la bază și un laptop pre-configurat îl poate depana. Complicația lui poate fi simplificată prin standardizare și automatizare.

Creierul e un sistem complex. Nimeni nu îl poate înțelege și nici o minte rațională nu l-a creat după un algoritm. Părțile lui componente reacționează între ele în feluri imprevizibile, chiar dacă procesele fizico-chimice de bază sunt descifrate. Neuronii nu sunt simple canale de transmitere a impulsurilor ci și generatori de astfel de impulsuri. Complexitatea creierului depășește cu mult puterea rațiunii de a-l decoda. Cu alte cuvinte, el nu poate fi simplificat prin a-l descifra logic. Dacă încercăm asta, trebuie să recreăm pe căi logic-raționale o mașină care să facă, pe cât posibil, ceea ce face creierul uman. Acea mașină e fabulos de complicată iar rezultatul pe care-l produce e fabulos de tâmp. Simplificarea unui sistem complex nu duce, de fapt, la un sistem simplu, la o bielă manivelă, ci la un sistem complicat, greoi, prostesc și lent.

De ce spun toate astea? Pentru că o organizație nu e un sistem complicat ci unul complex. Oamenii interacționează între ei în feluri pe care nici un algoritm nu le poate cuprinde. Încercarea de a ordona acest sistem nu e numai futilă dar și imposibilă iar rezultatul nu e un sistem simplu ci unul complicat. Încercarea de a transforma acest sistem complicat într-unul simplu prin simplificare duce la aproximații grosolane ale realității și la simplism, nu la simplitate. Pentru că adevărata simplitate se obține ridicând nivelul de înțelegere a fenomenelor, nu coborându-l. O altă analogie și un alt exemplu.

În încăperea în care citiți aceste rânduri există un număr mare de molecule de aer. Ele se deplasează în tot felul de direcții, cu tot felul de viteze. Dacă vă faceți mici și călăriți una din aceste molecule nu veți înțelege nimic din sistemul încăperii. Vă veți mișca haotic, vă veți ciocni de obstacole și de alte molecule, vă veți schimba des direcția și viteza. Totul e haos și imprevizibil. De pe scaunul de pe care stați, însă, lucrurile sunt mult mai clare. Aerul are o presiune de 10,1325 KPa, iar dacă-i reduceți volumul la jumătate, presiunea se dublează. Nu știți ce face fiecare moleculă, dar puteți ști ce face sistemul. La nivelul observației umane, sistemul e predictibil. La nivelul moleculelor, e haotic.

Încercarea de a face un sistem performant prin a descrie în amănunt ce are de făcut fiecare membru al organizației, în a-i prescrie exact indicatorii de performanță, până în cele mai mici detalii, și în a-i da obiective clare către care să se îndrepte, pentru fiecare dintre ei, are aerul de a face ordine într-un sistem complex. Dar nu e așa, e o iluzie. În realitate, această simplificare și ordonare produce un sistem greoi și complicat, care introduce aproximări grosolane ale felului în care oamenii interacționează și introduce mai multe distorsiuni decât claritate. Dacă, însă, ne-am ridica un pic nivelul înțelegerii am vedea că la nivelul grupurilor oamenii tind să se alinieze unei cauze comune și să facă eforturi către ea, dacă scopul are semnificație și sens pentru ei. Nu e nevoie să le prescrie cineva fiecare pas, se adaptează. Cu alte cuvinte, am putea conduce echipe mari cu mecansime simple și puține, dacă am ține seama de dinamica naturală a grupurilor. Încercarea de a prescrie această dinamică prin proceduri nu e simplă, e doar simplistă.

Sistemele complexe au adesea legi simple după care funcționează, dacă aveți răbdarea și înțelepciunea de a le înțelege și curajul de a le opera după legi generale, relativ imprecise și care nu-și propun să explice în detaliu cum interacționează părțile între ele. Dacă sistemul e bine gândit, el se va așeza singur în coordonatele potrivite. În teoria sistemelor acest fenomen se numește “emergență”. Imaginați-vă următorul scenariu. Se dă o cameră de cca 200 mp, spațiu deschis. În ea există 30 de oameni. Le cereți să se așeze relativ spațiat în cameră, să umple locul, fără să se înghesuie. Acum cereți-i fiecăruia dintre ei să-și aleagă, la întâmplare, doi coechipieri în sală, oricare ar fi ei, fără să le dezvăluie asta. După ce vă asigurați că i-au ales, cereți-le să se așeze la distanță egală de ei, nu neapărat în aceeași linie, dar la distanță egală de ambii. Cereți-le să facă asta prin mișcări lente, ca să nu iasă busculadă. Vă imaginați ce haos? Fiecare se poziționează față de fiecare altcineva, totul se mișcă mereu. Cam cât timp credeți că le ia până își găsesc echilibrul? O veșnicie? 1h? 10h? Ați dat o predicție?

Acum urmăriți acest film. Și ascultați întrebarea moderatorului de la sfârșit.

Acum ceva vreme revista Biz mi-a pus câteva întrebări pentru a redacta un interviu. În esență ele se refereau la ce greșeli au făcut managerii în perioada de recesiune și ce ar trebui să facă de acum încolo. Mai jos sunt răspunsurile mele, așa cum le-am dat. O versiune (foarte bine) editată a lor a apărut în ultimul număr al revistei.

Îmi e foarte greu să răspund la întrebări așa cum sunt ele formulate, pentru că ele includ în text două asumpții cu care nu sunt de acord: anume că recesiunea și criza sunt unul și același lucru și că una, alta sau ambele s-au încheiat sau sunt pe punctul să se încheie.

Să le luăm pe rând. Recesiunea nu e același lucru cu criza. Recesiunea are o definiție, tehnică, legată de scăderea produsului intern brut pentru mai mult de trei trimestre consecutive. E un termen care desemnează o perioadă de contracție economică cronică, un fenomen care necesită intervenție centrală. Criza, pe de altă parte, e un fenomen atât economic cât și social. Termenul desemnează o stare anormală de funcționare a societății. Recesiunea poate fi provocată de altceva decât de o criză, iar o criză poate exista chiar dacă economia nu e în recesiune.

Comentariul despre a doua asumpție începe să dea și răspunsul la unele din întrebări. Pentru că eu cred că criza nu s-a terminat și nici nu se va termina, nu în timpul vieții mele, cel puțin. Omenirea nu e la o răscruce. E pe vârful unui deal și toate drumurile merg în jos. Criza sistemului financiar a fost doar un mic bulgăre de zăpadă, care a scos la iveală ceva ce toți știam de mult dar preferam să ne facem că nu vedem, anume că avem o societate nesustenabilă, din foarte multe puncte de vedere. Criza creditului ipotecar din 2008 este acum urmată de criza datoriilor suverane. Prin comparație, criza creditului ipotecar a fost o glumiță. Toate statele occidentale, fără excepție, au amanetat soarta viitoarelor generații pentru a oferi generației noastre beneficii sociale complet nemeritate și de nesusținut pe termen lung. Asta a dus la datorii enorme care, pentru unele țări, sunt de neplătit iar pentru altele vor fi extrem de costisitoare, implicând programe de austeritate de zeci de ani care vor frâna creșterea.

Urmează, nici măcar la orizont ci după colț, criza sistemelor de pensii, construite la rândul lor pe principii absurde și de nesusținut pe termen lung. În toate statele lumii occidentale promisiunile de pensie sunt de neacoperit, și asta la nivelul a câtorva trilioane de euro.

Se pregătește criza sistemelor de sănătate ale căror costuri scapă de sub orice control odată cu îmbătrânirea populațiilor și creșterea investițiilor în medicamente care prelungesc viața cu costuri din ce în ce mai mari pentru fiecare an cucerit.

Și tot pe la același orizont așteaptă criza materiilor prime, mai ales a energiei, care deja se face simțită. Un nou șoc petrolier e de așteptat în următoarea decadă, și va lovi o lume deja șubrezită economic.

Mai departe, dar cu potențial distructiv mai mare e criza climatului global, o altă temă la care preferăm să ne băgăm capul în nisip și să lăsăm pe alții să rezolve consecințele.

Iar ultima, și cea mai gravă dintre toate, cea care se arată deja și se va agrava în viitor, e criza sistemelor democratice. Se arată că lumea nu poate fi guvernată, printre furtunile care vor urma, prin voința popoarelor, pentru că oamenii nu înțeleg ce li se întâmplă și sunt mult mai pregătiți să dea vina pe alții pentru problemele cu care se confruntă, deși ei înșiși se află la originea celor mai multe dintre ele. Un sistem politic care se bazează pe mandate de termen limitat, acordate de un electorat în cea mai mare parte ignorant despre complexitatea problemelor aflate în dezbatere publică, dar care cere de la politicieni să ia decizii cu impact pe termen lung, va eșua mereu în populism ieftin și în demagogie, așa cum o și face. Trezirea la realitate va fi, deci, în mod necesar, dramatică.

Ne uităm, ca atare, la o stare de criză permanentă. Asta, de fapt, nici nu mai e o criză. E o nouă normalitate. Asta ar trebui să gândească companiile azi. Că trăiesc într-o lume radical diferită de cea din 2008, și că aceea nu se va mai întoarce. Principala caracteristică a unei lumi în criză e incertitudinea. Companiile de azi sunt mai toate construite pe premiza că viitorul e previzibil și planificabil, că niște creiere geniale de la vârf pot vedea o direcție în viitor și o pot pune în planuri strategice pe care mulțimile de sub ei le execută. Această viziune e falsă și până când conducătorii companiilor nu vor înțelege asta, orice acțiune fac va fi ca o cataplasmă la un cancer.

Caracteristica principală a unei lumi în criză, deci, e că incertitudinea e singura certitudine. Ca atare, capacitatea conducătorilor de a prevedea și planifica e radical restrânsă. Prin urmare principala abilitate în conducere devine capacitatea de a crea organizații flexibile, adaptabile, foarte bine aliniate, cu identitate strategică și de marcă clară și bine înțeleasă de membri, cu oameni puternici, care își cunosc bine treaba și sunt capabili să ia deciziile potrivite pentru a face față neprevăzutului. Pentru ca asta să se poată întâmpla, organizațiile trebuie să renunțe la conducerea bazată pe reguli și să introducă una bazată pe valori. Trebuie să dea mai multă libertate membrilor de a acționa independent și pentru asta trebuie să pună mult mai mult accent pe a-i face să înțeleagă care e direcția companiei, rostul ei în spațiul competitiv în care operează, rolul fiecăruia în mecanismul corporației. Am chiar în aceste zile un proiect cu un client care a înțeles acest imperativ și încearcă să schimbe sistemul de apreciere a performanței de la o definiție bazată pe sarcini la un una bazată pe roluri. E fascinant să vezi oameni care lucrează în aceeași poziție de 5-6 ani și care nu și-au pus niciodată întrebarea “care e rolul meu în organizația asta?” și cât de greu le e să răspundă la întrebarea asta acum, când și-o pun. Și nu spun asta peiorativ, pentru că nici nu aveau cum să-și pună întrebarea asta când toată viața lor gravita în jurul promoției x sau a produsului y. Și mai fascinant e felul în care alți clienți de-ai mei se străduie să definească obiective foarte precise și foarte înguste pentru ceea ce așteaptă de la oamenii lor în anul viitor, pe funcțiuni, produse, activități și luni, în contextul în care nimeni nu știe dacă luni Grecia va mai fi în zona euro, dacă moneda însăși va mai prinde anul nou și dacă Uniunea Europeană mai prinde Paștele. Dar știm precis câte credite de nevoi personale va vinde un ofițer de cont din Botoșani în mai.

O companie flexibilă, care face față incertitudinii cronice, e una în care planurile pot fi revizuite oricând. E o companie în care scopurile și aspirațiile sunt importante, dar modalitățile de a le atinge sunt flexibile. Asta implică faptul că oamenii au libertatea de a decide singuri cum să-și îndeplinească rolurile, că deciziile se iau acolo unde apar problemele, adică la baza piramidei, nu la vârful ei. Pentru a putea atinge această stare e nevoie, în primul rând ca fiecare membru al organizației să-și înțeleagă rostul și să fie motivat să-l ducă la îndeplinire.

Apoi e nevoie de companii în care oamenii cooperează pentru un scop comun. Așa cum sunt organizate azi, companiile generează competiție internă și “silozuri”, bariere între funcțiuni, care fac ca fiecare să-și vadă de ale lui cu prea puțin interes pentru scopurile comune. Această stare e puternic complicată la noi de dimensiunea de hiper-competitivitate din societate, de nevoia excesivă a românilor de a reuși în dauna altora. Au rezultat organizații în care nimeni nu cooperează cu nimeni și în care problemele apar mereu din vina altcuiva. O companie flexibilă are nevoie să găsească pe loc soluții pentru situații care nu sunt în sarcina și responsabilitatea nimănui, în particular, pentru că sunt neprevăzute. E nevoie, deci, ca oamenii să coopereze la rezolvarea lor, în limitele unui scop comun bine înțeles și acceptat.

O astfel de organizație nu se poate face prin coerciție și nici prin motivarea simplistă, de tip băț și morcov, practicată de companiile de azi. E nevoie de un mod radical diferit de conducere, bazat pe motivare intrinsecă, pe alinierea oamenilor la un scop, pe accentuarea semnificației muncii, pe dezvoltarea oamenilor, pe valori și aspirații, nu pe reguli și obiective, pe articularea clară a viziunii, pe modele ireproșabile la vârf. Nu în ultimul rând, probabil, și pe alți conducători.

Una dintre crizele pe care nu le-am pomenit mai sus e criza modelelor noastre de conducere. E o criză gravă. Modelele de conducere pe care le folosim au fost create acum peste 100 de ani, pentru realitățile unei societăți industriale, mecanizate, rigide și previzibile. În acest moment ne încurcă, și ce e cu adevărat îngrijorător e că nu ne dăm seama. Ceea ce ne-a determinat succesul în ultima 100 de ani nu doar că nu îl mai determină azi, dar ne e cel mai mare dușman. Asta au greșit companiile până acum, au așteptat să treacă criza ca să se întoarcă la practicile știute. Și asta au de făcut de acum încolo. O transformare radicală a paradigmei conducerii.

Ha, v-am spus eu că locul cel mai bun pentru o tabletă este în avion? Ei bine, American Airlines au decis să doteze mai multe avioane cu Samsung Galaxy Tab ca sistem de entertainment. Sigur, va rula o versiune puternic customizată de Android și 68 din cele 70 de filme preîncărcate vor fi vechituri sau prostii.

Pe de altă parte piloții aceleiași companii aeriene vor folosi iPad-uri ca să citească manualele de zbor. Nu-și vor da seama de diferență, pentru că atât Tab-urile cât și iPad-urile sunt dreptunghiulare, cu colțuri rotunjite și margine neagră. Știm deja povestea…

Ok, acum că toate lucrurile au mers bine, am avut grijă să nu uit nici unul dintre articolele esențiale și am făcut checkin online, am respectat cele 3 reguli de aur ale bagajului (de mână!) – mă așez cât mai confortabil pe locul ales din avion (și nu stau foarte înghesuit, pentru că am avut grijă să rezerv online un loc la culoar sau într-o zonă cu spațiu mai mare). Întrebarea este: ce fac până aterizez?

Pentru cursele scurte până în 2-3 orele lucrurile sunt relativ simple. Totul se poate rezolva cu un pui de somn, o carte sau ceva mp3-uri (recomand podcasturi sau niscaiva audiobooks).

Dar dacă vorbim de 10-12 ore de zbor, lucrurile se schimbă radical. Orice detaliu incepe să conteze.

Îmbrăcămintea

Aici nu sunt prea multe de spus, o singură regulă trebuie respectată: îmbracă-te cât mai confortabil. E suficient să efectuezi o singură călătorie mai lungă într-o pereche de blugi (eventual un pic strâmți) ca să te înveți definitiv minte să faci alegeri lipsite de discernământ.  Și cealaltă extremă e destul de periculoasă, iar dacă dintr-o dorință extremă de confort îmbraci un trening, încearcă totuși să nu fie alb ori inscripționat YSL sau Hugo Boss…

Eu prefer o pereche de pantaloni din stofă cât mai moale și pentru partea de sus minim 3 straturi care pot fi date jos respectiv îmbrăcate ușor: tricou, cămașă și un pulover cu fermoar. Fermoarul e util la îmbrăcare respectiv dezbrăcare rapidă fără a trece prin faza de cârnat ridicol cu puloverul dat peste cap zbătându-se într-un loc îngust. Dacă v-ați întrebat vreodată la ce servesc puloverele cu fermoar, ei bine acestea servesc la menținerea demnității umane în avioanele aglomerate…

De ce e necesar să fim pregătiți pentru orice situație? Temperatura în hardughiile astea mari, în funcție de locul în care stai și de cât de bine merge sistemul de ventilație al lighioanei, este orice dar numai predictibilă nu. Am trecut prin toate extremele posibile: de la căldură intensă la aterizare de simțeam că îmi fumegă pielea până la un zbor cu un sistem de ventilație probabil defect care în unele momente îmi permitea să fac rotocoale de abur cu respirația (era vara, dar acolo sus deasupra norilor sunt cam -40 de grade deci nu e de joacă). Sistemele care-ți suflă aer în țeastă au mai mult rolul de a deranja și nu un scop cu adevărat util, așadar este mult mai bine să te poți baza pe o piesă de vestimentație în plus sau în minus, ușor de “instalat” sau de scos.

Gadgeturi

Ajungem și la capitolul meu preferat: în avion gadgeturile se pot bucura de atenția noastră nedivizată. Mai mult, cred că avionul și aeroportul sunt printre puținele locuri în care o tabletă poate fi apreciată la adevărata ei valoare.

Atunci când există, in-flight entertainmentul nu poate face competiție serioasă. Pentru cei care nu au avut încă ocazia, imaginați-vă un notebook foarte lent dotat cu un ecran minuscul cu rezoluție ridicol de scăzută și cu touch rezistiv (de genul care trebuie apăsat puternic cu unghiile ca să “simtă” ceva). Încărcați acest notebook cu 2-3 filme mai noi și cu câteva zeci de vechituri pompos denumite “clasic” și veți obține ceva foarte apropiat de ceea ce companiile aeriene oferă în general călătorilor.

Eu nu prea reușesc să dorm în avion, astfel încât am mereu grijă să incarc tableta cu filme, și mobilul cu podcasturi și audiobooks. Ultima oară când am fost în California m-am abținut să urmăresc “Breaking Bad” special ca să mă pot uita în avion la aproape tot ce se difuzase din seria 4 (și dacă veni vorba, e un serial excepțional, recomand).

Pentru cei care pot citi în avion (eu nu pot, mi se face greață)

Ustensile esențiale

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă în spatele site-urilor de pe care ne comandăm gadgeturile? Iată o imagine din depozitul Emag în ziua de Black Friday:

Sursa: blogul Emag

Și iată cum arată o perspectivă similară surprinsă în Swansea la depozitul gigantului american Amazon (atenție la rafturile enorme din spate):

Sursa: Alizera Yavari pe Google+

Puteți vedea mai multe imagini cu click pe surse.

Draga parinte ingrijorat de BAC-ul din 2012,

Daca ai o fata, locuiesti in judetul Iasi, Braila, Suceava sau Botosani, iar specialitatea aleasa este filologie sau matematica, atunci nu te ingrijora prea tare: rata de promovare este peste 75% (din 10 eleve, cel putin 7 trec bacaluareat). 

Daca in schimb baiatul tau zice ca invata din greu sa devina "tehnician" si locuiesti in Arges, Giurgiu sau Dambovita, atunci vestile sunt proaste: cam 2 elevi din 10 trec BAC-ul. Trebuie sa incepi sa cotizezi: fie cotizezi pentru fondul de protocol, in speranta ca la anul nu vor mai exista camere de filmat, fie cotizezi pentru meditatii, de preferat cu profesorii de la profilele filologie / matematica, pentru ca la scoala nu se face scoala.

Draga parinte ingrijorat de BAC-ul din 2012,

Daca ai o fata, locuiesti in judetul Iasi, Braila, Suceava sau Botosani, iar specialitatea aleasa este filologie sau matematica, atunci nu te ingrijora prea tare: rata de promovare este peste 75% (din 10 eleve, cel putin 7 trec bacaluareat). 

Daca in schimb baiatul tau zice ca invata din greu sa devina "tehnician" si locuiesti in Arges, Giurgiu sau Dambovita, atunci vestile sunt proaste: cam 2 elevi din 10 trec BAC-ul. Trebuie sa incepi sa cotizezi: fie cotizezi pentru fondul de protocol, in speranta ca la anul nu vor mai exista camere de filmat, fie cotizezi pentru meditatii, de preferat cu profesorii de la profilele filologie / matematica, pentru ca la scoala nu se face scoala.