O să vezi că nu se va sfârși totul aici.
O să vezi că va da OUG.
O să vezi că va scăpa.
O să vezi că v-ați bucurat ca proștii, degeaba.
O să vezi că vine altul mai nasol decât el.
O să vezi că nu înțelegi nimic și că nimic nu e de făcut.
Nimăcut. Noul verb care descrie țara.
Țara lui Nimăcut.
Un băiat îmi spune ieri că țara asta nu poate fi adusă împreună de ură pentru că țara asta a fost clădită pe ură.
Eu cred că țara asta a fost clădită pe dispreț și resemnare.
Disprețul lor și resemnarea noastră.
Cine n-are bătrâni, să-și cumpere. Nu știu dacă e proverb românesc ăsta, bătrânii noștri sunt prea ieftini, ușor de cumpărat, indiferent dacă sunt foști securiști, cu pensii de mii de euro pe lună, sau foști țărani cooperatori, cu 30 de lei primiți de la stat pentru o viață petrecută în câmp.
Ce mai zice poporul român: Te bagi în troacă, te mănâncă porcii.
Dacă 3 oameni îți spun că ești beat, du-te și te culcă.
Ca să scapi de fum, de multe ori te arunci un foc. Ăsta e colegul lui: fă-te frate cu dracul să treci puntea.
Să auzi, să vezi şi să taci, dacă vrei să petreci cu pace.
Pasul scurt lungeşte viaţa.
Înainte de a porunci învaţă a te supune.
Omul înţelept face ce poate, nu ce vrea.
Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie.
Nu ieși în față. Taci. Nu oi fi tu cel mai breaz. Asta am învățat noi, ăștia de stăm deoparte. Reactivii, cum ar zice doamna de la marketing din multinațională. Noi suntem cei care mai întâi luăm trei palme, apoi mergem la psiholog să ne spună ce înseamnă toate astea și psihologul ne zice: vi se trage de la mama castratoare sau de la tatăl absent. Sunteți victimele educației părinților voștri care părinții voștri au crescut în comunism unde era bine să fii viclean, să pleci capul, să aprobi, să aplauzi, să-ți iei tricoul alb și să vii în Piața Victoriei să strigi Uraaaaa, Uraaaaa.
Ura.
Un băiat îmi spunea aseară că nu ura nu unește.
Ba da. Ura față de un om care devine personificarea ticăloșiei sistemului. Îl urăsc și eu, și mama mea, îl urăște și fratele meu și vecinii, copiii prietenilor mei îl urăsc.
O ură densă, ca un pumn în care e strâns gândăcelul pesedist, cu dinți stricați.
Credeți că doarme bine?
Eu cred că nu. Și mă bucur pentru că îl urăsc și nu vreau să doarmă bine. Și nu o să mai doarmă niciodată bine, până la sfârșitul zilelor lui nu o să mai doarmă bine, nu va scăpa de insomnii chiar dacă o să dea OUG și chiar dacă va scăpa acum de pușcărie.
Căci acum va scăpa de pușcărie.
Dar vine Tel Drum. Vine dosarul baban. În care va primi 15 ani de pușcărie. Sau poate 8. Sau poate 6. Dar până atunci, ura noastră va fi mereu cu el, ca o mâncărime de testicule în timpul pozei la întâlnirea cu un secretar de stat american, ca un cârcel când faci dragoste cu iubita cu 20 de ani mai tânără, ca o durere de măsele când trebuie să ții un spici înălțător în fața Camerei Deputaților.

Dacă pădurea n-a da coadă securei, pădurea n-ar putea fi tăiată.
Așa zice poporul. Cu vinovății de copil neiubit poporul, șantajat de mamă, părăsit de tată.
Nu e vina ta poporule că ești firav, fricos, nevolnic și intolerant. E vina ălora de te-au făcut așa. Ălora care ți-au spus că te vor iubi, îți vor crește pensia, îți vor da salariu, îți vor face spitale și școli și o țară ca afară dacă tu îi lași mai întâi să te sodomizeze, să-ți ia vita din bătătură, să-ți violeze fata și să-ți transforme băiatul în ienicer de partid.
E timpul urii.
Dacă alături de gravitație, dragostea e forța care transcede universul, e clar că opusul ei, ura, face același lucru.
Și dacă noi toți, de la 21 la 21.30, când se spală omul pe dinți înainte să se bage-n pat, ne concentrăm preț de o juma de oră trimițând toată ura de care suntem capabili lui Dragnea, Tăriceanu, Iordache, Firea, Olguței, lui Codrin, Mitralieră, Nicolicea și Șerban Nicolae, lui Ciuvică, șpagatistului și țârcovnicului antenelor, pe rând, desigur, câte unul pe seară, sunt sigură că vom reuși să îndoim platoșa de nesimțire a partidului și să aruncăm în aer Death Starul pe care locuiește.
În fiecare zi, jumate de oră de ură pentru un om.
Puteți să o faceți din trafic, de la petrecere, de la cârciumă sau din fața televizorului. E gratis și singurul lucru important este să știți când e vremea să urâți.

În 2015 (nu am găsit date mai noi), numărul funcționarilor din România era de 1,35 milioane, adică 30% din populația cu loc de muncă din țară.
Funcționar la stat sunt toți plimbătorii de hârtii de prin primării, consilii județene, din agenții și autorități naționale, din regii și institute.
Mulți dintre ei își moștenesc postul de la tătic sau de la nășic, sunt familioane întregi care pun stăpânire pe câte-o instituție de stat, mătușa e la direcția urbanism, unchiulețu la DSV, un nepot eliberează autorizații de construcție și altul e șeful poliției locale.
Statul este o afacere de familie.
Neamurile domină teritorii ca bursucul african, urinează pe-o piatră de hotar și tu știi să nu intri peste Petrești sau peste Popești, știi că trebuie să ceri voie frumos, să formezi alianțe, să lupți ca în voievodatul tău să nu intre vreun venetic d-ăsta ambițios, cu țidulă de București.
E atât de puternic mirosul de urină cu care clanurile marchează bordura și tufa de tuia din fața primăriei, prefecturii, ministerului, încât treci pe celălalt trotuar.
Dar se mai întâmplă să ai nasul înfundat și să te aventurezi cu o cameră în fața ministerului x și acolo, ce să vezi, apare din pământ un funcționar cu stație, un nene în civil, cu o cămașă vișinie vârâtă a-cromatic în maroul unor pantaloni de doc de care atârnă o stație. Și civilul acesta zice: legitimează-te. Și tu, omul cu camera și nasul înfundat, norocul tău că nu simți mirosul de urină și rahat al neamului care a ocupat ministerul, ministerul neamului, zici: dar dumneata cine ești domnule a-cromat îmbrăcat de-mi ceri să mă legitimez?
Și el spune: un cetățean. Și apoi îți mai cere o dată să te legitimezi pentru că băi boule care ai venit să filmezi, aici e bătătura mea, înțelegi, trebuie să-mi ceri voie mie să filmezi.
Acum 14 ani s-a filmat un spot la coniacul Unirea undeva în marginea Bucureștiului, înspre Jilava, palat de țigan pe dreapta, palat de țigan pe stânga și din ăla de pe stânga a ieșit un om cu un cuțit într-o mână și în cealaltă mâna unui copil de 3 ani cu muci până-n bărbie. Și a venit omul cu paloșul și copilul și a zis că strada aia e strada lui și lui nu i s-a cerut voie să se filmeze acolo.
Strada era a lui.
Așa a zis.
Și nu puteai să-l contrazici, pentru că avea un cuțit în mână. Deși și copilul putea să fie o armă albă.
Văzând reacția domnului cu stația de la minister, mi-am amintit de gealatul de Progresu care a amenințat că taie 50 de oameni cât erau în echipa de filmare. Julienne îi taie. Că nu i-au cerut voie să filmeze.
Funcționarii statului român sunt cei care votează PSD și susțin Dragnea. Clanurile adoră PSD căci fără corupția sistemică instaurată în 1990, fără capacul pus de PSD peste oala cumetriilor și afacerilor de familie, nu s-ar fi făcut atât de repede stufatul profitului din biznisurile de căpușare a banului public.
Geaba îl dai jos pe Dragnea, dacă blatul tortului PSD rămâne la datorie, umflându-se roditor prin ministere, agenții și autorități locale.
Vorbeam acum niște luni cu istoricul Oliver Jens Schmitt. Spunea că, în ciuda prezenței unui partid de extremă dreaptă la putere, Austria respiră un aer democratic pentru că are o armată de funcționari profesioniști, plasați în slujba cetățeanului și nu la o răscruce de drumuri, gata să-i dea în cap.
La austrieci, brânza e bună, în ciuda burdufului de câine.
La noi, brânza a fost furată și înlocuită cu un cataroi dat cu var, cât să-ți rupi dinții-n el.
Reforma trebuie pornită de la funcționarul public.
El trebuie să fie testat, atestat, reatestat la 2 ani, ca un șofer de taxi, ca un profesor, ca un medic. Căci operează cu banul public, banul meu și-al tău și-al lui.
Trebuie să fie apt din punct de vedere profesional și din punct de vedere moral să facă acest lucru. Nu poți să lași niște analfabeți funcțional, niște ignoranți emoțional, niște împiedicați amorali să ia decizii în privința taxelor, dezvoltării orașului, administrării amenzilor.
Pardon, poți. Dar după 29 de ani de putut, ai asta: milițieni mafioți, consilieri hoți, inspectori netoți.
Dragnea pleacă.
Pietrele rămân.
Agățate de picioarele noastre.
USR ar trebui să introducă un proiect de lege care să ceară testarea funcționarului public. Da, pentru o țară atât de infestată de corupție, această atestare ar fi viciată și privită ca o nouă sursă de bani pentru comisia care face atestarea.
Sau nu. Dacă în comisie sunt oameni care s-au săturat să fie tăvăliți de un nene în cămașă vișinie, pantaloni maro și stație care a ajuns printr-o mătușică să lucreze la un minister.

Ieri am fost în piață. O ață de jandarmi în tricouri bleu tăiau mămăliga demonstranților. La marginea dinspre Antipa, un nene cu barbă a fost luat pe sus și băgat la dubă. Pentru că nu a trecut pe la zebră. Kisseleful blocat de țestoase. Cu scuturi și echipament de luptă. În piață sunt bătrâni, copii, bișoni albi, bișoni negri, multe femei, bicicliști, uite și un beagle, băieți din publicitate, băieți din IT. Cei de la USR care strâng semnături în campania Fără penali taie poteci prin mulțime. Țin o mână ridicată în care strâng o mapă, formulare și câteva flyere cu informații despre inițiativă. Unul din ei spune că nu au cum să strângă 250.000 de semnături în cele 2 luni care au mai rămas pentru asta. Suntem 8 oameni care stau la coadă să semneze.
E greu să găsești 250.000 de români care nu vor să fie conduși de penali. Mai bine să fii condus de unul care a furat decât de un prost, nu așa a zis și marele nostru erou național Ion Țiriac?
Jandarmeria apără hoția. Normal. Că Hoția e numele României. Hoțiastan. Pe cine dracu să apere jandarmeria dacă nu statul român, a cărui piatră de temelie e furtul revoluției de către Securitate și Iliescu?

Citesc azi tot soiul de comentarii de tipul: jandarmii trebuie să asigure liniștea publică, nu vă mai dați cu fundul de pământ, nu au făcut nimic aiurea, nu au fost agresivi. Am citit și eu legea 550/2004.
Articolul 29 zice așa:

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române folosește armamentul din dotare cu muniția aferentă, veste antiglonț, scuturi de protecție, căști cu vizor, bastoane de cauciuc sau tompfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanțe iritant lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranți, arme cu glonț de cauciuc sau coloranți, cătușe, cai și câini de serviciu, dispozitive sonore și luminoase, mijloace blindate, lucrări și mijloace genistice, precum și orice mijloace de protecție și de imobilizare aflate în dotare, în următoarele situații:

a) pentru împiedicarea și neutralizarea acțiunilor agresive ale persoanelor care tulbură grav ordinea publică, acțiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace legale;

b) împotriva celor care pătrund fără drept în sediile autorităților publice sau ale altor instituții de interes public ori privat și care, avertizați și somați, au refuzat să părăsească de îndată aceste sedii, precum și împotriva grupurilor organizate care împiedică desfășurarea normală a activității pe căile de comunicații, în locurile publice și în alte obiective importante;

c) pentru imobilizarea persoanelor sau a grupurilor de persoane care provoacă dezordine și întreprind acțiuni ce pun în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor, proprietatea publică sau privată, ultragiază forțele de ordine sau alte persoane învestite cu funcții ce implică exercițiul autorității publice ori tulbură grav ordinea publică, prin acte de violență.

Avem deci ce? Folosirea unui spray cu piper, adică dispozitive cu substanțe iritant lacrimogene. Avem cătușe. Și avem orice mijloace de protecție și de imobilizare aflate în dotare. Dar la ce literă se încadrează nevoia de intervenție a jandarmeriei?
Singurul motiv invocat poate fi b), partea a doua,  împotriva grupurilor organizate care împiedică desfășurarea normală a activității pe căile de comunicații, în locurile publice și în alte obiective importante.
Dar deja Kisseleful era blocat chiar de către barajul de țestoase. Să presupunem totuși că au dreptate. Avem articolul 31.

Art. 31. –

(1) Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face numai după avertizarea și somarea participanților de a se dispersa, de către șeful dispozitivului de ordine sau de către șefii săi ierarhici.

(2) Pentru executarea dispersării se lasă la dispoziție participanților timpul corespunzător, determinat în raport cu numărul acestora, cu căile și cu posibilitățile de defluire.

(3) Avertizarea și somarea nu sunt necesare în cazul în care asupra personalului de ordine se exercită acte de violență care pun în pericol iminent viața, integritatea corporală sau sănătatea acestuia.

Art. 32. –

(1) Avertizarea și somarea constau în folosirea de semnale sonore sau luminoase și în atenționarea persoanelor aflate în situațiile prevăzute la art. 29, prin mijloace de amplificare sonoră, asupra obligației de a se dispersa și de a respecta prevederile legale.

(2) Dacă, după avertizare, participanții nu s-au dispersat, aceștia sunt atenționați prin mijloacele de amplificare sonoră, astfel: prima somație: “Atenție, vă rugăm să părăsiți …, vom folosi forța!”, urmată de semnale sonore și luminoase.

(3) În cazul în care, după trecerea perioadei necesare pentru dispersare, se constată că prima somație a rămas fără rezultat, se trece la folosirea ultimei somații, astfel: ultima somație: “Părăsiți …, se va folosi forța!”, urmată de semnale sonore și luminoase.

(4) Pentru perceperea somațiilor de către toți participanții, înainte de folosirea mijloacelor de imobilizare sau de constrângere se emite un semnal luminos prin cartușe de semnalizare de culoare roșie, trase vertical.

Art. 33.

Folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 se face în mod gradual și nu trebuie să depășească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acțiunilor ilegale și va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat.

Nimeni nu a fost avertizat de nimic. Nu au fost folosite nici semnale luminoase și nici sonore, nimeni nu a fost somat să facă nimic.
Jandarmii nu au acționat legal.
Jandarmii au fost bucuroși să succească mâinile la spate unor jurnaliști cu legitimația de presă atârnată de gât, jandarmii au fost veseli să salte oameni de pe trotuar, să pună cătușe unor tineri care strângeau semnături pentru schimbarea legislației care ar împiedica penalii să dețină funcții publice.
În tot acest timp, sunt voci, pe facebook, că nah, acolo e agora isteților-experți, care spun că jandarmii au acționat legal și că numai proștii nu înțeleg acest lucru.
Proștii.
Au dreptate.
Proștii care încă mai cred că oamenii ăștia se vor opri.
Nu o vor face.
Pentru că trebuie să apere Hoția. Adevăratul nume al României.

Râdem, glumim, dar prin ce perioadă urâtă trece România chiar în anul centenarului: cu cel mai puternic politician al orei numindu-și jumătate din popor “șobolani”, cu primarul Bucureștiului silită să-și închidă contul online din cauza a mii de înjurături, cu artiști acuzați pe nedrept, cu victorii sportive manipulate, etc. Urât. Tocmai de aceea, în demența … Continue reading Un centenar urat →

The post Un centenar urat appeared first on mixich.ro.

“…amin.” Apoi urmează un moment de linişte. Aşa se încheie Tatăl Nostru. Cu linişte. Am auzit preotul vorbind despre “erezia liniştii”. Despre cât de inacceptabilă social e liniştea în lumea noastră. Ştiu bine ce spune. Când eram student obişnuiam să petrec în fiecare vară o săptămână complet singur, retras undeva între două dealuri frumoase. Până … Continue reading Amin. Si abia atunci incepe →

The post Amin. Si abia atunci incepe appeared first on mixich.ro.

‘…facă-se voia Ta…’ E greu să accept asta. Că nu s-ar face voia mea, că felul și ritmul curgerii vieții mele nu-mi stă în control. În epoca asta exagerat pozitivistă, în care într-un workshop de o zi ești învățat și cum să atingi succesul profesional maxim și rețeta unei familii fericite, nu e popular acest … Continue reading Cea mai nepopulara parte din cea mai cunoscuta rugaciune →

The post Cea mai nepopulara parte din cea mai cunoscuta rugaciune appeared first on mixich.ro.

Iacătă o bucată relevantă: “Asistăm la o repornire a motoarelor evaziunii. Cu siguranţă în următorii doi ani ANAF va reduce presiunile pentru combaterea evaziunii, căci...  Mai departe »

© Copyright 2015 Subiectiv.ro.

Mă uitam pe pagina asta, unde lumea raportează din teritoriu. Tot soiul de exemple de directori, directorași, șefi și șefuți care-i amință pe angajații la...  Mai departe »

© Copyright 2015 Subiectiv.ro.

Mă uitam pe pagina asta, unde lumea raportează din teritoriu. Tot soiul de exemple de directori, directorași, șefi și șefuți care-i amință pe angajații la...  Mai departe »

© Copyright 2015 Subiectiv.ro.

O hârtie despre mitingul din 9 iunie al PSD-ului, care circulă zilele astea pe Facebook, a provocat consternare cu privire la bolșevismul partidului. Eu cred că hârtia respectivă spune mai multe despre noi și despre Facebook, pe care l-a infestat ca un virus, decât despre PSD. Pentru început, documentul complet e ăsta: Din moment ce […]

The post Virusul de hârtie al PSD appeared first on Comanescu.ro.

Am o poveste cu Andrei Gheorghe, una dintr-o grămadă de povești cu care v-aș putea distra sau aș putea să mă laud că am fost prieten cu el, am, cum spuneam, o poveste care merită spusă, fiindcă arată ce pierdem, dincolo de un om care este personificarea radioului FM din România. Prin 2005, scriam de […]

The post Ce pierdem odată cu Andrei Gheorghe appeared first on Comanescu.ro.

Am o poveste cu Andrei Gheorghe, una dintr-o grămadă de povești cu care v-aș putea distra sau aș putea să mă laud că am fost prieten cu el, am, cum spuneam, o poveste care merită spusă, fiindcă arată ce pierdem, dincolo de un om care este personificarea radioului FM din România. Prin 2005, scriam de […]

The post Ce pierdem odată cu Andrei Gheorghe appeared first on Comanescu.ro.

According to the Gas Law, consumers will be able to have a fair treatment, in a competitive market, which can be achieved only by ensuring conditions of competition and transparent and non-discriminatory access of buyers to the gas amounts offered on the competitive market.

According to a press release of ANRE, the gas market in Romania must ensure price references based on supply and demand, leading to fair competition among operators in the gas sector, in favor of consumers.

According to the Intelligent Energy Association, which has repeatedly shown that stopping the massive increase in gas prices for population can only be achieved through a functional market.

Although at declaratory level there are no divergent points, actions taken are different and in contradiction with legal provisions. The Intelligent Energy Association supports the need to comply with the obligations established by the Gas Law and the preparation in emergency regime of General rules on the gas market, ensuring:

1. A truly competitive gas market (on the centralized market and on the market for bilateral contracts)

• Gas suppliers should be forced to come up with gas offers in line with their own Best Practice Guides for Selling Gas in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner.
• Gas suppliers should be obliged to regularly conduct self-assessment reports on how the offers are made and make proof that they are carried out in line with the Best Practice Guides.
• Suppliers should be obliged to make gas offers in line with demand in the market, at least in terms of quantity packages, guarantee conditions, payment terms etc.
• Suppliers should be obliged to provide public reports analyzing monthly, quarterly, half-yearly and yearly the requests for offer received, respectively the requests for offer in the market, and adapt its offer to the entire range of requests for offer according to its own algorithm, publicly motivated.
• Suppliers should be obliged to periodically prepare self-assessment reports and make proof that their offers in the market are in line with the requests for offer in the market.

2. Real conditions of transparent and non-discriminatory access of buyers to the gas amounts offered on the competitive market

• the obligation of each supplier to publish on its own website the Best Practice Guide for Gas Acquisition in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner, containing how the supplier will purchase its gas. These Guides aim to ensure transparency of its gas purchase intentions for multi-annual, annual, half-yearly, quarterly, monthly and daily periods. Best Practice Guides must substantiate each intention established.
• If gas is purchased for population, the Supplier should be obliged to additionally establish under the Best Practice Guides how gas purchased for population is the one purchased in conditions of minimization of cost of resources allocated and, at the same time, the supplier allows the equal and non-discriminatory treatment of persons participating in the gas procurement procedure, as bidders.
• the obligation of each supplier to publish on its own website the Best Practice Guide for Gas Sale in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner, containing how the supplier will sell its gas. These Guides aim to ensure transparency of its gas sale intentions for multi-annual, annual, half-yearly, quarterly, monthly and daily periods. Best Practice Guides must substantiate each intention established.
• the obligation of each supplier to publish on its own website regular reports to prove how it implemented the elements self-imposed under its own Best Practice Guides for Gas Acquisition/Sale in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory manner in the acquisition and sale of natural gas, while presenting the reasons why it has not fulfilled its objectives.
• the supplier’s obligation to establish Procedures to ensure the conditions of transparent access to gas in its portfolio for any potential customer.
• the supplier’s obligation to implement an electronic public system in which to register any request for gas sale addressed to the supplier (date of receiving the request, delivery point, quantity, requested price, date of resolution, how it was resolved).
• the supplier’s obligation to regularly prepare public self-assessment reports to prove how the Procedures that ensure the conditions of transparent access meet the public needs and how its behavior as supplier is in line with the requirements of transparency and non-discrimination.

The Association believes that this approach is the only one complying with the legislation in force and aims to ensure price references based on supply and demand, leading to a real fair competition of operators in the gas sector in favor of consumers.

Note: Fair competition is defined by some authors as being the prefect competition. The gas market in Romania tends to normality, which should go through the current realities, before becoming “perfect”.

Conform Legii gazelor naturale, consumatorii vor putea avea parte de un tratament correct, într-o piață concurențială, care se poate realiza doar asigurând condiții de concurență și de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială.

Conform unui comunicat al ANRE, piața de gaze din România trebuie să asigure referințe de preț bazate pe cerere și ofertă, care să conducă la o concurență loială a operatorilor din sectorul gazelor naturale în favoarea consumatorilor.

Conform Asociației Energia Inteligentă, care a arătat în repetate rânduri că stoparea creșterii masive a prețului gazelor naturale la populație, se poate face doar într-o piață funcțională.

Desi, afirmativ nu există puncte divergente, se acționează diferit și mai ales diferit de prevedrile din lege. Asociașia Energia Inteligentă susține necesitatea respectării obligațiilor stabilite prin Legea gazelor și realizarea în Regim de Urgență a Regulilor generale privind piața de gaze naturale, care să asigure:

1. Realizarea unei piețe concurentiale reale a gazelor naturale (pe piața centralizată și pe piața contractelor bilaterale)

• Furnizorii de gaze să fie obligați să pună pe piață oferte de gaze în concordanță cu elementele stabilite prin propriile Ghidurile de Bune Practici pentru Vânzarea Gazelor în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu.
• Furnizorii de gaze să fie obligați să efectueze periodic rapoarte de autoevaluare a modului de ofertare și să facă dovada că aceasta se desfășoară în concordanță cu elementele stabilite prin propriile Ghidurile de Bune Practici.
• Furnizorii să fie obligați să pună pe piața oferte de gaze în concordanță cereriile de ofertă din piață, cel puțin sub aspectul pachetelor de cantitate, condiților de garantare, termenelor de plată etc.
• Furnizorii să fie obligați să realizeze rapoarte publice prin care analizează periodic lunar, trimestrial, semestrial, anual cererile de ofertă care i sunt adresate, respectiv cererile de ofertă din piață și își adaptează oferta la toată gama de cereri de ofertă după un altgoritm propriu, motivat public.
• Furnizorii să fie obligați să efectueze periodic rapoarte de autoevaluare și să facă dovada că ofertele lor în piață răspund cererilor de oferte de pe piață.

2. Condiții reale de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială

• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propriu un Ghid de Bune Practici pentru Achiziționarea Gazelor în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu care să coțtină modul în care furnizorul își va achiziționa gazele. Aceste Ghiduri au ca și scop asigurarea transparenței intenților sale de cumpărare a gazelor pentru perioade multianuale, anuale, semestriale, trimestriale, lunare și zilnice. Ghidurile de Bună Practică trebuie să aibă fundamentate fiecare intenție stabilită.
• În situația în care gazele sunt achiziționate pentru populație Furnizorul trebuie să fie obligat să și stabilească suplimentar în cadrul Ghidurilor de Bună Practică, modul în care gazele achiziționate pentru populație sunt cele achiziționate în condițiile de minimizare a costului resurselor alocate și în același timp, furnizorul permite tratamentul egal și nediscriminatoriu al persoanelor care participă la procedura de achiziție a gazelor naturale, în calitate de ofertanți
• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propriu un Ghid de Bune Practici de Vânzare Gaze în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu care să conțină modul în care furnizorul își va vinde gazele. Aceste Ghiduri au ca și scop asigurarea transparenței intenților sale de vânzare a gazelor pentru perioade multianuale, anuale, semestriale, trimestriale, lunare și zilnice. Ghidurile de Bună Practică trebuie să aibă fundamentate fiecare intenție stabilită.
• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propiriu, rapoarte periodice prin care să dovedească modul în care și a realizat elementele autoimpuse prin propriile Ghiduri de Bună Practică pentru Achiziționare/Vânzare Gaze în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu în achiziționarea și vânzarea gazelor naturale, cu expunerea motivelor pentru care nu au îndeplinit ceea ce și au propus.
• obligația furnizorului să si stabilească Proceduri care să asigure condițiile de acces transparent la gazele pe care le are în portofoliu a oricărui potențial client.
• obligația furnizorului să si implementeze un sistem electronic public, în care să se înregistreze orice solicitare de vânzare gaze adresată furnizorului (data primirii solocitării, punct de livrare, cantitate, preț solicitat, data soluționării, modul în care a fost soluționată).
• obligația furnizorului să realizeze periodic rapoarte publice de autoevaluare prin care să dovedească modului în care Procedurile care asigură condițile de acces transparent răspund nevoilor publice și a modului în care comportamentul său în calitate de furnizor răspund cerințelor de transparență și nediscriminare.

Asociația consideră că această abordare este singura care respectă legea în vigoare și este menită să asigure referințe de preț bazate pe cerere și ofertă, care să conducă la o concurență loială reală a operatorilor din sectorul gazelor naturale în favoarea consumatorilor.

Notă: Concurența loială, este definită de unii autori ca fiind concurența perfectă. Piața de gaze din România tinde după normalitate, care trebuie să treacă prin realitățile curente, înainte să devină “perfectă”.

Zilele trecute ANRE și TRANSGAZ, a organizat o dezbatere pe modificările care se intenționează a fi aduse Codului Rețelei de Transport Gaze Naturale la care au fost invitate entitățile de pe piața de gaze. Întâlnirea, a scos în evidență încă o data, dezorientarea care însoțește acest subiect.

Având în vedere incoerența și lipsa de orizont, privind unul dintre cele mai importante acte normative care poate asigura funcționarea pieței de gaze din România – Codul rețelei – Asociația Energa Inteligentă se constituie Parte Civică împotriva incompetenței. Asociația Energia Inteligentă, în cadrul  proiectului de țară intitulat Punct și de la capăt pe piața gazelor în 10 pași, a hotărât pe data de 28 februarie 2018, cu ocazia Mesei Rotunde organizată de Asociația Energia Inteligentă împreună cu Publicația Energy-Center.ro cu tema : “Putem avea un preț corect la gaze naturale doar cu un Cod de Rețea obiectiv și o piață funcțională“, lansarea Inițiativei Civice pentru rescrierea Codului rețelei de transport gaze naturale. Ultima experiență asupra acestui subiect, eșecul unei dezbaterii, arată că singura cale de a evita blocarea pieței de gaze, ca și evitarea a nenumărate procese în instanță este Initiativa Civică.

Codul rețelei de transport, pe lângă lipsa funcționalității sale, crează și o problemă în relația România – UE, aceasa din urmă considerând că România încă nu are o piața de gaze funcționale. Pentru a asigura UE de transpunerea legislației europene și asigurarea funcționalității elementelor de piață a gazelor se impune realizarea Codului de rețea a sistemului de transport în interiorul unui pachet mai larg, pe care l-am intitulat Codul pieței de gaze, care alături de Codul rețelei de transport trebuie să cuprindă: Codul de tranzacționare, Codul rețelei de distribuție, Codul rețelei din amonte de SNT, Codul rețelei de branșamente multiplu de consumatori, Codul sistemelor de înmagazinare și Codul sitemelor de transport adiacente.

Aplicabilitatea Codului rețelei de transport (cât și a viitorului Cod al pieții de gaze) trebuie să ia în considerare cateva din principii importante, pe care Asociatia Energia Inteligenta le promovează încă de la înființarea ei:

• separarea contractării capacității de intrare, de capacitatea de ieșire,
• capacitatea de intrare contractată exclusiv de partenerul de sistem sau de împuternicitul acestuia (producător, operator de înmagazinare, importatorul intern),
• capacitatea de ieșire se poate realiza de către orice partener de sistem
• tranzacționarea cantităților se va face exclusiv în Punctul Virtual de Transport (PVT) dupa introducerea gazelor în SNT si inainte de livrarea catre Sistemele de Distribuție din SNT. Pentru gazelle in care in circuitul fizic nu se interpune SNT, sunt necesare definirea a altor tipuri de Puncte de Tranzactionare, în sistemele de distribuție, în conductele de transport regionale sau locale, in conductele din amonte etc.
• asigurarea excepției legale, privind permisiunea persoanelor fizice sau juridice de a tranzacționa dezechilibre intraday și expost, fără a deține licență comercială, prin intermediul introducerii in Legea Gazelor a Titlurilor de Schimb,
• înființarea unui Operator de Piață Gaze, independent de activitatea de transport, organizat ca societate comercială, licențiat de ANRE și cu activitate reglementată, care va avea exclusiv rol de contraparte în tranzacții, fără a putea deveni proprietar pe gazele tranzacționate, respectiv care va beneficia de profit 0 din această activitate. Astfel, se asigură echidistanța între UR și OST, și există posibilitatea sancționării și a OST atunci când introduce dezechilibre în SNT, respectiv plata către alți UR a gazelor consumate de OST și neprimite de UR.

Asociația Energia Inteligentă va supune discuției publice un set de principii pentru Codul Pieței de Gaze din România și va organiza întâlniri periodice cu participanții la piața de gaze sub forma unor Mese Rotunde , unde se vor dezbate documentele supuse discuției publice alături de invitați din țară și străinătate:

Formarea pietei gazelor naturale in Romania.

19 Aprilie 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Aura Sabadus – Editor, Turkish Energy Hub Daily, Agentia de presa ICIS Londra

Regândirea activității de proiectare-execuție-exploatare a obiectivelor din sectorul gazier ca o acțiune destinată stimulării tranzacțiilor

21 Mai 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Flavius Dordea – expert tehnic gaze naturale

Scaderea/cresterea pretului gazelor prin restructurarea sectorului gazelor naturale

26 Septembrie 2018,  Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Sorin Elisei – expert in energie

Reducerea saraciei energetice in Romania

11 Octombrie 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Corina Murafa – expert saracie energetica

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz

Acum ceva vreme am fost invitat de un client să am o intervenție într-o conferință pe care o organiza. Conferința era pe teme de marketing și retail. Cum nu mă pricep nici la retail și nici la marketing, am zis să vorbesc despre ceva la care mai am ceva idee și care le-ar putea fi util și am vorbit despre loialitatea clienților.

Subiectul loialității clienților e foarte important pentru oricine are ceva de vândut. El a ajuns în atenția lumii de afaceri prin anii ’90 când un profesor de la Harvard, Frederick Reichheld, astăzi partener senior în firma de consultanță strategică Bain, a scris o carte extrem de influentă, “The Loyalty Effect”. În ea, Reichheld argumenta că loialitatea clienților e un activ al unei afaceri, unul care poate fi chiar evaluat, pentru că produce efecte cuantificabile. Din cercetările lui știm despre impactul semnificativ pe care loialitatea clienților îl are asupra profitabilității. Știm, de pildă, că e cam de 7 ori mai ieftin să vinzi unui client existent decât unuia nou, că un client mulțumit spune la alți doi, dar unul nemulțumit spune la alți opt, pe scurt, că loialitatea e direct legată de profit.

În aceeași carte, Reichheld argumenta și că motorul loialității e satisfacția clienților, felul în care o afacere știe să-și țină clienții mulțumiți, să le satisfacă așteptările și să le rezolve nemulțumirile. Ecuația pe care o propunea era Satisfacție-»Loialitate-»Profit. O ecuație seducătoare și cu beneficii pentru toată lumea. Cartea lui Reichheld a avut un mare succes și impact și a contribuit la pornirea unei mișcări de întoarcere a companiilor cu fața spre clienți. O mișcare bună și utilă care a generat și o mare cantitate de date. Câțiva ani mai târziu, însă, analiza acestor date a dus la o concluzie neașteptată: cea mai mare parte (peste 80%) dintre clienții care schimbau marca unui produs cumpărat erau mulțumiți de produsul anterior, nu schimbau datorită unei nemulțumiri. Cu alte cuvinte, satisfacția nu produce loialitate. Nu produce nici lipsa ei, e pur și simplu neutră față de subiect.

Cum ne explicăm acest fenomen, oarecum surprinzător? Explicația e simplă și stă pe câțiva piloni.

Primul e că loialitatea e un fenomen emoțional, nu rațional, e o emoție nu un calcul. Din acest motiv toate programele de așa zisă loialitate care se bazează pe acumulări de puncte și carduri nu au nimic de a face cu loialitatea, sunt metode tranzacționale de mituire a clienților și de ridicare a unor bariere la ieșire. În general, ele funcționează, dar cu limite. Cea mai importantă limită e că, din moment ce nu propun o relație specială ci doar o tranzacție, poți avea tranzacția respectivă cu oricine. Poți avea carduri de mile la orice linie aeriană sau carduri de discount și fidelitate la orice retailer. Desigur, loialitatea nu e singurul motiv al retailerilor de a oferi carduri de discount, probabil nici măcar cel mai important acum, dar din perspectiva loialității efecul lor e foarte mic. Mai mult decât atât, odată practica generalizată, efectul dispare. În schimb furnizorii rămân agățați cu costurile. Asta s-a întâmplat, bunăoară, cu liniile aeriene, de asta majoritatea oferă azi beneficii care nu prea mai interesează pe nimeni. Pentru a-mi genera loialitate, deci, trebuie să mă faci să mă simt diferit, special. Un bun exemplu aici e programul Sky Priority de la Air France. În toate aeroporturile Air France, dacă ai un card de client fidel ai parte de un tratament preferențial de când intri în aeroport până te urci în avion și uneori și după. Acest tratament preferențial e mult mai valoros decât discounturile și milele la care, de fapt, nu prea se mai uită nimeni, oricum.

Al doilea e că loialitatea e personală, trebuie să mă simt atins personal cumva de produsul sau serviciul tău, trebuie să mi se adreseze direct mie. Sigur că asta nu se poate întâmpla cu adevărat în cazul produselor de masă, dar trebuie să am acest sentiment. El îmi poate fi generat dacă cei care proiectează produsul petrec timp și efort în a înțelege comportamentele de consum ale clienților lor și creează produse care rezolvă nevoi adânci, adeseori inconștiente, intime. Un foarte bun exemplu aici e Apple și ecosistemul în care-și închide clienții. Și se poate realiza foarte bine în cazul firmelor care vând servicii.

Al treilea și, poate cel mai important e că standardele nu creează loialitate. Nu o fac pentru că nu le observăm. Mintea noastră e construită în așa fel încât să fie atentă la orice iese din comun și să ignore ceea ce nu iese. Dacă nu am funcționa așa, nu am putea funcționa deloc. Vasta majoritate (mult peste 99%) din deciziile pe care le luăm într-o zi le lum fără să gândim, pe baza obișnuințelor, stereotipurilor și răspunsurilor automate la stimuli. Avem un sistem extrem de complex și de performant, cantonat în centrul creierului, în sistemul limbic, numit de Daniel Kahnemann Sistemul Unu. El definește ce e normal, pe baza experiențelor comune și tot el răspunde la normalitate cu stereotipuri, fără să angajeze vreodată niveluri ale conștiinței. Din acest motiv, orice e standard trece neobservat și e ignorat, nu produce efecte. Mai mult decât atât, orice experiență nouă, repetată suficient de mult timp încetează de a mai fi nouă și de a genera reacții, fenomen numit „extincție”. În treacăt, ăsta e motivul principal pentru care salariul are un potențial motivator foarte limitat. În schimb, ne atrag atenția lucrurile care ies din normal, fie ele în sens pozitiv sau negativ, excepțiile. Încercați să vă gândiți la ultima situație când ați fost foarte mulțumit de un furnizor. V-ați gândit? Gândiți-vă, nu trișați! Așa, acum pot pune pariu că situația a fost una în care furnizorul respectiv a acționat excepțional, a ieșit din pluton. Problema e că dacă ieși cu regularitate din pluton, creezi alt pluton, adică alt standard, care la rândul lui devine invizibil Așa că, în ciuda a tot ce fac cele mai multe companii ca să crească loialitatea clienților, răspunsul nu e să aveți standarde înalte ci să vă cunoașteți clienții și să reacționați la cererile deosebite, unice, atunci când e nevoie, să vă depășiți propriile standarde. Pentru asta e nevoie de organizații agile, cu oameni competenți și împuterniciți și care colaborează bine unii cu ceilalți fără să aibă nevoie de un script sau de reguli. Iar asta e greu de făcut. Cea mai sigură cale de a ucide loialitatea unui client e răspunsul “așa sunt regulile pe la noi”.

La 5 ani după ce a scris “The Loyalty Effect”, Reichheld a scris și o continuare, “Loyalty Rules”. În noua carte, studiind niște cazuri de excelență în servirea clienților, el caută și răspunsul la întrebarea “de ce satisfacția nu creează loialitate?” și ajunge pe undeva și la ideea cea mai valoroasă, după părerea mea, anume aceea că ceea ce contează e tratarea excepțiilor, generarea surprizelor plăcute, efectul de “wow!” nu ridicarea standardelor. Cu încă niște ani mai târziu tot el a sublimat toată această știință într-un număr cu care azi toți lucrăm: Net Promoter Score. Dacă vreți să înțelegeți ce trebuie să faceți ca să-l îmbunătățiți, recitiți acest articol.

Acest articol a apărut în ultimul număr al revistei Biz.

Am ținut recent o prelegere la CEO Club pe tema responsabilității, împreună cu distinsul profesor Mircea Dumitru, rectorul Universității București. E o conferință inspirată de programul Emeritus al asociației Erudio, în care mă număr printre membrii fondatori. Gazdele noastre amabile au găsit acest titlu sugubăț dar foarte potrivit. Aș vrea să vă împărtășesc aici câteva idei din ea.

O să încep cu o întâmplare. Acum ceva ani lucram cu o mare firmă din servicii financiare. Aveau un CEO nou, expatriat, pentru prima oară în România. Era foarte nedumerit de felul în care se comportatu angajații companiei. Deși erau (și el era primul care o recunoștea) oameni capabili și foarte bine pregătiți, mai bine decât media celor cu care lucrase până atunci, îți pierdeau timpul și energia în conflicte, erau pasivi și așteptau mereu decizii și inițiative de sus. “Mă simt ca un director de grădiniță”, mi se plângea clientul meu.

Într-un articol publicat tot în aceste pagini cu aproape un an în urmă argumentam cum înțelegerea contextului în care punem oamenii e mai importantă decât caracterul lor atunci când încercăm să le înțelegem comportamentul. Cumva, clientul meu căzuse și el în eroarea asta. Asuma că acest comportament colectiv era, cumva, datorat unui fel de a fi a oamenilor, poate un atribut cultural al nației. Nu e. I-am spus și lui, așa cum am tot spus și tot spun multor clienți: “ori de câte ori vedeți oameni care arată comportamente colective sistematice, există un sistem care le determină”. E, practic, imposibil ca o astfel de corelație între comportamente să fie întâmplătoare sau să se datoreze unei improbabile auto-selecții.  În afara cazului în care compania recrutează, păstrează și promovează sistematic persoane cu responsabilitate scăzută, trebuie să fie un sistem care-i împinge în astfel de manifestări. Oamenii nu sunt inerent iresponsabili. Responsabilitatea e un pilon esențial al moralei sociale, nu am putea funcționa fără ea. Sigur, afirmația nu e absolută, există variații în caractere, dar are o valabilitate generală. Uitați-vă cum se comportă majoritatea oamenilor în relație cu lucrurile care contează pentru ei, cu familia, bunăoară. Explicația faptului că așa de puțini oameni o arată în mediul muncii trebuie căutată întâi la mediu, apoi la oameni.

Sistemul care extrage responsabilitate nu e greu de înțeles, de fapt. El are câțiva piloni foarte ușor de observat. Primul, cel mai evident, e înlocuirea ei cu răspunderea. Responsabilitatea și răspunderea sunt două lucruri foarte diferite. Prima e intrinsecă, a doua e extrinsecă. Te simți responsabil, dar ești ținut răspunzător. Răspunderea presupune un sistem de reguli stricte și un mecanism de urmărire a lor. Ea induce ideea că orice nu intră în acest sistem de reguli e permis. În loc de responsabilitate avem un joc de-a șoarecele și pisica. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la copiii voștri: cu cât mai multe reguli le impuneți, cu atât mai inventivi devin în a le ocoli și cu atât mai rigizi deveniți în a pune noi și noi reguli.

Al doilea pilon evident e relația cu autoritatea. Atunci când un superior ordonă unui subordonat ce să facă, îi neagă și reduce autonomia. Pe scurt, îl tratează într-o relație părinte-copil, ca să preiau un model al lui Eric Berne. Acel subordonat are două șanse: ori se revoltă, ori se conformează. Dacă se revoltă are o mare șansă să fie exclus, sau pleacă singur. Dacă se conformează, atunci trebuie să accepte să regreseze psihologic până la vârsta de 6 ani, vârsta limită la care relația părinte-copil poate funcționa neperturbată și necontestată. Prin acest simplu mecanism ajungi repede să fii director de grădiniță. Problema e că, dacă vă gândiți bine, vârsta de 6 ani e una mișto, cineva are grijă de tine, ești confortabil. Dar și vârsta de părinte grijuliu și implicat în viața copiilor e mișto. Așa că toți actorii piesei ăsteia se simt bine în pielea lor, deși ceea ce rezultă e o relație disfuncțională. Când vorbesc despre asta clienților mei toți dau aprobator din cap. Apoi luăm pauză și sar pe telefoanele pe care i-am forțat să le închidă în timpul seminarului și îi auzi cum împart ordine în stânga și în dreapta, de parcă ar avea o echipă de handicapați intelectual. Pentru că obișnuința e mare, iar dacă nu ar mai face asta, cu ce s-ar mai ocupa, la ce ar mai fi buni?

Un al treilea pilon e vina. Societatea noastră echivalează responsabilitatea cu vina. Am mai scris odată despre asta. Responsabilitatea e despre proprietatea asupra soluțiilor, deci asupra viitorului. Vinovăția e despre proprietatea asupra cauzelor, deci asupra trecutului. Responsabilitatea e activă, vina e pasivă. Responsabilitatea e onorantă, vina dezonorantă. Organizațiile care caută obsesiv vinovați, pedepsesc greșeli și semnalează doar deviații creează un mediu încărcat de vină, în care oamenii vor fugi de responsabilitate pentru a se feri de vină. E valabilă și invers. Am văzut cu mulți ani în urmă, când încă mă mai uitam la televizor, un talk-show politic. Victor Ponta fusese proaspăt ales președinte al PSD. În săptămâna cu pricina, însă, consilierii locali de București ai PSD făcuseră o alianță monstruoasă cu consilierii PRM ca să trecă niște decizii foarte dubioase. Moderatorul l-a întrebat pe Ponta cum e asta posibil, într-un partid reformat așa cum declara el că va conduce? Ponta i-a răspuns că e în totalitate responsabilitatea lui, că a fost ocupat cu alegerile și i-a scăpat, dar își asumă integral responsabilitatea. Atunci moderatorul l-a întrebat ce l-aș fi întrebat și eu: “adică, ce aveți de gând să faceți?” Ponta a clipit nedumerit sub ochelari. Adică ce să facă?? Tocmai făcuse! Își asumase responsabilitatea. Sfârșitul discuției. O asimila și el cu vina.

Acum mai mulți ani am avut un proiect de consultanță la o companie mare din România, cu câteva mii de angajați. Unul dintre vicepreședinții ei, când le-am prezentat concluziile mele, s-a uitat la mine cu o bunăvoință îngăduitoare, ca și cum aș fi fost un pic cam încetuț la minte și mi-a zis: « Domnule, nu asta e problema noastră, pe care o povestiți aici. Problema noastră e mult mai simplă: avem mulți oameni proști, asta e. Trebuie să facem curățenie. » « Cum adică, aveți mulți oameni proști?, l-am întrebat. Cât de mulți? ». « Mulți, mi-a răspuns, majoritatea ». « Majoritatea, adică câți? ». « 85% »- a venit răspunsul, halucinant. « Atunci aveți o mare oportunitate », i-am spus. « Cum așa? ». « Păi, singurul fel în care puteți să aveți 85% oameni proști e dacă aveți o metodă sistematică de a selecta și reține oameni proști, pentru că ei nu sunt atâția în populația generală, e chiar invers. Ca atare tot ce trebuie să faceți e să păstrați procesul, dar să inversați deciziile: pe ăia pe care-i respingeți să-i, luați și invers. La fel și cu promovatul. Și așa veți termina curând cu 85% oameni deștepți. Direcția e bună, sensul e greșit ». « Hai domne’, faci mișto de mine? »

Făceam și nu făceam. Sigur, i-am pus problema în glumă, dar am vrut să-i arăt cât de absurdă e poziția lui. Și nu e deloc singura persoană cu care mă întâlnesc care gândește așa, e doar un exemplu extrem. Dar aș vrea să am câte o sută de euro pentru fiecare misiune de consultanță în care am fost invitat și în care problema mi s-a pus, implicit sau expolicit, cam în termenii ăștia: « avem o problemă, oamenii trebuie să se schimbe ». M-aș putea retrage acum.

Sunt mai multe unghiuri din care putem comenta asta, dar azi vreau să mă opresc doar la unul. Liderii, adeseori, nu înțeleg ceva extrem de simplu, anumă că comportamentele oamenilor nu sunt derivate exclusiv din sistemul lor individual de valori ci sunt influențate în măsură covârșitoare de contextul în care li se cere să performeze. Mai mult decât atât, puterea contextului primează asupra caracterului, în două feluri: dacă disonanța între valorile mele și cele ale grupului e foarte mare, mai devreme sau mai târziu, din inițiativa mea sau a grupului, îl voi părăsi. Dacă disonanța nu e foarte mare, în schimb, mă voi adapta și voi internaliza drept normale comportamente pe care altminteri nu le-aș fi abordat de capul meu. Oricare ar fi mecanisul, grupurile termină prin a avea membri care se conformează. E un fenomen ultra-studiat, pe toate părțile.

Fenomenul e mai extins decât atât. În psihologie are și un nume, se numește eroarea fundamentală de atribuire. Tindem să atribuim acțiunile oamenilor mai degrabă caracterului decât contextului. Asta e fundamental eronat. Contextul joacă un rol absolut primordial. Sunt și caractere tari, dar ele, după cum spuneam mai sus, tind să fie eliminate pe o cale sau alta. Dar, mai cu seamă, ele sunt rare. Avem multe exemple despre asta, nu am loc acum să le descriu, dar știm destul de precis: cam două treimi din oameni se supun presiunii de adaptare la context, chiar dacă vine în contradicție cu valorile lor personale. Din acest motiv, contextul primează. Eu le spun managerilor cu care lucrez că un caracter bun se vede într-un context favorabil. Într-unul nefavorabil, chiar caractere bune pot face lucruri rele, uneori extrem de rele după cum ne-au arătat multele războaie ale umanității.
Mai avem și un fel de ipoteză a lumii juste, care ne ferește de mesajul că suntem parte din problemă: dacă ceilalți fac ceva prost e din vina lor și e drept ca ei să suporte toate consecințele acțiunilor. Unele dintre cele mai iresponsabile persoane pe care le-am întâlnit în organizații erau manageri care pur și simplu fugeau de responsabilitatea de a crea în jurul lor o lume coerentă, justă și stimulatoare pentru ceilalți. Nu era problema lor, ci a celorlalți, ei erau de vină. Am auzit chiar pe unul spunând, de față cu mine, unui angajat: « tu trebuie să devii mai motivat! ».

Așa că, atunci când ai 85% oameni proști, asta nu e pentru că ei sunt proști de felul lor ci pentru că i-ai pus într-un contex în care se manifestă ca atare, care le reduce creativitatea, inovația, responsabilitatea, atașamentul la cauza comună. Ori de câte ori vezi în jurul tău comportamente sistematice care nu-ți plac, de orice fel, întreabă-te cine le-a indus așa și întreabă-te dacă nu cumva ești chiar tu. Și chiar dacă nu ești tu, chiar dacă sunt comportamente învățate de acasă sau din școală sau din viața socială contorsionată pe care mulți dintre noi o ducem uneori, întrebă-te ce fel de context poți crea tu prin care să schimbi asta. Răspunsul la întrebarea asta nu e ușor, poate voi da unele exemple în articole viitoare, dar acest articol are doar scopul de a vă stimula să vă puneți această întrebare. Pentru că ea este, după părerea mea, întrebarea fundamentală a conducerii oamenilor.

„8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, se arata in rezolutia impusa de Sindicatul Dulgherilor si Tamplarilor americani. De la 1889, ziua de 1 Mai devine Ziua Muncii

La 128 de ani de atunci, avem 350.000 de romani in stare de a munci, dar care fie nu cauta de lucru fie nu sunt dispusi sa munceasca, avand alte resurse de trai, potrivit unui comunicat de saptamana trecuta al Statisticii.

Cum s-a ajuns in Romania la ziua de munca de 8 ore?

Pe scurt:

• Prima Conferinta internationala a Muncii s-a tinut la Washington in 28 Octombrie-29 Noiembrie 1919. Primul proiect votat a fost acela privitor la fixarea zilei de munca la 8 ore. Pentru Romania se fäcea o exceptie si se amaria punerea in vigoare a proectului pana la 1 Iulie 1924, gratie staruintelor lui Gr. Trancu-Iasi, Ministrul Muncii, conventia a fost ratificata de parlamentul roman Inca din 1921. Tot atunci s-au infiintat birourile de plasare, s-a interzis lucrul de noapte a femeilor in industrie, acestea capatand si dreptul la concediul de maternitate.
  La fel, se interzicea copiilor mai mici de 14 ani de a lucra in industrie sau in munci de noapte.
  Parlamentul roman a ratificat dupa doi ani aceste hotarari, prin legea din 17 Mai 1921.
• Conferinta de la Geneva in Octombrie 1921.S-a discutat despre reglementarea orelor de munca in agricultura. Impotriva inscrierii la ordinea de zi, a acestei chestiuni, a potestat atat guvernul francez, cat si guvernul roman.
  S-au adoptat: fixarea la 14 ani etatea minima de admitere a copiilor la munca agricola; aplicarea repaosului saptamanal in magazine
• Conferinta de la Geneva in Iunie 1930. “Intrucat priveste cererea ca ziua de 8 ore de munca care fusese admisa in intreprinderile industriale, sa fie admisa  si in intreprinderile comerciale, conferinta a admis extinderea regimului de 8 ore si la intrepriderile comerciale”
• Iunie 1931 si Aprilie 1932. In aceste conferinte s’a hotarat ca durata lucrului in mina nu va putea depasi “7 ore si 3/4, in care timp intra si timpul necesar scoborarei si esirei din mina”.  De asemenea s’a adoptat un proect de convente potrivit caruia, interzicerea muncii copiilor mai mici de 14 ani se extinde la orice fel de munca, nu numai la munca industriala
• Iunie 1935. Apare interdictia muncii femeii in galerii subterane.. Dupa alti doi ani, se reduce durata muncii in industria textllá la 40 ore pe saptamana. Orele suplimentare sunt posibile, dar nu mai mult de 100 ore pe an, iar in cazuri exceptionale 175 ore pe an.

In acest tim, in Romania…

• In Romania, cele dintai masuri de protectie s-au luat prin regulamentul industriilor insalubre, alcatuit de catre D-rul Felix, Directorul serviciului sanitar, prin regulamentul publicat In Monitorul Oficial din 24 Septembrie 1894, modificat apoi in 1898. Industriasii erau obligati sa asigure fiecarui muncitor cel putin 5 m.c. de spatiu de lucru. Dar orele nu munca nu erau limitate. Potrivit art. 12 din regulament, “Lucratorul adult de sex barbatesc este stapan pe timpul si felul muncii sale”. Copiii intre 12 si 14 ani si femeile dupa, 14 ani, zice regulamentul,lucreazä dela ora 5 dimineata, pana la ora 8 seara, cu o intrerupere de 2 ore si adica o ora la amiaza si cate o jumatate de ora la pranzul de dimineata si cel de dupa amiaza..
• A doua masura pentru ocrotirea muncii o intalnim in 1906. Legea din 22 Februarie 1906 se ocupa de protectia minorior si femeilor in industrie Legea fixeaza la 12
  ani varsta de la care vor fi primiti copiii la munca in industrie. La lucrarile insalubre si primejdioase insa, copiii nu vor fi primiti inainte de 15 ani iar femeile inainte de 17 ani. Lucrul de noapte pentru baietii sub 15 ani si pentru femeile sub 17 ani, este interzis.
• Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 a redus limita minima pentru admitere la lucru la 11 ani, a stabilit durata muncii de opt ore pentru copiii intre 11-15 ani si la zece ore pentru cei intre 15-18 ani, femeile, chiar peste 18 ani, neputand fi obligate la mai mult de 11 ore pe zi.

Sursa:Politica socială a României (legislatia muncitorească) de G. Taşcă (link)

The post Sa ciocnim un mic, sa mai luam o bere. Romania a fost printre foarte putinele tari care s-au opus atat reglementarii orelor de munca cat si zilei de munca de 8 ore appeared first on Dan Popa.

„8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, se arata in rezolutia impusa de Sindicatul Dulgherilor si Tamplarilor americani. De la 1889, ziua de 1 Mai devine Ziua Muncii

La 128 de ani de atunci, avem 350.000 de romani in stare de a munci, dar care fie nu cauta de lucru fie nu sunt dispusi sa munceasca, avand alte resurse de trai, potrivit unui comunicat de saptamana trecuta al Statisticii.

Cum s-a ajuns in Romania la ziua de munca de 8 ore?

Pe scurt:

• Prima Conferinta internationala a Muncii s-a tinut la Washington in 28 Octombrie-29 Noiembrie 1919. Primul proiect votat a fost acela privitor la fixarea zilei de munca la 8 ore. Pentru Romania se fäcea o exceptie si se amaria punerea in vigoare a proectului pana la 1 Iulie 1924, gratie staruintelor lui Gr. Trancu-Iasi, Ministrul Muncii, conventia a fost ratificata de parlamentul roman Inca din 1921. Tot atunci s-au infiintat birourile de plasare, s-a interzis lucrul de noapte a femeilor in industrie, acestea capatand si dreptul la concediul de maternitate.
  La fel, se interzicea copiilor mai mici de 14 ani de a lucra in industrie sau in munci de noapte.
  Parlamentul roman a ratificat dupa doi ani aceste hotarari, prin legea din 17 Mai 1921.
• Conferinta de la Geneva in Octombrie 1921.S-a discutat despre reglementarea orelor de munca in agricultura. Impotriva inscrierii la ordinea de zi, a acestei chestiuni, a potestat atat guvernul francez, cat si guvernul roman.
  S-au adoptat: fixarea la 14 ani etatea minima de admitere a copiilor la munca agricola; aplicarea repaosului saptamanal in magazine
• Conferinta de la Geneva in Iunie 1930. “Intrucat priveste cererea ca ziua de 8 ore de munca care fusese admisa in intreprinderile industriale, sa fie admisa  si in intreprinderile comerciale, conferinta a admis extinderea regimului de 8 ore si la intrepriderile comerciale”
• Iunie 1931 si Aprilie 1932. In aceste conferinte s’a hotarat ca durata lucrului in mina nu va putea depasi “7 ore si 3/4, in care timp intra si timpul necesar scoborarei si esirei din mina”.  De asemenea s’a adoptat un proect de convente potrivit caruia, interzicerea muncii copiilor mai mici de 14 ani se extinde la orice fel de munca, nu numai la munca industriala
• Iunie 1935. Apare interdictia muncii femeii in galerii subterane.. Dupa alti doi ani, se reduce durata muncii in industria textllá la 40 ore pe saptamana. Orele suplimentare sunt posibile, dar nu mai mult de 100 ore pe an, iar in cazuri exceptionale 175 ore pe an.

In acest tim, in Romania…

• In Romania, cele dintai masuri de protectie s-au luat prin regulamentul industriilor insalubre, alcatuit de catre D-rul Felix, Directorul serviciului sanitar, prin regulamentul publicat In Monitorul Oficial din 24 Septembrie 1894, modificat apoi in 1898. Industriasii erau obligati sa asigure fiecarui muncitor cel putin 5 m.c. de spatiu de lucru. Dar orele nu munca nu erau limitate. Potrivit art. 12 din regulament, “Lucratorul adult de sex barbatesc este stapan pe timpul si felul muncii sale”. Copiii intre 12 si 14 ani si femeile dupa, 14 ani, zice regulamentul,lucreazä dela ora 5 dimineata, pana la ora 8 seara, cu o intrerupere de 2 ore si adica o ora la amiaza si cate o jumatate de ora la pranzul de dimineata si cel de dupa amiaza..
• A doua masura pentru ocrotirea muncii o intalnim in 1906. Legea din 22 Februarie 1906 se ocupa de protectia minorior si femeilor in industrie Legea fixeaza la 12
  ani varsta de la care vor fi primiti copiii la munca in industrie. La lucrarile insalubre si primejdioase insa, copiii nu vor fi primiti inainte de 15 ani iar femeile inainte de 17 ani. Lucrul de noapte pentru baietii sub 15 ani si pentru femeile sub 17 ani, este interzis.
• Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 a redus limita minima pentru admitere la lucru la 11 ani, a stabilit durata muncii de opt ore pentru copiii intre 11-15 ani si la zece ore pentru cei intre 15-18 ani, femeile, chiar peste 18 ani, neputand fi obligate la mai mult de 11 ore pe zi.

Sursa:Politica socială a României (legislatia muncitorească) de G. Taşcă (link)

The post Sa ciocnim un mic, sa mai luam o bere. Romania a fost printre foarte putinele tari care s-au opus atat reglementarii orelor de munca cat si zilei de munca de 8 ore appeared first on Dan Popa.

Organizarea moderna a ministerelor dateaza de la unificarea administrativa a principatelor, realizata de Cuza la 1861. La acea data existau 8 ministere: interne, finante, justitie, al cultelor si instructiunii publice, al afacerilor straine, al lucrarilor publice, de razboi si cel de control (actuala Curte de Conturi). E drept, Romania avea pe atunci circa 4 milioane de locuitori ( la 1860 — 3,9 mil locuitori, iar  la 1866 — 4,1 mil. locuitori). Dupa 150 de ani, avem 27 de ministere, exceptie facand Primul Ministru, dar avem si aproape de 5 ori mai multi cetateni.

• Germania are in prezent 15 cabinete ministeriale  (sursa), la 80 de milioane de locuitori. Cred ca sunt exemplul de cea mai buna eficienta din aceasta perspectiva. In alte tari, lucrurile stau altfel.

• Franta are 17 cabinete ministeriale plus premierul (sursa) la 66 de milioane de locuitori.
• Ungaria are 10 ministere si un vicepremier. E drept, populatia Ungariei e la jumatate din cea a Romaniei. Dar in Polonia, la o populatie dubla fata de a noastra, gasim 22 de ministri (sursa).
• In Cehia avem 16 ministere (sursa), la o populatie cam tot la jumatate fata de cea a tarii noastre.
• Consiliul Federal Elvetian are 7 membri (sursa) si slava Domnului, elvetienii o duc bine din punct de vedere al politicilor publice.

Tot atunci capul guvernului devine presedinte al Consiliului de Ministri. Situatia se mentine pana in 24 Ianuarie 1864 cand Ministerul Controlului dispare si se infiinteaza Curtea de conturi.

Dupa Statutul dat de domnitorul Cuza la 2 Mai 1864 ministerul justitiei s-a contopit cu ministerul cultelor si instructiunilor publice, modificare care insa nu a durat decat doi ani (pana la 11 Februarie 1966), cand Locotenenta Domneasca a despartit din nou, cele doua departamente.

Sub domnia lui Carol I la 1883 se infiinteaza Ministerul Domeniilor, care de la 1897 ia numele de ministerul Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, mentinut pana la 1908, cand directiile industriei si comertului formeaza un minister aparte.

In cursul Razboiului de Intregire aoar ministrii fara portofoliu, prin infiintarea unui minister nou al materialului de razboi, minister care a durat pana la 5 Februarie 1918.

In 1920 mai apar trei ministere noi : ministerul muncii si ocrotirilor sociale, cultelor si artelor (acesta desprins din vechiul minister al cultelor si instructiunii publice) si al comunicatiilor desprins din ministerul lucrarilor publice. Tot acum apar pentru prima oara subsecretarii de stat, exercitand prin delegare administrativa o parte din atributiunile ministrilor. Din 1919, ministrii fara portofoliu poarta numele de ministri de stat.

In 1921 se infiinteaza Ministerul Agriculturii prin desprinderea directiilor respective din ministerul agriculturii si domeniilor, iar in 1922 din Ministerul Muncii si Sanatatii Publice se desprinde Ministerul Sanatatii Publice.

In 1922 avem astfel 13 ministri (pentru ca  Ministerul Agriculturii fusese din nou contopit cu cel al Domeniilor), doi ministri de Stat (fara portofoliu) si un subsecretar de Stat.

In 1927 s-a adauga un nou ministru de Stat : Comisarul superior pentru Basarabia si Bucovina, ca asa erau vremurile…

Prin legea pentru organizarea Ministerelor din 2 August 1929 se limita la zece numarul departamentelor ministeriale (exceptandu-se Presidentia Consiliului): Interne, Externe, Finante, Justitie, Instructie Publica si Culte, Armata, Agricultura si Domenii, Industrie si Comert, Lucrari Publice si Comunicatii, Munca, Sanatate si Ocrotiri Sociale.

Aceiasi lege decide ca numarul subsecretarilor de Stat sa nu il depaseasca pe cel al ministrilor, repartitia lor  pe ministere fiind atributul Presedintelui Consiliului.

De la 1934 numarul departamentelor a inceput din nou sa creasca, prin scindarea unora din cele ce fusesera unite prin legea din 1929 sau prin infiintarea de noi ministere ca cel al Armamentului (1934) al Cooperatiei (1936) sau cel al Aerului si Marinei (1936).

In 1932 s-a pornit o miscare de reorganizare a tuturor departamentelor, provocata de necesitatea economiilor, dar si din nevoia  unei grupari mai bine organizate a diferitelor directii din ministere. Asa apar Cabinetul Ministrului, Secretariatul general, Directia Personalului, Directia Contabilitatii, Serviciul Inspectorilor, Registratura, Statistica, Serviciul Contencios, Serviciul Tehnic, cel Medical si Biroul Mobilizarii.

Pentru a nu intra cu deficitul bugetar in gard, sau pentru a evita angajarea de cheltueli mai mari decat  fondurile disponibile, s-a instituit pe lânga fiecare minister cate un controlor financiar care apartinea de Ministerul Finantelor.

Interesant e ca pe langa Ministerul de Interne, functiona : atat Institutul Central de Statistica, cat si Oficiul emisiunilor radiofonice si al cinematografiei si Oficiul National de turism.

Prin legea din 12 Aprilie 1933, Ministerul Finantelor reorganizat primeste ca atributii , pe langa administrarea finantelor Statului,  supravegherea politicii monetare si de credit a B. N. R. De asemenea, pe lânga Ministerul Finantelor functioneaza ca servicii speciale organizate prin legi distincte , atat Inalta Curte de Conturi cat si  Directia Monitorului Oficial si Imprimeriilor Statului ;

• Citeste si Chiar e nevoie de patru ministere noi? Cum a evoluat dupa Revolutie numarul ministrilor din diferitele

The post De la 8 ministere in vremea lui Cuza, am ajuns la 27 appeared first on Dan Popa.

Pe când era director al SIE, presa a scris că Teodor Meleșcanu strângea ilegal semnături pentru a candida la președinție, cu ajutorul lui Mircea Dogaru, fost general, actual mare admirator și amic al lui Alexandr Dughin, nimeni altul decât teoreticianul eurasianismului și consilier al președintelui Dumei de Stat. Același Mircea Dogaru a fost printre invitații extremei drepte europene la reuniunile organizate de aceștia în România.

La începutul protestelor, Teodor Meleșcanu l-a chemat pe ambasadorul SUA la București să-l avertizeze cu privire la declarațiile acestuia din media.

PSD își duce de 27 de ani eticheta de Partid Mineriadă. De marți pentru următorul sfert de secol, numele PSD trebuie rostit doar în asociere cu cuvintele Pușcărie, Tâlhari, Hoție, Infractori. De la Partidul-Mineriadă la Partidul-Pușcărie și înapoi.

Între un jandarm și un huligan, de fiecare dată voi rămâne de partea jandarmilor. Cine a mai fost pe la meciuri îi știe cum strică cheful tuturor. Avem nevoie de jandarmerie bine organizată care să curețe zona de acești descreierați.

Dar.

Jandarmeria trebuie să răspundă la câteva întrebări foarte importante. De manual.

• Cum s-a pregătit strategia din această seară, având în vedere proximitatea stadionului Dinamo de Palatul Victoria într-o zi de meci (de handbal)? De la Perla la Guvern sunt două stații de tramvai.
• Câți jandarmi au fost infiltrați în civil la meciul desfășurat în această seară?
• Cum de a permis Jandarmeria întâlnirea celor două grupuri de manifestanți?

În rest, nu discut aici despre istoria colaborărilor dintre galerii și partide, mai ales în mitinguri electorale.

Nu de mult partidul unui general izmenar de la Ministerul de Interne era cel mai vechi client al huliganilor de la Dinamo. Există tot felul de conexiuni subterane cu aceste grupuri de huligani. Practic o sută de mineri 2.0. Patetici.

Nu trebuie alunecat după această fentă. Față de anii ’90 jandarmii sunt cu noi, ăsta e norocul acestei generații.

Vorba cuiva, ăștia vor să ne fure și mitingurile.

Sursa foto: Cristian Bisca si Mihnea Dumitru.

Din februarie, împreună cu Librăriile Humanitas, am pornit într-o aventură din toate punctele de vedere. Mulțumesc Bogdan Baciu!

Am pus în discuție literatura noastră, românească. Am spus încă o dată ce-mi place mie din literatura națională. Am arătat defecțiunile de parcurs și creatorii autentici. Atunci aveam și un argument.

Am povestit încă o dată poveștile altora.

Acum îmi dau seama că recapitularea mea nu avea cum să aibă un ecou de mărime. Felul de a face școală în România i-a declupat pe puști de la această literatură. Deschiderea gugăliană a lumii a pus la punct literatura în sine. Codul este dat de experiențe, azi.

Așa că, acum, la finalul acestei campanii, pot să traduc-spun că asta este experiența mea. Și așa cum unii urcă Himalaya, ajung pe bicicletă la mare, descoperă că pâinea bună este din maia, așa și eu am stat ani în bibliotecă, cu drag și spor. Am reușit! Să citesc, să călătoresc din carte în cărți, să le înțeleg, să scriu ce-mi place. Tare! Am fost tare. Este greu să stai în bibliotecă, să cauți Cartea! Să scrii. Și mai greu. Nu e ușor să scrii. Singur. În contra curentului actual și-n toiul tuturor prejucăților la modă.

Dacă vrei să avem âmpreună experiențe, iată-mă aici și aici facebook.com/istodor

Cartea "101 cărți românești" este la Polirom.

PRIMELE OPT: DE LA "JURNALUL" LUI JENI ACTERIAN LA "AMAZOANELE" LUI BABEȚI, DE LA "PATIMA" CONSTANȚEI GHIȚULESCU LA "EUROPA" LUI BOGDAN MURGESCU + MATEIU CARAGIALE, SADOVEANU, TOPÎRCEANU.

Anton Pann, Lucian Boia, Aerul cu diamante, Sorin Vieru

http://istodor.ro/listaluiistodor-recapitulare-inainte-de-vacanta-de-vara-victoria-insolita-a-unei-culturi-mici-2/

Cărțile copilului

Ficțiunea. Boașe pentru ficțiune

Cărțile memoriei. Ion Ghica cel bucolic, cruzimile îndurate de Lena Constante

Umorul românesc. Caragiale, Ionesco

Cărțile care te-nvață. Liiceanu, Pleșu, Noica, Vintilă Mihăilescu, Cioran

Proza de la Ciocoii la Degetele mici a lui Filip Florian și Lucian Teodorovici și Adi Șchiop

Poezia. Dela Alecsandri și poesia populară culeasă de el la Arghezi-Blaga-Bacovia-Arghezi

Istoria poeziei. Dela Nichita la Cărtărescu, Cristi Popescu și Ioan Es Pop

Post-ul #ListaluiIstodor Final. Aveți Istoria literaturii române Aici. Experiența mea, pentru voi apare prima dată în Istodor.

Prima parte a #listeiluiIstodor o puteți citi aici. Campanie susținută de Librăriile Humanitas.

1964

O viziune a sentimentelor de Nichita Stănescu

Dragoste. O generație a iubit ș-a cîntat pe versurile astea.

„Leoaică tînără, iubirea mi-a ieșit în față.” „ploua infernal, și noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în lumea lui Marte.”„ „Nimic nu-i Simplu” este, vibrație avem, surpriză cît cuprinde, viziunea ne cheamă și chiar ne alintă. Ascultă-l pe muzica lui Nicu Alifantis.

Cartea îi place Mirabelei Sofronie, contabilă en-gros:

„Mi-e dor de Nichita din carne și oase, frumosul meu poet, magicianul cuvintelor. Știu cînd a venit la Buhuși la aceea serată. Deja îi știam întregul volul de versuri pe dinafară. I-am recitat o poezie. Și mi-a dat căldura aceea a vieții ce mă ține și azi în viață.”

1966

11 elegii de Nichita Stănescu

Poezie despre poezia poeziei.

A fanatizat o lume înghețată. Cu poezia și felul lui poetic de-a trăi. Miracolul Nichita. Ce face Nichita? Nichita e însăși starea poetică. Așa au bîntuit prefabricate formule de-a spune cîte ceva despre starea poetică Nichita, dar nu de-a o înțelege.

Cartea îi place lui Vladimir Brilinsky, jurnalist, apărător al Sarmisegetuzei:

„ Frumosul nebun al poeziei româneşti reuşea să reinventeze elegia, sau, mai pe înţelesul tuturor, să inventeze o nouă specie literară, Elegia lui Nichita.

1967

Păsarea tăiată de Ileana Mălăncioiu

Ritualuri, jertfiri, tăieri, rugi, loc de plîns, somn fără trezire, frică, noapte.

A cui o fi poezia asta? A angoasei, a morții. A morții, da! Himere bîntuie, parabole scurtcircuitează, violența e aproape, dar nu-i poezia unei „fete rele”. E neagră, e urîtă, te umpli de sînge și noroi.

Cartea îi place lui Robert Șerban, poet&jurnalist:

“Este o carte ce taie timpul, e ca o teleportare, nu lucrează asupra exteriorului. Dar pe dinăuntru te ţine sus, sus de tot!”

1968

Athanor de Gellu Naum

Athanorul este un cuptor, în viziunea alchimistă, ce dă temperatură uniformă. Athanorul lui Naum este cartea ce-adună versuri de tinerețe, versuri ce s-au călit după focurile suprarealismului parizian, războiului trăit pe viu și rătăcirilor comuniste. Cînd zici Naum, zici suprarealism. stranietăți, alunecări, fragmentarism, somnambulism, inconștiențe fără bătrînețe, dureri abisale pînă la moarte.

Cartea îi place Simonei Popescu, critic literar:

“Poezia lui Gellu Naum se împarte în două mari perioade: poezia de dinainte şi de după  Athanor. Primele volume ar putea sta sub semnul "suprarealismului istoric" (din vremea când "viciul numit suprarealism e – cum spunea, de pilda, Louis Aragon – folosirea dezordonată şi pasională a stupefiantului numit imagine")..”

1969

Cartea de vise de Leonid Dimov

Vise ca la carte.

Ia visul, neamule, cu institutoare, de mahala, sezonier, deviscerații, amalgamat, matinal cu haltă, cu berbece, cu bufon, cu licorn, cu spovedanie, cu leneș, vesperal cu un vîrf de cărămidă, de cocoș, de carnedar nu uita de Și caută să nemurești în mintea ta pe cele două dudui: „Lili și densitatea”.

Cartea îi place Ruxandrei Cesereanu, profesoară universitară:

„ Pentru că a visat pînă a pierit și n-a văzut moartea ca moarte.”

1970

Poeme de Mircea Ivănescu

Mopete face poezie.

O joacă de-a anagramele și lecturile. Mopete are ficțiunile lui și le tot plimbă la vedere: spațiu e mizer, însoțirile îi sînt bizare cu rinocalul, broscoporcul, picicîinele, crocomurul, și starea lor este de așteptare a ceea ce nu se întîmplă.

Cartea îi place Luizei Vasiliu, jurnalist:

„Odată ce-ai citit poemele cu mopete, pisicîinele benone, broscoporcul sau bruna rowena, toată blîndeţea lumii coboară peste umerii tăi.”

1971

Invocație nimănui de Mircea Dinescu

Cîntecul unui tînăr pururi veșnic.

Obraznic, trufaș, energic, imaginativ. Direct, sincer, melancolic cu viața imediată, neînchipuit de apropiată, dureros de tangibilă. Cuvintele? N-au taine!

Cartea îi place Claudiei Fitcoschi, PR manager:

“Colind copilăria cum viermele un fruct”. Arghezi? Nu, Dinescu. Unde? “În piatră toarnă fluturi şi-n trupul meu dovezi”.”

1990

Levantul de Mircea Cărtărescu

Epopeea voluptății.

Voluptate a slovelor și filosofiei omenești ce stăpînesc lumea noastră mică. O istoria a literaturii române într-o epopee. Divină Comedie este Levantul ăsta!

Cartea îi place lui Adrian Papahagi, filolog&om politic:

„De cetit, cetesc Levantul an de an, precum Băsescu,

Râd parșiv, ca postmodernu, de amestecul livrescu

Ce în epopeul neaoș cogitat-a Cărtărescu.”

1994

Ieudul fără ieșire de Ioan Es Pop

Ieud bărbătesc și desnădăjduit.

„De vineri pînă luni nu mai am la ce trăi.” „Mîine n-o să fie nicicînd mîine.” „Ne trezim într-o zi vii și nu știm ce-i cu noi.” „N-am avut curajul unui strigăt niciodată.” „E fericit are 30 de ani de moarte de la naștere încoace.” „Unde totul este posibil nimic nu mai are rost.” Poezia vegetării în viață, oh, nu, nu cu lamentări, nu, nu cu fericiri, ci conservînd clipa cu spirt medicinal administrat intern.

Cartea îi place lui Bogdan Stănescu, editor:

„Ieudul fără ieșire a însemnat războiul total cu joaca optzecistă, a tras cortina și a arătat o scenă unde actorii mureau pe bune, unde lipsea butaforia, iar lacrimile erau, din nou, de sînge. Ieudul a căscat o gură ca un prădător acvatic și a mușcat din poezie, pentru a i se strecura apoi în măruntaie. Nu e ușor să mai scrii astăzi despre singurătate, alienare, suferință și să o faci astfel încît nimeni să nu mai uite cîntecul tău de sirenă. Ioan Es. Pop a făcut-o: Ieudul lui a lovit cu forța unui cutremur de magnitudine nemăsurabilă. Din dărîmăturile lăsate în urmă încă ies strigoi cu foc în ochi și venin pe buze...”

1994

Arta Popescu de Cristian Popescu

Să faci din familia ta o artă.

Poetul Popescu își scrie-rescrie-revizuiește arta sa poetică numită Arta Popescu. Asta-i este cartea, practic el definește la infinit universul în care trăiește-visează-cugetă-se învîrtește. Și astfel, își povestește-interpretează copilăria, tinerețile, lecturile (inclusiv anunțurile de publicitate ori înscrisurile de pe pereți), maturitățile. Asta face, tu crezi că citești o realitate banală și te trezești aruncat într-un bizar bazar. Nu te aștepta să rîzi sau să plîngi. Popescu nu rîde-nu șochează. Popescu face artă. Așa cum pe o cîntăreață o cheamă Arta Popescu, așa și pe el îl apucă să creeze un prenume banalului Popescu. Și-l găsește în Arta, adică o de-numire, re-numiere a ce-l înconjoară. Bine v-o spun, ca să nu muriți proști, Popescu sîntem noi.

Cartea îi place Tatianei Niculescu Bran, jurnalist și autor al cărții „Spovedanie la Tanacu”:

“Familia Popescu” e, pentru mine, cel mai gingaș și mai profund poem dedicat vreodată morții celor dragi și morții proprii, scris cu melancolia unică pe care o purta în ochi Cristi Popescu. În cartea asta și în amintirea privirii lui regăsesc anii studenției noastre lipsite și de ambiții și de speranțe, dar atât de îndrăgostite de lumile celorlalți...

2000

Opera Somnia de Șerban Foarță

Cunoști vreo altă poezie în care omul ei să se distreze atît?

Aparent, un exercițiu de copil. Cuvînt, cultură, vers, univers - stau însă în inteligența poetului de a-i da rimă, dreptul la joc. Și cum intră în joc acolo i se văd fața, faima și bucuria. E un întreg caleidoscop de lecturi și aventuri ce venind în contagiune cu balansoarul-malaxorul Foarță primesc înțelesuri și sonorități. Luciu și adîncime. S-o ții așa o viață de poet este „defect”-excelent. Ascultă „Phoenix-Cantafabule”.

Cartea îi place Liei Faur, jurnalist:

„Opera Somnia este tărâmul unde se întâlnește rafinamentul estetic al unui scriitor îndrăgostit iremediabil de cuvinte, cu povestea nespus de frumoasă a propriului vis, descifrat mereu printr-un alt vis, uneori al său, alteori al cititorului, martor tăcut al mirajului lingvistic.”

Post-ul #ListaluiIstodor. Poezia românească dela Viziunea lui Nichita la crocomurul lui Ivănescu și levantul lui Cărtărescu apare prima dată în Istodor.

Banal, logic, senzațional: Poezia este metaforă. Adică, un limbaj și un imaginar fără termen de comparație. Poezia românească începe prin secolul XX. Târziu. Dar fără truda și uzura limbii române de către Alecsandri, Văcărești, Eminescu greu de închipuit Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi. Limbajul poetic are nevoie de uzură mai mult decât limbajul prozei. Iar explicație: oglinda acestui limbaj nu este realitatea (vezi Ion Barbu), ci jocul intelectual al este semnificațiilor metaforei. Abstractul te refuză, dar și stimulează, declanșează speculații. Descifrarea metaforei este mai sus de găsirea în iarbă de Pokemoni, desigur, este deliciul de a fi tu însuți Pokemonul cel rar.

De aveți poftă, cărțile, parte din ele, le puteți achiziționa dela Librăriile Humanitas.

Mâine, citiți din "101 cărți românești de citit într-o viață", poezia de după 1960.

1866

Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri

 Esența poeziei populare românești.

Avem prelucrate de către Alecsandri tot ce știm noi mai bine din creația populară: Miorița, Monastirea Argeșului, Toma Alimoș… Creații-pericol: au dat naționalisme ieftine. De fapt, fapte, impulsuri și dubii de om cu capul pe umeri.

Cartea îi place lui Marius Niță, taximetrist Pelicanul:

„Nu-i zi de la Dumnezeu să nu înjur „Miorița” asta. E ca un blestem. Sîntem neam care nu se răscoală, este călcat în picioare ca un microb și asta de ce? Un cioban se uită pe cer și vede nunți, în loc să pună mîna pe topor!”

1884

Poesii de Mihai Eminescu

Dragoste&filosofie. Romantic buchet.

Citește-l pe Eminescu! Dar află: Eminescu vine la capătul unei istorii infantile de versificare. Asta-I calitate: să faci limba română nu doar să spună, ci s-o faci să și gîndească. Cam de aceea, Eminescu e văzut ca fiind intrat în limba și imagistica noastră zilnică.

Vrei să știi mai mult? „Viața lui Mihail Eminescu” de George Călinescu.

Cartea îi place lui Solomon Marcus, profesor universitar de matematică:

„Impact puternic asupra devenirii mele”

1908

Poeziile Văcăreștilor

Ce-i mai delicat, mai delicios și mai amuzant în literatura română.

Ienăchiță Văcărescu este cuceritorul, rostul poeziei lui este să înaripeze inima iubită. Alecu Văcărescu e poetul amorului, amor iute. Nicolae Văcărescu e simțitorul, iar dragostea pentru el este jertfă. Iancu Văcărescu sobru, cîntă amorul stăpînit. Văcăreștii au șic. Pentru o mai bună înțelegere a Văcăreștilor, „Dimineața poeților” (1980) de Eugen Simion.

Cartea îi place lui Marcel Tolcea

“Pentru literatură română, Văcăreștii sunt ce au fost Brătienii în politică: numeroși, greu de deosebit, întemeietori, virili, romanțați. Sortiți colectivizării, au apărut în antologia Poeziile Văcăreștilor. Care se adresează și rafinatului filolog, și filosofului, și amorezului.

Mai mult, ecologistul exultă când Ienăchiță nu taie floarea dintr-o grădină, manelistul din noi renaște când Nicolae exclamă: „A trăi făr-a iubi/Mă mir ce trai o mai fi”, iar timidul își tatuează pe inimă un distih al lui Alecu ce sună așa: „Când nu te văz, am chinuri / Iar când te văz, leșinuri".

1909

Romanțe pentru mai tîrziu de Ion Minulescu

Ciocnirea lumilor. Romanță și cinism.

Ambele îți stimulează euforiile și imaginația. Bonomia, ingenuitatea, sinceritatea, vitalitatea cu care te seduce și autoironia, blazarea, afectarea cu care te omoară.

Cartea îi place Cristinei Stihi, PR manager:

„Romanțele” lui Ion Minulescu ce ne învață? mulțumești vieții că simți ceva zguduitor și nu te ascunzi ca de o boală rușinoasă. Să te aștepți să iei viața de la capăt, gol și singur, cu cuvintele tale, oricînd între 20 și 100 de ani –fără să innebunesti  dizgrațios sau inutil.”

1916

Plumb de George Bacovia

Eul alienat.

Simbolist. Citadin. Teritorii sufletești obscure. Incertul. Vagul. Nevroza. Acuta, maladiva acuitate a simțurilor. Descompunerea materiei organice. Catastrofa. Sinistrul. Tenebrosul. Negrul. De cimitir. Cavoul. Plumbul. Cadavrul. Singurătatea. Pustiul. Obsesivul. „O, țară tristă. Plină de humor!”. Brrr!

Cartea îi place Costinei Barbu, funcționar bancar

„ „Plumbul” se citește cum se mănîncă o mîncare nouă: întîi trebuie să guști, trebuie să-i dai vreme să se așeze și înveți să-ți placă.”
 

1919
Poemele luminii de Lucian Blaga

Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!

Atît aș spune despre poezia lui Blaga. Dar nu mă astîmpăr și continui: luminoasă, de foc de lemne cu dragostea întinsă pe iarbă, îndrăgostită, ritmată înăuntrul sufletului. Dragostea înseamnă începutul lumii îndrăgostitului, acesta zburînd, fără limite, spre originile lumii, spre esențele curate.

Cartea îi place Doinei Ghiță, Biblioteca Franceză Omnia:

„Cum stau mereu sub semnul jocului și-al întîmplării (deh, zodia...) tot așa mă regăsesc/stau în spațiul mioritic al lui Blaga. Cel în care dealurile încrederii alternează cu văile răstignirii...

1921

După melci de Ion Barbu

O joacă de secol 20, în ritm balcanic.

„Buhuhu la lună șuie, Pe gutuie să mi-l suie, Ori de-o fi pe rodie: Buhuhu la Zodie; Uhu, Scorpiei surate, Să-l întoarcă d-a-îndărate,/ Să nu-i rupă vrun picior Cîine ori Săgetător!”

Cartea îi place lui T.O.Bobe, scriitor:

„Pentru că este o expresie clară, atît de clară încît devine transparentă, a unei teme puțin abordate, și anume crima comisă cu inocență, din joacă, asupra a ceea ce iubim. Iar pentru că arma crimei sînt cuvintele, După melci e în aceeași măsură și despre responsabilitatea literaturii.”

1927

Cuvinte potrivite de Tudor Arghezi

Harță cu Dumnezeu. Limbă poetică dată de pămînt.

În seria sa de „Psalmi”, începută în „Cuvinte potrivite” și răspîndită prin volumele sale poetice, își tot iscodește Dumnezeul, își tot caută credința, își tot vede limitele de heruvim bolnav, își caută rostul, nu întrevede „astîmpărul”.

1930

Joc secund de Ion Barbu

Matematica dă profunzime poeziei.

De mergi într-un restaurant cu pretenții te indispune porția mică de mîncare și gotic construită. Nu recunoști nici gustul adevărat al bucatelor. Dar, culmea, după desert, te trezești sătul. Construcția lui Barbu se adresează minții neîndoios, iar asemănarea cu restaurantul rafinat face parte din deconstrucția voită a unui inaccesibil.

Cartea îi place lui Lucian Mîndruță, realizator tv:

„Joc Secund. Pentru cei care vor sa uite "Sara pe deal". Domnule Ion Barbu, iti multumesc ca dupa 10 ani de scoala chinuita cu clasici plicticosi, am dat de tine sa respir un pic!”

1931

ArgheziFlori de mucigai de Tudor Arghezi

Poezia puroaielor. Vigoare, umor.

Exercițiul împunsului acestei bolgii de pe pămînt este continuarea firească a împunsului lui Dumnezeu din cer din „Cuvinte potrivite” (1927).. Duium de licențe lexicale și sintactice. Revalorizări de cuvinte vechi, mixaj de jeg și politețe.

Cartea îi place Andreei Pleșoianu, profesor de limba spaniolă:

„Flori de mucigai e o culegere de koan-uri mai ample, e drept aparţinând unui spaţiu creştin şi scrise de un răspopit.”

Mâine, citiți din "101 cărți românești de citit într-o viață" poezia de după 1960.

Post-ul #ListaluiIstodor. Poezia românească de la Populare și Eminescu la Mucegaiul lui Arghezi. Deliciul de a fi Pokemonul cel rar apare prima dată în Istodor.

Guest blog by Sir Martyn Poliakoff, Foreign Secretary and Vice-President of the Royal Society

I am delighted to be contributing to the Embassy’s blog. I am a British chemist, born in London, with a Russian father and English mother. I work at the University of Nottingham, and my research is focussed on Green Chemistry, a hugely important area of research. Green Chemistry is looking for environmentally cleaner and more economic approaches to making chemicals and materials; it seeks to reduce the negative impact of chemistry on the environment by minimizing the use of hazardous chemicals, reducing toxic chemical wastes and using fewer natural resources among others.
I am also the Foreign Secretary of the Royal Society (RS), the UK Academy of Sciences. The Society was founded in 1660 and has a long connection with Russia. As long ago as the 17th century, a letter was sent to Russia asking more than 50 questions about science in Russia and Peter the Great visited the Society in 1698.

The Society is still very much collaborating with Russia. In 2013, we organized a joint Frontiers of Science conference in Kazan attended by 70 young British and Russian scientists. The meeting was a joint project of the Academy of Sciences of the Republic of Tatarstan, the Russian Academy of Sciences (RAS) and the RS with the support of the Embassy. When in Kazan, I also took the opportunity to visit the chemical museum there to see where the element Ruthenium was discovered, a rare transitional metal belonging to the platinum group with curious application potential. For instance, ruthenium-based compounds have been used for light absorption in dye-sensitized solar cells, a promising new low-cost solar cell system.

As a chemist, I was excited by the discovery of chemical element No 114, synthesized in December 1998 in the Dubna Institute, which I look forward to visiting at first opportunity.

I have a long record of scientific collaboration with Russia and visit Russia frequently. Since 1999, I have been an Honorary Professor at Moscow State University and, in 2012, I was elected a Foreign Member of the RAS. I was a speaker at the 2013 launch of the EU-Russia Year of science and a year later at the UK- Russia Chemistry Week. This year I will be participating in International Conference on Supercritical Fluids in the Kaliningrad Oblas’t in September.
Today UK-Russia scientific cooperation is continuing and the Embassy’s Science and Innovation team has a crucial role to play in catalysing partnerships between researchers in our two countries. I feel that there are good opportunities for UK-Russian collaboration in areas outside my own, for example in the science of the Arctic and Accelerator Science.
I’m also excited about the Russian Government’s Global Education Scheme, which will provide funding to Russian Bachelor and Specialist degree holders to continue their studies in top UK universities I am delighted that the University of Nottingham is one of the UK universities covered by the funding scheme. I am particularly pleased that chemistry, chemical technology, nanomaterials and nanotechnologies can be funded by the Scheme as they all contribute to Green Chemistry.
The University of Nottingham has a long history of Russian scientists doing their research here and contributing to the advance of science. Our School of chemistry currently has two Russian scientists: Elena Bichoutskaia, a leading theoretician, and Andrei Khlobystov, Director of our Nanotechnology Centre.
I look forward to welcoming more Russian students to Nottingham in the near future and, as Vice President of the Royal Society, will continue to work with Russia to develop scientific collaboration.

Sir Martyn Poliakoff

Guest post by Keith Allan, Consul General in St. Petersburg

The Russian ice-breaker, the Krasin, was built in Newcastle in 1916-17 and went on to play an important role in the Arctic Convoys of World War II. In this blog, Consul General Keith Allan talks about his recent visit to Newcastle University where a model of the Krasin is displayed in the Naval Architecture Department.

The Krasin is a fine example of shared British/Russian history. She was commissioned by Russia, built in Newcastle, and went on to play a significant role in the Arctic Convoys during World War II. For more on the Arctic Convoys, including the recent visit by British veterans, please see my earlier articles on the recent Arctic Convoys exhibition in St Petersberg and Sir Nicholas Soames’ message to St Petersburg Veterans.

HRH The Princess Royal visits Russian ice-breaker The Krasin

The Krasin is now a floating museum on the Neva river in St Petersburg. I have visited her many times and we were honoured when HRH The Princess Royal visited the ship and met Russian veterans of the convoys during her visit to St Petersburg in February 2014.

I read an article about the ship which said there was a model in a glass case at Newcastle University, and decided I would seek it out during a future visit to the UK. This finally happened on 21 May when I was in Newcastle visiting a veterans association. Sure enough, an excellent model of the ship stands in a glass case in a corridor along with a number of others in the Department of Naval Architecture.

Model of the The Krasin at Newcastle University

The plate on the case reads: ‘Triple screw icebreaking steamer ‘Sviatogor’ built by Sir W. G. Armstrong, Whitworth & Co. (Shipbuilders) Ltd. Newcastle-On-Tyne for the Imperial Russian Government.’

The ship was designed by the famous Russian seaman, Admiral Stepan Makarov, and was originally named after the Russian mythological warrior, ‘Sviatogor’. The Sviatogor sailed from Newcastle to Arkhangelsk on its maiden voyage in 1917 and was soon involved in the civil war hostilities following the October 1917 Revolution.  During the allied intervention against the Bolsheviks in Northern Russia (1918–19) the ice-breaker was scuttled in the Dvina River. The Royal Navy raised her for use in the White Sea and later brought her back to the UK for minesweeping in Scapa Flow. She was returned to the USSR under the Krasin trade agreement in 1921. In 1927 the ice-breaker was renamed by the Soviet government to honour a recently deceased Bolshevik leader and Soviet diplomat Leonid Krasin.

The plate on the glass case display

The Krasin played an important role in the Arctic Convoys. In February 1942, the Krasin crossed the Atlantic (from the US) and reached Glasgow in early April. On 26 April 1942, she joined convoy PQ-15 and left Reykjavik for Murmansk. During the convoy Krasin shot down two German planes. Between 1942-1944 the ice-breaker continued to lead cargo convoys through ice in the Arctic despite heavy bombardment and the constant threat of submarine attacks. Many Allied ships and cargo vessels failed to reach their destination, but the Krasin was lucky enough to survive. In October 1945, the Krasin was disarmed. In addition to the convoys, the ship also participated in rescue expeditions in the Arctic in the 1920-30s, including one led by Umberto Nobile.

As a museum ship on the Neva river, the Krasin will continue to play an important role in reminding us of our shared British/Russian history and the heroic sacrifice made by British and Russian participants of the Arctic Convoys during World War II.

A number of military anniversaries are being celebrated at the moment. Earlier this month there were striking images from the centenary of the Gallipoli landings. I’m sure there will be similar scenes throughout the period leading to 2018 and the centenary of the ending of World War I. In Russia we have been marking the centenary with a number of events aimed, in particular, at young people which have sought to highlight Britain and Russia’s shared history in WW1. We have been holding reading aloud contests in cities across the country of British war poetry and literature. We have also invited people to nominate quotations from Russian and British literature to be inscribed on a new WW1 memorial which will be unveiled this summer at our Embassy in Moscow.

This year is also the 70th anniversary of the end of World War II and the Great Patriotic War between the Soviet Union and Nazi Germany with its allies. The anniversary will be commemorated across Russia on 9 May, Victory Day.

Here in Ekaterinburg we have been marking our shared history, and our alliance to defeat Nazi Germany, with a joint photographic exhibition which I opened last month. Working with the local photography and history museums, and with colleagues from the American Consulate, we have displayed images that demonstrate the personal triumphs and tragedies of World War II. The title of the exhibition is taken from Winston Churchill’s book of the same name, part of his six-volume history of the conflict. The exhibition includes images from the Imperial War Museum’s archives which show parts of the conflict that are less well known in Russia, such as the Battle of Britain and the fighting in the Far East. It also includes images from the local archives, which have not been displayed before.

Some of the images can be seen here.

Opening of the exhibition in Ekaterinburg

Opening of the exhibition in Ekaterinburg

Imagineaza-ti ca ai luat acasa la tine un DRAGON. Sa zicem ca l-ai luat in data de 13.11.2013. Face parte din “familia” ta, il iei cu tine peste tot, te bucuri de el, el se bucura de tine, rezolvati probleme impreuna, ajungeti in impas impreuna, se intampla si bune, dar si rele, apoi… intr-o zi, sa zicem ca pe data de 03.03.2014, DRAGON-ul spune ca lui nu ii mai place “atmosfera” si ca nu i-a placut niciodata. Pai bine, mah, DRAGON-ule, dar de ce nu ai spus mai devreme…? Te-a fortat cineva? Poate ca da…

Lectia 1: Nu forta un DRAGON. Lasa-l in ritmul lui.

Tocmai de aceea, din data de 04.03.2013 si pana astazi, noi, “romanii din Birmania (Myanmar)” am fost ocupati cu “astuparea” gaurilor facute de DRAGON.

Lectia 2: DRAGON-ul face gauri in jurul lui. Dureaza cam 3-4 saptamani sa le astupi.

In tot acest scenariu au fost implicati atat prieteni, cat si “parteneri”. Unul dintre ei, american. DRAGON-ul a plecat la american. Dar a incercat sa se mai uite printre gaurile facute, chiar sa intre prin ele. Totodata a sustinut incercarea sa de a intra printre gaurile lasate in urma prin expresia: “Am semnat noi “ceva”?”. Indiferent de raspunsul la aceasta intrebare:

Lectia 3: Pentru un DRAGON doar semnaturile conteaza! Gentlemen agreement-ul nu!

Va mai amintiti ca, la un moment dat, DRAGON-ul a scris pe acest blog despre asa-numitul “Junior”? Pe vremea aceea DRAGON-ul era considerat (pe buna dreptate!) “Senior”. Cat despre blog, tot ce a fost postat pana acum, a fost postat de “Senior” (DRAGON). Vorba noastra: “Da-ti, da-ti!” (imi cer scuze daca nu o intelegeti). Noi suntem destul de tristi ca am pierdut un DRAGON, dar trebuie sa mergem mai departe… e trist, e dureros, dar trebuie, trebuie, sa mergem mai departe. In momentul in care ne-am despartit de DRAGON, lumea si evenimentele au stat in loc… o zi, doua zile, trei zile… o saptamana, doua saptamani… apoi am invatat:

Lectia 4: Nu iti lua un DRAGON “Made in Romania”! Ia-ti, mai bine, doi Junior-i “Made in Myanmar”! Vei fi mai satisfacut; vei fi mai performant.

Cunoasteti vorba aceea: “Doamne, pazeste-ma de prieteni, caci de dusmani ma pazesc singur”? Aceasta se poate aplica si in Myanmar. Iar, prin extrapolare, se poate (se va!) aplica chiar si in America. Nu stiam pana de curand ca ea se aplica chiar si DRAGON-ilor. “Prietenii” si “dusmanii” se regasesc in folclorul romanesc, nu-i asa? Atunci de ce am senzatia ca daca voi mai scrie multe despre acest lucru, o voi da in “manele”? Probabil ca din cauza “lui”, din cauza DRAGON-ului. Sic!

Lectia 5: Daca ai stat mai multe luni langa un DRAGON, atunci te numesti SUPRAVIETUITOR.

Spuneam, in titlu, ca DRAGON-ul a scos flacari. Da, asa este, a scos flacari si a ars cateva lucruri in jurul lui… printre care si oameni. Intr-o anumita masura este si vina mea pentru ca am intretinut focul. L-am invatat pe DRAGON sa aiba flacari “perfecte”. Dar de-acum spun “piua”!

Lectia 6: DRAGON-ul e viclean. DRAGON-ul nu are nimic sfant! Este ruda cu sarpele.

DRAGON-ii nu fac parte din cultura si folclorul Myanmarului. Mai degraba fac parte din peisajul romanesc. Socant!

Lectia 0: Ai grija ce vrei sa exporti in Myanmar!

Asadar, cei “trei” romani din Myanmar sunt tot doi! Cei doi!

F & F

Apuc sa scriu mai rar, din varii motive. Multa treaba de facut, multa viata de trait. Astazi, cel mai important proiect investitional al nostru (de pana acum) a facut primii pasi in lume. In avanpremiera lansarii, din aprilie, a noului nostru produs software pentru piata myanmareza, ne-am gandit sa facem o pre-lansare, ca sa “luam pulsul pietei”. In consecinta, am participat la un targ de job-uri, in parcarea MICT park, mandria Myanmarului si epicentrul zonei de tech din Yangon.

Ieri si azi ne-am hamalit din greu. Am intins bannere, am carat scaune si mese, am printat topuri peste topuri de hartie, am adunat un palc de rawange rapitoare care sa se alature staff-ului nostru pe perioada evenimentului (booth babes) – din nou, sunt absolut uluit de neamul lor minuscul si de ce oameni poate sa produca -, am facut un chef monstru cu toata lumea aseara, asa, ca sa ne dam chef de munca in weekend, am dormit 3 ore, apoi am stat toata ziua sub soarele tropical gestionand un flux de vizitatori si candidati de vreo 3 ori mai mare decat ne asteptam. Dat fiind ca maine la ora 7 o luam de la inceput, pun acum cateva selfie-uri si ne citim dupa ce trece nebunia

Datele BNR publicate marti arata o scadere semnificativa a restantelor la credite in luna decembrie, insa aceasta scadere s-a datorat cel mai probabil acceptarii de catre banci a pierderilor, fapt care care explica si scaderea semnificativa a profiturilor inregistrate de sistemul bancar in T4.13.

Astfel, daca in primele 9 luni din 2013, profitul cumulat inregistrat de bancile din Romania era de 1,5 miliarde lei, in ultimul trimestru, pierderile au insumat 1 miliard, astfel incat, la nivelul intregului an, profitul a ajuns la 497 milioane lei, fata de o pierdere de 2,3 miliarde lei in 2012.

In suma absoluta, la sfarsitul lunii decembrie, restantele au insumat 32,69 miliarde lei, in scadere cu 1,38 miliarde fata de noiembrie, insa in crestere cu 4 miliarde lei comparativ cu decembrie 2012. Variatia lunara a soldului restantelor atat in cazul creditelor in lei, cat si in cazul creditelor in valuta se poate observa in graficul de mai jos, click pe imagine pentru marire.

Ca pondere in soldul total de credite, restantele la creditele in lei au ajuns la 15,27%, in crestere de la 13,18% in urma cu un an, iar restantele la creditele in valuta au ajuns la 14,59%, in crestere de la 12,19%, detalii in graficul numarul doi

Continue reading: Sistemul bancar: restantele la credite au scazut in decembrie cu 1,4 miliarde lei

Gradul de educatie al populatiei influenteaza in mod semnificativ gradul de dezvoltare economica, iar faptul ca Romania se situeaza pe ultimul loc in Uniunea Europeana din punctul de vedere al ponderii populatiei cu studii superioare nu este o surpriza.

Astfel, dupa cum se poate observa in graficul de mai jos, daca in anul 2000, doar 7,5% dintre romanii cu varsta intre 15 si 64 de ani aveau studii superioare, procentul a crescut la 13,5% in anul 2012, in timp ce ponderea celor care aveau cel mult 8 clase a scazut de la 35,6%, la 28,8%. Ponderea persoanelor cu studii medii s-a mentinut in jurul a 57%.

In cifre absolute, in 2012, numarul romanilor pe segmentul de varsta 15-64 ani era de 14,9 milioane, dintre care 2 milioane aveau studii superioare, aproape dublu fata de anul 2000, 8,6 milioane aveau studii medii (numar similar celui din anul 2000), in timp ce numarul celor care au absolvit cel mult 8 clase a scazut la 4,33 milioane (fata de circa 5,4 milioane in 2000). Sursa datelor este Eurostat

Continue reading: Gradul de educatie al populatiei: cum stam in comparatie cu alte tari din Europa?

Datele publicate recent de Ministerul Muncii arata ca, in trimestrul trei al anului trecut s-a inregistrat o scadere semnificativa a numarului de angajati cu contract de munca, acest numar reducandu-se cu 588.815 fata de T3.12, detalii in graficul de mai jos, click pe imagine pentru marire. Comparativ cu T3.11, scaderea este de 521.000, iar comparativ cu T3.10, scaderea este de circa 272.000.

In ce priveste evolutia in procente, scaderea anuala inregistrata in T3.13 este de 10,8%, de departe cel mai mare procent de cand aceste date au inceput sa fie publicate, respectiv din T2.10, detalii in graficul numarul doi. Datele reflecta evolutia numarului de asiguratii cu norma intreaga si/sau cu timp partial, sursa fiind declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor raportate de angajatori. Cei cu mai multe contracte de munca sunt numarati o singura data

Continue reading: Piata muncii: numarul persoanelor cu contract de munca a scazut cu peste jumatate de milion in ultimul an

Spuneam în prima rundă că vom povesti oleacă și despre mirificele prețuri practicate cu ocazia Black Friday. Oamenii care comentează pe marginea subiectului par a se împărți în două categorii: cei care urăsc evenimentul și consideră că e o șarlatanie uriașă și cei care iubesc reducerile de BF și trompetează cu entuziasm despre ce-și vor cumpăra ei cu acea ocazie. Aceștia din urmă, în marea lor majoritate blogeri, jurnaliști și alte specii înrudite (inclusiv al dumneavoastră subsemnat) care “condimentează” mai mult sau mai puțin discret articolele/blogurile cu linkuri de afiliat la diferite magazine online.

La cealaltă extremă, prima categorie va sta să-ți explice cu lux de amănunte cum au văzut “cu ochii lor” (și un eventual screenshot “dovadă”) un produs scumpit cu nesimțire înainte de BF pentru ca apoi magazinul cu pricina să se laude cu o reducere consistentă. In consecință Black Friday nu e altceva decât un gigantic șmen. Sau cel puțin așa susțin ei.

Adevărul este – așa cum era și firesc – undeva la mijloc. Explică foarte bine acest articol mai vechi din WSJ care deși surprinde metode folosite de magazinele din US cred că se aplică fără probleme comerțului de pe frumoasele plaiuri mioritice.

Cifrele sunt clare: din 2009 până în 2012 numărul produselor vândute la reduceri a crescut cu 60%, iar reducerea medie a crescut de la 25% la 36%. In același interval, marja de profit a magazinelor a rămas aproximativ aceeași. Fenomenul nu are decât o singură explicație: multe produse apar pe raft cu un preț inițial mai mare tocmai în ideea de a fi vândute în timpul reducerilor și nu în sezonul normal. Vi s-a întâmplat probabil și vouă să intrați într-un magazin într-o perioadă oarecare din an și să remarcați niște articole interesante dar parcă exagerat de scumpe în raport cu prețurile uzuale? Raționamentul e simplu: nu se intenționează vânzarea acelor produse la prețul întreg, ci doar discountate. Ele vor juca un simplu rol de decor pe rafturi până la sosirea reducerilor din iarnă sau a soldurilor.

Un exemplu interesant. Gigantul Amazon.com a introdus în oferta din vara 2013 un televizor Samsung de 60″ la 1800$ care se vindea în alte locuri pe Internet la doar 1300$. Ori, nu stă în obiceiul celor de la Amazon să se ocupe cu astfel de “cascadorii” de neam prost. Misterul s-a lămurit de Black Friday când televizorul cu pricina a fost redus un “amețitor” 45% până spre 1000$.

Altfel, metoda urcării prețurilor în “pregătirea” perioadelor de reduceri este o realitate. Market Track au constatat că prețurile urcă în medie cu 8% în noiembrie, înainte de BF și de sărbătorile de iarnă. Așa cum era de așteptat, cele mai spectaculoase creșteri de prețuri le înregistrează jucăriile, care iau un “avânt” mediu de 23%. De unde rezultă că bietul Moș Crăciun este cel mai lovit de aceste perioade de reduceri. Ar fi înțelept să-și facă stocurile încă din vară.

Sau cel mai bine-ar fi să revenim cu toții la obiceiul strămoșesc de a ne cumpăra un obiect pentru că avem nevoie de acesta, atunci când avem nevoie. Greu?

Căutarea ta s-a sfârșit: ai ajuns la punctul în care vei afla tot ceea ce trebuie să știi dar în special ceea ce nu trebuie să știi despre Black Friday. N-are rost să mai consumi energie în mod inutil, astfel încât poți închide chiar acum toate celelalte taburi de browser inclusiv cel în care George Buhnici explică modul în care a importat el BF în România (pro tip: n-a “adus” nimic nici George, și nici vreun alt jurnalist – ci magazinele online și în special eMag-ul).

Primul lucru important de reținut este că spre deosebire de datele altor “sărbători comerciale” mai mult sau mai puțin inventate (gen Sf. Valentin) momentul Black Friday este foarte clar plasat. Si anume: ultima vineri din noiembrie dă startul sezonului de cumpărături de final de an (la americani și în general în lumea occidentală). E momentul în care consumatorii încep să se îmbulzească în neștire prin magazine iar comercianții își maximizează profitul într-un final de an mai mult sau mai puțin euforic. Pentru cei interesați de etapele acestei frenezii de cumpărături am detaliat codul culorilor într-un articol mai vechi.

Cu alte cuvinte, ideea de a muta Black Friday cu o săptămână în avans este complet lipsită de logică. La fel de bine ne putem apuca să întârziem oleacă echinocțiul până de Paște. Ceea ce nu i-a împiedicat pe mai mulți comercianți din România să “mute” cu nonșalanță BF 2013, în premieră mondială. Explicația fiind ceva aburitor cu ziua de 1 decembrie care pică prost și taie cheful de cumpărături. Să vedem totuși adevărata cauză.

Da, anul acesta Black Friday pică foarte aproape de 1 decembrie dar nu are nici o legătură cu sărbătoarea națională a românilor. Pur și simplu sezonul cumpărăturilor în lumea occidentală – care începe cu Black Friday și se termină de Crăciun – este mai scurt cu câteva zile decât de obicei. Mai precis, este cel mai scurt sezon de shopping din 2002 ceea ce se va traduce într-o pierdere potențială de 1.5 miliarde $ la nivel mondial. Asta nu va împiedica magazinele să bată noi recorduri anul acesta, dar ar fi putut să încaseze și mai mulți bani.

Sigur că în ultimă instanță dacă oamenii chiar au nevoie de acele lucruri înseamnă că le vor cumpăra la un moment dat, chit că e în sezon sau în afara lui. Dar comercianții nu gândesc astfel – orice bănuț potențial pierdut în trimestrul 4 îi face să intre în fibrilație. Parcă îmi imaginez discuția:

- Sefu’, sefu’ ce ne facem că anul ăsta sezonul de cumpărături e mai scurt?
- Nici o problemă Costele, îl lungim.
- Sefu’, sefu’ nu înteleg cum o să lungim sezonul?
- Mutăm Crăciunul de Anul Nou, hai că-i simplu Costele. Pac, pac – am adăugat o săptămână.
- Sefu’, sefu’ cred că e o mică problemă acolo cu Crăciunul…
- Bine atunci dă Black Friday mai încoace o săptămână, că doar noi am inventat chestia asta.
- Da sefu’, ce idee deșteaptă! 

Sigur că puteau să-i spună “Zi Specială de Reduceri Masive ca Voi să Credeți că Sezonul de Cumpărături a Inceput Deja” (ZSRMVCSCID). Dar cred c-ar fi fost un pic complicat de reținut așa încât s-a preferat formula cu mutatul Black Friday.

Uite cum am lămurit chestiunea cu mutatul sezonului. In partea a II-a voi clarifica treaba cu prețurile.

Se apropie gerul, serile lungi de iarnă și zilele relaxante de sărbătoare când tot omul stă la gura sobei și joacă un shooter, un adventure sau strategy game pe Playstation. V-ar interesa poate să știți că prietenii de la Amazon au lansat un nou store din care puteți cumpăra coduri pentru achiziția de jocuri de pe PSN, și ca să fie treaba bună cumpărătura e însoțită de un cupon de 5$ reducere pentru următorul joc luat de la ei.

Pentru achiziție trebuie să declari un Billing Address oarecare în SUA (și dacă problemele continuă să apară, verifică țara conform discuției de pe forumul Kindle). Cam orice card bancar este acceptat (eu am de la Unicredit – a mers din prima), iar livrarea este doar un cod astfel încât nu veți avea bătăi de cap cu vama sau orice altă minunată instituție a statului nostru de drept.

Pe mine mă tentează The last of us, am auzit că merge bine cu vinul fiert…

"Wishes won’t wash dishes"

Google a anuntat ca de azi serviciul Google Apps nu mai este disponibil in varianta gratuita (Free) pentru 10 utilizatori. Este un anunt important, deoarece serviciul este folosit deja de 5 milioane de companii in intreaga lume, iar in Romania are zeci de mii de utilizatori. Schimbarile vor fi aplicate doar noilor utilizatori, cei vechi nefiind afectati. 

Suita Google Apps include Gmail, o suita colaborativa office online numita Docs, stocare in cloud prin Drive, o solutie Calendar si multe alte componente. Este extrem de populara deoarece poate fi instalata pe domeniul utilizatorului (ex: companie.ro), este usor de folosit si se integreaza perfect cu dispozitivele mobile.

Estimarea mea este ca in Romania sunt intre 10.000 si 20.000 de companii mici care folosesc serviciul Google Apps gratuit. Retragerea sa va avea cu siguranta un impact. Google nu ofera cifre exacte pentru fiecare tara, de aceea estimarea mea se bazeaza pe un raport dintre numarul utilizatorilor de Internet, numarul de companii locale si totalul domeniilor inregistrate.

Un pic de istorie: Google Apps a fost lansat in 2006, fiind prima solutie de email si colaborare in cloud destinata companiilor de orice dimensiune. Prima versiune a oferit gratuit accesul a 250 de utilizatori per domeniu. In 2007 limita a fost scazuta la 100, in 2009 la 50 de utilizatori, iar in 2011 au ramas 10 utilizatori. Ieri, 6 Decembrie 2012, Google a anuntat ca varianta gratuita nu mai este disponibila, existand doar o perioada de proba gratuita timp de 30 de zile, pentru oricati utilizatori.

Ce se intampla cu cei care si-au activat serviciul cand era gratuit? Nimic. Acesta functioneaza in continuare, cu limitarile de la data activarii (unele domenii au 250 de utilizatori, altele 50 sau 10). Serviciul este in continuare gratuit. Daca numarul de utilizatori alocat este depasit, atunci clientii trebuie sa treaca la varianta Apps for Business si sa plateasca pentru toata baza de utilizatori.

Cat costa Google Apps for Business? 40 de euro anual sau 4 euro lunar per utilizator. Un cost care sub jumatate pretul total al oricarui serviciu similar. Pretul include SLA, suport si activarea oricarei noi functionalitati pe durata abonamentului. Nu exista costuri ascunse. 

Ce se ofera in plus in varianta Apps for Business?  Garantia serviciului, minim 99.9% disponibilitate, 25GB stocare pentru email,  contract cu Google Irlanda guvernat de legislata UE (nu SUA), suport tehnic samd. 

Google Apps Free a fost, vreme de 6 ani, un produs exceptional. Cu toate limitarile sale, cred ca a fost atat de bun incat a concurat varianta comerciala. In Romania, ca si in restul tarilor cu o putere scazuta de cumparare, solutia Free a fost mereu cea mai populara. Pretul, 3-4 EUR, este minuscul comparat cu serviciul adus – scapi de grija arhivarii emailurilor, de antivirus si antispam de email, ai o interfata web intuitiva si sincronizare perfecta cu tableta sau telefonul mobil.

Ce surprize de pret ne mai rezerva Google? Niciuna. Miscarea anunta azi era prevazuta de ani buni. Politica de preturi a Google este foarte simpla: preturile nu scad, nu cresc, nu se ofera discounturi. Cu siguranta Gmail va ramane mereu gratuit. Pretul Apps for Business nu se va schimba. Orice firma, oricat de mica, isi poate permite acest serviciu. E un serviciu business critical ce costa lunar, per utilizator, cat o cafea la Starbucks. Experienta mea cu clienti Google Apps de dimensiuni mici imi spune ca va exista o usoara revolta, urmata de o analiza competitiva a ofertelor de pe piata, ce se va incheia cu folosirea solutiei Apps for Business. Concurentul principal, Office 365, e in continuare mult mai scump si limitat ca si functionalitate la platforme Microsoft. Mi-ar placea sa fac o comparatie directa de pret, dar e imposibil, dat fiind sistemul de licentiere al Microsoft. As spune cu aproximatie ca Office 365 este cel putin dublu ca si cost total.

Si daca vreau sa plec cu datele de la Google? E o intrebare legitima, pe care o aud des. Poti sa pleci de la Google la fel de usor cum vii la Google – detalii pe pagina echipei interne a Google denumita Data Liberation Front, echipa care ofera uneltele si formatele pentru mutarea datelor de pe platformele Google.

Modelul de business al Google este bazat pe veniturile din publicitate. Asa au fost sustinute costurile pentru Apps. Utilizatorul final deseori are impresia ca serviciul este complet gratuit, deoarece nu cunoaste metodele prin care Google isi asigura un venit. Stim ca nu exista "pranz gratuit", nu la infint cel putin. Platforma pentru Google Apps a evoluat in cel mai mare mediu de mesagerie si colaborare online din lume. Era nevoie ca si clientii comerciali de Apps sa plateasca pentru a sustine calitatea si dezvoltarea serviciului.  

Cum sunt afectati clientii din Romania? Plata efectiva a serviciului se poate face doar cu cardul, catre Google Irlanda. Dezavantajul este ca firma care plateste trebuie aiba cardul activat pentru plati externe si sa fie inscrisa in Registrul Operatorilor Intracomunitari, deoarce factura vine de la entitate straina. 

Solutia simpla este folosirea unui partener autorizat al Google. Appnor, parte a grupului international Revevol, este cel mai important partener al Google pentru zona Enterprise in Romania. Portofoliul nostru de clienti variaza de la organizatii cu 1 cont Apps pana la peste 2000, din zona comerciala sau educationala. Revevol te va ajuta cu suport tehnic in limba romana, change manegement, training pentru utilizare. Serviciile Google au acelasi pret prin Revevol, insa factura este emisa din Romania, iar clientii pot folosi orice instrumente de plata.

+4 021 569 4657 este numarul de telefon la care ne puteti contacta direct pentru consultanta gratuita pentru orice nelamurire tehnica sau comerciala legata de produsele Google Enterprise (Apps, Geo, Chromebooks, Search). Aflati mai mult pe Revevol.ro

PS: Anuntul de azi a venit ca o surpriza pentru toata lumea. Nu auzisem de vreun plan in acest sens. M-a prins in Mountain View, unde reactia utilizatorilor (nu angajatilor Google) cu care am discutat a fost: "Mai exista si versiunea gratuita?!" :-) Cred ca pentru pietele emergente stirea este importanta, iar in cele mature va ramane un detaliu usor de trecut cu vederea.

"Fact without theory is trivia. Theory without fact is bullshit!"

Black Friday inseamna reduceri pentru toata lumea si scalabilitate pentru oamenii tehnici. Anul acesta PR-ul magazinelor online s-a facut in jurul solutiilor tehnice folosite pentru a acomoda cresterea substantiala de trafic din Vinerea Neagra. Evident, problemele n-au lipsit si au urmat traditionalele dezbateri despre costul scalabilitatii.

Pentru mine Black Friday este ziua bacalaureatului aplicatiilor web. Deoarce predic teoria sclabilitatii si in celelalte 364 de zile ale anului, am hotarat sa scriu cateva randuri despre cum functioneaza businessul scalabilitatii, avand experienta acumulata cu clientii Appnor (care au fost online permanent, cu exceptia 2Parale a caror platforma a fost unresponsive sub 100 secunde in ziua respectiva).

Voi cum ati petrecut Black Friday-ul? Eu – pe metereze, in biroul unui magazin online din New York care a avut intr-o singura saptamana o campanie de Grupon, oferta de Thanksgiving si Black Friday. Fiind un startup, au migrat catre o solutie scalabila atunci cand au ajuns la masa critica de utilizatori, iar saptamana trecuta a fost testul de foc. Nu au facut PR pe tema serverelor, pentru ca traficul imens sustinut este o componenta traditionala pentru orice retailer online de pe piete mari. Implicarea in scalarea unei asemenea operatiuni este absolut entuziasmanta!

Cat costa o solutie care sa scaleze la trafic mare? Mult. Costa mult deoarece:

1. Trebuie sa fie gandita modular, pentru a o putea scala.
2. Implica extra costuri de infrastructura atunci cand traficul este scazut.
3. Presupune folosirea unor echipamente de o minima calitate, ce-si dovedesc utilitatea mai ales in asemenea momente.
4. Necesita o echipa tehnica foarte competenta, cu experienta in scalare, care sa inteleaga fiecare componenta sotfware din spatele magazinului online.
5. Nu poate fi facuta fara planificare, masurare si testare constanta.

Magazinele online din Romania opereaza cu margini josnic de mici, de aceea principala lor grija de-a lungul anului este cum pot scadea costurile operationale. Serverele si oamenii tehnici sunt o bucata sanatoasa din costurile magazinelor online. Traficul este in mod normal foarte scazut, astfel ca aproape orice server ieftin si orice junior tehnic pot face treaba, mai putin atunci cand apare o avalansa de trafic.

Crapa serverele – este explicatia pe care o auzim de obicei. Serverele in sine rareori crapa, iar asta se intampla doar cand au probleme hardware sau sunt colocate impropriu. Aplicatiile care ruleaza pe acele servere crapa, din cauza volumului de cereri care trebuie procesate. De retinut ca orice solutie este la fel de buna ca cel mai slab element – poate fi vorba de o baza de date cu o arhitectura proasta, cod scris cu picioarele (foarte popular in aplicatii comerciale), apeluri incete catre servicii externe samd. Cata vreme nu stii ce face fiecare element, cu cine interactioneaza, cum il poti masura, cum faci un stress test – e imposibil sa scalezi o aplicatie.

Nu uitati ca magazinele online, ca si jocurile sau siteurile de stiri, sunt in esenta mega aplicatii web. In Romania sunt foarte rare aplicatiile web care au nevoie adevarata de scalare, de aceea cred ca oameni tehnici care sa fi lucrat la construirea unui setup scalabil sunt mult sub 100. Nu va lasasi amagiti de inflatia de cuvinte cheie: node.js, noSQL, Mongo, cloud, autoscale, bonding samd.; sunt doar cuvinte care suna bine in materialele online pe tema scalabilitatii.

Scalabilitatea infinita de la Amazon e alt element din mitologia scalabilitatii. Aud des solutia simpla: “adaugarea de servere create instant cand traficul creste, servere ce preiau din incarcare si scaleaza orizontal aplicatia web”. Desigur, orice om cu un minim de experienta in lucrul cu Amazon sau alta solutie cloud stie ca asemena afirmatii de marketing sunt un mare busllhit in 99.9% din scenariile de utilizare din viata reala. M-as intinde pe zeci de pagini pentru a explica pe scurt motivele, asa ca ma rezum la va asigura ca scalarea, inclusiv in cloud, nu este niciodata simpla sau infinit automatizabila.

Dupa ce trece valul, fie ca se numeste Black Friday, Cyber Monday sau Decembrie :) ramane povestea de marketing. Cifre fascinante – vizitatori, utilizatori simultani, comenzi, conexiuni la bazele de date samd. Imparititi la 5 sau 10 orice cifra anuntata public si ajungeti intr-o zona vecina cu realitatea. Adevarul este ca niste cifre mari pot masca deficiente grave de design sau simpla nepregatire. Deseori costurile scalarii vs. pierderile cauzate de downtime nu justifica investitia. E (mai) corect sa admiti asta, decat sa imbraci toata povestea in marmelada.

Rezumand:

• Cifrele anuntate si teoriile de scalabilitate pentru Black Friday sunt materiale de PR.
• Scalabilitatea trebuie sa fie pe agenda tehnica tot anul, nu cateva zile pe agenda de marketing.
• Solutiile bune costa, vorbele nu. Clienti saraci si cu pretentii vor fi serviti de toti banii, cu vorbe, pentru ca are sens economic.
• Economisesti mai multi bani atunci cand nu cumperi nimic.
• Educatia nu se face in ziua de BAC, nici saptamana urmatoare in presa.

Astept cu nerabdare urmatoarea Vinere Neagra. Oare care va fi tema de PR?

"The best thing about the future is that it comes one day at a time."

Ma bucur sa pot anunta ca Appnor MSP are un nou CEO, in persona domnului Lucian Bila.

Am ajuns la o faza importanta in cresterea companiei. Lucian e cel mai bun comercial pe care l-am intalnit vreodata. Sunt convins ca va face o treba mai buna ca mine in coordonarea echipei din Romania. Are maturitatea necesara, dar si experienta pe piata locala pentru a asigura succesul Appnor.

Pe viitor ma voi ocupa de business development pe pietele externe. Avem un potential deosebit in afara Romaniei si vreau sa ma concentrez pe a creste compania international. In plus, experienta de pana acum imi spune ca ma potrivesc bine intr-un astfel de mediu. Un pas mic pentru omenire, un pas mare pentru mine ;-)

Nu pot sa inchei fara sa le multumesc celor care ne acorda increderea si ne sunt clienti. La fel si colegilor mei care fac o treaba foarte buna constant. Un merit deosebit au si investitorii nostri, care ne impartasesc viziunea si fac un efort deosebit pentru a ne ajuta sa ne dezvoltam fara a face compromisuri de calitate.

Toate detaliile despre mutare, ce este si ce face Appnor, in comunicatul de presa.

Back to work! 

O vorba din batrani ne invata ca cine n-are curte trebuie sa-si cumpere gard. Acest gospodar din Dristor a plecat urechea la izvorul de inteleciune populara, drept pentru care a imprejmuit ceea ce i se cuvine, a tras o scara din balconul neautorizat dar dotat cu centrala termica si a pus niste iedera si mana maicii domnului pentru a se pune la adapost de privirile invidioase. La vara apare masuta, umbreluta si gratarul.

Uniunea Notarilor Publici ar trebui sa ia nota si sa-si revizuiasca grila cu valori orientative, parterul si ultimul etaj nefiind actualmente apreciate la intregul potential. Parterul poate anexa oriand o curte, atat cat permite gradina blocului si, cu o ajutorul unei scari interioare, un racoros demisol e chiar realizabil, dar numai dupa evacuarea pisicilor maidaneze oplosite la subsol. Ultimul nivel nu se lasa nici el mai prejos: un sezlong, o bere rece si nelipsitul gratar, adica un trio de argumente imbatabile, sunt gata oricand sa orneze terasa blocului dupa placul proprietarului de la ultimul etaj.

Undeva in zona Garii de Nord, am intalnit si fotografiat casa unui prop’ietar optimist care a pornit campania renovarilor de primavara. O singura nelamurire am: garantia “termopanelor” este pe viata? Si daca da, viata cui? A cladirii?