“Every year, according to them, Russia plans to invade Ukraine,” said 24-year-old Andrei. 

“Meanwhile, we all sit here and listen to the news with eyes wide open and think: ‘Really? Again? Weren’t we supposed to invade last year?’ I think the West is just using this issue for their own interests.”
(BBC, 22 ianuarie 2022)

În vara lui 2017, am plecat cu TransSiberianul din Moscova la Vladivostok. O lună mi-a luat să cobor după covrigi și bere în gări, să urc la loc, să dorm pe lavițele de vagoane de dormit, tâdâm-tâdâm-tâdâm-tâdâm. Nimeni nu știa nimic de România. Ba nu, mint, auzise de Vișniec o intelectuală din Krasnoiarsk.
Politica externă în Rusia este un basm cu pitici, erau 7, au plâns când Albă ca Zăpada le-a ocupat pătuțul. Ei, rușii, sunt Albă ca Zăpada, alergați de mămică-sa cea rea, Regina americancă, obsedată de chirurgie estetică și oglinzi.
În 19 iulie am scris un post pe blog denumit: Marele și veșnicul război al rușilor. Am zis să-l reiau acum. Nu știu dacă ajută, dar sigur nu poate face rău.

Gara e imensă, are candelabre uriașe care pot strivi 5 familii dacă ar vrea. Dar candelabrele nu vor, vor să stea sus, să trimită lumini galbene peste foiala în șlapi, picioare umflate, tricouri întinse de burți coapte și scâncete de sugari iritați de zgomot și de mișcările bruște ale mamelor cu păr împletit în frizuri complexe. Când mai au timp și de copil când trebuie să stea 6 ore să-și împletească zecile de cosițe?
Nu știu.
Misha continuă drumul. A ascultat în buclă Voaaaa-iaaaaj, vooooa-iaaaaj a lui Milene Farmer în intrepretarea unei rusoaice. Merge la Irkutsk.
Eu am coborât la Novosibirsk, undeva în nimicul siberian unde calea ferată, minereul de fier, războiul cel mare și relocarea industriilor militare către interiorul țării au făcut să apară într-o sută de ani cel de-al treilea oraș ca mărime al Rusiei, după Moscova și Sankt Petersburg.
Novosibirsk este copilul lui Mare și al lui Uriaș. S-a născut cu 8 kile și a continuat să fie ținut pe hormoni de creștere de mămică-sa, are celulită și pe degete de cât de gras e. Are grația unui obez care nu mai poate să-și părăsească de 12 ani camera. E ținut captiv de bulevardele imense și de opera mătăhăloasă, cea mai mare sau probabil cea mai mare din lume.
Între blocuri sauronice, cu balcoane atârnând precar, orci în fuste cară plase cu mâncare. Deși aici nu au fost cartele decât în al doilea război mondial și apoi pe timpul Perestroikăi, foamea a rămas cu ei așa cum a rămas cu noi și cu toți cei care au avut parte de dieta comunistă. Trăim și noi și ei în familii unde cea mai importantă întrebare a unei mame este: ai mâncat? sau vrei să mănânci ceva? Ar trebui să trecem la întreținere foamea, că e și ea un suflet, consumă apă, căldură, energie.
Pe trotuare, pe cartoane și pungi, pe funduri de găleți întoarse sau pe lădițe, se vând ciuperci, fructe de pădure, buchete șleampete de flori, ridichi. În intersecții sunt tarabe cu fructe și zarvazavaturi și fiecare dintre ele este secondată de o tarabă cu ochelari de vedere. Numai așa funcționează, binomul legume-rame, peste ambele se apleacă cercetător femei cochete și matrioșci cu barbă, pensionare cârcotașe și funcționare înțepate. Cumpără galoși de cauciuc și șosete de nylon, treninguri de polistiren și blugi țepeni, tip scoarță de copac. Printre noi, tacticos, își fac loc trei fete cu trei bufnițe.
Vii.
Bufnițele își rotesc capetele după rochițe, după șlapi, după bețivii care croncăne la marginea drumului. Fetele cer bani, probabil pentru cercul de biologie.
De unde ați luat bufnițele? Se dau la kil? La pachet cu ramele de ochelari?
Nu înțeleg ce le întreb, râd, își dau coate și pleacă.
3 minute mai târziu, un tânăr impetuos încearcă să treacă strada călare. Calul e alb, are șa roșie și băiatul e în blugi și cămașă bleu și soarele îi bate în față, el e încruntat și privește atent cele 5 benzi de circulație peste care trebuie să galopeze cândva când mașinile se vor opri. Așa trec 3 minute tensionate, nu s-a clintit de pe linia de tramvai, mașinile continuă să vină claxonînd și calului îi tremură picioarele de încordare și uite cum călcâiele voinicului se înfig în burtă și după ultima Hondă, calul ajunge pe partea cealaltă a pieței Lenin unde este desigur chiar Lenin, din fontă. Are 3 metri Lenin și paltonul îi flutură în spate, înspre Opera gigant, aproape cea mai mare din lume. În stânga e un nene cu o torță și o doamnă cu un spic de grâu, tot din fontă, încremeniți în semanlizarea circulației. Ei nu i-ar fi permis tânărului pe cal alb să traverseze așa piața.
-Când s-a întors Lenin pe soclu? Nu l-ați dat jos și voi în 1991?
Dima zice că Stalin era ăla cu probleme, că Lenin e idealul comunismului, de ce ai avea ceva cu Lenin?
Tot el zice că nici Stalin nu e atât de rău, în definitiv a câștigat marele război.
Dar a omorât și niște zeci de milioane de oameni.
Dar a câștigat marele război pentru libertate.
Pobeda. Pobeda.
Rusia nu e lăsată să uite de război.
Marele război continuă din 1940 încoace.
Statui, basoreliefuri, tunuri, tancuri, avioane, rachete, morminte, cruci, biserici, bancnote, insigne, medalii sunt închinate renașterii naționale, țărișoara întoarsă ca Isus din bezna înfrângerii, credeați că am murit păcătoșilor? Au murit niște zeci de milioane de oameni, dar nu eu.
În gara din Novosibirsk sunt fotografii cu soldați reparând șinele, refugiați cu căruțele pe vagoane, un tren deraiat, vârât în el însuși ca într-o carapace de lemn rupt.
Stalin a omorât zeci de milioane de oameni dar Rusia dăinuiește azi datorită lui, pe tricouri, magneți de frigider și pe bluze de trening.
Pe lângă pozele cu marele, continuul război, trag valize pe rotile și împing cărucioare cu sugari roșii de urlete, urmași ai rușilor care au înfipt drapelul pe Reichstag.
Americanschi? întreabă curioși în timp ce își așează grijulii valijioarele pe raft.
Niet. Rumânschi.
Rumânschiii? Aveți păduri în România?
Avem.
Aveți urși în România?
Avem. Uneori ucid turiști. Americanschi.
Rușii râd. Pe ei nu îi atacă urșii. Nici măcar nu au curaj să se uite la ei. Se jură că ursul trece mai departe dacă vede un rus.
Știe ursul ce știe.

Sunt 15 grade în casă. Am un reșou.
Aștept echipa de muncitori să-mi dea jos sigiliul de pe contoru de gaz.
Ieri seară, pe la 7 și ceva, vecinul s-a strecurat în curte, a chemat un fârtat de la Distrigaz și i-a spus că sunt scurgeri de gaz la instalația lui.
Asta-mi imaginez, că nu am de unde să știu, Distrigaz nu poate să confirme, în niciun caz prin telefon, dacă trage dușmanul rus cu urechea?
Nu m-a sunat nimeni să mă anunțe că mă lasă fără gaz în noaptea cea mai friguroasă a lui 2022, -6 grade afară, și totuși, cum e posibil să îți vină niște neni, să-ți oprească gazul pentru că un individ spune că sunt scurgeri dintr-o instalație care nu e a lui, instalație care a fost verificată de 2 muncitori cu 2 ore înainte de sesizarea individului, care, apropo, a încercat tooooooatăăă ziua să îi alunge pe oameni ăștia din curte, amenințând, chemând poliția, pozându-i pe ei și mașinile lor parcate în stradă?
Asta mă întreb, la reșou, ce căcat de țară e asta în care un nene care repară la negru televizoare, nu trebuie să fie director de butică sau senator de Mizil, cheamă poliția din 4 în 4 zile, urlând că îi este încălcată proprietatea și, ce să vezi, poliția vine, nebunu flutură niște hârtii, vorbește de litigii, milițienii, ochii-n pământ, unul nu știe să-i zică netotului că e în eroare, nu, milițienii le zic muncitorilor să nu mai muncească p-afară cât e vecinu în curte, să aștepte să plece, căci milițienii deja știu că o să plece, că el nu locuiește aici, are o coșmelie lângă care îți e frică să tușești, tu sau pisica ta. Asta îi sfătuiesc milițienii umili pe muncitori, să intre-n casă până pleacă nebunu, ca o mamă care-și îmbracă-n pijamale copiii și-i culcă la 2 după-masa, la ordinele soțului răngi, numa, numa să se liniștească și să adoarmă.
Care apărători ai legii, frățioare, care lege, ce ajutor să ceri de la niște oameni care nu știu care e diferența dintre asfințit și a sfințit?
Cum se face că Distrigazu vine și închide gazu și nu anunță proprietarul imobilului pe care l-a lăsat în frig, mai mult, cum se face că scurgerea de gaze nu există, pe bune, a venit omu de-a verificat cu bipbipbipu ăla-n mână, totul e brici, nicio scurgere de gaze, deci ori au mințit Distrigazu, că o avea vreun amic acolo vecinu, ori a meșterit nebunu la instalație și, când a venit echipa, chiar erau scurgeri?
Dubios.
Ce fel de țară-i asta în care instituțiile statului se fac preș în fața unui nenic cu minute gratuite în rețea, individ care mi-a pus, în mai, clei în yală, m-a amenințat că-mi dă cu toporu-n cap, de față cu jandarmii, dar dosarul lui penal strânge scame ca buricul lu Ciolacu?
De unde pleacă impotența asta uriașă a autorităților, cum e posibil să lași un copil să moară la Caracal dar la Ploiești să te prezinți, ce mirare că sunt, ce surpriză că ești, de fiecare dată când aloooo, văd enorm și simt monstruos, mi-a încălcat cineva proprietatea.
Și cum se face că, la 7 luni după o plângere penală tu încă nu ai reușit să strângi probe într-un atât de dificil caz cum este cel al unui om care a pus un lanț pe poartă și lipici în yala vecinului său și a amenințat o femeie, de față cu jandarmii, că-i sparge capul dacă o mai prinde în curtea în care ea are drept de trecere?
Dacă un nimeni în șanț, agresiv și perseverent, poate să sperie valuri de milițieni, să prostească echipe de la Distrigaz, să alunge topografi, angajați telecom sau experți ai judecătoriei, ce mă mai mir de familia Cozma, de Ghiță, de toți campionii în ticăloșie dați de județul Prahova, cum tratează ei statul român, cum se scobesc ei între măsele cu scobitoarea justiției, cum trimit milițienii după pateuri la Fornetti.
Și atunci, mă uit la reșou și mulțumesc lu Mniezău că nu m-a făcut atât de norocoasă încât să fiu vecina de haciendă a familiei Cozma, că ăia nu-mi tăiau curentul ci-mi stingeau lumina ochilor.
Și mai sunt atât de multe de văzut pe lumea asta.
Cum ar fi, dacă o să-și dea demisia nea Bode, dacă Ghiță se întoarce-n țară sau când vor reveni la modă plăcuțele suedeze.
Așa că mă liniștesc. Sunt 18 grade, a fost mai frig în alte vieți.
Ș-atunci n-aveam nici apă.

Un milițian spulberă 2 fete pe trecerea de pietoni, trecând cu viteză, chipurile în misiune, deși nu avea girofarul sau sirena pornite.
Lucian Bode tace.
În urmă cu 1 an jumate, ministrul de interne era și el implicat într-un accident de circulație după ce șoferul dumisale a depășit zeci de mașini, pe linie continuă, cu girofaru pus, în misiune și el.
Your mission is, should you choose to accept it, to be an asshole.
Ce mai face șoferu lui Bode, mă-ntreb, tot la minister, tot la minister, cu dosar curat ca sufletul nepătat al Prea Fericitului Teodosie?
Probabil.
Poliția Română, când nu calcă copilași cu mașina, când nu torturează oameni, (da, da, uite aici: https://adevarul.ro/news/bucuresti/scandalul-politistilor-sectia-16-murit-doilea-barbat-torturat-agenti-1_6060fd0a5163ec427164dd34/index.html), când nu lasă să moară fetițe sechestrate de criminali, pe motiv de procedură, pune poze pe facebook cu radare și textu:

O „compoziție” fotografică…Subiectul principal – în partea stângă, desfășurându-și activitatea… Subiectul din plan secund… nu a putut fi surprins de fotograf!…V-ați prins de ce, nu-i așa?„Norocul”?Subiectul principal utiliza un alt aparat „foto”… Așa… subiectul din plan secund a putut fi „imortalizat”. Nu prea i-a plăcut, ce-i drept… Urmarea? Nu este fantastică, dar s-a „lăsat” cu 90 de zile de pauză de „filmare” și 1.305 lei „lipsă”.Facem echipe. Și nu! Nu mergem la nunți/botezuri/onomastici…Doar ne asigurăm că voi… și alții… ajungeți cu bine acasă! Nu cu viteză! Oameni buni, conduceți prudent! Cineva drag vă așteaptă acasă!#PolițiaRomână

Un polițist a călcat, pe trecerea de pietoni, 2 fete, una a murit. A încercat să vadă dacă mai trăiește împungând-o cu piciorul. Martorii spun că echipajele de poliție venite urgent la fața locului, înaintea salvării, l-au luat pe șofer și l-au pitit dup-un tomberon și i-au schimbat uniforma ca să nu fie măcelărit de mulțimea strânsă la locul accidentului.
R-ați ai dracului, doar să luați șpăgi sunteți buni, urla un amărât, poate chiar cineva din familia fetiței moarte.
Dintr-un copil pierdut, împuns cu piciorul de cel care l-a ucis, se nasc urlete care dau jos guverne. Nu și în țara pas cu pasului făcut cu girofar, în care criminalilor plătiți din banii victimelor, li se schimbă uniformele după tomberoane.

Pe 25-27 noiembrie, Get Back, documentarul în trei părți al lui Peter Jackson despre apariția chinuită a albumului “Let it Be” al Beatleșilor, a avut premiera pe Disney Plus, din păcate nu și în România. Site-ul poate fi accesat printr-un VPN, acolo găsiți de pildă și The Mandalorian și Nomadland. Pentru cei care au navigat […]

The post 10 chestii de învățat din “Get Back”, filmul Beatleșilor appeared first on Comanescu.ro.

Pe 25-27 noiembrie, Get Back, documentarul în trei părți al lui Peter Jackson despre apariția chinuită a albumului “Let it Be” al Beatleșilor, a avut premiera pe Disney Plus, din păcate nu și în România. Site-ul poate fi accesat printr-un VPN, acolo găsiți de pildă și The Mandalorian și Nomadland. Pentru cei care au navigat […]

The post 10 chestii de învățat din “Get Back”, filmul Beatleșilor appeared first on Comanescu.ro.

Un vânzător de dulciuri sărac din Marrakesh, pe nume Kadour, a decis într-o zi să își lase baltă negoțul și să plece departe, peste munții Atlas, ca să fugă de sărăcie. A luat cu el singurul lucru care îi mai rămăsese, un felinar mic, cu sticlă roșie. A mers ce a mers și, după ce […]

The post Medina infinită appeared first on Comanescu.ro.

 Nebunia ecologistă ajunge la forme patologice. Într-un articol voios Conservation Carpathia ne spune, cu tristețe în glas, că trebuie să gestionăm rezonabil populația de urși.

Păi să ne uităm prin lume, în Alaska avem 29,1 urși la 1000 de kilometri pătrați, 2,9 la suta de kilometri pătrați. În Caucaz avem între 13 și 48 de urși pentru 1000 de kilometri pătrați. 

Putem continua: "Density estimates for brown bears were 4.79-18.9 individuals/1000 km 2 in mainland populations in northern USA and Canada (McLoughlin et al. 2000, Proctor et al. 2005, Mowat et al. 2013, Kendall et al. 2016, 11-30 individuals/1000 km 2 in Scandinavia , 21.5 individuals/1000 km 2 in southwestern British Columbia, Canada (McLellan et al. 2019), and 22 individuals/1000 km 2 in Deosai National Park (Tourani et al. 2020)."

Deci, luată una peste alta, avem cam 3 urși la 100 de km pătrați în lume și 18 în România. 

Ce înseamnă 18 urși în 100 de kilometri pătrați? Înseamnă că oriunde te-ai afla prin pădurile patriei te afli la mai puțin de 1,33 km de un urs.

Ne mirăm că dăm nas în nas cu ei, că ne întreabă de ce n-am dus gunoiul, că cerșesc? Pentru că suntem idioți, și nu privim realitatea în față, avem prea mulți urși pentru țărișoara asta, mult prea mulți, au ajuns să ne vâneze ei în loc să-i vânăm noi, mai avem puțin și o să intrăm în programul "Primul urs", dai o pisică mai costelivă și primești un urs la fel de costeliv.

Analfabetismul funcțional cuprinde jumătate din populație, analfabetismul matematic cuprinde 95% din populație. O gestionare rezonabilă înseamnă să împușcăm, pe bani, trei sferturi din urși. Liber la înjurături!

 Românul e perfecționist, dacă lucrurile nu sunt pefecte, preferă  să renunțe la tot. N-am idee de unde vine această abordare, dar e fenomenal de păguboasă.

Oamenii sunt emoționali, nu gândesc logic, nu iau decizii după cifre reci și rațiune, preferă să simtă emoția și să decidă emoțional, și, în majoritatea cazurilor, greșit.

Am făcut, împreună cu un prieten, o modelare a pandemiei, proiect plătit, a fost dramatic, matematică pură, pandemia nu e o problemă medicală, e una sociologică și matematică, medicii trebuie să salveze ce se poate salva, modelarea nu-i privește, ei știu niște principii, dar cifrele reale îi depășesc, și e normal, nu e jobul lor, treaba lor e să vindece și să salveze oameni.

Am făcut proiectul, i-a durut pe toți în cur! Pe la sfârșitul anului trecut, INSP m-a rugat, gratuit, să-mi dau cu părerea despre evoluție, la sfârșitul lui octombrie, le-am spus, a ajuns până foarte cel mai sus, au spus că sunt defetist. Au sunat după 5 zile și au pus restricții cu furie, cred că pe 9 noiembrie.

După, m-au rugat să le spun ce se întâmplă dacă se deschide școala, le-am simulat și le-am spus că deschiderea înainte de 18 februarie o să fie dramatică. Ultima hotărâre a guvernului Orban a fosr să nu deschidă școlile până pe 18 februarie.

A venit USR la putere! Nu m-a mai întrebat nimeni nimic, și programul n-a mai funcționat, dispăreau morții, erau prea puțini, nu mai aveam control. Am renunțat!

Au apărut, peste câteva luni, a fost o acțiune cât se poate de cinică și voită asta de ascundere a lor,a morților. 

Acum o săptămână m-au sunat, mi-am distrus 2 zile ca să cârpesc ceva, le-am spus că din 24 octombrie până la sfârșitul anului vor fi cel puțin 10000 de morți în plus, eu cam știu că o să fie 17000.

Nu vă închipuiți că dacă vor, nu pot afla realitatea, nu-i interesează! 

Și să vă mai spun un lucru, varianta Delta are o infecțiozitate dublă, în iulie nu aveam boala, dar aveam 60% din populație nevaccinată și netrecută prin boală, fără restricții, era evident că valul va fi mai mare ca totdeauna, prin înmulțiri de clasa a doua. 1x1 e mai mic decât 0.6x2, și fără restricții va fi măcel, este!

Școlile sunt focarul esențial de răspândire, copiii au 28 de contacte sociale, un matur are cam 16, copiii nu au simptome, răspândesc fără să știe, ministru Câmpeanu este un cetățean care ar trebui să plătească!

O să vă mai spun!

Vremurile tulburi prin care trece acum Tunisia, după ce președintele ales Kais Saied a dizolvat Parlamentul, a concediat premierul și și-a asumat conducerea țării prin decrete, nu ar trebui să-i împiedice pe turiști să descopere aici o lume arabă și berberă, exotică, interesantă, care se zbate să-și găsească prezentul fără a putea să-și ignore trecutul.

Primăvara arabă a început în Tunisia, în 2010. Supărat că a fost umilit de un funcționar guvernamental al dictatorului Ben Ali, vânzătorul stradal Mohamed Bouazizi și-a dat foc în stradă, în semn de protest. Revolta populară s-a extins apoi în toată țara, pe fondul sărăciei, corupției, șomajului, iar în ianuarie 2011, dictatorul a trebuit să plece.

Protestele au cuprins apoi și alte țări arabe, fără ca acest lucru să însemne neaparat că oamenii din Tunisia- și din această parte a lumii în general-au scăpat de sărăcie, corupție, șomaj.

Ca și în cazul Egiptului, tunisienii s-au bazat foarte mult pe turism, una dintre principalele surse de bani ale țării. Acest domeniu a suferit însă o lovitură importantă în 2015, după ce un grup de teroriști a ucis 38 de turiști într-un hotel din Sousse, o destinație de vacanță populară printre europeni.

După aceea a venit pandemia de covid, o nouă lovitură pentru turismul tunisian.

Acum țara are un nou președinte, un profesor de drept considerat inițial reformator, dar care a ajuns să fie contestat în stradă după ce a dizolvat parlamentul, a a abolit Constituția și l-a dat afară pe premier, asumându-și practic conducerea discreționară a țării.

Tunisienii se raportează într-un mod special la autoritate. De exemplu, primul președinte, Habib Bourguiba, cel care a condus țara de la obținerea independenței în 1956 până în 1987 (când a fost dat jos tot prin lovitură de stat) este foarte respectat și în ziua de azi.

În fiecare oraș tunisian cel mai important bulevard poartă numele lui Bourguiba. Iar în Monastir, orașul natal al fostului președinte, există un mausoleu în cinstea acestuia.

Ghizii locali vorbesc cu mare respect despre Bourguiba pentru că este considerat reformatorul Tunisiei. Într-un drum cu autocarul de 10-12 ore de la nord la sud, din stațiunile de pe malul Mediteranei până la Douz, la marginea Saharei, vei auzi foarte des pomenit numele lui Bourguiba.

Am făcut o scurtă introducere politică pentru că orice judecăți ai face despre tunisieni trebuie să înceapă de la aceste date din istoria recentă a țării. Am auzit prea des, din partea unor turiști români, expresii depreciative referitoare la viața de a zi cu zi a tunisienilor care nu țineau seama deloc de evenimentele recente ce au marcat această țară.

Dincolo de resorturile luxoase din Sousse, Hammamet, Monastir, Sidi Bou Said, relativ ieftine chiar și pentru buzunarele românilor, Tunisia înseamnă foarte multă sărăcie. Pământuri aride, unde nu cresc decât cactuși, măslini și curmali, orașe cu case construite doar pe jumătate, mormane de gunoaie, localnici care vând ceai și cafea în coffee shopuri. Cam asta vezi cu ochii dincolo de perlele turismului tunisian.

Trebuie să ieși însă din resortul all inclusive pentru înțelege ceva din această țară și probabil cel mai bun prilej ar fi să-ți cumperi o excursie către Douz, orașul de la marginea Saharei, acolo unde trăiesc berberii, cei care au stăpânit aceste locuri cu mult înainte de venirea arabilor.

Două zile pe drum, cu multe opriri în locuri emblematice pentru Tunisia și cu o noapte petrecută într-un hotel decent din Douz, costă undeva pe la 120-150 de euro de persoană.

Autocarul spre Douz merge pe o autostradă care trece prin Gafsa, unde există una dintre cele mai mari zone miniere de fosfat din lume și unde au fost primele proteste împotriva dictatorului Ben Ali (în 2008).

Pe marginea drumului vei remarca vânzători de benzină de contrabandă adusă din Libia. Multe case sunt construite doar pe jumătate. Nu prea înțelegi din ce trăiesc oamenii aceștia, coffee shopurile par singurele afaceri care merg.

Pe măsură ce avansezi în interiorul țării, peisajul se simplifică: măslini, migdali, palmieri. Și foarte mult teren deșertificat.

Măslinul există în Tunisia dinainte de venirea romanilor și cea mai importantă cultură a Tunisie. Plantațiile se ară o dată pe an și se taie o dată pe an. Culegerea măslinilor începe în octombrie-noiembrie. În Tunisia nu există o casă care nu are rezerva de ulei de măsline. Tunisienii folosesc uleiul de măsline, atât pentru mâncare, cât și pentru cosmetice.

Metodele de tradiționale de culegere a măslinilor folosesc coarne de berbec cu care „se piaptănă” copacul astfel încât fructele să cadă într-un cearceaf. O altă metodă presupune ca ramurile pomului să fie bătute cu bastoane. Pentru a obține un litru de ulei sunt necesare cinci kilograme de măsline.

Drumul de la Sousse la Douz trece mai întâi pe la coloseumul de la El Jem, unul din cele mai importante situri romane din Tunisia, aflat în patrimoniul mondial UNESCO. Amfiteatrul avea o capacitate de 35 mii de locuri.

Unii ghizi spun că la El Jem s-ar fi filmat „Gladiatorul”, ceea ce nu e chiar adevărat (unele scene din Gladiatorul sunt filmate în țara vecină, Maroc). Nu ar fi însă deloc deplasat să-ți vină în minte scene din celebra producție cu Russell Crowe în timp ce te plimbi printre ruinele bine conservate ale amfitreatrului.

Mai departe, drumul spre deșert te duce în Matmata, un sat berber (foarte turistic) unde poți să vezi celebrele case săpate în piatră ale așa-numiților troglodiți. În mod evident, astăzi mai trăiesc foarte puțini berberi în acele grote, dar multe sunt transformate în muzee pentru turiști.

În aceste case poți admira covoare colorate și unelte străvechi ale berberilor. Într-o astfel de casă, am luat prânzul, unul destul de sărăcuț, dar nici nu prea se cade să ai mari așteptări în niște locuri atât de lipsite de resurse.

Un gust amar mi-au lăsat însă tinerii de pe marginea drumului care încercau să te convingă să faci poze cu niște vulpi de deșert jigărite, chinuite, ținute în soare. Ce bine ar fi ca toți turiștii din lumea asta să boicoteze orice „distracție” care presupune chinuirea unor animale nevinovate.

Populația Tunisiei este una tânără: 60 % au sub 20 de ani. Șomajul este de 18%, iar peste 75% din populația țării este școlarizată. În ceea ce privește natalitatea, Tunisia este o excepție în lumea arabă: 1,9% copii la un cuplu, ceea ce arată că populația este în scădere.

Tunisia este una dintre țarile arabe unde nu există poligamie din 1956, de la independență. Cel care a impus această regulă a fost Habib Bourguiba. Președintele a limitat acordarea alocațiilor de stat inițial la patru copii, apoi la trei și în cele din urmă la doi copii. În prezent însă, autoritățile vor să stimuleze natalitatea.

Undeva pe seară, autocarul ajunge la Douz: un oraș la marginea deșertului, unde găsești lapte de cămilă și carne de oaie atârnată în fața dughenelor. Și un hotel de tranzit, cu piscină și condiții de patru stele, unde turiștii dorm în general o noapte. Și de unde se trezesc cu mult înainte de răsăritul soarelui pentru a pleca din nou la drum.

În Douz oamenii vin pentru clasicele plimbări cu cămilele prin deșert și turele cu ATV-uri printre dune.

În fiecare an, în decembrie, în Douz se organizează un festival cu întreceri de cămile, spectacole de muzică și dansuri berbere, cultură tradițională.

A doua zi, înainte de răsăritulul soarelui, am plecat către un alt loc emblematic al Tunisiei: lacul secat Chott el Jerid. O zonă stranie, cât vezi cu ochii numai sare și nisip. Uneori, spun localnicii, mai apar și ochiuri de apă. Când am fost eu, nu am văzut decât sare.

Am trecut apoi prin canionul Chebikha, o oază în deșert unde se află și o așezare veche. Un râu cu ape turcoaz, cascade și palmieri. Și un bar de unde poți să-ți cumperi suc de rodii. Unul dintre cele mai exotice locuri din Tunisia, de departe.

Dar pentru fanii seriei „Războiul Stelelor”, atracția principală abia urmează: un loc în deșert, aproape de orașul Tozeur, Ong Jemel, unde chiar s-au filmat scene din celebrul film. Interesant este că regiunea tunisiană se numește Tataouine, iar planeta deșertică unde s-a născut și a copilărit Luke Skywalker se cheamă la fel: Tatooine.

Dacă mai vrei o comparație dintre realitate și film atunci trebuie să mai spun că acei Jawas din „Războiul Stelelor” seamnă cu berberii din Tataouine: sunt mici de statură și poartă haine lungi, cu eșarfe care-i protejează de căldura nimicitoare din deșert.

Oricum nimic nu arată pământean în Ong Jemel. Poate doar aceiași copii săraci care trag de tine să-ți faci poze, contra un dinar, cu puii de vulpe la fel de amărâți ca și oamenii.

Magrebul arab, care înseamnă „apus”, cuprinde cinci țări din nordul Africii: Algeria, Libia, Mauritania, Maroc și Tunisia. Sunt cinci, la fel care și cele cinci porunci ale Islamului. Deși s-au constituit într-o alianță care trebuia să le facă mai puternice din punct de vedere economic, nu există în acest moment decât puține lucruri în comun între aceste țări. De exemplu, nu există niciun drum care să le unească. Cele mai proaste relații sunt între Maroc și Algeria.

Magrebienii trăiesc prinși între două lumi. Africanii îi consideră prea albi pentru a-i considera „de-ai lor”, iar europenii îi consideră… africani. Mii de magrebieni se îneacă în fiecare an în Marea Mediterană încercând să ajungă în Europa. Între Tunisia și Italia sunt 60 de kilometri.

În medie, opt milioane de turiști străini vizitează Tunisia în fiecare an, atrași de resorturile confortabile și prețurile accesibile din orașele de pe malul Mediteranei. Din România, pleacă chartere spre Monastir, atât din Cluj, cât și din București. O variantă o reprezintă charterele Amara Tour și HiSky. În perioada pandemiei, intrarea în Tunisia se face pe baza certificatului digital european, însoțit de un test PCR negativ.

Articolul Tunisia. Oamenii deșertului și planeta lui Luke Skywalker din Războiul Stelelor a aparut prima data pe Travel Zoom.

“MAdC e și despre tine!” este o campanie de colectare a unor obiecte însoțite de povești despre experiențele și trăirile de zi cu zi dinainte de ‘89. Campania este demarată pentru Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC), un nou muzeu care se va deschide toamna aceasta la Brașov și care își propune să prezinte viața cotidiană în România comunistă publicului străin și autohton, într-o manieră inovatoare și personală.

Muzeul Amintirilor din Comunism este un proiect pornit de două tinere din Brașov, Alina Beteringhe și Ioana Bejan Roată, care își doresc să pună accentul pe experiențele de zi cu zi ale oamenilor care au trăit în acea perioadă, indiferent de vârstă, ocupație sau statut social. Muzeul va fi administrat printr-o întreprindere socială, iar profitul va fi redirecționat către grupurile vulnerabile de copii care au nevoie de activități și de sprijin pentru a se integra.

Astfel, pentru deschiderea muzeului, cele două fondatoare au demarat o campanie de colectare de obiecte și povești, invitând societatea civilă să-și aducă aminte de perioada comunistă și să contribuie la această inițiativă. Toate detaliile privind acțiunea de colectare a poveștilor și a obiectelor se regăsesc pe site-ul muzeului – www.madc.ro, acolo fiind disponibil regulamentul. În plus, pentru persoanele care nu au posibilitatea să trimită textul online, există un număr de telefon care poate fi apelat pentru a intra în legătură cu unul dintre responsabilii muzeului.

“Deși uneori istoria este spusă prin vocea unui singur om, ea este creată de oamenii care au trăit într-un anumit moment și de poveștile lor. Pentru mine ideea creării unui muzeu care să adune aceste voci, să le ofere un loc în care să se exprime și să-și spună singuri povestea, așa cum au reținut-o și simțit-o ei, este o provocare pe care am acceptat-o cu bucurie”, afirmă Alina Beteringhe, antropolog și producător de film documentar.

Cu ajutorul acestor memorii, MAdC va fi un spațiu dedicat oamenilor și poveștilor lor, un loc unde fiecare își va putea “rosti” istoria personală și va putea scrie o filă din istoria României. Mai mult, ideea creării unui muzeu dedicat vieții cotidiene în comunism a venit și din dorința de a atrage și satisface curiozitatea turiștilor, contribuind astfel la promovarea și la diversificarea gamei culturale pe care orașul Brașov o oferă celor care ajung în vacanță.

“Vin milioane de turiști în România și cei mai mulți dintre ei mai au și alte curiozități în afară de Dracula. Istoria recentă a unei țări reprezintă unul dintre principalele puncte de interes pentru vizitatori. Ar fi păcat să nu centralizăm poveștile și obiectele și să nu le expunem. Mai ales că nu ne lăudăm cu o paletă diversă de muzee care să răspundă intereselor turiștilor.

Și nu e doar pentru străini! Și noi românii, prin toate generațiile trecute, prezente și viitoare, avem nevoie de acest muzeu care va fi despre noi și va răspunde la multe întrebări/curiozități…”, afirmă Ioana Bejan, antreprenor.

Cartela de pâine, programul de două ore de la televizor, mașina cu numere pare și impare, dar și cana de ulei luată cu împrumut de la vecina de bloc sunt aspecte inedite și interesante pentru turiștii din țări care nu au experimentat niciodată un regim comunist, dar și un punct de interes pentru generațiile de tineri din România care au crescut după căderea comunismului. Astfel, în locul datelor istorice, vizitatorii vor putea descoperi întâmplări și fapte scrise de oameni obișnuiți, care au simțit cu intensitate acei ani.

De asemenea, muzeul va fi și locul unde, prin poveștile expuse, cei care îi vor trece pragul vor găsi răspunsuri la întrebări mai ciudate, precum ce este un alendelon, ce este nechezolul sau de ce avem oroare să stăm la cozi? De ce țineau bunicii spray-uri goale în vitrina din sufragerie sau de ce aveam toți câte un pește așezat frumos pe mileul de pe televizor și o balerină grațioasă în vitrină? Toate aceste întrebări își vor găsi răspunsul în poveștile care vor fi expuse în cadrul Muzeului Amintirilor din Comunism. 

Pe lângă activitatea turistică pe care o va desfășura, MAdC își propune să participe activ la implicarea și includerea copiilor din medii defavorizate în activități culturale și educaționale, prin realizarea unor parteneriate strategice cu ONG-uri și direcții sociale. Astfel, fondatoarele muzeului își doresc să organizeze diferite ateliere pentru copii, dar și să le faciliteze vizitarea spațiului. 

Totodată, muzeul, care se va deschide toamna aceasta la Brașov, o să fie un punct de sprijin pentru organizațiile non-guvernamentale, urmând ca spațiul să poată fi exploatat pentru diverse activități culturale și sociale organizate de ONG-urile din România.

Muzeul Amintirilor din Comunism este o întreprindere socială înființată în cadrul proiectului

“Acceleratorul de Întreprinderi Sociale” ID 127384, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 -2020, implementat de Fundația “Alături de Voi” România în parteneriat cu Fonduri-Structurale.ro. 

Parteneri media – Radio Guerrilla, News.ro, Zile si Nopti, Historia, Make a Point, Eva, Benzi Desenate Historia, Romanian Journey, TravelZoom, Uniunea Ziariștilor, Asociatia Jurnalistilor Romani de Pretutindeni, WalkAbout, Asociatia Cultour, Open Doors.

Parteneri – Asociația Alături de voi, Uniunea Europeană, Primăria Orașului Brașov, Consiliul Județean Brașov

Articolul “MAdC e și despre tine!” – o campanie de colectare de obiecte cu povești, demarată pentru Muzeul Amintirilor din Comunism din Brașov a aparut prima data pe Travel Zoom.

Când începi să crești în era Schumacher versus Hakkinen, iar două decenii mai târziu vine docu-serialul Netflix să pună capac, rămâi fără orice imunitate.

Un articol de Vlad Marko Tollea

Pe la cotitura mileniului, după-amiezile de duminică ale miilor de tați, bunici și băieți din țară erau rezervate motorsportului.

Ne puneam frumos în fața TVR sau a ProTV. Deși eram pasionat și înțelegeam chestiile de bază ale sportului, eram din fericire prea mic pentru ca Miki Alexandrescu să aibă vreun efect asupra mea. (Ca să înțelegi, poveștile cu cinele pe care le lua el cu Schumacher și alte comentarii irelevante sau stângace din timpul curselor l-au făcut unul dintre mai contestați comentatori ai sportului. Dar era cam tot ce aveam pe-atunci.)

Mă mai uitam la cursă, mai frecam parchetul cu mașinuțe de F1 din Happy Meal-uri (Jaguarul verde și BMW-ul alb-albastru), iar verile mergeam la vară-mea care avea PC și-mi imaginam cum inaugurez monoposturi roșii ale sezonului.

Campionatele succesive luate de Schumi făcuseră competiția plictisitoare, așa că mi-am văzut de altele pe măsură ce anii de gimnaziu înaintau spre sfârșit. Până anul trecut, când un prieten mi-a reactivat virusul latent printr-o simplă sugestie: „să te uiți la Drive to Survive pe Netflix”.

Iar trucul a funcționat nu doar la privitorii care renunțaseră, ci și la oameni care nu s-au uitat la vreo cursă în viața lor. 

Ok, călătorie la Budapesta să fie! (Ziua 1)

Cam asta a fost reacția atunci când un prieten m-a anunțat că-și ține petrecerea burlăcească la Budapesta, chiar cu ocazia Marelui Premiu al Ungariei (pentru simplitate – HUGP). Ne-am luat aproape toți biletele cele mai ieftine (~110€). Acestea însă îți dădeau acces la trei zile (antrenamente vineri, calificări sâmbăta și cursa în sine, duminica), și am marcat weekend-ul în calendar.

Două luni și jumătate trec în mai puțin de-o clipire. Iată că e joi, 29 iulie, și plecăm din Timișoara la 12 (ora României), ca să ajungem în capitala maghiară la 15:20 (cu ora câștigată din diferența de fus). Patru persoane care s-au organizat să meargă c-o dubiță VW Transporter T5 pentru un weekend distractiv de băut, băiețeală și mulți cai putere, unul mai supărat ca altul.

La coada vamei Nădlac am stat doar douăzeci de minute. Nu a trebuit să arătăm vreun document legat de COVID. Discuția dintre polițistul frontierei maghiare și șofer a decurs așa:

— Aveți vaccin?

— Da.

— Ok, zice polițistul.

După trecerea frontierei, am oprit la prima benzinărie. Se pare că nu doar noi aveam de gând să lăsăm orice sticlă ne ieșea în cale curățat-uscată. Atenție, însă! Nu bea și șofa. Pe bune. 

Patru amici angrenați într-o călătorie a veseliei de sticle deschise cu bricheta și audiții în bas, limbajul universal al muzicii electronice. Sictiriți de monotonia propriului oraș, și însetați de una dintre ultimele zvâcniri ale tinereții. Luăm și-un spumant de pe autostradă, că și-așa suntem oameni buni.

Ungaria zilelor noastre, Budapesta în particular, aduce mai degrabă a bipolaritate greu de explicat. E ca o lucrătoare sexuală care merge să voteze cu Coaliția pentru Familie într-o duminică de referendum, după o seară de lucru în care au vizitat-o șapte bărbați căsătoriți.

Hoteluri cu nume de eră digitală, precum Netizen, vizavi de firme vechi ale domeniului, ca Ibis sau Novotel. Un om al străzii dormind pe banca de la cinci metri de Aldi.

Aproape nimeni nu poartă mască, nici măcar înăuntru, și nici în mijloacele de transport n-am văzut. Cu excepții la persoane care-mi păreau mai vulnerabile în fața COVID-19. Pe de altă parte, datorită politicii de vaccinare a guvernului și a dorinței în cadrul populației, vecinii vestici aproape c-au atins pragul de 60% a persoanelor complet imunizate împotriva SARS-CoV-2.

Ajungem în cartierul odinioară evreiesc să revendicăm cazarea. E ofertant în ocazionalul miros acru de pișat, vorba piesei, și de oameni ai străzii pe la bazele blocurilor. Părăsiții unui sistem care se laudă că economia duduie, al căror lideri vor să se folosească de ură, panică și diviziune pentru a rămâne în putere.

Poate că evreii au plecat din cartier, dar diversitatea etnică a lui 2021 a venit să-i ia locul. Vietnamezi super zâmbitori te poftesc la un orez cu vită, pui și creveți pe 2100 de forinți – HUF (5,92€). Persoane aparent de Orient Mijlociu, solide și tatuate tribal, care se dau în opturi cu trotineta. Lângă, din magazinul pentru tutun, intră și ies hipsteri, rockeri și alte nații de alți tatuați.

Joi noaptea am mers cam cinșpe mii de pași și unșpe kilometri, inclusiv c-un om cu cârjă, pe urmele distracților maghiare. Aici luam o pauză.

După masă, mergem pe la LIDL-ul din apropiere și am notat aici niște prețuri la bere, ca să-ți faci o idee de ce Budapesta este, într-adevăr, printre capitalele UE cele mai ieftine.

Băuturi:

Dreher Gold Vilago (5% lager) – 260HUF (0,73€)

Soproni Ostavos Duh (4,5% lager) – 280HUF (0,78€)

JAM2 (5,2% APA) de la Mad Scientist – 800HUF (2,23€)

Gentle Bastard (6,5% IPA) de la Horizont Brewing – 600HUF (1,67€)

Și, pentru că mă aflu în țara care-a dat lumii paprikás-ul, gulyás-ul și renumitul Erős Pista, am aruncat în coș și-un sos bun pentru cei care iubesc iuțeala până la limita obsesiei.

Îi zice Bring the Pain; e cotat ca „inferno” din punctul de vedere al tăriei; și chiar dacă nu se compară cu extracte precum The Final Answer the la The Bomb sau un ardei Carolina Reaper în sine, e un sos dulce-sărat și de-o iuțeală care nu te va speria, dacă ai experiență în domeniu. (E produs de LIDL Ungaria și e comercializat cel puțin și-n Slovacia. Un sos mai DIY ar fi fost de preferat, dar probarea lui va fi o misiune pentru o vizită viitoare.)

După ce au venit și restul prietenilor via mașină și avion, am luat viața de noapte la puricat. Nu mi-am luat notițe de-atunci. Dar am remarcat că, dacă-n Timișoara vineri e noua sâmbătă, pentru unguri și turiști, joi e noua vineri pentru viața de noapte.

Mini-ghid despre starea actuală a Formulei 1

În ziua de azi, două echipe se bat pentru titlul constructorilor – Mercedes-Benz și Red Bull Racing. În campionatul piloților, doi șoferi conduc detașat – britanicul Lewis Hamilton (HAM) de la prima echipă, și respectiv olandezul Max Verstappen (VER) de la a doua.

Experimentatul HAM (36 de ani) a depășit record după record și s-ar putea să devină prima persoană din lume care să câștige opt sezoane de-a lungul carierei în F1. E campionul en titre, lucru ce l-a adus la egalitate cu Schumacher în acest sens.

VER (23), pe de altă parte, are toate șansele să devină emblema generației următoare. E un șofer extraordinar, și ca să-l citez pe un unchi amator F1 de decenii, „are nebunia aia pe care o avea și Schumacher, doar că e oarecum mai fair play”.

Așadar, în joc nu e doborârea unui record pe care orice pilot din lume și-l dorește. Discutăm, practic, despre apusul unei ere. Și, în funcție de anul acesta și cei care vor urma, fie de-o rivalitate intensă, fie de sfârșitul rapid al dubletului de campioni HAM+M-Benz.

Așa arată probabil cel mai sofisticat volan din lume, cel de F1. 

Suntem pe la mijlocul campionatului. Înainte de cursă, VER îl conduce pe HAM în clasament cu 185 de puncte la 177, iar Red Bull pe Mercedes cu 289-285.

HUGP se ține anual, încă din 1986, la Hungaroring. A fost prima pistă de curse de după Cortina de Fier inclusă în Formula 1. Se află pe teritoriul unei comune la douăzeci și trei de kilometri de centrul Budapestei. Pista are aproximativ 4,4 kilometri, așa că pentru a depăși minimul de 300 de kilometri ce trebuie parcurși în oricare cursă (minus Monaco), piloții trebuie să treacă de start de 70 de ori.

Este printre cele șapte cele mai vizitate circuite – cele care reușesc, pe parcursul weekend-ului, să adune în unele sezoane peste două sute de mii de oameni. Am făcut un calcul și mi-a rezultat o medie aritmetică de peste 202 mii de oameni în șapte ani de dinainte de pandemie. Mă refer la toate cele trei zile, căci în duminica cursei sunt în la marele show 70-100 de mii de oameni.

Într-o declarație de presă, CEO-ul Hungaroring estimează că 70-80% dintre ei sunt străini.

Ziua doi – o tură cu barca pe Dunăre și odihnă

Nu știu exact ceilalți cum se trezesc, dar eu-s un pic istovit. Ies din casă înainte de lăsarea serii, pentru rezervarea pe care au făcut-o companionii la o tură cu barca și trei cocktail-uri. 24€ de persoană. Nu e multă lume, și ne trântim pe puntea din față a vasului, spre provă. 

Cuburile de gheață ne scad pe dinăuntru temperatura. La nivelul pielii, adierea datorată vitezei e foarte apreciată, în condițiile în care nu avem aer condiționat în camere (asta pare să fie o chestie în general valabilă în Ungaria, în afară de Bolt-uri și hoteluri).

„Bucură-te de răcoare, că nu mai prinzi sejuru’ ăsta!”, îl îndeamnă unul din grup pe frate-su’. Zâmbesc și eu pe moment, fără să mă gândesc cât ne vom înșela cu toții.

În depărtare, pe-un deal, statuia lui Szent István Király (Regele Sf. Ștefan, conducătorul care a creștinat Ungaria), ne mai spală și ea păcatele nocturne cu crucea, în timp ce alunecăm pe sub podurile care unesc Buda și Pesta. După un burger (recomand locul, prețuri de ~10€ pentru un meniu cu bere craft), nu rămâne decât să mă trântesc în pat, să spăl și eu nesomnul.

Ziua trei – Brățări, calificări și exasperări caniculare

„Stai să pun un pin, să știm unde-am parcat”, zice colegu’ Lix, mai răsărit dintre noi.

E sâmbătă. Nori de lut uscat și măcinat se ridică-n zare. Suntem într-un câmp amenajat în parcarea de lângă Hungaroring. Acuși urmează calificările de la 15, după ce am fentat autostrada și ambuteiajul cu ajutorul Google Maps și-un zâmbet amabil la o polițistă maghiară.

(Pentru a face rost de brățările de acces necesare pe mai multe zile pe lângă bilet, am mers înainte de asta în parcarea unui supermarket. Acolo ne-au pozat buletinele și ne-au scanat codul QR de pe certificatul european de vaccinare. Dacă nu-l aveai, mergea și-un test PCR recoltat până-n 72h înainte.)

Când treci de poarta arenei și cobori de pe deal spre tribune, e fior pur. Se aud motoarele celor mai puternice mașini c-un singur scaun din lume, conduse de niște oameni-mașinării în arta șofatului.

Mașina lui Sainz, scoasă chiar în fața noastră, după ieșirea-n decor.

Locul pe care l-au ales tipii din grup care au mai fost e înainte de ultima curbă a traseului, de unde se văd și starturile din ziua cursei. Aleg să merg cu încă doi din grup prin alte părți destinate publicului, așa încât în sesiunea Q2 prindem, chiar în fața ochilor, ieșirea lui Carlos Sainz în decor.

Pentru Q3, ne-am mutat în partea nord-estică a circuitului, înainte de-o curbă cu marcaje rezonatoare. Sunetul acestor bestii de o mie de cai putere, norul olfactiv de pneu, cât și posibilitatea să ajungi să distingi între toarcerea diferită a motoarelor (mai ascuțită la accelerare pentru Red Bull și Mercedes, mai puțin așa pentru vehiculele mai slab cotate), plus posibilitatea să stai atât de aproape de-o mașină F1 în mișcare fac deja ca toată călătoria să merite fiecare cent.

HAM obține prima poziție (P1) pentru mâine. E huiduit lung de marea portocaliu-olandeză (susținătorii lui VER) la interviurile post-calificări. Botas, colegul lui HAM, obține P2, iar VER pe P3.

Din conferința de presă de mai apoi, înțeleg că au existat și afișe cu „Sir cheat – karma is on its way” prin tribune, dedicate lui HAM. Dramă unde nu-i cazul, mare fleoșcăială.

Lando Norris (NOR) e favoritul meu. Copilandrul născut în ‘99 pilotează pentru echipa portocalie McLaren, și obține P6.

În 2017, chiar pe acest circuit, când încă era pilot de teste la ei, a scos al doilea cel mai rapid tur în a doua zi de probe. De-acolo și până la a fi contractat în 2019 ca pilot secundar, alături (atunci) de Carlos Sainz, n-a mai fost decât un pas.

De ce să ții cu NOR? Ar fi multe motive – constanță și talent, atitudinea binefăcătoare, gaming-ul în scop caritabil – dar evident că cel mai important e numele. Lando (Carlissian, ca-n Star Wars V) plus Chuck (Norris). Combinația perfectă.

Am revenit la cazare. Notez câteva trăiri până-n noapte, și apoi decid să ies în oraș, pentru un reportaj vox pop despre cum percep tinerii propaganda guvernului afișată în stradă, dar și ca să joc un pic de biliard, o plăcere a adolescenței.

Înainte de a o lua înapoi acasă, aerul devine respirabil. Ciudat.

Și apoi, seara, a venit ea. Ploaia.

Ca de obicei, totul începe cu ceva adieri și un sentiment de răcoare. Apoi luminile pocnesc în spatele tău, așa încât cele cu care împarți micul dejun de 3:34 îți zic că n-ai vrea să știi ce se întâmplă acolo. „Nu nu, stai liniștit, nu-ți dă cineva cu bâta-n cap. Dar s-au văzut ca niște artificii”, te reconfortează ele.

Nu doar afișele cu propaganda conservatoare a guvernului evidențiază contrastul din Budapesta cosmopolită, ci și însemne fasciste cu „FCK LIBERALS” și crucea celtică.

Apoi, în drum spre casă, un puf de microparticule umede. Mă uit în sus. Nori da, dar nu și marele show. Asta până când sunetul ca de război vine să confirme că urmează un catharsis. Lucrul ăla despre care vorbeau mătușile bătrâne de la țară când îi descântau, ademenindu-l, cu „dă-o, Doamne, caldă și curată”. Printre puținele salvări care mai pot veni într-un oraș care pare atât de certat cu aerul condiționat.

Când se rupe cerul vara, ceva amuzant se întâmplă. Fiorii reci te iau pe dinăuntru și ploaia caldă din sens opus vine și spală, în doar câteva zeci de minute, chiar și-un an întreg de ghinion și suferință.

O plimbare în plină furtună e o purificare și o amintire a inocenței care te-a caracterizat odată. Și căreia, într-o capitală care să hrănească poftele scumpe ale păcătoșilor la orice pas, alegi o bucurie la îndemâna oricui, valsând din baltă în baltă, în mijlocul străzii, până la adăpostul de la etajul 3, de pe strada Bezerédi nr. 4.

Călătoria dinăuntru are legătură, ca-n orice punct intens, cu călătoria de-afară, împărtășită cu grupul. Marele final al celei din urmă va fi cursa. Iar dacă plouă când se iese pe pista maghiară, la fel ca-n alți ani, spectacolul e garantat.

Hungaroring time, baby! (ziua 4)

Surse din grup care au venit acasă și s-au culcat mai târziu ca mine au zis că a mai plouat o dată pe la 7. A ținut până pe la 10, când încă-ți mai tuna prin vis. Acum e 11:30 și reușesc să fac grupul să se trezească. La Hungaroring sunt 75% șanse de ploaie la 16:00 ora locală, când s-ar atinge maxima zilei. Super entuziasmant, asta ar însemna că ploaia vine spre finalul cursei. Dar datele se pot schimba de la un minut la altul.

HAM pe ecran, înainte de cursă. Imaginile erau însoțite de comentarii în engleză, germană și maghiară.

Ajungem la ring cu câteva zeci de minute înainte de start. Arenalina crește, iar pelerinele și umbrelele se deschid, căci prognoza se mută pentru startul cursei.

E 15 fix. Semafoarele roșii se închid succesiv. O iau la goană săgeți, tauri, ponei și pantere, căluți și cotețe. Publicul zbiară, suflă-n vuvuzelă sau din talangă. Dar, ce să vezi, Bottas, depășit de două mașini, frânează prea târziu și intră în dulcele nostru băiat NOR, care lovește mai departe în doi, ca o bilă care tocmai a primit impulsul din partea bilei albe. Separat, în aceeași blestemată de primă curbă, alți trei piloți intră-n coliziune. Show total, dar din păcate cu victime pe care nu le-aș fi dorit.

Până la urmă, nu s-au schimbat decât vociferări. Se dă steagul roșu. Se oprește cursa pentru curățarea pistei, și cinci piloți ies din cursă. VER e printre cei care rămân, dar cu o mașină prea avariată încât să fie competitivă.

Așa că atunci când văd că scumpul nostru băiat este retras, decid că e momentul oportun pentru băut și plimbări. Oricum, rezultatele contează mai puțin și se vor vedea la sfârșit. Asta, plus huiduirea lui HAM din partea fanilor VER la fiecare final de tură devine plictisitor rapid.

Colegul Lix, logo-ul F1 și pe fundal tribunele de lângă linia de start/finiș.

Dacă ești curios de mărfurile oficiale și originale dinăuntrul ringului, află că 11.500HUF (32,5€) e o șapcă F1 standard gri cu logo roșu. Pe-o pelerină cu Ferrari dai 61.000HUF (172.4€), sau poți opta pentru o ofertă specială „two for one” de 20.000HUF la tricouri. Un șnur de ecuson e 2.500HUF (7€) în timp ce o simplă chingă cu design F1 te scapă de vreo 5€.

Extra pont: dintr-un șir de toi-toi-uri, ultima e întotdeauna* cea mai curată. Asta dacă nu vrei să irosești câteva mii de forinți dați pe prânzul de adineauri.

Mă întâlnesc cu un prieten timișorean, venit cu alt grup. Stând la bere și bucuroși de revedere, îl întreb care-i cel mai bun lucru pe care-l face venitul la curse. „Importanța generațiilor crescute în spiritul ăsta, de a veni și de-a aprecia motorsport-ul”, îmi spune în timp ce arată cu ochii spre părinții dimprejur veniți cu copiii.

Rezultatele

Până la final, HAM revine de pe ultimul loc, pe 3. Avea să mai urce un loc după ce Vettel, locul 2, e descalificat pentru c-a rămas cu prea puțin combustibil. Păcat, că-i băiat bun. VER ia și el un punct de pe locul 10 (2 plus locul 9, după ce Vettel e eliminat). În clasament, patru dintre cei implicați în accidentele din start rămân în general pe poziții, inclusiv NOR (3). HAM și VER fac rocadă, iar trecerea britanicului înapoi pe 1 anunță o a doua jumătate de campionat foarte strânsă.

Fără doar și poate, cel mai entuziasmant lucru de la HUGP e victoria lui Esteban Ocon, pilotul de doar 24 de ani de la Alpine. Aceasta este echipa de curse de la Renault. Fie ea, fie vreo subsidiară de-ale lor n-au mai câștigat vreun mare premiu din 2008. Pentru Ocon, a fost prima victorie de la cea din Barcelona în 2015, în campionatul GP3 (înainte să acceadă la F1).

O luăm înapoi spre mașină.

Într-o mare de oameni cu tricouri portocalii pe care scrie pe diagonală, din zona abdomenului inferior și până-n pectorali „MAX” (VER) sau 33 pe spate, e o senzație aparte să socializezi cu rarul grup de fani McLaren, cu care să te consolezi că putea fi o cursă mai bună pentru echipă. Mai ales când îi auzi mustăcind în râs ușor după ce treci pe lângă ei și-i auzi citind „4 (not Max)”. E ca familiaritatea pe care o ai cu un văr cu care te vezi prima oară după ce l-ai cunoscut doar pe Facebook c-un friend request, după ce bunica ți-a povestit despre existența lui.

Costul producției tricoului? Sub 3.000HUF (8,5€), incluzând pixu’ care i-a creat inscripția. Original F1®? Nu. Unicat? Fără dubii.

Un gulaș, un pește și dorul de casă

Ultima masă înainte de drumul spre casă am luat-o la Drum Cafe, unul dintre cele la care poți băga ungurească, tradițională. Ieftin și bun. Ca idee, vreo 2.700HUF (7,9€) e o supă gullyaș de deschis apetitul, plus gulaș cu orez la felul doi, plus o înghețată cu vanilie, fulgi de migdale și-o mură.

— I saw that you’re not Max, and I wanted to ask you about that, zâmbește un hipster către mine într-o engleză de peste baltă.

— Yeah, well this was in order to discern myself from 90% of the orange people at the track, îi răspund, într-o engleză de baltă cu sonoritate est-europeană.

Tipul stătea spate-n spate cu mine și de-acolo mi-a observat comentariul de pe tricou. Împărțea masa cu o gagică cu ochelari identici ca lui, de ramă alb-transaprentă, și cu manierisme la fel de prietenoase. Aflu de la ei că-s recent căsătoriți și că urmează să vină în Timișoara peste două zile. „Da, am auzit de el”, după care le explic că mi-e casă și că putem atârna câteva zile pe-acolo.

Părăsim Budapesta contrastelor și adormim, unul câte unul, în Transporterul cel fidel. Autostrada e aproape goală, iar pe măsură ce ne apropiem de casă, fulgeră din nou în zare.

Realizez că noua mea bucurie estivală e când, pe caniculă, vine caldă și curată. Zâmbesc cu dor de casă și mă uit pe geam spre negura spartă de milioane de volți.

„Ferească Pulitzer ca jurnalismul să fie nu doar ascuțit, ci și ilariant!”, imploră Vlad-Marko Tollea zeii jurnalismului. Îl găsești pe VICE, Libertatea, Inclusiv și in.TM. A mai scris și pentru Scena9 sau alte publicații.

Articolul CUM A FOST LA CEA MAI INTENSĂ CURSĂ DE FORMULA 1 DIN 2021 ȘI CUM E-N BUDAPESTA CONTRASTELOR a aparut prima data pe Travel Zoom.

(articol preluat de pe www.inovarepublica.ro)

Mai țineți minte bancul cu virusul albanez? „Vă rugăm să vă ștergeți singuri toate fișierele de pe calculator”. Așa și cu Guvernul României și aplicația de monitorizare a bolnavilor. S-a transformat dintr-un app, într-un site pe care suntem rugați să ne înregistrăm și să ne dăm singuri datele medicale, ale noastre și ale familiei și prietenilor și vecinilor și străinilor.

Dincolo de glumă, pagina http://www.jurnalmedical.ro, administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, ridică numeroase semne de întrebare legate de folosirea datelor cetățenilor, mai ales atunci când ei nu știu că cineva îi urmărește și îi raportează către Guvern.

Aplicația este simplă: te înregistrezi și completezi, cât mai des, un chestionar despre: dacă suferi de anumite boli; dacă ai simptome asociate Covid-19; când și de ce ieși din casă (motivul, ora ieșirii și ora revenirii).

Datele rămân pe serverele Guvernului pe durata pandemiei, și pot fi transmise către orice instituție publică, în condițiile legii: „Autoritatea pentru Digitalizarea României va furniza datele personale pe care utilizatorii le-au înregistrat către Ministerul Sănătății și Direcțiile de Sănătate Publică județene.  […] Datele pot fi furnizate și către instituții sau autorități publice, precum și altor organe abilitate ale statului, în baza și în limitele prevederilor legale, ca urmare a unor cereri expres formulate de acestea.”

Până aici totul pare ca în gluma cu virusul albanez: statul nu e în stare să colecteze date, așa că ne roagă pe noi să le introducem. Doar că cine dorește poate să introducă date despre oricine altcineva: familie, prieteni, vecini, sau pur și simplu străini. Orice tip de relație e permisă.

Trebuie să adăugăm numele persoanei, numărul de telefon, localitatea și să completăm exact același chestionar: boli, simptome, pe unde umblă…

Adică, dacă vreau, pot să mă apuc acum să spionez vecinii și să notez conștiincios în aplicația Guvernului orele la care intră și iese din casă și motivul – prezumat de mine – plimbării în afara domiciliului.

Aplicația poate lesne să devină raiul indiscreților. Oricine se plictisește acasă, poate să își țină un mic jurnal cu deplasările vecinilor, direct pe serverul Guvernului.

Termenii și condițiile aplicației sunt vagi și departe de standardul impus de Regulamentul General privind Protecția Datelor. Este neclar dacă aplicația este administrată de ADR sau de altă organizație/instituție. Nu se știe cine este ofițerul însărcinat cu protecția datelor (DPO), nici dacă ADR (sau administratorul) are competențele și a pus la punct procedurile necesare pentru prelucrarea datelor cu caracter special.

Iar în cazul persoanelor ale căror date sunt introduse de „binevoitori”, nici măcar nu au posibilitatea să afle de acest lucru, cu atât mai puțin să se opună prelucrării lor de către Guvern.

(articol preluat de pe www.inovarepublica.ro)

Nu înțeleg nicicum de ce singurul scenariu pentru începerea școlii este că toate școlile vor face la fel. Dimpotrivă, ar trebui să fie evident că trebuie pregătite scenarii diferite, în funcție de situația din fiecare localitate.

Sunt multe comune și chiar orașe mici care nu au niciun caz de Covid, sau sunt cazuri izolate, iar numărul de elevi într-o clasă este rezonabil. Toate aceste școli pot să înceapă cursurile normal, dar cu măsuri suplimentare de siguranță. Dezinfecția și educarea elevilor pentru igienă și menținerea distanței sunt obligatorii. Ar fi de dorit ca profesorii să fie testați la două săptămâni.

Sunt apoi localitățile cu cazuri puțin și izolate, dar în care sunt școli cu clase aglomerate. Aici trebuie găsită o soluție pentru a separa elevii: fie sunt create clase noi, dacă se găsesc spații (preferabil), fie merg pe varianta participării prin rotație. Soluțiile trebuie alese de la caz la caz, în colaborare cu autoritățile locale. Trebuie alocate resurse pentru profesori noi, dacă se fac clase noi. Lucrurile astea trebuie făcute din timp, nu pe 15 septembrie.

În fine, situația cea mai dificilă este a localităților cu cazuri multe, mai ales dacă sunt și clase aglomerate. Alternanța și școala online vor fi regula.

E foarte posibil ca o școală să treacă succesiv prin diverse etape, în funcție de incidența bolii în localitatea respectivă. Primarii, directorii și profesorii trebuie să se pregătească pentru asta, să aibă un mecanism de decizie și instrucțiuni clare.

Nimic din aceste lucruri nu se întâmplă. Cine știe, poate la Ministerul Educației, în spatele ușilor închise, cineva analizează scenarii. Dacă se întâmplă asta, ar cam fi cazul să vină și cu niște concluzii, că timpul trece repede. Mi-e teamă însă că la Ministerul Educației, în spatele ușilor închise, e doar multă incompetență.

Dl. Robert Negoiță, primarul sectorului 3, a anunțat că mâine, 9 iulie, ne va spune din partea cărui partid, altul decât PSD, va candida în acest an.

Partidul București 2020 a primit undă verde de la Tribunalul București pe 9 iunie, acum o lună, deci ar fi timp suficient pentru comunicarea deciziei și epuizarea perioadei de apel. Este înființat de doi directori și un sportiv de la Dinamo: Vlad Pelinescu-Onciul, Andrei David și Bogdan Neacșu. Patronul clubului Dinamo este dl. Negoiță.

Hai că tot suntem în perioada perfectă pentru citit și cumpărat cărți, uite cum ar arăta un pachet foarte bun de pus sub brad. Fiecare titlu l-am testat personal în ultimul an și sunt favoritele mele pe 2019. * “Bărbați fără femei”, de Haruki Murakami – o colecție de povestiri miniaturale, excelent motiv de pornit … Continue reading Cartile mele favorite din 2019 →

The post Cartile mele favorite din 2019 appeared first on mixich.ro.

Suntem într-o săptămână cu simboluri puternice: trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989, trei decenii de la căderea comunismului în România. E important ca noi să nu uităm. E important ca cei tineri să afle. Lucruri similar odioase s-au întâmplat și în alte popoare. Doar cele care au uitat, le-au repetat. Și a fost … Continue reading Povesti din tara lagar si eliberarea ei – Decembrie 1989 NU UITAM →

The post Povesti din tara lagar si eliberarea ei – Decembrie 1989 NU UITAM appeared first on mixich.ro.

Am fost întrebat de mai mulți dacă am emigrat din România. Nu, dar sunt plecat pentru aproape un an în Statele Unite cu o bursă Fulbright/Humphrey la Facultatea de Medicină a Emory University din Atlanta. Așa se explică postările mele din ultimele săptămâni. Ce fac aici? În primul rând voi învăța practic cum funcționează în … Continue reading Am fost intrebat daca am emigrat… →

The post Am fost intrebat daca am emigrat… appeared first on mixich.ro.

Intr-o baie amenajata modern cel mai mult conteaza ca obiectele sanitare sa fie alese astfel incat sa se potriveasca cat mai bine cu design-ul interior. Din punct de vedere al formei si modelului potrivit de lavoar baie nu exista nici o restrictie ci, mai degraba conteaza cum combini totul astfel incat sa se potriveasca cu restul baii.

Pentru a putea obtine o baie cu un design unitar, trebuie sa te asiguri ca modelul de lavoar baie ales de tine este ales astfel incat sa creeze un efect vizual placut, sa nu incarce si sa nu ofere senzatia unui spatiu mai mic decat este in realitate.

Lavoare pentru baie potrivite stilului modern

Indiferent de stilul de amenajari ales exista lavoare baie potrivite. Pentru o baie amenajata in stil clasic si luminos, combinatia dintre elemente din lemn si obiecte sanitare reprezinta o combinatie de impact. In acest caz se potriveste cel mai bine un lavoar tip bol cu forma rotunjita care ofera un aspect solid si impunator. Un astfel de lavoar baie se monteaza usor pe blatul din baie si se integreaza perfect intr-un decor modern.

Un design de baie modern este definit prin intermediul aspectului sau simplu, linii drepte, curate, spatiile fara surplusuri de obiecte nefolositoare reprezinta cea mai buna caracterizare a acestui stil. Un alt model de lavoar baie potrivit pentru acest stil este lavoarul pe blat dreptunghiular. Acesta se potriveste si in cazul in care ai abordat un stil minimalist unde conteaza foarte mult ca spatiul sa nu fie incarcat.

Un lavoar baie patrat de dimensiuni mici reprezinta inca o alegere potrivita si poate sa fie folosita cu succes in amenjararea bailor de mici dimensiuni. Acest tip de lavoar asezat pe un blat patrat foarte bine organizat va fi perfect pentru o baie in care domina ordinea si curatenia.

In cazul bailor cu dimensiuni generoase lavoarul ideal este cel rotund asezat pe un blat generos. Acesta din urma trebuie sa aiba dimensiuni generoase deoarece montarea pe un blat mai mic se poate dovedi a fi destul de dificil.

De unde poti sa achizitionezi un atfel de lavoar baie?

Daca esti in cautarea unui lavoar baie potrivit pentru casa ta atunci este foarte important sa achizitionezi de la un brand in care poti sa ai incredere. In mediul online este foarte usor sa gasesti orice tip de lavoar baie incepand de la cele avantajoase ca pret pana la cele de lux care presupun o investitie destul de consistenta. Dar, indiferent de modelul de lavoar baie ales trebuie sa te asiguri ca este de calitate si va rezista foarte bine in timp.

Atunci cand cumperi din mediul online tot secretul pentru a nimeri un produs bun si de calitate este sa te documentezi. Brand-urile de succes ofera transparenta si iti vor pune la dispozitie toate informatiile necesare pentru a putea lua o decizie potrivita si sa alegi un lavoar baie care sa fie potrivit dorintelor si necesitatilor tale. Daca esti in cautarea unui model de lavoar potrivit pentru o baie moderna atunci poti lua in considerare modelele sugerate in aceste cateva randuri.

Ceea ce ne determină să apelăm la anumite servicii închiriere microbuze în București în mod repetat poate fi redat în câteva cuvinte. La fel cum și partea de inchirieri microbuze Bucuresti nu va mai fi o problemă atunci când vrem să ne deplasăm undeva anume. Dar există foarte multe întrebări care vin odată cu decizia de a lua în considerare un serviciu, de a-l recomanda și, mai apoi, de a apela din nou la el. 

Îți amintești ultima dată când ai apelat la același serviciu? Același serviciu prestat de aceeași firmă? Poate că o faci sau poate că nu. Din păcate, mulți dintre noi tindem să optăm mereu pentru altceva. Nu suntem fideli unei sigure companii. Motivele din spate sunt, de cele mai multe ori, plauzibile. Ele sunt în conformitate cu modul în care am fost tratați, modul în care problemele au fost rezolvate, în cazul în care au apărut.

Și asta nu este tot. Revenirea la un anume serviciu, precum cel de închiriere microbuze București, prestat de aceeași firmă poate fi justificată de mai multe aspecte. Aspecte care ne-au mulțumit și ne-am rămas impregnate în minte. TranscarSrl.ro este una dintre acele companii de prestări servicii închirieri microbuze în București pentru care foarte mulți optează! Într-un număr cât mai mare! O perioadă cât mai lungă de timp! Ani la rând!

Ce i-a determinat pe cei care au apelat deja la aceste servicii să revină? Ce-i determină pe oameni, în general, să apeleze la un serviciu ca acesta și la TranscarSrl.ro?Întâi de toate, astfel de servicii sunt prestate la calitate înaltă. Calitate dobândită prin prisma experienței în domeniul închirierilor de autobuze și nu numai. O calitate superioară, de apreciat rezultată din munca cu omenii, din pasiunea pentru domeniu și pentru activitățile prestate.

Toate acestea din dorința de a se face remarcați! Din dorința de a mulțumi cât mai mulți clienți, pentru ca aceștia să știe unde să revină atunci când au nevoie. Nu este ușor să mulțumești o nișă mare de oameni! Însă ceea ce aduce un plus de valoare serviciului închirieri microbuze este partea de recomandare.

Și cum să nu fie recomandarea și recomandările, în genere, legate de profesionalism și calitate? Cred că îți dai și tu seama că anumiți factori influențatori sunt chiar profesionalismul, calitatea și deschiderea către oameni. Dorința de a-i ajuta și de a le oferi servicii de calitate, microbuze cu un confort ridicat, dar și prețuri accesibile!

Să fi auzit și tu de TranscarSrl.ro https://transcarsrl.ro/inchirieri-autocare/  de la prieteni? Dacă nu, uite că ai auzit de la mine!

Da, e adevarat, se stie ca minciuna are hibe si se poate descoperi chiar si la poligraf fara ca macar sa poti face ceva.

Tot mai des vedem auzim despre invinuiri de furturi in randul oamenilor obisnuiti, chiar si pe canalele de stiri poti citi titluri de genul: detectorul de minciuni folosit tot mai des la angajare, testarea angajatilor cu poligraful, examinarea cu aparatul poligraf, testarea poligraf pentru  stabilirea adevarului intr-o situatie controversata.

Necesitatea eliminarii din cercul de banuiti ca urmare a unor conjuncturi nefavorabile poate fi rezolvata foarte simplu prin metoda poligraf. Chiar si infidelitatile in relatiile de cuplu se pot rezolva cu ajutorul detectorului de minciuni. 

       Sistemul Poligraf a devenit o unealta necesara in zilele noastre, nu mai poti avea incredere in nimeni. Tara noastra parca a luat drumul pierzaniei. Metoda testarii cu poligraful va fi utilizata tot mai des, iar la televizor vom auzi tot mai des de detectorul de minciuni sau testarea poligraf.

Cu precadere aceasta metoda are un procent considerabil de utilizare in special in zona privata, mediu de afaceri, transport de bani, tranzactionari la bursa. Poate fi o masura de siguranta pentru orice patron care doreste sa aiba angajati cinstiti si sa aiba incredere in ei. Aceasta metoda poate fi utilizata periodic.

Tehnica poligraf nu este influentata de factorul timp si ca atare are un grad mare de stabilitate, adica o eroare de 1%. Asociatia Romana Poligraf prevede ca metoda de analiza a subiectului diferite tipuri de teste din care expertul poligraf va alege doar unul pentru subiectul sau. Testele ce stau la baza tehnicii poligraf sunt: testul problematicii de baza, testul de stimulare specifica, testul cu intrebari amestecate, testul afirmativ “da”, testul “varf de tensiune”, testul “complex de culpabilitate” si testul raspunsului mut.

Acest text a apărut în Revista Biz.

“Testul pentru o inteligență de prim rang e abilitatea de a ține simultan în minte două idei opuse, fără a-ți pierde capacitatea de a funcționa”. Scott Fitzgerald

“Argumentele tale, impecabil susținute pe Facebook, m-au determinat să-mi schimb convingerile”. Nimeni Niciodată

De ceva vreme mă preocupă felul în care ajungem să ne formăm convingerile. Mă preocupă pentru că văd în jurul meu o sumedenie de oameni cu convingeri ferme, de nestrămutat, angajați în dispute cu alți oameni cu convingeri la fel de ferme. Mai mult decât atât, fermitatea convingerilor fiecărei părți determină, desigur, că partea cealaltă este complet și radical greșită.  Disputele astea sunt mereu sterile și uneori periculoase, pentru că pot degenera în tot soiul de conflicte. Și situațiile astea devin din ce în ce mai dese. Parcă trăim într-un balamuc. Dar cel mai tare mă preocupă faptul că, în ciuda eforturilor mele, mă regăsesc adeseori în aceeași situație.

Nu am pretenția că am o explicație irefutabilă pentru acest fenomen. Ca tot ce scriu aici, e un articol de opinie, bazat pe observații și lecturi. Mi-ar fi plăcut să am date despre el, pentru că mi se pare fascinant, dar nu am. Dacă aș avea 20 de ani mai puțin și un doctorat în sociologie aș dedica 10 ani din viață ca să cercetez fenomenul ăsta. Neavând, am doar câteva observații personale.

Una e următoarea: convingerile, ca și preferințele de alt tip, au o origine, undeva, într-un eveniment sau moment marcant. Am citit un articol în care autorul demonstra o corelație între preferințele sportive ale unor oameni și evenimente marcante din viața lor. Rezultă că preferințele puternice, pe viață, se fac undeva la vârsta primelor descoperiri identitare, ceva între 7 și 10 ani. Dacă o echipă a câștigat campionatul de câteva ori în acea perioadă, devii fanul ei pe viață. Eu, de pildă, provin după mamă dintr-o familie care a trăit mult timp adunată pe o singură stradă în apropierea stadionului Giulești. Ei și toți vecinii și prietenii lor erau rapidiști. Ca atare, dacă m-ai fi întrebat, o bună parte din viața mea m-am declarat rapidist, deși nu am fost la niciun meci și detest fotbalul. Aveam o vârstă apropiată când Ilie Năstase devenea nr.1 mondial în tenis. Mi-am luat rachetă de tenis, una care să semene (deși era făcută la Reghin) cât mai bine cu racheta Dunlop cu care juca el. Sunt un anti-talent total. Fetițele care au împlinit 8-10 ani în 1974 au făcut toate gimnastică. Și tot așa. E un moment în viață când te identifici cu niște eroi către care aspiri. Și această identitate devine a ta.

Dar fenomenul nu e valabil doar în copilărie.  Facem asta și ca adulți, mai ales în momente-cheie ale vieții, momente de alegere, de cumpănă sau de mare angajament personal. Am văzut adeseori genul ăsta de identificare idolatră cu oameni de orice fel dar cel mai vizibil cu politicieni. Idolul tău devine de neatins, i se estompează puternic, uneori până la dispariție, umbrele, îi strălucesc peste măsură calitățile. Evident, pentru idolii rivalilor ai doar dispreț și îi vezi exact invers. Nici unii nici alții nu mai sunt oameni cu bune și rele, cu lumini și umbre, sunt zei sau monștri. Susținătorii lor devin adulatorii unui zeu, “martorii lui…”.

Sunt, însă, câteva fenomene despre care am observat că ne accentuează idolatria și bigotismul și cred că putem să ni le atenuăm dacă le înțelegem. Le iau pe rând.

Primul e identitatea. Convingerile noastre ne sunt cu atât mai tari cu cât tindem să ne identificăm cu ele, nu sunt păreri despre lume ci sunt reflecția lumii în noi, noi suntem judecătorii binelui și ai răului, suntem, cumva, întruparea lui Dumnezeu. Opinia noastră devine cumva sacră, de neatins.

Al doilea e ecoul. Orice convingeri am avea, nu le-am putea ține mult dacă nu am găsi oameni care să ni le împărtășească și să le susțină. De asta sunt așa de idolatre mișcările civice sau politice, pentru că sunt triburi de idolatri care se susțin unul pe celălalt. Cel mai pervers și neașteptat efect pentru mine al rețelelor sociale e că au creat uriașe camere cu ecou, practic globale, în care se reverberează orice convingere, oricât de absurdă, de la vaccinurile care produc autism și până la pământul plat ceea ce a produs armate de noi idolatri.

Al treilea e așa numitul “confirmation bias”. Pentru că punerea la îndoială a convingerilor ne pune la îndoială identitatea, orice semnal avem care ne arată că ceva nu e în regulă cu ele e îndepărtat prin mecansime defensive de tot felul, de la ignorare la raționalizare, în timp ce orice semnal care ne întărește că sunt valide e înregistrat cu litere de aur în evanghelia credinței noastre.

Ultimul, în fine, e efortul excesiv. E o consecință a disonanței cognitive. Dacă punem efort foarte mare în ceva, cu cât mai exagerat de mare cu atât mai puternic efectul, atunci acel ceva devine prețios și de ne-negat. Pentru că dacă îl negăm, ne negăm efortul și înseamnă că ne-am risipit energia și încrederea și angajamentul și timpul și banii degeaba. Înseamnă că am fost proști, naivi sau ambele. Și noi nu putem fi proști. Deci obiectul convingerilor noastre e de neatins.

Nu spun să nu mai avem convingeri. Nu am putea trăi fără ele. Dacă am pune la îndoială orice decizie, la orice pas, ar trebui să fim instituționalizați. Dar ar trebui să punem la îndoială mecanismele prin care convingerile noastre devin de nestrămutat, să le atacăm de la rădăcină. Ar trebui să ne scrutăm în adânc, cu atenție și să ne desprindem identitatea de orice sistem de convingeri rigid. Ar trebui să ne înconjurăm cu oameni cu păreri diferite, de tot felul și să le luăm părerile în seamă cu deschidere, să facem asta conștient și depunând efortul necesar. Când suntem într-o dispută de convingeri, ar trebui să ascultăm pe celălalt ca să fim convinși, nu ca să găsim argumente de a-l contracara. Și ar trebui să înțelegem că trecutul nu poate fi schimbat, chiar dacă în el am fost proști sau naivi sau ambele și că asta nu ar trebui să ne decidă acțiunile din viitor.

Ar trebui, într-un cuvânt, să ne dorim despre noi să fim mai înțelepți.

Acest articol a apărut în revista Biz

Am scris cu ceva vreme în urmă, în paginile acestei reviste, un articol intitulat “Dreptate și Adevăr”. În el argumentam că în situații în care ne regăsim în conflict de idei cu cineva, demersul către dreptate e un demers pierzător, în timp ce demersul către Adevăr e cel util, câștigător. Nu reiau aici ideea, dacă vă interesează puteți găsi articolul online, aici.

Dar vreau să extind un pic aici argumentul într-o direcție, anume în direcția limitelor și provocărilor unui demers orientat spre convingerea celorlalți de justețea punctelor noastre de vedere.

Am să încep cu un pic de etimologie: cuvântul “convingere” își are originea în Latină, con-vincere, cu sensul de “a reuși împreună”. Sensul lui original, deci, e fundamental diferit de sensul pe care i l-am dat astăzi când înseamnă mai degrabă a determina pe cineva să adopte un punct de vedere pe care nu-l împărtășește inițial, în urma unui demers oarecare. 

Deși convingerea nu e, în sine, ceva rău, demersul cu pricina este, însă, esențial. Cel mai adesea el se desfășoară sub forma unui argument rațional, desfășurat într-un mediu public, sprijinit de cât de multe date autorul lui a putut aduna în jurul subiectului și, de regulă, desfășurat cu aplomb, și asertivitate. Văzută într-o astfel de lumină, convingerea e, de fapt, imposibilă. Oamenii nu-și schimbă punctele de vedere sub imperiul unui astfel de asalt, nu imediat și, mai cu seamă, nu în public. Uitați-vă la polemicile de pe Facebook. De câte ori ați văzut pe cineva spunând celuilalt: “da, înțeleg ce spui, nu mă gândisem așa, ai dreptate”. Să vă prezic eu un număr? Unul rotund de tot? 

De ce nu-și schimbă oamenii punctele de vedere așa? Pentru că acest demers nu e, de fapt, un demers de convingere ci unul de învingere. Relația e poziționată din capul locului dihotomic, avem două idei, una singură e cea corectă și eu lupt să fie a mea. Dacă ideea celuilalt e bună, atunci a ta e, prin definiție, cea proastă. În cultura hiper-competitivă în care trăim, pentru cei mai mulți dintre oameni, calitatea ideii lor e echivalată cu valoarea lor ca persoană. Dacă ideea lor a pierdut întrecerea, atunci ei au pierdut întrecerea, dacă ideea lor e proastă atunci ei sunt proști, inferiori. Ori asta e ceva foarte greu de acceptat și sigur nu în public. Asta îi determină pe ceilalți să își construiască tot felul de bariere și obstacole cu care să țină la distanță idei care le zdruncină convingerile sau punctele de vedere proprii. Aceste bariere nu sunt strategii de apărare conștiente, în spatele lor persoanele respective nu își ridică întrebări sau dileme pe care să le soluționeze apoi în tihnă. Pentru a putea funcționa, barierele trebuie să fie internalizate, trebuie să crezi în validitatea lor. Dacă vă întrebați, când auziți oameni susținând tot felul de chestii mirobolante, dacă ei chiar cred acele lucruri sau doar joacă teatru, vestea proastă e că chiar le cred și, mai mult decât atât, au nevoie să le creadă, altminteri felul lor de a înțelege lumea s-ar prăbuși ca un castel din cărți de joc. 

Dar, sunt sigur, veți fi întâlnit și situații, mai ales în mediul profesional, când un astfel de demers a funcționat, când o serie de argumente bine construite, prezentate într-un cadru public, unde celălalt nu a putut să se eschiveze cu ușurință de la întrebările incomode, a reușit să convingă. Este? Dar, întrebați-vă puțin: chiar l-ați convins, sau doar l-ați învins? E parcursul ulterior un parcurs comun, înțeles, acceptat, internalizat, sau aveți drept partener de drum un învins resentimentar care-și linge rănile și așteaptă primul prilej să vă demonstreze că v-ați înșelat sau, și mai rău, îl provoacă? Sunteți siguri că vă e util să vă învingeți așa adversarii? Sunt ei dușmani care trebuie puși la pământ și anihilați, sau parteneri de drum care trebuie aduși în aceeași barcă și angrenați la un efort comun? Cât de des vă întâlniți cu prima situație și cât cu a doua?

Și mai e o problemă. Toate meciurile astea se desfășoară pe un teren al logicii, al argumentelor raționale. Problema e că știm din cercetări că aproximativ jumătate din populație nu își ia deciziile așa, ci și le explică așa. Adică de luat cam jumătate dintre oameni le iau mai degrabă intuitiv, proiectându-se în situația dorită și “simțind” dacă impactul ei e mai degrabă bun sau rău. Dacă e nevoie să le explice, construiesc argumente raționale, dar ele sunt mereu raționalizări post-hoc. Și mai e ceva: acest fel de a lua decizii e puternic condiționat genetic, deci dacă ar fi dat rezultate proaste, mecanismele evoluției l-ar fi eliminat. Dar el persistă la jumătate din populație. Asta înseamnă că pe acei oameni logica singură nu-i convinge niciodată, doar îi învinge.

În cele mai  multe dintre echipele de conducere cu care am lucrat, discuțiile pe marginea unor decizii comune se poartă ca la un club de dezbateri: fiecare vine cu argumente, cel mai bun argument învinge. Iar uneori nici măcar cel mai bun, ci cel mai vocal, mai vehement, mai susținut de lider, mai acceptat de grup. Dar echipele nu sunt cluburi de dezbateri, nu calitatea argumentului contează ci calitatea ideii. Așteptarea asta ca argumentele cele mai bune să aparțină ideilor celor mai bune, e complet falsă. În mod curios pentru mine, adeseori ea nici nu e cu adevărat așa. Când le arăt participanților că oameni tăcuți și care nu au prea știut să-și argumenteze punctele de vedere au avut, de fapt, ideile cele mai bune, reacția quasi-unanimă e: “ce să-i fac, dacă nu a știut să și le apere?”. Ați avut-o și voi? Ziceți drept. Asta e abordarea de  tip club de dezbatere: argumentul tare a câștigat, cel slab a pierdut, ce să-i facem noi acum? Calitatea ideii nu contează, doar cea a argumentului. Dar în viața reală contează, contează al dracului. 

Dacă v-am convins (nu învins) și vreți să știți cum puteți scăpa din capcana asta, urmăriți această rubrică; voi aborda subiectul într-un articol viitor.

Am scris acest text la invitația revistei Cariere, cu ceva timp în urmă, pe subiectul mult discutat al liderului smerit.

Smerenia e, într-adevăr, asimilată adeseori cu modestia sau, cel puțin, cu comportamente submisive. Din această perspectivă e incompatibilă cu conducerea. Grupurile umane au nevoie de lideri, e o nevoie adâncă, atavică, transmisă prin gene de la o generație la alta. Ne­voia nu e absurdă. Au existat în istorie o seamă de experimente naturale ale unor micro-societăți construite în situații limită: naufragiații. Pentru cineva care citește istoria celor câteva sute de nau­fragii ale căror istorii se cunosc, încep să iasă la iveală niște modele destul ce clare.

Evoluția acestor micro-comunități, aflate mereu în situații limită, e foarte diferită, radical diferită. O parte dintre ele reușesc foarte bine în jocul supraviețuirii. Altele nu, cei mai mulți dintre membrii lor pier. Foarte puține se regăsesc la mijloc. Diferența între cele două extreme e mereu aceeași: raportarea la regulile sociale general umane și un conducător respectat, dar nu autoritar. Lipsa unui conducător sau, aproape în egală măsură, prezența unui conducător dominator, opresiv au dus mai mereu la dispariția sau diminuarea drastică a comunităților respective.

Un conducător, însă, nu poate fi nici umil, nici submisiv, pentru că atunci nu își mai îndeplinește rolul de conducător. El trebuie, însă, să înțeleagă, în primul rând, care e acel rol. Foarte mulți conducători se văd pe sine ca sursa unică (sau principală) de putere și autoritate a gru­pului, proprietarii tuturor deciziilor, sursa viziunii despre viitor și a căilor de acțiune. E modelul liderului eroic. Dacă se retrag din această postură, acești lideri o fac pe bază de delegare, dau din puterea lor altora, discreționar și cu înțelegerea implicită că și-o pot lua în orice moment înapoi. Acest comportament de con­ducere produce dependență din partea celorlați, pasivitate sau, uneori, revoltă și conflict. El poate da rezultate bune, dar e total dependent de calitatea liderului și de abilitatea lui de a ține ordine în grup.

Dar nu acesta e, de fapt, rolul unui lider, nu de acest fel de lider au oamenii, cu adevărat, nevoie. Principalul rol al unui lider e de a fi păstrătorul binelui comun. Este persoana care ține vie co­munitatea, adună oamenii unul în jurul celuilalt, păstrează și întreține valorile sociale umane, face distincția între bine și rău, apără morala comună. Acest lider este cel care dă putere și coeziune comunității și îi mărește enorm capaci­tatea de a performa și a supraviețui în situații grele. Într-o comunitate astfel unită, dificultățile sunt obstacole de sur­montat, ele unesc și adună. Într-o comu­nitate condusă autoritar, dificultățile sunt scuze pentru a diminua eforturile, ele împrăștie oamenii. De aici rezultatele complet diferite pe care le obțin.

Un lider care își asumă acest rol, de catalizator al comunității, e un lider care conduce din interior, e un conducător în sensul literal al cuvântului. Latina, ca și româna, au surprins bine acest rol: conduce, duce cu sine, adună oamenii în jurul său și conduce din mijlocul lor. Din această postură, un astfel de lider nu se percepe pe sine ca pe un erou pe un piedestal. Mai mult decât atât, nu caută și nu-și dorește acastă poziție pentru că știe că de acolo nu mai poate să-și exercite la fel de bine această menire. Înțelege că nu e superiorul celorlalți, ci catalizatorul lor. În această cheie trebuie înțeleasă, de fapt, smerenia.

În cultura creștină, smerenia are adeseori conotații religios-monastice. Mo­tivul pentru asta este că Învățătorul ei e primul și cel mai bun exemplu al subiectului. Iisus nu a fost nici umil, nici sub­misiv, nici naiv. Atunci când a fost ne­voie a știut să fie aprig și tăios. Dar nu a fost niciodată șeful discipolilor săi, ci sursa lor de bine și înțelepciune. Și cu aceste calități a schimbat lumea.

Subiectul ăsta legat de privacy începe să mă intereseze tot mai mult în ultima vreme, iar asta grație scandalurilor recente. Mai ales cele legate de...  Mai departe »

© Copyright 2018
Subiectiv.ro.

Subiectul ăsta legat de privacy începe să mă intereseze tot mai mult în ultima vreme, iar asta grație scandalurilor recente. Mai ales cele legate de...  Mai departe »

© Copyright 2018
Subiectiv.ro.

Subiectul ăsta legat de privacy începe să mă intereseze tot mai mult în ultima vreme, iar asta grație scandalurilor recente. Mai ales cele legate de...  Mai departe »

© Copyright 2018
Subiectiv.ro.

According to the Gas Law, consumers will be able to have a fair treatment, in a competitive market, which can be achieved only by ensuring conditions of competition and transparent and non-discriminatory access of buyers to the gas amounts offered on the competitive market.

According to a press release of ANRE, the gas market in Romania must ensure price references based on supply and demand, leading to fair competition among operators in the gas sector, in favor of consumers.

According to the Intelligent Energy Association, which has repeatedly shown that stopping the massive increase in gas prices for population can only be achieved through a functional market.

Although at declaratory level there are no divergent points, actions taken are different and in contradiction with legal provisions. The Intelligent Energy Association supports the need to comply with the obligations established by the Gas Law and the preparation in emergency regime of General rules on the gas market, ensuring:

1. A truly competitive gas market (on the centralized market and on the market for bilateral contracts)

• Gas suppliers should be forced to come up with gas offers in line with their own Best Practice Guides for Selling Gas in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner.
• Gas suppliers should be obliged to regularly conduct self-assessment reports on how the offers are made and make proof that they are carried out in line with the Best Practice Guides.
• Suppliers should be obliged to make gas offers in line with demand in the market, at least in terms of quantity packages, guarantee conditions, payment terms etc.
• Suppliers should be obliged to provide public reports analyzing monthly, quarterly, half-yearly and yearly the requests for offer received, respectively the requests for offer in the market, and adapt its offer to the entire range of requests for offer according to its own algorithm, publicly motivated.
• Suppliers should be obliged to periodically prepare self-assessment reports and make proof that their offers in the market are in line with the requests for offer in the market.

2. Real conditions of transparent and non-discriminatory access of buyers to the gas amounts offered on the competitive market

• the obligation of each supplier to publish on its own website the Best Practice Guide for Gas Acquisition in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner, containing how the supplier will purchase its gas. These Guides aim to ensure transparency of its gas purchase intentions for multi-annual, annual, half-yearly, quarterly, monthly and daily periods. Best Practice Guides must substantiate each intention established.
• If gas is purchased for population, the Supplier should be obliged to additionally establish under the Best Practice Guides how gas purchased for population is the one purchased in conditions of minimization of cost of resources allocated and, at the same time, the supplier allows the equal and non-discriminatory treatment of persons participating in the gas procurement procedure, as bidders.
• the obligation of each supplier to publish on its own website the Best Practice Guide for Gas Sale in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory Manner, containing how the supplier will sell its gas. These Guides aim to ensure transparency of its gas sale intentions for multi-annual, annual, half-yearly, quarterly, monthly and daily periods. Best Practice Guides must substantiate each intention established.
• the obligation of each supplier to publish on its own website regular reports to prove how it implemented the elements self-imposed under its own Best Practice Guides for Gas Acquisition/Sale in a Competitive, Transparent and Non-Discriminatory manner in the acquisition and sale of natural gas, while presenting the reasons why it has not fulfilled its objectives.
• the supplier’s obligation to establish Procedures to ensure the conditions of transparent access to gas in its portfolio for any potential customer.
• the supplier’s obligation to implement an electronic public system in which to register any request for gas sale addressed to the supplier (date of receiving the request, delivery point, quantity, requested price, date of resolution, how it was resolved).
• the supplier’s obligation to regularly prepare public self-assessment reports to prove how the Procedures that ensure the conditions of transparent access meet the public needs and how its behavior as supplier is in line with the requirements of transparency and non-discrimination.

The Association believes that this approach is the only one complying with the legislation in force and aims to ensure price references based on supply and demand, leading to a real fair competition of operators in the gas sector in favor of consumers.

Note: Fair competition is defined by some authors as being the prefect competition. The gas market in Romania tends to normality, which should go through the current realities, before becoming “perfect”.

Conform Legii gazelor naturale, consumatorii vor putea avea parte de un tratament correct, într-o piață concurențială, care se poate realiza doar asigurând condiții de concurență și de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială.

Conform unui comunicat al ANRE, piața de gaze din România trebuie să asigure referințe de preț bazate pe cerere și ofertă, care să conducă la o concurență loială a operatorilor din sectorul gazelor naturale în favoarea consumatorilor.

Conform Asociației Energia Inteligentă, care a arătat în repetate rânduri că stoparea creșterii masive a prețului gazelor naturale la populație, se poate face doar într-o piață funcțională.

Desi, afirmativ nu există puncte divergente, se acționează diferit și mai ales diferit de prevedrile din lege. Asociașia Energia Inteligentă susține necesitatea respectării obligațiilor stabilite prin Legea gazelor și realizarea în Regim de Urgență a Regulilor generale privind piața de gaze naturale, care să asigure:

1. Realizarea unei piețe concurentiale reale a gazelor naturale (pe piața centralizată și pe piața contractelor bilaterale)

• Furnizorii de gaze să fie obligați să pună pe piață oferte de gaze în concordanță cu elementele stabilite prin propriile Ghidurile de Bune Practici pentru Vânzarea Gazelor în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu.
• Furnizorii de gaze să fie obligați să efectueze periodic rapoarte de autoevaluare a modului de ofertare și să facă dovada că aceasta se desfășoară în concordanță cu elementele stabilite prin propriile Ghidurile de Bune Practici.
• Furnizorii să fie obligați să pună pe piața oferte de gaze în concordanță cereriile de ofertă din piață, cel puțin sub aspectul pachetelor de cantitate, condiților de garantare, termenelor de plată etc.
• Furnizorii să fie obligați să realizeze rapoarte publice prin care analizează periodic lunar, trimestrial, semestrial, anual cererile de ofertă care i sunt adresate, respectiv cererile de ofertă din piață și își adaptează oferta la toată gama de cereri de ofertă după un altgoritm propriu, motivat public.
• Furnizorii să fie obligați să efectueze periodic rapoarte de autoevaluare și să facă dovada că ofertele lor în piață răspund cererilor de oferte de pe piață.

2. Condiții reale de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială

• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propriu un Ghid de Bune Practici pentru Achiziționarea Gazelor în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu care să coțtină modul în care furnizorul își va achiziționa gazele. Aceste Ghiduri au ca și scop asigurarea transparenței intenților sale de cumpărare a gazelor pentru perioade multianuale, anuale, semestriale, trimestriale, lunare și zilnice. Ghidurile de Bună Practică trebuie să aibă fundamentate fiecare intenție stabilită.
• În situația în care gazele sunt achiziționate pentru populație Furnizorul trebuie să fie obligat să și stabilească suplimentar în cadrul Ghidurilor de Bună Practică, modul în care gazele achiziționate pentru populație sunt cele achiziționate în condițiile de minimizare a costului resurselor alocate și în același timp, furnizorul permite tratamentul egal și nediscriminatoriu al persoanelor care participă la procedura de achiziție a gazelor naturale, în calitate de ofertanți
• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propriu un Ghid de Bune Practici de Vânzare Gaze în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu care să conțină modul în care furnizorul își va vinde gazele. Aceste Ghiduri au ca și scop asigurarea transparenței intenților sale de vânzare a gazelor pentru perioade multianuale, anuale, semestriale, trimestriale, lunare și zilnice. Ghidurile de Bună Practică trebuie să aibă fundamentate fiecare intenție stabilită.
• obligația fiecărui furnizor de a publica pe site ul propiriu, rapoarte periodice prin care să dovedească modul în care și a realizat elementele autoimpuse prin propriile Ghiduri de Bună Practică pentru Achiziționare/Vânzare Gaze în mod Concurențial, Transparent și Nediscriminatoriu în achiziționarea și vânzarea gazelor naturale, cu expunerea motivelor pentru care nu au îndeplinit ceea ce și au propus.
• obligația furnizorului să si stabilească Proceduri care să asigure condițiile de acces transparent la gazele pe care le are în portofoliu a oricărui potențial client.
• obligația furnizorului să si implementeze un sistem electronic public, în care să se înregistreze orice solicitare de vânzare gaze adresată furnizorului (data primirii solocitării, punct de livrare, cantitate, preț solicitat, data soluționării, modul în care a fost soluționată).
• obligația furnizorului să realizeze periodic rapoarte publice de autoevaluare prin care să dovedească modului în care Procedurile care asigură condițile de acces transparent răspund nevoilor publice și a modului în care comportamentul său în calitate de furnizor răspund cerințelor de transparență și nediscriminare.

Asociația consideră că această abordare este singura care respectă legea în vigoare și este menită să asigure referințe de preț bazate pe cerere și ofertă, care să conducă la o concurență loială reală a operatorilor din sectorul gazelor naturale în favoarea consumatorilor.

Notă: Concurența loială, este definită de unii autori ca fiind concurența perfectă. Piața de gaze din România tinde după normalitate, care trebuie să treacă prin realitățile curente, înainte să devină “perfectă”.

Zilele trecute ANRE și TRANSGAZ, a organizat o dezbatere pe modificările care se intenționează a fi aduse Codului Rețelei de Transport Gaze Naturale la care au fost invitate entitățile de pe piața de gaze. Întâlnirea, a scos în evidență încă o data, dezorientarea care însoțește acest subiect.

Având în vedere incoerența și lipsa de orizont, privind unul dintre cele mai importante acte normative care poate asigura funcționarea pieței de gaze din România – Codul rețelei – Asociația Energa Inteligentă se constituie Parte Civică împotriva incompetenței. Asociația Energia Inteligentă, în cadrul  proiectului de țară intitulat Punct și de la capăt pe piața gazelor în 10 pași, a hotărât pe data de 28 februarie 2018, cu ocazia Mesei Rotunde organizată de Asociația Energia Inteligentă împreună cu Publicația Energy-Center.ro cu tema : “Putem avea un preț corect la gaze naturale doar cu un Cod de Rețea obiectiv și o piață funcțională“, lansarea Inițiativei Civice pentru rescrierea Codului rețelei de transport gaze naturale. Ultima experiență asupra acestui subiect, eșecul unei dezbaterii, arată că singura cale de a evita blocarea pieței de gaze, ca și evitarea a nenumărate procese în instanță este Initiativa Civică.

Codul rețelei de transport, pe lângă lipsa funcționalității sale, crează și o problemă în relația România – UE, aceasa din urmă considerând că România încă nu are o piața de gaze funcționale. Pentru a asigura UE de transpunerea legislației europene și asigurarea funcționalității elementelor de piață a gazelor se impune realizarea Codului de rețea a sistemului de transport în interiorul unui pachet mai larg, pe care l-am intitulat Codul pieței de gaze, care alături de Codul rețelei de transport trebuie să cuprindă: Codul de tranzacționare, Codul rețelei de distribuție, Codul rețelei din amonte de SNT, Codul rețelei de branșamente multiplu de consumatori, Codul sistemelor de înmagazinare și Codul sitemelor de transport adiacente.

Aplicabilitatea Codului rețelei de transport (cât și a viitorului Cod al pieții de gaze) trebuie să ia în considerare cateva din principii importante, pe care Asociatia Energia Inteligenta le promovează încă de la înființarea ei:

• separarea contractării capacității de intrare, de capacitatea de ieșire,
• capacitatea de intrare contractată exclusiv de partenerul de sistem sau de împuternicitul acestuia (producător, operator de înmagazinare, importatorul intern),
• capacitatea de ieșire se poate realiza de către orice partener de sistem
• tranzacționarea cantităților se va face exclusiv în Punctul Virtual de Transport (PVT) dupa introducerea gazelor în SNT si inainte de livrarea catre Sistemele de Distribuție din SNT. Pentru gazelle in care in circuitul fizic nu se interpune SNT, sunt necesare definirea a altor tipuri de Puncte de Tranzactionare, în sistemele de distribuție, în conductele de transport regionale sau locale, in conductele din amonte etc.
• asigurarea excepției legale, privind permisiunea persoanelor fizice sau juridice de a tranzacționa dezechilibre intraday și expost, fără a deține licență comercială, prin intermediul introducerii in Legea Gazelor a Titlurilor de Schimb,
• înființarea unui Operator de Piață Gaze, independent de activitatea de transport, organizat ca societate comercială, licențiat de ANRE și cu activitate reglementată, care va avea exclusiv rol de contraparte în tranzacții, fără a putea deveni proprietar pe gazele tranzacționate, respectiv care va beneficia de profit 0 din această activitate. Astfel, se asigură echidistanța între UR și OST, și există posibilitatea sancționării și a OST atunci când introduce dezechilibre în SNT, respectiv plata către alți UR a gazelor consumate de OST și neprimite de UR.

Asociația Energia Inteligentă va supune discuției publice un set de principii pentru Codul Pieței de Gaze din România și va organiza întâlniri periodice cu participanții la piața de gaze sub forma unor Mese Rotunde , unde se vor dezbate documentele supuse discuției publice alături de invitați din țară și străinătate:

Formarea pietei gazelor naturale in Romania.

19 Aprilie 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Aura Sabadus – Editor, Turkish Energy Hub Daily, Agentia de presa ICIS Londra

Regândirea activității de proiectare-execuție-exploatare a obiectivelor din sectorul gazier ca o acțiune destinată stimulării tranzacțiilor

21 Mai 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Flavius Dordea – expert tehnic gaze naturale

Scaderea/cresterea pretului gazelor prin restructurarea sectorului gazelor naturale

26 Septembrie 2018,  Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Sorin Elisei – expert in energie

Reducerea saraciei energetice in Romania

11 Octombrie 2018, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, str Ioan Ghica, nr 4

Invitat Corina Murafa – expert saracie energetica

„8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, se arata in rezolutia impusa de Sindicatul Dulgherilor si Tamplarilor americani. De la 1889, ziua de 1 Mai devine Ziua Muncii

La 128 de ani de atunci, avem 350.000 de romani in stare de a munci, dar care fie nu cauta de lucru fie nu sunt dispusi sa munceasca, avand alte resurse de trai, potrivit unui comunicat de saptamana trecuta al Statisticii.

Cum s-a ajuns in Romania la ziua de munca de 8 ore?

Pe scurt:

• Prima Conferinta internationala a Muncii s-a tinut la Washington in 28 Octombrie-29 Noiembrie 1919. Primul proiect votat a fost acela privitor la fixarea zilei de munca la 8 ore. Pentru Romania se fäcea o exceptie si se amaria punerea in vigoare a proectului pana la 1 Iulie 1924, gratie staruintelor lui Gr. Trancu-Iasi, Ministrul Muncii, conventia a fost ratificata de parlamentul roman Inca din 1921. Tot atunci s-au infiintat birourile de plasare, s-a interzis lucrul de noapte a femeilor in industrie, acestea capatand si dreptul la concediul de maternitate.
  La fel, se interzicea copiilor mai mici de 14 ani de a lucra in industrie sau in munci de noapte.
  Parlamentul roman a ratificat dupa doi ani aceste hotarari, prin legea din 17 Mai 1921.
• Conferinta de la Geneva in Octombrie 1921.S-a discutat despre reglementarea orelor de munca in agricultura. Impotriva inscrierii la ordinea de zi, a acestei chestiuni, a potestat atat guvernul francez, cat si guvernul roman.
  S-au adoptat: fixarea la 14 ani etatea minima de admitere a copiilor la munca agricola; aplicarea repaosului saptamanal in magazine
• Conferinta de la Geneva in Iunie 1930. “Intrucat priveste cererea ca ziua de 8 ore de munca care fusese admisa in intreprinderile industriale, sa fie admisa  si in intreprinderile comerciale, conferinta a admis extinderea regimului de 8 ore si la intrepriderile comerciale”
• Iunie 1931 si Aprilie 1932. In aceste conferinte s’a hotarat ca durata lucrului in mina nu va putea depasi “7 ore si 3/4, in care timp intra si timpul necesar scoborarei si esirei din mina”.  De asemenea s’a adoptat un proect de convente potrivit caruia, interzicerea muncii copiilor mai mici de 14 ani se extinde la orice fel de munca, nu numai la munca industriala
• Iunie 1935. Apare interdictia muncii femeii in galerii subterane.. Dupa alti doi ani, se reduce durata muncii in industria textllá la 40 ore pe saptamana. Orele suplimentare sunt posibile, dar nu mai mult de 100 ore pe an, iar in cazuri exceptionale 175 ore pe an.

In acest tim, in Romania…

• In Romania, cele dintai masuri de protectie s-au luat prin regulamentul industriilor insalubre, alcatuit de catre D-rul Felix, Directorul serviciului sanitar, prin regulamentul publicat In Monitorul Oficial din 24 Septembrie 1894, modificat apoi in 1898. Industriasii erau obligati sa asigure fiecarui muncitor cel putin 5 m.c. de spatiu de lucru. Dar orele nu munca nu erau limitate. Potrivit art. 12 din regulament, “Lucratorul adult de sex barbatesc este stapan pe timpul si felul muncii sale”. Copiii intre 12 si 14 ani si femeile dupa, 14 ani, zice regulamentul,lucreazä dela ora 5 dimineata, pana la ora 8 seara, cu o intrerupere de 2 ore si adica o ora la amiaza si cate o jumatate de ora la pranzul de dimineata si cel de dupa amiaza..
• A doua masura pentru ocrotirea muncii o intalnim in 1906. Legea din 22 Februarie 1906 se ocupa de protectia minorior si femeilor in industrie Legea fixeaza la 12
  ani varsta de la care vor fi primiti copiii la munca in industrie. La lucrarile insalubre si primejdioase insa, copiii nu vor fi primiti inainte de 15 ani iar femeile inainte de 17 ani. Lucrul de noapte pentru baietii sub 15 ani si pentru femeile sub 17 ani, este interzis.
• Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 a redus limita minima pentru admitere la lucru la 11 ani, a stabilit durata muncii de opt ore pentru copiii intre 11-15 ani si la zece ore pentru cei intre 15-18 ani, femeile, chiar peste 18 ani, neputand fi obligate la mai mult de 11 ore pe zi.

Sursa:Politica socială a României (legislatia muncitorească) de G. Taşcă (link)

The post Sa ciocnim un mic, sa mai luam o bere. Romania a fost printre foarte putinele tari care s-au opus atat reglementarii orelor de munca cat si zilei de munca de 8 ore appeared first on Dan Popa.

„8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, se arata in rezolutia impusa de Sindicatul Dulgherilor si Tamplarilor americani. De la 1889, ziua de 1 Mai devine Ziua Muncii

La 128 de ani de atunci, avem 350.000 de romani in stare de a munci, dar care fie nu cauta de lucru fie nu sunt dispusi sa munceasca, avand alte resurse de trai, potrivit unui comunicat de saptamana trecuta al Statisticii.

Cum s-a ajuns in Romania la ziua de munca de 8 ore?

Pe scurt:

• Prima Conferinta internationala a Muncii s-a tinut la Washington in 28 Octombrie-29 Noiembrie 1919. Primul proiect votat a fost acela privitor la fixarea zilei de munca la 8 ore. Pentru Romania se fäcea o exceptie si se amaria punerea in vigoare a proectului pana la 1 Iulie 1924, gratie staruintelor lui Gr. Trancu-Iasi, Ministrul Muncii, conventia a fost ratificata de parlamentul roman Inca din 1921. Tot atunci s-au infiintat birourile de plasare, s-a interzis lucrul de noapte a femeilor in industrie, acestea capatand si dreptul la concediul de maternitate.
  La fel, se interzicea copiilor mai mici de 14 ani de a lucra in industrie sau in munci de noapte.
  Parlamentul roman a ratificat dupa doi ani aceste hotarari, prin legea din 17 Mai 1921.
• Conferinta de la Geneva in Octombrie 1921.S-a discutat despre reglementarea orelor de munca in agricultura. Impotriva inscrierii la ordinea de zi, a acestei chestiuni, a potestat atat guvernul francez, cat si guvernul roman.
  S-au adoptat: fixarea la 14 ani etatea minima de admitere a copiilor la munca agricola; aplicarea repaosului saptamanal in magazine
• Conferinta de la Geneva in Iunie 1930. “Intrucat priveste cererea ca ziua de 8 ore de munca care fusese admisa in intreprinderile industriale, sa fie admisa  si in intreprinderile comerciale, conferinta a admis extinderea regimului de 8 ore si la intrepriderile comerciale”
• Iunie 1931 si Aprilie 1932. In aceste conferinte s’a hotarat ca durata lucrului in mina nu va putea depasi “7 ore si 3/4, in care timp intra si timpul necesar scoborarei si esirei din mina”.  De asemenea s’a adoptat un proect de convente potrivit caruia, interzicerea muncii copiilor mai mici de 14 ani se extinde la orice fel de munca, nu numai la munca industriala
• Iunie 1935. Apare interdictia muncii femeii in galerii subterane.. Dupa alti doi ani, se reduce durata muncii in industria textllá la 40 ore pe saptamana. Orele suplimentare sunt posibile, dar nu mai mult de 100 ore pe an, iar in cazuri exceptionale 175 ore pe an.

In acest tim, in Romania…

• In Romania, cele dintai masuri de protectie s-au luat prin regulamentul industriilor insalubre, alcatuit de catre D-rul Felix, Directorul serviciului sanitar, prin regulamentul publicat In Monitorul Oficial din 24 Septembrie 1894, modificat apoi in 1898. Industriasii erau obligati sa asigure fiecarui muncitor cel putin 5 m.c. de spatiu de lucru. Dar orele nu munca nu erau limitate. Potrivit art. 12 din regulament, “Lucratorul adult de sex barbatesc este stapan pe timpul si felul muncii sale”. Copiii intre 12 si 14 ani si femeile dupa, 14 ani, zice regulamentul,lucreazä dela ora 5 dimineata, pana la ora 8 seara, cu o intrerupere de 2 ore si adica o ora la amiaza si cate o jumatate de ora la pranzul de dimineata si cel de dupa amiaza..
• A doua masura pentru ocrotirea muncii o intalnim in 1906. Legea din 22 Februarie 1906 se ocupa de protectia minorior si femeilor in industrie Legea fixeaza la 12
  ani varsta de la care vor fi primiti copiii la munca in industrie. La lucrarile insalubre si primejdioase insa, copiii nu vor fi primiti inainte de 15 ani iar femeile inainte de 17 ani. Lucrul de noapte pentru baietii sub 15 ani si pentru femeile sub 17 ani, este interzis.
• Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti din 1912 a redus limita minima pentru admitere la lucru la 11 ani, a stabilit durata muncii de opt ore pentru copiii intre 11-15 ani si la zece ore pentru cei intre 15-18 ani, femeile, chiar peste 18 ani, neputand fi obligate la mai mult de 11 ore pe zi.

Sursa:Politica socială a României (legislatia muncitorească) de G. Taşcă (link)

The post Sa ciocnim un mic, sa mai luam o bere. Romania a fost printre foarte putinele tari care s-au opus atat reglementarii orelor de munca cat si zilei de munca de 8 ore appeared first on Dan Popa.

Organizarea moderna a ministerelor dateaza de la unificarea administrativa a principatelor, realizata de Cuza la 1861. La acea data existau 8 ministere: interne, finante, justitie, al cultelor si instructiunii publice, al afacerilor straine, al lucrarilor publice, de razboi si cel de control (actuala Curte de Conturi). E drept, Romania avea pe atunci circa 4 milioane de locuitori ( la 1860 — 3,9 mil locuitori, iar  la 1866 — 4,1 mil. locuitori). Dupa 150 de ani, avem 27 de ministere, exceptie facand Primul Ministru, dar avem si aproape de 5 ori mai multi cetateni.

• Germania are in prezent 15 cabinete ministeriale  (sursa), la 80 de milioane de locuitori. Cred ca sunt exemplul de cea mai buna eficienta din aceasta perspectiva. In alte tari, lucrurile stau altfel.

• Franta are 17 cabinete ministeriale plus premierul (sursa) la 66 de milioane de locuitori.
• Ungaria are 10 ministere si un vicepremier. E drept, populatia Ungariei e la jumatate din cea a Romaniei. Dar in Polonia, la o populatie dubla fata de a noastra, gasim 22 de ministri (sursa).
• In Cehia avem 16 ministere (sursa), la o populatie cam tot la jumatate fata de cea a tarii noastre.
• Consiliul Federal Elvetian are 7 membri (sursa) si slava Domnului, elvetienii o duc bine din punct de vedere al politicilor publice.

Tot atunci capul guvernului devine presedinte al Consiliului de Ministri. Situatia se mentine pana in 24 Ianuarie 1864 cand Ministerul Controlului dispare si se infiinteaza Curtea de conturi.

Dupa Statutul dat de domnitorul Cuza la 2 Mai 1864 ministerul justitiei s-a contopit cu ministerul cultelor si instructiunilor publice, modificare care insa nu a durat decat doi ani (pana la 11 Februarie 1966), cand Locotenenta Domneasca a despartit din nou, cele doua departamente.

Sub domnia lui Carol I la 1883 se infiinteaza Ministerul Domeniilor, care de la 1897 ia numele de ministerul Agriculturii, Industriei, Comertului si Domeniilor, mentinut pana la 1908, cand directiile industriei si comertului formeaza un minister aparte.

In cursul Razboiului de Intregire aoar ministrii fara portofoliu, prin infiintarea unui minister nou al materialului de razboi, minister care a durat pana la 5 Februarie 1918.

In 1920 mai apar trei ministere noi : ministerul muncii si ocrotirilor sociale, cultelor si artelor (acesta desprins din vechiul minister al cultelor si instructiunii publice) si al comunicatiilor desprins din ministerul lucrarilor publice. Tot acum apar pentru prima oara subsecretarii de stat, exercitand prin delegare administrativa o parte din atributiunile ministrilor. Din 1919, ministrii fara portofoliu poarta numele de ministri de stat.

In 1921 se infiinteaza Ministerul Agriculturii prin desprinderea directiilor respective din ministerul agriculturii si domeniilor, iar in 1922 din Ministerul Muncii si Sanatatii Publice se desprinde Ministerul Sanatatii Publice.

In 1922 avem astfel 13 ministri (pentru ca  Ministerul Agriculturii fusese din nou contopit cu cel al Domeniilor), doi ministri de Stat (fara portofoliu) si un subsecretar de Stat.

In 1927 s-a adauga un nou ministru de Stat : Comisarul superior pentru Basarabia si Bucovina, ca asa erau vremurile…

Prin legea pentru organizarea Ministerelor din 2 August 1929 se limita la zece numarul departamentelor ministeriale (exceptandu-se Presidentia Consiliului): Interne, Externe, Finante, Justitie, Instructie Publica si Culte, Armata, Agricultura si Domenii, Industrie si Comert, Lucrari Publice si Comunicatii, Munca, Sanatate si Ocrotiri Sociale.

Aceiasi lege decide ca numarul subsecretarilor de Stat sa nu il depaseasca pe cel al ministrilor, repartitia lor  pe ministere fiind atributul Presedintelui Consiliului.

De la 1934 numarul departamentelor a inceput din nou sa creasca, prin scindarea unora din cele ce fusesera unite prin legea din 1929 sau prin infiintarea de noi ministere ca cel al Armamentului (1934) al Cooperatiei (1936) sau cel al Aerului si Marinei (1936).

In 1932 s-a pornit o miscare de reorganizare a tuturor departamentelor, provocata de necesitatea economiilor, dar si din nevoia  unei grupari mai bine organizate a diferitelor directii din ministere. Asa apar Cabinetul Ministrului, Secretariatul general, Directia Personalului, Directia Contabilitatii, Serviciul Inspectorilor, Registratura, Statistica, Serviciul Contencios, Serviciul Tehnic, cel Medical si Biroul Mobilizarii.

Pentru a nu intra cu deficitul bugetar in gard, sau pentru a evita angajarea de cheltueli mai mari decat  fondurile disponibile, s-a instituit pe lânga fiecare minister cate un controlor financiar care apartinea de Ministerul Finantelor.

Interesant e ca pe langa Ministerul de Interne, functiona : atat Institutul Central de Statistica, cat si Oficiul emisiunilor radiofonice si al cinematografiei si Oficiul National de turism.

Prin legea din 12 Aprilie 1933, Ministerul Finantelor reorganizat primeste ca atributii , pe langa administrarea finantelor Statului,  supravegherea politicii monetare si de credit a B. N. R. De asemenea, pe lânga Ministerul Finantelor functioneaza ca servicii speciale organizate prin legi distincte , atat Inalta Curte de Conturi cat si  Directia Monitorului Oficial si Imprimeriilor Statului ;

• Citeste si Chiar e nevoie de patru ministere noi? Cum a evoluat dupa Revolutie numarul ministrilor din diferitele

The post De la 8 ministere in vremea lui Cuza, am ajuns la 27 appeared first on Dan Popa.

Din februarie, împreună cu Librăriile Humanitas, am pornit într-o aventură din toate punctele de vedere. Mulțumesc Bogdan Baciu!

Am pus în discuție literatura noastră, românească. Am spus încă o dată ce-mi place mie din literatura națională. Am arătat defecțiunile de parcurs și creatorii autentici. Atunci aveam și un argument.

Am povestit încă o dată poveștile altora.

Acum îmi dau seama că recapitularea mea nu avea cum să aibă un ecou de mărime. Felul de a face școală în România i-a declupat pe puști de la această literatură. Deschiderea gugăliană a lumii a pus la punct literatura în sine. Codul este dat de experiențe, azi.

Așa că, acum, la finalul acestei campanii, pot să traduc-spun că asta este experiența mea. Și așa cum unii urcă Himalaya, ajung pe bicicletă la mare, descoperă că pâinea bună este din maia, așa și eu am stat ani în bibliotecă, cu drag și spor. Am reușit! Să citesc, să călătoresc din carte în cărți, să le înțeleg, să scriu ce-mi place. Tare! Am fost tare. Este greu să stai în bibliotecă, să cauți Cartea! Să scrii. Și mai greu. Nu e ușor să scrii. Singur. În contra curentului actual și-n toiul tuturor prejucăților la modă.

Dacă vrei să avem âmpreună experiențe, iată-mă aici și aici facebook.com/istodor

Cartea "101 cărți românești" este la Polirom.

PRIMELE OPT: DE LA "JURNALUL" LUI JENI ACTERIAN LA "AMAZOANELE" LUI BABEȚI, DE LA "PATIMA" CONSTANȚEI GHIȚULESCU LA "EUROPA" LUI BOGDAN MURGESCU + MATEIU CARAGIALE, SADOVEANU, TOPÎRCEANU.

Anton Pann, Lucian Boia, Aerul cu diamante, Sorin Vieru

http://istodor.ro/listaluiistodor-recapitulare-inainte-de-vacanta-de-vara-victoria-insolita-a-unei-culturi-mici-2/

Cărțile copilului

Ficțiunea. Boașe pentru ficțiune

Cărțile memoriei. Ion Ghica cel bucolic, cruzimile îndurate de Lena Constante

Umorul românesc. Caragiale, Ionesco

Cărțile care te-nvață. Liiceanu, Pleșu, Noica, Vintilă Mihăilescu, Cioran

Proza de la Ciocoii la Degetele mici a lui Filip Florian și Lucian Teodorovici și Adi Șchiop

Poezia. Dela Alecsandri și poesia populară culeasă de el la Arghezi-Blaga-Bacovia-Arghezi

Istoria poeziei. Dela Nichita la Cărtărescu, Cristi Popescu și Ioan Es Pop

Post-ul #ListaluiIstodor Final. Aveți Istoria literaturii române Aici. Experiența mea, pentru voi apare prima dată în Istodor.

Prima parte a #listeiluiIstodor o puteți citi aici. Campanie susținută de Librăriile Humanitas.

1964

O viziune a sentimentelor de Nichita Stănescu

Dragoste. O generație a iubit ș-a cîntat pe versurile astea.

„Leoaică tînără, iubirea mi-a ieșit în față.” „ploua infernal, și noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în lumea lui Marte.”„ „Nimic nu-i Simplu” este, vibrație avem, surpriză cît cuprinde, viziunea ne cheamă și chiar ne alintă. Ascultă-l pe muzica lui Nicu Alifantis.

Cartea îi place Mirabelei Sofronie, contabilă en-gros:

„Mi-e dor de Nichita din carne și oase, frumosul meu poet, magicianul cuvintelor. Știu cînd a venit la Buhuși la aceea serată. Deja îi știam întregul volul de versuri pe dinafară. I-am recitat o poezie. Și mi-a dat căldura aceea a vieții ce mă ține și azi în viață.”

1966

11 elegii de Nichita Stănescu

Poezie despre poezia poeziei.

A fanatizat o lume înghețată. Cu poezia și felul lui poetic de-a trăi. Miracolul Nichita. Ce face Nichita? Nichita e însăși starea poetică. Așa au bîntuit prefabricate formule de-a spune cîte ceva despre starea poetică Nichita, dar nu de-a o înțelege.

Cartea îi place lui Vladimir Brilinsky, jurnalist, apărător al Sarmisegetuzei:

„ Frumosul nebun al poeziei româneşti reuşea să reinventeze elegia, sau, mai pe înţelesul tuturor, să inventeze o nouă specie literară, Elegia lui Nichita.

1967

Păsarea tăiată de Ileana Mălăncioiu

Ritualuri, jertfiri, tăieri, rugi, loc de plîns, somn fără trezire, frică, noapte.

A cui o fi poezia asta? A angoasei, a morții. A morții, da! Himere bîntuie, parabole scurtcircuitează, violența e aproape, dar nu-i poezia unei „fete rele”. E neagră, e urîtă, te umpli de sînge și noroi.

Cartea îi place lui Robert Șerban, poet&jurnalist:

“Este o carte ce taie timpul, e ca o teleportare, nu lucrează asupra exteriorului. Dar pe dinăuntru te ţine sus, sus de tot!”

1968

Athanor de Gellu Naum

Athanorul este un cuptor, în viziunea alchimistă, ce dă temperatură uniformă. Athanorul lui Naum este cartea ce-adună versuri de tinerețe, versuri ce s-au călit după focurile suprarealismului parizian, războiului trăit pe viu și rătăcirilor comuniste. Cînd zici Naum, zici suprarealism. stranietăți, alunecări, fragmentarism, somnambulism, inconștiențe fără bătrînețe, dureri abisale pînă la moarte.

Cartea îi place Simonei Popescu, critic literar:

“Poezia lui Gellu Naum se împarte în două mari perioade: poezia de dinainte şi de după  Athanor. Primele volume ar putea sta sub semnul "suprarealismului istoric" (din vremea când "viciul numit suprarealism e – cum spunea, de pilda, Louis Aragon – folosirea dezordonată şi pasională a stupefiantului numit imagine")..”

1969

Cartea de vise de Leonid Dimov

Vise ca la carte.

Ia visul, neamule, cu institutoare, de mahala, sezonier, deviscerații, amalgamat, matinal cu haltă, cu berbece, cu bufon, cu licorn, cu spovedanie, cu leneș, vesperal cu un vîrf de cărămidă, de cocoș, de carnedar nu uita de Și caută să nemurești în mintea ta pe cele două dudui: „Lili și densitatea”.

Cartea îi place Ruxandrei Cesereanu, profesoară universitară:

„ Pentru că a visat pînă a pierit și n-a văzut moartea ca moarte.”

1970

Poeme de Mircea Ivănescu

Mopete face poezie.

O joacă de-a anagramele și lecturile. Mopete are ficțiunile lui și le tot plimbă la vedere: spațiu e mizer, însoțirile îi sînt bizare cu rinocalul, broscoporcul, picicîinele, crocomurul, și starea lor este de așteptare a ceea ce nu se întîmplă.

Cartea îi place Luizei Vasiliu, jurnalist:

„Odată ce-ai citit poemele cu mopete, pisicîinele benone, broscoporcul sau bruna rowena, toată blîndeţea lumii coboară peste umerii tăi.”

1971

Invocație nimănui de Mircea Dinescu

Cîntecul unui tînăr pururi veșnic.

Obraznic, trufaș, energic, imaginativ. Direct, sincer, melancolic cu viața imediată, neînchipuit de apropiată, dureros de tangibilă. Cuvintele? N-au taine!

Cartea îi place Claudiei Fitcoschi, PR manager:

“Colind copilăria cum viermele un fruct”. Arghezi? Nu, Dinescu. Unde? “În piatră toarnă fluturi şi-n trupul meu dovezi”.”

1990

Levantul de Mircea Cărtărescu

Epopeea voluptății.

Voluptate a slovelor și filosofiei omenești ce stăpînesc lumea noastră mică. O istoria a literaturii române într-o epopee. Divină Comedie este Levantul ăsta!

Cartea îi place lui Adrian Papahagi, filolog&om politic:

„De cetit, cetesc Levantul an de an, precum Băsescu,

Râd parșiv, ca postmodernu, de amestecul livrescu

Ce în epopeul neaoș cogitat-a Cărtărescu.”

1994

Ieudul fără ieșire de Ioan Es Pop

Ieud bărbătesc și desnădăjduit.

„De vineri pînă luni nu mai am la ce trăi.” „Mîine n-o să fie nicicînd mîine.” „Ne trezim într-o zi vii și nu știm ce-i cu noi.” „N-am avut curajul unui strigăt niciodată.” „E fericit are 30 de ani de moarte de la naștere încoace.” „Unde totul este posibil nimic nu mai are rost.” Poezia vegetării în viață, oh, nu, nu cu lamentări, nu, nu cu fericiri, ci conservînd clipa cu spirt medicinal administrat intern.

Cartea îi place lui Bogdan Stănescu, editor:

„Ieudul fără ieșire a însemnat războiul total cu joaca optzecistă, a tras cortina și a arătat o scenă unde actorii mureau pe bune, unde lipsea butaforia, iar lacrimile erau, din nou, de sînge. Ieudul a căscat o gură ca un prădător acvatic și a mușcat din poezie, pentru a i se strecura apoi în măruntaie. Nu e ușor să mai scrii astăzi despre singurătate, alienare, suferință și să o faci astfel încît nimeni să nu mai uite cîntecul tău de sirenă. Ioan Es. Pop a făcut-o: Ieudul lui a lovit cu forța unui cutremur de magnitudine nemăsurabilă. Din dărîmăturile lăsate în urmă încă ies strigoi cu foc în ochi și venin pe buze...”

1994

Arta Popescu de Cristian Popescu

Să faci din familia ta o artă.

Poetul Popescu își scrie-rescrie-revizuiește arta sa poetică numită Arta Popescu. Asta-i este cartea, practic el definește la infinit universul în care trăiește-visează-cugetă-se învîrtește. Și astfel, își povestește-interpretează copilăria, tinerețile, lecturile (inclusiv anunțurile de publicitate ori înscrisurile de pe pereți), maturitățile. Asta face, tu crezi că citești o realitate banală și te trezești aruncat într-un bizar bazar. Nu te aștepta să rîzi sau să plîngi. Popescu nu rîde-nu șochează. Popescu face artă. Așa cum pe o cîntăreață o cheamă Arta Popescu, așa și pe el îl apucă să creeze un prenume banalului Popescu. Și-l găsește în Arta, adică o de-numire, re-numiere a ce-l înconjoară. Bine v-o spun, ca să nu muriți proști, Popescu sîntem noi.

Cartea îi place Tatianei Niculescu Bran, jurnalist și autor al cărții „Spovedanie la Tanacu”:

“Familia Popescu” e, pentru mine, cel mai gingaș și mai profund poem dedicat vreodată morții celor dragi și morții proprii, scris cu melancolia unică pe care o purta în ochi Cristi Popescu. În cartea asta și în amintirea privirii lui regăsesc anii studenției noastre lipsite și de ambiții și de speranțe, dar atât de îndrăgostite de lumile celorlalți...

2000

Opera Somnia de Șerban Foarță

Cunoști vreo altă poezie în care omul ei să se distreze atît?

Aparent, un exercițiu de copil. Cuvînt, cultură, vers, univers - stau însă în inteligența poetului de a-i da rimă, dreptul la joc. Și cum intră în joc acolo i se văd fața, faima și bucuria. E un întreg caleidoscop de lecturi și aventuri ce venind în contagiune cu balansoarul-malaxorul Foarță primesc înțelesuri și sonorități. Luciu și adîncime. S-o ții așa o viață de poet este „defect”-excelent. Ascultă „Phoenix-Cantafabule”.

Cartea îi place Liei Faur, jurnalist:

„Opera Somnia este tărâmul unde se întâlnește rafinamentul estetic al unui scriitor îndrăgostit iremediabil de cuvinte, cu povestea nespus de frumoasă a propriului vis, descifrat mereu printr-un alt vis, uneori al său, alteori al cititorului, martor tăcut al mirajului lingvistic.”

Post-ul #ListaluiIstodor. Poezia românească dela Viziunea lui Nichita la crocomurul lui Ivănescu și levantul lui Cărtărescu apare prima dată în Istodor.

Banal, logic, senzațional: Poezia este metaforă. Adică, un limbaj și un imaginar fără termen de comparație. Poezia românească începe prin secolul XX. Târziu. Dar fără truda și uzura limbii române de către Alecsandri, Văcărești, Eminescu greu de închipuit Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi. Limbajul poetic are nevoie de uzură mai mult decât limbajul prozei. Iar explicație: oglinda acestui limbaj nu este realitatea (vezi Ion Barbu), ci jocul intelectual al este semnificațiilor metaforei. Abstractul te refuză, dar și stimulează, declanșează speculații. Descifrarea metaforei este mai sus de găsirea în iarbă de Pokemoni, desigur, este deliciul de a fi tu însuți Pokemonul cel rar.

De aveți poftă, cărțile, parte din ele, le puteți achiziționa dela Librăriile Humanitas.

Mâine, citiți din "101 cărți românești de citit într-o viață", poezia de după 1960.

1866

Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri

 Esența poeziei populare românești.

Avem prelucrate de către Alecsandri tot ce știm noi mai bine din creația populară: Miorița, Monastirea Argeșului, Toma Alimoș… Creații-pericol: au dat naționalisme ieftine. De fapt, fapte, impulsuri și dubii de om cu capul pe umeri.

Cartea îi place lui Marius Niță, taximetrist Pelicanul:

„Nu-i zi de la Dumnezeu să nu înjur „Miorița” asta. E ca un blestem. Sîntem neam care nu se răscoală, este călcat în picioare ca un microb și asta de ce? Un cioban se uită pe cer și vede nunți, în loc să pună mîna pe topor!”

1884

Poesii de Mihai Eminescu

Dragoste&filosofie. Romantic buchet.

Citește-l pe Eminescu! Dar află: Eminescu vine la capătul unei istorii infantile de versificare. Asta-I calitate: să faci limba română nu doar să spună, ci s-o faci să și gîndească. Cam de aceea, Eminescu e văzut ca fiind intrat în limba și imagistica noastră zilnică.

Vrei să știi mai mult? „Viața lui Mihail Eminescu” de George Călinescu.

Cartea îi place lui Solomon Marcus, profesor universitar de matematică:

„Impact puternic asupra devenirii mele”

1908

Poeziile Văcăreștilor

Ce-i mai delicat, mai delicios și mai amuzant în literatura română.

Ienăchiță Văcărescu este cuceritorul, rostul poeziei lui este să înaripeze inima iubită. Alecu Văcărescu e poetul amorului, amor iute. Nicolae Văcărescu e simțitorul, iar dragostea pentru el este jertfă. Iancu Văcărescu sobru, cîntă amorul stăpînit. Văcăreștii au șic. Pentru o mai bună înțelegere a Văcăreștilor, „Dimineața poeților” (1980) de Eugen Simion.

Cartea îi place lui Marcel Tolcea

“Pentru literatură română, Văcăreștii sunt ce au fost Brătienii în politică: numeroși, greu de deosebit, întemeietori, virili, romanțați. Sortiți colectivizării, au apărut în antologia Poeziile Văcăreștilor. Care se adresează și rafinatului filolog, și filosofului, și amorezului.

Mai mult, ecologistul exultă când Ienăchiță nu taie floarea dintr-o grădină, manelistul din noi renaște când Nicolae exclamă: „A trăi făr-a iubi/Mă mir ce trai o mai fi”, iar timidul își tatuează pe inimă un distih al lui Alecu ce sună așa: „Când nu te văz, am chinuri / Iar când te văz, leșinuri".

1909

Romanțe pentru mai tîrziu de Ion Minulescu

Ciocnirea lumilor. Romanță și cinism.

Ambele îți stimulează euforiile și imaginația. Bonomia, ingenuitatea, sinceritatea, vitalitatea cu care te seduce și autoironia, blazarea, afectarea cu care te omoară.

Cartea îi place Cristinei Stihi, PR manager:

„Romanțele” lui Ion Minulescu ce ne învață? mulțumești vieții că simți ceva zguduitor și nu te ascunzi ca de o boală rușinoasă. Să te aștepți să iei viața de la capăt, gol și singur, cu cuvintele tale, oricînd între 20 și 100 de ani –fără să innebunesti  dizgrațios sau inutil.”

1916

Plumb de George Bacovia

Eul alienat.

Simbolist. Citadin. Teritorii sufletești obscure. Incertul. Vagul. Nevroza. Acuta, maladiva acuitate a simțurilor. Descompunerea materiei organice. Catastrofa. Sinistrul. Tenebrosul. Negrul. De cimitir. Cavoul. Plumbul. Cadavrul. Singurătatea. Pustiul. Obsesivul. „O, țară tristă. Plină de humor!”. Brrr!

Cartea îi place Costinei Barbu, funcționar bancar

„ „Plumbul” se citește cum se mănîncă o mîncare nouă: întîi trebuie să guști, trebuie să-i dai vreme să se așeze și înveți să-ți placă.”
 

1919
Poemele luminii de Lucian Blaga

Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!

Atît aș spune despre poezia lui Blaga. Dar nu mă astîmpăr și continui: luminoasă, de foc de lemne cu dragostea întinsă pe iarbă, îndrăgostită, ritmată înăuntrul sufletului. Dragostea înseamnă începutul lumii îndrăgostitului, acesta zburînd, fără limite, spre originile lumii, spre esențele curate.

Cartea îi place Doinei Ghiță, Biblioteca Franceză Omnia:

„Cum stau mereu sub semnul jocului și-al întîmplării (deh, zodia...) tot așa mă regăsesc/stau în spațiul mioritic al lui Blaga. Cel în care dealurile încrederii alternează cu văile răstignirii...

1921

După melci de Ion Barbu

O joacă de secol 20, în ritm balcanic.

„Buhuhu la lună șuie, Pe gutuie să mi-l suie, Ori de-o fi pe rodie: Buhuhu la Zodie; Uhu, Scorpiei surate, Să-l întoarcă d-a-îndărate,/ Să nu-i rupă vrun picior Cîine ori Săgetător!”

Cartea îi place lui T.O.Bobe, scriitor:

„Pentru că este o expresie clară, atît de clară încît devine transparentă, a unei teme puțin abordate, și anume crima comisă cu inocență, din joacă, asupra a ceea ce iubim. Iar pentru că arma crimei sînt cuvintele, După melci e în aceeași măsură și despre responsabilitatea literaturii.”

1927

Cuvinte potrivite de Tudor Arghezi

Harță cu Dumnezeu. Limbă poetică dată de pămînt.

În seria sa de „Psalmi”, începută în „Cuvinte potrivite” și răspîndită prin volumele sale poetice, își tot iscodește Dumnezeul, își tot caută credința, își tot vede limitele de heruvim bolnav, își caută rostul, nu întrevede „astîmpărul”.

1930

Joc secund de Ion Barbu

Matematica dă profunzime poeziei.

De mergi într-un restaurant cu pretenții te indispune porția mică de mîncare și gotic construită. Nu recunoști nici gustul adevărat al bucatelor. Dar, culmea, după desert, te trezești sătul. Construcția lui Barbu se adresează minții neîndoios, iar asemănarea cu restaurantul rafinat face parte din deconstrucția voită a unui inaccesibil.

Cartea îi place lui Lucian Mîndruță, realizator tv:

„Joc Secund. Pentru cei care vor sa uite "Sara pe deal". Domnule Ion Barbu, iti multumesc ca dupa 10 ani de scoala chinuita cu clasici plicticosi, am dat de tine sa respir un pic!”

1931

ArgheziFlori de mucigai de Tudor Arghezi

Poezia puroaielor. Vigoare, umor.

Exercițiul împunsului acestei bolgii de pe pămînt este continuarea firească a împunsului lui Dumnezeu din cer din „Cuvinte potrivite” (1927).. Duium de licențe lexicale și sintactice. Revalorizări de cuvinte vechi, mixaj de jeg și politețe.

Cartea îi place Andreei Pleșoianu, profesor de limba spaniolă:

„Flori de mucigai e o culegere de koan-uri mai ample, e drept aparţinând unui spaţiu creştin şi scrise de un răspopit.”

Mâine, citiți din "101 cărți românești de citit într-o viață" poezia de după 1960.

Post-ul #ListaluiIstodor. Poezia românească de la Populare și Eminescu la Mucegaiul lui Arghezi. Deliciul de a fi Pokemonul cel rar apare prima dată în Istodor.

Guest blog by Sir Martyn Poliakoff, Foreign Secretary and Vice-President of the Royal Society

I am delighted to be contributing to the Embassy’s blog. I am a British chemist, born in London, with a Russian father and English mother. I work at the University of Nottingham, and my research is focussed on Green Chemistry, a hugely important area of research. Green Chemistry is looking for environmentally cleaner and more economic approaches to making chemicals and materials; it seeks to reduce the negative impact of chemistry on the environment by minimizing the use of hazardous chemicals, reducing toxic chemical wastes and using fewer natural resources among others.
I am also the Foreign Secretary of the Royal Society (RS), the UK Academy of Sciences. The Society was founded in 1660 and has a long connection with Russia. As long ago as the 17th century, a letter was sent to Russia asking more than 50 questions about science in Russia and Peter the Great visited the Society in 1698.

The Society is still very much collaborating with Russia. In 2013, we organized a joint Frontiers of Science conference in Kazan attended by 70 young British and Russian scientists. The meeting was a joint project of the Academy of Sciences of the Republic of Tatarstan, the Russian Academy of Sciences (RAS) and the RS with the support of the Embassy. When in Kazan, I also took the opportunity to visit the chemical museum there to see where the element Ruthenium was discovered, a rare transitional metal belonging to the platinum group with curious application potential. For instance, ruthenium-based compounds have been used for light absorption in dye-sensitized solar cells, a promising new low-cost solar cell system.

As a chemist, I was excited by the discovery of chemical element No 114, synthesized in December 1998 in the Dubna Institute, which I look forward to visiting at first opportunity.

I have a long record of scientific collaboration with Russia and visit Russia frequently. Since 1999, I have been an Honorary Professor at Moscow State University and, in 2012, I was elected a Foreign Member of the RAS. I was a speaker at the 2013 launch of the EU-Russia Year of science and a year later at the UK- Russia Chemistry Week. This year I will be participating in International Conference on Supercritical Fluids in the Kaliningrad Oblas’t in September.
Today UK-Russia scientific cooperation is continuing and the Embassy’s Science and Innovation team has a crucial role to play in catalysing partnerships between researchers in our two countries. I feel that there are good opportunities for UK-Russian collaboration in areas outside my own, for example in the science of the Arctic and Accelerator Science.
I’m also excited about the Russian Government’s Global Education Scheme, which will provide funding to Russian Bachelor and Specialist degree holders to continue their studies in top UK universities I am delighted that the University of Nottingham is one of the UK universities covered by the funding scheme. I am particularly pleased that chemistry, chemical technology, nanomaterials and nanotechnologies can be funded by the Scheme as they all contribute to Green Chemistry.
The University of Nottingham has a long history of Russian scientists doing their research here and contributing to the advance of science. Our School of chemistry currently has two Russian scientists: Elena Bichoutskaia, a leading theoretician, and Andrei Khlobystov, Director of our Nanotechnology Centre.
I look forward to welcoming more Russian students to Nottingham in the near future and, as Vice President of the Royal Society, will continue to work with Russia to develop scientific collaboration.

Sir Martyn Poliakoff

Guest post by Keith Allan, Consul General in St. Petersburg

The Russian ice-breaker, the Krasin, was built in Newcastle in 1916-17 and went on to play an important role in the Arctic Convoys of World War II. In this blog, Consul General Keith Allan talks about his recent visit to Newcastle University where a model of the Krasin is displayed in the Naval Architecture Department.

The Krasin is a fine example of shared British/Russian history. She was commissioned by Russia, built in Newcastle, and went on to play a significant role in the Arctic Convoys during World War II. For more on the Arctic Convoys, including the recent visit by British veterans, please see my earlier articles on the recent Arctic Convoys exhibition in St Petersberg and Sir Nicholas Soames’ message to St Petersburg Veterans.

HRH The Princess Royal visits Russian ice-breaker The Krasin

The Krasin is now a floating museum on the Neva river in St Petersburg. I have visited her many times and we were honoured when HRH The Princess Royal visited the ship and met Russian veterans of the convoys during her visit to St Petersburg in February 2014.

I read an article about the ship which said there was a model in a glass case at Newcastle University, and decided I would seek it out during a future visit to the UK. This finally happened on 21 May when I was in Newcastle visiting a veterans association. Sure enough, an excellent model of the ship stands in a glass case in a corridor along with a number of others in the Department of Naval Architecture.

Model of the The Krasin at Newcastle University

The plate on the case reads: ‘Triple screw icebreaking steamer ‘Sviatogor’ built by Sir W. G. Armstrong, Whitworth & Co. (Shipbuilders) Ltd. Newcastle-On-Tyne for the Imperial Russian Government.’

The ship was designed by the famous Russian seaman, Admiral Stepan Makarov, and was originally named after the Russian mythological warrior, ‘Sviatogor’. The Sviatogor sailed from Newcastle to Arkhangelsk on its maiden voyage in 1917 and was soon involved in the civil war hostilities following the October 1917 Revolution.  During the allied intervention against the Bolsheviks in Northern Russia (1918–19) the ice-breaker was scuttled in the Dvina River. The Royal Navy raised her for use in the White Sea and later brought her back to the UK for minesweeping in Scapa Flow. She was returned to the USSR under the Krasin trade agreement in 1921. In 1927 the ice-breaker was renamed by the Soviet government to honour a recently deceased Bolshevik leader and Soviet diplomat Leonid Krasin.

The plate on the glass case display

The Krasin played an important role in the Arctic Convoys. In February 1942, the Krasin crossed the Atlantic (from the US) and reached Glasgow in early April. On 26 April 1942, she joined convoy PQ-15 and left Reykjavik for Murmansk. During the convoy Krasin shot down two German planes. Between 1942-1944 the ice-breaker continued to lead cargo convoys through ice in the Arctic despite heavy bombardment and the constant threat of submarine attacks. Many Allied ships and cargo vessels failed to reach their destination, but the Krasin was lucky enough to survive. In October 1945, the Krasin was disarmed. In addition to the convoys, the ship also participated in rescue expeditions in the Arctic in the 1920-30s, including one led by Umberto Nobile.

As a museum ship on the Neva river, the Krasin will continue to play an important role in reminding us of our shared British/Russian history and the heroic sacrifice made by British and Russian participants of the Arctic Convoys during World War II.

A number of military anniversaries are being celebrated at the moment. Earlier this month there were striking images from the centenary of the Gallipoli landings. I’m sure there will be similar scenes throughout the period leading to 2018 and the centenary of the ending of World War I. In Russia we have been marking the centenary with a number of events aimed, in particular, at young people which have sought to highlight Britain and Russia’s shared history in WW1. We have been holding reading aloud contests in cities across the country of British war poetry and literature. We have also invited people to nominate quotations from Russian and British literature to be inscribed on a new WW1 memorial which will be unveiled this summer at our Embassy in Moscow.

This year is also the 70th anniversary of the end of World War II and the Great Patriotic War between the Soviet Union and Nazi Germany with its allies. The anniversary will be commemorated across Russia on 9 May, Victory Day.

Here in Ekaterinburg we have been marking our shared history, and our alliance to defeat Nazi Germany, with a joint photographic exhibition which I opened last month. Working with the local photography and history museums, and with colleagues from the American Consulate, we have displayed images that demonstrate the personal triumphs and tragedies of World War II. The title of the exhibition is taken from Winston Churchill’s book of the same name, part of his six-volume history of the conflict. The exhibition includes images from the Imperial War Museum’s archives which show parts of the conflict that are less well known in Russia, such as the Battle of Britain and the fighting in the Far East. It also includes images from the local archives, which have not been displayed before.

Some of the images can be seen here.

Opening of the exhibition in Ekaterinburg

Opening of the exhibition in Ekaterinburg

Imagineaza-ti ca ai luat acasa la tine un DRAGON. Sa zicem ca l-ai luat in data de 13.11.2013. Face parte din “familia” ta, il iei cu tine peste tot, te bucuri de el, el se bucura de tine, rezolvati probleme impreuna, ajungeti in impas impreuna, se intampla si bune, dar si rele, apoi… intr-o zi, sa zicem ca pe data de 03.03.2014, DRAGON-ul spune ca lui nu ii mai place “atmosfera” si ca nu i-a placut niciodata. Pai bine, mah, DRAGON-ule, dar de ce nu ai spus mai devreme…? Te-a fortat cineva? Poate ca da…

Lectia 1: Nu forta un DRAGON. Lasa-l in ritmul lui.

Tocmai de aceea, din data de 04.03.2013 si pana astazi, noi, “romanii din Birmania (Myanmar)” am fost ocupati cu “astuparea” gaurilor facute de DRAGON.

Lectia 2: DRAGON-ul face gauri in jurul lui. Dureaza cam 3-4 saptamani sa le astupi.

In tot acest scenariu au fost implicati atat prieteni, cat si “parteneri”. Unul dintre ei, american. DRAGON-ul a plecat la american. Dar a incercat sa se mai uite printre gaurile facute, chiar sa intre prin ele. Totodata a sustinut incercarea sa de a intra printre gaurile lasate in urma prin expresia: “Am semnat noi “ceva”?”. Indiferent de raspunsul la aceasta intrebare:

Lectia 3: Pentru un DRAGON doar semnaturile conteaza! Gentlemen agreement-ul nu!

Va mai amintiti ca, la un moment dat, DRAGON-ul a scris pe acest blog despre asa-numitul “Junior”? Pe vremea aceea DRAGON-ul era considerat (pe buna dreptate!) “Senior”. Cat despre blog, tot ce a fost postat pana acum, a fost postat de “Senior” (DRAGON). Vorba noastra: “Da-ti, da-ti!” (imi cer scuze daca nu o intelegeti). Noi suntem destul de tristi ca am pierdut un DRAGON, dar trebuie sa mergem mai departe… e trist, e dureros, dar trebuie, trebuie, sa mergem mai departe. In momentul in care ne-am despartit de DRAGON, lumea si evenimentele au stat in loc… o zi, doua zile, trei zile… o saptamana, doua saptamani… apoi am invatat:

Lectia 4: Nu iti lua un DRAGON “Made in Romania”! Ia-ti, mai bine, doi Junior-i “Made in Myanmar”! Vei fi mai satisfacut; vei fi mai performant.

Cunoasteti vorba aceea: “Doamne, pazeste-ma de prieteni, caci de dusmani ma pazesc singur”? Aceasta se poate aplica si in Myanmar. Iar, prin extrapolare, se poate (se va!) aplica chiar si in America. Nu stiam pana de curand ca ea se aplica chiar si DRAGON-ilor. “Prietenii” si “dusmanii” se regasesc in folclorul romanesc, nu-i asa? Atunci de ce am senzatia ca daca voi mai scrie multe despre acest lucru, o voi da in “manele”? Probabil ca din cauza “lui”, din cauza DRAGON-ului. Sic!

Lectia 5: Daca ai stat mai multe luni langa un DRAGON, atunci te numesti SUPRAVIETUITOR.

Spuneam, in titlu, ca DRAGON-ul a scos flacari. Da, asa este, a scos flacari si a ars cateva lucruri in jurul lui… printre care si oameni. Intr-o anumita masura este si vina mea pentru ca am intretinut focul. L-am invatat pe DRAGON sa aiba flacari “perfecte”. Dar de-acum spun “piua”!

Lectia 6: DRAGON-ul e viclean. DRAGON-ul nu are nimic sfant! Este ruda cu sarpele.

DRAGON-ii nu fac parte din cultura si folclorul Myanmarului. Mai degraba fac parte din peisajul romanesc. Socant!

Lectia 0: Ai grija ce vrei sa exporti in Myanmar!

Asadar, cei “trei” romani din Myanmar sunt tot doi! Cei doi!

F & F

Apuc sa scriu mai rar, din varii motive. Multa treaba de facut, multa viata de trait. Astazi, cel mai important proiect investitional al nostru (de pana acum) a facut primii pasi in lume. In avanpremiera lansarii, din aprilie, a noului nostru produs software pentru piata myanmareza, ne-am gandit sa facem o pre-lansare, ca sa “luam pulsul pietei”. In consecinta, am participat la un targ de job-uri, in parcarea MICT park, mandria Myanmarului si epicentrul zonei de tech din Yangon.

Ieri si azi ne-am hamalit din greu. Am intins bannere, am carat scaune si mese, am printat topuri peste topuri de hartie, am adunat un palc de rawange rapitoare care sa se alature staff-ului nostru pe perioada evenimentului (booth babes) – din nou, sunt absolut uluit de neamul lor minuscul si de ce oameni poate sa produca -, am facut un chef monstru cu toata lumea aseara, asa, ca sa ne dam chef de munca in weekend, am dormit 3 ore, apoi am stat toata ziua sub soarele tropical gestionand un flux de vizitatori si candidati de vreo 3 ori mai mare decat ne asteptam. Dat fiind ca maine la ora 7 o luam de la inceput, pun acum cateva selfie-uri si ne citim dupa ce trece nebunia

Datele BNR publicate marti arata o scadere semnificativa a restantelor la credite in luna decembrie, insa aceasta scadere s-a datorat cel mai probabil acceptarii de catre banci a pierderilor, fapt care care explica si scaderea semnificativa a profiturilor inregistrate de sistemul bancar in T4.13.

Astfel, daca in primele 9 luni din 2013, profitul cumulat inregistrat de bancile din Romania era de 1,5 miliarde lei, in ultimul trimestru, pierderile au insumat 1 miliard, astfel incat, la nivelul intregului an, profitul a ajuns la 497 milioane lei, fata de o pierdere de 2,3 miliarde lei in 2012.

In suma absoluta, la sfarsitul lunii decembrie, restantele au insumat 32,69 miliarde lei, in scadere cu 1,38 miliarde fata de noiembrie, insa in crestere cu 4 miliarde lei comparativ cu decembrie 2012. Variatia lunara a soldului restantelor atat in cazul creditelor in lei, cat si in cazul creditelor in valuta se poate observa in graficul de mai jos, click pe imagine pentru marire.

Ca pondere in soldul total de credite, restantele la creditele in lei au ajuns la 15,27%, in crestere de la 13,18% in urma cu un an, iar restantele la creditele in valuta au ajuns la 14,59%, in crestere de la 12,19%, detalii in graficul numarul doi

Continue reading: Sistemul bancar: restantele la credite au scazut in decembrie cu 1,4 miliarde lei

Gradul de educatie al populatiei influenteaza in mod semnificativ gradul de dezvoltare economica, iar faptul ca Romania se situeaza pe ultimul loc in Uniunea Europeana din punctul de vedere al ponderii populatiei cu studii superioare nu este o surpriza.

Astfel, dupa cum se poate observa in graficul de mai jos, daca in anul 2000, doar 7,5% dintre romanii cu varsta intre 15 si 64 de ani aveau studii superioare, procentul a crescut la 13,5% in anul 2012, in timp ce ponderea celor care aveau cel mult 8 clase a scazut de la 35,6%, la 28,8%. Ponderea persoanelor cu studii medii s-a mentinut in jurul a 57%.

In cifre absolute, in 2012, numarul romanilor pe segmentul de varsta 15-64 ani era de 14,9 milioane, dintre care 2 milioane aveau studii superioare, aproape dublu fata de anul 2000, 8,6 milioane aveau studii medii (numar similar celui din anul 2000), in timp ce numarul celor care au absolvit cel mult 8 clase a scazut la 4,33 milioane (fata de circa 5,4 milioane in 2000). Sursa datelor este Eurostat

Continue reading: Gradul de educatie al populatiei: cum stam in comparatie cu alte tari din Europa?

Datele publicate recent de Ministerul Muncii arata ca, in trimestrul trei al anului trecut s-a inregistrat o scadere semnificativa a numarului de angajati cu contract de munca, acest numar reducandu-se cu 588.815 fata de T3.12, detalii in graficul de mai jos, click pe imagine pentru marire. Comparativ cu T3.11, scaderea este de 521.000, iar comparativ cu T3.10, scaderea este de circa 272.000.

In ce priveste evolutia in procente, scaderea anuala inregistrata in T3.13 este de 10,8%, de departe cel mai mare procent de cand aceste date au inceput sa fie publicate, respectiv din T2.10, detalii in graficul numarul doi. Datele reflecta evolutia numarului de asiguratii cu norma intreaga si/sau cu timp partial, sursa fiind declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor raportate de angajatori. Cei cu mai multe contracte de munca sunt numarati o singura data

Continue reading: Piata muncii: numarul persoanelor cu contract de munca a scazut cu peste jumatate de milion in ultimul an

Spuneam în prima rundă că vom povesti oleacă și despre mirificele prețuri practicate cu ocazia Black Friday. Oamenii care comentează pe marginea subiectului par a se împărți în două categorii: cei care urăsc evenimentul și consideră că e o șarlatanie uriașă și cei care iubesc reducerile de BF și trompetează cu entuziasm despre ce-și vor cumpăra ei cu acea ocazie. Aceștia din urmă, în marea lor majoritate blogeri, jurnaliști și alte specii înrudite (inclusiv al dumneavoastră subsemnat) care “condimentează” mai mult sau mai puțin discret articolele/blogurile cu linkuri de afiliat la diferite magazine online.

La cealaltă extremă, prima categorie va sta să-ți explice cu lux de amănunte cum au văzut “cu ochii lor” (și un eventual screenshot “dovadă”) un produs scumpit cu nesimțire înainte de BF pentru ca apoi magazinul cu pricina să se laude cu o reducere consistentă. In consecință Black Friday nu e altceva decât un gigantic șmen. Sau cel puțin așa susțin ei.

Adevărul este – așa cum era și firesc – undeva la mijloc. Explică foarte bine acest articol mai vechi din WSJ care deși surprinde metode folosite de magazinele din US cred că se aplică fără probleme comerțului de pe frumoasele plaiuri mioritice.

Cifrele sunt clare: din 2009 până în 2012 numărul produselor vândute la reduceri a crescut cu 60%, iar reducerea medie a crescut de la 25% la 36%. In același interval, marja de profit a magazinelor a rămas aproximativ aceeași. Fenomenul nu are decât o singură explicație: multe produse apar pe raft cu un preț inițial mai mare tocmai în ideea de a fi vândute în timpul reducerilor și nu în sezonul normal. Vi s-a întâmplat probabil și vouă să intrați într-un magazin într-o perioadă oarecare din an și să remarcați niște articole interesante dar parcă exagerat de scumpe în raport cu prețurile uzuale? Raționamentul e simplu: nu se intenționează vânzarea acelor produse la prețul întreg, ci doar discountate. Ele vor juca un simplu rol de decor pe rafturi până la sosirea reducerilor din iarnă sau a soldurilor.

Un exemplu interesant. Gigantul Amazon.com a introdus în oferta din vara 2013 un televizor Samsung de 60″ la 1800$ care se vindea în alte locuri pe Internet la doar 1300$. Ori, nu stă în obiceiul celor de la Amazon să se ocupe cu astfel de “cascadorii” de neam prost. Misterul s-a lămurit de Black Friday când televizorul cu pricina a fost redus un “amețitor” 45% până spre 1000$.

Altfel, metoda urcării prețurilor în “pregătirea” perioadelor de reduceri este o realitate. Market Track au constatat că prețurile urcă în medie cu 8% în noiembrie, înainte de BF și de sărbătorile de iarnă. Așa cum era de așteptat, cele mai spectaculoase creșteri de prețuri le înregistrează jucăriile, care iau un “avânt” mediu de 23%. De unde rezultă că bietul Moș Crăciun este cel mai lovit de aceste perioade de reduceri. Ar fi înțelept să-și facă stocurile încă din vară.

Sau cel mai bine-ar fi să revenim cu toții la obiceiul strămoșesc de a ne cumpăra un obiect pentru că avem nevoie de acesta, atunci când avem nevoie. Greu?

Căutarea ta s-a sfârșit: ai ajuns la punctul în care vei afla tot ceea ce trebuie să știi dar în special ceea ce nu trebuie să știi despre Black Friday. N-are rost să mai consumi energie în mod inutil, astfel încât poți închide chiar acum toate celelalte taburi de browser inclusiv cel în care George Buhnici explică modul în care a importat el BF în România (pro tip: n-a “adus” nimic nici George, și nici vreun alt jurnalist – ci magazinele online și în special eMag-ul).

Primul lucru important de reținut este că spre deosebire de datele altor “sărbători comerciale” mai mult sau mai puțin inventate (gen Sf. Valentin) momentul Black Friday este foarte clar plasat. Si anume: ultima vineri din noiembrie dă startul sezonului de cumpărături de final de an (la americani și în general în lumea occidentală). E momentul în care consumatorii încep să se îmbulzească în neștire prin magazine iar comercianții își maximizează profitul într-un final de an mai mult sau mai puțin euforic. Pentru cei interesați de etapele acestei frenezii de cumpărături am detaliat codul culorilor într-un articol mai vechi.

Cu alte cuvinte, ideea de a muta Black Friday cu o săptămână în avans este complet lipsită de logică. La fel de bine ne putem apuca să întârziem oleacă echinocțiul până de Paște. Ceea ce nu i-a împiedicat pe mai mulți comercianți din România să “mute” cu nonșalanță BF 2013, în premieră mondială. Explicația fiind ceva aburitor cu ziua de 1 decembrie care pică prost și taie cheful de cumpărături. Să vedem totuși adevărata cauză.

Da, anul acesta Black Friday pică foarte aproape de 1 decembrie dar nu are nici o legătură cu sărbătoarea națională a românilor. Pur și simplu sezonul cumpărăturilor în lumea occidentală – care începe cu Black Friday și se termină de Crăciun – este mai scurt cu câteva zile decât de obicei. Mai precis, este cel mai scurt sezon de shopping din 2002 ceea ce se va traduce într-o pierdere potențială de 1.5 miliarde $ la nivel mondial. Asta nu va împiedica magazinele să bată noi recorduri anul acesta, dar ar fi putut să încaseze și mai mulți bani.

Sigur că în ultimă instanță dacă oamenii chiar au nevoie de acele lucruri înseamnă că le vor cumpăra la un moment dat, chit că e în sezon sau în afara lui. Dar comercianții nu gândesc astfel – orice bănuț potențial pierdut în trimestrul 4 îi face să intre în fibrilație. Parcă îmi imaginez discuția:

- Sefu’, sefu’ ce ne facem că anul ăsta sezonul de cumpărături e mai scurt?
- Nici o problemă Costele, îl lungim.
- Sefu’, sefu’ nu înteleg cum o să lungim sezonul?
- Mutăm Crăciunul de Anul Nou, hai că-i simplu Costele. Pac, pac – am adăugat o săptămână.
- Sefu’, sefu’ cred că e o mică problemă acolo cu Crăciunul…
- Bine atunci dă Black Friday mai încoace o săptămână, că doar noi am inventat chestia asta.
- Da sefu’, ce idee deșteaptă! 

Sigur că puteau să-i spună “Zi Specială de Reduceri Masive ca Voi să Credeți că Sezonul de Cumpărături a Inceput Deja” (ZSRMVCSCID). Dar cred c-ar fi fost un pic complicat de reținut așa încât s-a preferat formula cu mutatul Black Friday.

Uite cum am lămurit chestiunea cu mutatul sezonului. In partea a II-a voi clarifica treaba cu prețurile.

Se apropie gerul, serile lungi de iarnă și zilele relaxante de sărbătoare când tot omul stă la gura sobei și joacă un shooter, un adventure sau strategy game pe Playstation. V-ar interesa poate să știți că prietenii de la Amazon au lansat un nou store din care puteți cumpăra coduri pentru achiziția de jocuri de pe PSN, și ca să fie treaba bună cumpărătura e însoțită de un cupon de 5$ reducere pentru următorul joc luat de la ei.

Pentru achiziție trebuie să declari un Billing Address oarecare în SUA (și dacă problemele continuă să apară, verifică țara conform discuției de pe forumul Kindle). Cam orice card bancar este acceptat (eu am de la Unicredit – a mers din prima), iar livrarea este doar un cod astfel încât nu veți avea bătăi de cap cu vama sau orice altă minunată instituție a statului nostru de drept.

Pe mine mă tentează The last of us, am auzit că merge bine cu vinul fiert…

"Wishes won’t wash dishes"

Google a anuntat ca de azi serviciul Google Apps nu mai este disponibil in varianta gratuita (Free) pentru 10 utilizatori. Este un anunt important, deoarece serviciul este folosit deja de 5 milioane de companii in intreaga lume, iar in Romania are zeci de mii de utilizatori. Schimbarile vor fi aplicate doar noilor utilizatori, cei vechi nefiind afectati. 

Suita Google Apps include Gmail, o suita colaborativa office online numita Docs, stocare in cloud prin Drive, o solutie Calendar si multe alte componente. Este extrem de populara deoarece poate fi instalata pe domeniul utilizatorului (ex: companie.ro), este usor de folosit si se integreaza perfect cu dispozitivele mobile.

Estimarea mea este ca in Romania sunt intre 10.000 si 20.000 de companii mici care folosesc serviciul Google Apps gratuit. Retragerea sa va avea cu siguranta un impact. Google nu ofera cifre exacte pentru fiecare tara, de aceea estimarea mea se bazeaza pe un raport dintre numarul utilizatorilor de Internet, numarul de companii locale si totalul domeniilor inregistrate.

Un pic de istorie: Google Apps a fost lansat in 2006, fiind prima solutie de email si colaborare in cloud destinata companiilor de orice dimensiune. Prima versiune a oferit gratuit accesul a 250 de utilizatori per domeniu. In 2007 limita a fost scazuta la 100, in 2009 la 50 de utilizatori, iar in 2011 au ramas 10 utilizatori. Ieri, 6 Decembrie 2012, Google a anuntat ca varianta gratuita nu mai este disponibila, existand doar o perioada de proba gratuita timp de 30 de zile, pentru oricati utilizatori.

Ce se intampla cu cei care si-au activat serviciul cand era gratuit? Nimic. Acesta functioneaza in continuare, cu limitarile de la data activarii (unele domenii au 250 de utilizatori, altele 50 sau 10). Serviciul este in continuare gratuit. Daca numarul de utilizatori alocat este depasit, atunci clientii trebuie sa treaca la varianta Apps for Business si sa plateasca pentru toata baza de utilizatori.

Cat costa Google Apps for Business? 40 de euro anual sau 4 euro lunar per utilizator. Un cost care sub jumatate pretul total al oricarui serviciu similar. Pretul include SLA, suport si activarea oricarei noi functionalitati pe durata abonamentului. Nu exista costuri ascunse. 

Ce se ofera in plus in varianta Apps for Business?  Garantia serviciului, minim 99.9% disponibilitate, 25GB stocare pentru email,  contract cu Google Irlanda guvernat de legislata UE (nu SUA), suport tehnic samd. 

Google Apps Free a fost, vreme de 6 ani, un produs exceptional. Cu toate limitarile sale, cred ca a fost atat de bun incat a concurat varianta comerciala. In Romania, ca si in restul tarilor cu o putere scazuta de cumparare, solutia Free a fost mereu cea mai populara. Pretul, 3-4 EUR, este minuscul comparat cu serviciul adus – scapi de grija arhivarii emailurilor, de antivirus si antispam de email, ai o interfata web intuitiva si sincronizare perfecta cu tableta sau telefonul mobil.

Ce surprize de pret ne mai rezerva Google? Niciuna. Miscarea anunta azi era prevazuta de ani buni. Politica de preturi a Google este foarte simpla: preturile nu scad, nu cresc, nu se ofera discounturi. Cu siguranta Gmail va ramane mereu gratuit. Pretul Apps for Business nu se va schimba. Orice firma, oricat de mica, isi poate permite acest serviciu. E un serviciu business critical ce costa lunar, per utilizator, cat o cafea la Starbucks. Experienta mea cu clienti Google Apps de dimensiuni mici imi spune ca va exista o usoara revolta, urmata de o analiza competitiva a ofertelor de pe piata, ce se va incheia cu folosirea solutiei Apps for Business. Concurentul principal, Office 365, e in continuare mult mai scump si limitat ca si functionalitate la platforme Microsoft. Mi-ar placea sa fac o comparatie directa de pret, dar e imposibil, dat fiind sistemul de licentiere al Microsoft. As spune cu aproximatie ca Office 365 este cel putin dublu ca si cost total.

Si daca vreau sa plec cu datele de la Google? E o intrebare legitima, pe care o aud des. Poti sa pleci de la Google la fel de usor cum vii la Google – detalii pe pagina echipei interne a Google denumita Data Liberation Front, echipa care ofera uneltele si formatele pentru mutarea datelor de pe platformele Google.

Modelul de business al Google este bazat pe veniturile din publicitate. Asa au fost sustinute costurile pentru Apps. Utilizatorul final deseori are impresia ca serviciul este complet gratuit, deoarece nu cunoaste metodele prin care Google isi asigura un venit. Stim ca nu exista "pranz gratuit", nu la infint cel putin. Platforma pentru Google Apps a evoluat in cel mai mare mediu de mesagerie si colaborare online din lume. Era nevoie ca si clientii comerciali de Apps sa plateasca pentru a sustine calitatea si dezvoltarea serviciului.  

Cum sunt afectati clientii din Romania? Plata efectiva a serviciului se poate face doar cu cardul, catre Google Irlanda. Dezavantajul este ca firma care plateste trebuie aiba cardul activat pentru plati externe si sa fie inscrisa in Registrul Operatorilor Intracomunitari, deoarce factura vine de la entitate straina. 

Solutia simpla este folosirea unui partener autorizat al Google. Appnor, parte a grupului international Revevol, este cel mai important partener al Google pentru zona Enterprise in Romania. Portofoliul nostru de clienti variaza de la organizatii cu 1 cont Apps pana la peste 2000, din zona comerciala sau educationala. Revevol te va ajuta cu suport tehnic in limba romana, change manegement, training pentru utilizare. Serviciile Google au acelasi pret prin Revevol, insa factura este emisa din Romania, iar clientii pot folosi orice instrumente de plata.

+4 021 569 4657 este numarul de telefon la care ne puteti contacta direct pentru consultanta gratuita pentru orice nelamurire tehnica sau comerciala legata de produsele Google Enterprise (Apps, Geo, Chromebooks, Search). Aflati mai mult pe Revevol.ro

PS: Anuntul de azi a venit ca o surpriza pentru toata lumea. Nu auzisem de vreun plan in acest sens. M-a prins in Mountain View, unde reactia utilizatorilor (nu angajatilor Google) cu care am discutat a fost: "Mai exista si versiunea gratuita?!" :-) Cred ca pentru pietele emergente stirea este importanta, iar in cele mature va ramane un detaliu usor de trecut cu vederea.

"Fact without theory is trivia. Theory without fact is bullshit!"

Black Friday inseamna reduceri pentru toata lumea si scalabilitate pentru oamenii tehnici. Anul acesta PR-ul magazinelor online s-a facut in jurul solutiilor tehnice folosite pentru a acomoda cresterea substantiala de trafic din Vinerea Neagra. Evident, problemele n-au lipsit si au urmat traditionalele dezbateri despre costul scalabilitatii.

Pentru mine Black Friday este ziua bacalaureatului aplicatiilor web. Deoarce predic teoria sclabilitatii si in celelalte 364 de zile ale anului, am hotarat sa scriu cateva randuri despre cum functioneaza businessul scalabilitatii, avand experienta acumulata cu clientii Appnor (care au fost online permanent, cu exceptia 2Parale a caror platforma a fost unresponsive sub 100 secunde in ziua respectiva).

Voi cum ati petrecut Black Friday-ul? Eu – pe metereze, in biroul unui magazin online din New York care a avut intr-o singura saptamana o campanie de Grupon, oferta de Thanksgiving si Black Friday. Fiind un startup, au migrat catre o solutie scalabila atunci cand au ajuns la masa critica de utilizatori, iar saptamana trecuta a fost testul de foc. Nu au facut PR pe tema serverelor, pentru ca traficul imens sustinut este o componenta traditionala pentru orice retailer online de pe piete mari. Implicarea in scalarea unei asemenea operatiuni este absolut entuziasmanta!

Cat costa o solutie care sa scaleze la trafic mare? Mult. Costa mult deoarece:

1. Trebuie sa fie gandita modular, pentru a o putea scala.
2. Implica extra costuri de infrastructura atunci cand traficul este scazut.
3. Presupune folosirea unor echipamente de o minima calitate, ce-si dovedesc utilitatea mai ales in asemenea momente.
4. Necesita o echipa tehnica foarte competenta, cu experienta in scalare, care sa inteleaga fiecare componenta sotfware din spatele magazinului online.
5. Nu poate fi facuta fara planificare, masurare si testare constanta.

Magazinele online din Romania opereaza cu margini josnic de mici, de aceea principala lor grija de-a lungul anului este cum pot scadea costurile operationale. Serverele si oamenii tehnici sunt o bucata sanatoasa din costurile magazinelor online. Traficul este in mod normal foarte scazut, astfel ca aproape orice server ieftin si orice junior tehnic pot face treaba, mai putin atunci cand apare o avalansa de trafic.

Crapa serverele – este explicatia pe care o auzim de obicei. Serverele in sine rareori crapa, iar asta se intampla doar cand au probleme hardware sau sunt colocate impropriu. Aplicatiile care ruleaza pe acele servere crapa, din cauza volumului de cereri care trebuie procesate. De retinut ca orice solutie este la fel de buna ca cel mai slab element – poate fi vorba de o baza de date cu o arhitectura proasta, cod scris cu picioarele (foarte popular in aplicatii comerciale), apeluri incete catre servicii externe samd. Cata vreme nu stii ce face fiecare element, cu cine interactioneaza, cum il poti masura, cum faci un stress test – e imposibil sa scalezi o aplicatie.

Nu uitati ca magazinele online, ca si jocurile sau siteurile de stiri, sunt in esenta mega aplicatii web. In Romania sunt foarte rare aplicatiile web care au nevoie adevarata de scalare, de aceea cred ca oameni tehnici care sa fi lucrat la construirea unui setup scalabil sunt mult sub 100. Nu va lasasi amagiti de inflatia de cuvinte cheie: node.js, noSQL, Mongo, cloud, autoscale, bonding samd.; sunt doar cuvinte care suna bine in materialele online pe tema scalabilitatii.

Scalabilitatea infinita de la Amazon e alt element din mitologia scalabilitatii. Aud des solutia simpla: “adaugarea de servere create instant cand traficul creste, servere ce preiau din incarcare si scaleaza orizontal aplicatia web”. Desigur, orice om cu un minim de experienta in lucrul cu Amazon sau alta solutie cloud stie ca asemena afirmatii de marketing sunt un mare busllhit in 99.9% din scenariile de utilizare din viata reala. M-as intinde pe zeci de pagini pentru a explica pe scurt motivele, asa ca ma rezum la va asigura ca scalarea, inclusiv in cloud, nu este niciodata simpla sau infinit automatizabila.

Dupa ce trece valul, fie ca se numeste Black Friday, Cyber Monday sau Decembrie :) ramane povestea de marketing. Cifre fascinante – vizitatori, utilizatori simultani, comenzi, conexiuni la bazele de date samd. Imparititi la 5 sau 10 orice cifra anuntata public si ajungeti intr-o zona vecina cu realitatea. Adevarul este ca niste cifre mari pot masca deficiente grave de design sau simpla nepregatire. Deseori costurile scalarii vs. pierderile cauzate de downtime nu justifica investitia. E (mai) corect sa admiti asta, decat sa imbraci toata povestea in marmelada.

Rezumand:

• Cifrele anuntate si teoriile de scalabilitate pentru Black Friday sunt materiale de PR.
• Scalabilitatea trebuie sa fie pe agenda tehnica tot anul, nu cateva zile pe agenda de marketing.
• Solutiile bune costa, vorbele nu. Clienti saraci si cu pretentii vor fi serviti de toti banii, cu vorbe, pentru ca are sens economic.
• Economisesti mai multi bani atunci cand nu cumperi nimic.
• Educatia nu se face in ziua de BAC, nici saptamana urmatoare in presa.

Astept cu nerabdare urmatoarea Vinere Neagra. Oare care va fi tema de PR?

"The best thing about the future is that it comes one day at a time."

Ma bucur sa pot anunta ca Appnor MSP are un nou CEO, in persona domnului Lucian Bila.

Am ajuns la o faza importanta in cresterea companiei. Lucian e cel mai bun comercial pe care l-am intalnit vreodata. Sunt convins ca va face o treba mai buna ca mine in coordonarea echipei din Romania. Are maturitatea necesara, dar si experienta pe piata locala pentru a asigura succesul Appnor.

Pe viitor ma voi ocupa de business development pe pietele externe. Avem un potential deosebit in afara Romaniei si vreau sa ma concentrez pe a creste compania international. In plus, experienta de pana acum imi spune ca ma potrivesc bine intr-un astfel de mediu. Un pas mic pentru omenire, un pas mare pentru mine ;-)

Nu pot sa inchei fara sa le multumesc celor care ne acorda increderea si ne sunt clienti. La fel si colegilor mei care fac o treaba foarte buna constant. Un merit deosebit au si investitorii nostri, care ne impartasesc viziunea si fac un efort deosebit pentru a ne ajuta sa ne dezvoltam fara a face compromisuri de calitate.

Toate detaliile despre mutare, ce este si ce face Appnor, in comunicatul de presa.

Back to work!