The Flaw

Era o perioada in care angajatii din banci se mutau dintr-o institutie in alta la numai cateva luni de la angajare. Multi cereau bani peste ceea ce aveau de oferit, dar nimeni nu putea sa-i opreasca. Am sters numele, am lasat restul. Unii voiau dublu, altii fara 2500 de euro/luna nu se dadeau jos din pat. Bani pe care bancile trebuia sa-i scoata de undeva, nu?

La fel o sa gasiti mai jos. Am scos numele, telefoanele mobile si datele de identificare

Here we go. Una dintre dorintele bancherilor centrali de la Bucuresti este ca lichiditatea din sistem sa se duca in creditarea companiilor. O tinta la fel de urmarita este ca reducerea dobanzii de politica monetara sa se transmita naibii si pe canalul bancilor comerciale, iar acestea sa taie la randul lor din costul creditului. O a treia tinta este “mutarea” creditului din valuta in lei din ratiuni perfect de inteles din punct de vedere al stabilitatii si prudentialitatii. In ce masura au fost aceste tinte atinse, vom vedea mai jos.

Mai intai de-a mea scrisoare, sa ne uitam cum s-au miscat unele dobanzi fata de inamicul public numarul 1- rata dobanzii de politica monetara (dobanda-cheie, pentru prieteni si cunoscuti).

Daca ne uitam cu ochiul liber pe graficul de mai sus, vedem ca bancile urmeaza semnalele transmise de BNR si nu prea. In cazul creditelor noi acordate companiilor se pare ca semnalul BNR nu conteaza- dobanda medie se duce cand sus cand jos, fara un pattern clar. O sa vedem mai jos defalcat pe tipuri de credite unde se scumpeste si unde se ieftineste imprumutul catre companii.

Nici in privinta creditarii populatiei nu poate fi depistata o regula de bun simt. In timp ce Banca Centrala scade nivelul dobanzii cheie, costul imprumuturilor pentru gospodarii inregistreaza doua episoade de scumpire- in primavara si in toamna. Desigur, asta nu poate fi imputat BNR, care avea o reputatie de soacra mare- dadea mult din gura dar cam degeaba.

Sa privim acum cu calm la prima tinta: creditarea economiei.

Aici BNR face ce poate si inregistreaza atata cat se poate un succes. Creditele in lei pentru companii o iau incet din loc. Nu si in cazul populatiei care e la limita indatorarii si nu mai poate sa se imprumute la banci. La fel, trendul creditarii in valuta pare sa se inverseze dupa ce in perioada aprilie-octombrie (cu mentionarea lunii august in special)  inregistrase o crestere subtire. E drept, creditarea economiei se face extrem de anemic (desi injectiile de lichiditate au fost foarte consistente- vezi operatiunile repo ale BNR), dar e un bun demaraj, de ce sa nu recunoastem?

Mai sus aveti evolutia dobanzilor  la creditele si depozitele noi. Din grafic puteti vedea la care dintre credite si respectiv depozite au urcat dobanzile (sau au scazut) dupa caz) . De remarcat rigiditatea cu care reactioneaza bancile comerciale la semnalele transmise de BNR.

Ce concluzii tragem?

In cele mai fericite cazuri, bancile preiau si transmit semnalul BNR dupa in interval cuprins intre 3-5 luni (in functie de produse). In anumite cazuri semnalele BNR sunt complet ignorate

BNR poate analiza si alte mijloace oferite de politica monetara daca vrea sa se faca mai bine inteleasa. Poate elibera de pilda o parte din RMO strict pentru anumite tipuri de credite (de pilda oferite celor care exporta). O mai mare suplete ar putea sa ii aduca surprize frumoase

Bancile nu au niciun stimul sa crediteze economia cata vreme au un Stat flamand de bani la dispozitie. Banii eliberati prin diverse operatiuni ale BNR se duc in cantitate mult prea mica in economie. Potrivit unor calcule, la fiecare 100 de lei injectati in sistemul bancar, doar 16 intra in economia reala. Mult prea putin fata de nevoi.

Desigur, politicile BNR nu pot fi facute “in eprubeta”, ci trebuie sa tina seama de realitatile economice care sunt “desenate” si cu ajutorul politicilor fiscale, aflate in mana Guvernului. Ideea e ca din pacate cu politica monetara s-a cam ajuns la fundul sacului. Cineva trebuie sa miste si pedala cealalta, daca vrem ca bicicleta sa inainteze

De citit si studiul BCE

S-ar putea să mai fi scris ideea asta, la un moment dat, deci există riscul de a mă repeta. Însă am apucat să văd, în seara asta, o bucată din emisiunea lui Ion Cristoiu, pe B1TV, în care a avut-o invitată pe Elena Udrea. Şi Udrea a zis o chestie corectă, la un moment dat: lumea nu s-a bucurat să-l vadă picat pe Emil Boc [...]

© Copyright subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.

S-ar putea să mai fi scris ideea asta, la un moment dat, deci există riscul de a mă repeta. Însă am apucat să văd, în seara asta, o bucată din emisiunea lui Ion Cristoiu, pe B1TV, în care a avut-o invitată pe Elena Udrea. Şi Udrea a zis o chestie corectă, la un moment dat: lumea nu s-a bucurat să-l vadă picat pe Emil Boc [...]

© Copyright subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.

S-ar putea să mai fi scris ideea asta, la un moment dat, deci există riscul de a mă repeta. Însă am apucat să văd, în seara asta, o bucată din emisiunea lui Ion Cristoiu, pe B1TV, în care a avut-o invitată pe Elena Udrea. Şi Udrea a zis o chestie corectă, la un moment dat: lumea nu s-a bucurat să-l vadă picat pe Emil Boc [...]

© Copyright subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.

pan-pan-pan-pan-pan-pan, tobe africane, vantu imprastie ritmul in tot orasul si scoate poporul din casa de urechi, haide, ca-i 7, las-o dracu de siesta, pan-pan-pan, pune-o haina pe tine, ia mate-ul si portofelul si treci la spalatoria de pacate de pe plaja ramirez, tan-ban-tam-tam, varati in apa pin’ la brau contabile si soferi de autobuz, deputati si designeri imping corabiute din carton pe care au varat ofrande, sticle de sampanie, pepene, auci, astea doua nu merg impreuna dar uite ca se leaga stomacu la loc cu o mancarica de orez, hai ia un fruct ca are vitamina C si ajuta-ne sa fim bogati, poftim niste bauturica si ajuta-ne sa furam mai mult la anul, ajuta-ne Iemanja, ajuta-ne.

ha? cine-i duduia? este regina apelor in religia umbanda, pe 2 februarie africanii o sarbatoresc si albii nu mai prididesc sa traga foloase necuvenite, deci zici ca Iemanja asta a ta e de la ape, hm ca Iliescu, pai si ce stie sa faca? Eheeee, Iemanja se ocupa cu apele dar si cu fertilitatea si dragostea si te scoate de guler din meandrele concretului si-ti arata calea cind esti ratacit, meseriasa Iemanja, ce trebuie sa fac sa fie tovarasa mea? Ii dai si tu un piepten, o sampanie, stii cum e fetele, pune botul la bauturici dulci sau niste fructe, parfum, cumperi de la colt, ma gandesc sa-i iau un catzel chinezesc cu ochi de terminator, Iemanja sigur o sa ma invete cum sa nu platesc impozitul pe venit si n-o sa ma lase sa ma inec odata scufundata in economia subterana.

Navighez cu greu printre capcanele intinse pe plaja de enoriasii Iemanjei, lumanari pe fundul gropilor din nisip, cozi gigantice de oameni ai muncii si rai crestini serpuiesc pe plaja, o oferta fabuloasa de curatatorii spirituale: un pitic in costum de matase galbena danseaza marunt intr-un tzarc, are turban si scoate pe dracu din tine, deci dinsu e Ivan Turbinca, niste domni care o ard gaucho tropotesc in transa in nisip, un travestit cu parul decolorat si rochie albastra care fumeaza 3 pachete de tigari pe zi descanta niste adolescente, un luptator K-1 inghite o halba de bere neagra inainte sa-ti desire spiritele rele care au tesut un plovaras cu model suedez in jurul trupului tau nemernic, o vrajitoare ofilita face mmmmmmm si pacatele tzusti, sar de pe tine ca sobolanii de pe corabia care se scufunda.

Imi amintesc de o epocala intalnire cu Mudava in 1996, candida la presedintie, m-a pus sa stau cu palmele intinse deasupra genunchilor si apoi cu indexul si degetul mare impreunate mi-a sfartecat aura cu niste dungulite, de parca jumulea o gaina, hatz, hatz, a scos raul din mine, ma miros la subtioara pacatului, levantica dupa 16 ani, Mudava stie, s-ar putea sa fie si el cu Iemanja sau cu altcineva de la ape.

Hai welcome to Jurassic Park, veniti si invatati si la anul organizam o curatenie generala in Dambovita, la tara africana, credinta africana, pan-tam-pan-pan.

Ma ingramadesc in taxi, ia si asta, hap si astalalta, ma aplec sa-i zic soferului adresa, zbang rad o tampla intr-un plexi care ma desparte de ceafa taximetristului, auci, omul e baricadat, probabil a fost victima a numeroase atacuri verbale, arunc si eu cateva injuraturi cu cap vidia , e plastic-elastic, se intorc si ma ciupesc de obraz, nebunul goneste pe strazi, ma zbat in micul acvariu din spate, taci ca am ajuns, un buzunarel de metal se casca, ii pun pe amigdale 100 de pesosi uruguaieni, flicflac de 9,96, sunt pe caldaram in fatza casei fernandei in ciudad vieja, montevideo.

hoooooo-laaaa, fernanda e pe balcon toata numai piept, la un moment dat vad si ochii, casa are feel de havana, pereti cu pitiriazis, dale de ceramica colorata, geamuri gigantice cu vitralii, n-au avut norocul nostru sa o arda eco in bordeie, cum se chinuiau ei saracutii sa tina curat si sa incalzeasca ditamai hardughia, fernanda a cumparat-o acum 6 ani, a rinit rahat de aurolac si a spalat urme de amor trupesc pe bani, a legat prietenii cu narcomanu travestit din colt sa o protejeze de gastile de halitori de crack, se rostogoleste chicotind pe scari “buna ziua”, hap, google translate sa fie? nu, sunt cei 2 iubiti romani de pe vas, fernanda a invatat de la dinsii lucrurile esentiale “sa ti-o dau la muie” si “du-te-n pula mea”.  multumesc si tie asemenea.

6 ani a carat fernanda mea tavi de 35 de kile ca sa stranga bani, s-a mutat in ciudad viejo cind nici politia nu intra, mie nu mi-e frica de nimic, cred si eu, mama fernandei manuieste cu maiestrie bisturiul spiritual, aaaa? e psihoterapeuta, iti aranjeaza fengshuiul cu carare pe mijloc si un pic pierdut la spate de nu te vezi, vrei sa maninci ceva? ma taraste in lipscaniul lor unde un cotabitza local, cu parul dat pe spate, tortureaza audienta, vanzatorul de la inghetata plange in pumni, va roooog, va roooog, opriti-l, daca n-ai fi chitra i-ai da un cornet, infulec un sandvis ranced, fernanda urla ca sa acopere vaierele nenicului in geaca de piele tip turcia ’91, e lectia de geopolitica, inteleg ca uruguayeni sunt un fel de bulgari, cuminti si asezati peste care vin argentinienii-romanasi, boludo, boludo, tiiii-tiiiiiiit, o ard toti fittipaldi, plini de bani si de basini in cap, brazilienii sunt rusii, grasi, cocalari, senora te fac o caipirinia? hap o mana pe fund s-un ochi in decolteu, vaaaai domnu’ ce rece e si ma gadilaa, dar stii ceva? sunt simpatici, razi cu ei de te inebunesti, ho-ho-ho, te tii de burta in care mai bagi o parilla si mai torni o caipirinia, fernanda mesteca grabit o fashie dreptunghiulara de pizza, admir designul nonconformist, si, si, e nostra pizza, fernanda e mandra pentru ca si ea este designeritza, de fapt era studenta la design cind un matroz a facut o expozitie cu poze din toate porturile lumii, iote singapore, mikonos, miami, tulcea, i-a luat ochii, nu s-a legat atunci dar 3 ani mai tarziu era pe vas unde adrian si ciprian se jucau cu inimioara ei mica fix asa cum pisica asta pitica imi terfeleste mie sireturile.

Welcome to Jurassic Park, sectiunea uruguay, fernanda zice: noapte buna, sa visesti frumos, tzantzarii sa te pupe, nu-mi mai amintesc, iar daca nu va place “sa va dau la muie”.

cola costa azi cu 50 de centi mai mult decat costa ieri, pretu biletului de metrou aproape s-a dublat, s-a zis cu subventiile, cozi imense serpuiesc prin buenos, sarmanii orasului asteapta in rind sa suga de la stat, sunt multi saraci iar statul n-are decat doua tzatze si tocmai a dat cu cotul si a spart biberoanele, te uita dumnezeu la coada la abonamente de transport, sunt vremuri cacacioase, uite si vanzatorii ambulanti au trecut de la oferta de sosete la chiloti, 3 la 10 pesos. Cap compas si o tai in uruguay. Fac o ora cu rapida, mai nasol e sa ma catzar pe ea ca, deh, fuga-n uruguay e trucul tuturor cetatenilor care n-au viza de argentina, tzusti cateva ore pina in colonia, oraselul de peste garla, manci un crevete, bei o bebida si pe seara esti inapoi cu 3 luni stampilate pe pasaport, dar ai grija ca uruguayul e mult mai scump, e scump peste poate, poate ca e doar putin mai ieftin ca chileul, ma incordez, strang din fund, hai, loviti acum da’ nu peste fatza.

La coada la barca in fatza mea e un om cu-o maceta,  isi taie singur drum prin padurea de backpackeri, in spatele unui perete de plastic, impartiti pe sexe sunt baciul argentinian si cel uruguayan si ciobanitele aferente, stampileaza zdrang-trosc-panc, scriu, tone de hartie, ce va mai place sa va jucati de-a doctorul, unde te doare, uite aici in uruguay, da sa puna mama o stampila si o sa treaca, pe barca avem o pereche de girafe, una de albatrosi, 4 elefanti, 2 furnicari si 2 evrei galagiosi, elton john canta melodia din lion king, plecam pe apa maro, tai-tai argenti.., cind sa zic “na” am ajuns in uruguay, 4 vamesi gusteri cu burti imense lafaindu-se-n camasi albe la soare si drapel alb-albastru cu un soare rotofei si zambitor ca alexandru ghiza de la bzb.

Suntem in montevideo?  eu pentru asta am luat bilet, am ajuns in montevideo? o duduie tapir pufneste ingrijorata, nu senora, acolo mergem cu tu-tu-ul, uite autobusul, luati-va bagajul si veniti, banda de bagaje e inconjurata de elefanti, furnicari, girafe si multe oi, se bulucesc, behaie, mormaie, se agita, o alta arca isi varsa matzele in sala de asteptare, arata a miting anti-basescu, si voua v-a facut rau nu? da clar, el e de vina pentru tot, nenorocitu. Un neamt cu un picior poliomelitic trece pe un soi de bicicleta orizontala prin portile de securitate, mustatile vamesilor se infoaie, eeeee, is it a bird, is it a plane, il opresc sa-i faca poze, omul coboara schiopatand, e “decat” un olog pe care-l maninca-n fund sa faca inconjurul lumii intins pe spate, daca vrei tu little balls, hehe, hoho, hihi.

Welcome to Jurassic Park, pe un perete scrie mare “ma simt bine fara droguri”, fara ziceti, atunci de ce radeti ca prostii?

1. Crestere in sectorul constructiilor: in luna decembrie 2011, volumul lucrarilor de constructii a crescut fata de luna corespunzatoare a anului precedent cu 1,8% ca serie bruta, si cu 0,5% ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate. In anul 2011, comparativ cu anul 2010, volumul lucrarilor de constructii a crescut ca serie bruta cu 2,8%, iar ca serie ajustata cu 1,1%.

Pe elemente de structura s-au inregistrat cresteri la lucrarile de reparatii capitale (+10,3%) si la lucrarile de constructii noi (+2,5%). La lucrarile de intretinere si reparatii curente, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 0,7%.

Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut la cladirile nerezidentiale  si la constructiile ingineresti cu 6,3%, respectiv cu 2,6%. La cladirile rezidentiale, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 2,3%.

Aproximativ 40% din valoarea adaugata generata anual de sectorul constructiilor se inregistreaza in T4.(...)
Citeste continuarea articolului: Constructiile si serviciile au fost pe plus in decembrie, iar exporturile, productia industriala si comertul auto au inregistrat scaderi

© Cristian Orgonas for businessday.ro, 2012. | Permalink | No comment |

1. Demisia lui Emil Boc & co a fost in mod evident o miscare de imagine, menita sa determine cresterea in sondaje a PDL. In acelasi timp insa, aceasta schimbare poate reprezenta o trambulina pentru o parte dintre noii membri ai guvernului, tinerii promovati cu aceasta ocazie avand astfel prilejul de a demonstra ce pot.

2. Nu trebuie sa asteptam minuni de la acest guvern - oricat de bine ar conduce tara, situatia economica nu se poate schimba semnificativ pana in noiembrie, dar deciziile care se vor lua in aceasta perioada pot influenta in bine evolutia economiei in anii urmatori. Sa nu uitam ca si Mugur Isarescu a fost prim-ministru doar un an, dar in anul respectiv a inceput trendul de crestere economica ce a tinut pana in 2008.

3. Studiile in strainatate sunt importante, dar mai conteaza si unde ai obtinut diploma. Se scoate in evidenta faptul ca unii dintre tinerii ministri au studii in strainatate, ceea ce este de salutat, insa fara a fi carcotasi nu putem sa nu observam ca nu au masterate/doctorate obtinute la universitati de top (Harvard, Stanford, MIT etc). Exceptie face Mihai Razvan Ungureanu care are un masterat la Oxford. Pentru comparatie se poate vedea aici ce studii aveau cei care alcatuiau guvernul din Chile in 2010.

4. Experienta profesionala in mediul privat este destul de subtire. Dupa cum spunea si Ovidiu, o parte dintre acesti tineri au in spate o experienta profesionala formata in principal in sectorul de stat, fara sa aiba prea multe tangente cu mediul privat. Cu alte cuvinte, sunt oameni formati in sistem, nu in afara lui, adica in companii private. Or, un manager adevarat se formeaza in mediul privat, acolo unde doar rezultatele conteaza.(...)
Citeste continuarea articolului: Avem un nou guvern! Cateva scurte comentarii

© Cristian Orgonas for businessday.ro, 2012. | Permalink | No comment |

In conditiile in care industria si exporturile isi incetinesc ritmul de crestere, iar agricultura va inregistra in acest an o performanta mai slaba decat cea din 2011, cresterea ratei de absorbtie a fondurilor europene a devenit vitala pentru a atinge tinta de crestere economica stabilita la 1,5-2%.

In acest sens, intentia autoritatilor este de a atrage in acest an 3,5 miliarde de euro din fondurile structurale, si inca 2,5 miliarde euro din fondurile pentru agricultura si dezvoltare rurala, insa cel putin pana acum, toate tintele stabilite initial au fost ratate.

Spre exemplu, anul trecut ne-am propus atragerea a peste 2,5 miliarde de euro din fondurile structurale, dar in realitate am atras 1,3 miliarde euro, iar daca discutam doar despre banii atrasi efectiv (adica despre rambursari), suma este si mai mica.

Mai mult, in ianuarie 2012, platile catre beneficiarii de fonduri UE au insumat doar 363 milioane lei, in timp ce rata de absorbtie a a fondurilor alocate in perioada 2007-2013 a crescut de la 15,08% la sfarsitul anului trecut, la aproximativ 16,7% in ianuarie. Informatiile detaliate nu sunt inca disponibile, insa cel mai important lucru este ca platile efectuate in ianuarie 2012 sunt cu 38% mai mici decat cele din ianuarie 2011, detalii in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire.

Atragerea unei sume de 3,5 miliarde euro in acest an presupune o medie de 291 milioane euro pe luna, or noi am atras in ianuarie doar putin peste 80 milioane euro, iar problemele generate de conditiile meteo si de schimbarea guvernului fac improbabila atragerea unei sume mult mai mari in februarie. De acord ca mai sunt inca 11 luni pana la sfarsitul anului, iar performanta slaba din ianuarie poate fi compensata de o performanta mai buna in lunile urmatoare, dar este clar ca am inceput anul cu stangul.(...)
Citeste continuarea articolului: Anul 2012 incepe prost in sectorul fondurilor europene: platile au insumat doar 363 milioane lei in ianuarie, cu 38% sub performanta din 2011

© Cristian Orgonas for businessday.ro, 2012. | Permalink | No comment |

Problema cu oamenii este că ei nu ascultă de cei mai înțelepți ca ei. De exemplu, înainte nu ascultau de popă. Oricât îi bătea acesta la cap pe bărbați în timpul predicilor, să lase băutura și să mai stea pe acasă pe lângă neveste, ei ziceau amin, se închinau și de la biserică plecau fix la cârciumă. Iar acum oamenii nu ascultă deloc de savanți.

Fac o paranteză. La masa de sărbători, soacra mea, care bate spre optzeci de ani, le-a criticat cu asprime pe cele două fiice ale ei, care bat și ele spre cincizeci: “Fetelor”, le-a spus ea indignată, “voi nu mă mai ascultați pe mine, faceți doar ce vreți voi!”.

Revin la marile populații de oameni care nu mai ascultă de savanții geniali. Păi genialii, de vreo două decenii încoace, ne tot toacă la cap: aveți grijă de planetă, nu mai poluați, puneți tot gunoiul la  reciclabile, nu lăsați apa să curgă inutil, nu mai fumați, nu vă mai tatuați, că distrugeți, naibii, stratul de ozon și vine încălzirea globală grămada peste noi.

Dar oamenii, ți-ai găsit! Fac numai ce vor ei. Și iată rezultatul! Uitați-vă pe geam! Minus 16 grade de două săptămâni încoace!

Păi vă dați seama, dacă nu provocam, din inconștiență, încălzirea globală, acum ar fi fost minus șaptejcinci de grade!

Într-adevăr, savanții au greșit puțin spunând că va crește nivelul apelor. Nivelul apelor nu a crescut. În schimb a înghețat tun. A mai fost odată, la câțiva ani după război, un dezastru provocat tot de încălzirea globală. Doar că savanții încă nu auziseră de ea.

Acum vreo trei săptămâni, o vecină mai în vârstă comenta: “Nu-i a bună cu iarna asta. Așa a fost și în ’54. Cald și frumos. Iar în februarie a început  să ningă și a uitat să se mai oprească. Și s-a făcut de cinci metri”.

Apoi vecina s-a apropiat de geam, s-a uitat la copacii care parcă voiau să înflorească și a dat din cap: “Exact ca în ’54”. Și peste două zile, brusc, s-a încălzit global la minus douăzeci de grade. Și oamenii au început să moară de cald.

Deci, un lucru vă spun, ascultați-i pe savanți. Numai voi sunteți de vină pentru ce se întâmplă acum afară. Ați reușit să o declanșați! Marea Încălzire. Și încă la nivel de Cod Portocaliu. Sau poate am declanșat-o eu, că am aruncat un pet de cola în tomberonul pentru hârtie? Sau vecina care a cobit?

Viorel Ghiță-Grizon este maratonist și povestitor. Titular, totodată, al rubricii GrizonoToane de pe www.alerg.ro.  Acest text a fost scris în replică la frigul din ultimele zile, care l-a împiedicat să se antreneze normal.

Partea a doua a unui articol despre cum să alergi în perioada iernii.

Cum să te echipezi

Regula de bază este să porți mereu trei straturi de echipament. Cu toate acestea, evită să te încotoșmănezi, deoarece senzaţia de supra-încălzire e tot atît de neplăcută precum cea de frig. Dar să detaliem în funcție de diferitele segmente ale corpului.

Astfel, la nivelul trunchiului primul strat trebuie să fie răcoros, format dintr-un tricou din material plăcut la atingere și care să lase pielea să respire.  Tricoul de bumbac nu este întotdeauna recomandat, deoarece reține umezeala. Oricum, piața este plină de tricouri sintetice moderne (ex: Dri Fit, Thermax, Coolmax sau din polipropilenă), care e bine să fie strânse pe corp.

Al doilea strat trebuie să fie călduros și să rețină umiditatea care trece prin primul strat. Stratul respectiv ar fi bine să fie o bluză ceva mai largă (aerul funcționează ca un izolant), dintr-un material sintetic respirabil. Poate să fie astfel un polar subțire, o bluză termoizolantă sau un fleece din polyester.

Ultimul strat, cel exterior, trebuie să aibă câteva caracteristici: să protejeze de vânt și să fie impermeabil. Desigur, trebuie să permită și ventilația organismului, lăsând umezeala să se evaporeze. De aceea, e recomandată o jachetă / bluză de alergare (eventual din Gore-Tex), care să aibă și fermoare (te poți aerisi puțin dacă îți este cald) dar și elemente reflectorizante. Acestea din urmă sunt extrem de importante dacă este vreme foarte urâtă sau dacă alergi pe întuneric.

Vestea bună e că majoritatea bluzelor de acest gen sunt prevăzute din fabricație cu astfel de elemente reflectorizante. O atenție deosebită trebuie acordată extremităților organismului, deoarece pe aici se pierde cel mai mult căldura. Așadar, trebuiesc purtate mănuși, fie mai groase, fie mai subțiri sau din material sintetic, cu un deget sau cu mai multe, în funcție de vremea de afară și de confortul termic al fiecăruia. 

Și membrele inferioare trebuiesc bine protejate. Există nenumărate modele de colanți de alergare, care mai groși, care mai subțiri, care cu gore-tex, cu elemente reflectorizante, ce trebuie să țină de cald dar și să lase pielea să respire. În picioare, obligatoriu șosete (fie din bumbac, fie din materiale sintetice) și apoi o pereche de încălțări potrivite. Aici discuția se poate complica la infinit, însă sunt câteva lucruri pe care trebuie să le îndeplinească niște încălțări de alergare pentru iarnă. Întâi, trebuie să fie cu minim o jumătate de număr mai mari, astfel încât să poți purta ciorapi mai groși dar și să permită piciorului să stea comod chiar dacă se umflă după un efort mai îndelungat. Apoi trebuie să te protejeze de frig sau de umezeală, dar și să permită piciorului să respire. Nu în ultimul rând, trebuie să aibă o aderență mai bună, pentru a nu aluneca pe zăpadă sau pe gheață.

Grijă suplimentară trebuie arătată și pentru protecția capului și a feței. O căciulă (un fes) este obligatorie, iar grosimea ei depinde de cât de rea este vremea. Important e să îți protejeze urechile. În zilele cu viscol sau cu frig mușcător pot fi folosite și bandane sau chiar cagule, care să acopere bine fața. Respirația e mai greoaie în aceste condiții, însă e mai important să ai grijă de tine. Ia în calcul chiar folosirea unor creme solare sau hidratante, pentru a avea grijă de pielea feței. Totodată, dacă alergi când este multă zăpadă, poartă ochelari cu lentile colorate. Îți protejezi și ochii, nici nu îți intră zăpadă în ochi.

Cum să te antrenezi

Evident, chiar și iarna, cel mai bun antrenament este tot alergarea. Însă acum e indicat să mai reduci puțin numărul de kilometri ca și intensitatea dar și să încerci diversificarea antrenamentelor.

Iarna e un anotimp potrivit pentru antrenamentele de acumulare de volum, adică efectuezi alergări mai lungi, la o viteză mai mică. Asta nu înseamnă că nu trebuie să alergi într-un ritm rapid, dar nu e totuși recomandabil să alergi cu mai mult de 80-85 la sută din viteza maximă.

Tot acum trebuie să acorzi mai multă atenție încălzirii și creșterii treptate a intensității antrenamentului. Dacă participi la o competiție de iarnă important e să începi încălzirea într-un spațiu protejat, până începi să transpiri. Ieși apoi afară și continuă încălzirea pentru alte 15-20 de minute. Revino înăuntru și schimbă-ți hainele. Abia acum ești pregătit pentru start.

Tot iarna e momentul perfect să diversifici antrenamentele, mai exact să încerci așa-numitul cross-training, punând la lucru și alte grupe de mușchi decât cele folosite uzual la alergare. Poți înlocui una-două din zilele de antrenament obișnuite cu o ședință de înot (acolo poți încerca și aqua running) sau cu spinning la sală sau alergare pe bandă.

Bine de știut

- Iarna mai ales, trebuie acordată mai multă atenție modului de respirație în timpul alergării. Inspirația se face doar pe nas, expirația și pe gură.  Când este frig puternic trebuie mai multă protecție la nivelul nasului și al gîtului.

- Deşi aparent nu ar fi nevoie, iarna trebuie să bei tot multe lichide. Aparent nu transpiri, sau cel puțin nu ca vara, însă pierzi suficient de multa apă. Așadar, hidratează-te bine cu circa o oră înainte de începerea antrenamentului și bea obligatoriu ceva în timpul oricărei sesiuni mai lungi de 60 de minute. Băuturile de rehidratare nu trebuie să fie reci, de aceea e recomandat un termos. Atenție la crampele musculare de iarnă, sunt mult mai dureroase și se datorează tot unei hidratări deficiente. Și nu uita, desigur, nici de hidratarea de după antrenament.

- Nu sta niciodată mult timp pe loc după terminarea antrenamentului. Fie continuă să alergi uşor până acasă, fie schimbăți repede tricoul transpirat. Şi şosetele trebuiesc schimbate imediat, dacă sunt ude.

- Amănuntele fac uneori diferența. Fii atent la direcția din care bate vântul și – dacă parcurgi un circuit – începe să alergi cu vântul în față. Dacă procedezi așa, vei termina antrenamentul cu vântul din spate, ceea ce e mai bine în condițiile în care ești transpirat și obosit.

- Am mai spus, dar nu uita să te faci vizibil în condiții de vizibilitate redusă sau pe întuneric. Poartă așadar echipament cu elemente reflectorizante. Sau cel puțin o bluză într-o culoare deschisă, cât mai vizibilă. E bine să ai mereu la tine un element de identificare: cartea de identitate sau o hârtie pe care să ai scris numele și un număr de telefon al familiei. Pentru orice eventualitate, nu e o idee rea să ai la tine telefonul mobil.

- Pe cât posibil, nu alerga singur iarna. Un partener de antrenament te motivează vizibil. Ca să parafrazăm: iarna, prietenul la nevoie se cunoaște!

Acest articol a fost publicat în revista Alerg #6. Foto: Alex Spineanu.

Prea este de actualitate întrebarea, în aceste zile în care temperaturile au luat-o razna mult în jos, e zăpadă multă, gheață sau bate un vânt tăios. E vreme de iarnă, ce mai!, iar până când vom vedea care sunt efectele încălzirii globale (Grizon a pregătit un text pe această temă!), merită aflat cam ce ar trebui făcut pentru a continua să alergăm și iarna.

Calcule de vreme rea!

Primul pas pentru a alerga iarna este… să îți dorești cu adevărat să faci acest lucru. Asta pentru că expunerea la frig poate coborî temperatura corpului cu 1 grad, ceea ce înseamnă că organismul va consuma mai multă energie pentru a genera căldură. În plus, studii serioase au confirmat că e mult mai plăcut și eficient să alergi la plus 15 grade Celsius și nu pe la aceeași gradație, dar cu minus.

Desigur, există și săli de antrenament cu temperatură constantă, cu benzi de alergat tot mai sofisiticate, însă parcă e mai plăcut să alergi în aer liber, nu-i așa?.

Așadar, iarna e nevoie de echipamentul potrivit pentru a nu suferi de frig (detalii, mai jos) dar mai ales de o motivație suplimentară ca și de un plan clar, în funcție de obiectivele competiționale pe care ți le propui (poți alerga pentru întreținere sau pentru a obține un rezultat bun la prima cursă a primăverii etc).

Totuși, înainte de a deschide ușa și de a porni la alergat este recomandabil să înțelegi care sunt principalele inconveniente pe care crezi că le vei avea de înfruntat iarna. Să fie întunericul dimineții? Sau frigul? Te deranjează vântul peste măsură? Ori poate lipsa partenerilor de alergare? Următorul pas: gândești, analizezi, vezi ce e de făcut…

Odată ce ai înțeles ce te deranjează, poți să treci la acțiune. În funcție de problema identificată poți fie să îți cumperi o frontală (lanternă care se poartă pe cap), fie să te îmbraci mai gros sau să stabilești un program comun de antrenament alături de un prieten. Important e să înțelegi că iarna nu e ca vara și să acționezi în consecință.

Majoritatea sportivilor consideră că temperatura optimă pentru alergat este între 5 și 15 grade (cu plus, evident). Totuși, frigul moderat e de dorit. Un studiu, citat de revista Runner’s World (ianuarie 2008) arată că atleților care au alergat la 2 grade Celsius le-a trebuit cu 30% mai mult timp să ajungă la starea de oboseală, spre deosebire de cei care au exersat la 40 grade. Pe de altă parte, un alt studiu a găsit că 11 grade reprezintă temperatură optimă pentru alergare.

Cum să te motivezi?

E de înțeles că iarna e mai dificil să te motivezi pentru a ieși la alergare: nu ai suficient timp în condițiile în care ziua e sensibil mai scurtă, e frig și nu ai chef să te dai jos din pat etc, etc. Pentru a depăși aceste momente poți apela însă la niște trucuri:

- Impune-ți un program de antrenament fix, pe care să îl respecți ad litteram. Nu te abate de la el, pe cât posibil (vezi și mai jos!). Ceartă-te, dă-ți pedepse suportabile dacă nu reușești să îl respecți.

- Fii totuși flexibil. E de dorit să ai și un plan de rezervă, atunci când nu se poate altfel. Să zicem că ai antrenament de dimineață, însă afară e un viscol cumplit. E mai bine, desigur, să amâni antrenamentul sau să mergi la sală.

- Motivează-te suplimentar în timpul antrenamentului. Nu-ți spune doar: „hai, încă 1 km și termin…“ ci și „hai, încă puțin, termin, iar apoi, acasă, o să mă răsfăț cu…“. Iar răsfățul poate fi o ciocolată caldă sau o carte bună, depinde de fiecare.

- Ia partea bună a alergărilor de iarnă. Bucură-te de aerul mai rece și proaspăt, de liniște, de zăpadă.

- Asumă-ți un obiectiv realizabil, pe termen scurt. Propune-ți să alergi cu un scop pe care să fii convins(ă) că poți să îl atingi: să revii la forma fizică de altă dată, să mai dai jos din kilogramele acumulate de sărbători, să participi la o cursă anume, unde să alergi cât mai bine etc. (va urma)

Acest articol a fost publicat în revista Alerg #6. Foto: Antonia Georgescu.

Aceasta este afirmatia minciuna zilei, care ii apartine lui Victor Ponta, sursa. Sunt prea indignat si perplex ca sa mai pot comenta ceva, mai ales ca afirmatia este in fruntea listei. Ii recomand domnului Victor Ponta sa citeasca acest articol.

Reproduc partial comentariul de atunci, comentand atitudintea Olandei de a bloca aderarea noastra la spatiul Schengen pe motivul justitiei :

” Sincer, eu chiar ii admir pe olandezi pentru ca pun presiune pe Romania sa reformeze justitia si sa eradicheze coruptia. Ma bucur ca exista un astfel de glas care are cu adevarat posibilitatea de a pune presiune reala pe politicienii romani sa faca ceva in aceasta directie. Daca am invatat ceva despre progresul Romaniei in ultimii ani, pot spune ca o mare parte s-a intamplat datorita aderarii UE, si politicii “carrot and the stick” aplicata de UE. Parerea mea este ca o justitie reformata si o societate mai putin corupta ne sunt mai de folos decat aderarea la spatiul Schengen. Nu ma intereseaza motivele care stau in spatele Olandei sa aiba aceasta atitudine, este vina Romaniei ca este santajabila, si argumentul este real si mai mult decat evident, si pe mine ma intereseaza ca sa dispara acest motiv de santajare.”

Reamintesc domnului Ponta cateva fapte, din sursa :

“60 la suta dintre sentintele in procesele de coruptie la nivel inalt sunt cu suspendare, iar majoritatea deciziilor retin pedepsele minime. In 2011 au fost date 158 de decizii judecatoresti, fata de 85 in 2010.

Comisia [Europeana]  a remarcat ca sase membri ai Parlamentului, inculpati pentru coruptie, sunt inca in functie.”

Avand in vedere ca domnul Ponta este de profesie procuror, afirmatia de astazi mi se pare mai mult decat deplasata. Ori nu stie meserie, ori a facut-o cu buna stiinta si rea intentie, ori amandoua.

Lista miniștrilor PDL, vehiculată în presă, cuprinde doar nume de tineri. Toate bune și frumoase, dacă cei mai mulți dintre tinerii ăștia nu ar avea în comun faptul că nu au muncit niciodată cu adevărat în viața lor. Mustea, Nazare, Boghievici sunt prototipul de Făt Frumos care a crescut în politică, dar nu cu adevărat făcând politică, ci primind sinecuri în slujbe la stat.

Aș fi aplaudat niște tineri politicieni care să fi început de jos, cu munca de teren, apoi consilier local, apoi în aparatul administrativ și în fine, când experiența s-a acumulat, în vârful politicii. Nu este cazul. Feții noștri Frumoși au ars etapele, au avut slujbe plăcute la stat – adică la stat degeaba, că trebuia să aibă și copilul o preocupare, și acum au intrat în prim plan direct pe funcțiile babacilor. Sunt versiunea pedelistă a indispensabilului Cherecheș sau, de ce nu, a lui Ponta, calificat la locul de muncă prin purtat servieta lui El Însuși și devenit ginerele cui trebuie.

E o palmă dată în direct tuturor celor ce încă mai cred că în România meritul și munca asiduă vor conduce la recunoaștere socială și acces la conducerea societății. Nici vorbă, importante sunt pilele, familia și tupeul.

Știrea zilei este că un anumit prim-ministru efemer a plecat azi de la conducerea României. Știrea săptămânii și poate a ultimilor zece ani este numărul confirmat de peste 2,6 milioane de cetățeni care au plecat din România. Români care au dispărut.

Față de recensământul din 1992, lipsesc 3,8 milioane de români. Și nu e vorba de vreo generație numeroasă de bătrâni care în mod natural și-au găsit pacea. Dimpotrivă, e vorba de un adevărat război atunci când în doar 20 de ani, se pierd 4 milioane de români  activi, tineri, în putere. Mă întreb dacă ei sunt pierderile colaterale sau dacă nu cumva noi, ăștia care încă o mai ardem p-aici, suntem adevărații prizonieri de război.

Fiecare dintre noi cunoaștem câțiva din milioanele astea de dispăruți “afară”. Sunt prin lista noastră de mess sau pe facebook, vechi prieteni, vecini, foști colegi, rude apropiate sau depărtate. Fiecare are povestea sa și sunt convins că nu le-a fost deloc ușor.

Unii păstrează ranchiuna față de România, câțiva s-au reîntors împăcați după ani, unii s-au contopit cu totul în noua lor cultură, alții și-au îngrijit moștenirea identitară. Am amici medici, programatori sau profesori universitari prin Occident care excelează în domeniile lor. Așa cum am auzit de vecini din cartierul muncitoresc unde am copilărit care și ei excelează, însă în fapte mai puțin legale.  La fel, cunosc tipi ne-senzaționali care doar își fac onest meseria de inginer, grădinar, veterinar sau meseriaș în construcții.

Sunt alegeri individuale dar sunt și tipare naționale, chit că e vorba de italienii și  scoțienii care au trecut oceanul în Americi acum 100 de ani sau de polonezii (inevitabil instalatori) care au invadat Marea Britanie acum 10 ani. Se pare că asta a fost decada românilor migratori. Dar și acum cred că ne alintăm un pic, evadarea din blocul sovietic fiind un trend transnațional în Europa de Est. Și mergând mult mai spre Orient, emigrarea e întotdeauna Soluția și actualitatea perpetuă.

Am fost parte a valului de migratori estici avizi după Invitație, după Viza luată pe bune sau falsificată, agățați de vreo bursă sau pitiți prin containere, pe sub trenuri, înotând Dunărea sau ascunși sub roțile avionului ori prin orice alte metode disperate, ce făceau știrile în Vest. “Go West!” răsuna imnul Pet Shop Boys de la începutul anilor ’90. Am ajuns la muzica inspirată din poveștile acestor generații migratoare din estul Europei.

De câte ori mă gândesc la cele patru milioane de români fugiți în ultimii 20 de ani îmi vine în minte bijuteria Immigraniada a celor de la Gogol Bordello. Îi știți, au cântat la București de două ori, ba chiar au și o melodie în românește iar solistul are steagul României imprimat pe una din chitări. Îl cheamă Eugene Hütz și e un țigan ucrainean care a mixat influențele punk cu muzica etno/țigănească,  riffurile de chitară cu acordeonul și vioara din ritmurile balcanice, totul într-o cocktail exploziv. De fapt toți componenții trupei sunt emigranți (ruși, evrei, scoțieni chinezi, etiopieni, ucrainieni) iar mesajul acestui videoclip șochează prin autenticul frust. Eu l-am ținut pe replay zile întregi.

PS: În românește, emigrarea a fost cântată de Timpuri Noi (Emigrant USA) și de Sarmalele Reci, primii care-au sesizat că “Gașca de la bloc/Nu mai e deloc/Din toți locatarii/Numa’ pensionarii!”. Asta în anii ’90. În ultima decadă, rockul românesc și-a mai pierdut din colții cu care mușca din temele sociale iar subiectul emigrării a fost abordat de manele sau de hiphopul autohton. Mai jos aveți un astfel de mix preluat în franceză: “Nous venons de L’Est”. Ne place sau nu, și ei sunt parte din românii emigranți, fiind printre cei mai vizibili.

Poveştile femeilor şi focurilor din inimă şi don oraş. “Amor şi Foc”, nu? Amor, foc la inimioară pentr-un puişor canar. Foc, incendiu în Bucureştiul vremurilor. Coincidenţe sau nu. Iubirile mele au început sau s-au terminat cu cîte un incendiu în oraş. Poveştile acestea le vreau spuse şi acompaniate de către Gigi Melody.

Poveştile de dragoste ale Bucureştiului IO le povestesc. Gigi Melody cîntă.
Fata lui Radu cel Frumos. Fiica doamnei Chiajna. Brîncoveanca. Păuna. Maria Ghica. Zaraza. Şi multe ale poveşti.
Nu se poate, Iubesc femeia, Leliţa Fecioară, Doi ochi negri. Toate florile cîntate din lumea interbelică.

Maşinile stăni de piatră
Om şi mecanism totuna
Copacii crocanţi zgîrie lacomi
Cerul plumb a luat doi cîini azi noapte
Gunoaiele stivă muşcă din etajul unu
O sticlă de coca-cola light e vie, iubită de crivăţ
De departe se aude biciul vîntului
Mahalaua e încremenită şi cocîrjată
Un ţipăt scurt de copil, rostogolit de departe, tace-n geamul meu

Cred că tanti Nicoleta ar fi trebuit să îşi pună întrebarea din titlu înainte să se apuce să facă un ditai căsoiul de 300.000 euro. La fel, românii cărora li se pare acum mult încălzirea cinci milioane, şi ei ar trebui să se întrebe de câte camere sau cât spaţiu au nevoie şi câte persoane vor locui în casa pe care o cumpără/construiesc.

In boom si-au construit vila mult-visata. Criza i-a facut sa se razgandeasca, insa: ar vinde-o acum, dar n-au cui VIDEO pe www.incont.ro

Succesul solutiilor si strategiilor  «companiei» este liantul integrator al modalitatilor de pozitionare si de crestere a notorietatii companiei pe piata imobiliara.

Dacă veţi căuta fraza de mai sus pe google, o veţi găsi de zeci de ori. Zeci de companii au inserat-o in prezentările proprii.

Fiind deja în al patrulea an în care ţine preţurile sus, programul “Prima Casă” are muşterii noi: oameni care n-au bani nici măcar de avans, dar îşi doresc foarte mult o casă.

Cum o vor plăti? Eh, suntem români, ne descurcăm noi…

"Good bankers, like good tea, can only be appreciated when they are in hot water."

Acum aproximativ 2 ani am decis sa fac un credit de nevoi personale pentru o a acoperi o investitie in care credeam foarte tare. Am ales o banca cu care aveam deja o relatie si care avea si cea mai buna oferta de pe piata in acel moment.

Cu toata relatia mea, am hotarat sa iau imprumutul in iunie si l-am primit la sfarsitul lui octombrie. A fost vorba de 25.000 EUR.

Zilele astea am achitat integral imprumutul, intr-un demers de a-mi plati datoriile acumulate in trecut.

Pentru a vedea eficienta investitiei facute si din orgoliu personal, am facut un calcul al costului acestui imprumut.

Dupa analiza contului au rezultat cifrele de mai jos.

Suma imprumutata – 25.000 EUR, in urmatoarele conditii:
DAE: 10%
Perioada: 10 ani, 120 luni
Suma primita: 24.125 EUR (875 EUR comision de administrare oprit de la bun inceput)

Cost credit – 6.922 EUR, compus din urmatoarele costuri:
Dobanda: 4.760 EUR
Asigurare: 310 EUR
Penalitati: 22 EUR
Comsioane de administrare: 1.830 EUR

Suma rambursata – 31.922 EUR, dupa 25 de luni.

Interpretare:

In 2 ani am platit apoximativ 7.000 EUR pentru un credit de 25.000 EUR, adica am cheltuit 32.000 EUR pentru a-l acoperi.

DAE 10% nu include si restul costurilor si comisioanelor. In termeni reali am avut un cost anual de aproximativ 14%, adica cu 40% mai mare decat dobanda afisata, care e perceputa de consumatori ca fiind costul total.

Pentru banca, imprumutul a avut un IRR de 14.4%. Considerand rata medie de inflatiei de 6.4% in perioada imprumutului rezulta ca banca a facut un imprumut foarte profitabil.

Morala:

1. Calculeaza costul real al oricarui imprumut. Adauga 50% peste ce-ti spune banca, pentru a fi un cost acoperitor.
2. Vezi daca investitia (cheltuiala?) pe care o faci are un randament mai bun decat randamentului imprumutului de la banca. Practic, vezi daca nu te costa mai mult sa imprumuti banii fata de ce obtii din investitie.
3. Banca va castiga mereu. Ca un cazinou, insa gestionand riscurile la un nivel mult mai mic.
    

Desigur, investitia mea a avut un randament mai slab decat a bancii pana acum ;-)

Pentru cei pasionati de subiect, am descoperit o lucrare interesanta despre costul real al creditarii si impactul sau in tarile UE.

Imprumutati-va inteligent!

"If everyone is moving forward together, then success takes care of itself."

Ma bucur sa anunt ca maine vom lansa oficial Revevol Romania, un parteneriat intre Appnor MSP si Revevol Group.

Revevol ajuta corporatiile sa migreze catre Google Apps, cea mai avansata platforma de comunicare si colaborare gazduita in Cloud. In ultimii 4 ani grupul multinational Revevol a migrat peste 300.000 de utilizatori business catre Google Apps, in toata lumea. Romania este cea de-a 20 tara care sa se alature grupului prezent pe 5 continente.

Appnor este prima companie romaneasca ce s-a definit prin promovarea solutiilor Cloud Computing. Implementarile de Google Apps din ultimii 2 ani ne-au demonstrat ca fenomenul de migrare catre Cloud a inceput si pentru companiile din Romania. Am hotarat sa ne asociem cu grupul Revevol pentru a putea adresa mai bine clientii Enterprise.  Expertiza si suportul oferite de grup sunt cerinte esentiale ale companiilor mari ce vor beneficiile mutarii in Cloud.

Vom continua sa oferim serviciile managed sub brandul Appnor, insa produsele Google si software ca serviciu (SaaS) vor fi oferite de Revevol Romania. Pentru a fi foarte clar, nu fuzionam cu Revevol si nici nu suntem cumparati. Vrem doar sa adresam mai bine piata si cred ca o putem face la cel mai inalt nivel in aceasta formula.

Lansarea Revevol Romania va avea loc in cadrul unui eveniment organizat la Pullman World Trade Center, pe 22 Septembrie. La ora 14:00 va avea loc o conferinta de presa, iar de la ora 16:00 va incepe sesiunea pentru invitati. Vor participa Laurent Gasser (Group CEO Revevol), Dan Bulucea (Country Manager Google Romania) si Agnes Horvath (CEE Manager Revevol). Vor fi prezentate avantajele majore aduse de suita de aplicatii business de la Google, dar si studii de caz ale companiilor care deja au adoptat aceste solutii.

Mai multe detalii vor fi oferite in cadrul evenimentului de maine. Daca doriti sa participati va rog sa-mi confirmati prin email la dragos manac at appnor com.

"When love is not madness, it is not love!"

Dragilor, am o surpriza imensa!

Astazi este cea mai importanta zi din viata mea! Ma casatoresc cu logodnica mea iubita, Ioana. 

Stiu ca este un anunt neasteptat. Este surprizator chiar si pentru noi, insa este momentul perfect si am hotarat sa nu pierdem timpul ;-) Povestea noastra de dragoste are o doza mare de nebunie frumoasa, iar decizia de a ne casatori imediat a fost evidenta. Suntem foarte fericiti ca astazi facem acest pas.

Eu mi-am dorit o nunta mare, la care sa-mi invit toti prietenii. Ioana si-a dorit o ceremonie in familie. Am hotarat sa facem cununia civila in familie si ceremonia religioasa incojurati de prieteni.

Asadar, va invitam la nunta! Grandiosul eveniment va avea loc pe 28 Iulie 2012 la Palatul Snagov. Nu va faceti alte planuri! Vom trimite tuturor invitatii formale inainte de eveniment. Daca cititi aceste randuri inseamna ca deja ati fost invitati si asteptam confirmarile voastre.

Le multumim celor care au fost si sunt alaturi de noi. Ne dorim ca toti sa simta din plin  emotiile frumoase pe care le traim noi acum.

Cu multa dragoste,

Dragos si Ioana MANAC

10 Septembrie 2011 Bucuresti

Am scris și publicat acest articol în revista Capital, cu un an și jumătate în urmă. Am fost înjurat în fel și chip de comentatori. Și iată, că se întâmplă…

După cea a capitalismului și cea a comunismului, o nouă fantomă bântuie acum Europa: cea a statului social. Născut în focurile Războiului Rece, ca un răspuns pseudo-capitalist la binefacerile cu care comunismul ademenea intelectualitatea de stânga, statul social și-a dat măsura propriilor limite. Ca și comunismul, el a produs, printre multe lucruri bune, o mare și periculoasă iluzie: că supraviețuirea fiecăruia dintre noi, ca indivizi, e problema altcuiva decât noi înșine. Perpetuarea aceastei iluzii a dus la o descreștere constantă a numărului celor angajați activ în a-și face o viață mai bună pentru ei și familiile lor și o creștere accelerată a celor care stau cu mâna întinsă la stat, dintr-un motiv sau altul. De la studenți la fermieri, de la pensionari la șomeri, trecând prin multe și variate categorii sociale sau profesionale susținute de stat, numărul celor care beneficiază de asistență a crescut tot timpul până l-a depășit pe cel al contribuabililor. Într-o țară democratică această balanță de forțe a produs o situație foarte periculoasă în care majoritatea inertă și din ce în ce mai mare voteză pentru ca privilegiile ei să continue pe seama unei minorități active din ce în ce mai mici. Rezultatul e colaps total.

Toate statele sociale din lume sunt în dificultate, nu doar România. Noi suntem poate într-o situație mai critică pentru că avem o economie mai fragilă și mai dependentă de bunăvoința schimbătoare a piețelor externe. Dar nimeni nu e scutit de griji. Pentru că toate statele sociale au creat un monstru politic și economic insustenabil, finațat doar prin datorie publică de neplătit vreodată. E un Caritas gigantic, care învârte sume de multe mii de miliarde de euro la nivelul Europei. Oprirea caruselului va avea consecinte inimaginabil de dure. Iar piețele financiare încep să se teamă serios că morișca se va opri.

Din păcate, sistemul e de nereformat. Într-un stat democratic majoritatea va vota mereu pentru a fi ținută în spate de minoritate. Orice încercare de reformă se va lovi de replici dure. Politicieni fără scrupule vor alimenta revolta celor mulți și asistați și o vor exploata pentru câștig politic. Ce altceva este moțiunea de cenzură împotriva guvernului Boc, al cărei rezultat, la ora la care scriu, e încă necunoscut?

Statul centralizat e o invenție recentă și, mai degrabă, proastă. Deși are meritele lui, el nu poate fi furnizor de solidaritate. Solidaritatea socială e importantă, ne-a asigurat supraviețuirea ca specie și face parte din valorile fundamentale ale umanității. Dar ea nu se poate desfășura în termeni abstracți. Și, mai ales, ea nu e altruistă ci reciprocă. Cu alte cuvinte sunt dispus să ajut oameni pe care-i cunosc, care-mi sunt aproape, și de regulă pentru că mă aștept să o facă și ei pentru mine dacă voi fi vreodată în nevoie. Statul social solidar este, deci, din toate punctele de vedere, economic, politic și antropologic, un non-sens periculos. E mort, dar continuă să bântuie. E o fantomă.

O versiune editată a acestei opinii a apărut în revista Biz

Aș vrea să am câte un euro pentru fiecare ocazie când am auzit pe cineva menționându-mi cu mândrie acronimul KISS, adică, pe românește Keep It Simple (acum urmează un zâmbet malițios și eventual o ocheadă) Stupid. După cum puteți intui, mă scoate din minți.

O mulțime din managerii pe care i-am cunoscut au o adevărată obsesie cu simplitatea. Ea e de înțeles. Lumea în care evoluează, sistemele pe care le folosesc, procedurile, instrucțiunile, ghidurile de orientare, toate documentele pe care se sprijină mașinăria conducerii tind să devină mereu mai complicate, până la a fi de neînțeles. De aici nevoia de simplitate, dusă până la un fel de religie.

Să ne înțelegem de la început. Eu nu sunt deloc opus ideii că simplitatea ajută. Există, însă, o distincție importantă între simplitate și simplism. Managerii au ideea că orice e ușor de înțeles e ușor de urmărit și dă rezultate. Până aici suntem de acord. Unde părerile noastre diverg este că nu orice e simplu e și inteligent. Uneori e doar simplu. Iar rezultatele pe care le dă sunt mai degrabă proaste. Albert Einstein spunea: “Lucrurile trebuie făcute cât mai simple posibil, dar nu mai simple de atât”. E=mc2 e o idee revoluționară, genială și simplă. E=mc e și mai simplă. Dar e tâmpă.

Distincția dintre simplitate și simplism se bazează pe disjuncția dintre sistemele complicate și cele complexe. Ca să o înțelegem ar trebui să pornim de la sistemele simple. Am să fac o analogie. Un mecanism bielă-manivelă e un sistem simplu. Oricine îl poate înțelege.

Un automobil e un sistem complicat. El e compus din zeci de mii de părți care interacționează între ele în moduri foarte complicate, deasupra puterii de înțelegere a unui singur om. Desigur, știm generic cum funcționează un automobil, dar nu înțelegem exact cum se leagă toate aceste subsisteme între ele în fiecare moment. Mecanismul, însă, oricât de complicat ar fi, e determinist. Există o legătură logică previzibilă exact între funcționarea diverselor părți. Sistemul a fost creat pas cu pas într-o încrengătură logică și această logică poate fi prinsă într-o diagramă de funcționare, un manual sau un program pe calculator. Fără să îl înțeleagă complet, un tehnician de service cu școala de maiștri la bază și un laptop pre-configurat îl poate depana. Complicația lui poate fi simplificată prin standardizare și automatizare.

Creierul e un sistem complex. Nimeni nu îl poate înțelege și nici o minte rațională nu l-a creat după un algoritm. Părțile lui componente reacționează între ele în feluri imprevizibile, chiar dacă procesele fizico-chimice de bază sunt descifrate. Neuronii nu sunt simple canale de transmitere a impulsurilor ci și generatori de astfel de impulsuri. Complexitatea creierului depășește cu mult puterea rațiunii de a-l decoda. Cu alte cuvinte, el nu poate fi simplificat prin a-l descifra logic. Dacă încercăm asta, trebuie să recreăm pe căi logic-raționale o mașină care să facă, pe cât posibil, ceea ce face creierul uman. Acea mașină e fabulos de complicată iar rezultatul pe care-l produce e fabulos de tâmp. Simplificarea unui sistem complex nu duce, de fapt, la un sistem simplu, la o bielă manivelă, ci la un sistem complicat, greoi, prostesc și lent.

De ce spun toate astea? Pentru că o organizație nu e un sistem complicat ci unul complex. Oamenii interacționează între ei în feluri pe care nici un algoritm nu le poate cuprinde. Încercarea de a ordona acest sistem nu e numai futilă dar și imposibilă iar rezultatul nu e un sistem simplu ci unul complicat. Încercarea de a transforma acest sistem complicat într-unul simplu prin simplificare duce la aproximații grosolane ale realității și la simplism, nu la simplitate. Pentru că adevărata simplitate se obține ridicând nivelul de înțelegere a fenomenelor, nu coborându-l. O altă analogie și un alt exemplu.

În încăperea în care citiți aceste rânduri există un număr mare de molecule de aer. Ele se deplasează în tot felul de direcții, cu tot felul de viteze. Dacă vă faceți mici și călăriți una din aceste molecule nu veți înțelege nimic din sistemul încăperii. Vă veți mișca haotic, vă veți ciocni de obstacole și de alte molecule, vă veți schimba des direcția și viteza. Totul e haos și imprevizibil. De pe scaunul de pe care stați, însă, lucrurile sunt mult mai clare. Aerul are o presiune de 10,1325 KPa, iar dacă-i reduceți volumul la jumătate, presiunea se dublează. Nu știți ce face fiecare moleculă, dar puteți ști ce face sistemul. La nivelul observației umane, sistemul e predictibil. La nivelul moleculelor, e haotic.

Încercarea de a face un sistem performant prin a descrie în amănunt ce are de făcut fiecare membru al organizației, în a-i prescrie exact indicatorii de performanță, până în cele mai mici detalii, și în a-i da obiective clare către care să se îndrepte, pentru fiecare dintre ei, are aerul de a face ordine într-un sistem complex. Dar nu e așa, e o iluzie. În realitate, această simplificare și ordonare produce un sistem greoi și complicat, care introduce aproximări grosolane ale felului în care oamenii interacționează și introduce mai multe distorsiuni decât claritate. Dacă, însă, ne-am ridica un pic nivelul înțelegerii am vedea că la nivelul grupurilor oamenii tind să se alinieze unei cauze comune și să facă eforturi către ea, dacă scopul are semnificație și sens pentru ei. Nu e nevoie să le prescrie cineva fiecare pas, se adaptează. Cu alte cuvinte, am putea conduce echipe mari cu mecansime simple și puține, dacă am ține seama de dinamica naturală a grupurilor. Încercarea de a prescrie această dinamică prin proceduri nu e simplă, e doar simplistă.

Sistemele complexe au adesea legi simple după care funcționează, dacă aveți răbdarea și înțelepciunea de a le înțelege și curajul de a le opera după legi generale, relativ imprecise și care nu-și propun să explice în detaliu cum interacționează părțile între ele. Dacă sistemul e bine gândit, el se va așeza singur în coordonatele potrivite. În teoria sistemelor acest fenomen se numește “emergență”. Imaginați-vă următorul scenariu. Se dă o cameră de cca 200 mp, spațiu deschis. În ea există 30 de oameni. Le cereți să se așeze relativ spațiat în cameră, să umple locul, fără să se înghesuie. Acum cereți-i fiecăruia dintre ei să-și aleagă, la întâmplare, doi coechipieri în sală, oricare ar fi ei, fără să le dezvăluie asta. După ce vă asigurați că i-au ales, cereți-le să se așeze la distanță egală de ei, nu neapărat în aceeași linie, dar la distanță egală de ambii. Cereți-le să facă asta prin mișcări lente, ca să nu iasă busculadă. Vă imaginați ce haos? Fiecare se poziționează față de fiecare altcineva, totul se mișcă mereu. Cam cât timp credeți că le ia până își găsesc echilibrul? O veșnicie? 1h? 10h? Ați dat o predicție?

Acum urmăriți acest film. Și ascultați întrebarea moderatorului de la sfârșit.

Acum ceva vreme revista Biz mi-a pus câteva întrebări pentru a redacta un interviu. În esență ele se refereau la ce greșeli au făcut managerii în perioada de recesiune și ce ar trebui să facă de acum încolo. Mai jos sunt răspunsurile mele, așa cum le-am dat. O versiune (foarte bine) editată a lor a apărut în ultimul număr al revistei.

Îmi e foarte greu să răspund la întrebări așa cum sunt ele formulate, pentru că ele includ în text două asumpții cu care nu sunt de acord: anume că recesiunea și criza sunt unul și același lucru și că una, alta sau ambele s-au încheiat sau sunt pe punctul să se încheie.

Să le luăm pe rând. Recesiunea nu e același lucru cu criza. Recesiunea are o definiție, tehnică, legată de scăderea produsului intern brut pentru mai mult de trei trimestre consecutive. E un termen care desemnează o perioadă de contracție economică cronică, un fenomen care necesită intervenție centrală. Criza, pe de altă parte, e un fenomen atât economic cât și social. Termenul desemnează o stare anormală de funcționare a societății. Recesiunea poate fi provocată de altceva decât de o criză, iar o criză poate exista chiar dacă economia nu e în recesiune.

Comentariul despre a doua asumpție începe să dea și răspunsul la unele din întrebări. Pentru că eu cred că criza nu s-a terminat și nici nu se va termina, nu în timpul vieții mele, cel puțin. Omenirea nu e la o răscruce. E pe vârful unui deal și toate drumurile merg în jos. Criza sistemului financiar a fost doar un mic bulgăre de zăpadă, care a scos la iveală ceva ce toți știam de mult dar preferam să ne facem că nu vedem, anume că avem o societate nesustenabilă, din foarte multe puncte de vedere. Criza creditului ipotecar din 2008 este acum urmată de criza datoriilor suverane. Prin comparație, criza creditului ipotecar a fost o glumiță. Toate statele occidentale, fără excepție, au amanetat soarta viitoarelor generații pentru a oferi generației noastre beneficii sociale complet nemeritate și de nesusținut pe termen lung. Asta a dus la datorii enorme care, pentru unele țări, sunt de neplătit iar pentru altele vor fi extrem de costisitoare, implicând programe de austeritate de zeci de ani care vor frâna creșterea.

Urmează, nici măcar la orizont ci după colț, criza sistemelor de pensii, construite la rândul lor pe principii absurde și de nesusținut pe termen lung. În toate statele lumii occidentale promisiunile de pensie sunt de neacoperit, și asta la nivelul a câtorva trilioane de euro.

Se pregătește criza sistemelor de sănătate ale căror costuri scapă de sub orice control odată cu îmbătrânirea populațiilor și creșterea investițiilor în medicamente care prelungesc viața cu costuri din ce în ce mai mari pentru fiecare an cucerit.

Și tot pe la același orizont așteaptă criza materiilor prime, mai ales a energiei, care deja se face simțită. Un nou șoc petrolier e de așteptat în următoarea decadă, și va lovi o lume deja șubrezită economic.

Mai departe, dar cu potențial distructiv mai mare e criza climatului global, o altă temă la care preferăm să ne băgăm capul în nisip și să lăsăm pe alții să rezolve consecințele.

Iar ultima, și cea mai gravă dintre toate, cea care se arată deja și se va agrava în viitor, e criza sistemelor democratice. Se arată că lumea nu poate fi guvernată, printre furtunile care vor urma, prin voința popoarelor, pentru că oamenii nu înțeleg ce li se întâmplă și sunt mult mai pregătiți să dea vina pe alții pentru problemele cu care se confruntă, deși ei înșiși se află la originea celor mai multe dintre ele. Un sistem politic care se bazează pe mandate de termen limitat, acordate de un electorat în cea mai mare parte ignorant despre complexitatea problemelor aflate în dezbatere publică, dar care cere de la politicieni să ia decizii cu impact pe termen lung, va eșua mereu în populism ieftin și în demagogie, așa cum o și face. Trezirea la realitate va fi, deci, în mod necesar, dramatică.

Ne uităm, ca atare, la o stare de criză permanentă. Asta, de fapt, nici nu mai e o criză. E o nouă normalitate. Asta ar trebui să gândească companiile azi. Că trăiesc într-o lume radical diferită de cea din 2008, și că aceea nu se va mai întoarce. Principala caracteristică a unei lumi în criză e incertitudinea. Companiile de azi sunt mai toate construite pe premiza că viitorul e previzibil și planificabil, că niște creiere geniale de la vârf pot vedea o direcție în viitor și o pot pune în planuri strategice pe care mulțimile de sub ei le execută. Această viziune e falsă și până când conducătorii companiilor nu vor înțelege asta, orice acțiune fac va fi ca o cataplasmă la un cancer.

Caracteristica principală a unei lumi în criză, deci, e că incertitudinea e singura certitudine. Ca atare, capacitatea conducătorilor de a prevedea și planifica e radical restrânsă. Prin urmare principala abilitate în conducere devine capacitatea de a crea organizații flexibile, adaptabile, foarte bine aliniate, cu identitate strategică și de marcă clară și bine înțeleasă de membri, cu oameni puternici, care își cunosc bine treaba și sunt capabili să ia deciziile potrivite pentru a face față neprevăzutului. Pentru ca asta să se poată întâmpla, organizațiile trebuie să renunțe la conducerea bazată pe reguli și să introducă una bazată pe valori. Trebuie să dea mai multă libertate membrilor de a acționa independent și pentru asta trebuie să pună mult mai mult accent pe a-i face să înțeleagă care e direcția companiei, rostul ei în spațiul competitiv în care operează, rolul fiecăruia în mecanismul corporației. Am chiar în aceste zile un proiect cu un client care a înțeles acest imperativ și încearcă să schimbe sistemul de apreciere a performanței de la o definiție bazată pe sarcini la un una bazată pe roluri. E fascinant să vezi oameni care lucrează în aceeași poziție de 5-6 ani și care nu și-au pus niciodată întrebarea “care e rolul meu în organizația asta?” și cât de greu le e să răspundă la întrebarea asta acum, când și-o pun. Și nu spun asta peiorativ, pentru că nici nu aveau cum să-și pună întrebarea asta când toată viața lor gravita în jurul promoției x sau a produsului y. Și mai fascinant e felul în care alți clienți de-ai mei se străduie să definească obiective foarte precise și foarte înguste pentru ceea ce așteaptă de la oamenii lor în anul viitor, pe funcțiuni, produse, activități și luni, în contextul în care nimeni nu știe dacă luni Grecia va mai fi în zona euro, dacă moneda însăși va mai prinde anul nou și dacă Uniunea Europeană mai prinde Paștele. Dar știm precis câte credite de nevoi personale va vinde un ofițer de cont din Botoșani în mai.

O companie flexibilă, care face față incertitudinii cronice, e una în care planurile pot fi revizuite oricând. E o companie în care scopurile și aspirațiile sunt importante, dar modalitățile de a le atinge sunt flexibile. Asta implică faptul că oamenii au libertatea de a decide singuri cum să-și îndeplinească rolurile, că deciziile se iau acolo unde apar problemele, adică la baza piramidei, nu la vârful ei. Pentru a putea atinge această stare e nevoie, în primul rând ca fiecare membru al organizației să-și înțeleagă rostul și să fie motivat să-l ducă la îndeplinire.

Apoi e nevoie de companii în care oamenii cooperează pentru un scop comun. Așa cum sunt organizate azi, companiile generează competiție internă și “silozuri”, bariere între funcțiuni, care fac ca fiecare să-și vadă de ale lui cu prea puțin interes pentru scopurile comune. Această stare e puternic complicată la noi de dimensiunea de hiper-competitivitate din societate, de nevoia excesivă a românilor de a reuși în dauna altora. Au rezultat organizații în care nimeni nu cooperează cu nimeni și în care problemele apar mereu din vina altcuiva. O companie flexibilă are nevoie să găsească pe loc soluții pentru situații care nu sunt în sarcina și responsabilitatea nimănui, în particular, pentru că sunt neprevăzute. E nevoie, deci, ca oamenii să coopereze la rezolvarea lor, în limitele unui scop comun bine înțeles și acceptat.

O astfel de organizație nu se poate face prin coerciție și nici prin motivarea simplistă, de tip băț și morcov, practicată de companiile de azi. E nevoie de un mod radical diferit de conducere, bazat pe motivare intrinsecă, pe alinierea oamenilor la un scop, pe accentuarea semnificației muncii, pe dezvoltarea oamenilor, pe valori și aspirații, nu pe reguli și obiective, pe articularea clară a viziunii, pe modele ireproșabile la vârf. Nu în ultimul rând, probabil, și pe alți conducători.

Una dintre crizele pe care nu le-am pomenit mai sus e criza modelelor noastre de conducere. E o criză gravă. Modelele de conducere pe care le folosim au fost create acum peste 100 de ani, pentru realitățile unei societăți industriale, mecanizate, rigide și previzibile. În acest moment ne încurcă, și ce e cu adevărat îngrijorător e că nu ne dăm seama. Ceea ce ne-a determinat succesul în ultima 100 de ani nu doar că nu îl mai determină azi, dar ne e cel mai mare dușman. Asta au greșit companiile până acum, au așteptat să treacă criza ca să se întoarcă la practicile știute. Și asta au de făcut de acum încolo. O transformare radicală a paradigmei conducerii.

Ha, v-am spus eu că locul cel mai bun pentru o tabletă este în avion? Ei bine, American Airlines au decis să doteze mai multe avioane cu Samsung Galaxy Tab ca sistem de entertainment. Sigur, va rula o versiune puternic customizată de Android și 68 din cele 70 de filme preîncărcate vor fi vechituri sau prostii.

Pe de altă parte piloții aceleiași companii aeriene vor folosi iPad-uri ca să citească manualele de zbor. Nu-și vor da seama de diferență, pentru că atât Tab-urile cât și iPad-urile sunt dreptunghiulare, cu colțuri rotunjite și margine neagră. Știm deja povestea…

Ok, acum că toate lucrurile au mers bine, am avut grijă să nu uit nici unul dintre articolele esențiale și am făcut checkin online, am respectat cele 3 reguli de aur ale bagajului (de mână!) – mă așez cât mai confortabil pe locul ales din avion (și nu stau foarte înghesuit, pentru că am avut grijă să rezerv online un loc la culoar sau într-o zonă cu spațiu mai mare). Întrebarea este: ce fac până aterizez?

Pentru cursele scurte până în 2-3 orele lucrurile sunt relativ simple. Totul se poate rezolva cu un pui de somn, o carte sau ceva mp3-uri (recomand podcasturi sau niscaiva audiobooks).

Dar dacă vorbim de 10-12 ore de zbor, lucrurile se schimbă radical. Orice detaliu incepe să conteze.

Îmbrăcămintea

Aici nu sunt prea multe de spus, o singură regulă trebuie respectată: îmbracă-te cât mai confortabil. E suficient să efectuezi o singură călătorie mai lungă într-o pereche de blugi (eventual un pic strâmți) ca să te înveți definitiv minte să faci alegeri lipsite de discernământ.  Și cealaltă extremă e destul de periculoasă, iar dacă dintr-o dorință extremă de confort îmbraci un trening, încearcă totuși să nu fie alb ori inscripționat YSL sau Hugo Boss…

Eu prefer o pereche de pantaloni din stofă cât mai moale și pentru partea de sus minim 3 straturi care pot fi date jos respectiv îmbrăcate ușor: tricou, cămașă și un pulover cu fermoar. Fermoarul e util la îmbrăcare respectiv dezbrăcare rapidă fără a trece prin faza de cârnat ridicol cu puloverul dat peste cap zbătându-se într-un loc îngust. Dacă v-ați întrebat vreodată la ce servesc puloverele cu fermoar, ei bine acestea servesc la menținerea demnității umane în avioanele aglomerate…

De ce e necesar să fim pregătiți pentru orice situație? Temperatura în hardughiile astea mari, în funcție de locul în care stai și de cât de bine merge sistemul de ventilație al lighioanei, este orice dar numai predictibilă nu. Am trecut prin toate extremele posibile: de la căldură intensă la aterizare de simțeam că îmi fumegă pielea până la un zbor cu un sistem de ventilație probabil defect care în unele momente îmi permitea să fac rotocoale de abur cu respirația (era vara, dar acolo sus deasupra norilor sunt cam -40 de grade deci nu e de joacă). Sistemele care-ți suflă aer în țeastă au mai mult rolul de a deranja și nu un scop cu adevărat util, așadar este mult mai bine să te poți baza pe o piesă de vestimentație în plus sau în minus, ușor de “instalat” sau de scos.

Gadgeturi

Ajungem și la capitolul meu preferat: în avion gadgeturile se pot bucura de atenția noastră nedivizată. Mai mult, cred că avionul și aeroportul sunt printre puținele locuri în care o tabletă poate fi apreciată la adevărata ei valoare.

Atunci când există, in-flight entertainmentul nu poate face competiție serioasă. Pentru cei care nu au avut încă ocazia, imaginați-vă un notebook foarte lent dotat cu un ecran minuscul cu rezoluție ridicol de scăzută și cu touch rezistiv (de genul care trebuie apăsat puternic cu unghiile ca să “simtă” ceva). Încărcați acest notebook cu 2-3 filme mai noi și cu câteva zeci de vechituri pompos denumite “clasic” și veți obține ceva foarte apropiat de ceea ce companiile aeriene oferă în general călătorilor.

Eu nu prea reușesc să dorm în avion, astfel încât am mereu grijă să incarc tableta cu filme, și mobilul cu podcasturi și audiobooks. Ultima oară când am fost în California m-am abținut să urmăresc “Breaking Bad” special ca să mă pot uita în avion la aproape tot ce se difuzase din seria 4 (și dacă veni vorba, e un serial excepțional, recomand).

Pentru cei care pot citi în avion (eu nu pot, mi se face greață)

Ustensile esențiale

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă în spatele site-urilor de pe care ne comandăm gadgeturile? Iată o imagine din depozitul Emag în ziua de Black Friday:

Sursa: blogul Emag

Și iată cum arată o perspectivă similară surprinsă în Swansea la depozitul gigantului american Amazon (atenție la rafturile enorme din spate):

Sursa: Alizera Yavari pe Google+

Puteți vedea mai multe imagini cu click pe surse.

Draga parinte ingrijorat de BAC-ul din 2012,

Daca ai o fata, locuiesti in judetul Iasi, Braila, Suceava sau Botosani, iar specialitatea aleasa este filologie sau matematica, atunci nu te ingrijora prea tare: rata de promovare este peste 75% (din 10 eleve, cel putin 7 trec bacaluareat). 

Daca in schimb baiatul tau zice ca invata din greu sa devina "tehnician" si locuiesti in Arges, Giurgiu sau Dambovita, atunci vestile sunt proaste: cam 2 elevi din 10 trec BAC-ul. Trebuie sa incepi sa cotizezi: fie cotizezi pentru fondul de protocol, in speranta ca la anul nu vor mai exista camere de filmat, fie cotizezi pentru meditatii, de preferat cu profesorii de la profilele filologie / matematica, pentru ca la scoala nu se face scoala.

Draga parinte ingrijorat de BAC-ul din 2012,

Daca ai o fata, locuiesti in judetul Iasi, Braila, Suceava sau Botosani, iar specialitatea aleasa este filologie sau matematica, atunci nu te ingrijora prea tare: rata de promovare este peste 75% (din 10 eleve, cel putin 7 trec bacaluareat). 

Daca in schimb baiatul tau zice ca invata din greu sa devina "tehnician" si locuiesti in Arges, Giurgiu sau Dambovita, atunci vestile sunt proaste: cam 2 elevi din 10 trec BAC-ul. Trebuie sa incepi sa cotizezi: fie cotizezi pentru fondul de protocol, in speranta ca la anul nu vor mai exista camere de filmat, fie cotizezi pentru meditatii, de preferat cu profesorii de la profilele filologie / matematica, pentru ca la scoala nu se face scoala.