Articole scrise de Vladimir Tismaneanu


1 - 30 din 1033 rezultate
1.Istoria dezonoarei la romani: "Cantarea Romaniei" la Ministerul Educatiei Scriu acest text revoltat, dar nu descumpanit. Lucrurile sunt limpezi: Caizii Dragnea si Tariceanu sunt panicati, vor recurge la absolut orice mijloace spre a-si mentiner puterea. Conceputa intr-o inconfundabila limba de lemn, scrisoarea celor 30 de rectori (deveniti, intre timp cei 45) de sustinere a omologului lor sucevean pentru ministeriatul educatiei este consternanta. Mai intai, pentru ca apare ca un penibil lobby in favoarea unui personaj, intelectual vorbind, minabil.
2.Centenar Ceausescu Nicolae Ceausescu, nascut pe 26 ianuarie 1918 la Scornicesti, executat pe 25 decembrie 1989, nu a fost un tiran de tip obisnuit. Cu sprijinul aparatului de partid si de securitate, el a intemeiat un cult al personalitatii care nu se limita, precum in Albania, la persoana sa, ci se extindea la sotia sa, Elena Ceausescu, si la alti membri ai familiei.
3.In Memoriam Neagu Djuvara Apartinea speciei liberalilor conservatori. A fost un exemplar ganditor anti-totalitar. S-a opus grandilcventei patriotarde, pompierismului nationalist, populismului de orice culoase, a practicat un stil deopotriva riguros si seducator cu ale sale memorabile formulari. A întruchipat desăvârşit noblețea spiritului. Istoric, diplomat, om de aleasă cultură, a fost studentul lui Raymond Aron pe care l-a iubit şi l-a venerat.
4.Intelectualii, adevarul si politica In intreaga lume postcomunista se poarta o mare batalie politica si morala. Rolul intelectualilor critici este esential nu doar pentru definirea mizelor acestei lupte, dar si pentru formularea mai clara a acelor valori care trebuie aparate impotriva profetilor neocomunisti si/sau neotribalisti. Intelectualii (ma gandesc acum la cei pe care ii numim intelectuali critici) sunt cei care traiesc pentru si din cultivarea ideilor, fiind totodata implicati, de partea democratiei, in conflictul care se desfasoara in sfera publica.
5.Sunteti fericit, tovarase Iliescu? Vine, pentru noi toti, un timp al bilantului. E iarna si e frig, tovarase Iliescu, chiar si pe strada Moliere! E batran, insingurat si bolnav, eternul bolsevic. S-au dus toti, minus Gorbaciov. Are insomnii, sta cu ochii lipiti de televizor, asculta ce se spune despre Rege. Se intreaba ce se va spune, ce se va scrie despre el. Ar vrea compasiune, cine stie, chiar iertare. Dar fara a se cai. Ii este o groaza nebuna ca i-ar putea sosi sorocul dupa gratii.
6.Secolul totalitarismelor Sa spunem lucrurilor pe nume: PCR fost condus de catre o banda de briganzi inarmati cu o ideologie asasina care au capturat o tara cu ajutorul direct al unei puteri imperialiste si expansioniste numita URSS. Astfel s-a nascut si a functionat totalitarismul comunist in Romania, prin complot, crima, tradare. Acum 70 de ani, in luna noiembrie 1947, avea loc inscenarea judiciara organizata de slugile lui Stalin din Romania impotriva lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache si altor fruntasi ai PNT.
7.Regele Mihai si istoria onoarei la romani Aduc aici un omagiu celui care a aparat, in conditii de maxima vitregie, verticalitatea morala si curajul civic. Regele Mihai a fost simbolul continuitatii constitutionale a statului roman. Viata nu a fost deloc blanda cu acest om atat de bland. A avut un admirabil curaj in cateva situatii extrem de dificile: arestarea dictatorului Ion Antonescu (cu trupele germane aflate in Bucuresti) si greva regala declansata ca protest impotriva abuzurilor nerusinate ale PCdR, la porunca directa a lui Stalin.
8.Cat timp veti mai abuza de rabdarea noastra? Aceasta este intrebarea, urgenta, presanta, vitala. Coarda este teribil de intinsa, poate n-ati bagat de seama. Cat timp veti continua sa ne batjocoriti? Cat timp credeti ca va puteti face de cap cu impunitate? Cat timp veti calca in picioare statul de drept? Sa ajungi in situatia absolut penibila si scandaloasa de a ti se atrage atentia (ma exprim eufemistic) de catre Departamentul de Stat ca modificarea legilor justitiei este inacceptabila tine de-acum de un sinucigas joc politic.
9.Brasov, 15 noiembrie 1987 In istoria revoltelor anticomuniste din Europa de Est si Centrala, momentul Brasov 1987 a fost de o semnificatie majora. Era o miscare spontana a clasei muncitoare industriale, deci a acelui grup social pe care Ceausescu si PCR pretindeau ca il reprezinta. In fapt, muncitorimea a fost, sub comunisti, o clasa asuprita feroce. Grevele erau interzise, informatorii roiau in intreprinderi, se traia sub zodia unei permanente curbe de sacrificiu.
10.Palmuirea istoriei... Acesta era titlul unui articol pe care l-am publicat in revista "22" in decembrie 1990 atunci cand Iliescu, Roman, Magureanu si haita lor fesenista l-au expulzat pe Rege. Scriam acolo: "Un om care a facut numai bine tarii sale este tratat ca un infractor." La vremea respectiva, mi-a multumit pentru articol Principesa Sofia. Imi mentin pozitia si afirm cu indurerata revolta ca actualele aiuritoare momente semnifica a noua expulzare a Regelui. Obscena mascarada pe care o pregatesc actualii guvernanti nu va insela pe nimeni.
11.Idei asasine Pe 7 noiembrie 1917 (25 octombrie pe stil vechi), bolsevicii rasturnau guvernul provizoriu, preluau puterea si instaurau guvernarea totalitara (primul sistem cu partid unic din istorie). Lenin a numit-o "dictatura proletariatului". Domnia legii si moralitatea traditionala erau repudiate ca "ipocrizie burgheza". Competitia politica dintre partide si alegerile libere si corecte, conditiile vitale pentru o democratie moderna, erau pentru Lenin si tovarasii sai o forma de "cretinism parlamentar". Curand dupa aceea, a devenit limpede ca noul regim impusese o dictatura nemiloasa asupra proletariatului.
12.Betia puterii: Auto-divinizarea arendasului Liviu Dragnea Sa fim seriosi, cu exceptia lui insusi, nimeni nu vede un zeu in Liviu Dragnea. Pentru a exista un cult al personalitatii, trebuie sa existe o personalitate, buna sau rea. Si totusi, in pofida faptului ca toata lumea stie cine este actualul premier din umbra al Romaniei, omul a ajuns sa fie tratat ca un fel de divinitate, i se ingaduie sa dea ordine justitiei, trage de urechi procurorii, dispretuieste statul de drept.
13.De ce a fost ucis Iuliu Maniu? Au trecut peste sase decenii de la incetarea din viata, in conditii tragice, a celui care fost unul dintre ziditorii Romaniei Mari, remarcabil om de stat si neinduplecat luptator pentru democratie, Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 - 5 februarie 1953). Moartea lui Iuliu Maniu, de fapt un asasinat, era rezultatul actunii criminale a regimului comunist de exterminare a elitelor acestei tari. Este vorba de crime impotriva umanitatii, iar aceste crime sunt imprescriptibile.
14.Remember: Cand statul roman si-a cerut iertare... 18 decembrie 2006, Parlamentul Romaniei: "Ca sef al statului roman, condamn explicit si categoric sistemul comunist din Romania, de la infiintarea sa, pe baza de dictat, in anii 1944-1947 si pana la prabusire, in decembrie 1989. Luand act de realitatile prezentate in Raport, afirm cu deplina responsabilitate: Regimul comunist din Romania a fost ilegitim si criminal. [...] In numele statului roman, imi exprim regretul si compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. In numele statului roman, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, intr-un fel sau altul, si-au vazut destinele ruinate de abuzurile dictaturii".
15.Istoria nu-l va absolvi pe Fidel Castro (Mario Vargas Llosa) Il numeau "El Caballo", "El Lider Maximo". "El Jefe", si ii asociau multe alte superlative. Fidel Castro a intruchipat visurile revolutionare transformate in cosmar, birocratizarea a ceea ce Malraux a numit iluzia lirica. S-a vazut pe sine ca mantuitor si a actionat in consecinta, indiferent la costurile umane imense incastrate in fantasma lui totalitara. A apelat la si a mobilizat toti napastuitii, cei pe care, impreuna cu camaradul sau Ernesto "Che" Guevara, i-a privit ca pe niste buenos salvajes (buni salbatici) pe care i-a transformat in revolutionari fanatici.
16.Un moment extrem de tulbure si de tulburator In aceste clipe este bine sa ne reamintim de Alexis de Tocqueville si ceea ce a scris el in cartea clasica "Despre democratie in America". Democratia in America se intemeiaza pe mai multe lucruri. Se intemeiaza, evident, pe institutii, dar se intemeiaza si pe societatea civila. Americanii, spunea Alexis de Tocqueville, se grupeaza in asociatii voluntare in chip natural. Acest lucru nu-l va putea impiedica nimeni, indiferent de persoana care va ajunge la Casa Alba. Deci, este un lucru care trebuie sa-l retinem.
17.Profesorul Mircea Dumitru, așa cum il cunosc eu Nu cunosc nimic mai odios, mai repugnant, mai insalubru si mai abject decat insinuarile la adresa cuiva, fara absolut nicio baza, ca ar fi fost securist. Imi exprim aici solidaritatea deplina cu prietenul meu, profesorul Mircea Dumitru. Am trait eu insumi momentul cumplit cand, chiar de Mother's Day, m-am trezit, in mai 2006, cu un infect articol de prima pagina in sinistra Ziua a informatorului SRS, intitulat "Agentul Volodea".
18.Demonii istoriei între umanism prometeic și mizeria utopiei Istoria secolului XX a fost una a pasiunilor revolutionare sau, daca vrem, a hybrisului radical dezlantuit. Ambele patologii politice absolutiste au fost combinatii de utopism si scientism. Lenin, de pilda, a fost inamorat de algebra revolutiei, Hitler si Mussolini au fost nu mai putin intoxicati de legile istoriei. Chiar si asa, in pofida acestui pozitivism, machiavelicii revolutionari - si aici trebuie sa mentionam indivizi precum Mao, Castro, chiar Che Guevara - au actionat ca si cum constructia revolutionara poate fi implinita aici si acum.
19.Avea gratie, avea inteligenta morala, avea verticalitate: In Memoriam Regina Ana S-a stins din viata un om demn, integru, nobil la propriu si la figurat. I-a fost dat sa traiasca, langa Regele Mihai, deceniile de surghiun. A ramas neclintita in convingerile ei. Am intalnit-o de cateva ori, am stat de vorba indelung cel putin de doua ori. Conversatiile se desfasurau in franceza. Am vorbit pe 18 decembrie 2006, la receptia care a urmat la Cotroceni discursului Presedintelui Traian Basescu de condamnare a dictaturii comuniste din Romania.
20.Adio unei artiste de exceptie! A incetat din viata, la varsta de 107 ani, pictorita Medi Wechsler Dinu. Impreuna cu sotul ei, poetul Stephane Roll (Gheorghe Dinu), Medi a trait intens experientele avangardei din Romania si nu doar de-acolo. Plecarea ei dintre noi semnifica despartirea de ultimul martor crucial al acelei formidabile aventuri care a fost avangarda estetica din Romania interbelica. Nu doar martor, penru ca Medi Wechles Dinu a fost ea insasi o participanta pasionata la cautarea noului si sfidarea tabuurilor incremenite.
21.Dreptul la normalitate Nu e nevoie de analize sofisticate pentru a deslusi semnificatia a cea ce se intampla acum in privinta doctoratelor obtinute prin furt. Sensul acestor decizii e limpede precum cristalul. Este absolut normal ca intr-un stat de drept infractiuni precum plagiatul sa fie sanctionate fara urma de ambiguitate. Sa nu ni se vorbeasca de "vendete" politice!
22.Ce inseamna un doctorat… Doctoratul nu este o rezervare de masa la un restaurant. Dai un telefon si o anulezi. Doctoratul este bazat pe un contract a carui incalcare il descalifica moral pe cel care o comite. Doctoratul presupune truda, originalitate, onoare. Presupune ca o institutie academica il si te garanteaza. Presupune cunoasterea literaturii de specialitate in domeniul ales, capacitatea de a elabora ceea ce se numeste un capitol de tip literature review. Doctoratul semnifica daruire bibliografica, stiinta de a nu crede ca "apud" ar fi un autor.
23.Scopul şi mijloacele: Reflecţii despre secolul XX Problema secolului al XX-lea, ori una dintre aceste probleme care au facut sa curga fluvii de sange, dar si de cerneala, este sanctificarea mijloacelor in numele unui scop presupus imaculat. Raul, pentru ca despre Rau vorbim, s-a tradus in promisiuni emancipatoare, in angajamente colective de salvare in si prin Istorie. Sa ne amintim caracterologia adeziunilor febrile cu care incepe Gandirea captiva de Czeslav Milosz.
24.Bolsevismul rezidual si noua transcendenta politica Produs al ideologiilor resentimentului de secol XIX, anti-burgheze, adesea anti-moderne, fascismul nu a avut nevoie de bolsevism pentru a aparea si a se maturiza, asa cum a demonstrat-o Isaiah Berlin intr-un fascinant eseu asupra lui Joseph de Maistre si originilor fascismului (vezi Isaiah Berlin, "The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas", New York: Knopf, 1991, pp. 91-174). Cultul rasei, amestecul de pseudo-scientism (darwinism social) si adoratie neo-pagana a sangelui si pamantului (Blut und Boden), precum si respingerea plina de resentiment a valorilor liberale drept aritmetica cinica - toate acestea au preexistat leninismului.
25.Totalitarismul ca organizare a urii: De ce conteaza Gabriel Liiceanu Cand citesc unele rechizitorii impotriva "rezistentei prin cultura" ma intreb ce-ar fi facut acesti vajnici procurori de astazi la acea vreme? Nu-si dau ei seama ca la acel ceas al obscenitatii de partid si de stat, simpla decenta era de-acum un gest de sfidare? Nu realizeaza acesti inchizitori de ultima ora ca Romania lui Nicolae Ceausescu nu era Ungaria lui Janos Kadar? Putina istorie politica a Europei de Est si Centrale in perioada comunismului i-ar putea ajuta sa se abtina de la judecati absolutizante. N-am facut parte dintre paltiniseni, dar vorbeam cu Gabriel si cu Andrei Plesu despre Constantin Noica.
26.Trairism securist sau funesta logodna Nimic din programele variilor miscari infiintate de-a lungul anilor de Marian Teofan Dragos Munteanu nu aminteste de spiritul societatii civile, de ceea ce numesc reinventarea politicului. Nu drepturile individului, ale persoanei umane, il intereseaza, ci acelea ale colectivitatii inradacinata in Blut und Boden. O comunitate telurica, dominata de cultul stramosilor si de nostalgii autarhice. Ethnos versus ethos. Nu sociogeneza, ci ceea ce Florin Toma a numit lacrimogeneza poporului roman...
27.PNL intre tamaie si naftalina "Balul mascat': Poate ca a sosit momentul unei noi editii a cartii de dialoguri dintre mine si Mircea Mihaies care poarta acest titlu Ar fi nevoie de geniul satiric al lui Eminescu pentru a surprinde abisul in care s-a prabusit un partid ce se pretinde liberal. Cum este oare posibil ca aaceste halucinante prestidigitatii, expresii ale un sarlatanism politic abominabil, sa fie ignorate de oameni care se jura ca vor o Romanie moderna, emancipata de corsetul unui traditionalism autarhic cu miros de tamaie si a al unui colectivism etnocentric cu miros de naftalina
28.Pasiunea lui Emil Cioran: Terorizanta descumpanire A fost, nu ma indoiesc, cel mai central european intelectual roman (dar si francez) al veacului XX. A trait o existenta sub zodia utopiei, a dilemelor identitare si a nevrozelor politice. Nascut la Rasinari in urma cu o 105 ani, Emil Cioran a fost un intelectual pasionat, deci unul chinuit, mistuit, devorat de incertitudini. A detestat orice schematism descarnat,orice formula filosofica inghetata, s-a indoit de toate precum si de el insusi.
29.Umilirea ratiunii Ceea ce se intampla in spatiul public romanesc, atacurile aberante la adresa unor intelectuali de varf (Ana Blandiana si Gabriel Liiceanu), acuzati, prin extrapolari iresponsabile si analogii abuzive, de "legionarism" si "nazism", inapetenta pentru dialog intelectual si bucuria taxarii celor care gandesc altfel decat tine si grupul tau, drept "fascisti", ma trimit cu gandul la substantivul francez déraison: Manque de raison, de bon sens, de jugement dans la nature ou le comportement d’une personne. Altfel spus, evaporarea discernamantului, abandonarea respectului pentru nuante, acuratete si adevar.
30.E penibil, ba chiar grotesc: Despre dialog, eticheta si etichete Ignorarea contextelor istorice, politice, sociale si intelectuale, atribuirea de intentii malefice prin sofisme insidioase, punerea la stalpul infamiei a unor respectati intelectuali anti-totalitari, numai pentru ca isi rostesc opiniile, mi se pare ca tine de o inchizitie a gandirii de tip totalitar.

1 2 3 4 5 6 7 8  ... 35 

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version