Articole scrise de A.L.


1 - 30 din 1823 rezultate
1.Mii de clădiri construite ilegal în Grecia vor fi dărâmate în urma incendiului din luna iulie Mii de clădiri construite ilegal în Grecia vor fi dărâmate, după ce zeci de persoane au murit în urma incendiilor de vegetație izbucnite la periferia oraşului Atena, a informat premierul grec Alexis Tsipras, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.
2.Un uragan se îndreaptă spre Hawaii, iar un altul spre Mexic Insula americană Hawaii va fi lovită marţi seară şi miercuri de vânturi puternice din cauza trecerii uraganului Hector la sud de arhipelagul din Oceanul Pacific, a anunţat Centrul naţional al urganelor (NHC), cu sediul la Miami, relatează Agerpres, care citează AFP.
3.VIDEO Doi sateliți în spațiu pentru Bulgaria 13 iulie a fost ziua în care a avut loc CubeSat Deployment 14. Una din activitățile devenite clasice la bordul ISS: nanosateliți încărcați în structuri speciale sunt transportați de pe Pământ pe stație, acolo de unde sunt ulterior lansați în spațiu, în trena lui ISS, cu ajutorul tuburilor presurizate și a brațelor robotice manevrate de unul din membrii echipajului, relatează Space Alliance.
4.​Bancul zilei: Fiecare cu of-ul său ​Judecătorul întreabă martora...
5.VIDEO Zeci de răniți într-un incendiu din orașul german Siegburg Zeci de persoane au fost rănite marţi după ce un incendiu dintr-o localitate din vestul Germaniei s-a răspândit la cel puţin opt case şi apoi la un tronson feroviar major, informează oficiali locali citaţi de DPA, potrivit Agerpres.
6.The Guardian: Democrația americană este în criză, și nu doar din cauza lui Trump Intrată de 19 luni în președinția Trump, democrația Americii întâmpină probleme grave - însă nu totul, și nici măcar cea mai mare parte, e din vina lui Donald Trump. Această criză a guvernării a avut o perioadă de incubație de decenii. Dar abia acum, când asalturile iconoclaste ale lui Trump împotriva credințelor, legilor, instituțiilor și valorilor consacrate testează rezistența sistemului la distrugere, devine evidentă adevărata amploare a slăbiciunii și fracturilor preexistente, scrie Rador, care citează The Guardian.
7.Un avion de vânătoare spaniol a lansat din greşeală o rachetă în Estonia Ministerul spaniol al Apărării a anunţat marţi că a deschis o anchetă asupra tirului "accidental" cu rachetă al unuia dintre avioanele sale de vânătoare deasupra Estoniei, în timpul unei misiuni de antrenament, relatează AFP, citată de Agerpres.
8.WSJ: Fostul avocat al lui Trump, Michael Cohen, cercetat pentru evaziune fiscală Procurorii federali din New York conduc o investigație pentru a stabili dacă fostul avocat al președintelui american Donald Trump, Michael Cohen, este vinovat de evaziune fiscală, a informat marți publicația The Wall Street Journal, potrivit Mediafax.
9.Cinci turiști din București, fugăriți de o ursoaică pe un traseu din Munții Bucegi Jandarmii montani intervin marți seara pentru recuperarea a cinci turiști din București, aflați pe traseul Vârful Omu-Gura Diham din Munții Bucegi, care au fost fugăriți de o ursoaică cu pui, transmite Mediafax.
10.Hollywoodul cere retragerea stelei lui Donald Trump de pe Walk of Fame Consiliul municipal din West Hollywood, cartier din Los Angeles unde se află celebrul Walk of Fame, a adoptat în unanimitate o rezoluţie care cere ca steaua lui Donald Trump să fie retrasă de pe faimosul loc de promenadă pentru turişti, a anunţat marţi primarul acestei entităţi administrative, relatează Agerpres, care citează AFP.
11.Rusia şi Siria condamnă sancţiunile impuse de Donald Trump Iranului Rusia şi Siria au criticat, marţi după-amiază, decizia Administraţiei Donald Trump de a impune noi sancţiuni Iranului, acuzând Statele Unite că încalcă o rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU, informează site-ul cotidianului Times of Israel, citat de Mediafax.
12.Brăila: Cinci case din municipiu au luat foc Cinci case dintr-un cartier din municipiul Brăila au luat foc, marţi seara, şase persoane suferind atacuri de panică şi având nevoie de intervenţia personalului medical, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt.col. Ştefan Stoian, informează Agerpres.
13.Iași: Patru persoane, între care doi copii, rănite după ce mașina în care erau a fost lovită de tren Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite marți seara, după ce mașina în care erau a fost lovită de un tren, în localitatea Vlădeni, județul Iași. Cei doi adulți sunt în stare de inconștiență, informează Mediafax.
14.Coreea de Sud solicită ajutorul Turciei în procesul de pace din Peninsula Coreeană Ministrul sud-coreean al Apărării, Song Young-moo, a solicitat susținerea Turciei în eforturile Seulului de a ajunge la denuclearizarea Peninsulei Coreene și la o pace durabilă în regiune, relatează site-ul agenției Yonhap, citată de Mediafax.
15.Sute de cadre didactice din România, Moldova, Ucraina și Serbia, reunite într-un congres la Alba Iulia Câteva sute de educatoare, învăţători şi profesori din România, Moldova, Ucraina şi Serbia participă, în perioada 6-9 august, la un congres găzduit, în Anul Centenarului Marii Uniri, de Alba Iulia, a informat Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo), potrivit Agerpres.
16.UE promite că va proteja firmele europene în urma deciziei SUA de a reimpune sancțiuni Iranului Miniștrii de Externe ai statelor din Blocul comunitar și-au luat luni angajamentul de a proteja firmele europene, pe fondul anunțului Statelor Unite privind reimpunerea sancțiunilor împotriva Iranului, relatează site-ul cotidianului The Guardian și postul BBC, informează Mediafax.
17.Bancul zilei: La oraș, cu rochia nouă Nevasta unui preot nu prea bogat vine de la oraş cu o rochie nouă. Când vede chitanţa...
18.Tudorel Toader se întâlnește cu procurorul șef interimar al DNA Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se întâlneşte marţi dimineaţa cu Anca Jurma, procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, una dintre temele ce vor fi luate în discuţie fiind situaţia procurorilor delegaţi la DNA, conform Agerpres.
19.Olguța Vasilescu: Este exclus să se elimine salariul minim; măsura nu există în programul de guvernare Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi-a exprimat o părere personală, mai apropiată de mediul de afaceri, atunci când a vorbit de eliminarea salariului minim în sectorul privat, însă această măsură este exclusă, nefiind în programul de guvernare, a declarat luni, la Romania TV, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, potrivit Agerpres.
20.Intră în vigoare sancțiunile amerciane împotriva Iranului Marţi la ora 04.00 GMT (07.00 ora României) intră în vigoare sancţiunile americane împotriva Iranului, informează agenţiile de presă internaţionale. Iranul a respins până în ultimul moment oferta preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a negocia un nou acord nuclear, iar Uniunea Europeană a anunţat că va aplica prevederi legale pentru protejarea companiilor europene de efectele previzibile, scrie Agerpres.
21.Opoziția de dreapta din Macedonia cere boicotarea referendumului privind schimbarea numelui țării O coaliție formată din 28 de partide politice de dreapta, facțiuni politice, asociații civice și organizații neguvernamentale din Macedonia, a lansat o campanie pentru boicotarea referendumului privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave, relatează site-ul publicației Balkan Insight, potrivit Mediafax.
22.Mai mulți oficiali turci și americani se vor întâlni săptămâna aceasta la Washington O delegație formată din oficiali turci va efectua o vizită oficială la Washington săptămâna aceasta pentru a discuta cu oficialii americani despre disputa dintre cei doi aliați NATO, au informat surse diplomatice, citate de presa din Turcia, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.
23.Președinte ANSVA: Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 578 Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 578 în 98 de localităţi din opt judeţe, a declarat, luni, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu.
24.MAE: Atenționare de călătorie pentru Germania și Croația - coduri de caniculă și trafic rutier aglomerat Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Germania şi în Croaţia că în aceste ţări sunt în vigoare coduri meteo de caniculă, iar pe teritoriul statului croat circulaţia rutieră este aglomerată, notează Agerpres.
25.Un senator republican din SUA pledează pentru aprofundarea relaţiilor cu Rusia Senatorul american Rand Paul, aflat în vizită la Moscova, a invitat parlamentari ruşi să vină la Washington şi s-a angajat să obstrucţioneze noile sancţiuni împotriva Rusiei, informează Mediafax, care citează Reuters.
26.Teodorovici: Informatizarea ANAF se va încheia cel târziu în 2020 Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a precizat luni că informatizarea ANAF va începe anul acesta și „se va încheia cel târziu în anul 2020”, în condițiile în care un program finanțat de Banca Mondială prevedea, în acest sens, informatizarea integrală până la sfârșitul anului trecut, scrie Mediafax.
27.BNR a încheiat patru protocoale de cooperare cu Serviciul Român de Informații Banca Naţională a României a încheiat patru protocoale de cooperare cu Serviciul Român de Informaţii, toate clasificate drept secret de serviciu, unul dintre acestea fiind abrogat în 2009, conform datelor remise, la solicitarea Agerpres, de BNR.
28.Rusia răspunde Atenei ''cu aceeași monedă'' și expulzează doi diplomați greci Rusia anunță că l-a convocat pe ambasadorul Greciei la Moscova, căruia i-a răspuns cu aceeași monedă la decizia Atenei de a expulza doi diplomați ruși, decizie pe care Ministerul rus de Externe a catalogat-o drept inutilă, notează Reuters.
29.Teodorovici: Am avut discuții cu două companii la nivel mondial privind scanerele pentru vămi Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a precizat, luni, că a purtat discuții cu firme chineze pentru achiziționarea de scanere vamale și cu Polonia pentru preluarea modelului polonez de organizare a punctelor vamale, anunță Mediafax.
30.UPDATE VIDEO Cutremur în Indonezia: Cel puțin 91 de oameni au murit, peste 200 sunt răniți. Mii de clădiri s-au prăbușit sau sunt grav avariate Echipele de salvare au găsit luni haos și distrugere pe insula turistică Lombok din Indonezia după ce un cutremur de magnitudine 6,9 a ucis cel puți 91 de persoane și a provocat un exod în rândul turiștilor, speriați de al doilea seism din ultima săptămână, transmite Reuters.

1 2 3 4 5 6 7 8  ... 61 

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version