Arhiva pentru data 01.06.2017


1 - 20 din 87 rezultate
1.Donald Trump: "Am fost ales sa reprezint cetatenii din Pittsburgh, nu Paris/Decizia lui Trump criticata de mai multi lideri politici Presedintele Donald Trump a anuntat retragerea din Acordul climatic de la Paris, declarand ca "a fost ales sa reprezinte cetatenii din Pittsburg, nu pe cei din Paris", noteaza Reuters.
2.Nicusor Dan: In cazul in care colegii din USR doresc venirea lui Dacian Ciolos, inseamna ca ei au dreptate Presedintele demisionar al Uniunii Salvati Romania (USR), Nicusor Dan, a declarat, joi seara, ca a existat o mare simpatie in partid fata de Dacian Ciolos, care nu a venit in spatiul public pentru a-si expune intentia referitoare la viziunea sa politica, si ca, daca se va decide in directia fostului premier, majoritatea din USR va decide, potrivit Agerpres.
3.Juncker: UE ar trebui sa gaseasca alte mijloace decat taierea fondurilor pentru asigurarea solidaritatii Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a exprimat joi, la Berlin, impotriva unei propuneri a Germaniei de a conditiona acordarea de viitoare fonduri europene de respectarea de catre tarile membre a principiilor statului de drept, relateaza Reuters, citata de Agerpres.
4.Importurile de alimente au crescut 9,4% in primele doua luni, in timp ce exporturile au urcat cu doar 1,2% Romania a importat in primele doua luni din acest an produse agroalimentare in valoare de 1,069 miliarde de euro, in crestere cu 9,4% fata de aceeasi perioada din 2016, in timp ce exporturile s-au majorat doar cu 1,2% in perioada analizata, reiese din datele transmise de Institutul National de Statistica (INS), la solicitarea News.ro.
5.China isi va mentine angajamentele din Acordul de la Paris, anunta premierul Li Keqiang la Berlin China intentioneaza sa-si mentina angajamentele in domeniul luptei impotriva modificarilor climatice si conteaza pe "celelalte" tari sa le limiteze, a declarat joi premierul chinez Li Keqiang, cu cateva ore inaintea deciziei presedintelui american Donald Trump cu privire la acest subiect, relateaza AFP si The Associated Press, citate de News.ro.
6.Germania si Franta isi afirma vointa de a avansa in crearea unei aparari europene comune Ministrii apararii din Germania si Franta, Ursula von der Leyen si Sylvia Goulard, au avut joi o intrevedere la Berlin in urma careia au confirmat ca guvernele lor doresc sa se avanseze catre o politica de aparare comuna a Uniunii Europene, atat in ceea ce priveste chestiunile financiare cat si la capitolul logistic, relateaza agentiile AFP si EFE, citate de Agerpres
7.Nigel Farage, "persoana de interes" in ancheta FBI privind legaturile Trump-Rusia, dezvaluie The Guardian Politicianul britanic Nigel Farage, unul dintre principalii sustinatori ai Brexitului, este o "persoana de interes" in ancheta americana cu privire la o posibila complicitate intre echipa de campanie a lui Donald Trump si Rusia, dezvaluie The Guardian, citand surse neidentificate.
8.SUA vor parasi Acordul climatic de la Paris Un document al Casei Albe preziceaza ca SUA se vor retrage din Acordul climatic de la Paris, noteaza Reuters. Presedintele SUA declara ca aceasta deicizie "pastreaza promisiunea sa din campania electorala de a pune America pe primul plan", conform unui document citat de Reuters.
9.George Soros il acuza pe Viktor Orban, la Bruxelles, de construirea unui "stat mafiot" Miliardarul George Soros a criticat joi incercarile premierului ungar Viktor Orban de a inchide universitatea din Budapesta, pe care investitorul a infiintat-o dupa prabusirea comunismului, relateaza agentia Associated Press, citata de News.ro.
10.Focuri de arma si explozii intr-o statiune din Filipine/34 de persoane au murit, majoritatea sufocate Explozii si focuri de arma au fost auzite la un complexul hotelier World Resort din Manila, Filipine, vineri ora locala 1.30 (joi, 20.30, ora Romaniei) si echipaje de politisti inarmati au fost trimise la fata locului, noteaza Reuters.
11.Elek Levente, presedinte interimar al USR Vicepresedintele care a obtinut cele mai multe voturi la Congresul USR, Elek Levente, va fi presedintele interimar al formatiunii politice, dupa ce Nicusor Dan a anuntat, joi, ca a demisionat din functia de presedinte al USR, dar si din calitatea de membru de partid.
12.Cod galben de viituri si inundatii locale, anuntat de hidrologi pentru judetele Buzau, Dambovita si Prahova Hidrologii au emis, joi, o avertizare cod galben de scurgeri de pe versanti, torenti, paraie si viituri rapide pe rauri din judetele Buzau, Dambovita si Prahova.
13.Modificarea legislatiei privind asociatiile de proprietari si condominiul, aprobata de Guvern Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE), Legea privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea condominiilor.
14.Danemarca va inaspri masurile impotriva cersetorilor, majoritatea romi est-europeni Guvernul danez de centru-dreapta a anuntat ca va prezenta noi masuri menite sa descurajeze cersitul agresiv, decizie determinata in special de prezenta si actiunile romilor veniti din Europa de Est, informeaza joi DPA, citata de Agerpres.
15.Donald Trump nu va muta Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim pentru moment Donald Trump a semnat o clauza derogatorie care permite ramanerea cancelariei americane la Tel Aviv timp de inca sase luni, a declarat pentru AFP un oficial sub protectia anonimatului. El a adaugat ca presedintele "crede ca nu este momentul oportun".
16.Femeie injunghiata pe o strada din zona centrala a Sibiului de o alta femeie cu care a avut un conflict spontan O femeie de 59 de ani a fost injunghiata, joi dupa-amiaza, pe o strada din zona centrala a municipiului Sibiu de o alta femeie cu care a avut un conflict spontan, transmite News.ro. Victima este constienta si primeste ingrijiri medicale.
17.Comisarul european Corina Cretu: Fondurile structurale nu trebuie sa se transforme in instrument de pedepsire a statelor membre acuzate de incalcarea statului de drept Comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, a declarat, joi, la Helsinki, ca respinge o propunere germana de reducere a fondurilor europene pentru tarile membre care incalca statul de drept.
18.Ludovic Orban, despre Dacian Ciolos: Daca vrea sa vina in PNL este binevenit. Are niste obligatii morale fata de PNL pe care nu si le-a onorat Liberalul Ludovic Orban, candidat la sefia PNL, a afirmat ca exista "mii de Ciolos" in partid care n-au avut sansa sa fie sprjiniti de formatiune pentru diverse functii, sustinand ca Dacian Ciolos are niste obligatii morale fata de PNL, pe care nu le-a onorat, relateaza News.ro.
19.Roland Garros: Simona Halep, in turul trei ( 6-4, 6-3 cu Tatjana Maria)/ Munca de Sisif Nu a prins cea mai buna zi, insa acesta este si meritul adversarei - Simona Halep (favorita trei) a avut serios de munca impotriva unei Tatjana Maria (Germania - 102 WTA) care a evoluat foarte bine din punct de vedere tactic: i-a rupt ritmul Simonei cu mult slice, a apelat la mingi inalte si a lovit decisiv in multe randuri (in special cu reverul cu o mana) atunci cand Halep a returnat mai "moale". Simona s-a calificat in turul trei de la Roland Garros, dupa un meci care a durat o ora si 22 de minute (6-4, 6-3). Lucrurile serioase vor incepe insa din runda urmatoare: duel cu Daria Kasatkina (20 de ani, Rusia - locul 28 WTA).
20.Donald Trump, principalul subiect pe agenda reuniunii anuale a grupului secret Bilderberg Grupul Bilderberg, un club confidential din care fac parte aproximativ 130 dintre cei mai puternici oameni din lume, se reuneste incepand de joi in estul Statelor Unite, in cadrul reuniunii anuale cu usile inchise, iar subiectul central din acest an este presedintia lui Donald Trump, relateaza News.ro.
1 2 3 4 5 

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri