Arhiva pentru data 23.06.2016


1 - 20 din 128 rezultate
1.Fanii iPhone, nervosi ca noul model de telefon nu va avea port pentru casti Peste 300 de mii de oameni au semnat o petitie prin care le cer celor de la Apple sa nu renunte la portul pentru casti, a modelului ce va fi lansat in toamna. Apple anunta ca aceasta schimbare are beneficii precum cresterea duratei bateriei, rezistenta mai mare la apa si un design mai subtire, informeaza BBC.
2.Dincu: Suntem la jumatatea a ceea ce cred ca ar fi trebuit sa facem in Uniunea Europeana Romania este la jumatatea a ceea ce ar fi trebuit sa faca in Uniunea Europeana, a declarat vicepremierul Vasile Dincu, joi, la Realitatea TV.
3.​VIDEO Un incident a avut loc la protestul impotriva parlamentarilor, de la Universitate, joi seara / Un protestatar avea o pancarta pe care scria "A sunat Jilava, ii lipsesc vreo 583 de tupeisti", iar jandarmii l-au legitimat  Protestatarii de astazi, din Piata Universitatii, care sunt suparati pe deciziile din ultima vreme a Parlamentului, si-au dat astazi intalnire "La Fantana", intr-un protest pasnic, scandand si  afisand mesaje impotriva parlamentarilor.
4.Firea la ''momentul T0'': ''Misiunea mea, desi pare imposibila, este posibila'' Social-democrata Gabriela Firea si-a vazut joi visul cu ochii - a devenit oficial Primar general al Capitalei, dupa o saptamana de asteptare in care i-a acuzat pe liberali ca au impiedicat-o sa ia fraiele Bucurestiului in mana, potrivit Mediafax.
5.Parlamentarii bulgari au inasprit codul penal impotriva islamului radical Propovaduirea islamului radical va fi de acum incolo pasibila de inchisoare in Bulgaria, tara pe teritoriul careia locuieste o importanta comunitate musulmana si care vrea sa-si inaspreasca arsenalul penal impotriva influentei crescande a predicatorilor salafisti, informeaza AFP, citat de Agerpres.
6.VIDEO O gaura neagra inactiva s-a trezit ca sa devoreze, cu o viteza teoretic imposibila, o stea care s-a apropiat prea mult O gaura neagra supermasiva inactiva s-a trezit si a devorat o stea care s-a apropiat prea mult de ea, au descoperit astronomii, relateaza The Independent. Steaua care se misca in deriva prin spatiu a fost sfasiata de gaura neagra, formand un disc de material in jurul ei si emitand raze X, detectate de un satelit NASA. Circa 90% din gaurile negre din univers nu consuma activ materie pe o scara semnificativa, insa daca un obiect cosmic precum o stea se apropie prea mult, rezultatele sunt spectaculoase.
7.Firea, catre primarii de sector: Sa facem Capitala sa infloreasca, asa ca in Sectorul 3, pentru ca in rest e paragina Noul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a adresat, joi seara, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului, primarilor din cele şase sectoare, îndemnându-i să demonstreze că alcătuiesc o echipă puternică, o echipă care va face Bucureştiul să înflorească, aşa cum s-a întâmplat în Sectorul 3, informeaza Agerpres.
8.Curtea Suprema de Justitie a SUA a blocat planul lui Obama pentru imigratie Curtea Suprema de Justitie a SUA a blocat planul privind imigratia prezentat de presedintele Barack Obama, ce ar fi salvat de la deportare mai multe milioane de imigranti ilegali si le-ar fi permis sa obtina permise de munca, transmite Reuters. Voturile judecatorilor instantei supreme s-au impartit 4 la 4, mentinand astfel o decizie a unui tribunal inferior care bloca planul.
9.Dacian Ciolos s-a intalnit cu Liviu Dragnea. Seful PSD i-a cerut sa ii schimbe pe ministrii Justitiei si Agriculturii Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi ca i-a transmis premierului Dacian Ciolos nemultumirile sale fata de ministrii Justitiei si Agriculturii si a subliniat ca este decizia sefului Executivului daca ii schimba sau nu, informeaza Agerpres.
10.Led Zeppelin nu a plagiat "Starway to Heaven", a decis un juriu american Un juriu din Los Angeles a tinut partea celebrei formatii Led Zeppelin stabilind ca nu a plagiat inceputul melodiei "Stairway to Heaven" dintr-o melodie a grupului californiain Spirit, informeaza AFP. Legendara balada a formatiei Led Zeppelin, unul dintre cele mai mari nume din istoria muzicii, a facut obiectul unei plangeri inaintate in urma cu doi ani de catre managerul averii chitaristului trupei Spirit, Randy California.
11.Protestul angajatilor de la rafinaria Petromidia: A fost negociat un acord intre patronat si sindicate Conflictul dintre patronat si salariatii de pe platforma petrochimica Petromidia a fost dezamorsat, joi dupa-amiaza, in urma unui acord convenit in cadrul negocierilor purtate de presedintele comisiei centrale de negociere a Contractului Colectiv de Munca al KazMunayGas, Azamat Zhangulov, senior vicepresedinte al companiei si delegatia Sindicatului Liber Petrochimistul, informeaza Agerpres.
12.Canicula face victime: Trei persoane din Vaslui au murit in decurs de o ora, doborate cel mai probabil de caldura / Iasi: Doi barbati, gasiti morti pe strada. Trei barbati din judetul Vaslui, in varsta de 50, 51, respectiv 74 de ani, au murit, joi dupa-amiaza, in decurs de o ora, in timp ce se aflau la munca, cel mai probabil din cauza temperaturilor caniculare, transmite Mediafax. Iasi: Doi barbati, gasiti morti pe strada. Un barbat in varsta de 43 de ani, dus la spital cu temperatura de 43 de grade, din cauza caniculei, informeaza Agerpres
13.Structura anului scolar 2016-2017, lansata in dezbatere publica. Programul "Scoala altfel", extins la 8 zile si impartit in 2 etape. Cursurile incep pe 12 septembrie Ministerul Educatiei a lansat in dezbatere publica proiectul de ordin de ministru privind structura anului scolar 2016-2017. Proiectul propune extinderea programului "Scoala altfel" pe 8 zile, in doua etape, una in prima saptamana a anului scolar si una de 5 de zile in interiorul anului scolar, ramanand la alegerea scolilor stabilirea perioadei, informeaza ministerul intr-un comunicat de presa. Potrivit proiectului de ordin, anul scolar 2016-2017 are 35 de saptamani de cursuri, incepand pe 12 septembrie 2016 si incheindu-se pe 23 iunie 2017. Ziua de 15 septembrie, ultima zi a primei saptamani de scoala, este dedicata festivitatilor pentru deschiderea anului scolar.
14.Un incendiu izbucnit in zona reactorului 4 al Centralei de la Cernavoda, aflat in proces de conservare, a fost stins in scurt timp Un incendiu izbucnit joi dupa-amiaza in zona Unitatii 4 a Centralei de la Cernavoda, aflata in proces de conservare si localizata in afara zonei protejate a CNE Cernavoda Unitatile 1 si 2, a fost stins "imediat, conform procedurilor specifice", informeaza un comunicat al centralei. Centrala nucleara Cernavoda functioneaza la parametri normali.
15.Circa 200 de persoane au protestat in Piata Universitatii impotriva recentelor decizii controversate ale Parlamentului: Sunt dispus sa stau in caldura ca sa stea ei la RACOARE / In Piata au fost si Nicusor Dan si Clotilde Armand Circa 200 de persoane s-au adunat joi seara in Piata Universitatii, in zona Fantanii, pentru a protesta impotriva deciziilor controversate adoptate de Parlament in ultima perioada, printre care dezincriminarea conflictului de interese pentru angajarea de rude sau permiterea continuarii mandatului de ales in cazul unei condamnari la inchisoare cu suspendare. Oamenii au scandat "DNA sa vina sa va ia", "Iesiti din casa daca va pasa", "Jandarmeria apara hotia" si "Parlament penal, mars la tribunal".
16.Cercetatori europeni au descoperit anticorpi puternici capabili sa neutralizeze Zika Cercetatori europeni au anuntat joi ca au descoperit anticorpi "puternici" capabili sa "neutralizeze" virusul Zika, o descoperire care deschide calea unui vaccin impotriva acestui virus care se afla la originea unor leziuni cerebrale la fetusi, scrie AFP.
17.Sticla apei minerale Aqua Carpatica, copiata dupa modelul folosit de o companie din Serbia, trebuie retrasa de pe piata O companie din Serbia a dat in judecata Valvis Holding SA si Carpathian Springs, firme detinute de omul de afaceri Jean Valvis si care comercializeaza apa imbuteliata sub brandul Aqua Carpatica, reclamand faptul ca sticla este copiata dupa modelul sarbilor, si a castigat procesul. Tribunalul Bucuresti obliga firmele Valvis Holding SA si Carpathian Springs sa retraga de pe piata "toate produsele ce aduc atingere drepturilor de proprietate (...) si sa distruga pe cheltuiala lor toate ambalajele ce poarta reproducerea grafica a marcii tridimensionale", se arata in decizia instantei, citata de Economica.net. Decizia instantei nu este definitiva.
18.O dupa-amiaza in tabara pro Brexit: cum lupta lorzii pentru libertatea tarii Ce gândește și ce simțește englezul care face campanie pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit)? Cât de mult îi urăște pe străini, pe români, pe polonezi, pe musulmani, pe negri și orice altă vietate care nu s-a născut din părinți și bunici nutriți în Regatul Unit al Marii Britanii? M-am dus să-i văd cu ochii mei pe breexiteri în acțiune și i-am găsit peste drum de Big Ben, în Portcullis House, o clădire anonimă pe dinafară dar cu un superb patio interior, fotolii mari și moi, covoare boieroase, loc de întâlnire și vizuină a lorzilor și parlamentarilor prea-bunei Regine născută într-o altă eră.
19.VIDEO Luare de ostatici intr-un cinematograf din apropiere de Frankfurt. Atacatorul a fost omorat de politie O persoana a deschis focul joi intr-un complex cinematografic din orasul german Viernheim, in apropiere de Frankfurt, informeaza presa germana citata de Reuters. Politia confirma ca a fost vorba despre o luare de ostatici, atacatorul a fost omorat si nu sunt persoane ranite, scrie Reuters. Ministrul de Interne al landului Hesse a declarat ca atacatorul parea sa fie "un om cu probleme" de natura psihica.
20.Procesul lui Thomas Mair, suspectul pentru uciderea deputatei britanice Jo Cox, incepe in luna noiembrie Thomas Mair, barbatul in varsta de 52 de ani considerat principalul suspect pentru uciderea deputatei britanice Jo Cox, impuscata si injunghiata mortal pe strada saptamana trecuta, urmeaza sa inceapa pe data de 14 noiembrie, anunta cotidianul The Guardian.    
1 2 3 4 5 6 7 

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri