Arhiva pentru data 25.03.2016


1 - 20 din 110 rezultate
1.Irina Begu, calificare spectaculoasa in turul al treilea la Miami Open Jucatoarea romana de tenis Irina Begu s-a calificat spectaculos in runda a treia a turneului WTA Premier de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, vineri, dupa ce a dispus de germanca Sabine Lisicki, cap de serie numarul 29, cu 6-4, 1-6, 7-6 (2), transmite Agerpres.
2.Yemen: Statul Islamic revendica trei atentate si un atac contra coalitiei arabe la Aden Gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea a trei atentate sinucigase si a ceea ce organizatia jihadista a descris ca un "atac contra unei baze a coalitiei arabe", care au facut 22 de morti vineri la Aden, in sudul Yemenului, informeaza Reuters si AFP, citate de Agerpres.
3.VIDEO Johan Cruyff a fost omagiat in minutul 14 al meciului amical disputat impotriva Frantei Johan Cruyff a fost omagiat in minutul 14 al partidei amicale dintre Olanda si Franta, disputate vineri, atunci cand arbitrul a oprit jocul, iar tot stadionul a ineput sa aplaude, suporterii din peluza afisand un banner imprimat cu poza legendarului olandez, informeaza Mediafax.
4.MAE: Belgia a diminuat nivelul de alerta de la 4 la 3 Autoritatile belgiene au decis revenirea la nivelul de alerta 3, adica amenintare "serioasa, posibila si credibila", informeaza Ministerul Afacerilor Externe intr-o alerta de calatorie emisa vineri, transmite Agerpres.
5.Ucraina extinde sanctiunile impotriva Rusiei in legatura cu cazul Savcenko Ucraina a extins lista de sanctiuni impotriva Rusiei pentru a include persoane si institutii implicate in detentia pilotului Nadejda Savcenko si a altor cetateni ucraineni, a anuntat vineri Consiliul de Aparare si Securitate de la Kiev, informeaza Reuters, citata de Agerpres.
6.Baza de date a unei companii a gigantului Verizon, copiata de hackeri si scoasa la vanzare online Criminali cibernetici au accesat si au copiat ilegal date de la o companie a gigantului american in telecomunicatii Verizon, punand informatiile la vanzare in mediul online, relateaza The Verge si thenextweb.com, citate de Agerpres. 
7.TTIP: Romania, ramasa momentan pe-afara, cu alimente si bauturi importante, la negocierile UE-SUA pe marele acord care va decide economia mondiala Romania figureaza momentan doar cu doua produse agro-alimentare traditionale in lista propusa de negociatorii Comisiei Europene omologilor americani, privind protejarea bauturilor si alimentelor cu indicatie geografica pe piata americana si europeana. Lista de propuneri europeana, din care lipsesc acum importante marci traditionale romanesti, face parte din negocierile pentru viitorul Partneriat Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP), acord comercial si de liber schimb care ar urma sa traseze practic standardele comerciale si investitionale la nivel mondial, avand in vedere dimensiunile si greutatea celor doua piete care urmeaza sa se uneasca.
8.​Noutate majora in Ghiseul.ro: Contribuabilii persoane fizice pot obtine online datele de acces in sistem pentru a-si plati prin internet amenzile, taxele si impozitele locale Veste buna pentru persoanele fizice care vor sa scape de cozile de la ghisee si sa-si plateasca online amenzile, impozitele si taxele locale prin Ghiseul.ro. Nu trebuie sa va mai deplasati pana la sediul directiei locale de taxe si impozite pentru a ridica datele de acces in sistem. Incepand de vineri, 25 martie, datele de acces pot fi obtinute in cateva minute, prin introducerea CNP-ului si a datelor de pe cardul bancar personal. User-ul si parola sunt trimise intr-un minut pe adresa de e-mail furnizata, dupa care puteti sa vedeti ce obligatii de plata aveti si bineinteles sa platiti tot online. HotNews.ro a testat noua functionalitate din Ghiseul.ro si iti prezinta pas cu pas cum poti sa-ti platesti taxele locale din fata unui calculator conectat la internet.
9.Dacian Ciolos , dupa raportul despre Colectiv: Nu ma intereseaza sa tai capete doar de dragul de a satisface pe cineva Premierul Dacian Ciolos a declarat la ProTV, referindu-se la rezultatele raportului Corpului de control privind interventia la clubul Colectiv, ca nu doreste "sa taie capete doar de dragul de a satisface pe cineva", insa vrea "schimbari profunde", iar daca acest lucru inseamna si "schimbari de responsabili la nivel de management" o va face, informeaza Agerpres.
10.Politia a ratat ocazia de a pune presiune pe Abdeslam pentru informatii despre atacatorii din Bruxelles/ Acesta a fost interogat doua ore in 3 zile, pentru ca parea obosit dupa operatia la picior (presa) Cu trei zile inainte de atacurile din Bruxelles desfasurate saptamana aceasta, politia i-a aratat lui Salah Abdeslam, pe care tocmai il arestarese pentru implicarea in atacurile teroriste de la Paris, fotografii ale teroristilor care s-au aruncat in aer marti. Cu toate acestea, nu au reusit sa conteste afirmatiile lui abdeslam si sa puna presiune asupra lui pentru a furniza informatii despre camarazii sai, scrie Reuters, citand informatii din presa franceza.
11.Iran: Noua persoane au murit dupa ce un elicopter al serviciilor de urgenta s-a prabusit Noua persoane au murit vineri dupa ce un elicopter un elicopter al serviciilor de salvare s-a prabusit in sudul Iranului, scrie AFP.
12.Un britanic a fost arestat dupa ce a scris pe Twitter ca a cerut unei femei musulmane "explicatii" despre atentate din Bruxelles Un britanic in varsta de 46 de ani va fi judecat vineri in stare de arest de un tribunal din Londra dupa ce a scris pe Twitter ca a cerut "explicatii" unei femei musulmane despre recentele atacuri teroriste de la Bruxelles si a postat pe aceasta retea de socializare comentarii considerate rasiste la adresa femeii la care a facut referire, transmite agentia EFE, preluata de Agerpres.
13.UPDATE Gara Centrala din Bonn, redeschisa dupa o alarma falsa cu bomba Gara centrala din orasul german Bonn a fost evacuat si inchisa in urma unei amenintari cu bomba. Politisti insotiti de caini au verificat gara cautand explozibili si au anuntat ca poate fi redeschisa, scrie General-Anzeiger.Stire in curs de actualizare
14.UPDATE Atac sinucigas la sud de Bagdad soldat cu 30 de morti si 65 de raniti Un atac sinucigas a provocat moartea a 30 de persoane si ranirea a 65 vineri, dupa un meci de fotbal desfasurat intr-un sat la sud de Bagdad (Irak), in Iskandariyah, informeaza AFP. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic.
15.Livia Stanciu: Cat timp exercitarea functiei de magistrat se face cu rea-credinta, justitia are o problema Preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, a declarat vineri, la bilanţul Inspecţiei Judiciare, că în timp ce abaterile disciplinare legate de întârzierea redactării unor hotărâri pot fi corectate prin scăderea încărcăturii de dosare pe magistrat, abaterile legate de rea-credinţă sau gravă neglijenţă pot afecta întregul sistem de justiţie, informeaza Agerpres.
16.Ministrul belgian de Interne da vina pe politie pentru esecul de a-l prinde pe Ibrahim El Bakraoui, unul dintre teroristii kamikaze din Bruxelles: Cineva a fost neglijent, a facut o greseala Ministrul belgian de Interne a acuzat vineri politia belgiana de neglijenta, pentru ca nu a reusit sa il urmareasca pe militantul jihadist Ibrahim El Bakraoui, expulzat de Turcia in 2015 si care s-a aruncat in aer marti la aeroportul Zaventem din Bruxelles, transmite Reuters.
17.Ontanu a fost suspendat din functia de primar Primarul arestat al Sectorului 2, Neculai Ontanu a fost suspendat din functie, vineri, ca urmare a deciziei magistratilor Curtii de Apel Bucuresti de a il aresta preventiv pentru 30 de zile, a declarat pentru Mediafax Paul Nicolae Petrovan, prefectul Capitalei.
18.Este posibil sa aveti anemie? 5 lucruri pe care trebuie sa le stiti Celulele rosii din sange au o misiune importanta, aceea de a transporta oxigen in tot corpul. Daca aveti anemie inseamna ca nu aveti suficiente celule rosii sau ca acele celulele nu au suficienta hemoglobina. Intrebarea este de ce? Robert T. Means, profesor de medicina interna aseamana anemia cu febra: nu este o boala, dar este un semn ca se intampla ceva in corpul tau.
19.UDMR, despre proiectul PSD privind defaimarea tarii si a natiunii: "Trimite Romania cu decenii in urma, in anii '90" Proiectul de lege privind reincriminarea infractiunii de defaimare a tarii si a natiunii trimite Romania cu decenii in urma, la inceputurile anilor '90, afirma Kovacs Peter, presedintele executiv UDMR, subliniind ca "o intreaga natiune nu poate fi declarata terorista", transmite Mediafax.
20.The French Connection: Doi reputati cercetatori americani afirma ca francofonia este un factor esential in radicalizarea jihadista Valorile politice si culturale franceze joaca, paradoxal, un rol cheie in radicalizarea islamista, afirma doi cercetatori din Statele Unite care au studiat miscarea extremista sunita, scrie AFP.
1 2 3 4 5 6 

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică